Sculptori

- sculptori ca : Lorenzo Ghiberti, care a decorat porile baptisteriului din

Florena (f 1455), Donatello (f 1466), Andrea del Verrochio, sculptor si pictor
florentin, care a pictat o parte din celebrele fresce din Capela Sixtina de la Roma
(+ 1488), Antonio Pollajuolo (pictor si sculptor florentin, autorul monumentului
funerar de bronz, al papei Sixt IV din biserica Sf. Petru din Roma), Lucea della
Robbia (+ 1482), Jean Goujon in Frana, decoratorul palatului din Paris (+ 1464)
s.a. ;

Arhitecti

- arhitecti ca : Filippo Brunelleschi (+ 1447), Donatello, privit ca

intemeietor al stilului florentin (a fost si mare sculptor), Leon Battista Alberti (+
1472), Bramante (+ 1514, renumit si ca pictor), Andrea Palladio (f 1580) s-a. ;

- pictori ca : Giovanni da Fiesole, supranumit Era Angelico, un florentin care a pictat, intre
altele, frescele din Capela Sfinilor Stefan si Laureniu din Palatul Vaticanului (+ 1455), cei doi
Bellini (Gentille si Giovani), Luca Signorelli, din scoala umbriana, care a pictat frescele
eshatologice din Capela Sfintei Fecioare din catedrala de la Orvietto (+ 1523), Pietro
Parugino, care a pictat cele dintai fresce din Capela Sixtina de la Vatican (+ 1524), Sandro
Botticelli, Andrea Mantegna din Verona, reprezentantul cel mai ilustru al scolii padovane (+
1506), Giorgione si Veronese (+ 1588), Correggio, care a pictat cupola baptisteriului si pe cea
a domului din Parma, Jean Cousin in Frana, iar in Germania Albrecht Durer (+ 1528), Hans
Holbein (+ 1543) si Mathias Grunewald, ultimul, un gotic in Renastere, autorul altarului din
Isenheim, la Colmar, in Alsacia s.a

Lorenzo Ghiberti s-a născut la 1 decembrie 1378 la Pelago, provincia Florența, ca fiu al lui
Cione di ser Bonaccorso, care a murit timpuriu. Tatăl său vitreg, al doilea soț al mamei sale,
bijutierul Bartolo di Michele zis Bartoluccio i-a devenit un adevărat tată și îndrumător. Ca
recunoștință, Lorenzo a purtat numele de Lorenzo di Bartolo până la vârsta de 16 ani.

Lorenzo, conform obiceiurilor vremii, și-a făcut ucenicia în atelierul părintesc al lui
Bartoluccio și în 1392 a fost recunoscut ca bijutier - primul bijutier-sculptor-pictor din
Quattrocento - admis în Ghilda Mătăsii și Aurului.

În 1398 Ghiberti a trecut examanele ghildei devenind maestru-bijutier.

În 1401, total necunoscut, Ghiberti a concurat la concursul organizat de fondul Arte di

Calimala pentru proiectul celei de-a doua poartă de bronz a Baptisteriei Sfântul Ioan
Botezătorul din Florența, alături de alți șase concurenți, printre care, Filippo Brunelleschi,
Niccolò di Piero Lamberti și Jacopo della Quercia. Lucrarea-test prezentată de Ghiberti, un
basorelief de bronz pe tema Sacrificiul lui Isaac (actualmente expus la palatul Bargello-
Florența) a fost acceptată în unanimitate. Marele Brunelleschi, văzând această lucrare, s-a
retras din concurs [3]. Isaac era reprezentat nud, cu un corp atletic, classic, în stilul sculpturii
antice romane, o manieră diferită, revoluționară, față de moda ascetic-eclesiastică a artei
medievale.

La 23 noiembrie 1403, Ghiberti a semnat contractul prin care se angaja să lucreze neîntrerupt
la poarta baptisteriului, începând din 1 decembrie și până la terminare. Execuția comenzii -
care a deviat de la schema gotică concepută de Andrea Pisano (contemporan și elev al lui
Giotto și autorul porții de sud) - s-a prelungit până în anul 1424. Contractul impunea artistului
livrarea de trei basoreliefuri pe an, dar această clauză nu a fost respectată. În 1407 contractul a
fost revizuit, incluzând obligația clară a sculptorului de a lucra exclusiv la acest proiect,
pentru un salariu anual de 200 de florini [A]

Ghiberti: Sacrificiul lui Iţhac basorelief prezentat ca test la competiţia pentru porta de nord a
Baptisteriului florentin (1401)

Baptisteria florentină[B] are patru intrări, în cele patru vânturi, închise cu prechi de portaluri
mari, căptușite cu bronz. Porțile de sud și de vest au fost concepute și executate de sculptorul
din sec. al XIV-lea Andrea Pisano, într-un stil gotic-sobru. Ghiberti a divizat porțile de nord
în câte 14 panele, 28 în total, 23 dintre ele reprezentând „Viața lui Hristos” și a
Evangheliștilor. Executarea acestei opere a durat 21 de ani, între 1403 și 1424.

În anul 1424 Ghiberti a făcut o scurtă vizită la Veneția. La întoarcere, în 1425 a început
decorarea porților de est, cea mai importantă operă a sa, la care a lucrat 27 de ani, până în anul
1452. Acest proiect include două serii de câte cinci panele care reprezintă, fiecare dintre ele,
scene biblice. Părăsind total stilul neo-gotic, Ghiberti a folosit prespectiva - nou enunțată
arhitectonic și matematic de Brunelleschi - într-un basorelief stratificat și neexagerat în
profunzime, pentru a putea cuprinde un mare număr de personaje, pe diferite planuri. În tot
acest timp atelierul său a devenit unul dintre principalele centre de activitate din Florența.
Căpătând mai multă libertate de acțiune artistul s-a lansat într-o activitate de studiu, căutări și
inovații, folosite cu artă și înțelepciune, cu deosebire la construirea reliefurilor lui Isac, Iosif și
Solomon. La vederea acestei bijuterii sculpturale Michelangelo a exclamat: „Acestea sunt
Porțile Paradisului!”[C]
Ghiberti: Porţile paradisului, Florenţa, 1425 - 1452

Ghiberti:Naşterea, motiv din poarta de nord a Baptisteriului florentin

Într-o permanentă căutare a noi moduri de exprimare, sufocat de interferențele artistice ale
conducătorilor fondului finanțator, dar și din motive de penurie pecuniară Ghiberti și-a găsit
activități paralele, neglijand execuția porților de nord ale baptisteriei. În 1414 a primit o
comandă de a executa 14 statui turnate în bronz ale sfinților protectori ai Florenței comandate
de fondul Arte di Calimala, care urmau să fie postate în nișele externe ale bisericii florentine
Orsanmichele, la care a lucrat între 1416 și 1427 și dintre care a realizat trei, Sfântul Ioan
Botezătorul (italiană San Giovanni Battista), Sfântul Matei și Sfântul Ștefan. Originalele se
găsesc într-o stare perfectă, în Muzeul Orsanmichele, iar în nișele externe au fost plasate
copii.
Ghiberti: Sfântului Ioan Botezătorul (San Giovanni Battista), fațada bisericii florentine
Orsanmichele (copie)

Ghiberti: Sfântul Matei, fațada bisericii florentine Orsanmichele (copie)

Ghiberti: Sfântul Ştefan, fațada bisericii florentine Orsanmichele (copie)

Lucrând la „Porțile Paradisului” i s-a propus lui Ghiberti să preia, după moartea lui
Brunelleschi, continuarea construirii Domului Santa Maria del Fiore, aflat în vecinătate,
conform mentalității vremii că un artist plastic se pricepe la toate, inclusiv construcțiile. Prin
reușita sa limitată artistul a demonstrat că această mentalitate era greșită.

Între anii 1447-1455 Ghiberti s-a dovedit a fi și un scriitor de artă, folosind noua limbă
italiană literară, „rinascimentistă”, „Dolce Stil Novo”, limba lui Dante Alighieri descrisă în
Dante Alighieri: Al principio del cammin di Italiana lingua. În această limbă el a scris
Comentariile (italiană I Commentarii), trei volume despre istoria artei din antichitate, de la
Vitruvius și Plinius cel Bătrân și până la vremea sa, la propria sa autobiografie[5] (traduse în
limba engleză de Ludwig Goldscheider în 1949), prima autobiografie a unui artist[6].

În 1455 Lorenzo Ghiberti a murit în Florența și a fost înmormântat cu mari onoruri în biserica
florentină Santa Croce.

ANDREA DEL VERROCCHIO (1435-1488), nascut Andrea di Michele di Francesco de’

Cioni, este bine cunoscut si renumit ca pictor si sculptor.

Andrea del Verrocchio este un reprezentant al Sculpturii Quattrocento.

Verrocchio se inscrie pe o linie diferita de

directia spre care se indrepta sculptura florentina, continuand tendintele introduse de
Donatello.
Format la curtea lui Lorenzo di Medici a dovedit de-a lungul timpului numeroase aptitudini,
organizand serbari, pictand steaguri, facand coifuri de onoare etc.

Din numeroasele sale lucrari care s-au pierdut, au mai ramas pana azi doua foarte importante:

• David, invingatorul lui Goliath si

• statuia ecvestra Il Colleone

Comparandu-l pe David cu statuia realizata de predecesorul sau Donatello, se observa

transformarile suferite de societatea si arta florentina.

Este vorba despre o noua interpretare prin atitudinea pe care o sugereaza eroul legendar.

Ca si la Donatello, Verrocchio relateaza momentul final al actiunii, invingerea uriasului. Dar,

spre deosebire de adolescentul David reprezentat de Donatello, acum este reprezentat un
barbat matur, elegant, energic si cinic.

Prin atitudinea sa mandra (cu o mana in sold si sabia libera in

cealalta mana) se ilustreaza ideea intelectualului care invinge nu prin forta bratelor, ci cu
ajutorul mintii.

Personajul spiritualizat, este simbolul aristocratiei care este dominata de rafinament, lux si
cultura.

Pe buzele sale apare un suras specific, cel echivoc, plin de mister (preluat de elevul lui
Verrocchio, Leonard da Vinci).

De asemenea, si statuia ecvestra plasata la Venetia, ilustrand un mandru militar celebru in

vremea sa, denota aceasta schimbare de conceptie si viziune. Personajul este surprins intr-o
pozitie avantajoasa, de conducator curajos, ilustrand constiinta de sine, puterea si energia unei
personalitati complexe.
Donatello
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Donato di Niccolò di Betto Bardi cunoscut sub numele de Donatello (n.c. 1386, Florența -
d. 13 decembrie 1466, Florența) a fost un sculptor și pictor italian, primul și cel mai strălucit
sculptor din pragul Renașterii.

[modifică] Viața și Opera

Nu avem informații asupra copilăriei și primilor ani ai tinereții lui Donatello. Numele lui
apare pentru prima dată într-un document din Pistoia din anul 1401, în legătură cu o încăierare
la care ar fi participat. Vasari relatează că, împreună cu Brunelleschi, ar fi stat între anii 1402-
1404 la Roma, unde ar fi luat contact cu opere ale antichității, care au determinat dezvoltarea
propriului său stil artistic și l-au îndemnat la observarea și studiul naturii.

Între anii 1404 și 1408 lucrează în atelierul sculptorului, bijutierului și arhitectului Lorenzo
Ghiberti. În 1406, este unul dintre sculptorii care lucrează la decorarea catedralei din Florența.
Statuia de marmoră a lui David face o legătură între maniera gotică, încă liberă, cu realismul
renascentismului, care pune accent pe constituția corporală. Evanghelistul Ioan va servi ca
model pentru Moise al lui Michelangelo. Donatello lucrează în colaborare cu breslele din
Florența, care comandă la diferiți sculptori statuile patronilor lor pentru biserica Or San
Michele. Donatello dobândește un mare prestigiu prin realizarea statuilor în marmoră ale
Sfântului Petru, Sfântului Marcu și Sfântului Gheorghe (1411-1416). Fidelitatea față de
realitate și naturalețea figurilor, armonia proporțiilor și raportarea fragmentelor la întreg dau
impresia că sculptorul și-ar fi realizat operele după modele. Relieful de pe piedestalul statuii
Sfântului Gheorghe, pentru breasla armurierilor, care reprezintă lupta sfântului cu balaurul,
este cea mai mare inovație a statuii. Sunt aplicate aici pentru prima oară regulile perspectivei
în compoziție.
Donatello: Sfântul Marcu - Biserica Or San Michele, Florenţa
Donatello: Sfântul Ioan Evanghelistul - Iniţial în Porta della Mandorla a Domului Santa
Maria del Fiore, din 1936 în Museo del Opera del Duomo, Florenţa

Sfântul Marcu, sculptat la comanda breslei țesătorilor, prevestește seria de mai târziu a
profeților (1415-1422) din campanila Domului din Florența. Aceste statui emană o forță atât
de mare și se evidențiază prin redarea atât de individuală a trăsăturilor feței, încât sunt
considerate ca aparținând unor persoane distinse ale orașului.

Din 1416, Donatello are propriul său atelier și primește comenzi din Orvieto, Ancona și Siena.
Împreună cu sculptorul Michelozzo, se mută în anul 1427 la Pisa, unde dezvoltă tehnica
turnării în bronz. La insistențele lui Cosimo de Medici, Donatello se întoarce în 1432 la
Florența. Pentru protectorul său, realizează în această perioadă unele din cele mai frumoase
lucrări ale sale în bronz. Una din acestea este populara statuie a lui David, primul nud
bărbătesc din sculptura Renașterii și cea mai veche statuie individualaă de la mijlocul
secolului al XV-lea, care nu este legată de arhitectură.
Donatello: David ca. 1440 - Museo Nazionale del Bargello, Florenţa

Tânărul David poartă o pălărie încununată cu frunze de laur, în rest este complet gol, ceea ce
nu se mai văzuse de la maeștrii antichității greco-romane.

Tot din această perioadă datează Ușa Apostolilor, realizată în bronz de-o parte și de alta a
altarului vechii sacristii a bisericii San Lorenzo. Cantoria - balconul cântăreților din Domul
din Florența, realizat între anii 1433-1438 - este ilustrată cu un șir de amorași dansând, care
vor devenii foarte populari în arta Renașterii. Scenele în relief sunt încadrate de decorații
bogate, care ocupă fiecare centimetru al balconului de piatră și care au fost proiectate de artist
pe baza desenelor reprezentând ruine antice, realizate probabil în timpul șederii lui la Roma.

Între anii 1443-1453, Donatello lucrează la Padova. Cele mai importante opere ale sale sunt:
statuia ecvestră monumentală a lui Erasmo da Nori, conducătorul mercenarilor din Veneția,
statuie cunoscută și sub numele de "Gattamellata" ("pisica tărcată"), precum și altarul
principal al bazilicii Sant' Antonio. Cele 21 de reliefuri în bronz, populate cu numeroase
figuri, prezintă o imagine în panoramă a arhitecturii, care trezește senzația de profunzime a
spațiului.
Statuia lui David - Detaliu

În 1454 Donatello se întoarce la Florența. În 1455 realizează în lemn pentru Baptisterium

figura Mariei Magdalena căindu-se, plină de expresivitate. Probabil din însărcinarea lui
Cosimo de Medici execută grupul Judita și Holofern pentru grădina palatului Medici. În 1494,
după izgonirea familiei Medici din Florența, grupul statuar este mutat în ansamblul din Piazza
della Signoria. Ulimele sale lucrări, Plângerea lui Christos (1460) și reliefurile în bronz
pentru biserica San Lorenzo din Florența (după 1460) rămân neterminate. Donatello, marele
inovator al quattrocento-ului, moare la 13 decembrie 1466 în Florența și este înmormîntat în
cripta bisericii San Lorenzo. Operele sale exercită o mare influență asupra sculptorilor și
pictorilor din Italia, în special asupra lui Andrea Mantegna și Michelangelo.

Incursiuni in arhitectura Renasterii: Filippo

Brunelleschi
publicat pe 20 Iulie 2009
Filippo Brunelleschi (1377 - 1466), prieten al “savantilor”,
printre care se numara si cosmomograful-matematician
Toscanelli, a fost unul dintre cei mai de seama arhitecti si
ingineri ai Renasterii. Arhitectura sa se bazeaza pe trei
parametri - recuperarea Antichitatii, inventia tehnologiei si
perspectiva ca mijloc de reprezentare al spatiului - ce
constituie elementele unei noi structuri de limbaj arhitectural.

Brunelleschi imbina elementele traditionale ale

Protorenasterii toscane cu cele antice romane, insa
preocuparea sa majora nu este copierea fidela a Antichitatii ci
problemele practice ale
constructiei, compunerea
spatiului prin
introducerea metricei
spatiale. Rezolvarea
spatiului construit si
relatia acestuia cu cel ambiental reprezinta un element
esential in opera sa.

Opera biografica “Vita di Filippo di ser Brunellesco”,

semnata de catre Antonio Manetti, este animata de temele
umanismului ficinian, arhitectura, “filosofie”,
arheologie, asociate pentru a defini geniul artistului
tip.

Brunelleschi studiaza si foloseste legile perspectivei

lineare in arhitectura. Rationalitatea perspectivei
defineste o noua constructie intelectuala a
spatiului. Lumea reala se supune unui cod
riguros de relatii artificiale, capabil sa faca sa
iasa la iveala relatiile dintre obiecte. Studierea
perspectivei duce la concluzia ca nu doar
constructiile ca obiecte, ci si spatiile dintre ele
sunt comensurabile. Punerea in aplicare a
perspectivei ofera un rol univoc fiecarui obiect
in reteaua noului spatiu. Aceasta implica
reducerea varietatii infinite de forme vizibile
la un numar restrans de elemente care devin
canonice.

Cupola domului Santa Maria del Fiore

Brunelleschi capata o pozitie foarte importanta in viata orasului cu ocazia concursului pentru
cupola domului Santa Maria del Fiore.

Rezolvarea constructiva si spatiala prezentata de Brunelleschi revolutiona sistemele de

constructie si procedeele aplicate pana atunci si era diferita de cele propuse de alti concurenti.
Originalitatea solutiei constructive intuita de Brunelleschi consta in urmatoarele caracteristici
ale modelului prezentat: cupola construita cu structura in forma de spic, a spina pesce
(preluata de la antici), din doua coji: una de rezistenta in interior si alta mai subtire, de
protectie, in exterior; cele opt suprafete curbe ale cupolei se reazama pe un tambur si se strang
vizual si constructiv in inelul lanternei, introducand o solutie noua in ceea ce priveste cofrajul
boltii cupolei, aceasta fiind autoportanta in toate etapele constructiei.

Cupola de la Santa Maria del Fiore se imprima ca imagine a orasului si se afirma ca loc urban
principal prin cele opt suprafete curbe si nervurile care-i precizeaza coerenta geometrica.

Revolutia savarsita in cadrul raporturilor de productie reprezinta raspunsul cel mai consecvent
pe care arhitectul l-a putut oferi ideologiei umaniste. Arhitectul, precum intelectualul, se
separa de productia colectiva, si isi revendica autonomia rolului sau.

Exceptand cele doua mari lucrari ale sale, cupola catedralei din Florenta Santa Maria del
Fiore si Ospedale degli Innocenti, fiecare cu caractere artistice bine conturate si cu o valoare
bine determinata in arhitectura secolului al XV-lea si urmatoarele, arhitectul a reformulat
planul bazilical traditional si a realizat o serie de experimente asupra edificiului cu plan
central, in opere precum Bazilica San Lorenzo, Bazilica Santo Spirito, Capela Pazzi sau
rotonda Santa Maria degli Angeli, toate construite in Florenta.

LEON BATTISTA ALBERTI (18 februarie 1404 - 20 aprilie 1472) a fost scriitor, arhitect,
pictor, sculptor, filozof italian şi umanist al Renaşterii - QUATTROCENTO.

Leon Battista Alberti este unul din cele mai mari

teoreticieni ai Italiei.

Ca arhitect a refacut Templul Malatesta (sau biserica San Francesco) din Rimini dintr-o
veche bazilica, acordand cea mai mare atentie fatadei principale, ca si celor laterale. Fatada
este conceputa ca un arc de triumf roman, cu trei deschideri (din care azi se pastreaza doar
deschiderea principala) a intrarii in celelalte doua arcade fiind zidite).

Intrarea in biserica, cu ancadrament dreptunghiular este incununata de un fronton, iar arcurile

laterale tratate ca niste semicirculare adanci, trebuiau sa adaposteasca statui pe care el insusi
le-ar fi sculptat. De asemenea, partile laterale ale bisericii au fost concepute ca siruri de arcade
in care erau amplasate firide ce trebuiau sa adaposteasca mormintele si statuile celor mai
importanti eruditi ai orasului.

Din pacate, proiectul sau initial nu a fost realizat, Leon Battista Alberti nu a reusit sa
sculpteze statuile proiectate.

Palatul Ruccelai reprezinta un model de rezolvare a fatadelor pentru palatele florentine. El

introdce pilastrii adosati, decorati cu capitele ce respecta ierarhizarea ordinelor, doric la
parter, ionic la etajul 1 si corintic la etajul2.

De asemenea, ritmeaza fatadele cu ajutorul ferestrelor incununate cu arcade semicirculare la

etaje si al bosajelor, corniselor decorative, pronuntate ce delimiteaza etajele. A mai lucrat la
realizarea fatadei principale a bisericii Santa Maria Novella din Florenta sau biserica San
Sebastiano din Mantova.