VIAȚA CREȘTINILOR ORTODOXI ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA DIN

EPISCOPIA ARADULUI

Teritoriul pe care avea sa se intemeieze Episcopia Aradului, la inceputul

secolului al XVIII-lea, prin stramutarea la Arad a vechilor Epicopii Ienopolei si
a Lipovei, apare ca o arie larga de interferenta si ca o veriga de legatura intre
marile provincii istorice, Transilvania, Banat si Crisana. Acesta asezare a facut
ca Aradul sa devina de timpuriu un centru economic si cultural de seama, dar
totodata un centru al vietii bisericesti. „Favorizat de configuratia geografica, cu
intinse zone de campie, dealuri si parti montane, de factorii climaterici, de o
bogata retea hidrografica dominata de cursurile Muresului si Crisului Alb, de
resursele subsolului, teritoriul judetului Arad a oferit, inca din timpurile cele mai
indepartate,conditii prielnice de viata comunitatilor umane, asigurand
dezvoltarea culturii materiale ale civilizatiei neolitice, a bronzului, a fierului, a
celei dacice si daco-romane, a celei romanesti” 1. Cercetarile si sapaturile
arheologice intreprinse indeosebi in zilele noastre au scos la ivela obiecte de uz
casnic-mai ales ceramica-precum si monede, arme si podoabe, reprezentand
toate epocile de dezvoltare a societatii omenesti, 2 fapt care atesta3 ca si pe acest
pamant romanesc4 a existat o neintrerupta continuitate de viata omeneasca. Se
stie ca „prin secolele VII-VI î.e.n, pe fondul tracic incepe sa se defineasca, pe o
cuprinzatoare arie geografica… o entitate etno-culturala si geto-daca, parte
integranta a civilizatiei si etniei tracice”5. Bogatia tarii geto-dacilor si numai
putin desele incursiuni ale acestora in provinciile romanizate din sudul Dunarii,
1
Aradul, permanenta in istoria Patriei, Arad, 1979, p.42.
2
E. Dornel si Vasile Boroneant, O contributie cu privire la datare avalurilor de pamant din vestul tarii noastre in
Ziridava, 1968,pag 7-16. M. Zdroba si M. Barbu, Sapaturile arheologice de la Felnac si Vladimirescu (raport
preliminar) in Ibidem, pag 47-56
3
M. Zdroba si M. Barbu, Sapaturile arheologice de la Felnac si Vladimirescu (raport preliminar) in Ibidem, pag
47-56
4
V.Boroneant, Consideratii asupra istorie stravechi a judetului Arad in lumina cercetarilor de la Conop, Zabran
si Cladova, in Ziridava, vol II, Arad 1979, pag 100-116.
5
Stefan Pascu, Statornici si continuitate de viata romanesca in nord-vestul Transilvaniei in volumul Marturisiri si
evocari, Oradea, 1980, pag 17.

1
va atrage interesul Imperului Roman asupra acestui teritoriu, ajungandu-se
astfel, dupa indelungate razboaie,la cucerirea Daciei de catre ostile imparatului
Traian.
Influenta civilizatiei romane, inceputa cu secole inainte de cucerire, avea
sa se continue si sa se desavarseasca in timpul ocupatiei romane, dand nastere
unui popor nou, daco-romanii. In procesul de romanizare vor fi atrasi mai mult
ca inaite si daci liberi din partile nordice si estice intarind si desavarsind
etonegeneza poporului roman.
Se stie ca etongeneza poporului roman, incheiata in secolele VIII-X, a
mers parale cu ceea ce am putea numi cristogeneza, adica zamilisirea si
cresterea intru Hristos a acestui popor. Civilizatia daco-romana din spatiul
carpato-danubiano-pontic, datorita superioritatii si inradacinarii sale a fost
capabila sa influenteze si populatiile in migratie care au poposit vremelnic in
aceste parti, incepand cu gotii si sfarsind cu ungurii. 6 Desi in cronici si in acte de
cancelarie, pamantul locuit de straromani a fost numit pe rand Gothia, Hunia,
Gepidia sau Avaria, aceasta nu a reprezentat altceva decat „caracterul militar
politic de la distanta al acestor migratori”. Adevaratii „oameni ai pamantului”-
cum i-a numit N. Iorga-fiind bastinasii, adica cei care lucreaza pamantul, cresc
vitele si ingrijesc pomii, pentru hrana lor si a migratorilor. Ei au pastrat din
adanca vechime numirile muntilor, ale raurilor si localitatilor, pe care le-au
transmis urmasilor, pe care migratorii nu le-au putut schimba. Ei au pastrat
limba de structura latina., cu toate influentele suferite din contactul cu
migratorii.
„Descoperirile arheologice pe teritoriul judetului Arad, si in judetele
apropiate, dovedesc practicarea mestesugului olaritului, folosirea rotii si a pastei
de calitate mai buna. Materialele gasite la Felnac, Vladimirescu si in alte parti in
straturile corespunzatoare, se incadreaza in cultura Dridu, iar materialele
descdoperite la manastirea Hodos-Brodoc se pot data incepand cu secoilul al XI-

6
Ibidem, p. 23

2
lea. Aceasta cultura a danuit aici pana in secolul al XII-lea -dovedind ca si
aceste teritorii s-au incadrat de la inceput in marea unitate culturala a poporului
roman”7.
Manastirea Hodos-Bodroc este una dintre cele mai vechi manastiri din
regiune, atestata pentru prima oara intr-un act din 1177 de la regele Bela al III-
lea al Ungariei (1172-1196) sub numele de Hodust8, apoi in mai multe randuri in
secolele urmatoare.
In partile Aradului se mai amintesc biserici vechi, cea din Halmagiu
atribuita voievodului Moga(secolul XIV), cea din Dezna, tot din secolul al XIV-
lea, peste care s-a ridicat biserica actuala, din secolul al XVIII-lea.9
In 1702 s-a terminat noua cetate a Aradului care, in 1720, era servita de
410 „militieni”, inzestrati cu terenuri agricole si alte beneficii. In octombrie
1702, s-a inceput zidirea bisericii cu hramul „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”,
existenta si azi ca biserica sarbeasca in Arad, alaturi de cea romaneasca cu
hramul „Sfantul Ioan Botezatorul”.10 La ambele bisericii, majoritatea
credinciosilor o formau romanii.
In imprejurarile create de revolutia racotiana, Aradul, cu noua lui
cetate, a ramas credincios imparatului, in timp ce Bihorul era ocupat de asa
numitii „curuti”11.Atat sarbii cat si curtea din Viena s-au declarat pentru fixarea
sediului Episcopiei lui Isaia in Arad. Astfel, el a primit un decret de la Consiliul
de razboi din Vienaca sa-si ia resedinta in Arad. Pentru a-si asigura demnitatea
episcopeasca in lumea mosiereasca de atunci, Isaia a cerut o autorizatie din
partea conducerii orasului, sa-si poata cumpara aici case si intravilane.Astfel, in
1704, Isaia a cumparat averea contelui capitan Attomus, care consta in patru
case cu pravalii in Aradul vechi, doua vii si un teren pe malul stang al
Muresului, lung de 310 stanjeni si lat de 230 1/2 stanjeni, imprejmuit cu arbori,
7
Eugen Aradenul, Contributii la istoria straveche a Aradului in “Mitroploia Banatului”, an XXVIII, nr 4-
6,1978,p. 215
8
Idem, Manastirea Hodos-Bodroc, Arad, 1980, p. 26-30.
9
Mircea Pacurariu, op.cit.p.1099.
10
Gheorghe Litiu, Inceputurile Catedralei din Arad, in “Mitropolia Banatului” an XXVIII, nr 1-3/1968,p84-94.
11
partizanii lui Fr Rakoczi

3
poate si o mosie tinand acest intravilan, dar nu si mosia Tovisegyhaza, pe care a
castigat-o urmasul sau. Acest act de cumparare al lui Iasia constituie baza
materiala a Episcopiei Aradului care, in felul acesta, trebuie considerata urmasa
episcopiilor din Ienopole-Ineu si Lipova, primul ei carmuitor avand in titulatura
sa si Ienopolea.
Chiar daca Isaia nu a stat prea mult, sau chiar deloc,in Arad, el fiind
vesnicul calator pe drumurile Imepriului, pe unde se aflau credinciosi ortodoxi,
din Banatul timisan si pana in Crisana, actul din 1704 a insemnat un moment de
rascruce din istoria bisericeasca a crestinilor ortodoxi din aceste parti.
La 15 aprilie 1706, Isaia a obtinut aprobarea imperiala a cumparaturii
sale aradene. Aceasta confirmare poate fi considerata ca actul de recunoastere
legala a Episcopiei Aradului, inagurandu-i existenta dupa randuielile vremii.
Un element hotarator in desfasurarea vietii bisericesti in Eparhia
Aradului, aflata la inceputurile ei, il constituie venirea si asezarea in sud-estul
Unagrie a „coloniei” sarbesti condusa de patriarhul Arsenie al III-lea
Cernoievici (1690). Venirea si asezarea unor sarbi aici se facea pe
baza”privilegiilor” leopoldine12. Desi urmasii lui Leopold, confirmanad aceste
privilegii, le-au restrans, mai mult in aplicarea si mai putin in redactarea lor,
totusi ele au format baza de drept public prin care se manifesta natiunea
sarbeasca.
Ierarhii acestei natiuni au ocupat scaunele vladicesti vechi din Ienopolea
si Oradea, reusind sa includa si pe romanii din Banat si Crisan, cel putin in
prevedrile acestor privilegii.
In tot cursul acestui secol romanii ortodoxi,mai ales cei din Bihor, mai
expusi prozelitismului catolic, au alergat la ierarhii sarbi aradeni ca la parintii lor
sufletesti intru Ortodoxie.

12
Schwicker, J.H., Politische Geschichte der Serben in Ungar, Budapest, 1880, p. 4-5.

4
 Isaia Diacovici. Primul episcop al Aradului s-a expus atat de mult in
combaterea prozelitismului catolic, incat a fost supranumit ” singurul balur si
stalp si razim al Ortodoxiei care a mai ramas in imperiu”13.
In ianuarie 1708, Isaia Diacovici a fost ales patriarh, iar la 24 mai
1708 a fost confirmat de imparat ca sef suprem al tuturor ortodoxilor din
Imperiul habsburgic, dar in acelasi an, la 21 iunie, el murea in Viena, incheiind
astfel necontenitele sale calatorii.
A ramas in traditia locala ca „un barbat vrednic si invatat, care a fost
infrumusetat de popor cu numirea de intelept, ca un diplomat fiu care a
intreprins multe calatorii la Viena pentru inatrirea drepturilor Bisericii sale.”14
In timp ce in Bihor pastorea acel vladica Petru Hristofor, despre care
bihorenii sustineau ca avea legaturi cu episcopul Antin Ivireanul al Ramnicului,
7 mai tarziu mitropolit al Ungrovlahiei, scaunul episcopesc de la Arad era tinut
vacant inadins, spre a usura opera prozelitismuli catolic printre romanii si sarbii
ortodoxi. Abia in 19 noiembrie 1710, imparatul a numit pe cel de-al doilea
episcop al Aradului si Ienopolei, in persoana lui Ioanichie Martinovici.
Dupa moartea lui,omul sau de incredre, ierodiaconul Albici a risipit cea mai
mare parte din avera Episcopiei. Astfel, Episcopia, abia intemeiata, a fost lovita
nu numai din afara-prin actiunea prozelitismului catolic,-ci si dinlauntrul prin
sabliciunea slujitorilor ei.
Abia peste trei decenii, urmasul sau, marele Sinesie avea sa recastige si
chiar sa amplifice zestrea materiala a episcopiei.
La mijlocul secolului al XVIII-lea, Episcopia Aradului era pentru a doua
oara amenintata cu amenintarea, prima oara dupa moartea lui Ioanichie
Martinovici, cand mosiile au fost acaparate de nobilii de la conducerea orasului
si judetului Arad. A readus-o la viata osardia gospodareasca si energia
episcopuli Vichentie Ioanovici.

13
Radonici, Prilozi za istoriju Srbai Ugarskoi u XVI-XVIII vecu, Vol. I, Neoplanta (Novisad), 1909, p.179.
14
Ioan Rusu, Istoria Eparhiei Aradului, foileton in “Biserica si scoala” Arad, an VIII, 1883, nr 26 p. 244.

5
 Acum, precum am aratat suprimarea ei era ceruta de comisarul imparatesc
trimis sa asiste la Congresul National sarbesc din Carlovit, care a alesc a
mitropolit pe Pavel Nenadovici, pe motivul ca „nu avea mijloace suficiente de
sustinere si nu era prevazuta in diploma imperiala din 1695”, diploma care insira
scaunele episcopesti supuse jurisdictiei bisericesti a mitropolitului sarb din
imperiu.
Sinodul episcopesc nu a primit aceasat propunere, aratand ca epicopii din
Arad dispun de mijloace de sustinere care, desi sunt mai modeste, totusi ajung
ca sa le asigure existenta.15
Adevaratul motiv trebuie cautat insa la lucrarea ei de aparare a Ortodoxiei
din Arad si Bihor ca si din Halmagiu.16
Numirea lui Sinestie ca episcop al Aradului, cu jurisdictie peste Bihor si
Halmagiu, poate fi considerata ca un succes al noului mitropolit care si-a
castigat o influenta mare la Curtea din Viena, datorita marilor servicii aduse
habsburgilor confruntati cu grele situatii, atat in interior cat si pe plan extern. 17
La 16 iulie 1753 , mitropolitul Pavel Nenadovici a trimis o pastorala
romanilor ortodoxi din Bihor, tradusa in limba roman de Sinesie (dovada ca
acest episcop cunostea limba romana si o folosea in relatiile sale cu romanii),
care s-a citit in bisericile din Oradea si jur, la 25 iulie 1753, cu indemnul de
rezistenta impotriva amagirilor si asuprilor lui Forgach si uneltelor acestuia,
calificate de un strain (De Ville) ca fiind “de maniera turceasca.”18
Pentru acest tinuturi indepartate, Sinesie a facut numeroase hirotnii,
slujiind si cate doua sau trei liturghii pe saptaman, dupa cum raporta
mitropolitului sau in 22 martie 1761.19

15
Ibidem, pag 208
16
M. Pacurariu, I.B.O.R., vol II , Bucuresti, 1981, p. 531.
17
Imperiul Otoman, cu toate infrangerile suferite, continua sa reprezinte un pericol. Alianta cu Rusia era
nesigura, iar in Apus Franta era departe.
18
S. Anuichi, op. cit p. 960
19
S. Anuichi, op. cit p. 970

6
 Pe langa statistica intocmita de el cu prilejul vizitatiei din 1759 din Bihor,
episcopul Sinesie a mai lasat o statistica si pentru judetele Arad si Zarand,
intocmita in 1755 cu prilejul unei vizitatii generale. Din acasta statistica reiese
ca in cele opt protopopiate (Arad, Pecica, Nadlac, Zarand, Siria, Buteni, Varadia
si Halmagiu) se aglau 232 de comune cu 164 de biserici, 234 preoti parohi si 8
diaconi cu 10 313 case20.
Sinesie Jivanovici a murit la 14 martie 1768 la doua luni dupa ce si-a
intocmit testamentul, impacat cu sufletul ca prin bogata sa activitate a pus
temelie solida vietii bisericesti in toata eparhia sa si a a tinut piept
prozelitismului religios din timpul sau.
El se inscrie printre cei mai straluciti ierarhi ai Episcopiei
Aradului din secolul al XVIII-lea.
Murind Sinesie la 14 martie 1768, episcopia Aradului a fost condusa
pe atunci “administratori”21, de Pahomie Cnejevici si de Moise Putnic-episcopul
Novisadului.
Curtea din Viena continua astfel obiceiul de a prelungi peste masura
sedisvacantele epicopiilor ortodoxe, pentru a da ragaz prozelitismului unionist sa
lucreze nestingherit.
In ianuarie 1770 Pahomie Cnejevici a fost ales episcop la Arad.
Episcopul Sinesie a lasta episcopia Aradului in stare materiala buna.
A lasat insa greaua sarcina de a apara cuceririle sale in lupta contra
prozelitismului unit.
Ca si inaintasul sau, episcopul Pahomie a facut numeroase si lungi
vizite canonice in toate partile eparhiei sale. Dupa istoricul maghiar Marki,
judetul Arad avea, in 1779, 167 sate, 16 targuri cu 101 540 de locuitori, dintre
care 86 000 ortodoxi si anume 76 000 de romani si 10 000 de sarbi.

20
Ibidem, vol II, epoca 1752-1756, Doc 131, p.292-303.
21
loctiitori de episcopi

7
 Episcopul Pahomie a avut nenorocul sa pastoreasca ion anii care
marcau, in istoria statului austriac, culmea prozelitismului unionist 22. Anii
acestia l-au aflat bolnav. Greutatile pastoriei sale i-au scurtat viata cu toate ca
avea o constitutie fizica robusta. A sfintit biserici noi in Siria, Varsand,
Chisinau-Cris, Paulis, etc. Fara a boli, a murit la 8 sau 19 mai 1783. La moartea
sa , toate veniturile ii erau sechestrate, dar a lasat acelasi nume bun ca si
inaintasul sau Sinesie.

22
Prozelitism unit

8
 BIBLIOGRAFIE

[1.] M. Zdroba si M. Barbu, Sapaturile arheologice de la Felnac si Vladimirescu

(raport preliminar) in Ibidem, pag 47-56
[2.] V.Boroneant, Consideratii asupra istorie stravechi a judetului Arad in
lumina cercetarilor de la Conop, Zabran si Cladova, in Ziridava, vol II, Arad
1979, pag 100-116.
[3.] Stefan Pascu, Statornici si continuitate de viata romanesca in nord-vestul
Transilvaniei in volumul Marturisiri si evocari, Oradea, 1980, pag 17.
[4.] Eugen Aradenul, Contributii la istoria straveche a Aradului in “Mitroploia
Banatului”, an XXVIII, nr 4-6,1978,p. 215
[5.] Gheorghe Litiu, Inceputurile Catedralei din Arad, in “Mitropolia Banatului”
an XXVIII, nr 1-3/1968,p84-94.
[6.] Pr. Mircea Pacurariu,Pr. Gheorghe Litiu,Prof. Dr. Vasile Popeanga, Dr
Ioana Cristache-Panait, Dr. Radu Popa, Episcopia Aradului, Editura Episcopie
Ortodoxe Romane a Aradului, 1989.
[7.] M. Pacurariu, I.B.O.R., vol II , Bucuresti, 1981, p. 531