DESCENDEN A LUI RADU ŞERBAN

ÎNTR-UN DOCUMENT DE LA
M N STIREA ARNOTA1

Lect. Univ. Dr. LIVIU MARIUS ILIE2

Cuvinte cheie: Radu Şerban, domn, mănăstire, Arnota,

descenden ă
Keywords: Radu Şerban, prince, monastery, Arnota, descendance

Ascensiunea lui Radu Şerban pe tronul rii Româneşti s-a f cut

pe fondul unei instabilit i politice, determinat de uciderea lui
Mihai Viteazul şi, în consecin , de obligativitatea stabilirii unui
succesor pe termen lung al acestuia.3 Deşi au existat mai mul i
pretenden i, elita politic a rii Româneşti s-a oprit asupra lui
Şerban din Coiani, boier urmaş al familiei Craioveştilor din
4

secolele XV-XVI,5 care, în aceste condi ii, a devenit domn în anul

1601.
Ocuparea celei mai înalte func ii politice este descris atât
de una dintre cronicile interne, Letopise ul cantacuzinesc, cât şi de
un document emis de cancelaria lui Radu Şerban. Autorul
Letopise ului cantacuzinesc nota c alegerea noului domn s-a f cut

1
Aceast lucrare a fost finan at din contractul POSDRU/89/1.5/S/61968,
proiect strategic ID 61968 (2009), cofinan at din Fondul Social European, prin
Programul Opera ional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 de
Lect. univ. dr., Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiin e ale Educa iei,
Universitatea din Craiova.
2
Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiin ele Educa iei, Universitatea din Craiova.
3
O scurt descriere a acestei situa ii în Istoria românilor, vol. V. O epocă de
înnoiri în spirit european (1601-1711/1716), coord. VRIGIL CÂNDEA, secr. şt.
CONSTANTIN REZACHEVICI, Editura Enciclopedic , Bucureşti, 2003, p. 37.
4
NICOLAE STOICESCU, Dic ionar al marilor dregători din ara
Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Editura enciclopedic român ,
Bucureşti, 1971, p. 94-95.
5
Vezi Arborele genealogic al Craioveştilor şi Basarabilor Craioveşti din
secolele XV-XVIII, la CONSTANTIN REZACHEVICI, Cum a apărut numele
dinastic Basarab şi când l-a adoptat Matei vodă, în „Analele Universit ii din
Craiova. Seria Istorie”, an X, 2005, nr. 10, p. 7-29.

184
la Cârstieneşti, „din sus de m n stirea den Argeş”,6 fragmentul de
cronic surprinzând în mod succint aceast situa ie – boierii rii
Româneşti „mare sfat f cur , socotind pre cine ar pune domn, ca s
poat obl dui ara Rumâneasc ... Şi den porunc dumnez iasc ,
to i cu un gând curat aleser pre unul den boiari, carele era den
semin iia b s r beasc neamul domnesc, anume Ş rban, nepot
r posatului Basarab vod . Şi-l r dicar s fie el domn rii
Rumâneşti... Şi f cu pace cu împ ratul turcesc, ca s -i dea haraci,
s nu mai fie r ut i în ar . Aşijderea f cu pace cu crai şi domni
carii era împrejurul rii Rumâneşti”.7 Urcarea pe tron a fost
descris şi de Radu Şerban într-un hrisov al s u din 29 iunie 1604,
în care, referindu-se la momentul alegerii, ar ta c „s-au ridicat to i
boierii şi toat ara, mari şi mici din ara domniei mele şi au f cut
cu to ii sfat şi cu voia tuturor şi cu ştirea şi cu voia cinstitului
împ rat creştin al romanilor, de au ridicat pe domnia mea s fie
tuturor domn al rii Româneşti”.8
Cele dou fragmente de mai sus impun câteva observa ii.
Prima este c ascensiunea la tron s-a f cut cu acceptul puterilor
politice dominante din zon – Radu Şerban aminteşte c a devenit
domn „cu ştirea şi cu voia cinstitului împ rat creştin al
romanilor”,9 în timp ce autorul Letopise ului cantacuzinesc
aminteşte „pacea” cu sultanul şi cu ceilal i suverani afla i în
vecin tatea rii Româneşti.10 A doua observa ie este c Radu
Şerban a luat coroana Basarabilor prin alegerea boierilor, atât
letopise ul, cât şi hrisovul domnesc f când referire la acest fapt.11

6
Istoria ării Româneşti 1290-1690. Letopise ul cantacuzinesc, edi ie critic
întocmit de C. Grecescu şi D. Simonescu, Editura Academiei Române,
[Bucureşti], 1960, p. 84.
7
IBIDEM, p. 84-85.
8
Documente privind istoria României, Veacul XVII, B. ara Românească, vol. I
(1601-1610) (în continuare se va cita DIR, B, XVII/1), Editura Academiei
Române, [Bucureşti], 1951, p. 134.
9
IBIDEM.
10
Letopise ul cantacuzinesc..., p. 84; vezi şi RADU POPESCU, Istoriile
domnilor ărâi Rumâneşti, edi ie îngrijit de Mihail Gregorian, Editura
Minerva, Bucureşti, 1984, p. 101, unde se arat c Radu Şerban „viind la scaun,
întâi la turci au trimis de au împ cat lucrurile, la sultan Mehmet, pentru s nu
mai aib domniia şi ara turburare despre dânşâi, aşâjderea şi cu vecinii şi cu to i
s-au împ cat”.
11
DIR, B, XVII/1, p. 134; Letopise ul cantacuzinesc..., p. 84.

185
 Cea de-a treia chestiune privind ascensiunea lui Radu
Şerban a fost aceea a originii sale. Referindu-se la acest fapt,
cronicarul Radu Popescu f cea o simpl trimitere la numele lui
Radu Şerban, men iune ce s-a dovedit a fi inexact . „Acest Ş rban-
vod – nota Radu Popescu – ce-l numescu aşa, obicinuindu-se
oamenii, nu l-au chiemat Ş rban, ci pe tat -s u, iar p el l-au
chiemat Radu şi în hrisoavele lui iar Radu s scrie, ci dar şi noi
dup obiceiul oamenilor s umbl m şi s -i zicem Ş rban-vod ”.12
Istoriografia româneasc l-a re inut pe Radu Şerban, în perioada
anterioar prelu rii tronului, ca Şerban din Coiani,13 iar nu cu
numele de Radu; în ceea ce îl priveşte pe tat l s u, acesta s-a
chemat Radu14 şi nu Şerban, cum eronat îl aminteşte cronicarul.
În privin a originii noului domn, autorul Letopise ului
cantacuzinesc f cea trimitere la înrudirea lui Radu Şerban cu
familia boierilor Craioveşti, numit în cronic „semin iia
b s r beasc ”, respectiv la leg tura de sânge cu Neagoe Basarab
(în letopise ul cantacuzinilor – „Basarab vod ”).15 Ajunşi pe tronul
rii Româneşti în secolele XVI-XVII, mai mul i urmaşi ai
Craioveştilor şi-au luat numele de „Basarabi”, pentru a-şi justifica
în acest fel ascensiunea la tronul valah;16 autorul Letopise ului
cantacuzinesc a între inut, la rândul s u, aceast situa ie, ştiut fiind
faptul c el i-a privit cu simpatie pe Craioveşti.17 Revenind la Radu
Şerban, acesta a încercat s îşi g seasc un str moş domnesc, prin
care s îşi justifice urcarea pe tronul rii Româneşti şi cel mai la
îndemân a fost Neagoe Basarab, domn ce avea, la rândul s u,
r d cini în familia Craioveştilor.18 Nu doar autorul cronicii
Cantacuzinilor l-a prezentat pe Radu ca nepot al lui Neagoe, ci
domnul însuşi a f cut referire la aceast înrudire, în cea mai mare
parte a titulaturii documentelor emise de cancelaria sa.19

12
Istoriile domnilor ărâi Rumâneşti..., p. 101.
13
NICOLAE STOICESCU, Op. cit., p. 94-95.
14
IBIDEM, p. 94.
15
Letopise ul cantacuzinesc..., p. 84.
16
Cf. cu autorii ultimului tratat de istoria românilor, care consider c numele de
Basarab a devenit nume de familie abia din timpul lui Radu Şerban (Istoria
românilor..., V, p. 38-39).
17
Letopise ul cantacuzinesc..., p. XXII.
18
CONSTANTIN REZACHEVICI, Op. cit., p. 9.
19
DIR, B, XVII/1, 2, passim; Constantin Rezachevici, Op. cit., p. 9.

186
 În cele ce urmeaz ne vom opri asupra unui document emis
de Radu Şerban, prin care acesta confirma satul Dobriceni lui
Chirca comis şi so iei acestuia Maria, în urma unei judec i ce a
avut loc între cei doi boieri, pe de o parte, respectiv s tenii din
Dobriceni, pe de alt parte.20 Cum satul a intrat mai târziu în
posesia m n stirii Arnota, documentul respectiv a fost copiat
într-una dintre condicile acestei m n stirii21 şi inclus în fondul de
documente M n stirea Arnota de la Serviciul Arhivelor Na ionale
Istorice Centrale.22 Ulterior, o traducere a hrisovului a ap rut în
colec ia Documente privind istoria României.23
Deşi la prima vedere pare un simplu document privind
posesiunea asupra p mântului în ara Româneasc , actul domnesc
a c p tat o însemn tate deosebit în momentul traducerii şi
includerii lui în condica m n stirii Arnota, la jum tatea secolului
al XIX-lea. Aceast condic a f cut parte dintr-un program mai
amplu, ini iat de domnii rii Româneşti, în anii ’30-’40 ai
veacului al XIX-lea, program prin care s-a început
traducerea/transcrierea documentelor originale ale m n stirilor şi
includerea lor în condici, aceast activitate fiind realizat de o
comisie înfiin at cu acest scop.24 Condicile respective au fost
redactate nu neap rat dintr-un sim istoric al contemporanilor, cât,
mai degrab , din dorin de a fi folosite ca acte autentice, ele
urmând a se „pecetlui cu domneasc pecete”25 şi, în felul acesta,
putându-se proteja documentele originale. Analiza acestor condici
şi a traducerilor incluse in ele, relev , printre altele, unele aspecte
privind cunoaştere istoriei în ara Româneasc , la jum tatea

20
În privin a dat rii, documentul are ziua 23, luna decembrie, iar anul 7110.
Din ra iuni cronologice privind domnia lui Radu Şerban şi inând cont de
componen a divanului domnesc, editorii DIR au folosit stilul „de la 1 ianuarie”
şi au datat documentul la 23 decembrie 1602 (DIR, B, XVII/1, p. 67), iar nu la
23 decembrie 1601, aşa cum ar fi impus „stilul bizantin”.
21
Vom folosi exemplarul de la Serviciul Arhivelor Na ionale Istorice Centrale
(citat în continuare S.A.N.I.C.), fond Manuscrise, nr. 195, f. 4-5.
22
IDEM, fond M n stirea Arnota, I/2.
23
DIR, B, XVII/1, p. 66-67.
24
Pentru o privire de ansamblu asupra acestei comisii, vezi GH. VASILESCU,
Activitatea lui Eufrosin Poteca în Comisia pentru înscrierea în condici a
documentelor mănăstireşti, în Mitropolia Olteniei, an XXXIV, 1982, nr. 10-12,
oct.–dec., p. 708-731.
25
IBIDEM, p. 714.

187
secolului al XIX-lea, documentul emis de Radu Şerban pentru
satul Dobriceni fiind un exemplu în acest sens.
Ar tam mai sus c Radu Şerban s-a intitulat, din ra iuni de
legitimitate politic , nepotul lui Neagoe Basarab. Hrisovul satului
Dobriceni nu s-a p strat în condi ii foarte bune, editorii DIR
observând c este „ros şi rupt” şi are „pecete aplicat
deteriorat ”.26 Una dintre aceste zone rupte din document este în
dreptul titulaturii, mai precis la descenden a domneasc , în
documentul original, neputându-se citi numele domnului al c rui
nepot Radu Şerban se intitula a fi.27 Cunoscând cea mai mare parte
a hrisoavelor emise de Radu voievod şi, implicit, titulatura
acestuia, editorii DIR au completat locul gol, cum era şi normal, cu
numele B s rab (Neagoe Basarab), intitula ia complet fiind „Din
mila lui Dumnezeu, Io Radul voevod şi domn a toat ara
Ungrovlahiei, nepotul r posatului Băsărab (s.n., L.M.I.)
voevod”.28 Cei care au redactat condica m n stirii Arnota, la
mijlocul secolului al XIX-lea, au completat acelaşi loc cu numele
Radu, titulatura documentului fiind urm toare: „Cu mila lui
Dumnezeu, Io Radul voevod şi domn al tot p mântului
Ungrovlahiei, nepotul r posatului Radu (s.n., L.M.I.) voevod”.29
Dincolo de nuan ele diferite în privin a traducerii – „din mila lui
Dumnezeu” fa de „cu mila lui Dumnezeu” sau „ ara
Ungrovlahiei” fa de „p mântul Ungrovlahiei” – atrage aten ia
numele str moşului din care Radu Şerban îşi construieşte
legitimitatea politic – B s rab în DIR, respectiv Radu în condica
Arnotei.
Explica ia complet rii locului şters din document cu
numele „B s rab” este foarte simpl . Volumul din DIR la care
facem referire a ap rut în anul 1951, perioada în care istoriografia
cunoştea multe lucruri despre Radu Şerban şi despre descenden a
acestuia, printre editorii DIR reg sindu-se şi „istorici de profesie”.
Mai mult decât atât, aşa cum observam şi mai sus, respectiva
colec ie de documente este una unitar , care creeaz o imagine de
ansamblu asupra tuturor documentelor din timpul domniei lui

26
DIR, B, XVII/1, p. 67.
27
S.A.N.I.C., fond M n stirea Arnota, I/2; vezi şi fig. 2.
28
DIR, B, XVII/1, p. 66.
29
S.A.N.I.C., fond Manuscrise, nr. 195, f. 4; vezi şi fig. 5.

188
Radu Şerban, existând astfel termen de compara ie cu titulatura din
celelalte documente emise de acesta.
Explica ia complet rii aceluiaşi loc şters cu „Radu
voievod”, ca str moş al lui Radu Şerban nu se justific din punct
de vedere istoric, dar impune câteva observa ii. Condica Arnotei,
la care facem referire, are notat „anul 1852” pe prima fil scris ,30
datând aşadar dintr-un interval de timp în care istoriografia
româneasc înc îşi c uta diverse forme de exprimare, editorii şi
traduc torii de la jum tatea secolului al XIX-lea neavând o
preg tire istoriografic sistematic . Aceeaşi condic con ine
documente emise de mai multe persoane, nefiind organizat în
func ie de emitent, ci fiind, aşa cum îi spune şi numele, un corpus
de documente al m n stirii Arnota; altfel spus, cei care au redactat-o
nu au avut posibilitatea s compare titulatura lui Radu Şerban din
acest hrisov cu titulatura aceluiaşi domn din alte documente.
La final, putem spune c descenden a lui Radu Şerban a
creat unele probleme de legitimitate politic , nu doar în din punct
de vedere istoric, în rândul contemporanilor s i, ci şi din punct de
vedere istoriografic, în rândul editorilor condicilor m n stireşti de
la mijlocul secolului al XIX-lea. Trecuse prea mult timp între
perioada în care a tr it Radu Şerban şi cea în care a fost scris
condica Arnotei, iar memoria oral nu putuse re ine un fapt politic
vreme de dou secole şi jum tate şi, în consecin , necunoaşterea
istoriografic s-a transformat într-o eroare de ordin istoric.

30
IBIDEM, f. 2.

189
 Fig. 1. Hrisovul lui Radu Şerban pentru satul Dobriceni
(foto: Liviu Marius Ilie)

Fig. 2. Detaliu cu titulatura lui Radu Şerban din hrisovul pentru

Dobriceni, în care se observa lipsa numelui voievodului din care
Radu Şerban îşi construise descenden a
(foto: Liviu Marius Ilie)

190
Fig. 3. Fil din condica m n stirii Arnota cu hrisovul lui Radu
Şerban pentru satul Dobriceni (I)
(foto: Liviu Marius Ilie)

191
 Fig. 4. Fil din condica m n stirii Arnota cu hrisovul lui Radu
Şerban pentru satul Dobriceni (II)
(foto: Liviu Marius Ilie)

192
 Fig. 5. Detaliu cu titulatura lui Radu Şerban în condica
m n stirii Arnota, în care se observa „descenden a”
dintr-un alt Radu voievod
(foto: Liviu Marius Ilie)

Abstract: Radu Şerban’s descendance in a document from

Arnota monastery
At the beginning of the 17th century, Radu Şerban became the
prince of Wallachia for almost a decade. Because he did not have a
princely origin, one of the ways of trying to legitimate his political
power was to construct a descendance from Neagoe Basarab, a
Wallachian voivode from the 16th century, who was, as well as
Radu Şerban, a successor of the noble family Craiovescu. The
article analyses this kinship reflected in a document from the
monastery Arnota, both in the original act (from the beginning of
the 17th century) and in a copy included in one of the documents
registers of the same monastery (from the middle of the 19th
century).

193