Contextul istoric-bisericesc al Dobrogei în secolele IV-XIV

Situată între Dunăre și Mare, la confluența unor importante căi de acces, unde s-au
întrepătruns civilizațiile, dacă, greacă și română și unde Bizanțul și-a exercitat mult timp
stăpânirea, Dobrogea a fost teatrul unor importante evenimente, al unor crâncene încleștări de
forțe politice diverse, al unor repetate încercări din partea forțelor locale, dornice să-și creeze
organisme politice proprii, care să le apere interesele, să înlăture sau să împedice stăpânirile
străine1.
Odată cu împărțirea definitiva a imperiului roman (395 ), Dobrogea numită pe atunci
Scythia Minor intră în componența imperiului bizantin. În cartea lui Procopius (,, Despre
construcții”), se arată cu multă exacticitate că Împăratul Iustinian l a întărit cetățile de pe
Dunăre, enumerând 90 decetăți restaurate pe acest fluviu, dintre care aproape 50 în Dobrogea.
Numele acestora sunt fie cele antice ( Abvittus, Aegyssus, Axiopolis, Callatis, Carsium,
Durustorum, Noviodunum, Odessos, Tomis, Troesmis, Ulmetum ), fie locale ( Bassidina,
Dimiscarta, Padisara, Risidina, Sacidava, Zaldapa, Zisnudava ). Paralel cu reorganizarea militară
au fost întreprinse și schimbări în domeniul bisericesc2.
Din relatările istoricului prof dr. Emilian Popescu se arată că până nu demult se vorbea
de în chip unanim de existența unei singure episcopii în Dobrogea și anume cea de la Tomis. În
ochii cercetătorilor documentele păreau atât de puține și nesigure pentru a putea afirma
existența mai multor episcopii în Dobrogea. Între timp însă documentele atât cele scrise, cât și
cele arheologice s-au înmulțit și o nouă analiză a cercetătorilor a putut arăta că Dobrogea nu a
avut numai o singură episcopie la Tomis, ci mai multe, organizate chiar într-o mitropolie 3.
În secolul al V-lea s-a ajuns la această situație și a durat până la sfârșitul secolului
următor. Atunci au existat în Dobrogea 15 episcopii organizate în mitropolia Tomisului. În afară
de cetatea Tomis mai existau episcopii la Calatis ( Mangalia ), Capidava, Carsium ( Hârșova ),

1
Drd. Emanoil Băbuș ,, Contextul istoric-bisericesc al Dobrogei în a doua jumătate a secolului al XlV-lea”, în
Revista ,,Biserica Ortodoxă Română”, Buletinul Oficial al Patriarhiei Române, Anul CV-Nr, 1-2 Ianuarie-Febrioarie
1987, p. 97.
2
Iliescu, V. Popescu, Virgil C. Ștefan Gheorghe (1964 ), Izvoare privind Istoria României l, ,, De la Hesoid la
intinerariul lui Antonius”, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964, p. Secțiunea lV Hecateu.
3
Organizarea ecleziastica a provinciei Scythia Minor în secolele IV-VI, în,, Studii teologice”seria a II-a, anul XXXI, nr.
7-10, 1980, p. 590-605.
Beroie ( Măcin ), Noviodunum ( Isaccea ), Aegyssus ( Tulcea ), Slasovia ( Mahmudia ), Halmyris
( Cetatea Zaporojenilor, comuna Dunavăț, județul Tulcea ), Constantiana ( Capul Dolojman,
comuna Jirilovca, județul Tulcea ) și în alte părți. Primul mitropolit de Tomis, pe care il
cunoaștem a fost Paternus, menționat atât de inscripții cât și de acte sinodale.
El a fost contemporan al împăraților Anastatius I (491-518 ) și Iustin I ( 518-527 ).
Ultimul ierarh de Tomis, despre care avem știri documentare, este Valentinian de Tomis,
contemporan al împăratului Iustinian ( 527-565 ). El a purtat corespondența cu papa Virgilius în
legătură cu unele probleme teologice discutate la Sinodul al V-lea ecumenic de la
Constantinopol (553 ).
Din analiza marilor istorici reiese faptul că Tomisul înainte de a atinge rangul de
mitropolie a fost episcopie autocefală. La această stare a ajuns către sfârșitul secolului al IV-lea
și a deținut-o până în vremea împăratului Anastasius. În această calitate arhiepiscopia de Tomis
depindea direct de Patriarhia de Constantinopol, nefiind supusă vreunei mitropolii locale 4.
Cea mai veche episcopie din Dobrogea adică cea de Tomis, ale cărei începuturi
documentare datează chiar de la sfârșitul seculului al III-lea, a făcut astfel progrese continui în
secolele IV-VI atingând pe rând rangul de arhiepiscopie autocefală și apoi de mitropolie.
Ierarhii acestui scaun au fost personalități deosebite pe plan spiritual-teologic,
administrativ și misionar, așa cum au dovedit-o Bertanion, Gerontie, Theotim I , Timotei, Ioan,
Alexandru, Theotim al II-lea și alții.
Din cercetările istorice reiese că organizarea bisericească a Dobrogei și activitatea
desfășurată de ierarhi este mai bogată pentru perioada secolelor IV-VI, când viața politică,
economică și socială a benificiat de avantagiile păcii asigurate de Imperiul-bizantin.
În perioada migrației popoarelor, care pentru sud-estul european cunoaște o maximă
intensitate pe o bună perioadă a secolului al VII-lea, viața bisericească a Dobrogei a avut de
suferit paralel cu cea politică, economică și socială. În această perioadă grea, unile din
episcopiile existente în secolul al VI-lea au dispărut, altele însă s-au menținut.
Este de menționat faptul că unele cetăți precum Tomis, Calatis ( Mangalia ), Axiopolis și
altele, cu o poziție mai ușor de apărat și-au păstrat ierarhii lor, care însă aveau să trăiască și să
acționeze în condiții mult mai grele decât în trecut. Tomisul ar fi putut reveni la starea de simplă
episcopie sau de arhiepiscopie autocefală, iar rolul de mitropolie va fi luat un oraș ca
Durostorum ( Silistra ) devenit centru politico-administrativ al themei Istros, apoi Paristrion
( Paradunavon ). Într-o listă episcopală din secolul al XII-lea cetatea Durostorum apare cu rangul
de mitropolie având 5 episcopii sufragane5. Deducem că unele din aceste episcopii dependente
4
Începuturile îndepărtate ale autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, Tomisul arhiepiscopie autocefală, în vol.
Centenarul Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, 1885-1985, București, 1987, p. 327-353.
5
Prof. Dr Emilian Popescu, Câteva considerații cu privire la rolul episcopilor din Dobrogea ( Scyția Minor ) în viața
creștină a Moldovei în secolele IV-XV, în Studii Teologice, seria a II-a, anul XLIII, nr.5-6 septembrie-decembrie 1991,
p 105-106..
se vor fi găsit și pe pământul Dobrogei. Existența acestor episcopii în mai multe cetăți
dobrogene nu este un simplu postulat așa cum remarcă prof dr Emilian Popescu, ci dovedit de
documente6. La Axiopolis, de pildă exista o episcopie ( dacă nu chear mitropolie ) în secolul al
XI-lea, adică într-o peroadă destul de nesigură din cauza invaziilor pecinege și cumane. La
Dinogeția, de asemenea, descoperirile arheologice, atestă existența unei episcopii7. Se poate
admite pe baza descoperirilor arheologice, existența și a altor episcopii la Noviodunum
( Isaccea), Troesmis ( Turcoaia )8. Capidava9și alte părți. Tot în secolul al XI-lea avem prima
atestare despre cetatea Vicina10, care apare în documente ca centru episcopal și mitropolitan
puternic11.

6
Ibidem,
7
Ion Barnea în vol. Din istoria Dobrogei. III, Bizantini, români și bulgari la Dunărea de Jos, București, 1971, p. 233-
238.
8
Ibidem, op.cit, p. 273-325.
9
Prof dr Emilian Popescu, Inscripțiile grecești și latine din secolele IV-XIII descoperite în România, București 1976,
p.228.
10
Ana Comnena, Alexiada, XIV 1, III, București 1976, p. 226-228.
11
Ion Rămureanu, Mitropolia Vicinei și rolul ei în păstrarea ortodoxiei în ținuturile românești în vol: De la Dunăre la
Mare, Mărturii istorice și monumente de artă creștină, Galați, 1979, p. 149-172.