UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DUMITRU STĂNILOAE
Anul I Teologie Pastorală

Lucrare de seminar la Istoria Bisericii Ortodoxe Române

Biserica din Țările Române în timpul regimului fanariot

Coordonator: Drd. Florinel BRĂDĂȚAN

Student: Ioan DOBREANSCHII

Iași
2023
 Cuprins

I. Introducere............................................................ 3

II. Biserica................................................................... 4

III. Mitropolia Ungrovlahiei în prima jumătatea secolului al

XVIII-lea.................................................................................5

IV. Episcopia Râmnicului în prima jumătatea secolului

XVIII- lea...............................................................................7

V. Concluzii............................................................... 8

VI. Bibliografie………………...…………………… 9

2
 I. Introducere

Istoria noastră tumultoasă, în care Țările Române au fost înconjurate de mari puteri
dornice să subjuge și să cucerească aceste pământuri, a determinat participarea vlădicilor țării și
a clericilor la marile evenimente, mobilizând poporul pentru apărarea ocinilor noastre românești.
Mitropoliții și episcopii noștri au îndeplinit misiuni diplomatice în afara țării, încheind pace și
stabilind alianțe, slujindu-și cu loialitate poporul și țara. Un exemplu în acest sens îl constituie
pacea încheiată de mitropolitul Varlaam între Matei Basarab și Vasile Lupu, în 1644. Mărturie a
acestei păci o constituie ridicarea celor două locașuri de cult, mănăstirea Stelea din Târgoviște și
mănăstirea Soveja.
Sintetizând toate aceste aspecte, Părintele Dumitru Stăniloaie spunea, De aceea
iubim noi atât de mult Ortodoxia, pentru că iubim sufletul neamului nostru, pentru că ne
recunoaștem in ea tot ce este mai adânc și mai bun în noi, pentru că aspirațiile și idealurile ei au
devenit aspirațiile și idealurile noastre. Dacă orice om și orice popor când trăiește pentru o
misiune, și nu numai pentru ca să consume bunuri materiale, este purtătorul unei idei, apoi
neamul nostru este purtătorul prin excelență al Ortodoxiei1.
Regimul fanariot debutează în Moldova în 1711 și Țara Românească în 1716,
aducând cu sine schimbări profunde la nivel politic, social, economic, cultural și bisericesc.
Astfel , domnii fanarioți pentru a-și asigura domnia, desființează oștirea permanentă, fala țării,
înlocuind-o cu mercenari, pe care contau. Totodată sunt dărâmate cetățile de apărare de pe
malurile Dunării, sunt desființate scoli și tipografii. Așa cum remarcă un contemporan al vremii,
,,De fapt, domnii fanarioți erau niște simpli guvernatori si executanți credincioși ai poruncilor
Porții, având o dubla misiune , să mențină țările romane sub dominație otomană si să le
integreze cat mai mult in sistemul economic turcesc, pentru a asigura aprovizionarea porții si a
trupelor de ieniceri cu cele necesare2.
Până la revoluția condusă de Tudor Vladimirescu 1821, la conducerea Moldovei s-au
succedat 36 de domni, iar in Țara Românească 40 , la care se adăugă și câteva ocupații rusești si
austriece. Astfel media perioadei de domnie in timpul regimului fanariot nu depășea 3 ani. Unii
dintre domni au avut mai multe domnii în cele două țări românești. Constantin Mavrocordat va
domni de 5 ori în Țara Românească si de 4 ori in Moldova. ,, Se înțelege că în cursul puținilor
ani de ședere în scaun – uneori chiar numai câteva luni – domnii fanarioți jefuiau țara , pe de-o
parte, pentru a plăti dările la care era obligată țara față de turci, iar pe de altă parte, pentru a-și
achita banii necesari ca să poată obține din nou domnia, în cazul unei maziliri3.

1
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae,Ortodoxia, lumina lumii şi inima neamului nostru,în vol. „Cultură şi
duhovnicie.Articole publicate în Telegraful Român (1937-1941)”, vol. 2, Editura Basilica, Bucureşti, 2012, p. 584
2
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu,Istoria Bisericii Ortodoxe Române,vol. II,Ediţia a II-a, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994,p. 318
3
Ibidem, p. 319.

3
 II. Biserica

În ceea ce privește Biserica sub regimul fanariot, trebuie să explorăm această perioadă cu un ochi
critic asupra istoriei. În Țara Românească, acest capitol începe marcat de un eveniment tragic -
uciderea mitropolitului Antim Ivireanul, în urma unui ordin dat de Nicolae Mavrocordat.

Sub această dominație, tronurile episcopale din Țara Românească au fost ocupate de ierarhi greci
în repetate rânduri. În ciuda acestui fapt, trebuie menționat că mulți dintre acești ierarhi greci au
avut o relație de respect și afecțiune față de credincioșii români. Moldova a avut parte de o
situație mai favorabilă, cu doar doi ierarhi greci pe durata perioadei fanariote, în timp ce în Țara
Românească, din cei 12 episcopi, 6 au fost greci.

Un aspect important este că episcopii nu erau schimbați la discreția domnilor, ci rămâneau în

funcție până la moartea lor sau se retrăgeau la bătrânețe. Majoritatea episcopilor din Țările
Române au fost, de asemenea, buni administratori, învățați, traducători și susținători ai publicării
de cărți în limba română. De obicei, episcopii erau aleși dintre călugării de mănăstiri sau dintre
clericii de la Mitropolie.

În timpul stăpânirii fanariote, în special în Țara Românească, s-au înființat mulți "arhierei
titulari" și călugări de origine greacă. Acești "arhierei titulari" sau "onorifici" dețineau titluri ale
unor foste scaune mitropolitane sau episcopale, care, de fapt, erau deja sub controlul turcesc și nu
mai funcționau de mult timp. Toți acești clerici greci stabiliți în Țările Române aspirau să ocupe
funcții de arhierei sau egumeni de mănăstiri, să devină slujitori în cadrul mitropoliilor,
episcopiilor sau la curțile domnești sau să devină profesori în școlile domnești.

Pe parcursul acestei perioade, numărul mănăstirilor a rămas semnificativ, iar veniturile acestora
erau trimise la Locurile Sfinte, ceea ce adesea a condus la neglijarea lor și a intereselor locale.
De asemenea, în multe mănăstiri se celebrau slujbe exclusiv în limba greacă.

Când discutăm despre atenția pe care domnitorii fanarioți au acordat Bisericii românești din
Transilvania, putem remarca că, în comparație cu perioada anterioară, sprijinul lor a fost destul

4
de modest, limitându-se la un ajutor relativ modest oferit credincioșilor ortodocși din cele două
țări.

În această eră, ierarhii, clerul și comunitatea monahală și-au îndreptat atenția către Rusia. Au fost
trimiși emisari religioși la curtea țarinei Ecaterina a II-a și la alte autorități rusești pentru a
solicita sprijin și protecție. Acesta a fost un semn al timpurilor, în care Biserica românească căuta
susținere și solidaritate într-un context în care influența fanariotă era tot mai puțin favorabilă.

III. Mitropolia Ungrovlahiei în prima jumătate

a secolului al XVIII-lea

După moartea martirică a mitropolitului Antim Ivireanul, Biserica Țării Românești a intrat într-o
nouă etapă, marcată de prezența ierarhilor fanarioți, o perioadă ce va fi cunoscută sub numele de
"fanariotă" sau "regim fanariot", cunoscută și ca "turcocrație". Această schimbare a adus în
prim-plan domnitori care, în mare parte, proveneau din rândul foștilor negustori sau dregători de
rang înalt din Imperiul Otoman. Chiar dacă unii dintre aceștia aveau rădăcini în vechile familii
bizantine, comportamentul lor, caracterizat de lăcomie și dorința de a obține profit rapid și ușor,
îi asemăna în multe privințe cu alți indivizi din aceeași categorie socială. Prin urmare, Țările
Române nu mai aveau parte de domnii lungi și liniștite ale descendenților din neamul Basarabilor
și Mușatinilor, ci erau guvernate de o varietate de dragomani sau greci, proveniți din cartierul
Fanar, care urmăreau să-și recupereze investițiile în câștigarea tronurilor domnești și să-și
îmbogățească propriile averi într-un timp foarte scurt. Toate acestea, din păcate, pe spatele
poporului român, care a suferit în această perioadă.4

Aceste transformări au avut, fără îndoială, un impact semnificativ asupra Bisericii, care era o
instituție fundamentală în țară. Mitropoliții români de atunci erau tratați cu aceeași reverență cu
care împărații Bizanțului îi tratau pe patriarhii lor. Aceștia ocupau un loc de cinste în toate
aspectele vieții publice, de la consiliile domnești la evenimentele festive și adunările publice. Cu
toate acestea, ei erau conștienți că numirea lor la conducere era sub controlul domnului, și

4
Pr. Ion Vicovan, ISTORIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, vol. II, Editura TRINITAS, Iași, 2002, p.27

5
oricând putea fi schimbată. Astfel, orice implicare în afacerile politice era interzisă pentru ei,
spre deosebire de epoca anterioară, când mitropoliții și episcopii se alăturau adesea revoltelor
împotriva domnilor străini. Vlădicii erau acum legați strâns de rolurile lor bisericești, fiindcă
martirajul lui Antim a servit ca exemplu pentru toți. Mai mult, pentru acești ierarhi, literatura
religioasă și tipărirea de cărți au devenit activități de o importanță crucială.

Cu toate că se aflau sub stăpânire fanariotă, majoritatea mitropoliților și episcopilor erau de

origine română. În rândurile ierarhilor, puteai întâlni și câțiva greci, care, în urma experienței și a
vieții printre români, se asimilaseră într-o mare măsură culturii și identității românești. Așadar,
episcopii erau aleși în funcție de merite, fără intervenții străine în chestiunile Bisericii. Aceștia
proveneau adesea din rândul clerului monahal, iar puțini erau preoți obișnuiți. Mitropoliții nu
erau aleși direct dintre călugări, ci din episcopii din țară sau din cei titulari. Domnii nu puteau
schimba ierarhii la dorința lor, aceștia rămânând în funcție până la moartea lor. Mulți dintre
acești ierarhi erau și buni administratori sau intelectuali, preocupându-se de traduceri și de
tipărirea de cărți, în special în orașe precum Râmnic, București și, cu întreruperi, Buzău.

IV. Episcopia Râmnicului în prima jumătatea secolului

XVIII-lea

În anul 1708, episcopul Damaschin a fost numit la conducerea Episcopiei Râmnicului.

La începutul mandatului său, a emis o importantă dispoziție, impunând preoților să celebreze
sărbătorile împărătești în limba română. Primele sale ani de episcopie au fost marcați de
preocupări administrative și gospodărești, subliniate de peste 30 de documente de donații și
achiziții pentru Episcopia Râmnicului.

Cu începere din anul 1716, episcopul Damaschin a fost nevoit să intervină pe lângă autoritățile
habsburgice pentru a apăra drepturile Bisericii din Oltenia, care se afla sub dominația acestora. În
acest context, în 1717, el a condus o delegație formată din boieri la Viena pentru a solicita

6
respectarea drepturilor Bisericii Ortodoxe din Oltenia și scutirea mănăstirilor de cazările
obligatorii. Cu toate că împăratul a acceptat cererea delegației românești și i-a oferit episcopului
o cruce, mănăstirile nu au fost scutite de cazările forțate. În 1719, împăratul a decretat libertatea
și protecția Bisericii Ortodoxe din Oltenia, dar a desființat dependența Episcopiei Râmnicului
față de Mitropolia Ungrovlahiei, plasând-o sub jurisdicția Mitropoliei Sârbe de la Belgrad.
Această schimbare a fost însoțită de interzicerea trimiterii de închinări către Locurile Sfinte și
oricăror legături cu ele. Pe de altă parte, această măsură a însemnat administrarea mănăstirilor
Olteniei de către autoritățile austriece, inclusiv numirea egumenilor.

Episcopul Damaschin a înregistrat aceste schimbări prin inventarierea celor 18

mănăstiri și 17 schituri pentru călugări și 5 pentru maici din eparhie. În noiembrie 1719,
împreună cu egumenii mănăstirilor Hurezi, Bistrița, Amota și Govora, el a solicitat din nou
împăratului ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de Mitropolie, în vederea restaurării
Mitropoliei Severinului, subordonată Mitropoliei Amasiei, și direct sub autoritatea Patriarhiei de
la Constantinopol. Cu aceeași ocazie, episcopul Damaschin a propus ca mănăstirile să fie plasate
sub controlul său în ceea ce privește aspectele materiale și a cerut aprobarea înființării a două
școli: una românească la Episcopia Râmnic, finanțată din resursele preoților și ale mănăstirilor, și
cealaltă în limba latină la Craiova, pentru boieri, sub conducerea și finanțarea lor. Cu toate aceste
propuneri nu au fost acceptate, ci au avut consecințe negative pentru Biserică. Episcopul
Damaschin a continuat să lucreze la traducerea și tipărirea cărților de cult și de învățătură în
limba română, ceea ce a fost valorificat de succesorii săi în scaunul episcopal. În timpul
episcopului Climent (1735-1748), ca urmare a războiului dintre Rusia și Turcia, încheiat în 1737,
Oltenia a fost ocupată de trupele turcești și tătărești, iar autoritățile austriece au părăsit regiunea.
Episcopul Climent a fost nevoit să-și părăsească reședința și să se supună turcilor și tătarilor
pentru a pune capăt jafurilor.

7
 V. Concluzii

Încercând o analiză a cauzelor care au determinat introducerea domniilor fanariote în

Țările Române, unii istorici au considerat că acestea au la bază atitudinea antiotomană a
domnitorilor Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu, atitudine ce i-a determinat pe turci
să nu mai aibă încredere în domnii români. Această concepție nu este cea corectă, întrucât găsim
domni greci anteriori epocii fanariote. Un exemplu în acest sens îl constituie Nicolae
Mavrocordat, care este domn al Moldovei înainte de Dimitrie Cantemir. În Ţara Românească,
după domnia lui Constantin Brâncoveanu nu urmează un fanariot, ci Ştefan Contacuzino, român
de neam .Analizând această situație, unul dintre istorici consideră că Imperiul otomana trimite
domni fanarioţi cu instrucţiuni secretemenitea da o nouă direcție a poporului român, spre a nu
fraterniza cu națiunile slave.

Prin domnii și funcționarii veniți cu ei se făcea tot mai simțită influența grecească în
toate ramurile (administrație, Biserică, școală). Limba greacă, considerată cultă, era folosită în
Biserică, școală și societate. în cursul puținilor ani de ședere în scaun, uneori chiar luni, domnii
fanarioți jefuiau țara, pe de o parte, pentru a plăti dările la care era obligată țara față de turci, iar
pe de alta, pentru a-și plăti datoriile făcute la ocuparea scaunului domnesc și de a aduna banii
necesari pentru a putea reocupa scaunul în caz de mazilire.

Consecințele instaurării regimului fanariot au fost:

- sub raport politic, social, economic, cultural și bisericesc, regimul fanariot a fost o perioadă de
mari oprimări pentru poporul nostru;

- teritorii aparținătoare până atunci Țării Românești și Moldovei au ajuns în stăpânirea statelor
vecine;

- domnii se schimbau mereu, la intervale foarte scurte (în Țara Românească au fost 40 de domni,
în Moldova - 36);

8
 VI. Bibliografie

1. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ortodoxia, lumina lumii și inima neamului
nostru, în vol. „Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful
Român (1937-1941)”, vol. 2, Editura Basilica, București, 2012

2. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II,
Ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1994
3. Pr. Ion Vicovan, ISTORIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, vol. II,
Editura TRINITAS, Iași, 2002

4. Pr. Ioan G. BREABAN, Starea culturală și morală a preoțimii Din

Muntenia în epoca fanariotă, Editura ICONAR, Cernăuți, 1935.