UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„DUMITRU STĂNILOAE” IAȘI

LUCRARE DE SEMINAR LA ISTORIA BISERICII UNIVERSALE

CRUCIADELE I-IV

TEOLOGIE PASTORALĂ
AN 2

ÎNDRUMĂTOR STUDENT
Drd. FLORINEL BRĂDĂȚAN BADRAGAN
 Contextul apariției cruciadelor

Cruciadele au fost expediții militare pornite din Apusul Europei și au avut ca scop
inițial eliberarea Locurilor Sfinte de sub ocupația araba (Ierusalimul fusese cucerit in anul
1080, iar Antiohia in anul 1085).Ele s-au desfășurat între anii 1096-1270. Numărul acestor
expediții militare a depășit numărul de 10 din care cu o mai mare importanta se recunosc doar
7.
În cruciade au fost implicați cavaleri feudali, care doreau dobândirea de domenii
feudale în Răsărit. Papalitatea a considerat cruciadele expresii ale luptei creștine împotriva
necredincioșilor, numindu-i pe cruciați "milites Sancti Petri" (oștenii Sfântului Petru). Pentru
că în timpul cruciadelor, de cele mai multe ori, cavalerii se certau între ei pentru domeniile
cucerite, papa a decretat "armistițiul lui Dumnezeu". După succesul primei cruciade a numit
patriarhi latini în Ierusalim și Alexandria. Același lucru s-a întâmplat și în Constantinopol
după anul 1204.
La cruciade a participat și populația creștină, fie trimițând pelerini care să se roage
pentru iertarea păcatelor poporului, fie susţinându-le prin luptă. Mare parte din aceștia
vânzând tot ce aveau datorită traiului foarte greu și dorind să își încerce norocul la o nouă
viață mai prosperă în orient. Vreme de aproape două secole un val uriaș duce cu sine din
Europa spre Palestina mulțimi de oameni. Sate întregi o pornesc la drum. În anul 1096, cu
ocazia Primei Cruciade, „plecarea a fost stabilită pentru jumătatea lunii august, după
terminarea secerișului, atunci când hambarele vor fi pline și se vor putea face provizii pentru
călătorie”.1
A exista atât de mult fanatism, încât în anul 1212 s-a desfăşurat o cruciadă a copiilor care nu a
avut alt rezultat decât vinderea copiilor ca sclavi turcilor de către căpitanii navelor cu care
erau transportați, aceștia neapucând nici măcar să lupte. În cruciade au fost implicați şi evreii
din statele europene care nădăjduiau reîntoarcerea în Palestina. Întrucât mulți dintre ei erau
cămătari au împrumutat cavalerilor bani, cu dobânzi foarte mari.
Papii vor propovădui acum idei tot mai extremiste, ca acelea de «Vicarius Christi», în
loc să asculte de obiecțiunea abatelui Bernard Clairvaux (1153), care recomanda un primat al
slujirii în locul cel al dominării.

1
J. PRAWER, Histoire du royaume latin de Jérusalem, Paris, CNRS, 1969, vol. I, p. 178.
 Venețienii si genovezii au pus flotele lor comerciale în slujba cruciaților, dar după
insuccesul din anul 1187, când Ierusalimul a căzut din nou in mâinile arabilor, ei au făcut
comerț chiar si cu aceștia, motivând ca ,,banul nu este confesional".

Cruciada I (1096-1099)
Ideea de cruciadă s-a născut odată cu vizita pelerinului Petru din Amiens sau Eremitul
la Clermont, în anul 1095, unde a prezentat papei Urban al II-lea (1088-1099) o scrisoare din
partea patriarhului Ierusalimului si i-a relatat despre situația trista în care se aflau Locurile
Sfinte după ocuparea lor de către arabi. De asemenea, împăratul Alexios I Comnenul (1081-
1118) a cerut ajutor papei în anul 1095, in vederea eliberării Asiei Mici de sub ocupația
turcilor selgiucizi. Papa Urban al II-lea, dorind sa pună în aplicare proiectul predecesorului
sau, papa Grigorie al VII-lea (1073-1085), care prin așa numitul ,,dictatul papal" din anul
1075 afirma ca papa este suveranul atât al Bisericii, cat si al conducătorilor statelor feudale,
s-a folosit de aceste împrejurări lansând la conciliul de la Clermont (27 noiembrie 1095) ideea
de cruciadă, acceptată cu entuziasm de cei prezenți prin sintagma „Dumnezeu o vrea,
Dumnezeu o vrea”2. El a lansat un apel către întreaga creștinătate de a participa la cruciadă,
data plecării fiind fixata la 15 august 1096. Propaganda pentru cruciadă s-a făcut atât de papa
cât și de episcopii prezenți la consiliu precum episcopul Ademar de Puy care a aderat primul
la cruciadă si a fost numit chiar conducătorul ei spiritual, dar si de Petru Eremitul, care pentru
cei săraci a devenit chiar o personalitate sfântă.
In prima fază, a fost o cruciadă populară(Cruciada Săracilor) susținută de o armată
neorganizata, formata din bărbați, femei si copii (cca. 50.000 de persoane), condusa de Petru
Eremitul si Walter Habenichts (cel Sărac). Trecând prin Ungaria, Serbia si Bulgaria, cruciații
au ajuns la Constantinopol la 1 august 1096. Pe tot parcursul deplasării spre Orient, ei s-au
comportat necivilizat, prădând ce întâlneau în cale, iar când au ajuns la Constantinopol au
provocat o mare dezordine. Împăratul Alexios I Comnenul i-a trecut pe coasta golfului
Nicomidiei, la Kivotos, unde au fost în mare parte nimiciți de turci sau luaţi în robie. Petru
Eremitul a scăpat cu viaţă, revenind la Constantinopol în anul 1097, după care i s-a pierdut
urma, iar Walter ucis într-o ambuscadă aproape de Nicomidia.3
Adevărata cruciadă a fost a nobililor şi baronilor şi la ea au participat patru grupe de
cruciaţi, trei din Franţa, Anglia şi Germania și una a normanzilor din sudul Italiei.
2
Pr. prof. dr. Ioan RĂMUREANU, Istoria Bisericească Universală, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 20
3
Pr. prof. dr. Ioan RĂMUREANU, Istoria Bisericească Universală, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 26
 Primul corp, alcătuit din nobili floreni si germani condus de ducele Godefroy de
Bouillon (1058-1100), care trecând prin Ungaria, Serbia si Bulgaria a ajuns la Constantinopol
la 23 decembrie 1096. Al doilea corp, format din cavaleri francezi, era condus de contele
Hugo, fratele regelui Filip I, la care s-a alăturat si Robert Courtheuse, duce al Normandiei
(1087-1105), fiul mai mare al regelui Angliei, Wilhelm Cuceritorul (1066-1087) cu o mica
armata alcătuita din cavaleri bretoni si englezi. Ei au trecut prin Italia, au traversat Marea
Adriatica si au ajuns la Constantinopol. Al treilea corp era condus de Eustace II de Boulogne
si Robert de Flandra. Al patrulea corp, format din cavaleri din sudul Franței, era condus de
contele Raymond al IV-lea de Toulouse (1088-1105), între care se afla și delegatul papei
Urban al II-lea, Adhemar du Puy.4
În mai 1097 a avut loc fuziunea celor patru corpuri, însumând 200.000 de soldați
francezi, englezi, italieni, germani si genovezi. ( cu excepția contelui Raymond de Toulouse,
toți ceilalți comandanți au jurat fidelitate fata de împăratul Alexios I Comnenul, jurământ în
cadrul căruia ei se obligau să cedeze teritoriile cucerite de la arabi bizantinilor și să nu
înființeze alte state latine independente.
Trecând in Asia Mica, au atacat, împreuna cu bizantinii, orașul Niceea pe care 1-au
cucerit. La 1 iulie 1097 au ocupat Dorylaeum, important punct strategic. Trecând prin Cilicia,
în octombrie 1097 au ajuns la Antiohia, pe care au cucerit-o probabil în urma trădării, la 3
iunie 1098 după un asediu de șapte luni. Nerespectând jurământul depus, cavalerii cruciați au
întemeiat state latine. Balduin de Boulogne, chemat de regele Thoros al armenilor, a eliberat
regatul Edessei, întemeind acolo primul stat latin in Orient, ce a durat pana in anul 1144.
La Antiohia s-a format un principat latin, a cărui existenta a fost cunoscuta până în
anul 1268. Raymond de Toulouse si Godefroy de Bouillon, nemulțumiți de împărțirea
stăpânirii asupra principatului Antiohiei, au pornit cu soldații lor spre Ierusalim, pe care 1-au
cucerit la 15 iulie 1099. A urmat un mare masacru. In Orașul Sfânt, evreii si musulmanii fiind
omorați, ceea ce a compromis ideea de cruciada. După ce orașul a fost trecut prin foc si sabie
si jefuit (Tancred de Sicilia nu s-a jenat sa strângă aurul si pietrele prețioase din Biserica
Sfântului Mormânt), cruciații, plini de sângele populației nevinovate, si-au amintit de scopul
religios al luptei lor si au pornit în procesiune (printre ei făcea penitenta si Tancred de Sicilia),
lăudând pe Dumnezeu, cerând iertare si mulțumind pentru victoria obținuta.5
S-a format regatul latin al Ierusalimului condus de Godefroy de BouIIIon (22 iulie
1099 - 18 iulie 1100), care a refuzat să se încoroneze ca rege, numindu-se ,,Advocatus Sancti
4
PR. CONF. DR. Adrian IGNAT, ISTORIA BISERICII UNIVERSALE - SUPORT DE CURS - ANUL II,
SEM. 1, Târgoviște, 2019, pp. 2-3
5
Sepulchri", se intenționa organizarea unui stat spiritual, cruciații nedorind un conflict cu
Biserica. Însuşi Tancred de Sicilia, la cererea patriarhului, a restituit bisericii Sfântului
Mormânt aurul si pietrele prețioase, dar orașul rămase mai departe în mâinile cruciaților. Rege
al Ierusalimului a devenit mai târziu Balduin de Boulogne, fratele lui Godefroy, la 25
decembrie 1110, conducând pana în anul 1118. Patriarhul ortodox a fost înlocuit cu unul latin.
Regatului Ierusalimului i s-au mai adăugat unele oraşe, cucerite cu ajutor genovez, venețian si
pisan, cum au fost Cesareea Palestinei, Sidon, Beirut, Tir si a durat pana in anul 1187, când a
fost recucerit de arabii conduși de sultanul Saladin (1171-1193). În Siria s-a înființat comitatul
de Tripoli care a rezistat pana în anul 1289.Tot cu scop militar s-au înființat atunci ordinele
militare ale cavalerilor ioaniți si templieri.6

Cruciada a H-a (1147—1149)

Organizarea acestei cruciade a fost determinata de căderea Edessei, la 23 decembrie
1144, în mâinile sultanului Persiei, Muhamed Zengi, acest lucru a periclitat si regatului
Ierusalimului. În această situație, ducele Raymond de Edessa s-a adresat papei Eugen al III-
lea (1143—1153) pentru organizarea unei noi cruciade.
La 1 decembrie 1145, papa Eugen al III-lea a promulgat o bula papală, prin care
îndemna pe conducătorii statelor occidentale şi pe credincioși să pornească în cruciadă pentru
eliberarea Edessei. Deși cruciadele aveau un pronunțat caracter religios (mântuirea sufletului
credincioșilor), scopul adevărat era tot economico-politic, dorința de aventură, speranța
eliberării de sărăcie, îmbogățirea chiar pe seama altor creștini, iar pentru criminali absolvirea
de pedeapsă.
Armata germană condusă de Conrad III şi nepotul său, Frideric de Hohenstaufen,
însumând aproape 70.000 de soldați, a plecat din Regensburg spre Constantinopol, de acolo
cruciații vor fi transportați dincolo de strâmtoarea Dardanele iar mai apoi rătăcind drumul,
fiind hartuiți de atacurile turcilor, germanii au fost drastic împuținați
Armata franceza, condusă de regele Ludovic al Vll-lea numără 80.000 de luptători, a
călătorit spre Corint. La Teba, regele a încheiat alianța cu sultanul Egiptului. Temându-se de
un atac asupra Constantinopolului din partea cruciaților, Împăratul Manuel I Comnenul a
procedat la fel cu sultanul de Iconiu,. După ce si aceștia au fost împuținați de pecumani si
turci, împăratul Manuel a acceptat tratativele cu regele Ludovic al Vll-lea, care în cele din

6
Pr. Prof. Ioan RĂMUREANU, Istoria Bisericească Universală, Pentru Institutele Teologice, Vol. II
(1054—1982), Tipărită Cu Binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 1993, p. 21;
urma a depus jurământul de vasalitate. Au fost transportați în Asia Mica, mărșăluind,
înfometați si obosiți s-au întâlnit cu germanii. Renunțând la campanie, împăratul Conrad al
III-lea si-a lăsat ostașii sub comanda regelui francez, intenționând sa se ducă la
Constantinopol, iar de acolo să meargă la Ierusalim să se închine la Locurile Sfinte ca simplu
penitent. După o serie de insuccese militare, Ludovic al Vll-lea a ajuns in Antiohia, unde a
fost primit de Raymond de Poitiers. De unde a plecat la Ierusalim, tot ca simplu penitent. Cei
doi comandanți au încercat o ultima acţiune armată pentru cucerirea Damascului, acțiune ce a
avut ca rezultat înfrângerea, la 28 iulie 1148.
În urma acestei triste experiențe, Conrad al III-lea s-a îmbarcat la Acra, la 8 octombrie
1148, îndreptându-se spre Germania, după ce a încheiat o alianța politico-militara cu
împăratul Manuel I Comnenul. Cumnata lui, Bertha de Sultzbach, a devenit soția împăratului
bizantin, primind numele Irina. După un an, trecând prin Roma, a plecat spre Franța si regele
Ludovic al VII-lea. Pe mare, soția sa Eleonora a fost răpită de niște corăbii grecești, fiind
eliberata de flota normanda. Cu acest prilej, Ludovic al VII-lea a încheiat o alianța cu Roger
al II-lea al Siciliei, contracarând-o pe cea bizantino-germană. Cruciada s-a terminat cu un
mare eșec. La Ierusalim au fost construite doua biserici latine, pe Muntele Golgota si la
Sfântul Mormânt.7

Cruciada a III-a (1189-1192)

Insuccesul cruciadei a II-a a arătat arabilor si turcilor ca latinii nu sunt atât de puternici
si invincibili. După o serie întreagă de confruntări militare si politice în Egipt s-a instaurat o
puternica dinastie, primul sultan fiind Salah-al-Din sau Saladin (1171-1193). Acesta,
profitând de certurile interne după moartea sultanului Nur-al-Din, fiul vestitului sultan
Muhamend Zengi al Persiei, si a regelui Amaury I (1162-1174) al Ierusalimului, fiind sprijinit
si de califul din Bagdad, a devenit suveran asupra Egiptului, Siriei, Yemenului si sultan al
Palestinei. Atacarea Ierusalimului fiind de așteptat. După moartea lui Amaury I, regatul de
Ierusalim a fost condus de fiul sau, Balduin al IV-lea, în vârsta de doar 13 ani. Dar el fiind
bolnav, a recurs la ajutorul contelui de Tripoli, Raymond al III-lea, pentru a respinge desele
atacuri arabe, drept recompensă numindu-1, prin testament, urmaș la tron. Acest lucru a
nemulțumit pe cumnatul lui, Guy de Lusignan. O primă victorie a lui Saladin asupra
cruciaților i-a deschis calea spre Ierusalim si Antiohia. Când au intervenit certurile cu Guy de
Lusignan, Raymond al III-lea 1-a chemat în ajutor pe Saladin. Acesta, indignat de faptul că
înțelegerea dintre el si Raymond al III-lea fusese deseori încălcată, pelerinii musulmani spre

7
Michel BALARD, Les croisades, Editura Artemis, Éditions du Seuil, 1988, pp. 50-60
Mecca fiind mereu atacați de cruciați, nu a venit pe post de arbitru, ci a pornit ofensiva
împotriva Ierusalimului.
O primă victorie strălucită a lui Saladin asupra cruciaţilor în apropierea lacului
Tiberiadei, al Hattim, a dus la capturarea regelui Guy de Lusignan. A urmat cucerirea
porturilor Acra, Jaffa, Beirut şi Ascalon. Ierusalimul a fost luat fără vărsare de sânge,
locuitorii fiind răscumpărații cu monede de aur bizantine (10 pentru un bărbat şi 5 pentru o
femeie). Față de familia regală şi patriarhul Ierusalimului, Saladin s-a arătat mărinimos,
acceptându-le părăsirea Ierusalimului cu tot tezaurul. Nici mormintele regilor şi nici cel al
Mântuitorului nu au fost profanate.
Vestea căderii Ierusalimului a cutremurat Europa Occidental. Papa Grigorie al VII-a a
hotărât organizarea unei noi cruciade. După moartea sa, misiunea va fi preluată de papa
Clement III. Sunt convinși să participe la cruciadă 2 regi: Filip II August al Franței şi Richard
Inimă de Leu al Angliei. Lor li se alătură şi împăratul Friederic I Barbarosa al Germaniei.
În mai 1189, Friederic I Barbarossa s-a îndreptat prin Ungaria către Constantinopol.
Filip al II-lea August si-a îmbarcat armata la Genova anul 1190, iar Richard Inima de Leu
pleca tot pe mare de la Marsilia. La Constantinopol au ajuns mai întâi germanii. Împăratul
Isac II Anghelos (1185-1195) a încercat să-i impună lui Friederic jurământul de vasalitate, dar
nereușind a acceptat să-i treacă armata în Asia Mica, decât să fie dușman la porțile capitalei.
După ce a înaintat cu greu spre Iconiu prin Cilicia spre părțile Siriei, sultanul Saladin a dispus
distrugerea fortificațiilor unor cetăți pentru ca atunci când ar fi cucerite de cruciați, să nu
constitute o forţa de apărare. Din păcate, decizia a fost inutilă, căci ei nu au ajuns să le
cucerească. La 10 mai 1190, împăratul Frederic a murit înecat in râul Cydnus. Conducerea a
preluat-o fiul său, care a murit de asemenea în timpul asediului cetății Acra. Armata condusă
de Leopold de Austria a rătăcit de colo-colo până a întâlnit armata frântei. Intre timp, Filip al
II-lea August si Richard Inima de Leu au petrecut iarna la Messina (Sicilia). Odată reunite
cele trei armate vor cuceri orașul Acra, care devenea centrul regatului Ierusalimului.
Regele Filip al II-lea, îmbolnăvindu-se, s-a hotărât să se întoarcă în țara, lucru făcut si
de Leopold de Austria. Comanda rămânea regelui Richard Inima de Leu. Acesta a mai cucerit
câteva oraşe de pe țărm ,dar hărțuit de soldații lui Saladin, s-a oprit aproape de Ierusalim
încheind un tratat de pace cu acesta în ianuarie 1192. A mai urmat o serie de confruntări
armate între Richard si Saladin, dar Ierusalimul nu a putut fi cucerit ajungându-se la o
înțelegere prin care creștinii puteau vizita orașul sfânt. În octombrie 1192 acesta a plecat spre
Anglia, cedând insula Cipru, în schimbul unei mari sume de bani, fostului rege al
Ierusalimului, Guy de Lusignan. După o ocupație franceza de trei secole, insula a fost cucerita
de venețieni, care au stăpânit-o pana în anul 1571 când a fost din nou cucerită de turci.8

Cruciada a IV-a
După cruciada a III-a, latinii mai stăpâneau în Orient regatul Acrei împreună cu
orașele: Tyr, Haiffa, Caesareea, Arsuf, Jaffa, comitetul Tripoli şi principatul Antiohiei.
Moartea vestitului sultan Saladin în anul 1193 a trezit în Apus din nou dorința de aventura, de
expediție, de cruciada. Feudalii occidentali, dorind să întemeieze in Orient state sub
suveranitatea lor, s-au izbit de opoziția împăratului bizantin, în fata căruia au trebuit să cedeze
sau să depună jurământ de vasalitate. Prin urmare împlinirea acestui ideal presupunea mai
întâi cucerirea Constantinopolului.

Ideea de cruciadă a fost lansată în dieta de la Bari, din 31 mai 1195 , Nu se poate vorbi
de o cruciadă propriu-zisă, nefiind organizată cu aprobarea papei în mod oficial. Armata a
debarcat la 24 septembrie 1197 in portul Acra. Nefiind pregătită pentru atac, nu au câștigat
nicio victorie, iar in februarie 1198, datorita morții împăratului Henric al IV-lea, au fost
chemați înapoi Germania. Se pierdea încă un oraș port, Jaffa, cucerit de musulmani în
septembrie 1197. Cruciada propriu-zisă a fost ordonată de papa Inocentiu al III-lea (1198-
1216), ajutat de propaganda cardinalului Pedro de Capua si a lui Foulque de NeuIIIy. Pentru
susținerea materială a armatei a impus ca fiecare biserică să aloce 40% din venituri pentru
finanțarea cruciadei. Orașele italiene s-au angajat să sprijine cruciada facilitând transportul pe
mare. Papa urmarea o unificare bisericeasca. Acest lucru părea realizabil deoarece Alexios
IV-lea, fiul împăratului bizantin Isac al II-lea Anghelos (1185-1195), si detronat de fratele
sau, Alexios al III-lea Anghelos (1195-1203), a fugit în Apus si a cerut ajutor papei contra
unei mari recompense si supunerii bisericii bizantine autorității scaunului papal.
La organizarea si desfășurarea acestei cruciade, un rol important l-a jucat dogele
Veneției, Enrico Dandolo, care s-a angajat personal, preluând până la urmă conducerea ei.
Planul de acţiune prevedea mai întâi restabilirea ordinii politice în Constantinopol, iar apoi
atacarea orașul Cairo. Cruciații au plecat spre insula Corfu, iar de acolo spre Constantinopol.
În drum au cucerit cetatea Zara, aflată în stăpânirea regelui Ungariei. Este primul atac cruciat
împotriva unui monarh creștin.
În fața Constantinopolului s-au schimbat mesaje de război. A fost cucerit mai întâi
portul Galata, apoi portul Constantinopolului. După mai multe atacuri, orașul a fost cucerit. Pe

8
Pr. Prof. Ioan RĂMUREANU, Istoria Bisericească Universală…, pp. 22-23
tron este așezat Isac II Anghelos, care refuză să recunoască tratatul încheiat de fiul său la
Veneția și anume să plătească cruciaților 200.000 de mărci de argint, să asigure hrana pentru
armata, să participe cu 10.000 de soldați la expediție timp de un an si, cât va trai, să întrețină
500 de călăreți în pământul asiatic. A urmat un nou atac la 13 aprilie 1204, în Vinerea
Patimilor, care duce la căderea Constantinopolului în mâinile cruciaţilor. Aceștia îl vor jefui 3
zile şi 3 nopți masacrând și profanând chiar și bisericile furând chiar și Moaște și obiecte de
cult.
Papa, știind ca prin ocuparea Constantinopolului de cruciați speranța unificării
Bisericii s-a năruit, l-a apostrofat pe Bonifaciu de Montferrat astfel: ,,Neavând nici dreptul,
nici putere asupra Greciei v-ați abătut imprudent si în mod nechibzuit de la planul vostru
îndreptându-vă privirea spre Constantinopol în loc de Ierusalim.... vinovăția voastră se
agravează prin faptul că nu ați cruțat absolut nimic și pe nimeni. Purtarea voastră a făcut
ca ,,Biserica greceasca să nu mai se supună tronului apostolic, văzând din partea latinilor
numai lucruri diabolice si criminale, ceea ce le dă dreptul de a-i privi cu dezgust ca niște
9
câini". (Scrisoarea papei Inocentiu al III-lea către ducele de Montferrat.
Cruciații au întemeiat Imperiul Latin de Răsărit cu capitala la Constantinopol,
cuprinzând fosta Tracie, regatul Tesalonicului, ducatul Atenei si principatul Ahaei. Titlul de
împărat 1-a primit Balduin de Flandra. Venețienii câștigau noi privilegii comerciale în
Răsărit, Catedrala ,,Sfântă Sofia" din Constantinopol si dreptul ca patriarhul latin sa fie ales
dintre ei. Astfel, primul patriarh latin în Constantinopol a fost venețianul Toma Morosini.
Bizantinilor le mai rămâneau orașele Niceea, Epir si Trapezunt, centrul imperial fiind mutat la
Niceea. Tot acolo s-a stabilit si reședința patriarhului ecumenic în anul 1208.Revenirea la
Constantinopol în anul 1261 nu a mai putut restabili Imperiul bizantin, ceea ce a dus treptat la
slăbirea tot mai accentuată si la căderea lui sub turci la 29 mai 1453. Cruciada a IV-a a încheia
șirul cruciadelor clasice, următoarele impunând renunțarea la idealul religios în schimbul

intereselor politice.

9
Florentina CĂZAN, Cruciadele: Momente de confluență între două civilizații și culturi, Editura
Academiei Române, 1990, pp 108-110
 Prima Cruciadă (1096-1099)
 Cauze:

 Motive religioase: La sfârșitul secolului al XI-lea, Papa Urban al II-lea a emis

un apel la cruciadă pentru a recăpăta controlul asupra Ierusalimului și pentru a
sprijini Imperiul Bizantin în fața amenințării musulmane.

 Context politic și social: Răspândirea creștinismului în Europa a dus la

creșterea influenței bisericii și la dorința liderilor europeni de a-și consolida
puterea.

 Desfășurare:

 Armatele cruciate din întreaga Europă au pornit către Orientul Mijlociu pentru
a cuceri teritoriile sfinte.

 Principalii conducători au fost Godefroy de Bouillon, Bohemond de Tarent și

Raymond de Saint-Gilles.

 Cucerirea Ierusalimului a fost punctul culminant al primei cruciade în 1099.

 Rezultate:

 Cucerirea Ierusalimului și crearea Regatului Ierusalimului.

 Afirmarea puterii bisericii și consolidarea controlului european în Orientul

Mijlociu.

II. A Doua Cruciadă (1147-1149)

 Cauze:

 Pierderea unor teritorii cruciate în Orientul Mijlociu.

 Apelul la cruciadă al papei Eugeniu al III-lea.

 Desfășurare:

 Conducătorii cruciați au fost Louis al VII-lea al Franței și Conrad al III-lea al

Germaniei.
  Principalul obiectiv a fost recucerirea Edessei, care căzuse în mâinile
musulmanilor.

 Cruciații nu au avut succes semnificativ și nu au reușit să recâștige Edessa.

 Rezultate:

 A doua cruciadă s-a încheiat cu puține câștiguri teritoriale.

 A slăbit poziția cruciaților în Orientul Mijlociu.

III. A Treia Cruciadă (1189-1192)

 Cauze:

 Pierderea Ierusalimului în mâinile lui Saladin.

 Apelul la cruciadă al papei Grigore al VIII-lea.

 Desfășurare:

 Conducătorii cruciați au fost Richard Inimă de Leu al Angliei, Filip al II-lea al

Franței și Împăratul Frederic I Barbarossa .

 Au fost încheiate acorduri care au permis acces creștinilor în Ierusalim și în

teritoriile înconjurătoare, dar orașul nu a fost complet recâștigat.

 Rezultate:

 A treia cruciadă a consolidat poziția cruciaților în Orientul Mijlociu.

 A dus la încheierea unor acorduri cu musulmanii, precum Tratatul de la Jaffa.

IV. A Patra Cruciadă (1202-1204)

 Cauze:

 Motive politice și economice: A patra cruciadă a fost deviată de la scopurile

inițiale de către interesele economice ale Veneției și politica internă a
cruciaților.

 Desfășurare:

 Conducătorii cruciați au ajuns să asedieze și să cucerească Constantinopolul,

capitala Imperiului Bizantin, în loc să atace teritoriile musulmane.
  Aceasta a dus la dezbinarea Europei și la slăbirea cruciaților în Orientul
Mijlociu.

 Rezultate:

 Cucerirea Constantinopolului a avut un impact semnificativ asupra istoriei

Bizanțului.

 A patra cruciadă a atras critici din partea Bisericii și a dezamăgit așteptările

inițiale ale cruciaților.