Lucrare de seminar

Istoria Bisericii Ortodoxe Române

„Legăturile românilor cu alte biserici creștine în secolul al

XVI-lea”

Coordonator: Student:
Arhim. Dr. Bledea Petru
MOTOGNA Macarie

BAIA MARE
2023
 Cuprins
INTRODUCERE.............................................................................................................2
LEGĂTURILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU ALTE BISERICI
ORTODOXE...............................................................................................................................2
LEGĂTURILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU PATRIARHIA
ECUMENICĂ.............................................................................................................................3
LEGĂTURIULE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU PATRIARHIA
ALEXANDRIEI..........................................................................................................................3
LEGĂTURILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU PATRIARHIA
ANTIOHIEI................................................................................................................................4
LEGĂTURILE ȚĂRILOR ROMÂNE CU MĂNĂSTIRILE DIN MUNTELE
ATHOS......................................................................................................................................5
LEGĂTURILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU BISERICILE SLAVE
RĂSĂRITENE...........................................................................................................................5
CONCLUZII..................................................................................................................6
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................6

1
 Introducere
Legăturile Țării Românești și ale Moldovei, mai puțin ale Transilvaniei, cu Bisericile
ortodoxe de limbă greacă și slavă, atestate documentar încă din a doua jumătate a secolului al
XVI-lea, au cunoscut o dezvoltare majoră, în cursul secolului al XVI-lea. Aceste legături s-au
concretizat prin călătoriile unor patriarhi, mitropoliți, episcopi sau călugări greci în țările
românești după ajutoare, prin numeroasele danii făcute de domnii români Patriarhiilor
apostolice de Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim sau mănăstirilor de la Muntele
Athos, Meteore, Sinai și altor așezăminte bisericești din Răsărit, prin călugării români care
călătoreau la „Locurile Sfinte” (Ierusalim, Athos ș.a.), prin manuscrisele și cărțile tipărite din
Țara Românească și Transilvania care circulau în toate țările ortodoxe, prin lupta comună pentru
apărarea Ortodoxiei 1.

Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu alte

Biserici Ortodoxe
Aceste legături constituie un capitol foarte important în istoria Bisericii românești.
Ele încep încă din primele secole creștine și se continuă cu multă însuflețire până în zilele
noastre. Așa cum vom constata pe parcursul expunerii, Biserica românească și poporul român
au creat o adevărată solidaritate panortodoxă în fața expansiunii otomane necreștine, cât și în
fața acțiunii prozelitiste a două confesiuni creștine: catolică și mai târziu calvină. Vom constata,
de asemenea, că în anumite perioade istorice, acest capitol este denumit impropriu „legături”,
putând fi intitulat mai corect „ajutoare românești” către așezămintele ortodoxe căzute sub
dominație otomană2.
Legăturile cu Bisericile din Răsărit pot fi urmărite documentar încă din secolul al IV-
lea. Reamintim contactele episcopilor de Tomis și ale călugărilor „sciți” cu toată lumea creștină
de atunci, legăturile Bisericii daco-romane cu Sfântul Vasile cel Mare, căruia i s-au trimis
moaștele Sfântului Sava, cel martirizat de goți în 372, participările ierarhilor daco-romani la
lucrările celor cinci Sinoade ecumenice, la care se adaugă numeroasele obiecte de cult de factură
bizantină descoperite mai ales în Dobrogea, dar și în alte părți ale României, care pot fi urmărite
până în secolul al XII-lea3.

1 Pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIU, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, Ediția a II-a, Compendiu, Editura
Andreiana, Sibiu, 2007, p.179.
2 IBIDEM, pp. 139-140.
3 IBIDEM, p.140.

2
 Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu
Patriarhia Ecumenică

După căderea Constantinopolului mulți patriarhi de aici au venit în țările noastre

după ajutoare materiale. Șirul lor începe cu Nifon II, în primul deceniu al secolului al XVI-lea,
chemat de Radu cel Mare în Țara Românească. După el, țările românești au fost vizitate de
Teolipt I (Patriarhul Constantinopolului), care a slujit la sfințirea mănăstirii lui Neagoe Basarab
de la Argeș, iar spre sfârșitul secolului de Ieremia II, cu o petrecere mai îndelungată în
amândouă țările. Sub el, Mihnea Vodă al Țării Românești (1577-1583 și 1585-1591) a dăruit
Patriarhiei metocul românesc din Constantinopol, numit Vlah Serai, cu hramul Maica
Domnului Mângâietoarea, în care s-a stabilit reședința patriarhală pentru câțiva ani.
În ultimii ani ai secolului al XVI-lea, domnii și mitropoliții munteni și moldoveni
întrețineau corespondență cu patriarhul Meletie Pigas al Alexandriei, care a fost un timp și
locțiitor de patriarh ecumenic, trimițându-i diferite ajutoare4.

Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu

Patriarhia Alexandriei

Legăturile lui Meletie Pigas cu Țările Române se datorează, după Niculae

Șerbănescu, mai multor împrejurări : nevoia de ajutor pentru Patriarhie, mijlocirea păcii între
Mihai Viteazul şi otomani şi, nu în ultimul rând, necesitatea contracarării propagandei romano-
catolice, dacă se ține seama de faptul că mama lui Mihnea al II-lea era catolică, de situația că
Petru Cercel era ajutat să ocupe tronul muntean de Franța şi de papă şi de faptul că Petru
Șchiopul era dispus se pare să accepte din 1587, unirea cu Roma, dată fiind prezența în Moldova
a lui Bartolomeo Brutti. Credem că motivul principal care a stat la baza stabilirii unor relații
strânse între Patriarhia Alexandriei şi Țările Române este propaganda romano-catolică, în fata
căreia cele două părți erau aproape în aceeași măsură amenințate. Avem în vedere aici si sinodul
din august 1594 de la Iași, sub conducerea exarhului Nichifor Dascălul al Patriarhiei de
Constantinopol la care iau parte ierarhii Moldovei şi Țării Românești. Sinodul era îndreptat
contra expansiunii catolice în țările supuse coroanei poloneze într-o vreme când propaganda
catolică se apropia de hotarele Ortodoxiei române, în preajma sinoadelor de unire de la Brest5.
După ce a ajuns patriarh, Pigas cerea ajutor pentru că „noi nu avem nici o proprietate
şi nici un alt lucru şi nici patriarhatul..., ci stăm în casa altuia cu chirie”. La alegerea unui nou

4 Pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIUL, ”Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, manual pentru seminariile teologice
liceale, E. I. B. M. O. R. , Buc. , 2006, p.239.
5 Mihai RĂUSANU, „Legăturile Patriarhiei din Alexandria cu Țările Române”, Editura Muzeului de Istorie al

Moldovei, Iași, 1997, p.131.

3
patriarh, trebuia să se achite sultanului suma de 3000 de galbeni, iar întrucât Biserica din Egipt
suferea mult din partea turcilor şi a evreilor, patriarhul Meletie va trimite după ajutoare în Creta,
Rusia şi Țările Române. Suma adunată în Țările Române va fi confiscată însă de patriarhul
Constantinopolului, Ieremia al II-lea, prin reprezentantul său de la București. În calitate şi de
locțiitor al Patriarhiei Ecumenice, Meletie Pigas va mijloci recunoașterea mitropolitului
Ungrovlahiei. Eftimie al II-lea, potrivit rânduielilor canonice se va arăta favorabil opunerii lui
Ieremia Movilă, care, după crearea patriarhiei de la Moscova, voia același lucru pentru fratele
său, Gheorghe Movilă, care atunci era mitropolit în Moldova. Înainte de a se fi luat o hotărâre
în privința ultimei chestiuni şi înainte de a se fi pus în scris tomos-ul patriarhal pentru eparhia
Hușilor, patriarhul va trebui să plece la Alexandria, după ce anterior, din cauza problemelor
Patriarhiei ecumenice, pierduse a doua oară posibilitatea de a vizita Țările Române. La dorința
domnului moldovean va trimite mitropolitului Eftimie al II-lea o Biblie, iar mitropolitului
Gheorghe al Moldovei, în semn de prețuire, o cârjă patriarhală si o mantie cu patru râuri, cum
poartă patriarhii răsăriteni 6.

Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu

Patriarhia Antiohiei
„în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creștini” (Faptele Apostolilor, 11,26).

Țările noastre au ajutat și această Patriarhie, cu reședința în Damasc, ai cărei cârmuitori

și credincioși erau, în marea lor majoritate, arabi. Primul patriarh antiohian care a călătorit prin
țările noastre a fost Ioachim V, la sfârșitul secolului al XVI-lea7.
Deși aflați departe geografic unii de alții, relațiile românilor cu creștinii antiohieni au
fost foarte bune. Dragostea și sprijinul frățești au fost firești, având în vedere unitatea
Ortodoxiei și dragostea de aproapele.
Primele relații s-au datorat necesităților creștinilor din teritoriile cucerite de Imperiul
Otoman. După cucerirea Imperiului Bizantin și a Constantinopolului de către turci (1453),
Țările Române, care erau cele mai apropiate state ortodoxe libere, au devenit principalele
binefăcătoare ale locurilor sfinte cucerite. În general, Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei,
Ierusalimului, Mănăstirile din Muntele Athos, din Epir și Rumelia și-au îndreptat cererile de
ajutor către domnii Țărilor Române.
O primă consemnare a acestor legături este din anul 1587, când Patriarhul Antiohiei
Ioachim V (1542–1575), în călătoria sa spre Rusia, a trecut prin Moldova și a dăruit episcopului
de Rădăuți, Gheorghe Movilă, o icoană a Maicii Domnului, pe care acesta o va dona ulterior
Mănăstirii Sucevița8.

6 IBIDEM, pp. 132-133.

7 Pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIU, ”Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, manual pentru seminariile teologice
liceale, E. I. B. M. O. R. , Buc. , 2006, p.241.
8 Monah Iustin TABAN, Mănăstirea Putna,

https://www.facebook.com/SfantaManastirePutna/posts/417953281708665/?locale=ro_RO

4
 Legăturile Țărilor Române cu mănăstirile din
Muntele Athos

La începutul secolului al XVI-lea, cel mai de seamă sprijinitor al Athosului a fost

Neagoe Basarab, prin daniile făcute la Cutlumuș, Dionisiu, Iviron, Pantocrator, Xiropotamu
etc. Danii substanțiale au primit și din partea urmașilor lui Neagoe Basarab, iar din Moldova,
și din partea lui Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu și Petru Șchiopul. De pildă, mănăstirea
Dohiariu a fost rezidită din temelie și zugrăvită cu cheltuiala lui Alexandru Lăpușneanu și a
doamnei Ruxandra.
Din secolul al XVI-lea au început așa numitele „închinări” de mănăstiri românești către
cele de la Athos sau către cele patru Patriarhii și alte așezăminte bisericești grecești . Prin
aceasta, o mănăstire românească, cu toate bunurile ei mobile și imobile, era scoasă de sub
autoritatea ierarhului locului și pusă sub conducerea unei mănăstiri de la „Locurile Sfinte”
(„închinată”), căreia îi trimitea o parte din venituri și care o conducea printr-un egumen grec.
Închinările au continuat până la începutul secolului al XIX-lea, cauzând mult rău țărilor
noastre9.

Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Bisericile

slave răsăritene

Domnii și ierarhii din Moldova au întreținut legături cu ucrainenii ortodocși din regatul
polon catolic și din marele cnezat al Lituaniei, cărora le-au acordat și ajutoare materiale. De
pildă, Alexandru Lăpușneanu a rezidit biserica ortodoxă cu hramul Adormirea Maicii
Domnului din Lvov. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, a început construirea unei biserici în
acest oraș, tot cu ajutor moldovenesc, încât era cunoscută sub numele de „biserica
moldovenească”. Vasile Lupu a refăcut din temelie o biserică în același oraș, iar alți domni,
dregători și credincioși au ajutat unele mănăstiri ucrainene. Legăturile cu Biserica Ortodoxă din
Ucraina s-au întărit prin mijlocirea mitropolitului român Petru Movilă al Kievului, care a trimis
tipografii și meșteri la Câmpulung, Govora, Târgoviște și Iași și a sprijinit înființarea Colegiului
de la Iași cu profesori de la Kiev 10.

9 Pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIUL, ”Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, manual pentru seminariile teologice
liceale, E. I. B. M. O. R. , Buc. , 2006, p.242.
10 IBIDEM, pp.243, 244.

5
 Concluzii

Din această expunere, destul de rezumativă, reiese că domnii români au fost sprijinitori
statornici ai așezămintelor bisericești și culturale ale grecilor și slavilor sud-dunăreni aflați sub
dominație otomană. Cultura greacă a găsit largi posibilități de afirmare în țările noastre prin
școlile și tipografiile înființate la noi, prin sprijinul acordat cărturarilor greci. Ajutoare materiale
însemnate au fost acordate celor patru Patriarhii „apostolice”, mănăstirilor de la Muntele Athos,
unor mănăstiri bulgare, sârbe și ucrainene. În felul acesta, Țările Române reprezentau cu
adevărat „Bizanțul după bizanț”, după cuvântul marelui nostru istoric Nicolae Iorga 11.

Bibliografie
1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte
DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod,
E. I. B. M. B. O. R. , București, 2019.

2. RĂUSANU Mihai, , „Legăturile Patriarhiei din Alexandria cu Țările Române”, Editura

Muzeului de Istorie al Moldovei, Iași, 1997.

3. TABAN Iustin, Monah, Mănăstirea Putna,

https://www.facebook.com/SfantaManastirePutna/posts/417953281708665/?locale=ro_RO

4. PĂCURARIU Mircea, preot, profesor, doctor, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”,

Ediția a II-a, Compendiu, Editura Andreiana, Sibiu, 2007.

5. PĂCURARIU Mircea, preot, profesor, doctor, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”,

manual pentru seminariile teologice liceale, E. I. B. M. O. R. , București , 2006.

11
IBIDEM, p.244.

6
7