Episcopia Tomisului

Lucrare de seminar

- Atestare documentara-

Student: Îndrumător:
Carare Paul Constantin Drd.Bradatan Florinel
 - Atestare documentara-

Fondatorii episcopiei au fost coloniști greci care, fiind atrași de bogăția

locurilor din aceste părți, au plecat din cetatea Miletului. Deși izvoarele istorice
vorbesc clar despre originea acestor coloniști, nu există nici o referință precisă la
data în care aceștia au înființat Tomisul. În vremea în care orașul Tomis se
îndrepta spre o epocă mai bogată a istoriei sale, apostolii și ucenicii lui Hristos
plecau din Țara Sfântă pentru a propovădui Evanghelia, iar învățătura lor s-a

făcut auzită și în metropola Scythiei Minor (reședință a Episcopiei Tomisului) 1.

Episcopia Tomisului este cea mai veche episcopie atestată documentar pe

teritoriul țării noastre. După informațiile pe care le avem din diferite sinaxare și
acte martirice, primul episcop de Tomis, cunoscut cu numele, a fost Efrem, mort
ca martir în data de 7 martie 304. Abia în anul 369 există informații sigure
despre existența unui episcop la Tomis, cu numele de Bretanion. În acest an, a
venit la Tomis împăratul Valens din Constantinopol, care mărturisea învățătura
greșită a lui Arie. Acesta, obligându-l pe episcop să îi primească și pe arieni la
slujbă, Bretanion a apărat ortodoxia, printr-o cuvântare, potrivit hotărârilor luate
la Sinodul I Ecumenic (susținut la Niceea), apoi s-a retras, împreună cu
credincioșii, într-o altă biserică. Împăratul l-a exilat, dar la scurt timp l-a așezat
în scaun de teama unei răscoale a sciților. 2

Lui Vetranion i-a urmat Gherontie (Terentius), care a luat parte la

lucrările Sinodului II Ecumenic, întrunit la Constantinopol, în anul 381, fiind
îndatorat de împăratul Teodosie să vegheze la păstrarea credinței ortodoxe.
1 Pr. Prof. Niculae I. Șerbănescu, Biserica Ortodoxă Română de la primele întocmiri creștine pe pământ
românesc, la Patriarhat, pag. 32-46
2 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române

2
 Prin anul 392 era episcop de Tomis Teotim I, scit de neam. Acesta
ducea o viată sfântă, fiind un om învățat, care a scris în greacă câteva lucrări
scurte, sub formă de dialoguri, cu cuprins moralizator.

Se crede că a propovăduit pe Hristos printre huni. La sinoadele ținute în anii 400

si 403 la Constantinopol el a luat apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur în fața
adversarilor săi. A murit într-o zi de 20 aprilie, fără să i se cunoască anul.

Urmașul său a fost Timotei, care a luat parte la lucrările Sinodului al

III- lea Ecumenic de la Efes, din anul 431. Împreună cu majoritatea celor
prezenți a semnat actul de condamnare al ereticului Nestorie, care susținea că
Maica Domnului nu este „Născătoare de Dumnezeu”. Lui Timotei i-a urmat în
scaun episcopul Ioan, care a combătut nestorianismul și monofizismul. A făcut
diferite prelucrări în limba latină ale operelor unor scriitori bisericești de limbă
greacă. Lui Timotei i-a urmat Alexandru, care a participat la un sinod ținut la
Constantinopol în anul 449, împotriva ereziei lui Eutihie (monofizism), care
susținea că Mântuitorul a avut o singură fire (cea dumnezeiască). A semnat și
hotărârile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din 451, care condamna
aceeași învățătură, deși nu participase la lucrări. I-a urmat în scaun episcopul
Teotim al II- lea.

Abia peste o jumătate de secol este întâlnit episcopul Paternus.

Numele său este cunoscut dintr-o inscripție ce se află pe un disc de argint aurit,
refăcut din dispoziția sa înainte de anul 518. În anul 520 a luat parte la lucrările
Sinodului patriarhal din Constantinopol, semnând ca „Mitropolit al provinciei
Sciția”. Această titulatură duce la presupunerea că existau în provincia Sciția și
alte episcopii.

Ultimul episcop cunoscut în Tomis este Valentinian, un teolog

învățat, la mijlocul secolului al VI- lea. S-a păstrat de la el o corespondență cu
papa Vigilius al Romei în unele probleme teologice controversate. Nu a
participat la Sinodul al V- lea Ecumenic, însă i-a fost menționat numele.
3
 Nu se știe care au fost episcopii care i-au urmat lui Valentinian și cât
timp a existat instituția respectivă. Dintr-o listă a tuturor eparhiilor subordonate
Patriarhiei din Constantinopol, de la începutul secolului al VI- lea, rezultă că în
Scythia Minor existau alte 14 scaune episcopale: Axiopolis, Capidava, Carsium,
Callatis, Constantiana, Hristia, Tropaeum Traiani, Troesmis, Noviodunum,
Aegyssus, Salsovia, Halmyris, Zaldapa și Dionysopolis.3

3 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române

4
 BIBLIOGRAFIE

1. Pr. Prof. Niculae I. Șerbănescu, Biserica Ortodoxă Română de la primele

întocmiri creștine pe pământ românesc, la Patriarhat

2. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române