Comunism, democratie populara, epoca de aur exista in

mintea noastra tot atatea denumiri pentru o perioada pe care noi, cei
tineri, nu o cunoastem decat din povestirile parintilor, bunicilor, din
carti, ori vizionand diverse documentare. Este o perioada istorica ce
fascineaza pe multi dintre noi, ce continua sa lase urme adanci in
societate si-n mentalitati chiar si astazi, o perioada de moarte a
spiritului! Multe din aspectele vietii cotidiene sunt categorisite, chiar,
dupa momentul 89 sau inaintea lui! Acest referat ce am intocmit nu-si
propune sa tina partea nimanui, nici neo-comunistilor, nici celor
nostalgici, nici denuntatorilor sai ci, sa prezinte obiectiv, distant,
realitatile trecute, atat cu partile sale luminoase cat si cu cele
intunecate.
1. Instaurarea regimului comunist. Perioada 19441948.
Actul de la 23 August 1944 a fost urmat de eliberarea teritoriului
national si, apoi, de participarea la razboiul antihitlerist. Desi s-a voit un act ce
va repune principiile democratiei in drepturi, cu acordul tacit al Marii Britanii si
Statelor Unite, Romania a evoluat intr-o directie contrara intereselor sale,
instaurandu-se, treptat, un regim politic si economic aservit Uniunii Sovietice.
Un asemenea regim a fost instaurat in tara noastra in patru etape, cu alte
doua repere ulterioare importante in cadrul unui stat comunist:
a) 6 martie 1945 impunerea guvernului Petru Groza, controlat de P.C.R. si
sustinut de sovietici
b) 19 noiembrie 1946 falsificarea alegerilor in favoarea comunistilor
c) iulie octombrie 1947 dizolvarea P.N.T. si procesul liderilor sai
d) 30 decembrie 1947 abdicarea silita a regelui Mihai
si
e) 30 august 1948 infintarea D.S.S. (Securitatea)
f) 22 ianuarie 1949 infintarea D.G.M. (Militia)
Acapararea puterii de catre comunisti s-a realizat in mare parte datorita
prezentei

Armatei Rosii pe teritoriul Romaniei pe toata perioada acestui proces si inca

timp de multi ani (pana in 1958) ca mijloc de prevenire a unor eventuale
rebeliuni antisovietice. Cu prilejul conferintelor de la Teheran (inca din 1943,
deci), Yalta, Potsdam sau in timpul unor intalniri neoficiale, Stalin a reusit sa-si
impuna punctul de vedere in fata aliatilor occidentali, care au inteles sa
salveze unele tari prin sacrificarea altora in favoarea sovieticilor. Acesta este
sensul faimoasei tocmeli intre Churchill si Stalin, o bucata de hartie care a
hotarat un destin tragic pentru milioane de oameni din intreaga Europa de
Est. Acordul de procentaj, stabilit la 9 octombrie 1944 la Moscova, lasa,
printre alte tari, Romania in proportie de 90% in sfera de influenta a U.R.S.S.
In perioada razboiului, Moscova a instruit si pregatit militanti comunisti care sa
preia responsabilitatile unor guverne prosovietice. Echipa moscovita din
Romania avea in frunte pe: Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Bodnaras
(Bodnarenko), Gheorghe Pintilie (Pantiusa), etc.
In perioada 1944-1945, Romania, la fel ca si celelalte tari ocupate, a
fost supusa unui proces de pre-comunizare. Acest proces s-a realizat prin
patru obiective:
a) Sindicatele s-a urmarit politizarea lor, atragerea liderilor in partidul
comunist sau promovarea comunistilor de incredere la conducerea acestor
organizatii. Cu precadere doua au fost sindicatele vizate de catre
comunisti: cel al lucratorilor din CFR (cu ajutorul lor putand fi paralizata,
daca interesul PCR ar fi cerut-o, intreaga activitate din tara) si al
tipografiilor (care aveau sa blocheze tiparirea ziarelor burgheze,
privandu-i astfel pe adversari de posibilitatea a-si expune punctele de
vedere).
b) Partidele democratice s-a cautat spargerea lor si crearea de disidente
ale caror sefi sa fie castigati, defaimarea si compromiterea liderilor si a
istoriei acestor partide (indeosebi PNT si PNL). In climatul de teroare creat,
au fost oameni politici care s-au gandit ca o activitate normala nu se poate
duce si ca este mai bine sa plece in Occident pentru a aduce la cunostinta
opiniei publice gravele atentate ce savarsesc in Romania autoritatile
comuniste. Numai ca fruntsii PNT ce au voit sa paraseasca tara (1947) au
fost arestati la Tamadau, fiind tradati de pilotul care urma sa-i transporte.
Acesta a fost pretextul folosit pentru a scapa de cei mai seriosi adversari ai
politicii lor. Un rasunator proces a fost organizat, Iuliu Maniu si ceilalti lideri
fiind acuzati de tradare si spionaj in favoarea puterilor capitaliste, partidul
desfintat si liderii sai condamnati la diferite aspre pedepse (Maniu a fost
condamnat la inchisoare pe viata; avea sa moara in 1953 in inchisoarea

de la Sighet). Nici liberalii nu au mai rezistat mult timp, liderul lor, G.

Bratianu, murind in inchisoare. Acestor fapte se adauga executarea
maresalului Antonescu la 1 iunie 1946.
c) Armata multe dintre unitati au fost trecute in mod abuziv sub comanda
sovietica, mii de ofiteri au fost dati afara sub pretextul colaborarilor trecute
cu nazistii si inlocuiti cu tineri fara experienta, usor de manipulat si
indoctrinat. Regimentul 22 Garda si Protocol, garda personala a regelui, a
fost dezarmat. Interventia regelui a facut sa intarzie deznodamantul.
d) Fasificarea alegerilor - o trasatura a perioadei 1945-1947 este amestecul
de manipulare si actiuni legale. Se observa o grija deosebita pentru
salvarea aparentelor, fie prin pastrarea secretului actiunilor ilegale, fie
dand un aspect legal presiunilor sau interventiilor in forta. Aceasta explica
de ce comunistii s-au straduit sa castige alegerile, prin orice mijloace.
Frauda electorala a jucat un rol deosebit, dar atunci nu a putut fi dovedita
formal. Era aplicat principiul lui Stalin comform caruia nu conteaza cine si
cum voteaza, ci cine numara voturile. Alegerile de la 19 0ctombrie 1946 sau desfasrat int-o atmosfera de tensiune maxima. Rezultatele indicau o
victorie a comunistilor si a acolitilor lor, tovarasii de drum ce au fost
indepartati ulterior, cu aproximativ 70% din voturi. Dovezile descoperite
dupa 1989 arata ca in realitate alegerile au fost castigate de PNT.
Pe masura ce comunistii se indreptau spre monopulul asupra puterii
politice, monarhia devenise, in opinia lor, o anomalie. Partidul se temea ca
acest ultim vestigiu al vechii ordini sociale putea sa devina un centru de
opozitie in noua societate (in 1947 Romania era singura tara din sfera de
influenta sovietica ce mai pastra aceasta institutie, de remarcat, deci,
opozitia regelui). In acest context, comunistii au facut ultimul pas in
asigurarea dominatiei lor asupra tarii, fortandu-l pe regele Mihai sa abdice
la 30 decembrie 1947 si sa paraseasca tara.
Proclamarea Republicii Populare Romane in aceeasi zi a reprezentat
punctul culminant al campaniei pentru preluarea puterii.
2. Regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965).
Gheorge Gheorghiu-Dej, ales prim-secretar al partidului comunist in
octombrie 1945, ulterior conducator al partidului unic pana la moartea sa in
1965, a fost, dupa modelul politic reprezentat de Stalin, un conducator
autoritar, intolerant cu orice forma de opozitie. Regimul Dej a cunoscut trei
etape principale ale luptei in interiorul partidului, trei ocazii pe care le-a folosit,
dupa modelul stalinist, pentru impunerea echipei sale fidele si pentru
eliminarea (epurarea) adversarilor reali sau potentiali.

Prima etapa a epurarilor intrepinse de Dej a inceput in 1945, prin

lichidarea grabita a lui Stefan Foris, fost conducator al partidului comunist in
timpul razboiului, si a culminat cu arestarea, in 1948, a liderului de partid
Lucretiu Patrascanu, un comunist cu o buna pregatire intelecuala si foarte
ambitios in care Dej vedea un adversar politic personal. Patrascanu a fost
inchis si supus la diverse presiuni fizice si psihice, pentru a recunoaste
colaborarea cu servicii secrete occidentale. Dupa moartea lui Stalin (5 martie
1953), noul conducator al Uniunii Sovietice, Nikita Hrusciov, a dat semnalul
innoirii echipelor conducatoare din tarile-satelit. Temandu-se ca Hrusciov va
dori inlocuirea sa cu Lucretiu Patrascanu, Dej a decis in 1954 lichidarea
adversarului sau, in urma unui proces regizat in culise.
A doua etapa a epurarii intrepinse la varful propriului partid i-a avut
drept victime principale pe Ana Pauker si pe colaboratorii acesteia, Vasile
Luca si Teohari Georgescu (gruparea moscovita, Dej si colaboratorii sai fiind
fractiunea interna). Cele doua fractiuni au colaborat atata vreme cat au avut
de luptat impotriva dusmanilor comuni. In 1952, avand consimtamantul lui
Stalin, gruparea lui Dej a pornit ofensiva deschisa impotriva gruparii Anei
Pauker, acuzand-o de politica de stanga, impaciuitorism, etc. Unul dintre
avantajele lui Dej provenea si din faptul ca atacul sau la adresa Anei Pauker
(care era evreica) coincidea cu inceputul unei camapni antisemite a lui Stalin
la Moscova.
Ultima etapa a epurarii interne a avut loc in iunie 1957, an in care Dej a
anihilat, din punct de vedere politic, alti doi lideri de partid susceptibili de a-i
deveni adversari: Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu. Acum, ca si-n
precedentele etape, comform ritualului politic practicat de toate regimurile
comuniste, Dej a legat de numele adversarilor sai inlaturati toate abuzurile,
esecurile si nerealizarile regimului; in locul celor epurati, si-a numit oameni
fideli, din propria sa echipa. Dupa 1958, anul retragerii trupelor sovietice de
pe teritoriul Romaniei, trece la o schimabare sensibila a liniilor directoare ale
politicii sale: este vorba de o oarecare indepartare fata de modelul sovietic,
mai ales in privinta politicii externe.
Pe planul politicii interne, aceasta schimbare s-a manifestat printr-o
relativa liberalizare a vietii culturale, a invatamantului, etc. Legaturile culturale
si stiintifice cu tarile din Occident, rupte dupa 1948, sunt reluate si ajung la un
nivel modest, dar promitator. Dej reia si legatura cu Iugoslavia, al carei lider
comunist, Iosip Broz Tito, fusese un adversar redutabil al lui Stalin. Totusi,
este de retinut faptul ca, din punct de vedere politic, partidul unic si-a mentinut

nestirbit controlul intern asupra societatii si nu a cedat nici unul din

prerogativele sale.
3. Regimul Nicolae Ceausescu (1965-1989).
Venirea noului lider la conducerea partidului unic a fost bine primita de
societatea romaneasca: Ceasusescu era recunoscut ca unul dintre cei mai
fideli discipoli ai lui Dej si era de asteptat continuarea procesului de
liberalizare a regimului; pe de alta parte, Ceausescu simboliza si o alta
generatie ajunsa la putere (in varsta de 47, fostul general de Securitate, era
cel mai tanar lider comunist). In iulie 1965, la Congresul al 9-lea al Partidul
Comunist Roman (redenumit astfel, din Partidul Muncitoresc Roman),
Ceausescu pune bazele propriului sau program de politic, foarte promitator in
conditiile epocii: se distinge, mai ales, principiul conducerii colective, menit sa
impiedice-potrivit versiunii oficiale-acumularea puterii in mainile unei singure
persoane. Cel putin pe moment, acest principiu avea si acoperire practica: in
acel moment, Romania avea, formal, o conducere colectiva: Nicolae
Ceausecu (secretar-general al PCR), Chivu Stoica (presedintele Consiliului
de Stat) si Ion Gheorghe Maurer (prim-ministru).Totusi regimul Ceausescu nu
se poate sustrage traditiei fractioniste a partidului: in aprilie 1968, cu prilejul
unei plenare a partidului care va reabilita simbolic victimile regimului
precedent (Stefan Foris, Lucretiu Patrascanu, etc), noul lider aduce grave
acuzatii atat predecesorului sau, Gheorghiu-Dej, cat si unora dintre colegii de
partid, precum ministrului de Interne Alexandru Draghici, un posibil adversar
politic, a carui epurare va urma imediat.Nicolae Ceausescu a atins apogeul
popularitatii sale interne cat, mai ales, si externe in 1968 cand, vorbind in
numele partidului si statului, dar si al natiunii romane, condamna in termeni
duri interventia trupelor Tratatului de la Varsovia imptriva reformelor politice in
curs din Cehoslovacia (interventie la care Romania nu participa). Aceasta
opozitie (manevra abila ce-i asigura dominatia interna pentru 25 de ani), ca si
alte decizii de politica externa opuse liniei comune a statelor comuniste l-au
transformat pe viitorul dictator , din perspectiva tarilor occdidentale, intr-un
lider regional important, o fisura in monolitul comunist est-eurpean. In urma
unei vizite intrepinse in iunie 1971 in cateva tarri asiatice comuniste (in
special China si Corea de Nord), Ceausescu va pune capat relativei
liberalizari incepute de Gheorghiu-Dej. Asa numitele Teze din iulie 1971
lanseaza o revolutie culturala al carei bilant, in deceniul urmator, va
transforma Romania intr-o exceptie nefericita chiar si-n randurile tarilor
socialiste. In martie 1974, Nicolae Ceausescu devine primul presedinte din
istoria republicii (iar titulatura statului se schimba din Republica Populara

Romania in Republica Socialista Romania), cu un ceremonial ce aminteste

mai mult de incoronarea unui rege.
In paralel, o data cu anul 1977 incep si manifestarile de opozitie
propriu-zisa fata de politica regimului, atat in mediile muncitoresti (august
1977-greva minerilor din Valea Jiului, 15 noiembrie 1987-manifestatia
muncitorilor de la Uzinele Steagul Rosu din Brasov) cat si-n mediile
intelectuale (disidenta romaneasca, colaborarea unor intelectuali de marca cu
postul de radio Europa Libera, februarie 1987-miscarea de protest a
studentilor din Iasi). Ca urmare a Tezelor din iulie 1971 si a dezvoltarii in anii
urmatori (Tezele din iunie 1982, Tezele din aprilie 1988), printre singurele
coordonate admise ale politicii interne s-au numarat: reinstaurarea treptatata
a controlului total al partidului asupra sferelor culturale (cu precadere dupa
1980, odata cu moartea scriitorului Marin Preda), politice, stiintifice;
promovarea protocronismului ca orientare cultural-ideologica agreata de
regim; acceptarea neoficiala a unor mecanisme de conducere si decizie
personala specifice dictaturilor; promovarea politica a rudelor familiei
Ceausescu (ceea ce a facut sa se vorbeasca, in anii 80, despre o eventuala
dinastie comunista la Bucuresti); decaderera treptata a importantei
decizionale a partidului (in ciuda cresterii numerice a membrilor sai: noiembrie
1989-3.824.000) si reducerea lui progresiva la conditia de instrument docil in
mainile familiei conducatoare; promovarea unui cult al personalitatii cu
precedent doar in vremea lui Stalin, etc.
Regimul Ceausescu a devenit din ce in ce mai nepopular pe plan intern
in anii 80, pe masura deprecierii conditiilor de trai oferite populatiei si punerii
in practica a unor proiecte costisitoare, precum achitarea in termen scurt a
datoriei externe a tarii (realizata, cu mari sacrificii ale populatiei, in martie
1989), sistematizarea satelor, construirea noilor centre civice ale oraselor,
etc. In paralel, pe plan extern, prestigiul lui Ceasescu a intrat in declin, mai
ales dupa 1985, o data cu reformele incurajate in Europa de Est de noul lider
sovietic Mihail Gorbaciov. Refuzul lui de a admite reformarea politica a
partidului, ca si hotararea sa de a izola din ce in ce mai mult Romania de
restul lumii l-au transformat, in preajma caderii regimului sau, in ultimul lider
de tip stalinist al Europei.
4. Contradictiile industrializarii, realizari si esecuri (1948-1989).
Industrializarea a fost o problema esentiala pentru regimul comunist. Planul
de stat lansat la 24 decembrie 1948 urmarea realizarea a cinci obiective:
dezvoltarea extensiva, autarhia economica, planul central si planificarea,

investitii masive in industria grea in defavoarea celei de consum si

sovietizarea industriei romanesti.
Nationalizarea proprietatilor in iunie 1948 si inceputul procesului de
colectivizare in martie 1949 au facut din stat singurul detinator de resurse,
care puteau fi astfel directionate spre accelerarea dezvoltarii industriale. In
primii ani de democratie populara, subordonarea economica fata de URSS a
impiedicat statul sa dispuna eficient de resurse. Ocupatia economica
sovietica consta in: plata datoriilor de razboi si existenta Sovromurilor,
companii mixte romano-sovietice care intre anii 1945 si 1956 functionau
exclusiv in profitul URSS. In consecinta, programul de modernizare rapida,
lansat dupa 1948, a fost un esec. Realitatea de la sfarsitul anilor 50 indica
persistenta acelorasi probleme: inapoierea, in principal, apoi o structura
sociala predominent agrara, cu o eficienta scazuta.
Declinul economic si teama de revolte sociale au impus schimbari
manageriale semnificative. Una din solutiile propuse de URSS si de statele
dezvoltate ale lagarului socialist a fost integrarea economiilor comuniste
europene prin reactivarea CAER. Integrarea presupunea departajarea si
specializarea economiilor statelor membre pe diverse ramuri (Romania urma
sa devina o tara eminamente agrara!)
Acest fapt trezit suspiciunea regimului comunist de la Bucuresti, care
dupa 1958 nu mai voia permanentizarea dependentei economice de fata de
Moscova. Industrializarea devenea astfel o necesitate pentru economia
romaneasca. Constructia combinatului siderurgic de la Galati a devenit
simbolul acestei politici de industrializare prin forte proprii.Dupa 1970,
Ceasuescu a accentuat rata de dezvoltare a industriei fara a tine cont de
indicatorii economici reali. Acestia au fost supliniti de un dirijism economic
absolut. Cresterea prevederilor planului cincinal 1976-1980 a fost primul esec
al acestei politici. Ca urmare, pentru prima data in istoria comunismului
romanesc, prevederile cincinalului urmator au fost reduse. Pe termen scurt,
acest permanent salt inainte in domeniul economic s-a resimtit pozitiv pe
plan social: debusee pentru forta de munca, urbanizarea localitatior, o
bunastare relativa. Pe termen lung, s-a dovedit a fi o politica falimentara, care
a promovat specializarea industriala a unor regiuni intregi, fara a oferi
alternative si o depopulare a satelor.
Autoritatile au investit in trei domenii: industrie grea, infrastructura si
proiecte cu caracter mai mult propagandistic decat economic. Administrarii
defectuoase si investitiilor industriale i s-au adaugat datorii externe
impovaratoare si o severa criza de energie. Dupa 1980, economia

romaneasca producea marfuri scumpe si de calitate slaba. In plus, efortul

urias din ultimul deceniu al regimului de a rambursa datoria externa a uzat
tehnologic principalele ramuri economice si a acutizat lipsa de resurse.
Calitatea slaba a produselor romanesti a reorientat in anii 80 exporturile in
tarile membre CAER, intr-un procent de 57% in 1985. Legaturile economice
cu Moscova, atat de blamate in anii 60, au revenit in forta in anii 80.
In 1989, desi Romania anunta rambursarea datoriei externe, criza
economica devenise acuta in toate sectoarele economiei. Produsele aveau
tot mai putin acces pe pietele occidentale, organismele financiare
internationale evitau Romania, iar Ceausescu a renuntat la clauza natiunii
celei mai favorizate in schimburile cu SUA. Cu toate acestea, in 1990,
Romania trebuia sa devina in optica partidului o tara de dezvoltare medie,
cu perspective impresionante de a trece la stadiul de tara socialista
multilateral dezvoltata si indreptarea Romaniei spre comunism.
5. Colectivizarea si impactul asupra satului romanesc (1948-1962).
Regimul comunist a reusit intre 1945 si 1949 sa aduca sub controlul
sau populatia urbana. Lumea rurala, reprezentand 76,5% din populatie, se
afla insa relativ in afara limitelor acestui control. Metodele uzitate pentru
infiintarea Gospodariilor Agricole Colective mergeau de la brutalitati,
confiscari, arestari, deportari pana la corupere, campanii de presa si izolare.
Primele GAC s-au infiintat in iulie 1949. In 1953, totaul atingea abia 10% din
suprafata arabila a tarii iar productia agricola nu a crescut, dimpotriva. Dupa
1953, metodele au fost schimbate dar scoul nu. Locul arestarilor in masa, al
confiscarilor de inventar agricol si recolta l-au luat mjloacele administrative,
restrictiile comerciale si interdictiile.
Anul 1958 a marcat insa revenirea in forta la modelul economic stalinist
in agricultura. In 1958, gospodariile agricole nu cultivau decat 17,5% din
pamantul arabil. In 1962, deci numai dupa patru ani, procentajul a urcat la
96%! .Rezistenta taraneasca s-a manifestat pe parcursul intregii perioade
1948-1962 si s-a concretizat intr-un lung sir de rascoale, in toate zonele tarii.
Victoria totala a colectivizarii- desi a fost un real succes pe plan politic,
administrativ si ideologic-nu a facut decat sa agraveze problema economica,
Romania ramanand a doua tara producatoare agricola din lagarul socialist
(dupa URSS), un real succes, dar cu mult sub posibilitatiele reale ale
Romaniei. Spre sfarsitul anilor 70, acest esec avea sa umbreasca triumfurile
industriale ulterioare, spectaculoase sau unilaterale.
In primavara lui 1983, conducerea de partid a emis nu mai putin de
cinci decrete privind agricultura, toate urmarind rezolvarea crizei (dar gasind

solutia numai in intarirea controlului central si intr-un nou sistem de

rechizitii!). Cu toate acestea, productia agricola nu a atins obiectivele stabilite,
in ciuda faptului ca statisticile oficiale vorbeau de rate inalte de crestere si
recolte record (1982-22,3 mil. tone, 1983-20 mil tone!)
Lipsurile alimentare au devenit evidente in ultimul deceniu al regimului
Ceausescu, cand s-au reintrodus cartelele (desfintate in 1954) si s-au
rationalizat painea, laptele, uleiul, zaharul si carnea (pentru a se putea
exporta cat mai mult). Programul stiintific de alimentare rationala (adoptat in
1984, si care mai mult spunea populatiei sa nu consume hrana aproape
deloc!) a fost considerat singura solutie pentru depasirea crizei alimentare.
Acest experiment stiintific din ultimii ani ai Romaniei socialiste demonstra din
plin pauperizarea agriculturii romanesti. Putem spune ca acesta a fost cel mai
mare esec al comunismului de stil sovietic si a dus la distrugerea structurii
traditionale a satului romanesc.
6. Politica demografica (1957-1989).
Ca in orice sistem totalitar, anularea solidaritatilor traditionale,
distrugerea individualitatii in vafoarea colectivitatii a insemnat confiscarea
vietii private in general si a celei de famiie in particular. Liberalizarea
avorturilor s-a incadrat in aceasta dimensiune, ca o forma de laicizare a
practicilor juridice si sociale. In anul 1957, Romania s-a liniat si ea aceste
practici, adoptand o legislatie libera asupra avorturilor. Decizia a favorizat intrun anume fel familia, care trecea printr-o perioada in care situatia economica
si indepsebi nivelul de trai erau deficitare. Pe de alta parte, avortul devenise
singura metoda de planificare familiala, in lipsa altor metode de contraceptie.
Situatia precara din punct de vedere socio-economic a favorizat insa
scaderea natalitatii: daca in 1956 existau 24 nou-nascuti la mia de locuitori, in
1966 s-a ajuns la 14 la mie, situand Romania pe ultimul loc in Europa, alaturi
de Ungaria. Drept urmare , dintr-o societate unde avorturile erau libere si
relativ ieftine, Romania ceausista se singularizeaza in 1966, prin politica ei
demografica, in intreg lagarul socialist. In toamna lui 1966 se interzice prin
lege intreruperea deliberata a sarcinii pentru femeile avand mai putin de patru
copii si 45 de ani. Penalitatile prevazute comportau privarea de libertate atat
pentru femeile in cauza si pentu persoanele implicate in operatie, cat si pentru
tatal ce se facea vinovat de omisiune de denunt.. Concomitent, celibatarii,
cuplurile fara copii sunt obligate sa plateasca taxe suplimentare. Divorturile
sunt sistematic descurajate. Crestera brusca a numarului de nou-nascuti in
anul 1967 practic o dublare in raport cu anul precedent - a reprezentat o
performanta unica in istoria demografica a populatiilor europene. Evolutia

ulterioara a natalitatii (statul comunist avea nevoie de cat mai multe persoane
apte de munca pentru continuarea industrializarii si redresarii economiei) nu a
urmat planificarea imaginata de regim. Avortul provocat, cel clandestin si
practicile contraceptionale traditionale au constituit mijloace eficiente de
intrerupere a sarcinii. Natatlitatea a ajuns astfel, in anul 1983, la 14 la mie,
adica exact nivelul din 1966. Mai mult, Romania se afla pe locul intai in lume
in privinta mortalitatii materne. La mijocul anilor 80 autoritatile au decis ca
actele de nastere ale copiilor sa nu fie eliberate mai devreme de o luna de la
nastere pentru a diminua numarul statistic al deceselor la nou-nascuti.
Politica de stimulare a natalitatii, prin orice mijloace, a atins cote
aberante in anii 80, o data cu ambitia lui Nicolae Ceausescu de a organiza o
crestere planificata, riguroasa si rapida a populatiei tarii. Propaganda in
spiritul cresterii natalitatii a devenit unul dintre subiectele predilecte ale presei
comuniste, iar masurile incurajate de autoritati precum controlul obligatoriu
al femeilor in vederea depistarii sarcinii, penalizarea financiara a persoanelor
necasatorite, etc. au reprezentat una dintre cele mai clare dovezi de
incalcare a drepturilor omului si a demnitatii umane. Alte consecinte foarte
grave ale acestor masuri abuzive precum cresterea numarului de copii
abandonati sau a numarului copiilor nascuti cu handicap in urma unor
incercari de intrerupere a sacrinii au devenit vizibile abia la caderea
regimului, constituind o reala problema sociala.
9. Viata cotidiana in Romania comunista.
In Romania comunista a existat o adevarata revolutie a moravurilor,
societatea modernizandu-se intr-un ritm alert, a schimbat complet viata
cotidiana. Populatia consuma acum mai multe produse, au aparut obiectele
electrocasnice, cum ar fi: radioul, frigiderul si aragazul - in anii 50, de care
propanganda regimului Dej facea mare caz; automobilul proprietate
personala( Aro in ani 50, Dacia in anii 70 si, mai tarziu, Oltcitul si Lastunul
plus marci provenite, in special, din lagarul comunist cum ar fi Trabant,
Skoda, Volga, Lada si altele), aparatele TV , concediile la mare si la munte,
servicii telefonice pentru marea majoritate a populatiei, electrificarea satelor si
constructia de numeroase sosele, revistele mondene, filmele autohtone si
inflorirea cinematografelor, accesul la scolarizare mai liber ca oricand,
Transfagarasanul, metroul bucurestean si, inspe sfarsitul regimului, primele
computere personale romanesti replici ale celor occidentale (in afara celor de
proiectie proprie, Coral, inca din anul 1972 dar destinate doar institutelor),

compatibile Spectrum (HC-85, in anul 1985 si CIP-03, in anul 1987) si

compatibile IBM-PC (Felix PC, in anul 1988) si destinate publicului larg.
Totusi societatea comunista nu afost niciodata una de consum asemeni celor
occidentale, nivelul celor enumerate mai sus situandu-se la cote modeste in
comparatie cu tarile capitaliste. Ca o comaparatie edifcatoare, statisticile RAR
arata ca in noiembrie 1989, in Bucuresti si Ilfov, existau 150.000 de
automobile la o populatie de 3 milioane de locuitori, iar in luna august 2003
numai numarul automobilelor din Bucuresti situandu-se la cifra de 978.000
de unitati la o populatie (numai!) a Bucurestiului, ce a scazut cu 500.000 de
persoane
Revolutia romana din decembrie 1989 (sau lovitura de stat caci nu vom
afla prea curand) a redat libertatea romanilor creindu-le premise promitatoare
intr-un viitor mai bun. Intr-un timp relativ scurt, Romania va adera la
majoritatea structurilor militare si economice democratice occidentale si, cu
toata impotrivirea fostilor securisti si membrii ai nomenclaturii comuniste
infiltrati in toate structurile statului, deveniti baroni locali si miliardari de
carton, tara noastra isi va regasi locul pierdut in 1938, va deveni o tara
prospera, unde drepturile si demnitatea umana vor fi respectate. Acesta este
crezul meu, caci in noi cei tineri sta puterea de a-l implini; sa fim increzatori,
deci, deoarece dupa o noapte de aproape 50 de ani soarele a rasarit iarasi pe
strada noastra!