Cromatica bacoviană

George Bacovia, cunoscut ca și poet al nuanțelor, concentrează prin operele sale un

adevărat concept artistic prin care culorile însuflețesc stări și atitudini poetice, multitudinea de
tonuri abordate devenind strigăte indirecte ale sufletului.
În primul rând, cromatica bacoviană accentuează motive și teme simboliste precum
moartea, depresia, urâtul, anostul, angoasa existențială și spleenul, iar, așa cum subliniază și
poetul „fiecărui sentiment îi corespunde o culoare”. Prin urmare, paleta utilizată de către
acesta este atent selecționată și are ca scop principal conturarea unei arii de manifestare
specifice universului bacovian unde remarcante sunt profunzimea și tragismul viziunii
artistice.
Astfel, o primă categorie ce oglindește percepția poetului despre viață este
reprezentată de alternanța alb-negru, precum și de nuanțele cenușii. Griul, favorizat de altfel,
simbolizează starea de apăsare constantă, depresie și condiția de damnat într-o societate
stranie. În timp ce negrul face trimitere directă către moarte și nuanțează latura obsesivă a
poetului atunci când este folosit în repetate rânduri, așa cum regăsim în poezia „Negru”.
Printre aceste culori, albul amintește de monotonie și de stagnare. Preponderența acestor
alternanțe coloristice face ca până și cele mai puține pete de viață care apar în poeziile lui
Bacovia să aibă o nuanță totalmente diferită față de percepția considerată de noi ca fiind
normală.
Starea de depresie mai este regăsită și în asociația cu galbenul. Acesta evocă și stări
precum deznădejde, bolnaviciune și monotonie, pe care le putem regăsi în poezia „Scântei
galbene”.
În schimb, o culoare aflată într-un puternic contrast față de cele precendent
menționate, dar deseori utilizată în lucrările bacoviene este roșul. În primul rând, acesta
simbolizează chiar momentul preferat al zilei, amurgul, care în percepția poetului conturează
un cadru sângeros, hemoragic și uneori macabru în alăturarea sa cu elemente pure precum
zăpada albă din poezia „Abator” sau cu „albe statui feminine” din poezia „În parc”.
O altă paletă îmbrățișată de Bacovia în lucrările sale se constituie din albastru, verde
crud și roz care, împreună, evocă o tristețe și anxietate apăsătoare ce induc o stare de nevroză,
ilustrare ce se regăsește în poezia „Note de primăvară”.
Violetul are și el un mare aport în universul cromatic bacovian și face trimitere către o
gamă complexă de elemente precum doliul, crepusculul, cosmicul, halucinația, detașarea și
alienarea (înstrăinarea). Așadar violetul ar putea fi interpretat ca fiind o nuanță desprinsă de
realitate, cu accente fantastice și pline de ambiguitate. În plus, asemeni negrului, el este folosit
în repetiții cu scopul de a evidenția caracterul obsesiv al eului liric, lucru ce poate fi observat
în cadrul poeziei „Amurg violet”.
Mai presus, cromatica poate fi exprimată și în mod indirect, prin folosirea unor
simboluri specifice, exprimarea directă realizându-se prin culorile deja menționate. Un simbol
remarcant este plumbul din poezia cu același titlu, iar interpretarea poetică al acestui simbol
este în strânsă legătura cu nuanța cenușie.
În concluzie, cromatica folosită în lirimsul bacovian evidențiază o subiectivitate a
poetului care conturează astfel un întreg univers, unic prin conceptele abordate, iar, datorită
ilustrării percepțiilor sale asupra lumii se creează în operele sale o adevărată oglindă a
sufletului său.