Madalina:Perioada interbelică desemnează intervalul de 21 de ani între cele două războaie

mondiale (1918-1939)

A fost o perioadă zbuciumată în care, în ciuda păcii aparente, conflictele erau în stare latentă. Acum
se concretizează cele trei ideologii care au schimbat fața lumii: fascismul, nazismul (în special) și
comunismul. Aceste trei ideologii câștigă tot mai mult teren pe fondul unei apatii generale din partea
democrațiilor europene.

Statul era chemat sa-si asume roluri culturale mai largi. A facut-o prin constituirea unei scoli
bibliografice, organizarea cercetarii prin crearea unor institute academice, fie in cadrul universitatilor,
fie in acela al unor departamente ministeriale. Exista un interes major pentru stiintele pozitive si
pentru tehnica, solicitate de procesul modernizarii.

Dezbaterea vizand tipul optim de evolutie a fost in relatie cu efortul considerabil de autodefinire, ca
natiune, mai necesar dupa realizarea statului national complet. Daca oamenii politici concepeau
reforme care sa consolideze structural noul stat, elita intelectuala incerca sa limpezeasca
problematica ideologica. Multitudinea de atitudini si probleme expuse s-au concentrat in doua
curente: traditionalismul si modernismul.

Tradiționalismul
Reprezentanții curentului tradiționalist au mizat pe valorificarea tradițiilor românești și pe
conservarea valorilor. Aceștia au decis să se îndepărteze de orice influențe moderne.

Unul dintre cei mai importanți îndrumători ai scriitorilor tradiționaliști a fost Nichifor Crainic, director
al revistei „Gândirea” din Cluj.

Principii tradiționaliste

• crearea operelor literare bazate pe tradiții românești;

• un loc important în creațiile scriitorilor tradiționaliști le-au ocupat și ritualurile străvechi,

miturile și valorile românești;

• idealizarea istoriei și a valorilor specifice lumii satului românesc;

• sublinierea rolului ortodoxiei, al credinței și al lui Dumnezeu;

• curentele literare promovate intens de către tradiționaliști au fost: gândirismul,

sămănătorismul și poporanismul;

• apărarea valorilor naționale în fața „spiritului internaționalist”;

• promovarea autohtonismului;

• accentuarea dimensiunii spirituale a sufletului țărănesc;

• promovarea folclorului și a istoriei.

Modernismul
La fel cum Nechifor Crainic a fost ideologul tradiționalismului, Eugen Lovinescu a jucat rolul de
mentor al scriitorilor moderniști, operele acestora apărând în revista „Sburătorul” din București.
Principii moderniste:
• cultura românească trebuia să se alinieze/sincronizeze cu cea occidentală, mult mai bogată și
apreciată;

• este promovată proza obiectivă;

• scriitorii tineri sunt încurajați și susținuți;

• Lovinescu menționează chiar un „spirit al veacului”/saeculum, un spirit sacru, căruia trebuia

să i se închine și viața culturală românească;

• rolul tradiției, al miturilor și al ritualurilor străvechi este minimalizat sau chiar ignorat în
totalitate;

• literatura se orientează spre intelectualism (afirmarea personajului intelectual) și mediul

citadin (al orașului);

• modernizarea literaturii române și îndepărtarea de „spiritul provincial”;

• promovarea procedeelor literare precum analiza psihologică sau fluxul conștiinței;

• interes orientat înspre autenticitate și credibilitate.

Madalina: ‘’Aci sosi pe vremuri’’ de Ion Pillat, publicat in 1923 apartine traditionalismului.

Potco: Poezia “Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat a aparut in anul 1923 in volumul “Pe Arges in sus” si
prin tema sa, abordarea autorului, stilistica si modul de alcatuire a operei se incadreaza in curentul
traditionalist.

Tema poeziei abordeaza mai multe aspecte precum universul rural, natura si efemeritatea omului in
raport cu timpul. Cadrul rural este ales drept ocrotitor al iubirii pure. Acest sentiment de iubire este
trait din doua perspective: cea a iubirii din trecut (bunicii) si cea a iubirii actuale. De asemenea cadrul
rural este concretizat prin elemente specifice precum satul, casa, hornul, berlina etc. Motivul
principal al operei este constituit din plopi, elemente naturale pe care Ion Pillat le vede asemeni
fiintei umane, anume vulnerabili in fata timpului “In drumul lor spre zare imbatranira plopii”.

Incadrandu-se in traditionalism, poezia lui Ion Pillat propune in mod evident o viziune traditionalista .
Universul rural este privit cu nostalgie , ne fiind perceput ca un spatiu intim de traire in prezent, ci ca
spatiu al recuperarii traditiei. A iubi in viziunea lui Pillat inseamna a retrai ceea ce sa trait deja,
ambele iubiri fiind reflectari ale iubirilor din carti

Snitel: ,Aci sosi pe vremuri” este o poezie plină de simboluri şi figuri de stil care accentuează ideile
principale.

În poezie, Pillat folosește metafora („casa amintirii") pentru a evoca sentimentul de nostalgie și
trecerea timpului. Simbolul clopotului, care se aude în momente diferite ale vietii, sugerează
inevitabilitatea şi ciclicitatea vietii.
Repetarea unor cuvinte şi expresii („aci", ,pe vremuri") subliniazåisentimentul de revenire în trecut și
constanta schimbårii.
Comparatiile, precum cea dintre bunicul și nepot sau între diferitele epoci literare menționate în
poezie, evidentiază conexiunile dintre trecut si prezent, dar şi schimbările care au avut loc în timp.

Mihaela : Pe parcursul discursului poetic eul liric este obiectiv în descrierea poveștii de dragoste a
bunicilor, dar si subiectiv în comunicarea directa a sentimentelor si in meditatia asupra trecerii
timpului.
Poezia conține 19 distihuri și 1 monostih împărțite în 3 secvențe. Prima secvență ilustrează iubirea
bunicilor. În incipit eul liric obiectiv prezintă imaginea casei bunicilor, un centru al universului
sufletului uman. Deși acum este părăsită, paianjenii fiind stăpânitorii locurilor, ea reprezintă un spațiu
aparte, de stabilitate pentru ființa poetului, emanând un mister ce parcă așteaptă să fie descoperit.
A doua secvență a poeziei atrage atentia asupra trecerii brutale a timpului: „de mult e mort bunicul,
bunica e batrana…”. Eul liric reflecteaza asupra trecerii timpului constatand cu durere efectele
imbatranirii, idee sugerata prin metafora „te vezi aievea numai in stersele portrete”.
Cea de-a treia seventa poarta marcile lirismului subiectiv si realizeaza o paralela intre povestea din
trecut si cea actuala: „ca ieri sosi bunica… si vii acuma tu”. Asemanarile au rolul de a sugera
permanenta iubirii. Desi timpul este ireversibil, iubirea va ramane mereu aceeasi.
Finalul poeziei este alcătuit dintr-un distih refren care devine laitmotivul textului amplifică tristeţea
poetului privind neputinţa umană în faţa timpului şi în faţa morţii: "si cum şedeam... departe, un clopot
a sunat/ - Acelaşi clopot poate - in turnul vechi din sat...". Viaţa şi moartea sunt doua valori esenţiale
ale existenţei umane, simbolizate de imaginea auditivă a clopotului din vechiul turn, ca simbol al
timpului trecător, pe care-l poate încremeni numai iubirea, idee susţinută de versul care încheie poezia:
"De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat". Poetul este prezent în poezie, într-o lirică a
rolurilor, prin persoana I, referindu-se la eul liric, "am şoptit", "am spus", "şedeam", prin persoana a
II-a, folosita in relaţia cu un interlocutor, "vii acuma tu", "calci", "ai ascultat" si la persoana a III-a prin
care sunt numiţi predecesorii, "i-a recitat", "Ea-1 asculta", "şedeau".

Madalina : ‘’Testament’’ publicat in anul 1927 de catre Tudor Arghezi apartine modernismului.

Cohal : Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii

române din perioada interbelică, alături de Eu nu strivesc corolla de minuni a lumii de Lucian Blaga și
Joc secund de Ion Barbu. Poezia este așezată în fruntea primului volum arghezian, Cuvinte potrivite
(1927), și are rol de program literar , realizat însă cu mijloace poetice.Este o artă poetică modernă
pentru că în cadrul ei apare o triplă problematică, specifică liricii moderne: transfigurarea socialului în
estetic, estetica urâtului, raportul dintre inspirație și tehnica poetică; atunci când autorul își exprimă
propriile convingeri despre arta literară și rostul artistului în societate.
Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca moștenire unui fiu
spiritual. Textul este conceput ca un monolog adresat de tată unu fiu (spiritual), căruia îi lasă drept
unică moștenire ,,cartea”, metonimie csre desemnează opera literară. Atitudinea poetică este transmisă
în mod direct (lirism subiectiv) și se realizează prin mărcile subiectivității: pronume personale,
adjective posesive și verbe la persoana I și a II-a singular.

Monalisa : Metafora centrala a poeziei este "cartea", adica opera in sine. Ea reprezinta unicul bun
lasat mostenire de fiului-simbolul viitorului:
"Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decat un nume adunat pe-o carte."
Versurile devin un amplu discurs organizat in jurul unei succesiuni de echivalente ale cartii: "cartea-
treapta", "cartea-hrisovul vostru cel dintai", "cartea-cuvinte potrivite", "cartea-Dumnezeu de piatra",
"cartea-slova de foc si slova faurita". Metonimia "cartea-treapta" reprezinta legatura dintre
generatiilecare au trecut peste obstacole: "rapi si gropi adanci". Poetul doreste ca cititorul sa aiba ca
baza, temelie cartea "capatai". Acest termen are o mare forta sugestiva, semnificand faptul ca literatura
este o baza a spiritualitatii unui popor. Pe parcursul intregii poezii se face legatura cu trecutul,
stramosii "oseminte", "mania bunilor", "oseminte" si efortul lor "sudoarea muncii sutelor de ani".
Asa cum bine stim Tudor Arghezi foloseste in creatia sa estetica uratului. Deci, ea nu lipseste nici din
aceasta poezie: "zdrente" si "bube, mucegaiuri si noroi", poetul considerand ca o lume cu semne urate
poate ajunge sa fie magica si conduce cititorul sa mediteze asupra uratului existentei. Eul liric
foloseste oximoronul "venin-miere", sugerand faptul ca suferinta a fost transformata in miere:
"Veninul strans l-am preschimbat in miere". Discursul liric are atat critica cat si elogiu, aceasta fiind
sugerata printr-un alt oximoron:
"Am luat ocara, si torcand usure
Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure."

Denisa : Poezia “Testament” de Tudor Arghezi este conceputa ca un monolog adresat de

tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept unică moștenire ,,cartea’’, metonimie care
sugerează opera literară. Lirismul subiectiv se justifică prin atitudinea poetică transmisă în
mod direct și, la nivelulexpresiei, prin mărcile eului liric: pronume și verbe la persoana I
singular (,,eu am ivit’’,,,am preschimbat’’), adjective posesive (,,cartea mea’’), care se referă
la eul liric, dar și pronume și verbe la persoana a II-a singular (,,te’’, ,,tine’’, ,,urci’’) sau
substantive învocativ (,,fiule’’), care desemnează interlocutorul imagina
In poezia "Testament", eul liric nu se singularizeaza, ci se integreaza in campul istoric literar.
Discursul poetic reliefeaza conditia poetului traportat la propria arta, poezia fiind gandita
pentru a deschide volumul "Cuvinte potrivite", rostita de poet catre fiul sau, cititorul.
Poetul se sdreseaza familiar cititorului, din generatia noua, prin invocatia retorica "fiule", ceea
ce presupune apropiere si dorinta de a-l proteja.
Eul liric isi insuseste efortul stramosilor "varsate-n mine", el este un ecou, continuator al
generatiei anterioare. Se poate observa o evolutie de la munca fizica la cea intelectuala, prin
opozitia dintre traditional sapa, brazda si modernism condei, calimara. Astfel se poate
considera ca poetul este o voce a multimii, care s-a ridicat din generatiile de la tara. Foarte
sugestiva este metafora creatiei "cuvinte potrivite".
Eul liric foloseste oximoronul "venin-miere", sugerand faptul ca suferinta a fost transformata
in miere: "Veninul strans l-am preschimbat in miere".

Madalina : ‘’Eu nu strivesc corola de minuni ale lumii’’ publicata in 1919 de catre Lucian Blaga
apartine modernismului.

Potco : Poezia Eu nu strivesc coroala de minuni a lumii, de Lucian Blaga, deschide volumul de
debut „Poemele luminii”, fiind o artă poetică modernă care fixează condiția poetului în ipostaza de
protector al misterului universului.
Fiind o ars poetica, textul lui Blaga dezvoltă tema condiției poetului, adept al cunoașterii luciferice,
care nu tulbură lumea și care nu o compromite cu reziduurile unei lumi imperfecte. Elementul care
declanșează emoția lirică este tocmai refuzul paradoxal al revelării tainelor, idee regăsită și în
eseul ,,Pietre pentru templul meu”: ,,Câteodată, datoria noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l
lămurim, ci să-l adâncim așa de mult încât să-l prefacem într-un mister și mai mare”.
O secvență ilustrativă pentru tema poeziei o constituie incipitul textului în care universul este
concentrat în metafora revalatorie „corola de minuni a lumii”. Blaga își dezvăluie destinul poetic, mai
exact acceptarea tainelor universului și, mai mult decât atât, adâncirea lor. Astfel, el este adeptul
cunoașterii luciferice, prin care misterul este protejat, idee exprimată repetitiv :„Eu nu strivesc corola
de minuni a lumii” , „nu ucid cu mintea tainele ce le întâlnesc in calea mea” Cititorul observă
preferința poetului pentru forma negativă a verbelor( ,,nu strivesc”, ,, nu ucid”), ilustrând astfel
superioritatea cunoașterii prin negație/ apofatice. Enumerația din finalul secvenței I: „în flori, în ochi,
pe buze ori morminte”, este o acumulare de metafore, de taine ale corolei de minuni, fiecare element
având semnificație proprie: floarea – mister al frumuseții; ochii - metaforă a cunoașterii; buzele –
sugestie a comunicării, dar și a pasiunii, a iubirii; mormintele – expresie a marelui mister al morții.

Snitel : Pronumele personal "eu", asezat la inceputul poeziei are o conotatie expresionista
orgolioasa. Metafora-simbol din primul vers mai poate semnifica echilibrul universal, perfectiunea
(corola), imagine absolutului. Enumeratia "in flori, in ochi, pe buze ori morminte." Semnifica
misterele lumii, incercarea de cunoastere a lor. Astfel, florile pot semnifica fragilitatea, frumusetea,
natura; ochii trimit la viziune, deschiderea sufletului catre lume; buzele pot sugera sensibilitatea,
afectivitatea, intimitatea; iar mormintele sunt marturii ale portilor care dau spre taramul de dincolo de
moarte. Toate aceste simboluri duc la cunoastere pe cale senzoriala.Cea de-a doua secventa se
structureaza pe baza unor relatii ale opozitiei (conjunctia adversativa "dar"): "eu - altii", "lumina mea"
- "lumina altora". In context, "lumina mea" semnifica o cunoastere poetica de tip intuitiv (luciferica),
in timp ce "lumina altora" semnifica o cunoastere de tip rational (paradisiaca). Metaforele verbale
"strivesc", "sugruma" concorda cu o atitudine expresionista, dura. Misterul isi face simtit prezenta prin
termeni precum: taine, ascuns, adancimi, intuneric. Succesiunea de metafore revelatorii: "nepatrunsul
ascuns", "adancimi de intuneric", "largi fiori de sfant mister" semnifica faptul ca nimic nu poate fi
spus pana la capat, deoarece cuvintele au totdeauna o prelungire imateriala, de nerostit.

Mihaela : Tipul de lirism abordat de Blaga este cel subiectiv, aparand un procedeu specific liricii
moderniste, numit exacerbarea eului liric. Astfel, pronumele personal „eu” apare de foarte multe ori in
poezie cu rol de emfaza a caracterului de confesiune a discursului liric. Prezenta acestui pronume chiar
in titlu accentueaza ideea ca alegerea cunoasterii luciferice este o optiune personala, individuala.
Poezia este structurata pe doua planuri: al eului liric si al celorlalti, marcate prin majuscula la inceput
de vers. Cele doua planuri se afla in opozitie, prin atitudinea in fata cunoasterii. La inceputul poeziei
se face referire la cunoasterea luciferica; eul liric nu incearca sa cunoasca misterul si sa-l distruga.
Poezia este alcătuită din trei secvenţe poetice, prima şi ultima aflându-se într-o relaţie de simetrie
deoarece amândouă descriu poziţia poetului în legătură cu creaţia şi misterul.
Incipitul poeziei corespunde primului termen al antitezei si ilustreaza alegerea eului liric , dar si
condamnarea subtila a celor care opteaza pentru ratiune. Astfel, verbele „nu strivesc” si „nu ucid”,
asociate sintagmei „cu mintea”, reliefeaza distrugerea misterelor prin incercarea de a le rezolva.
Cea de-a doua secventa lirica este dedicata prezentarii celui de-al doilea termen al antitezei: „lumina
altora”. Dezaprobarea eului liric fata de cunoasterea paradisiaca se face atat prin verbul „sugruma” cat
si prin metafora „adancimi in intuneric”.
Conjunctia adversativa „dar”, ca si reluarea pronumelui de persoana I singular „eu”marcheaza trecerea
la a treia secventa lirica si, deci, revenirea la „lumina mea”. Se observa o antiteza la nivelul verbelor;
daca pentru cunoasterea paradisiaca se utilizeaza verbe cum ar fi: „ucid”, „strivesc”, „sugruma”, pe
cand pentru a descrie cunoasterea luciferica apar cuvinte precum „sporesc”, „mareste” si „iubesc”
In finalul poeziei, se trage concluzia discursului liric:
"caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si morminte.", confirmand optiunea ferma a eului liric pentru
atitudinea luciferica.

Madalina : ‘’Riga Crypto si Lapona Enigel’’ de Ion Barbu,a fost publicata in anul 1924
apartine modernismului.

Cohal : Poezia ,,Riga Crypto și Lapona Enigel” de Ion Barbu este publicată în perioada interbelică,
perioadă de efervescență literară caracterizată de un mozaic de orientări literare de la tradițional la
modern. Este un text reprezentativ al poetului matematician, publicat în 1930, în antologia „Joc
secund”. Face parte din etapa baladică-orientală a creației barbiene, fiind inclus in ciclul
„Uvedenrode” (Eden pustiit), care anunță etapa ermetică, exclusiv modernistă.
Tema baladei este iubirea văzută ca incompatibilitate, căci cele doua ființe aparțin unor ranguri diferite
(vegetal – riga Crypto, respectiv uman – lapona Enigel), iar aspirațiile lor nu coincid. Textul este
considerat de critica literară un „Luceafar întors”, singura deosebire fiind faptul ca personajul feminin
este cel superior. Regele tinde să pătrundă în lumea laponei, depășindu-și orizontul limitat, smulgându-
se din „teluricul său trai”, iar fata aspiră spre un spațiu al luminii nelimitat, întalnirea cu riga Crypto
dovedindu-se a fi o capcană.

Monalisa : Astfel aflam despre Crypto ca “Imparatea peste bureti/Crai inima ascunsa" acest statut
de ființă superioară în cadrul lumii sale nefiindu-i însă suficient, căci Crypto se opune destinului care
i-a fost hărăzit şi refuză să înflorească.
Este infatisat ca un inadaptat, cu o fire ciudata, inchisa, pe care supusii il "barfeau" cu dispret: "Sterp il
faceau si naravas/ Ca nu vroia sa infloreasca".
Epitetele "sterp" si "naravas" atribuite lui Crypto de carte "rai ghioci si toporaci" evidentiaza tocmai
impotrivirea ciupercii si pun in lumina tema moderna a baladei.

In antiteza Lapona Enigel este prezentata in antiteza cu toate ca si ea era stapana regnului sau,
superioare celorlalte fapturi. Este prezentata cu tandrete, suferand gingasie si fragilitate: “Lapona
mica, linistita, /Cu piei:pre nume- Enigel".
Mai mult, daca riga Crypto locuia intr-o lume supusa umiditatii si a umbrei permanente, lapona merge
"Prin aer, ud tot mai la suď", cautare de soare si lumina.
Tanara plecase din tinuturile arctice, geroase, spre sud, in cautare de soare si lumina, poposind sa se
odihneasca si sa-si adape renii, la "Crypto, mirele poienii".
Ca si in "Luceafarul” lui eminescu, cei doi, regele-ciupearca si lapona, se intalnesc in visul fetei, iar
Crypto rosteste o chemare ademenitoare incarcata de dorinte, ca aceea a fetei din poemul eminescian

Denisa : Riga Crypto si lapona Enigel

Viziunea despre lume a poetului se reflectă în universul poetic original care exprimă, într-un limbaj
ambiguu, o lume de esențe contemplate de spirit. Ion Barbu ilustrează conceptul modern de poezie
pură: o lirică esențializată, a ideilor, pentru care este nevoie de un cititor inițiat. Poetul dă impresia că
se joacă încă de la început, mergând pe firul unei poveşti eterne, în tiparele căreia îşi aşază şi el
neobişnuiții eroi. Dar jocul are o seriozitate care devine pură aventură a spiritului. Treptat, ,,balada"
se reconfigurează, povestea este resimțită ca exprimare simbolică a unei aspirații umane, iubirea
fiind, la Ion Barbu, o cale de acces spre intelegerea sensului mai adanc al lumii.
Riga Crypto şi lapona Enigel este, de fapt, o poezie de cunoaştere, pe deplin caracteristică lui Ion
Barbu, care vede, dincolo de lucruri. Ochiul său rămâne fascinat de spectacolul formelor concrete, de
unde şi plasticitatea extraordinară a poeziei, prin intermediul căreia se evidențiază drama cunoaşterii
şi a incompati-bilității dintre două lumi (regnuri).

Ipostaze ale eului liric:

1. „Mult-îndărătnic menestrel…”; „Nuntaş fruntaş” - eul liric se schimbă cu repeziciune, e o

conversaţie simulată, un dialog folosit ca pretext al conturării unui context propice poveştii;

2. “Enigel, Enigel ”; “Rigă spân, de la sân” - formula dialogată continuă, dar cunoaşte alţi interlocutori,
acum personajele principale preiau conducerea şi astfel, ba ciuperca, ba lapona, iau cuvântul,
destăinunindu-şi secretele.

O primă idee poetică se regăsește în secvența dialogată din incipitul textului. La o nuntă tradițională,
menestrelul este rugat să repete cântecul despre “Riga Crypto…”. El este comparat cu vinul vechi și se
lasă rugat ”mult îndărătnic menestrel”, conștient de propria valoare. Acesta reprezintă o ipostază a
eului liric creator, iar cântecul presupune receptări diferite în funcție de modul în care este redat: “cu
foc acum o vară” și “stins încetinel” în prezent. Spațiul “în cămară” este unul privilegiat, doar pentru
cei inițiați,capabili să înțeleagă mesajul. Primele patru catrene formează cadrul povestirii în ramă, iar
întâlnirea dintre Crypto și laponă constituie povestea propriu-zisă redată de menestrel.

Cea de a doua idee poetică surprinde semnificațiile poveștii neobișnuite. Lapona își duce renii către
sud, către soare, pe un traseu inițiatic, simbolul autodepășirii, al cunoașterii și al împlinirii.
Ea adoarme în lumea lui Crypto, numit “mirele poienii“, iar întâlnirea celor doi are loc în visul
fetei. Crypto o curtează și îi oferă placeri gustative(“fragi“, “dulceață“) acționând ca o ispită ce
îi oprește drumul, de aceea fata,care îl refuză inițial pentru că intuiește caracterul său infertil, pare
tentată, idee exprimată in versul: “te-aș culege, rigă blând”. Acesta îi oferă o lume dominată
de “umbră si racoare”, un spațiu al instinctualității unde “ numai carnea crește“. Crypto este surprins
de razele soarelui și transformat într-o ciupercă otrăvitoare. El încearcă sa își depășească
condiția prin nuntirea cu o ființă superioară, dar este pedepsit pentru “nebunia” sa