Poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat, publicată pentru prima dată în anul

1919, în revista „Letopiseții”, iar în anul 1923 inclusă în volumul „Pe Argeș în sus”,
este reprezentativa pentru tradiționalism prin tema abordată și este considerată
de către criticii literari drept o capodoperă lirică a poetului. Tradiționalismul este
un curent literar care, după cum sugerează și numele, promovează tradiția și
credințele religioase ortodoxe românești, manifestând simpatie pentru țăranul
român și respingând orice influențe străine, considerate primejdioase pentru
cultura națională.
Tema poemului, aceea a timpului trecător, este comunicată încă din titlu.
Acesta din urmă este deopotrivă original și inedit, întrucât accentuează faptul că
existența umană se bazează pe experiențe repetabile, reluate și retrăite de fiecare
generație în parte. Propoziția „Aci sosi pe vremuri” este alcătuită din adverbul sub
formă populară „aci”, verbul la perfect simplu „sosi” și locuțiunea adverbială de
timp „pe vremuri”, sugerând astfel apropierea dintre trecut și prezent.
Poemul „Aci sosi pe vremuri” este compus din 19 distihuri și un monovers
final, cu rolul de laitmotiv, care poate fi interpretat ca o concluzie a discursului
liric. Strofele de câte două versuri sunt structurate în mai multe secvențe
poetice: începutul prezintă iubirea de odinioară a bunicilor, urmează apoi o
meditație pe tema timpului trecător și a condiției umane, după care este
conturată iubirea din prezent, iar în final epilogul.
Primul distih, care poate fi considerat și incipitul poemului, scoate în
evidență trecerea ireversibilă a timpului prin metaforele „casa amintirii cu
obloane și pridvor” sau „păienjeni zăbreliră și poartă și zăvor” și, totodată, redă
un spațiu spiritual al strămoșilor. Cel de-al doilea
distih transmite ideea că timpul s-a oprit în loc, iar totul îmbracă o aură
legendară, fiind evocate personaje din vremuri de mult trecute, „de când luptară-
n codru și poteri, și haiduc”.
Cu ajutorul celei de-a treia strofe, poetul ne introduce într-o frumoasă și
emoționantă poveste de dragoste, cea trăită de bunicii săi: „Aci sosi pe vremuri
bunica-mi Calyopi”. Aflăm, astfel, în cea de-a patra strofă, cum s-a petrecut
întâlnirea dintre cei doi: bunicul a așteptat nerăbdător sosirea berlinei care o
aducea pe bunica: „Nerăbdător bunicul pândise de la scară/ Berlina legănată prin
lanuri de secară”. Distihul al cincilea continuă în aceeași notă tradiționalistă, iar
de aici aflăm că tânăra era îmbrăcată după moda acelei vremi: „o fată în largă
crinolină”. În următoarele trei strofe poetul ne dezvăluie faptul că întâlnirea celor
doi se desfășoară după un adevărat ritual: romantic, bunicul îi recită poezii
reprezentative pentru acea vreme, „La Lac”, a lui Mallarmé, și versuri din
„Sburătorul” lui Rădulescu, iar bunica îl asculta „tăcută, cu ochi de peruzea”.
Cel de-al nouălea distih concentrează tematica întregii poezii, în care
nostalgia curgerii implacabile a timpului este dublată de eternitatea sentimentului
de iubire „Și cum ședeau... departe, un clopot a sunat/ De nuntă sau de moarte, în
turnul vechi din sat”. Punctele de suspensie, adverbul de loc „departe”, precum și
imaginea auditivă a clopotului fac o paralelă între timpul iubirii, care este etern, și
timpul real, realitatea brutală, scoasă în evidență de strofa a zecea: „de mult e
mort bunicul, bunica e bătrână”.
Următoarele două strofe aduc în prim-plan meditația poetului asupra
propriei existențe: „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/ Te vezi aievea
numai în ștersele portrete // Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta/ Căci trupul
tău te uită, dar tu nu-l poți uita”. Se creează astfel impresia de dialog, de adresare
directă, în felul acesta poetul reluând încă o dată ideea că timpul este trecător, iar
amintirile sunt singurele care pot opri acest proces.
În cel de-al treisprezecelea distih poetul realizează o paralelă între trecut și
prezent. Prin intermediul comparației „Ca ieri sosi bunica… și vii acuma tu” ne
este transmisă ideea că timpul este ciclic, iar aceleași gesturi și obiceiuri ale
strămoșilor sunt reluate de către generația
tânără.
Următoarele patru strofe accentuează ideea că deși vremurile și personajele s-au
schimbat, trăirile au rămas aceleași: asemenea bunicului, tânărul așteaptă
nerăbdător sosirea trăsurii pentru a-i recita iubitei poeme din creația lui Francis
Jammes și „Balada lunei” de Horia Furtună, referințe culturale care sugerează încă
o dată trecerea timpului, prin evoluția tendințelor literare.
Ultima strofă evidențiază tristețea poetului, care se vede neputincios în fața
trecerii necruțătoare a timpului: „Și cum ședeam… departe, un clopot a sunat/
Același clopot, poate - în turnul vechi din sat...”. Ultimul vers al poemului „De
nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”, care are și rolul de laitmotiv și care
poate fi interpretat ca o concluzie a discursului liric, sugerează faptul că deși
timpul este trecător, iubirea poate împiedica curgerea lui.
Concluzionând, putem spune că poezia „Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat,
este reprezentativă pentru tradiționalism. Aceasta redă foarte bine tema timpului
trecător și ideea că trecutul se contopește cu prezentul