ACI SOSI PE VREMURI

de Ion Pillat

Poezia "Aci sosi pe vremuri" a fost publicata in volumul "Pe Arges in sus" in
anul 1923, incadrandu-se in traditionalism prin tema, modul de constructie a
textului, abordarea libresca, stilistica si modul de structurare a textului. Conceptia
despre poezie autorului: Toata poezia mea poate fi redusa, in ultimul analiza la
viziunea pamantului, care ramane acelasi si la presimtirea timpului, care fuge
mereu.
Poezia a fost scrisa de Miorcani, pe malul Prutului, cand poetul se afla pe mosia
tatalui sau, in conditiile refugiului, din primul razbaoi mondial, dar bunicii evocati
sunt cei materni, iar casa amintirii e cea de la Florica, de pe Arges.
Titlul creatiei este un vers al poeziei prin care se fixeaza reperele spatiotemporale prin cele doua adverbe: aci, care este forma veche a adverbului
aici, si pe vremuri, care este o locutiune adverbiala de timp; aceasta din
urma contine sugestia fluctuatiei.
In poezie tematica rurala predomina, iar tema iubirii este completata cu cea de
a trecerii timpului si a continuitatii generatiilor. Prin aceste teme poezia se
incadreaza in lirica traditionalista.
In poezie sunt prezente amandoua tipuri de lirism, pe de o parte este prezent
lirismul obiectiv in prezentarea a celor doua povesti de dragoste, pe de alta parte
este prezent si lirismul subiectiv manifestat formal prin comunicarea directa a
trairilor si sentimentelor la persoana I.
Poezia este alcatuita din 19 distihuri si un vers liber, alcatuind patru secvente
lirice.
Prima si cea de a treia parte contin versul "de nunta sau de moarte, in turnul vechi
din sat" ceea ce confera poeziei structurare simetrica.
Prima secventa atrage atentia prin natura descriptiva, motivul poetic central
fiind "casa amintirii", simbol al casei traditionale, cu obloane, pritvor,poarta cu
zavor. Senzatia de nemiscare este aici sugerata si prin simbolistica panzei de
paianjen, respectiv imbatranirea plopilor.
In cea de a doua secventa poetica, impresia creata este cea a derularii unor
cadre cinematografice ,spatiul prinde viata prin prezenta cuplului de indragostiti.
Iubita de atunci a bunicului este individualizata printr-o metafora ("ochii de
peruzea") care poate fi interpretata prin aluzia la ochii ca lumina a sufletului,
respectiv valoarea de talisman ,iubirea fiind considerata protectoare.

In cea de a treia secventa poetica, meditatia asupra trecerii timpului este

esvidentiata prin exclamatia retorica "ce straniu lucru: vremea!" prin care sunt
puse in paralel portretele (simbol al trecutului) si fetele( prezent).
Ultima secventa poetica incepe cu o comparatie (" Ca ieri sosi bunica...si vii
acuma tu") prin care se evidentiaza opozitia dintre planul poetic al trecutului si cel
al prezentului , opozitia fiind pusa insa in umbra de seria identitatilor dintre cele
doua povesti de iubire. aceasta este de asemenea individualizata prin metafora
("ochii de ametist")accentuand ideea ca iubirea are rol protector purificator.