Marius Chelariu

D
I
N U
N
D Ţ D
O A E
U R
Ă A Î
N
K F
A L S
K O P
E R I
M E R
O Ş I
N T T
O E U
L
Î
N L
C I
H M
I B
P I
U I
I
T
E

By Lenin Red Star

Motto:

Linişte
ţîrîit de greier
perforînd stînca

Matsuo Basho
 Arhitectura Poemului

Într-o limbă căreia îi lipseşte ceea ce europenii ar numi “muzicalitate” datorită faptului că, printre alte reguli
gramaticale şi fonetice, accentul este absent, poezia a reuşit să înflorească ca o armonie a silabelor.
Poetul se perindă melancolic printre floride de cireş1 ale clipelor sale, pe aleile propiului spirit chemînd, prin
geometria cîtorva silabe, infinitul mic în calea noastră. O frunză care se desprinde de viaţă alunecînd către abis,
lacrima cerului-stea căzătoare, firul de iarbă mestecat de măgar, paşii iubitei pe inima noastră, vîntul răscolind
amintirile colbuite, în cîteva tuşe ale pensulei spiritului dăruite lumii o fărîmă din poezia locului numit atît de frumos
“Kotodama no sakiwau kuni”, Ţara unde înfloreşte spiritul limbii.
Tehnica picturală japoneză, particulară, diversă, bogată în imitaţii dar şi în numeroase stiluri cu totul
particulare, se consideră că îşi trage seva şi dintr-o carte care a stabilit din sec. V regulile fundamentale ale acestei arte
pentru oriental-asiatici: “Cele şase canoane ale picturii”, a chinezului Sie-Ho. Unul dintre canoane cere ca tabloul să
fie privit în trei planuri suprapuse pentru a sugera adîncimea, redată simultan şi prin tehnica intensităţii culorii
(cernelii), primul plan fiind de tonalitate închisă, cele îndepărtate într-o culoare deschisă. Poezia, idisolubil legată de
caligrafie la japonezi, a urmat, se prea poate, reguli oarecum asemănătoare. Ar putea fi o poetică paralelă a drumului
de la poezia “tanka” (asimilată azi cu “waka”, fără a fi însă identică), poem scurt (mijka-uta) cu formă fixa şi
stratificare în kami no ku, “fraza iniţilă” (sau maeku – di faţă) ori “liminară” (primele 3 versuri 5-7-5 silabe), şi
tsukeku (următoarea) sau shimo’ no ku (fraza suplimentară, două versuri 7-7 silabe). Hokku (primul tristih în poezia
renga- înşirire de mai multe tanka, care dă enunţul, dă tonul) a devenit independentă, păşind pe una din tainicele cărări
misterioase ale întîmplării, fiind cunoscută mai ales sub numele de haiku. Creatorii formei haikai no renga sînt preotul
budist Yamazaki Sokan, 1464?-1552? (primul care a compus un haiku) şi cel shinto-ist Arakida Moritake (1437-1541).
Iniţial haiku era mei mult un joc de cuvinte (tributar vocabularului de acest gen, numit fushi-mono) lansînd imagini
“şocante”, peisaje impresionante.
Odată cu dinastia chineză Sung, cucerirea mongolă şi instaurarea dinastiei Yuan, apare şcoala numită Negru-alb
care prin cîteva linii de tuş chinezesc conduce în japonii la nemuritoare picturi. “Primul lucru pe care trebuie să-l
înţelegem în legătură cu pictura chineză este acela că e o extensie a scrisului. Pentru chinez, toate înşiruirile frumosului
pot fi incluse într-o ideogramă” – scria Herbert Read (Semnificaţia Artei).
Poezia japoneză e un tablou în sine, caligrafo-sho, modul de punere în pagină, chiar ilustraţiile alăturate
contribuind uneori fragile, ca şi o ţesătură de paie de orez în bătaia vîntului, la alcătuirea unui tot.
Hieroglifele înşiruite după procedee picturale desăvîrşite dăruiesc ochiului şi spiritului, prin impactul vizual al
alcătuirii poetice şi picturale care caută modelul desăvîrşirii specific asiatice şi, în speţă, japoneze, ceea ce europeanul
primea odată cu darul muzei Calliope prin ritmică, prin acea muzicalitate asociată poeziei. Nici azi, după pătrunderea
limbilor occidentale în arta japoneză, nu s-a evadat cu totul de sub dominaţia vizualului specific. Este celebru poemul
modernului (sec. XX) Shinkicki Ttakahashi, “Farfurii”2, în fapt pictura unui vraf de ideorgame, 24 de “farfurii” una
peste alta3.
Reguli şi canoane (referinţa la natură4, particular, instantaneu) nu înlănţuie dialogul geometric în trei planuri (5-
7-5 silabe) între efemer şi etern (ryuko - fueki).
În culegerea Kokinshu (sec. X), s-a spus că a fost definită de către Ki no Tsurayuki una dintre temele cele mai
frecvente (sau chiar tema “aproape unică”) din poezia japoneză (un colţ din natură, descris printr-un tuşeu de tristeţe)
prin cuvintele:
“Poetul îşi deschide inima cănd priveşte într-o dimineaţă de primăvară pămîntul nins de neaua de petale de flori
de cireş, cînd contemplă în fiecare an ca într-o oglindă imaginile timpului care pustiieşte totul în urma sa, ori admiră
efemera, tremurîndă picătură de rouă care scînteiază pe firul de iarbă înbodobit ca de o salbă de perle …”
Formă a arhitecturii poemului la japonezi, tanka5 e adoima nui templu poetic structurat din 5-7-5-7-7 silabe,
despre care s-a scris că este prima treaptă spre perfecţiune (cea mai înaltă fiind considerată, de către mai multe voci ale
esteticii japoneze, haiku). Ulterior s-a ajuns la clişee standard (makura-kotoba sau “cuvinte “pernă”: cerul era mereu
durabil şi solid – hisacata no ame, soarele dimineţii – surîzător şi radios, emisakayu etc) care au făcut să-şi piardă din
farmec poezia tanka şi chiar kaiku. Azi încă mai există “Societatea internaţională de poezie tanka” fondată la sfîrşitul
1
Simbol al frumuseţii evanescente, floarea de cireş este şi emblema inperiului japonez.
2
Scris într-o perioadă de efervescenţă cănd limba japoneză literară (bub-go) şi cea colocvială, vorbită (bun-go) erau
supuse mişcării de “unificare” – ghenbun itchi iniţiată de cel ce va propaga dadaismul şi suprarealismul, Ryuko
Kawaji, cînd se abolea “segregaţia lexicală” care a dominat epoca formelor fixe.
3
Dintre regulile de scriere ale limbii japoneze, enumerăm, pentru înţelegerea rolului caligrafiei: de sus în jos; de la
stînga la dreapte ; cînd două sau mai multe liniuţe ale semnului se întretaie cele orizontale preced, de regulă pe cele
verticale etc.
4
În perioada clasică orice haiku, ca să fie în ton cu canoanele, trebuia să conţină un cuvânt direct ori chiar abuziv legat
de kigo – anotimp.
5
Cartea celor yece mii de file – Manazoshu (man-yece mii) prima antologie de poezie japoneză, atribuită în sec. VII
de Otomo no Yakamochi, cuprinde 4496 de poeme de la 450 de poeţi. 4173 tanka, 262 poeme lungi – choka, 61
sedoka, restul au forme neregulate sau mai scurte.
secolului 19 de prinţul Saionjii Kimmochi şi Judith Gautier (care a şi compus în franceză tanka). Grupări de poezie
tanka celebre sînt : Asakasha (Sociatetea poetică din cartierul Asaka – fondată de Ochiai Naobumi) care s-a ramificat
în Chikuhakuhai (cu revista Kokoro no hana – Florile inimii), Izacuchikai (Cercul Tunetului), Shiragikukai
(Crizantema albă) etc.
În plină epocă de ascensiune a clasei negustorilor, cînd samuraii esu mai mult birocraţi, Basho (cu numele real
Munefusa) aduce kaiku-ul la apogeu. Genroku (1688-1703)6 e numele unei epoci în care de la curtea sofisticată şi
rafinată şi în lumea negustorilor crae îşi doreau să “absoarbă culrura samurailor. Proza haibun, Haiku-ul erau perfect
pe gustul lor, ca şi teatrul kabuki sau joruri.
Yosa Buson (aflat în funtea mişcării “înapoi la Basho”), influenţat de tradiţia chineză a dinastiei Zuan,
component al şcolii literaţilor – bunjinga, aduce în haiku o notă de romantism, aplicînd în poem principii de fond din
pictura impresionistă, respectînd convenţiile impuse de tradiţie în ceea ce priveşte cuvintele de căpătîi – Makura
Kotoba, a fost preferat adesea de critică. Se prea poate ca datorită acestei preferinţe (în favoarea lui au fost voci
importante ca Masaoka Shiki (1867 - 1902)) Buson să fi exercitat o puternică influenţă în epoca Meiji. După cum e la
fel de posibil ca romantismul din poemele sale şi tehnica cvast-picturală să fi însemnat mult în ochii japonezilor.
Musai Kzorai (discipol al lui Basho), în Kyoraisho (Convorbiri cu Kyorai) a notat principiile maestrului său în
alcătuirea haiku-ului (pe care voci ale criticii o definesc ca formă de estetică a tăcerii, exprimare rafinată a dihotomiei
vid-plin culeasă de albina spiritului nipon din floarea înţelepciunii şcolii dao). Unul dintre acestea, notat de Kyorai,
cerea ca fiecare cuvînt să fie imposibil de înlocuit sau chiar de modificat şi, pentru a da o forţă de sugestie sporită,
limbajul să pară ambiguu. Am încercat în acest volum să respectăm, în parte, aceste reguli, fără a apela definitoriu la
cuvintele-căpătîi.
Au fost numeroase şcoli, reviste, curente de haiku. Remarcabilă e doctrina şcolii Danrin (înfiinţată de
Nishiyama Soin, 1605-1682) care cerea introducerea limbajului cotidian în poezia haiku. Deşi discipol al şcolii, Basho
(care transformă haiku-ul într-o experienţă spirituală) se opunea tehnicii cuvîntului folosită ca un scop în sine, dăunînd
astfel conţinutului. Au apărut reviste de haiku (cea mai celebră fiind Hototogisu – Cucul, a lui Masaoka Shiki) ca :
Nihon (Japonia), Kakeaoi (Albastru suspendat), Shinkeiko (Noua tendinţă) etc., care au grupat în jurul lor importante
voci poetice.
S-a mai scris încă şi se mai scrie şi în zilele noastre în Japonia în stil chinezesc, poate şi pentru că se mai
consideră că oferă mai multă libertate, mai puţin formalism, poate din exotism dar Japonia nu înseamnă numai acest
gen de imitaţie. Interesant este că un stil nou de poezie (shi) apărut în China dinastiei Tang (care a dat atît de mult
japoniei), numit jin-ti shi, fixa unitatea poetică la 4 sau 8 versuri, cu metrul fie de 5 fie de 7 silabe într-un anume gen
de codificare numită pian wen.
China a dăruit Japoniei multe dintre lucrurile prin carea aceasta a ajuns la locul său cu totul şi cu totul particular
în lumea spiritualităţii şi artelor. Unul dintre darurile fără de preţ este scrierea cu totul specială din care s-a dezvoltat ce
japoneză. Această scriere face ca tot ceea ce comunică ea să fie altfel decît ce expimăm prin cuvintele scrise cu
alfabetul nostru, mai ales cînd e vorba de poezie. R. Grousset scria în “La Chine et son art”: “Aceste minunate
ideograme ce ascund o misterioasă încărcătură de interpretări, complemente şi <<explozive>> ale unui dinamism de
gînduri sînt, poate, pentru spirit un stimulent mai puternic decît bietele noastre semne alfabatice.” Hugh Gordon
Porteus7, luînd ca obiect de studiu caracterul Yung – etern, din care în vremea dinastiei Tang o legendă spune că au
fost deduse “Cele opt legi ale scrierii”, făcea următoarea analiză: cuvîntul etern, aşa cum e scris de noi, cu alfabetele
noastre e o “convenţie abstractă” pe care trebuie să o cunoşti ca să poţi să-i prinzi înţelesul. Aşa e şi pentru chinezi
pînă ce cuvîntul e scris. Atunci el se metamorfozează acoperindu-se cu un voal de iluzii şi aluzii. Poate să spună mai
bine spiritul nostru despre eternitatealtceva decît un val mereu altul, într-un noian de valuri fără sfîrşit? “Este în fond
tema poeziei chineze. La fel ca şi magia versului, cea a penelului, deşi lipsită de grai, ne face să simţim continua
reînoire a timpului” (R. Huzghe – Dialog cu vizibilul).
S-a vorbit mult, încă de la Aristotel, de legătura literă (simbol)-cuvînt-stare sufletească (rolul secundar al
literelor, temă comentată de J Derrida). Lui Tzvetan Todorov8 i se pare greu de imaginat o legătură între
“subîmpărţirea tripartită” (sunet-stare sufletească-lucru) şi “simbolurile specifice care sînt literele”. Privind însă
scrierea japoneză şi chineză imaginaţia noastră merge mai departe decît ne-am fi închipuit.
Să fi cîştigat în profunzime poezia scrisă de japonezi în oricarea altă limbă occidentală înlocuind tuşeuri de
penel date de hieroglifele din silabele kana?
Nici apariţia volumului Shintaishi-sho9 în 1882 nu aduce cu sine desprinderea de obsesia cifrelor 7 şi 5 şi a unei
arhitercuri a poemului10. Teoreticienii occidentali s-au străduit să demonstreze că regula 5-7-5 pentru haiku nu are
relevanţă, nu-şi găseşte explicaţie decît pentru limba japoneză datorită structurii fonetice cu totul particulare.
Poate. Europa nu poate transfera prin intermediul unei forme de poezie sau alta în sufletul Japoniei. Dar poate
încerca să demonstreze că un lac, un colţ de loc ruginit de toamnă, lacrima sau crenguţa strivită de copita unui cal

6
Adesea se extinde la o perioadă mai mare, pînă în 1730.
7
“Background to Chinese Art” – Faber and Faber, Londra 1935, p. 39.
8
Teorii ale simbolului, ed. Univers 1983.
9
Culegere de poezie nouă, semnată : Masazaku Toyama, Inome Tetsujiro, Ryokichi Yatabe, de la Tokyo University,
cprinde poeme originale, traduceri din lirica engleză a epocii. Prefaţa cere trecerea la poezia nouă (shintashi) ca formă
şi conţinut, ruperea de canoanele alcsice, apropierea de cele europene.
10
Şi haiku, formă fixă de poezie, a avut parte de o formă liberă – jiyuritsu noku, care păstrează numărul total de silabe,
repartizarea pe rînduri fiind diferită de cea clasică (ex.: 5-5-7; 7-5-5).
merită tot atît de mult ca alte subiecte atenţia poetului. Este unul dintre darurile Japoniei pe care trebuie să-l primim
conştienţi că el este numai şi numai aşa cum stă scris pe un, de pildă, rulou şi că încercarea de a-l altoi pe trunchiul
culturii noastre are farmecul dar şi riscurile ei.
Prin aceste “Două închipuite kakemono11 din Ţara unde înfloreşte spiritul limbii” să ne re-întoarcem cu ochii
europeanului, într-o călătorie a spiritului în lumea poeziei kaiku şi tanka aşa cum au visat-o, poate, Ki no Tsurayuki,
bronzul Saigyo sau Matsuo Basho12, dăruindu-I din farmecul şi frumuseţea lumii noastre.

11
Mot a mot – lucru care atîrnă. Tablou-sul pe verticală, lung de max 1m, încadrat de benzi de stofă ce formează un fel
de ramă (rama nu exista la tabouri în Japonia pînă-n perioada modernă), atîrnat pe perete.
12
Cel mai mare poet al Japoniei, adept al formulei fixe haiku, la origine samurai, face parte din gruparea Haimon no
roku tetsu (Cei şapte înţelepţi ai poeziei haiku). Pseudonimul Basho vine de la “sihăstria de bananier” (bashoan) din
cartierul Fukagawa din Edo.
Eşti acelaşi sau altul?
Nu-ţi pot cunoaşte cu adevărat inima
După atîta vreme
Numai florile
Înfloresc din nou cu aceeaşi mireasmă

Ki no Tsurayki
 Ichi: Primul Kakemono

Samuraiul

Samuraiul s-a oprit. Pasărea de pe rămurica frîntă din faţa sa ciripea la fel ca cea de atunci cînd s-a aflat în
faţă cu Ota Docan, construcorul castelului din Tokyo. Îl durea inima că trebuie să ia viaţa celui care a lăsat Ţării
Yamato minunea arhitectonică care va dăinui peste timp dar un samurai face ce i se spune13. Gi-ri, datoria, este mai
presus de simţămintele sale.
Cel din faţa sa era un fin poet. I-a acordat cinstea cuvenită şi, în clipa cînd a ridicat katana14 a şoptit:
“Vai, cît de mult inima trebuie să regrete
În momentele acestea lumina vieţii!”

Docan a răspuns, expirînd:

“În clipele de linişte

Învăţăm să privim cu dispreţ viaţa.”

Apoi samuraiul a lovit şi sufletul lui Ota s-a transformat în kami. Poate că acum e în păsărica din faţa sa-
În cinstea celui răpus va sta aici picurînd dintr-o ceaşcă închipuită amintiri din viaţa as, strecurate în aburii
răsuflării poemelor tanka.

Poemele tanka

*- go

Spiritul lui Ota

stingher, cu inima mea
ramuri frînte iar

sub lacrima ultimă

irosite toamne reci.

*
Muntele urcă
către inima mea cum
clipele vieţii

de ce sabia luce
a sînge şi toamna?

*
Podeţul uscat
dintre vieţile noastre
lacrima – clipă

femeia zilei de ieri

adio tinereţii!

*
Amintiri picuri
ploaia din sufletul meu
cad retezate

Katana mea zîmbeşte

Clipei tale ultime

13
Legenda spune că Ota a fost ucis.
14
Sabia lungă a samuraiului. Cea scurtă – wakizahi.
 *
Cîntec retezat
de răsufletul toamnei
picură buza

Poetul se ascunde
în zorii inimii. Morţii.

*- shichi

Cocorii jelesc
frunza moartă de cireş
plîgînd printre nori

lacul din lacrima lor

îneacă ultimul suspin

*
Unde primăvara
caii aleargă prin flori
sărut de soare

vînător slobozind şoim

spre inima nopţii

Noaptea. Fum. Atunci.

clipa din care viaţa
e kakemoto

întins între eu de ieri

şi nimeni. Noaptea. Acum.

*
Licurici. Luna.
Trupul femeii din lac
iese în noapte

Clopote vîntului
Sperie stol de raţe.

*
Cărînd, furnica
apăsată de şoapta
orezului copt

vîntul despletind lanul

prevestire de toamnă

*
Peste uitare
picură parfurmate
spiretele vechi

pe oglinda lacului
umbre îngenunchează

*
Ţăran în mino15
nins de fulgi de sakura16
ascultă timpul

15
Pelerină împletită din paie de orez.
16
Cireş înflorit.
 zilele trec peste el
tot mai grăbite mereu

* - go

Cărare de vis
curcubeu lin prăvălit
fără culoare

ochii samuraiului
mugurii suferinţei

*
Umbra brazilor
soarbe murmurul mării
ungher de lume

kiku17 mîngîie faţa

războinicului ucis

*
Moartea lui arsă
nu poate fi de flăcări
singur, retezat

capul s-anină de cer

cu ochii cum katana

*
Rug de raze reci
ce curg pe crupa udă
a calului mort

jos, Kamacura18. Buddha

pitit în statuia sa.

*
Ore uitate
Hachiman19 între sălcii
săbii în imi20

samuraiul ascută
muguri sakura plesnind

* - shichi

Stele albastre
în noaptea de jad
lămpi roşii se sting

vara a trecut
şopotind printre garduri

*
Ochii lăcrimînd
orbi de prea multul pustiu
umbrele şchioape

17
Crizantemă.
18
Capitală a Japoniei între anii 1185 – 1333, cînd a fost distrusă de generalul Ashikaga Takauji.
19
Zeu al războiului; împăratul Ojin (clanul Minamoto), ulterior sanctificat.
20
Abstinenţă.
 se petrec tremurînde
poeme uitate de hijin21

Drumul aşteaptă
sub frunze timpul curgînd
ascultînd gîndul

flori arzînd flăcări-culori

pe trupul amanţilor

*
Deasupra apei
sufletul jalea lumii
contemplă uitat

trupul iubiri – poem

plutind prin inima mea

*
Mica fîntînă
susur de linişte-adînc
cuvinte foşnind

ne-ngroapă genunchii
toamna iubirii s-a dus

*
Zîmbet îmbăiat
în licoare furată
dansul frunzei

biet anotimp despuiat

primăvara adoarme

*
Clopotul lumii
mai bate abia cînd mor
templul din ceruri

primeşte sufletul meu

voi muri retezînd flori

* - shichi

Dragostea veche
dezgropată de vînturi
asupra serii

calul striveşte-n galop

floarea din părul ei dalb

*
Octombrie trist
ploaia nemărginită
astupă lumea

prin fereastra ochilor

pătrund în sufletul tău
Croncăne corbii
pe-un hoit în inima mea
stol de nori putrezi

21
Poet, cel care compune haiku-uri.
 peste cînpmul înroşit
sîngele zilei zvîrlit

*
Sînt hieroglifă
desenată de vînturi
răsuflare de zeu

crupa zorilor sînge

persoană-n noaptea de jad

*
Cînd fi-va ziua
cocorul vieţii
părăsi-va trupul meu

ploaia e neargă. Şi eu
uita-voi floare c-am fost

*
Amurgeşte iar
locul singurătăţii
umbre ruginii

putrezesc uitate sub zid

de-nserarea grăbită

*
Un omikuji22
din cenuşa oaselor celui ce a fost

duc la templul ruinat

sabia. Plîng cocorii

22
Bileţele scrise în temple, cu mesaje pentru zei.
 Ni: Al doilea Kakemono

Călugărul Zen

Soarele colora pletele de ghiaţă ale venerabilului munte în sîngeriul apusului. Bătrînul cilugăr s-a oprit
copleşit de frumuseţea înserării care era adoima unei femei ce îşi despleteşte părul înainte de a se culca pe perna
iubitului.
Cîti ani să fi trecut de cînd a citit ultima dată într-o terakoya23 din Teikin-orai, într-o viaţă sau alta?
Viaşa e doar un pasaj prin care spiritul încearcă, iar şi iar, să urce către satori24 dar poţi să transformi multe
multe din clipele ei în adevărate poeme. Sufletul e grădina pe care o decorezi cu peisaje ca acesta, o Buddha! Cum
spunea bonzul Saigyo?

Realul nu-l pot primi

drept real;
atunci de ce primesc visul drept vis?

Ce loc mai bun să găsesc pentru a dărui clipei poemele inimii mele cale de-o petală a florii de vis care este
viaţa aceasta?
Zeul haiku îşi cere orfanda!

Poemele haiku

* - go

Singură iarba
soarbe imnul ofrandă
plîns de greieraş

*
Contururi de paşi
apasă pe inimă
dusă iubire

*
Călugărul myst
plecat prin propil eu
cu ochii la Crist

*
Bonzul Saicho25
Curcubeu din Nirvana
Voal peste Tendai

*
Noaptea cocorii26
hieroglife se aştern
pe inima ta

23
Şcoală unde copii învăţau începănd din epoca shogunului Akishaga Takauji – perioada Muromachi (1333 - 1573) –
să scrie şi să citească îndrumaţi de călugări zen. Din Manualul învăţămintelor de familie (Teikin-orai) învăţau
preceptele morele.
24
Iluminare.
25
În anul 805 acesta a creat pe muntele Hiei secta Tendai.
26
Simbol al despărţirilor, al dorului.
 * - shichi

Iubirii adio
în prag de Shunbun27 frunza
şopteştemurind

*
Aripa frîntă
a gîştei – haiku uitat
năruit în gol

*
Lacrima fetei
dangăt de clopote nins
în inima mea

*
Trestie în vînt
colorează apa în
miros de toamnă

*
Norii ard molcom
Fuji yama28 în apus
umbră de aur

*
Plouă peste cai
cerul se-ascunde sub pisc
pe-nserate

*
Precum a rugă
către ceaţa din Tian Shan29
osobe30 şade

* - go

Peste potecă
porţile-apusului
zăvorăsc norii

*
Cîntec de leagăn
amintire cu mama
în zi de iarnă

*
Este dragostea
ninsoare de flori smulse
în vuiet de vînt?

*
Bambus. Stei. Floare.
amintire cu tine
plecată în ieri

27
Echinoxiul de toamnă.
28
Fuji-“yama” – formulă de respect deosebit pentru muntele simbol al japoniei.
29
Lanţ muntos în China.
30
Tălmaci din chineză şi coreeană la japonezi.
 *
Lîngă umbra mea
mă bucur de drum din nou
nu mai sînt singur