Sunteți pe pagina 1din 3

Comentariu – Pastel chinez de Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri face, in literature romana, legatura dintre pasoptism si literatura


junimista, care a avut cea mai mare anvergura in romantismul romanesc. Virgil Nemoianu
identifica doua varste ale romantismului: prima dintre ele fiind Biedermeier (identificata
cu pasoptismul la noi) si cea de-a doua fiind caracterizata drept romantism inalt (sau
eminescian), vizibila in foarte multe dintre culturile europene.
Prin “Pastelurile” sale, Vasile Alecsandri a reusit sa evite o schisma valorica in
interiorul miscarii romantice, gradata ascendant, de la traditie inspre modernitate, de la
conservatorism inspre liberalism. Dorinta scriitorului a fost sa concilieze clasicismul cu
romantismul, literatura occidentala cu cea romana, reusind, in mare parte, acest lucru.
Ciclul “Pasteluri” a fost realizat in solitudinea Mircestilor, unde se retrasese
poetul. A fost publicat in revista “Convorbiri literare” intre 1868-1869. In total sunt
aproximativ patruzeci de texte. Desi initial Junimea aparuse ca o reactie impotriva
mediocritatii culturii pasoptiste, acest gest al lui Alecsandri constituie o punte intinsa din
partea junimista catre cea anterioara lor, dar si invers, caci toate aceste texte prefigureaza
natura spiritualizata din poezia eminesciana.
“Pastelurile” poetului nu se pot analiza separat unul de celalalt si pentru a le
intelege adevarata insemnatate este nevoie de o privire de ansamblu asupra intregii
culegeri de versuri.
Specia, intordusa la noi de Vasile Alecsandri, este imprumutata din pictura si se
refera la un text al genului liric, in versuri, de dimensiuni reduse, care descrie o imagine
din natura in culori discrete, calde, mate, imagine asociata unei stari, unui sentiment
conform ideologiei romantice. Aceste scurte poeme descriptive exprima, insa si un fel de
a fi de origine clasice: sunt echilibrate, vitaliste, diurne, positive, dionisiace. De
asemenea, surprind idila incadrata in tablou, caracterul predominant static al poeziilor,
peisajele feerice, imaginile auditive, simple, lirismul adesea obiectiv, in aparenta,
contrazis in final de exprimarea unei traiiri personale, de expunerea unui effect comic-
gratios. Toate pastelurile sunt dominate de tehnica impresionista in realizarea imaginilor
precise, a intregimilor vizuale. Poetul e atent la nuantele in care se descompune lumina,
la unghiul din care sunt laminate obiectele, la limitele foarte precise dintre diferita nuante
cromatice in cadrul aceleasi imagine.
Cele mai cunoscute dintre pastelurile lui Alecsandri au fost analizate dintr-o gama
larga de perspective, de aceea preferam acum sa ne rasfrangem atentia asupra unui pastel
mai putin cunoscut, dar nu mai putin valoros, si anume “Pastel chinez”.
Ceea ce deosebeste aceasta creatie de celelalte este insasi imaginea ilustrata, cea a
unui taram exotic, nemaintalnit pana acum, ce presupune o evadare de la spatiul
moldovenesc rural descris pana acum in pastelurile precedente si patrunderea intr-o lume
necunoscuta, extraordinara, ireala.
In cadrul acestuia surprind cromatica vivace “Papagali verzi, rosii si galbeni”,
metaforele deosebite “serpe cristalin”, “comori de plante rare”, imaginile vizuale,
olfactive si motrice, cat si sincretismul nuantat. (nota cristiana//asta nu face parte din
comentariul propriu zis: syncretism presupune imbinarea mai multor arte, precum cele
plastice si muzica sau literatura.. )
Din punctul meu de vedere, scopul acestui pastel este acela de a reprezenta o
evadare din spatiul obisnuit, in incercarea de a patrunde intr-o lume antropizata, profund
marcata de intensitatea trairilor si in care raportul propriu zis nu este om-natura (asa cum
este reflectat in pasteluri precum “Iarna” sau “Malul Siretului) ci, mai degraba sunt cele
interumane.
Note by Cristiana: in final ar fi misto sa faceti o comparative intre pastelurile
eminesciene si tablourile lui Peter Bruegler cel Batran. Eu cred ca intr-o mare masura
perspectiva asupra lumii este aceeasi. Artistul (deoportriva pictor si instanta poetica) nu
are trasatura de apartenenta la spatiu descries, ci capata caracteristici deice mai degraba,
sustragandu-se contextului propriu zis si preferand doar sa admire imaginea descrisa.
Puteti mai intain sa va alegeti un fragment doua din poezie sa le cititi si apoi sa incepeti
sa cititi comentariul.
De bruegel alegeti dutch proverbs sau ceva cu iarna, san u cumva sa alegeti turnul din
babel sau vreo imagine in care e doar o persoana~! Si nici masacrul inocentilor

Pe-un canal îngust ce curge ca un șerpe cristalin


Se înșiră chioșcuri albe, cu lac luciu smălțuite.
Tot ce-i nobil, avut, mare și puternic la Pekin
În răcoarea lor plăcută duce zile fericite.

Pe sub nalte coperișuri care-n margini s-albiesc,


Galerii cu mari lanterne și cu sprintene coloane
Au comori de plânte rare ce la umbră înfloresc
Și-n ghirlande parfumate se revarsă pe balcoane.

Papagali verzi, roși și galbini, iubitori de dismierdări,


Prin zăbrele aurite zbor chemați de glasuri dalbe,
Și pe buze rumeoare, cuib voios de sărutări,
Ei culeg zâmbiri divine, ei culeg migdale albe.

Apoi veseli, cu-a lor pradă, se pun hoții zburători


Când pe mândre paravane de matasă diafană,
Când pe crengi, când pe basinuri de albastră porcelană,
Unde viu se joacă-n față pești cu solzii lucitori.

Ș-o momiță strâmbătoare, sărind iute-n urma lor


De pe umerii de fildeș unui zeu grotesc de China,
Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor
Doi nebuni peste un rege și un turn peste regina...

Pe canal trei poduri strimte ca trei arcuri se întind;


A lor margini cizelate în șiraguri de inele
Poartă zmei cu ochi fantastici, carii noaptea se aprind,
Și catarguri poleite, cu lungi flamuri ușurele.
Iar în fund, peste desimea de pagode azurii,
Ca un bloc de porcelană, falnic, sprinten se ridică
Un turn nalt cu șepte rânduri și cu șepte galerii,
Unde ard în casolete flori de plantă-aromatică.

Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin,


Sub cortelul de crep galbin care-l pleacă despre soare,
Ferind pielița-i de aur și rotundu-i piept de crin,
Și gurița-i cu benghi negru ca un gândăcel pe-o floare.

Umbra ei pe fața apei, de pe pod ușor plutind,


Cu-o mișcare voluptoasă trece lin și se oprește
Pe o joncă unde șede un om tânăr pescuind...
El tresare, nalță ochii și cu dragoste zâmbește.

Iar colo-n vecinătate, sus, în turn, ca un hurez,


Un bătrân, pândind cu ochiul, taina dulce o surprinde...
El desemnă-ncet tabloul pe hârtie de orez,
Și se pare că hârtia sub peniță-i se aprinde!