Mesajul poemului Shakespeare : artistul moare si reinvie la nesfarsit, prin eroii sai, prin cititori, prin opera sa

eterna.
Poezia “Shakespeare” de Marin Sorescu, publicata in volumul “Poeme”, din 1965, este o meditatie lirica,
avand ca simbol central mitul biblic al creatiei. Referindu-se la rostul creatiei, autorul insusi afirma ca
“Functia poeziei e mai degraba una de cunoastere. Ea trebuie sa includa filozofia. Poetul ori e un ganditor ori
nu e nimic. Poetul autentic e un filozof si, mai mult decat atat, el poseda in plus intuitia”. Universul fascinant
al operei lui Shakespeare [cel mai mare dramaturg si poet al Renasterii engleze, care a trait de la 1504 pana
in anul 1916] este mobilul meditatiei filosofice. Evaluand, din perspectiva estetica si morala, marea creatie a
scriitorului englez, M.Sorescu intuieste ideea poetica potrivit careia Shakespeare a creat, asemenea lui
Dumnezeu, prin cuvant o lume, dar o lume imaginara, de o complexitate uluitoare. Geniul shakesperian a
plasmuit prin simboluri spirituale o noua realitate umana. De altfel, versul cu care se deschide poezia, izolat
de celelalte, comunica, printr-o propozitie enuntiativa, motivul central din poezie”Shakespeare a creat lumea
in sapte zile”. Intuim de la inceput o usoara tendinta de parodiere cu umor fin a mitului biblic al creatiei.
Celelalte versuri, dispuse in unitati ideatice structurate simetric, detaliaza si argumenteaza afirmatia
transanta din primul vers al poeziei.

Prima secventa, care sintetizeaza artistic datele primelor trei zile ale actului creator, vizeaza transpunerea in
spatiu sufletesc a lumii obiective de dinafara. Astfel, artistul, prin opera sa, creeaza o lume a trairii si simtirii
[“In prima zi a facut cerul, muntii si prapastiile sufletesti./ In ziua a doua a facut raurile, marile, oceanele/ Si
celelate sentimente”]. Realitatea traieste, in opera de arta, din perspectiva constiintei artistice a creatorului
de frumos. Nume de eroi din opera lui Shakespeare [Hamlet, Othello, Antoniu si cleopatra, Ofelia si Iulius
Cezar], simboluri pentru intreaga literatura universala, devin semne emblematice ale gandirii si simtirii
umane in general.

Insistand asupra operei lui Shakespeare, Sorescu scoate in evidenta marea arta a scriitorului englez de a
surprinde mecanismul pasiunilor, comportamentul si trairile fundamentale ale fiintei umane [“In ziua a treia
a strans toti oamenii/ Si i-a invatat gusturile:/ Gustul fericirii, al iubirii, al deznadejdii,/ Gustul geloziei, al
gloriei si asa mai departe…”].

Urmatoarea secventa, cu mijloace specifice ironiei si umorului, imagineaza invitatia adresata de scriitorul
englez criticilor literari de a-i recepta opera.

In cea de-a treia unitate semantica, poetul surprinde caracterul comic al creatiei shakesperiene: “Ziua a
patra si a cincea le-a rezervat rasului”, insistand de altfel, asupra valorii artistice a comediei. Cea de-a patra
secventa tematica, lucrata cu ironie fina si intr-un stil metaforic pregnant, evidentiaza disponibilitatile
artistice ale scriitorului renascentist de a crea personaje puternice, aflate in situatii-limita [“Mai ramasesera
cateva deseuri de la facerea lumii/ Si l-a creat pe Richard al III-lea”]. Pe drept cuvant, acest personaj
traverseaza lumea si timpul ca simbol al geniului raului.

Finalul poeziei, cuprins in cea de-a cincea unitate sematica, transmite ideea poetica esentiala-artistul autentic
este un Demiurg. Procesul de creatie, in viziunea lui Sorescu, este un act de truda istovitoare si de mistuire
launtrica[“Si Shakespeare s-a gandit ca dupa atata truda/ Ar merita sa vada si el un spectacol/ Dar mai intai,
fiindca era pete masura de istovit,/S-a dus sa moara putin”]

Autor de parabole moderne, Sorescu a creat o adevarata strategie a desacralizarii miturilor. In poezia
“Shakespeare” inalta la rang de mit un simbol sacru, acela al creatiei artistice nemuritoare, opera de arta
fiind “o jertfa pe rugul cunoasterii”.