Ex. 5. După părerea mea, cele trei izvoare menționate de poetul M.

Eminescu, din care

maestrul își adună toată mintea, sunt sursele de inspirație de natură literară, filosofică și
interioară sau spirituală.

Primul izvor – sursă literară este opera dramaturgul britanic William Shakespeare. Poetul
era ”îndrăgostit„ de opera shakespeariană. Dacă iniţial Eminescu a început să-l citească pe
”Marele Will” prin traduceri germane, mai apoi poetul a învăţat să-l descifreze tainele, culegând
astfel de pe câmpia shakespeariană motive, personaje, tematici reflectate mai apoi în propria
creație.

Al doilea izvor ar fi, după părerea mea, de ordin filosofic. Se consideră că în poeziile sale
de profunzime socială şi filosofică se observă influenţa mitologiei greceşti, a celei indiene, dar şi
a principiilor filosofice ale lui Kant şi Schopenhauer. O altă idee ar fi înțelepciunea divină, în
care Eminescu vede rostul vieții cât și explicații la întrebarea de ce omul moare. Mă refer la
Dumnezeu și puterea cerească.

Al treilea izvor este natura și iubirea, cea mai profundă sursă de inspirație a lui
Eminescu,care traversează întreaga creație a lui Eminescu. Doar iubirea pentru frumos și natură
îi dădea aripi să creeze, îi stimula și mai mult setea pentru viață.

Ex. 6. Eminescu a înţeles perfect universalitatea lui Shakespeare. Eminescu el a iubit în creația
lui totul: şi furtuna şi cruzimea şi moliciunea şi linul şi răul şi binele şi greşeala şi dulceaţa şi
blîndeţea şi visurile. Iubirea ce i-o poartă lui Sh. dovedeşte imensa smerenie a poetului („M-ai
învăţat ca lumea s-o citesc”). Totuși, ca orice artist autentic, poetul nu poate să nu fi fost
mândru şi conştient de valoarea sa. În ceea ce privește întrebarea filosofului și părintelui Nicolae
Steinhardt (Cine-i cel de-al treilea poet care îl ține viu pe poet?), însuși dumnealui consideră ca
„avem de a face cu o stratagemă poetică (un truc!): poetul nu se referă la nimeni anume, la nimic
precis, ci a recurs la un sfârșit enigmatic spre a mări farmecul poeziei. E un artificiu poetic de
mare clasă şi totodată filozofic: lumea e taina, poezia e mai presus de orice taină. Sh. e mare, îl
adoră, mai mare însă e Taina Lumii acesteia. Dar Alexandru Paleologu consideră că cel care vrea
să-i i adoarmă în braţe, maestrul de-al treilea, neîntrecutul, înţeleptul cel tainic e nimeni altul
decât Veronica Micle.

Ex. 7 "Ars poetica sau arta poetica este o creație in care poetul își exprimă în mod direct
propriile convingeri despre cele mai importante aspecte ale poeziei, vorbește despre sursele de
inspirație și despre modalitățile proprii de exprimare a sentimentelor. Poezia “Cărțile” este o odă
închinată literaturii în general, pentru că din literatură s-a format poetul, având ca modele pe
Shakespeare, Schopenhauer și divinitatea. Intre poet si Shakespeare, există o apropiere spirituală,
acesta fiind un prieten bun al sufletului sau. Shakespeare este comparat cu Dumnezeu prin
puterea sa de a crea opere de valoare: “Ca Dumnezeu te-arăți in mii de fete / Si-nveți ce-un ev nu
poate sa te învețe”. In opera sa se ascunde o întreagă experiență de viață, fiind sentimental față
de Shakespeare și exprimându-i mulțumire, recunoștință și venerație. Opera lui Shakespeare este
o deschidere a poetului spre lume, dorindu-și ca opera sa să fie apropiata ca valoare, de cea lui
Shakespeare. Al doilea model al poetului este Schopenhauer, fiind singurul mijloc de cunoaștere
al universului. Divinitatea este o prezență de care poetul se bucură, simțindu-se inspirat de
aceasta prezență sacră. Dar totuși cel mai important învățător dintre toți este iubirea.