“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” (1919)

de Lucian Blaga

1.Încadrarea scriitorului

Lucian Blaga(1895-1961) a fost un filosof, dramaturg, traducător, jurnalist,

profesor universitar, academician, diplomat și poet interbelic român, ce aderă la
modernismul expresionist, despre care George Călinescu afirma:” rusticitatea
liricii lui Blaga se eternizează fără să se distrugă”.

2.Despre operă

Acesta a publicat în anul 1919 , programatic , în debutul volumului

“Poemele luminii”, poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezie ce se
constituie într-o emoționantă artă poetică modernistă și impresionează datorită
abordării și a stilului utilizat, astfel că liricul freamătă de marile întrebări
ontologice și gnoseologice, iar cugetarea filosofică mărturisește, prin bogăția
metaforică, viziunea poetului.

3.Încadrarea într-un curent literar și două trăsături ce o susțin

Modernismul este un curent literar apărut la începutul secolului al XX-lea ca

reacție împotriva tradiționalismului, ce promovează dinamismul,
nonconformismul, inovația și este caracterizat prin introducerea unor noi concepții
și idei asupra expresiei artistice.
Cu toate că abordarea blagiană modernistă presupune utilizarea unei
structuri de tip monobloc ,unei asimetrii la nivelul versurilor(2 silabe cel mai scurt
vers ”dar eu” ,respectiv 13 silabe cel mai lung vers ”Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii”),dar și omiterea ritmului și a unui rime egale, ceea ce formează
versul liber, eufonia discursului este susținută prin utilizarea tehnicii
ingambamentului, cu ajutorul căreia este potențată fluența în exprimarea
ideilor(”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/și nu ucid”).

4.Titlul

La nivel denotativ,titlul este alcătuit dintr-o enunț ce presupune implicarea

totală a eului,sub semnul căreia stă atât această creație, cât și întreg volumul, având
în centrul său “corola”, care desemnează învelișul interior al florii de care se prind
petalele, devenind, astfel, o sugestie a frumuseții.
La nivel conotativ, acesta marchează o exacerbare a eului creator, astfel că
eul poetic blagian se constituie într-un centru generator al universului poetic,
aderând la cunoașterea luciferică(“nu strivesc”-conotație pozitivă),metafora
revelatorie “corola de minuni a lumii” semnificând totalitatea tainelor și a
misterelor universului implicate în perfecțiunea rotundului(“corola”).

5.Structură

La nivel compozițional, poezia este structurată în douăzeci de versuri ce

alcătuiesc strofa monobloc, fiind divizată în trei secvențe lirice: versurile 1-
5,versurile 6-18 și versurile 19-20.

6.Teme

La nivel tematic, se cultiva ca temă centrală cunoașterea, reflectată prin

metafora-simbol „lumina” ,ce cristalizează alte arii tematice precum,
autocunoașterea ,natura terestră, natura cosmică, atitudinea poetului în fața marilor
taine ale Universului, iubirea.

7.Secvențe semnificative

I. Prima secvență reia , în incipit, titlul, fapt ce potențează ideea de

aderare la cunoșterea luciferică, idee întărită și de prezența negației
“nu ucid”, eul blagian refuzând să dezvăluie misterele prin intermediul
rațiunii, deoarece aceasta ar cauza aneantizarea Universului(“Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii/și nu ucid/cu mintea tainele, ce le-
ntâlnesc”).Astfel, drumul creației pe care și-l alege este exprimat prin
substantivul dublat de un adjectiv pronominal posesiv “calea mea” .
De asemenea, ultimul vers al acestei secvențe reprezintă o definiție
metaforică a tainelor și misterelor lumii, fapt evidențiat de prezența
elementelor simbol, ce fac referire la temele creației blagiene: florile,
simbol al purității, marcând planul vegetal; ochii, simbol al sufletului
și buzele, imagine stilizată a iubirii, marcând planul uman, respectiv
mormintele, ce marchează planul mineral(“în flori, în ochi, pe buze ori
morminte”).
 II. A doua secvență este construită pe baza relației de opoziție dintre
opțiunea poetului și opțiunile altor scriitori în ceea ce privește
revelarea misterului. Această opoziție semnifică, de fapt, antiteza
dintre cunoașterea paradisiacă(“Lumina altora“) și cea
luciferică(“lumina mea“),astfel lumina devenind laitmotivul poeziei,
simbolizând minus cunoașterea. Cunoașterea luciferică este asociată
cu verbe sugestive la timpul prezent, cu conotații pozitive, precum „nu
strivesc”, „nu ucid”, „nu sugrum”, „îmbogățesc”, „sporesc”, „iubesc”,
potențând, astfel , protejarea și amplificarea tainelor universului.
„Lumina altora” este asociată cu verbe care exprimă distrugerea:
„strivește”, „ucide”, „sugrumă”, „micșorează”, „nu îmbogățește”, „nu
iubește”: „lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în
adâncimi de întuneric”. Universul misterios ce trebuie ocrotit pentru a
i se păstra frumusețea și echilibrul este sugerat prin metafore
revelatorii: „taină”, „nepătrunsul ascuns”, „adâncimi de întuneric”,
„ întunecata zare”, „ne-nțelesuri și mai mari”.

III. Excipitul poeziei este marcat de utilizarea tehnicii polisindetonului, ce

potențează ideea din incipit datorită adverbului de întărire “și”, aceea
că  protejarea și adâncirea misterelor existenței este posibilă numai
prin iubire distribuită în mod egal și implicare totală(”căci eu iubesc/și
flori și ochi și buze și morminte”)

8.Lirismul

Fiind o poezie cu tentă confesivă, lirismul subiectiv se evidențiază prin

atitudinea poetică transmisă în mod direct, dar și prin mărcile sale lexico-
gramaticale: verbe(„nu ucid” ; „sporesc” ; „îmbogățesc”), pronumele „eu”, element
de recurență ce apare de cinci ori în discursul liric, fiind o sugestie a
expresionismului prin exacerbarea eului, privit într-o relație indisolubilă cu
elementele primordiale ale universului, și adjective pronominale posesive(„mea” ;
„meu”) la persoana I.

9.Concluzie

În concluzie, sistemul filosofic blagian se preocupă de numeroase concepte,

dintre care se remarcă filosofia culturii, care are în centru problema cunoașterii și
problematica stilului, astfel opera ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
devenind o transfigurare veritabilă a viziunii moderniste blagiene.