Ion Luca Caragiale(1852-1912) a fost un 

dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director
de teatru, comentator politic , ziarist român ,dar și mebru post-mortem al Academiei Române,
despre care George Călinescu afirma : “Este la Caragiale un umor inefabil ca și lirismul
eminescian, independent de orice observație ori critică, constând în ‘caragialism’, adică într-o
manieră proprie de a vorbi.”
Acesta se încadrează perioadei Marilor Clasici, alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan
Slavici, publicând în anul 1884 în revista “Convorbiri Literare “comedia “O scrisoare
pierdută“,comedie ce este considerată o capodoperă a genului dramatic,fiind una din cele patru
scrise de autor și impresionând datorită atmosferei de epocă create, dar și stilului specific impus.
Comedia este o specie a genului dramatic în care sunt zugrăvite,într-o manieră satirică,tipuri
umane,carențe de caraacter,moravuri ale societății,situații comice,având întotdeauna un final
fericit.
La nivel denotativ, titlul se constituie dintr-un grup nominal, alcătuit din articolul nehotărât
“o“ce are rolul de marca banalitatea , generalitatea , dar și din substantivul “scrisoare“ și
adjectivul provenit din verb la participiu “pierdută“ ce marchează comicul de situație.
La nivel conotativ, acesta devine a sugestie a inadvertenței dintre esență și aparență, facându-
se ,totodată, trimitere la o doua scrisoare ,pierdută într-un alt context ,însă folosită cu aceleași
scopuri șantajiste,fapt ce semnifică imposture,meschinăria,manipularea unei societăți în care
sentimentele cele mai nobile devin obiecte ale șantajului politic.
La nivel compozițional,opera este structurată în patru acte ce însumează patruzeci și patru de
scene,având rolul de a aduce în prim-plan din ce în ce mai multe personaje ,valorificându-se
tehnicile “boule de neige“ și “mise en abime“.
Spațiul și timpul sunt limitate,acțiunea având loc “în capitala unui județ de munte,în zilele
noastre“,fapt ce corespunde în plan real reședinței de județ Piatra Neamț,în anul 1883.Acțiunea
are loc pe durata a doua zile,respectiv vineri și duminică,primele două acte petrecându-se în
“anticamera bine mobilată a casei lui Tipătescu,iar ultimele două în sala de ședință a
primăriei ,unde este prezentă și Zoe,fapt ce marchează intersectarea vieții politice cu cea
privată,dar și imoralitatea,șantajul.
Astfel,un episod semnificativ în conturarea caracterului imoral al societății acelor vremuri este
reprezentat de pierderea biletului de amor de la prefectul județului către concubina sa,moment ce
corespunde pe axa epică cu intriga.Prefectul Ștefan Tipătescu trăiește o controversată poveste de
dragoste cu Zoe Trahanache,soția prietenului său Zaharia Trahanache(“E un om cu care nu
trăiesc de ieri de alaltăieri,trăiesc de opt ani“-este evidențiat triunghiul conjugal de care Zaharia
este conștient,însă profită pentru a-și atinge scopurile),căreia îi trimite un bilet de amor pe care
aceasta,din neatenție,îl pierde pe stradă.Cu toate acestea,cetățeanul turmentat reușește să
recupereze biletul,însă,având viciul alcoolului,este păcălit de Nae Cațavencu,adversarul politic al
lui Tipătescu,ce recunoaște scrisul inconfundabil al prefectului și consideră că este o oportunitate
perfectă să obțină un avantaj în cursa politică.Este evidențiat,așadar,comicul de situație specific
comediei,dar și faptul că protagonistul,Nae Cațavencu,întruchipează ,mai degrabă,tipul
antieroului,având defecte ce îi degradează atât statutul politic,cât și cel de om,întruchipând tipul
demagogului,numele său derivând din “cațavencă“,ce semnifică o haină cu două fețe.
Un alt episod semnificativ în conturarea caracterului meschin al personajelor ilustrate este
reprezentat de numirea lui Agamemnon Dandanache în mult râvnita funcție de deputat,moment
ce corespunde pe axa epică cu punctul culminant.Cu toate că nu dispunea de o pregătire politică
necesară unei asemenea funcții,acesta s-a regăsit într-o situație similară cu cea a lui
Cațavencu,fiind capabil să se folosească de un bilet de amor pentru a obține această funcție(“O
scrisorică de amor cătră becherul meu,de la nevasta unui prieten“),fapt ce indică același comic de
situație,dar și neconcordanța dintre aparență și esență.Deznodământul este unul fericit,specific
comediei,în ciuda tensiunilor de pe parcursul acțiunii,atmosfera fiind una de sărbătoare,validând
proverbul “Când doi se ceartă,al treilea câștigă“.Astfel,Dandanache devine un “deus ex
machina“,numele său fiind alcătuit dintr-un oximoron,întrucât se face trimitere atât la eroul grec
din războiul troian“(Agamemnon“),cât și la ramolismentul personajului(“Dandanache“-derivă
din “dandana“ ce semnifică o încurcătură),despre care Caragiale afirma că este “Mai prost decât
Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu“.Astfel,conflictul dramatic îmbracă aparența unui
conflict politic banal,derizoriu,specific comediei,deoarece confruntarea nu are loc la nivel
ideologic,între două partide opozante,ci între două facțiuni ale partidului aflat la guvernare:între
aripa conservatoire prin Trahanache,Tipătescu,Farfuridi și Brânzovenescu și cea modernist prin
Cațavencu,dăscălime și popime.
La nivel tematic este cristalizată ca temă principală fresca societății burgheze românești de la
sfârșitul secolului al XIX-lea,valorificându-se,totodată, tema farsei elecotrale prin dezvăluirea
unui episod din timpul campaniei pentru alegerea deputaților din anul 1883.
Stilul este pampletar,caricatural,satiric,având rolul de a aduce în prim-plan moravurile societății
și de a le îndrepta.
În concluzie,comedia “O scrisoare pierdută“ reprezintă o frescă a societății burgheze de la
sfârșitul secolului al XIX-lea,având rolul de a îndrepta moravurile și de a stabili o concordanță
între aparență și esență.