O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

Sumar
Particularitățile unei comedii /opere dramatice de I.L. Caragiale
 subiect ............................................................................................................ 1
 plan ................................................................................................................. 1
 eseu ................................................................................................................. 2-3
Particularitățile de construcție a unui personaj
 subiecte ............................................................................................................ 4
 plan .................................................................................................................. 4
 eseu .................................................................................................................. 5-6
Relația dintre două personaje
 subiecte ............................................................................................................ 7
 plan .................................................................................................................. 7
 eseu .................................................................................................................. 8-10

1. Scrie un eseu în care să prezinți particularitățile unei comedii de I.L. Caragiale/unui text dramatic de I.L
Caragiale.
Repere:
-evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau
într-o orientare tematică;
-comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema comediei studiate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru comedia studiată (de exemplu:
acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului:
-încadrarea în perioada marilor clasici;
-I.L. Caragiale, în ipostaza de dramaturg;
-apartenența textului la:
 comedie;
 comedia de moravuri;
 realismul clasic;
-tema: satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni corupți, de la sfârșitul secolului al XIX-lea;
-titlul: „o scrisoare pierdută”, instrument de șantaj politic, pretextul dramatic al comediei;
-cronotopul: sfârșitul secolului al XIX-lea, în capitala unui județ de munte;
-conflictele:
 principal: lupta politică dintre forțe opuse;
 secundar: teama grupului Farfuridi – Brânzovenescu de trădarea prefectului;
-acțiunea (pe acte) și două episoade relevante pentru temă:
 scena inițială, venirea lui Zaharia Trahanache cu vestea deținerii
scrisorii de amor de către adversarul politic;
 întrunirea electorală din sala mare a Primăriei;
-personajele, clasice și realiste;
-tipuri de comic;
-concluzii.

1
 1. Perioada marilor clasici se caracterizează printr-o efervescență creatoare fără precedent, fiind ilustrată
de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan Slavici. În creația acestor scriitori se remarcă o
diversitate atât la nivelul temelor abordate (iubirea, natura, condiția geniului, fascinația Absolutului, banul,
dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri etc.), cât și la nivelul orientării estetice (romantismul,
clasicismul, realismul, naturalismul etc.).
În această perioadă, dramaturgia este reprezentată magistral de Ion Luca Caragiale. Comediile sale se
inspiră din realitatea contemporană dramaturgului și aduc în fața spectatorilor un univers comic în care se
ascunde tragicul. Personajele, dominate de o unică trăsătură de caracter, par a fi doar marionete lipsite de
valori existențiale și de interioritate, ele reprezentând, în spiritul junimismului, concretizarea ironică a
formelor fără fond ale societății timpului său. Viziunea scriitorului este cea a unui realist și a unui moralist.
Reprezentată pe scenă în 1884, „O scrisoare pierdută” este a treia piesă dintre cele patru scrise de autor, o
capodoperă a genului dramatic. Notațiile autorului, compoziția în patru acte alcătuite din scene și replici,
dialogul și monologul ca moduri de expunere, limitarea acțiunii în timp și spațiu sunt specifice textului
destinat transpunerii scenice.
Opera este o comedie, specie a genului dramatic, unde sunt surprinse moravuri, tipuri umane, situații
neașteptate, cu final fericit, care stârnesc râsul. Personajele aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a
comicului fiind contrastul dintre aparență și esență. Astfel, sunt prezente diverse forme ale acestei categorii
estetice: umorul, ironia, sarcasmul, diferite tipuri de comic: de situație, de moravuri, de caracter, de
limbaj, de nume.
Această comedie de moravuri, inspirată din lupta electorală desfășurată în 1883, aparține realismului clasic.
Principiile promovate de societatea culturală „Junimea” și estetica realismului se regăsesc în critica „formelor
fără fond” și a politicienilor corupți, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observație acut, veridicitatea
obținută prin tehnica acumulării detaliilor, individualizarea personajelor prin limbaj. Țin de clasicism aspecte
precum echilibrul compoziției, generalitatea situațiilor și a caracterelor.
Tema o reprezintă satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni corupți, din societatea
românească, de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Titlul pune în evidență intriga și opoziția dintre aparență și esență. Pretinsa luptă pentru putere politică se
realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj „o scrisoare pierdută”, pretextul dramatic
al comediei. Articolul nehotărât indică banalitatea întâmplării, caracterul repetabil al acesteia (pierderile
succesive ale scrisorii, amplificate prin repetarea situației în alt context, dar cu același efect).
În ceea ce privește cronotopul, dat fiind faptul că este destinată reprezentării scenice, creația dramatică
impune anumite limite privind amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Aceasta este plasată „în capitala unui județ
de munte, în zilele noastre”. Reperul spațial vag are efect de generalizare, adică evenimentele se pot produce
oriunde în țară, iar timpul precizat este sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în
interval de trei zile, ca în teatrul clasic.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse, având la
bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele - reprezentanții partidului aflat la
putere și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Brânzovenescu – Farfuridi, care se teme de trădarea prefectului.
Acțiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care nu modifică nimic în mod esențial, ci se
derulează concentric. În actul I, expozițiunea (existența unui triunghi conjugal și a unui conflict de interese
între două grupuri politice) și intriga se reconstituie din replicile personajelor. Aceasta din urmă pornește de la o
întâmplare banală - pierderea unei scrisori compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la
putere, găsirea ei de către adversarul politic și folosirea acesteia ca armă de șantaj. Faptul stârnește o agitație
nejustificată, rezolvată printr-o împăcare generală și neașteptată.
Scena inițială este relevantă pentru temă. Sunt prezentate personajele Ștefan Tipătescu și Pristanda,
care citesc ziarul lui Nae Cațavencu, „Răcnetul Carpaților”, și se numără steagurile. Venirea lui
ZahariaTrahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor de către adversarul lor politic declanșează
conflictul dramatic principal. Ca soț înșelat, Trahanache adoptă masca inocenței în privința relațiilor dintre Zoe
și prefect. Mai întâi el creează orizontul de așteptare al interlocutorului: ,,Ai puțintică răbdare!”. Apoi, recită
conținutul scrisorii știut pe de rost și îl privește lung și atent pe amorez, urmărindu-i reacțiile. Sfaturile pe care
soțul înșelat, placid, imperturbabil, le dă lui Tipătescu, fixează încadrarea celui din urmă în categoria

2
politicienilor fără experiență și fără diplomație, deși are calități pe care ceilalți nu le au: ,,bun băiat, deștept, cu
carte”. Soțul înșelat nu mai are nimic din comicul facil al altor piese, atitudinea este una subtilă, plină de tact,
chiar prevenitoare, răspunzând cel mai bine șantajului: ,,-Ia ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare:
docomentul!” - îi cere el calm lui Cațavencu. Zaharia, omul politic versat și soțul cu experiență, îndeamnă la
calm și chiar îl admonestează pe prietenul familiei sale: ,,Ei, astâmpără-te omule și las' odată mofturile, avem
lucruri mai serioase de vorbit.” Deci, pentru Trahanache, amenințarea lui Cațavencu este doar un moft în
comparație cu alegerile și viața politică unde vrea și chiar reușește să rămână cel dintâi.
Actul II (desfășurarea acțiunii) începe cu o zi înaintea alegerilor și se declanșează conflictul secundar.
Încercările iubiților, Zoe, soția lui Zaharia Trahanache, și Ștefan Tipătescu, prefectul județului, sunt
contradictorii: Tipătescu îi cere lui Pristanda arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței, Zoe, dimpotrivă, îi
ordonă eliberarea lui și se folosește de mijloacele de convingere feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să
susțină candidatura avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic,
Zoe îi promite șantajistului sprijinul său. Depeșa primită de la centru solicită însă alegerea altui candidat pentru
colegiul al II-lea.
Actul III începe în sala mare a Primăriei, o altă scenă relevantă pentru temă, unde au loc discursurile
candidaților Farfuridi și Cațavencu la întrunirea electorală. Ca om politic respectat de toți în virtutea vârstei și
a experienței și ca președinte al Comitetului electoral, Trahanache este cel care conduce adunarea din sala
Primăriei (în actul al III-lea) cu bonomie și răbdare – formă a diplomației, comportându-se aproape patern cu
Farfuridi, pe care îl încurajează în efortul de a-și încheia discursul. Între timp, Trahanache găsește o poliță
falsificată de Cațavencu, pe care intenționează să o folosească pentru contrașantaj. Punctul culminant este atins
când anunță candidatul susținut de comitet, în persoana lui Agamiță Dandanache. În încăierare, Cațavencu
pierde pălăria cu scrisoarea și este găsită pentru a doua oară de Cetățeanul turmentat, care o va duce destinatarei
în actul următor.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului inițial, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu se supune
condițiilor ei. Intervine Dandanache, un alt personaj care îi depășește în defecte pe candidații provinciali.
Propulsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare, marcată tot de șantaj.
În deznodământ, Dandanache este ales în unanimitate, după voința celor de la centru și cu sprijinul lui
Trahanache, iar la festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se împacă.
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Personajele sale acționează
stereotip, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul acțiunii. Acestea aparțin tipologiei clasice pentru că au
o dominantă de caracter, dar se apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj, elemente de statut
social și psihologic. Astfel, se ajunge la o diversificare a tipurilor: politicianul abil (Trahanache), amorezul și
orgoliosul (Tipătescu), cocheta și femeia voluntară (Zoe), politicianul demagog (Cațavencu, Tipătescu,
Trahanache, Farfuridi, Brânzovenescu), cetățeanul derutat (Cetățeanul turmentat).
Limbajul personajelor este principala modalitate de individualizare a caracterelor clasice și de caracterizare
indirectă. Formele greșite ale cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale denotă incultura, parvenitismul
sau prostia personajelor. Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă sau discrepanța comică dintre
prenume și diminutivul familiar.
Notațiile autorului caracterizează personajele indirect, prin gesturi și mimică, iar în lista cu „Persoanele”
de la începutul piesei, alături de numele sugestive pentru tipologia comică, le caracterizează prin statutul lor
social: Ștefan Tipătescu, „prefectul județului”, este unul dintre stâlpii puterii locale, Agamemnon Dandanache
este politicianul senil, care consideră șantajul o formă de diplomație, Zaharia Trahanache, alt stâlp al puterii
locale, politicianul abil și „venerabil, avid de putere”.
„O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este o comedie totală, deoarece sursele comicului sunt variate și
evidențiază intenția autorului de a satiriza defectele omenești puse în evidență de campania electorală. Comicul
de moravuri vizează viața de familie (imoralitatea triunghiului conjugal) și viața politică (șantajul, falsificarea
listelor electorale, corupția). Comicul de intenție, atitudinea dramaturgului față de personaje se reflectă în
vorbirea lor, utilizarea neologismului evidențiind adâncimea contrastului comic. Personajele mai modeste în
pretenții sunt doar ironizate, în timp ce altele, precum Cațavencu, incult, dar cu pretenții de erudiție, sunt
satirizate. Un singur personaj este grotesc - Dandanache, „alesul” trimis de centru. Senil, cu o vorbire
incoerentă, este incapabil de a asimila neologismul pe care îl înlocuiește cu interjecția și onomatopeea. Comicul
de situație susține tensiunea dramatică prin întâmplări neprevăzute, construite după scheme comice clasice:
pierderea și găsirea scrisorii, acumularea progresivă, evoluția inversă a lui Cațavencu (păcălitorul păcălit),
triunghiul conjugal etc. Comicul de caracter cuprinde tipologiile clasice, reliefând defecte general-umane,
sancționate prin râs: demagogia lui Cațavencu, prostia lui Farfuridi, senilitatea lui Dandanache, servilismul lui
Pristanda. Comicul de nume evidențiază dominanta de caracter, originea sau rolul personajelor în desfășurarea

3
evenimentelor. Trahanache provine de la cuvântul „trahana” - o cocă moale, ceea ce sugerează că personajul
este flexibil, iar Zaharia sugerează ramolismentul acestuia, Cațavencu exprimă demagogia personajului,
Dandanache vine de la ,,dandana”, care înseamnă gafă, boacănă și sufixul „-ache”, cu valoare depreciativă în
limba română, iar Farfuridi și Brânzovenescu au rezonanță culinară, sugerând prostia și ridicolul. Prin comicul
de limbaj, sursă de caracterizare indirectă, se evidențiază incultura personajelor, ușor de dedus, din ticuri
verbale, greșeli de exprimare, false etimologii, pleonasm, nonsens, paradox. Dintre aceste personaje se remarcă
onorabilul Zaharia Trahanache, prin dubla sa apartenență la tipul comic al încornoratului și la cel al omului
politic, și Nae Cațavencu, avocatul dornic de putere, care tulbură prin ambiția sa liniștea orașului de provincie.
Prin urmare, piesa provoacă râsul, dar atrage atenția receptorilor în mod critic asupra „comediei
umane”. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje care acționează după principiul
„scopul scuză mijloacele”, urmărind menținerea sau dobândirea unor avantaje. Comedia de moravuri ,,O
scrisoare pierdută” exprimă vocația lui Caragiale de scriitor realist prin spiritul de observație deosebit,
luciditatea cu care analizează lumea, preocuparea pentru social, veridicitatea realizată prin tehnica
detaliilor, tipică acestui curent, caracterul de generalitate a situațiilor, tipologiile sunt supuse ridiculizării,
pentru că râsul a fost considerat întotdeauna un mijloc de ameliorare a moravurilor.

2. Redactează un eseu în care să prezinți particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o

comedie studiată.
Repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului ales;
-evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/ secvențe comentate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și/ sau de limbaj ale comediei studiate, semnificative
pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale
și spațiale, incipit, final, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului:
-încadrarea în perioada marilor clasici;
-I.L. Caragiale, în ipostaza de dramaturg;
-apartenența textului la comedia de moravuri;
-tema: satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni corupți, de la sfârșitul secolului al XIX-lea;
-titlul: „o scrisoare pierdută”, instrument de șantaj politic, pretextul dramatic al comediei;
-cronotopul: sfârșitul secolului al XIX-lea, în capitala unui județ de munte;
-conflictele:
 principal: lupta politică dintre forțe opuse;
 secundar: teama grupului Farfuridi – Brânzovenescu de trădarea prefectului;
-personajele;
-Zaharia Trahanache: statutul social, moral, psihologic;
-trăsături definitorii;
-mijloace de caracterizare;
-două episoade relevante pentru construcția personajului:
 scena în care îi relatează lui Tipătescu întâlnirea cu Nae Cațavencu;
 întrunirea din sala mare a Primăriei;
-concluzii.

4
2. Perioada marilor clasici se caracterizează printr-o efervescență creatoare fără precedent, fiind ilustrată
de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan Slavici. În creația acestor scriitori se remarcă o
diversitate atât la nivelul temelor abordate (iubirea, natura, condiția geniului, fascinația Absolutului, banul,
dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri etc.), cât și la nivelul orientării estetice (romantismul,
clasicismul, realismul, naturalismul etc.).
În această perioadă, dramaturgia este reprezentată magistral de Ion Luca Caragiale. Comediile sale se
inspiră din realitatea contemporană dramaturgului și aduc în fața spectatorilor un univers comic în care se
ascunde tragicul. Personajele, dominate de o unică trăsătură de caracter, par a fi doar marionete lipsite de
valori existențiale și de interioritate, ele reprezentând, în spiritul junimismului, concretizarea ironică a
formelor fără fond ale societății timpului său. Viziunea scriitorului este cea a unui realist și a unui moralist.
Inspirată din lupta electorală desfășurată în 1883 și reprezentată pe scenă un an mai târziu, comedia de
moravuri „O scrisoare pierdută” este a treia piesă dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului
dramatic. Sunt surprinse moravuri, tipuri umane, situații neașteptate, cu final fericit, care stârnesc râsul.
Personajele aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a comicului fiind contrastul dintre aparență și
esență. Astfel, sunt prezente diverse forme ale acestei categorii estetice: umorul, ironia, sarcasmul, diferite
tipuri de comic: de situație, de moravuri, de caracter, de limbaj, de nume.
Tema o reprezintă satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni corupți, din societatea
românească, de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Titlul pune în evidență intriga și opoziția dintre aparență și esență. Pretinsa luptă pentru putere politică se
realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj politic „o scrisoare pierdută”, pretextul
dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică banalitatea întâmplării, caracterul repetabil al acesteia
(pierderile succesive ale scrisorii, amplificate prin repetarea situației în alt context, dar cu același efect).
În ceea ce privește cronotopul, dat fiind faptul că este destinată reprezentării scenice, creația dramatică
impune anumite limite privind amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Aceasta este plasată „în capitala unui județ
de munte, în zilele noastre”. Reperul spațial vag are efect de generalizare, adică evenimentele se pot produce
oriunde în țară, iar timpul precizat este sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în
interval de trei zile, ca în teatrul clasic.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse, având la
bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele - reprezentanții partidului aflat la
putere și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Brânzovenescu – Farfuridi, care se teme de trădarea prefectului.
Acțiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care nu modifică nimic în mod esențial, ci se
derulează concentric.
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Personajele sale acționează
stereotip, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul acțiunii. Acestea aparțin tipologiei clasice pentru că au

5
o dominantă de caracter, dar se apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj, elemente de statut
social și psihologic, astfel diversificându-se tipurile: politicianul abil (Trahanache), amorezul și orgoliosul
(Tipătescu), cocheta și femeia voluntară (Zoe), politicianul demagog (Cațavencu, Tipătescu, Trahanache,
Farfuridi, Brânzovenescu), cetățeanul derutat (Cetățeanul turmentat).
Dintre personaje se remarcă onorabilul Zaharia Trahanache, prin dubla sa apartenență la tipul comic al
încornoratului și la cel al omului politic. Acesta reprezintă tipul politicianului abil și avid de putere, fiind
„prezidentul” mai multor „comitete și comiții” din județ, și, de aceea, unul dintre pilonii partidului aflat la
putere, așa cum precizează autorul, în mod direct, în prima pagină a textului dramatic. Este un politician
vârstnic, obișnuit să fie în fruntea mișcării politice din care își face un scop în viață. Importanța lui în acțiunea
piesei este anticipată de locul ocupat în lista personajelor. Prezentarea inițială nu specifică rolul comic în
compoziția piesei, ci îl sugerează doar prin prezența pe lista personajelor a Zoei, soția celui de mai sus.
Principala sa caracteristică este ticăiala, fapt sugerat de prenumele Zaharia, care denotă ramolismentul și
de formula stereotipă „aveți puțintică răbdare”. „Venerabilul” este calm, imperturbabil, de o viclenie
rudimentară, dar eficientă. Știe să disimuleze și să manevreze intrigi politice. Când este șantajat, își
păstrează calmul și răspunde cu un contrașantaj, descoperind polița falsificată de Cațavencu. Recunoaște
existența corupției la nivelul societății, ,,o soțietate fără moral și fără prințip va să zică că nu le are”, dar
practică frauda, falsificând listele de alegeri. Susține cu seninătate că scrisoarea de amor este o plastografie.
Credulitatea pe care o afișează poate fi interpretată ca un act de ,,diplomație", prin care vrea să păstreze onoarea
familială și bunele relații cu prefectul. Cu abilitate și fermitate îi combate pe Farfuridi și Brânzovenescu,
personaje care îl suspectau pe prefect de trădare. Este respectat chiar de adversarul politic, Nae Cațavencu,
numindu-l ,,venerabilul”. Prin autocaracterizare, se evidențiază disimularea și convingerea că diplomația
înseamnă viclenie. Unele indicații scenice (notații ale autorului) au rol în caracterizarea directă, precizând
atitudinea ,,prezidentului" la ședința electorală în sala mare a Primăriei:
,,serios", ,,binevoitor", ,,placid", ,,râzând", ,,clopoțind". Caracterizarea indirectă se realizează prin replici care
concentrează deviza lui politică. Fraza care îi rezumă principiul de viață și îi motivează falsa naivitate este:
„Într-o soțietate fără moral și fără prințip... trebuie să ai și puțintică diplomație”.
În aparteu (adresându-se publicului), îl caracterizează obiectiv pe Tipătescu: ,,E iute! n-are cumpăt.
Aminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect". Indirect, consideră că un deținător al
puterii trebuie să fie calm, stăpânit, așa cum este el însuși. Cu toate acestea, lui Farfuridi îi vorbește laudativ
despre ,,amicul" Tipătescu: ,,De opt ani trăim împreună ca frații", sugerând acceptarea tacită a triunghiului
conjugal.
Limbajul personajului este o sursă a comicului. Trahanache este incult, deformând neologismele și
exprimându-se confuz, chiar tautologic. Ticul său verbal „aveți puțintică răbdare” exprimă tergiversarea
individului abil, care sub masca bătrâneții caută să câștige timp pentru a găsi soluții.
Notațiile autorului din actul I, scena IV, care însoțesc discuția cu Tipătescu despre scrisoarea de amor aflată
în posesia șantajistului Cațavencu, pe care o numește ,,plastografie”, dovedesc mai degrabă viclenia și
disimularea politicianului versat decât naivitatea.
Caracterizarea prin nume este și o sursă a comicului. Numele Trahanache este derivat de la cuvântul
„trahana”, o cocă moale, ușor de modelat. Deciziile personajului sunt modelate de ,,enteres", de Zoe sau de cei
de la centru.
Ca soț înșelat, Trahanache adoptă masca inocenței în privința relațiilor dintre Zoe și prefect. Ideea naivității
intenționate este susținută de comportamentul din scena în care îi relatează lui Tipătescu întâlnirea cu Nae
Cațavencu. Mai întâi el creează orizontul de așteptare al interlocutorului: ,,Ai puțintică răbdare!”. Apoi, recită
conținutul scrisorii știut pe de rost și îl privește lung și atent pe amorez, urmărindu-i reacțiile. Sfaturile pe care
soțul înșelat, placid, imperturbabil, le dă lui Tipătescu, fixează încadrarea celui din urmă în categoria
politicienilor fără experiență și fără diplomație, deși are calități pe care ceilalți nu le au: ,,bun băiat, deștept, cu
carte”. Soțul înșelat nu mai are nimic din comicul facil al altor piese, atitudinea este una subtilă, plină de tact,
chiar prevenitoare, răspunzând cel mai bine șantajului: ,,-Ia ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare:
docomentul!” - îi cere el calm lui Cațavencu. În condițiile în care atât Zoe cât și Tipătescu își pierd controlul,
prefectul făcând greșeli în mod repetat (arestarea lui Cațavencu, profitabilă pentru acesta deoarece îi construiește
imaginea de martir, negocierile cu același, manifestarea violentă a furiei și a frustrării când se repede cu bastonul
la el), Zaharia, omul politic versat și soțul cu experiență, îndeamnă la calm și chiar îl admonestează pe prietenul
familiei sale: ,,Ei, astâmpără-te omule și las' odată mofturile, avem lucruri mai serioase de vorbit.” Deci,
pentru Trahanache, amenințarea lui Cațavencu este doar un moft în comparație cu alegerile și viața politică unde
vrea și chiar reușește să rămână cel dintâi.

6
 În scena adunării electorale, trăsăturile venerabilului se evidențiază prin gesturi, limbaj și prin
comportamentul față de cei din jur. Ca om politic respectat de toți în virtutea vârstei și a experienței și ca
președinte al Comitetului electoral, Trahanache este cel care conduce adunarea din sala Primăriei (în actul al
III-lea) cu bonomie și răbdare – formă a diplomației, comportându-se aproape patern cu Farfuridi, pe care îl
încurajează în efortul de a-și încheia discursul. Iritarea din finalul întâlnirii, după ce rostește conștiincios numele
lui Gagamiță ăla drept candidat al partidului, când Cațavencu se simte trădat, are o dimensiune autentică, nenea
Zaharia simțindu-se atacat în onorabilitatea lui, dar și una intenționată, pentru că îl numește public pe Cațavencu
un plastograf patentat, contracarând astfel efectul scrisorii în cazul publicării ei în ,,Răcnetul Carpaților”. Situat
în fruntea conducerii locale a partidului și având conștiința autorității sale, Trahanache își permite să fie
detașat, binevoitor prin gesturi și ton, calm prin limbaj, reușind să mențină echilibrul până spre final– momentul
declarării candidatului, miza întâlnirii. În calitate om politic, el este obedient față de centru, dezvăluindu-și
concepția de politician abil în fața lui Farfuridi și Brânzovenescu: ,,Noi votăm pentru candidatul pe care îl
pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă
binele nostru... . Nenea Zaharia demonstrează că are aceeași atitudine patriotardă ca și Cațavencu și aceeași
deviză - ,,scopul scuză mijloacele” – în lupta contra inamicilor.
Prin urmare, personajele oferă cititorului imaginea unei lumi de carnaval. Este o lume ridicolă, a
automatismelor, a ambițiilor și a orgoliilor nejustificate. Puterea se află în mâna unor indivizi care trădează
prin comportament și prin limbaj vidul interior. Zaharia Trahanache nu face excepție și, dacă nu are dimensiune
psihologică sau morală, are dimensiune comică și realistă. Puterea politică este mania lui Trahanache și pentru
a o păstra e obligat să fie diplomat atât în relațiile de familie, cât și în cele publice, să transforme dezavantajele
bătrâneții în avantaje și să se impună prin calm, prin atitudinea protectoare față de ceilalți politicieni și față de
Zoe.
Construcția personajului Zaharia Trahanache reflectă atitudinea critică a dramaturgului față de moravurile
politice și familiale ale vremii lui, dar și spiritul de observație al scriitorului realist, care știe să creeze iluzia
vieții. Aparținând unei tipologii realiste, se poate spune că Trahanache are comportamentul unei marionete
conduse din umbră de propriile slăbiciuni, provocând râsul și susținând afirmația lui P. Zarifopol: ,,Caragiale a
fost un demon al veseliei.”

3. Redactează un eseu în care să prezinți evoluția relației dintre două personaje dintr-o comedie
studiată.
Repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese;
-evidențierea câte unei trăsături, prin două episoade/secvențe comentate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj ale comediei studiate, semnificative pentru
construcția personajelor alese (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și
spațiale, incipit, final, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului:
-încadrarea în perioada marilor clasici;
-I.L. Caragiale, în ipostaza de dramaturg;
-apartenența textului la comedia de moravuri;
-tema: satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni corupți, de la sfârșitul secolului al XIX-lea;
-titlul: „o scrisoare pierdută”, instrument de șantaj politic, pretextul dramatic al comediei;
-cronotopul: sfârșitul secolului al XIX-lea, în capitala unui județ de munte;
-conflictele:
 principal: lupta politică dintre forțe opuse;
 secundar: teama grupului Farfuridi – Brânzovenescu de trădarea prefectului;
-personajele:
 Zaharia Trahanache: statutul social, moral, psihologic;
 Nae Cațavencu: statutul social, moral, psihologic;
-trăsături definitorii;
-mijloace de caracterizare;
-două episoade relevante pentru relația dintre personaje;
-concluzii.

7
 3.Perioada marilor clasici se caracterizează printr-o efervescență creatoare fără precedent, fiind ilustrată
de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan Slavici. În creația acestor scriitori se remarcă o
diversitate atât la nivelul temelor abordate (iubirea, natura, condiția geniului, fascinația Absolutului, banul,
dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri etc.), cât și la nivelul orientării estetice (romantismul,
clasicismul, realismul, naturalismul etc.).
În această perioadă, dramaturgia este reprezentată magistral de Ion Luca Caragiale. Comediile sale se
inspiră din realitatea contemporană dramaturgului și aduc în fața spectatorilor un univers comic în care se
ascunde tragicul. Personajele, dominate de o unică trăsătură de caracter, par a fi doar marionete lipsite de
valori existențiale și de interioritate, ele reprezentând, în spiritul junimismului, concretizarea ironică a
formelor fără fond ale societății timpului său. Viziunea scriitorului este cea a unui realist și a unui moralist.
Inspirată din lupta electorală desfășurată în 1883 și reprezentată pe scenă un an mai târziu, comedia de
moravuri „O scrisoare pierdută” este a treia piesă dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului
dramatic. Sunt surprinse moravuri, tipuri umane, situații neașteptate, cu final fericit, care stârnesc râsul.
Personajele aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a comicului fiind contrastul dintre aparență și
esență. Astfel, sunt prezente diverse forme ale acestei categorii estetice: umorul, ironia, sarcasmul, diferite
tipuri de comic: de situație, de moravuri, de caracter, de limbaj, de nume.
Tema o reprezintă satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni corupți, din societatea
românească, de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Titlul pune în evidență intriga și opoziția dintre aparență și esență. Pretinsa luptă pentru putere politică se
realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj politic „o scrisoare pierdută”, pretextul
dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică banalitatea întâmplării, caracterul repetabil al acesteia
(pierderile succesive ale scrisorii, amplificate prin repetarea situației în alt context, dar cu același efect).
În ceea ce privește cronotopul, dat fiind faptul că este destinată reprezentării scenice, creația dramatică
impune anumite limite privind amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Aceasta este plasată „în capitala unui județ
de munte, în zilele noastre”. Reperul spațial vag are efect de generalizare, adică evenimentele se pot produce

8
oriunde în țară, iar timpul precizat este sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în
interval de trei zile, ca în teatrul clasic.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse, având la
bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele - reprezentanții partidului aflat la
putere și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Brânzovenescu – Farfuridi, care se teme de trădarea prefectului.
Acțiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care nu modifică nimic în mod esențial, ci se
derulează concentric.
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Personajele sale acționează
stereotip, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul acțiunii. Acestea aparțin tipologiei clasice pentru că au
o dominantă de caracter, dar se apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj, elemente de statut
social și psihologic, astfel diversificându-se tipurile: politicianul abil (Trahanache), amorezul și orgoliosul
(Tipătescu), cocheta și femeia voluntară (Zoe), politicianul demagog (Cațavencu, Tipătescu, Trahanache,
Farfuridi, Brânzovenescu), cetățeanul derutat (Cetățeanul turmentat).
Dintre personaje se remarcă onorabilul Zaharia Trahanache, prin dubla sa apartenență la tipul comic al
încornoratului și la cel al omului politic, și Nae Cațavencu, avocatul dornic de putere, care tulbură prin ambiția
sa liniștea orașului de provincie.
Zaharia Trahanache reprezintă tipul politicianului abil și avid de putere, fiind „prezidentul” mai multor
„comitete și comiții” din județ, și, de aceea, unul dintre pilonii partidului aflat la putere, așa cum precizează
autorul, în mod direct, în prima pagină a textului dramatic. Este un politician vârstnic, obișnuit să fie în
fruntea mișcării politice din care își face un scop în viață. Importanța lui în acțiunea piesei este anticipată de
locul ocupat în lista personajelor. Prezentarea inițială nu specifică rolul comic în compoziția piesei, ci îl
sugerează doar prin prezența pe lista personajelor a Zoei, soția celui de mai sus.
Pe aceeași pagină inițială a textului este trecut și Nae Cațavencu, procedeul de caracterizare fiind același.
Înșiruirea tuturor funcțiilor și anticiparea tipului demagogului: avocat, director-proprietar al ziarului ,,Răcnetul
Carpaților”, prezident fondator al Societății enciclopedice-cooperative ,,Aurora economică română”. Din
prezentarea inițială rezultă că Nae Cațavencu are obsesia notorietății ca și Trahanache, fiind preocupat de
poziția lui socială. Personajul poate deveni o amenințare la adresa celor din jur prin funcția lui de director și de
proprietar al ziarului de scandal. Dacă în cazul lui Trahanache statutul inițial este de om politic și nu de soț
înșelat, în descrierea inițială a lui Cațavencu aceasta lipsește, deși este liderul grupului independent și
candidează pentru funcția de deputat. Ambii se înscriu în tipologii comice, primul simbolizând soțul înșelat, al
doilea, demagogul, dar ambii sunt oameni politici cunoscuți în orașul de provincie.
Modalitățile de caracterizare sunt specifice genului dramatic: didascalii, limbaj, relații cu alte personaje,
fapte, onomastică. Numele reprezintă un mijloc indirect de caracterizare. Numele Trahanache este derivat
de la cuvântul „trahana”, o cocă moale, ușor de modelat. Deciziile personajului sunt modelate de ,,enteres", de
Zoe sau de cei de la centru. Numele lui Cațavencu își are originea în substantivul ,,cață”, anticipând
demagogia, vorbăria goală și limbajul ca principal mijloc de caracterizare.
În viața familială, Trahanache adoptă masca inocenței în privința relației dintre Zoe și prefect, o protejează
pe soția sa, considerând-o fragilă, dar și pe Tipătescu ale cărui defecte (,,e iute, n-are cumpăt") sunt, din punctul
lui de vedere, incompatibile cu viața politică.
Viclenia celor două personaje este susținută de comportamentul din scena în care Trahanache îi relatează
lui Tipătescu întâlnirea cu Nae Cațavencu. Mai întâi el creează un orizont de așteptare interlocutorului: ,,Ai
puțintică răbdare!”. Apoi, recită conținutul scrisorii știut pe de rost și îl privește lung și atent pe amorez,
urmărindu-i reacțiile. Sfaturile pe care soțul înșelat, placid, imperturbabil , le dă lui Tipătescu, fixează
încadrarea celui din urmă în categoria politicienilor fără experiență și fără diplomație, deși are calități pe care
ceilalți nu le au: ,,bun băiat, deștept, cu carte”. Soțul înșelat nu mai are nimic din comicul facil al altor piese,
atitudinea este una subtilă, plină de tact, chiar prevenitoare, răspunzând cel mai bine șantajului: ,,-Ia ascultă,
stimabile, ai puțintică răbdare: docomentul!” - îi cere el calm lui Cațavencu. În condițiile în care atât Zoe cât și
Tipătescu își pierd controlul, prefectul făcând greșeli în mod repetat (arestarea lui Cațavencu, profitabilă pentru
acesta deoarece îi construiește imaginea de martir, negocierile cu același, manifestarea violentă a furiei și a
frustrării când se repede cu bastonul la el), Zaharia, omul politic versat și soțul cu experiență, îndeamnă la calm
și chiar îl admonestează pe prietenul familiei sale: ,,Ei, astâmpără-te omule și las' odată mofturile, avem
lucruri mai serioase de vorbit.” Deci, pentru Trahanache, amenințarea lui Cațavencu este doar un moft în
comparație cu alegerile și viața politică unde vrea și chiar reușește să rămână cel dintâi.
Cațavencu, în calitatea lui de simbol al demagogiei, se caracterizează cel mai bine prin discurs. El ilustrează
tipologia eroilor caragialieni care se manifestă prin cuvinte goale, lipsite de substanță. Lider al aripii progresiste,

9
al dăscălimii din localitate, Cațavencu își modelează discursul după împrejurări, însă întotdeauna vorbește ca un
orator la tribună și are nevoie de un public, întrucât caracterul său histrionic este însoțit de ambiție politică.
Această dimensiune a lui Cațavencu îl pune în ipostaza păcălitorului păcălit, deoarece încercarea lui de a parveni
eșuează, el rămânând cu promisiunea Zoei că-l va sprijini la următoarele alegeri.
Deși este persuasiv în discurs, comportamentul său este naiv și pripit. Se dovedește a fi prea încrezător în
promisiunea prefectului și a Zoei, deoarece nu ține cont de indicațiile de la centru, afirmând în mod gratuit,
alături de doamna Trahanache: ,,vom lupta contra guvernului". Nu ia în seamă refuzul lui Trahanache de a-l
susține, deoarece a falsificat polița, ceea ce îl face neonorabil, pentru că șantajul politic este înțeles de
venerabilul politician în condițiile în care ,,e în joc enteresul țării” și prefectul este preocupat de ,,onoarea
Joițichii". Neatent, arogant, prea sigur pe sine și pe efectul șantajului, Cațavencu pierde în favoarea lui
Agamemnon Dandanache și masca îi cade, lăsând loc frustrării, impulsivității, violenței tonului acuzator și
dezamăgirii.
În scena adunării electorale, trăsăturile venerabilului se evidențiază prin gesturi, limbaj și prin
comportamentul față de cei din jur. Ca om politic respectat de toți în virtutea vârstei și a experienței și ca
președinte al Comitetului electoral, Trahanache este cel care conduce adunarea din sala Primăriei (în actul al III-
lea) cu bonomie și răbdare – formă a diplomației, comportându-se aproape patern cu Farfuridi, pe care îl
încurajează în efortul de a-și încheia discursul. Iritarea din finalul întâlnirii, după ce rostește conștiincios numele
lui Gagamiță ăla drept candidat al partidului, când Cațavencu se simte trădat, are o dimensiune autentică, nenea
Zaharia simțindu-se atacat în onorabilitatea lui, dar și una intenționată, pentru că îl numește public pe Cațavencu
un plastograf patentat, contracarând astfel efectul scrisorii în cazul publicării ei în ,,Răcnetul Carpaților”.
Situat în fruntea conducerii locale a partidului și având conștiința autorității sale, Trahanache își permite să
fie detașat, binevoitor prin gesturi și ton, calm prin limbaj, conducând ședința cu autoritate și reușind să mențină
echilibrul până spre finalul ei – momentul declarării candidatului, miza întâlnirii. Ca om politic, el este obedient
față de centru, dezvăluindu-și concepția de politician abil în fața lui Farfuridi și Brânzovenescu: ,,Noi votăm
pentru candidatul pe care îl pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul întreg atârnă binele țării și
de la binele țării atârnă binele nostru... . Nenea Zaharia demonstrează că are aceeași atitudine patriotardă ca și
Cațavencu și aceeași deviză - ,,scopul scuză mijloacele” – în lupta contra inamicilor.
Ambele personaje sunt individualizate astfel prin detalii temperamentale și creează cititorului iluzia vieții.
Personajele oferă cititorului imaginea unei lumi de carnaval. Este o lume ridicolă, a automatismelor, a
ambițiilor și a orgoliilor nejustificate. Puterea se află în mâna unor indivizi care trădează prin comportament și
prin limbaj vidul interior. Zaharia Trahanache nu face excepție și, dacă nu are dimensiune psihologică sau
morală, are dimensiune comică și realistă, evocată prin tehnica observației și a detaliilor. Puterea politică este
mania lui Trahanache și, pentru a o păstra, e obligat să fie diplomat atât în relațiile de familie, cât și în cele
publice, să transforme dezavantajele bătrâneții în avantaje și să se impună prin calm, prin atitudinea protectoare
față de ceilalți politicieni și față de Zoe.
Construcția celor două personaje reflectă atitudinea critică a dramaturgului față de moravurile politice și
familiale ale vremii lui, dar și spiritul de observație al scriitorului realist. Aparținând unei tipologii realiste, se
poate spune că Trahanache are comportamentul unei marionete conduse din umbră de propriile slăbiciuni,
provocând râsul și susținând afirmația lui P. Zarifopol: ,,Caragiale a fost un demon al veseliei”, în timp ce
Cațavencu, ca demagog, are drept semn distinctiv limbajul de tribună, utilizat în toate împrejurările, fraza rostită
pe un ton îngroșat, răsunător.
Prin urmare, cele două personaje se aseamănă prin lipsa moralității, prin obstinația cu care își
urmăresc scopurile, prin mania puterii și a parvenirii. Deosebirea constă în experiența și abilitatea lui
Trahanache față de Cațavencu și în scopurile diferite: primul vrea să păstreze o situație care îi este
favorabilă, al doilea vrea să construiască una care să îl avantajeze. Dacă nu reușește, Cațavencu nu renunță,
și va încerca în viitor să-și atingă țelul cu sprijinul adversarilor din trecut, aceasta fiind motivația
comportamentului său din final, când ,,venerabilul" îi apreciază trecerea de partea celor puternici.
Piesa provoacă râsul, dar atrage atenția receptorilor în mod critic asupra „comediei umane”. Lumea
eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje care acționează după principiul „scopul scuză
mijloacele”, urmărind menținerea sau dobândirea unor avantaje.

10
11
12
13
14
15