Genul dramatic

• Genul dramatic (gr. drama - acţiune)

cuprinde texte literare destinate
reprezentării scenice. Ideile şi
sentimentele autorului sunt
transmise în mod indirect, prin
intermediul personajelor şi al
acţiunii; intervenţia autorului se
reduce la didascalii (indicaţii
scenice, indicaţii de regie).
 Trăsături:
• Moduri de expunere predominante:
dialogul şi monologul; Descrierea , ca mod de
expunere , poate să apară în indicaţiile
scenice sau în replicile personajelor.
• Textul dramatic este structurat în acte, scene,
tablouri şi replici;
• Acţiunea se dezvoltă în jurul conflictului
dramatic, care presupune posibilitatea unei
rezolvări.
• Speciile genului dramatic: comedia, drama,
tragedia, farsa.
 Comedia
piesă de teatru al cărei conflict și
acțiune creează bună dispoziție
receptorului.
*Farsa-comedie în care sunt cultivate îndeosebi
comicul ușor, de situație.
V. Alecsandri - „Chirița”
I. L. Caragiale - „O scrisoare pierdută”, „D-ale
carnavalului”, FARSA: „Conu Leonida față cu reacțiunea”
 Categoria estetică de bază a comediei şi farsei este
Comicul
Comiculeste o categorie estetică prin care se
provoacă râsul prin contrastul dintre aparenţă şi
esenţă, ceea ce este şi ceea ce vrea să pară
personajul.
• Tipurile de comic:
• comicul de situaţie
• comicul de caractere
• comicul de moravuri
• comicul de limbaj
• comicul de nume
 Tragedia

piesă de teatru al cărei conflict și acțiune provoacă

spectatorului milă, groază.
Tragedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri,
reprezentând personaje puternice, angajate în lupta cu destinul potrivnic, cu
ordinea existentă a lumii ori cu propriile sentimente, acest conflict
soluționându-se cu moartea eroului.
Tragedia este o formă a genului dramatic caracterizată de seriozitate și
demnitate, care de obicei implică un conflict între un personaj și o putere
superioară, ca de exemplu legea, zeii, soarta sau societatea. 

Romeo și Julieta, Hamlet de William Shakespeare

 Drama
specie dramatică care prezintă un conflict puternic intre personaje, împletind elemente
comice și tragice.
Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, caracterizată prin
ilustrarea vieții reale printr-un conflict complex și puternic al personajelor
individualizate sau tipice, cu întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin
nefericit. 
Drama are o mare varietate tematică: socială, istorică, mitologică, psihologică. Limbajul
solemn alternează cu cel familiar, fiind deseori presărat cu elemente comice.
Cuvântul „drama” vine de la grecescul „drama” sau franțuzescul „drame” și înseamnă „acțiune”.
Drama este cea mai răspândită specie a genului, fiind mult mai puțin supusă convențiilor și
normelor decât tragedia și alternând personajele bine individualizate cu cele tipice. Îmbinarea
elementelor tragice cu cele comice a făcut posibilă o altă specie literară, cunoscută sub numele
de tragicomedie.
Drama s-a manifestat ca specie modernă în secolul al XVIII-lea, prin scriitorii germani Lessing,
Schiller și Goethe. În secolul romanticilor, specia a evoluat ca manifestare, deoarece oferea
scriitorilor o mai mare libertate de acțiune, de construire a personajelor-model din toate mediile
sociale, în care amestecul dintre tragic și comic permite reliefarea autentică a caracterului uman.
 Dramă istorică: „Răzvan și Vidra” de B. P. Hasdeu, „Apus de soare” de B. Ș.
Delavrancea
 Dramă psihologică: „Năpasta” de I.L.Caragiale
 Dramă socială: „Stâlpii societății” de Henrik Ibsen
 Textul dramatic
Structural, operele dramatice sunt
împărțite în acte și scene. Actele
reprezintă diviziuni care structurează
subiectul, reprezentând etape ale
desfășurării acțiunii, iar scenele sunt
subdiviziuni care marchează intrările
și ieșirile personajelor din scenă.
 Conflictul dramatic poate fi:
- Conflict principal
- Conflicte secundare
- Conflict interior
- Conflict exterior.
 Instanțele spectaculare
- Actanți
- Figuranți
DIDASCALIILE - remarcile autorului
din partea inițială a operei dramatice
cu privire la personaje, timp, spațiu și
din parantezele textului, în calitate
de instrucțiuni adresate actorilor cu
referire la valențele personajelor pe
care le reprezintă sau la jocul scenic.
- OANA: Pentru preaslăvitul nostru stăpân...

- ȘTEFAN: Pentru preaslăvitul nostru stăpân... Pentru osul lui!

De câte ori îmi înfăș pulpa dreaptă zic doamnei: Oana,
piciorul meu. Piciorul meu, vrednic ca Oana. (Scapă sabia
într-adins.) Oană... (Oana ridică sabia, i-o dă și dă să-i sărute
mâna, dar n-o ajunge.) Să mă cobor la tine, ori să te-nalți la
mine? Privește drept în dreptul ochilor mei. A! tu plângi,
Oană? Și de ce? Aide... vino încoace... bătrâna mea
prietenă. Pe creștetul tău să cadă sărutatul voievodului ca
ploaia peste holdele verzi. (O sărută în creștet.) Destul ați
lucrat. (Face semn să se ducă. Fetele se duc binișor și în
ordine.) Apune soarele pe după trâmbele fumurii. Să
lucrăm și noi. (Se uită lung după ele, mai ales după Oana.)
- (Apus de soare – B. Ș. Delavrancea)