Sunteți pe pagina 1din 4

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de Învăţământ:Liceul Tehnologic. Nr.1 Suplacu de Barcău

Profesor : Pop Livia Maria

Obiectul: Limba şi literatura română

Clasa: a XII – a

Data : 7.XII.2017

Subiectul: Figuri de stil şi mijloace de expresivitate artistică

Tipul lecţiei: formare de priceperi şi deprinderi, în receptarea textului liric

Competenţe specifice

I. cognitive: la sfârşitul orei elevii vor şti:

Aplicarea achiziţiilor lingvistice în receptarea mesajelor orale şi scrise,


cu explicarea rolului acestora în reliefarea mesajului.

Utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare, în vederea realizării


unei comunicări eficiente şi personalizate.

Adecvarea strategiilor de lectură la specificul textelor studiate, în vederea unei


lecturi personalizate.

Integrarea cunoştintelor privind limba şi literatura româna într-o viziune coerenta


asupra culturii româneşti.

Adecvarea strategiilor şi tehnicilor argumentative la situaţii de comunicare


diverse.

II. afective: elevii vor trebui:

- să-şi dezvolte sensibilitatea prin receptarea textului poetic.

- să-şi formeze gustul estetic, prin lectura poeziilor.


III. formative: să integreze informaţiile despre romantism şi simbolism într-un
sistem propriu de valori

Strategia didactică:

Metode şi procedee: - conversaţia euristică

- exerciţiul problematizant

- analiza literară

Forme de organizare a învăţării: - activitate frontală

- activitate pe grupe de elevi

Mijloace de învăţământ: - texte poetice

- fişe de lucru

- variantele de subiect de tip II si III, propuse de MEC,


pentru examenul de bacalaureat, 2018

Resurse: - capacitatea de învăţare specifică elevilor clasei a XII-a

- timp 50 de minute

Bibliografie:-Axinte, Elena, Marcel, Giurgea, Metodologia receptării operei


literare, Ed. Spiru Haret, Iaşi,1999.

- Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Ed.


Minerva,

Descrierea şi monitorizarea activităţii didactice

I. Organizarea clasei: se face prezenţa, se asigură cele necesare desfăşurării orei

(1 minut)

II. Captarea atenţiei:

Folosind metoda brainstorming, profesorul reactulalizează informaţiile despre


limbajul poetic.
Limbajul şi expresivitatea textului poetic se caracterizează prin sensul conotativ,
figurat al cuvintelor, prin caracterul original, prin inovaţia şi unicitatea expresiei,
precum şi printr-o bogăţie lexicală de neologisme, arhaisme, regionalisme. Funcţia
principală a limbajului artistic este cea estetica, de aceea se folosesc procedee
artistice şi figuri de stil.

a) figuri sintactice şi de construcţie: enumeraţia, repetiţia, paralelismul sintactic,


refrenul, simetria, antiteza, interogaţia retorică, exclamaţia retorică, invocatia
retorică,inversiunea;

b) figuri semantice (de semnificaţie): epitetul, comparaţia, metafora,


oximoronul, sinestezia,simbolul,personificarea,hiperbola;

c) figuri de sunet: aliteraţia, onomatopeea, asonanţa;

(4 minute)

III. Anunţarea titlului lecţiei noi şi a obiectivelor operaţionale:

Profesorul anunţă titlul lecţiei noi, care se scrie pe tablă şi pe caiete, şi a


obiectivelor operaţionale. ( 2 minute )

IV. Prezentarea sarcinilor de învăţare

- Elevii sunt împărţiţi în patru echipe şi primesc fişe cu sarcini de lucru, sarcinile
vizează interpretarea pe niveluri de analiză a unui text . ( anexa 1)- timp de lucru
15 minute

V. Conducerea procesului de învăţare, asigurarea feed-back-ului

-Elevii îşi prezintă rezultatul lucrului în echipă, prin raportorii pe care şi i-au
stabilit.

-Pe langă analiza pe niveluri de interpretare, elevii vor trebui să motiveze


apartenenţa textului la romantism şi simbolism.

- Profesorul face aprecieri la adresa răspunsurilor primite, aduce, după caz,


completări.

( 30 de minute)

VI.Asigurarea retenţiei şi a transferului ( 3 minute)

Elevii primesc pentru acasă teme diferenţiate, în functie de sarcinile parcurse în


oră.
Tema 1: Scrieţi un eseu argumentativ de 2-3 pagini despre tema iubirii, reflectată
într-un text poetic eminescian studiat, pornind de la următoarea afirmaţie critică:
„El este un idealist, nici vorbă, un om cu mâini întinse spre fanstasma femeii
desăvârşite , pe care n-o va găsi niciodată, pentru că dragostea este căutare, însă
idealitatea lui nu e simbol cu aripi, ci o apariţie concretă şi tangibilă.” ( G.
Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu )

Nota: În elaborarea eseului, veţi respecta structura textului de tip argumentativ:

Ipoteza, constând în formularea tezei/ a punctului de vedere, argumentaţia (cu cel


puţin patru argumente logice, exemple concrete), şi concluzia, concepută ca o
subliniere a ipotezei de la care aţi plecat.

Tema 2: Scrieţi un eseu de 2-3 pagini despre tema şi viziunea despre lume într-un
text poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia, pornind de la următoarea
afirmaţie critică:

,, În opera sa decorul, oamenii, lucrurile au culoarea cenuşie a plumbului fiindcă


peste tot domină tristetea, apăsarea, dezgustul refulat, fie pentru o lume stăpânită
de forţe obscure, implacabile, covărşitoare, fie pentru un mediu fizic care
transmite în suflet oboseala, descompunere, conştiinţa mizeriei iremediabile sau
nostalgia dureroasă a evadarii”. ( Lidia Bote, Simbolismul romanesc)

Nota: În elaborarea eseului, veti respecta structura textului de tip argumentativ:


ipoteza, constând în formularea punctului de vedere/ a tezei, argumentaţia ( cu cel
putin patru argumente, susţinute de exemple), concluzia, concepută ca o întărire a
ipotezei.

S-ar putea să vă placă și