Elemente expresioniste în dramaturgia lui Lucian Blaga

 
Viziunea blagiană asupra mitului este una metafizică,
filosoful considerând că mitul este semnul unei invazii
a divinului în uman.

Miturile sunt niște căi de revelare a misterului, căci

primordialitatea lor păstrează amintirea Începutului.

Blaga vorbește despre latura divin-demonică a

omului și conturează chipul Marelui Anonim, înzestrat
cu proprietăți demiurgice.
Dramaturgul încearcă o spiritualizare a teatrului, dorindu-și un teatru ce se sprijină
pe fundal metafizic. Conflictul și chinurile sufletești (obligatorii) ale personajelor se
dezleagă printr-un gest spre altă lume, printr-o magică transfigurare.

Registrul mitic al dramaturgiei blagiene conține mitul arhaic, toposul mitic și timpul
mitic-metafizic. Criticii au evidențiat că simbolul central se constituie dintr-un topos
al ascensiunii, cum ar fi Muntele sau Arborele lumii, care face legătura dintre cer și
pământ.
 Mitul Originar Mitul Literaturizat

 Ficțiune sincretică cu caracter religios

 Ficțiune artistică/literară
 Cuprinde germenii religiei, istoriei, filosofiei și
 Are ca model nucleul mitului originar
artei
 Are sens de ficțiune, născocire, fabulă alegorică
 Are sens de istorie adevărată, memorie
populară, simbol moral  Are o structură narativă deschisă, supusă
 Are o structură narativă închisă procedeelor de remitizare și demitizare
 Este creat de autor, fiind asociat unui eveniment
 Are o origine anonimă, cu rădăcini în
sau unor personaje
credințele primitive
 Are funcția de „a găsi sens pentru ființa umană într-
 Are funcție educativă și oferă un exemplu de
o lume opacă”
comporament
 Eroii mitizați sunt localizați istoric
 Eroii mitici sunt atemporali și nemuritori
 Se caracterizează prin transistoricitate.
 Se caracterizează prin universalitate și
eternitate.
 Demitizare
Demitizarea presupune desacralizarea
mitului, laicizarea mitului sau chiar
„moartea miturilor” (Nietzsche). Acest
fenomen este caracteristic epocii
moderne , fiind asociat cu alienarea
omului şi criza sacrului în societate.
Exemplu: Paradis în destrămare de L.
Blaga
Remitizare
Criza modernă a dus la crearea de
noi mituri sau la resemnificarea
miturilor vechi, ca sursă spirituală
a lumii moderne.
Remitizarea apare drept rezultat
al funcției mitice ce există în
fiecare individ, demonstrând
permanența mitului, care
constituie un model pentru
autorii contemporani.
Exemplu: Meşterul Manole de
Lucian Blaga
Particularităţile Teatrului nou (expresionist)

„Este un teatru de simplificare extremă, de viziune, de idei şi de gesturi

extatice”.
El renunţă la principiul mimesisului, având o puternică „tendinţă de
spiritualizare”.
El depăşeşte psihologicul şi socialul, ridicându-le într-un plan mitic şi simbolic,
saturat de sacralitate
Acest teatru are un fundal metafizic, dramatismul psihologic fiind substituit cu
un dramatism spiritual.
În teatrul nou se caută surprinderea unor „conflicte de idei – forţe”. Personajele
înseşi devin personaje-idei, întrupând stihii ale firii.
Dramaturgia expresionistă este receptivă la sugestii mitice, arhaice sau ale
tradiţiei folclorice.
 Receptarea critică a dramaturgiei blagiene

Formula expresionistă modernă, adoptată de Lucian Blaga în dramaturgie

se opunea gustului tradiționalist al epocii, din care motiv criticul literar
Ion Sân-Giorgiu consideră că „Blaga a compromis un subiect” cu
referire la piesa Zamolxe, iar Ovid Densusianu percepe aceeași dramă ca
pe o „povestire rece, fără efuziuni lirice, cu multe comparații hazardate”.

Schimbarea de accent în receptarea dramaturgiei blagiene se produce în

1926, grație criticilor importanți ai vremii.
 Receptarea critică a dramaturgiei blagiene

George Gană: „în Zamolxe se confruntă nu concepții religioase, ci un

mod de comunicare contemplativă cu cosmicul, al personajului principal,
cu tendința de contopire dionisiacă specifică dacilor, și, pe de altă parte,
cu tendința opusă, de distanțare, de dominare și sublimare în creație a
fondului obscur, instinctual al ființei, reprezentată de mag”.

Edgar Papu: „Incontestabil că expresionismul a lăsat creații mari și în

lirică, poate mai puțin în roman. De ce, totuși, alături de artele figurative,
expresia sa cea mai adecvată și mai completă se arată a fi teatrul?”
Vasile Băncilă susține că în piesele lui Blaga se fac simțite
tendințe noi din drama modernă expresionistă:

 spiritualizarea teatrului pe fundal metafizic, amintind de Paul

Claudel;
năzuința de esențializare și de comprimare a dialogului, ca la
Kaiser;
multiplicarea eului, vizibilă la Shaw și Prandello.
Clasificarea dramaturgiei blagiene
Prima categorie cuprinde piese
A doua categorie include piese
scrise anterior elaborării
sistemului filosofic şi pot fi scrise după conturarea în linii
numite piese presistemice(piesele mari a acestuia, pe care le
scrise până în anul 1930 şi anume: putem numi piese
Zamolxe, Tulburarea apelor, postsistemice (Avram Iancu,
Meşterul Manole, Daria, Arca lui Noe şi Anton Pann).
Fapta, Înviere şi Cruciada
copiilor).
Particularităţile teatrului blagian (expresionist, mitic-metafizic)
spiritualizarea teatrului pe fundal metafizic;
năzuinţa de esenţializare şi de comprimare a dialogului;
amprenta expresionistă („expresionismul de nuanţă clasică filtrat prin izvorul
folcloric” în piese ca Meşterul Manole, Anton Pann, Cruciada copiilor);
atmosfera de mit şi legendă (specifică teatrului misterelor);
„Demonicul”, drept cheie a întregii viziuni dramatice.
Concepţia blagiană despre teatrul mitic
„Teatrul mare trebuie să depăsească întotdeauna cotidianul
realist, şi asta fie în sens idealist, fie în sens realist chiar, dar
în ambele cazuri pe calea mitului”.
 Formule creatoare în teatru
Idealism mitic Realism mitic

Mesterul Manole Avram Iancu

 Valențele mitului dacic

 Traseul dramatic blagian începe cu un omagiu adus mitului dacic, prima sa piesă fiind
Zamolxe.
 Prin intermediul desacralizării și remitizării, Lucian Blaga prezintă mitul lui Zamolxe într-o
altă lumină, umanizând profund personajul principal.
 Zamolxe al lui Blaga nu este și nu se vrea un zeu, acesta, asemeni unui profet, predică o
credință a iubirii și a naturii, care nu are nevoie de temple și statui.
 Dumnezeul lui Zamolxe este Marele Orb
„Despre Dumnezeu nu poți vorbi decât așa: îl întrupezi în floare și-l ridici în palme, îl
prefaci în gând și-l tăinuiești în suflet, îl asemeni c-un izvor și-l lași să-ți curgă lin
peste picioare, îl prefaci în soare și-l aduni cu ochii, arunci grăunțe între brazde și
zici: din ele crește Dumnezeu.

În dimineața ceea, ca să mă priceapă spinii, l-am schimbat în orb. Le-am spus: noi
suntem văzători, iar Dumnezeu e un orb bătrân. Fiecare e copilul lui și fiecare îl
purtăm de mână. Căci nu ești tu, Dumnezeire, ne-nțelesul orb, ce-și pipăie cărarea
printre spini?”.
 Drama Zamolxe
Zamolxe apare în ipostaza semiterestră, semizeiască a
unui Dumnezeu orb care-şi asumă povara divină pe
cărări străbătute printre spini”.
Eroul pare profetul unei credinţe noi, înfăţişată ca o
contopire a omului cu forţele naturii şi cosmosului (un
fel de panteism).
 Noua religie învinge însă numai prin sacrificarea lui
Zamolxe, amintind de mitul creştin al morţii lui Iisus.
Zamolxe are misiunea unui profet.
Două căi de cunoaştere şi de întâlnire cu fiinţa
supremă
Calea demonic-dionisiacă, Calea calmului, a echilibrului
prin intermediul creaţiei, interior (împăcarea cu sine şi cu
care înseamnă şi sacrificiu, lumea).
autodistrugere.
Extazul Replierea lăuntrică
Dezlănțuirea spirtului
 Personajele din Zamolxe
Personajele dramei sunt simboluri, reprezentând atitudini diferite faţă de viaţă.
Prin Zamolxe este reprezentat substratul dac.
Prin tânărul cu plete lungi şi coroană de spini – stratul creştin.
 Moşneagul care-1 îndeamnă să nu se oprească, ar fi un mod de a reprezenta
stratul mitic ancestral, anterior creştinismului şi dacilor.
Un alt personaj simbolic, Cel de pe rug, poate sugera martirii, care au venit să
continue sacrificiul de sine al Domnului Iisus Hristos, de aceea mesajul rostit de
el are valoare simbolică: De câte ori te cauţi pe tine/ mă găseşti pe mine (pe
Dumnezeu).
Magul care transformă învăţătura lui Zamolxe într-un mit, într-un chip cioplit;
şi Cioplitorul, sunt personaje nereale, fiindcă dacii nu i-au făcut lui Zamolxe un
chip cioplit şi nici n-au cioplit în piatră.
O altă dimensiune mitică a dramaturgiei blagiene este adânc ancorată
în creștinism și religie, autorul preluând anumite simboluri, miteme sau
figuri biblice.

Tulburarea apelor

Meșterul Manole

Cruciada copiilor
 Tulburarea apelor înfățișează chinurile
sufletului în fața necesității de a alege între
dragostea pentru „fiica pământului” și
fidelitatea religiei moștenite.

Popa și Patrasia NONA

„Câteodată iau capul câinelui meu între palme,

mă oglindesc în ochii lui și simt: îi e milă de mine
că-s om. Pașii se opresc, mă caut în amintire: de
unde vin? Mă caut în zare: unde merg? Mă caut în
pulberea drumului și printer hârburi de cer: cine
sunt?”
 Finalul dramei prezintă o scenă apocaliptică, unde toate
bisericile din împrejurimi sunt mistuite de flăcări.
Astfel, Popa înfăptuiește ceea ce nu a putut face
Zamolxe – distrugerea templului pentru învierea
credinței adevărate.

În această piesă Blaga creează un mit personal,

cel al lui Iisus – Pământul, care înfățișează
divinitatea ca fiind lumea, universul în sine și nu
o forță localizată exclusiv în cer sau biserică.
În Meșterul Manole are loc
remitizarea baladei populare,
aprofundând la maxim tragedia
sufletului creator pus în fața unei
alegeri imposibile.

Dacă în balada populară în prim-plan

apare Monastirea Argeșului, atunci în
piesă accentul se deplasează pe
protagonist, pe conflictul interior pe
care-l trăiește.

Apariția în piesă a starețului
Bogumil trimite la Bogumilism,
mișcare religiosă, adepții căreia
considerau drept templu propriul
trup.
Meșterul se află în conflict deschis
cu principiul transcendent: „Jertfa
aceasta de neînchipuit cine-o cere?
Din lumină, Dumnezeu nu poate s-o
ceară, fiindcă e jertfă de sânge. Din
adâncimi, puterile necurate nu pot
s-o ceară, fiindcă jertfa e împotriva
lor”.
 În plan mitopoetic jertfa e metafora
„mutațiunii ontologice”, Mira și Biserica fiind
două figuri gemene care creează o singură
metaforă plasticizantă.

Jertfirea Mirei amintește de o credință

antropologică preistorică, întruchipând pământul
ca Zeița-Mamă, ce semnifică fecunditatea,
puterea de zămislire a naturii, care moare și
reînvie în fiecare an.
Paradoxul și drama Cruciadei
Copiilor sunt determinate de
imposibilitatea asumării
opțiunii corecte – în loc să
caute un iluzoriu și inaccesibil
Sfânt Mormânt, copiii ar
trebui să poposească în cetatea
de hotar, unde ar fi aflat
mântuire sufletească și
revelație spirituală.
 2 personaje opuse, cu
forțe identice asupra
protagonistului Radu sunt
călugărul catolic Teodul și
Doamna cetății ortodoxe,
mama sa.
Dimensiunea mitică în Avram Iancu pare a fi
estompată de factologia istorică.

Protagonistul piesei este asemuit unui

Prometeu, care luptă pentru binele întregii
națiuni.
Acesta devine erou, așa cum era de așteptat să
fie, numai prin înfrângerea sa.
 CONCLUZII
Teatrul de idei valorificat de Lucian Blaga este o expresie elocventă a procesului de
literaturizare a mitului. Dramaturgia blagiană valorifică: miturile dacice, în speţă cel al
lui Zamolxe, miturile cu tentă creștină și faptele istorice, mitizate de autor.
Se atestă în piesele autorului un spectru larg de manifestări ale mitului: dimensiunea
religioasă, ontologică, cronotopul sacru, specific mitului originar; şi o serie de mituri
personale create de Blaga (mitul Iisus-Pământul, mitul Marelui Orb etc).
Teatrul blagian se înscrie în formula expresionistă, întrucât, extragându-și subiectele
din mit, dramaturgul creează personaje-idei, ce evită individualizarea și determinările
obiective, rămânând la condiția lor pur categorială.
Personajele blagiene sunt întruchipări ale unor forţe stihiale, sunt idei
individualizate: Zamolxe e profetul, Manole este eroul creator de artă. În
toţi eroii blagieni există un zbucium lăuntric, un conflict cu propriul demon,
o nelinişte metafizică, o goană după certitudini şi o sete de absolut.
 Concluzii
În opera sa dramatică, Lucian Blaga preia mituri străvechi dându-
le o interpretare nouă, originală, proprie gândirii sale filosofice,
dar turnate într-o formă de teatru modern.
Elementele cu mare frecvenţă în dramaturgia blagiană sunt:
modelul profetic; prezenţa personajelor cu atribute tradiţionale;
discursul apocaliptic sau mesianic; înfăptuirea unei jertfe magice;
dualismul puterilor (divine şi demonice) etc.
Personajele blagiene sunt întruchipări ale unor forţe stihiale, sunt
idei individualizate: Zamolxe e profetul, Manole este eroul creator
de artă. În toţi eroii blagieni există un zbucium lăuntric, un conflict
cu propriul demon, o nelinişte metafizică, o goană după certitudini
şi o sete de absolut.