Sunteți pe pagina 1din 4

VALORI STILISTICE/ EXPRESIVE ALE MODURILOR

VERBALE
Exprimând atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, procesul sau starea enunţate, modurilor verbale
angajează eul rostitor în discursul epic, liric sau dramatic. Resursele de expresivitate artistică ale acestei categorii
gramaticale specifice verbului sunt actualizate prin marcarea modului în care emiţătorul (naratorul, eul liric,
personajul epic sau dramatic) se raportează la obiectul enunţării, felul în care le percepe şi ipostaza lui -
implicată, subiectivă sau nonparticipativă, obiectivă - faţă de evenimentele, situaţiile, ori stările comunicate
prin discurs.

VALORI EXPRESIVE EXEMPLE

MODUL INDICATIV imprimă un caracter obiectiv acţiunilor,


proceselor, stărilor pe care le exprimă.

 Ca mod al enunţării unor fapte considerate reale şi a unor stări


apreciate ca sigure, indicativul apare în limbajul comun ca un Exploziile se succed organizat. Unele le aud
mod neutru din punct de vedere stilistic. la câţiva paşi, altele în mine. [...] A fost
 În textul literar, capacitatea de a exprima certitudinea destul să apară nemţii... focul a două baterii.
locutorului (narator, personaje/ eul liric), în raport cu Şi totuşi acum soarele era sus, prietenii mă
obiectul enunţării, conferă referentului aparenţa unei realităţi aşteptau...
validate în universul ficţional. (C. Petrescu)
 Datorită timpurilor - mai multe decât la celelalte moduri -
permite instituirea unor raporturi diverse între evenimentele M-ai lovit destul pân-acum. [...] Seară de
istorisite (cronologie - anterioritate, simultaneitate, seară, secundă de secundă, de ani şi ani de
ulterioritate - sau acronie), între timpul narat şi timpul zile. M-ai fărâmiţat, m-ai jupuit, m-ai
narării, între momente evocate şi prezentul liric. distrus. Ai făcut din mine o fantomă, o
 Valorile expresive ale indicativului sunt diferenţiate în fantoşă, m-ai umilit. Ăsta-i_per-sonaj?
funcţie de forma temporală a verbului, fiecare dintre cele (M. Vişniec)
şapte timpuri ale indicativului având propriile valenţe stilistice
(prezentul, imperfectul, perfectul simplu, perfectul Ţi-e lumea toată acoperământ. O mierlă
compus şi mai-mult-ca-perfectul, viitorul simplu şi viitorul scoate soarele din apă; facerea lumii poate
anterior). să înceapă, a înflorit un vişin pe pământ. Nu
spune-am fost, nici că voi fi, ci sunt!
(H. Bădescu)

MODUL IMPERATIV instituie o relaţie de comunicare directă — Destul! strigă Lăpuşneanul, nu te mai
exprimând dorinţa sau voinţa emiţătorului de a determina o boci ca o muiere! fii român verde.[...]
acţiune ori de a o împiedica. Haide! luati-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi
 Valoarea stilistică a imperativului rezidă în capacitatea de că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor
exprimare a unor atitudini şi trăiri subiective, printr-un ce pradă ţara.
dublu sistem de semnale: verbale şi paraverbale (accentele (C. Negruzzi)
afective, pauzele expresive, intonaţia specifică ordinului,
ameninţării, îndemnului, rugăminţii, concesiei, ironiei etc.) Stihuri, zburaţi acum din mâna mea
 Ca marcă textuală a stilului direct, imperativul are rol de Şi şchiopătaţi în aerul cu floare,
„teatralizare" şi, în acelaşi timp, rol de dinamizare a discur- (T. Arghezi)
sului personajelor („imperativul dramatic şi narativ"); ... daţi-mi voie: ori să se revizu-i iască,
alături de substantivele/ adjectivele în vocativ reprezintă primesc! Dar să nu se ! schimbe
un indice al oralităţii stilului; în limbajul popular, nimica; ori să nu se revizuiască, primesc!
poate apărea fără referire la o persoană anume=valoare dar atunci să se j schimbe pe ici pe colo...
1
generică; (I.L. Caragiale)
 Prezenţa imperativului în textul liric semnalizează
discursul dialogic sau monologul adresat (care poate lua
forma invocaţiei retorice)
MODUL CONJUNCTIV exprimă potenţialitatea unei acţiune […]şi de lopeţi de bărci, izbit, să mor,
realizabile, posibile, probabile sau atitudinea emiţătorului faţă (N. Stănescu)
de acţiunea, starea, trăirea enunţate: incertitudinea, ezitarea,
aproximaţia, deliberaţia, dorinţa, protestul, indignarea etc. Unde să merg de-acum?
 exprimă stări afective (atitudini şi trăiri subiective). Pe cine să mai aştept?
 În discursul naratorului, al personajelor (discurs direct, (I. Pillat)
indirect/ indirect liber), ori al eului liric, conjunctivul poate
avea rolul de a institui un nivel al acţiunilor, al trăirilor
interioare, al stărilor ipotetice, alternative ori
anticipative(=indicativ viitor);
 presupune dependenţa acţiunii enunţate de o altă acţiune sau
de o stare, de o dorinţă.
 substituire a imperativului cu rol de accentuare a
subiectivităţii;
 în cazul special al verbelor la persoana a III-a a conjunctivului
(când poate apărea fără morfemul „să"), rolul stilistic este de
completare a paradigmei imperativului - care nu are decât
persoana a II-a.
 în textul liric eprezintă, deseori, o marcă textuală a unui plan
al imaginarului= trecerea de la dimensiunea reală la cea
ideală.
MODUL CONDIŢIONAL – OPTATIV dezvoltă, prin aceeaşi
paradigmă verbală, două valori modale: exprimarea unei acţiuni
dependente de o condiţie (explicită sau implicită) şi exprimarea De pildă, as fi putut spune nu…
unei acţiuni realizabile/irealizabile, prezentate ca opţiune (M. Vişniec)
asumată; la timpul perfect acţiunea este ireală. N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
 exprimarea eventualităţii, a posibilităţii, a unor ipoteze/ Surâd numai acei care suspină,
scenarii posibile sau imposibile, a unor acţiuni presupuse,
realizabile sau nerealizate Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
 de ambiguitatea conotaţiilor subiective - de la incertitudine la De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
aserţiune fermă, de la dorinţă concretă la aspiraţie vagă etc. (Radu Gyr)
 optativul care preia funcţia indicativului= ca „optativ al
modestiei, al politeţii" (D. Irimia), când „nu exprimă nici Din contra, doamnă, aş dori, te-aş ruga să fii
condiţia, nici dorinţa, ci arată că acţiunea verbului este posi- bună a-mi acorda o prelungire de termen.
bilă, realizabilă" (E. Câmpeanu). (I.L. Caragiale)
 substituire a modului conjunctiv în enunţuri interogative sau
exclamative; = accentuare a unei tonalităţi subiective - Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
uimirea, indignarea sau ameninţarea vehementă Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
specifică blestemului/ imprecaţiei; în asemenea enunţuri, (T. Arghezi)
apare frecvent forma inversată=amplifică;
 în textul liric=mai rar, având mai ales rolul de a exprima o
situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginată.
MODUL INFINITIV este o "formă verbală" „cu trăsături
duble, de tip verbal şi nominal", verbele la infinitiv numesc în Războiul dădu lui Felix, peste câţiva ani,
chip general, abstract acţiunea, procesul sau starea. prilejul de a se afirma încă de tânăr.
 cu valoare sentenţioasă = indice al registrului gnomic, (G. Călinescu)
 valoarea livrescă (obţinută prin substituirea conjunctivului, Căci ei se nasc spre a muri ! Şi mor spre a se
după o construcţie impersonală sau după verbul „a putea") naşte
2
=specifică registrului stilistic cult; (M. Eminescu)
 conservarea valorii verbale a infinitivului lung= registrul
stilistic arhaic sau registrul popular (în care se utilizează şi Şi-am cântat din coasta mea
în formele inversate ale viitorului/ale condiţionalului) din vertebra ca o stea,
 asocierea valorii imperative - care conferă un ton imperso- de-a-ncălecare pe-o şa,
nal=marchează stilul oficial; pe o şa de cal măiastru,
 forma de perfect a infinitivului(Foarte rar folosită în limba foaie verde de albastru.
actuală,) îndeplineşte funcţia stilistică de marcă a (N. Stănescu)
narativităţii prin instituirea unei succesiuni temporale.
 Infinitivul lung, chiar dacă este substantivizat în limba Ştefan-Vodă a început a-i batere până ce i-
română, păstrează urme semantice ale acţiunii, numind au trecut de Dunăre.
rezultatul acesteia; apare frecvent în titlurile poeziilor. (I. Neculce)
Îmi era a scăpare de dânsul.
(I. Creangă)
MODUL GERUNZIU este singurul mod nepersonal care
conservă conţinutul dinamic specific verbului, surprinzând o Dar Moromete parcă nici nu auzea [...],
acţiune în desfăşurare, un proces, o stare durativă; înscrierea conducând mai de-parte torentele de apă,
acestora într-o temporalitate fără referire la momentul enunţării facându-le loc cu sapa şi continuând liniştit
permite exprimarea oricărei durate - prezente, trecute ori şi neturburat să vorbească...
viitoare -, în funcţie de context. (M. Preda)
 capacitatea de a crea imagini dinamice; Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
 determină circumstanţele acţiunii exprimate prin verbul ca şi cum ai ceti în deserturi un gând,
regent sau îi adaugă acestuia o altă acţiune într-un ritm ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
alert; ca şi cum ieri ar fi în curând,
 antepus regentului, el poate avea o funcţionalitate astfel stau palid şi trist fumegând.
polivalentă, exprimând, în acelaşi timp temporalitatea şi (N. Stănescu)
cauzalitatea=ambiguitate stilistică.
 rolul de a atribui substantivului o însuşire dinamică, având Ruxandra ieşi tremurândă şi galbănă şi,
(de cele mai multe ori) funcţia stilistică de epitet; această răzemându-se de pare-te: „Voi să daţi seamă
funcţie este accentuată frecvent prin valoarea adjectivală a înaintea lui Dumnezeu”, zise suspinând.
gerunziului = rol de semnalizare a registrului stilistic cult; (C. Negruzzi)
 la nivel fonetic - prin sonoritatea specifică a terminaţiei care
susţine deseori valoarea onomatopeică a verbului; Măicuţă bătrână
 la nivelul sintaxei poetice, dacă o suită de gerunzii sunt Cu brâul de lână,
situate la sfârşitul versurilor, generând monorima Din ochi lăcrimând,
(frecventă în poeziile populare); Pe câmpi alergând,
 structura unui grup verbal (cum este prezumtivul prezent) prin Pe toţi întrebând
care se accentuează caracterul durativ al acţiunii sau al Şi la toţi zicând
stării+ se reliefează percepţia subiectivă(= acţiune ipotetică, (Mioriţa)
probabilă, incertă, presupusă, bănuită, dorită). Şi poate şi acum a mai fi trăind, dacă n-a fi
murit.
(I. Creangă)
MODUL PARTICIPIU prezintă o acţiunea încheiată sau Iertat să fie cel ce la mânie ;
rezultatul acesteia implicând o valoare temporală trecută, cu Mi-a împlântat cuţitul pân-la os,
efecte care persistă sau au încetat în momentului | enunţării; Dar neuitat şi neiertat să fie
având un „comportament dublu: verbal şi adjectival" Cel care-a râs de gându-mi bătăios.
(Dicţionar de ştiinţe ale limbii), participiul cumulează funcţii (N. Labiş)
stilistice specifice celor două clase morfologice.
 conservă particularităţile verbului (ca element formativ Casa lui moş Costache era leproasă,
pentru diateza pasivă, pentru perfectul conjunctivului, al înnegrită. Poarta era ţinută cu un lanţ, şi
condiţionalului sau al infinitivului, pentru indicativ - perfectul curtea toată năpădită de scaieţi.
compus sau viitorul anterior) este actualizată prin tipare sin- (G. Călinescu)
3
tactice care se abat de la normele limbii standard: inversiuni
topice, recurenţă, dislocare sintactică. Umanitatea înfometată, iradiată, atomizată,
 participiul cu valoare adjectivală = figuri semantice (epitet, e prea ocupată.
metaforă, metonimie etc); (M. Ursachi)
 adjectivul participial poate primi determinanţi cir- Confuz, înnebunit, dezagregat, i Stamate
cumstanţiali specifici verbului sau poate avea grade de abia putu să apară cu i căruciorul prin
comparaţie specifice adjectivelor, ceea ce îi conferă valenţe canal...
stilistice multiple. (Urmuz)
 Participiul substantivizat (prin articulare), cu formă Rotit de două ori la mărul-soare, în
afirmativă sau negativă, are rol în diversificarea/îmbogăţirea minutare-aprins - şi încrestat.
lexicului şi în structurarea unor figuri stilistice specifice (I. Barbu)
substantivului. Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul şi neştiutul...
(T. Arghezi)
MODUL SUPIN exprimă în chip general, abstract, acţiunea, Iar Manea ofta
procesul sau starea văzute ca potenţialitate; având o formă Şi se apuca
verbală invariabilă precedată de un morfem-prepoziţie care poate Zidul de zidit
crea legături sintactice atât într-un grup verbal, cât şi într-o Visul de-mplinit.
structură nominală - supinul are valenţe combinatorii multiple şi (Mănăstirea Argeşului)
implicit, funcţii stilistice diverse.
 supinul care îşi menţine statutul verbal este, mai ales, cea de Aerul miroase a umed, a sfârşit de iarnă
epitet (al verbului ori al substantivului regent); (G. Adameşteanu)
 supinul adverbializat îndeplineşte, frecvent, funcţia
stilistică de epitet; Era o gospodărie boemă, cu prieteni tineri,
 are şi valoare metaforică; cu sărbători mici improvizate, pline de
 supinul substantivizat activează, preponderent, funcţia veselie şi de neprevăzut.
metonimică; (C. Petrescu)
 echivalenţă cu imperativul; ca şi infinitivul, supinul prin care
se exprimă o solicitare imperativă, un ordin, un îndemn,
conferă enunţului un ton impersonal, devenind un indice
textual al stilului oficial,
 în textul literar, poate supramarca inserţiile nonartistice,
„decupajele" cu valoare documentară menite să amplifice
„efectul de real”.

Bibliografie:
Got, Mioriţa, Lungu, Rodica, Literatura română, Ed. Nomina, 2007