Dacia literară

Importanţa revistei „ Dacia literară” şi a faimoasei Introducţii scrise de Mihail Kogălniceanu,

„redactorul răspunzător”, nu poate fi corect măsurată fără a schiţa mai întâi contextul istoric, politic şi
cultural în care au apărut cele trei numere ale revistei ieşene. La acea vreme marii îndrumători culturali se
risipeau în multiple acţiuni pentru a construi conştiinţa unui popor „fracturat” încă de istorie.
Revista a apărut la Iaşi, între ianuarie şi iunie 1840. Deşi a apărut într- un tiraj redus- 200
de exemplare şi doar în trei numere, aceasta a avut un impact deosebit asupra culturii române.
Kogălniceanu enumeră, în Introducţia sa, cele mai bune „foi” ale momentului, adică revistele care deja
existau în cele trei provincii româneşti: Curierul românesc de la Bucureşti( sub conducerea lui Heliade
Rădulescu), Gazeta de Transilvania, ( sub conducerea lui G. Bariţ), Albina românească de la Iaşi ( sub
conducerea lui Gheorghe Asachi).
Noua revistă îşi propune reunirea acestor forţe dispersate şi mizează pe valoarea naţională. Numele
revistei este simbolic- Dacia este acel spaţiu istoric sfâşiat în mai multe bucăţi, pe care îndrumătorii
culturali din Principate şi din Ardeal ar vrea să- l recompună. De aceea, termeni ca „naţional” şi „român”
revin frecvent în discursurile lui Kogălniceanu. „În sfârşit, ţălul nostru este realizarea dorinţii ca românii
să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”, subliniază, inclusiv grafic, redactorul „Daciei literare”.
Planul lui Kogălniceanu introduce în discuţia publică un element revoluţionar pentru acea epocă.
La numai 23 de ani, el îşi construieşte demersul cultural pe axa unui anume spirit critic ce lipsea în epocă.
Vorbeşte despre „critica noastră” care trebuie să fie „nepărtinitoare”:„vom critica cartea, iar nu persoana”.
Acestea sunt principii fundamentale, după care se măsoară maturitatea unei culturi.
Totodată, tânărul Kogălniceanu îşi depăşeşte cu mult epoca, anunţând şi prefigurând autonomia
esteticului, dusă de Maiorescu mai târziu. Ironizează de asemenea „dorul imitaţiei”, acea „manie
primejdioasă” care „omoară în noi duhul naţional”. El observă că „apar numai traducţii din alte limbi, şi
încă şi acelea de ar fi bune”. De aceea recomandă inspiraţia naţională, studierea propriei noastre istorii,
pentru a extrage din ea subiectele şi temele unei literaturi originale.
Rubricaţia revistei reflectă programul enunţat in Introducţie. Astfel, printre alte rubrici, în primul
număr a apărut nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanu, de Costache Negruzzi şi Scene pitoreşti din
obiceiurile poporului. Un nou mod de a face curte, articol semnat de M. Kogălniceanu. În numerele
următoare au publicat şi C. Negruzzi, V. Alecsandri sau Gr. Alexandrescu.
Programul lui Kogălniceanu are trăsături iluministe. Deşi după numai trei numere revista este
suspendată, la porunca domnitorului, aceasta şi-a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea conştiinţei
de sine a românilor.