Sunteți pe pagina 1din 7

Trăsături ale curentelor literare şi culturale

Umanismul (sec. al XIV-XVI-lea.) etse un curent cultural care a apărut în Italia,


secolul al XIV-lea sub numele de Renaştere.
Trăsături:
- redescoperă valorile antichităţii care pune în centrul atenţiei OMUL
- umanismul înseamnă dragoste , respect, înţelegere faţă de om.
- accentul cade pe raţiune, libertatea şi demnitatea omului.
Umanismul apare ca o mişcare împotriva inchiziţiei bisericii catolice, ca luptă împotriva
dogmatismului.

Iluminismul (sec. al XVIII- lea) este un curent literar apărut în Franţa în secolul
al XVIII- lea (numit secolul luminilor).
Trăsături:
- pune accent pe luminarea poprului, pe raţiune, cultură, muncă, toleranţă, emancipare.
- acordă o mare atenţie luptei pentru egalitate şi libertate.
- are carecter antifeudal, antidespotic
Iluminiştii criticau biserica, şcoala, justiţia, monarhia absolută.
În literatura apar noi specii: romanul filozofic, fabula, satira.

Clasicismul este un curent literar artistic ce apare în Franţa, între sec. al XVII-lea-
sec. al XIX-lea.
Reprezentanţi de seamă sunt Corneille, Racine, Mollire, Boileau, La Fontaine, La
Bruyere.
În literatura română se manifestă în perioada veche la Dimitrie Cantemir și Miron Costin
(prin construcția frezelor specific latină) în perioada pașoptistă (în simbioză cu romantismul)
la V. Alecsandri (pasteluri, Fântâna Blanduziei), Al. Odobescu, Grigore Alexandrescu
(meditații, satire, fabule), Bolintineanu, B.P. Mumuleanu, Asachi, Barițiu dar și mai târziu în
operele lui M. Eminescu (Scrisori, perfecținea formei poeziei), I. Creanga, I.L. Caragiale, I.
Slavici (construcția personajelor), Titu Maiorescu, Ion Pillat, L. Blaga, Călinescu, Șt. A.
Doinaș. Majoritatea acestor scriitori dar și intelectualii contemporani lor s-au format sub egida
modelului clasic prezent în școlile din București, Iași, Blaj.
Clasicismul reînvie valorile literaturii antice (în special grecești), considerate idealuri de
echilibru și armonie și are ca scop modelarea individului astfel ca el sa atingă idealul
frumuseții morale
La noi clasicii iau formele și modelele antice și le adaptează pentru a exprima idealuri ale
vremii lor ca de exemplu formarea statului național unitar român
Trăsături:
- accentul pus pe raţionalitate (chiar şi în artă) în dauna pasiunii;
- cultivă legile armoniei, echilibrului, simetriei;
- personajele sunt construite ca eroi ideali, funcționând ca modele pentru societate;
- ele sunt animate de principii morale ferme (cinste, prietenie, adevăr, patriotism etc.);
- sunt strâns legate de stat, datoria cetățenească fiind mai presus de sentimentele
personale;
- puritatea genurilor şi a speciilor ( neamestecul lor);
- speciile utilizate (imn, odă, poem epic, tragedie) erau socotite specii superioare ale
literaturii dar și poezii cu formă fixă (sonet, rondel, glosă etc.);
- în tragedie (specie dramatică specifică perioadei antice) se respectă regula celor trei
unităţi: (timp- 24 h, spaţiu – decor unic, acţiune – un singur conflict);
- stilul este caracterizat de simplitate și veridicitate;
- are în prim planul reflectării aristocrația ca și clasă socială.

Paşoptismul
Situată între 1830 – 1860, perioada paşoptistă marchează în istoria culturală a
românilor procesul de modernizare rapidă a societăţii româneşti sub influenţa modelor
culturale occidentale.
Trăsături:
- combaterea imitaţiei
- crearea unor opere originale de inspiraţie naţională: istoria, natura, folclorul;
- teme specific: natura, istoria, tema patriotică;
- elanul revoluţionar;
- caracterul national;
- lupta pentru unitate naţională;
- lupta pentru unitatea limbii;
- coexistenţa mai multor curente literare chiar şi în aceeaşi operă: romantismul,
clasicismul, iluminismul, umanismul.

Romantismul este un current literar apărut în Franţa la începutul secolului al


XIX-lea ca reacţie împotriva clasicismului.
Trăsături:
- în opera epică sunt create personaje excepţionale prezentate estîn situaţii
excepţionale;
- romantismul pune accent pe sentimente;
- procedeul artistic de bază este antiteza ( ex. personaje positive - personaje negative,
elemente cosmice – elemente terestre, efemer – etern etc.)
- teme specific romantismului: iubirea şi natura, istoria, folclorul, timpul, geniul,
existenţa etc.
- motive specifice: cerul, luna, stelele, marea, izvorul, codrul, visul, umbra, geniul,
trecere timpului, femeia înger, femeia demon, moartea, privirea, noaptea etc.
- o characteristică este înclinaţia spre reverie, spre meditaţie şi spre confesiune prin
verbe şi forme pronominale la persoana I;
- o caracteristică a romantismului eminescian este aspiraţia spre absolut, spre ideal;
- vizionarismul eminescian se conturează prin imagini vizuale despere moartea şi
naşterea universului;
- expresivitaea limbajului se realizează prin figuri de stil;
- meditaţia romantică este subiectivă; lirismul subiectiv se realizează prin persoana I
şi/sau a II-a, prin verbe şi forme pronominale, prin vocative.

Realismul este un current literar care se manifestă în secolul al XIX-lea şi are ca


preocupare răsfrângerea obiectivă, veridică a realităţii şi lipsa idealizării.
Trăsături:
- se caracterizează prin obiectivitate, perspectiva narativă este obiectivă prin naraţiunea
la persoana a III-a, prin verbe şi forme pronominale;
- o altă caracteristică este prezentarea veridică a realităţii, descrierea vieţii;
- descrierea detaliată a cadrului natural, al locurilor, al clădirilor;
- crearea de personaje tipice;
- crearea de personaje realiste cu calităţi şi defecte;
- analiza psihologică;
- precizarea locului şi a timpului.

Naturalismul este un curent literar constituit în Franta, ca o prelungire a


realismului, între 1860–1880, sub influentele realismului lui Flaubert şi a pozitivismului
lui Taine.

Trăsături:

- foloseşte metodele de investigare proprii ştiinţelor exacte;


- observaţia minuţioasă, reproducerea totală a realităţii – a naturii umane primare;

- ereditatea şi mediul – personajul în relaţie cu ereditatea bolii, instincte, aspecte


sumbre, crude;

- utilizarea tuturor domeniilor limbajului.

Reprezentanti: în literatura universala: E. Zola, G. de Maupassant, A. Daudet, Martin du


Gard (Franţa) g. Hauptmann (Germaia); Th. Dreiser (America etc.). În literatura roâmână
elemente naturaliste se regăsesc în opera lui I.L. Caragiale, B. Şt. Delavrancea, L. Rebreanu,
Hortensia Papadat Bengescu, N. Breban.

Parnasianismul este un curent poetic apărut în Franţa pe la mijlocul secolului


al XIX-lea ca o reacţie la subiectivismul romantic.

Trăsături:

- obiectivarea lirismului, atitudine impersonală;


- preferinţa pentru formele expresive, frumoase;

- cultul perfecţiunii formale;

- rigoarea versurilor, ritmului, sonorităţii cuvintelor;

- cultivă cu precădere poezii în forme fixe (sonetul rondelul).

Simbolismul este o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XIX-lea,


care se opunea romantismului, naturalismului și parnasianismului și potrivit căreia
valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și
descifrată cu ajutorul simbolurilor.
Trăsături:

- sugestia, sinestezia, corespondenţa;


- cromatica ( culoarea gri – monotonia, apăsarea sufletască; violetul, rozul – nevroza,
negrul – moartea; albul – neantul, monotonia etc.)

- muzicalitatea prin imagini auditive, prin motivul instrumentelor muzicale, prin ritm;

- sentimente dominante – spleenul, nevroza, solitudinea, monotonia, starea de decadenţă


sugerate prin motive specifice – ploaia, plumbul, apa care dezintegrează materia,
motivul instrumentelor muzicale;

- motive specifice: cavoul, plumbul, oraşul sufocant, ploaia, apa etc.

Tradiţionalismul este o mişcare literară care s-a manifestat în literatura română


şi a cărei ideologie se cristalizează în jurul revistei „Gândirea” apărută la Cluj în anul
1921. Tradiţionalismul este orientat spre valorificarea specificului naţional (istoria şi
folclorul), componenta spirituală a sufletului ţărănesc, conştiinţa religioasă ortodoxă,
valorificarea miturilor autohtone, a credinţelor străvechi, a existenţei rurale.

Trăsături:

- promovează tema rurală (a satului), tema relogioasă – ortodoxismul;


- cultivă autohtonismul, cultul străbunilor, folclorul, mitologia românească, istoria
românilor;

- valorifică componenta spirituală a sufletului ţărănesc;

- revalorizează elementarul, teluricul (ce aparţine de pământ, pământesc), existenţa


rurală;

- pune accent pe etic, etnic şi social.

Modernismul este un curent literar apărut la noi în 1919 (perioada interbelică).


Iniţiatorul modernismului românesc este Eugen Lovinescu. Iedile moderniste au fost
promovate prin intermediul revistei şi al cenaclului „Sburătorul”.

Trăsăturile prozei moderniste:


- tema citadină (din viaţa oraşelor);
- personajele sunt intelectuali;
- crearea romanului obiectiv şi de analiză psihologic;
- ilustrarea în operele literare a unor idei filozofice;

Trăsăturile poeziei moderniste:


- ingambamentul (scrierea cu literă mică la începutul versurilor);
- rima variabilă;
- măsura variabilă (numărul de silabe);
- versul liber ( care nu rimează cu alt vers);
- renunţarea la structurarea pe strofe;
- poezii fără rimă;
- cultivarea unor idei filozofice;
- reflexivitatea prin lirismul subiectiv;
- viziunea subiectivă asupra raportului fiinţă-timp-univers;
- limbajul ermetic (Ion Barbu), limbajul metaforic şi alegoric;
- estetica urâtului preia cuvinte considerate nepoetice şi le conferă sensuri adânci (Tudor
Arghezi);
- înnoirea limbajului poetic prin folosirea unor cuvinte din limbajul popular încărcate
cu sensuri adânci;
- metafora revelatorie (care adânceşte misterul) (Blaga).
Poeţi modernişti: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu.

Neomodernismul este o mişcare literară din anii 1960, ce aduce redescoperirea


sensibilităţii creatoare, a emoţiei estetice şi înnoirea limbajului poetic , după un deceniu
în care literatura fusese ideologizată politic.
Poezia îşi recapătă conştiinţa de sine, se vorbeşte din nou la persoana întâi. Poeţii
se întorc la marile teme filozofice, la metaforele subtile, la mit şi la intelectualism.

Trăsăturile poeziei neomoderniste:


- ingambamentul (scrierea cu literă mică la începutul versurilor);
- rima variabilă;
- măsura variabilă (numărul de silabe);
- versul liber ( care nu rimează cu alt vers);
- renunţarea la structurarea pe strofe;
- poezii fără rimă;
- cultivarea unor idei filozofice;
- reflexivitatea prin lirismul subiectiv;
- viziunea subiectivă asupra raportului fiinţă-timp-univers;
- aparenţa de simplitate a limbajului poetic;
- teme filozofice, mitologige;
- reflexivitate prin viziunea subiectivă, pesoana I
- intelectualism;
- metafore subtile, ambiguizarea sensurilor;
- transparenţa imaginilor poetice, concretizarea noţiunilor abstracte, viziunea şocantă
asupra sentimentelor, senzaţia de plutire, de zbor, de dans (Nichita Stănescu).

Postmodernismul este un curent literar ce se manifestă după 1980 până în zilele


noastre. Postmodernismul se defineşte prin raportare la modernism, atât ca o
continuare a acestuia, cât şi în opoziţie faţă de anumite tendinţe ale acestuia. În timp ce
modernismul rupe cu tradiţia, postmodernismul înglobează experienţa estetică anterioară, o
recuperează creator şi ironic, ludic şi parodic. În timp ce scriitorii modernişti erau preocupaţi
de producerea textului, de actul creaţiei, adică de autoreferenţialitate, postmoderniştii se
deschid din nou spre lume, spre real, de exemplu prin biografism şi prin poezia cotidianului.
Ceea ce aduce nou poezia postmodernistă este noua relaţie a autorului cu lumea, cuvintele
cheie care exprimă această manieră lirică fiind: „poezia care coboară în stradă”, „ poezia
realului”.
Trăsături:
- ingambamentul (scrierea cu literă mică la începutul versurilor);
- rima variabilă;
- măsura variabilă (numărul de silabe);
- versul liber ( care nu rimează cu alt vers);
- renunţarea la structurarea pe strofe;
- poezii fără rimă;
- extinderea narativităţii asupra poeziei;
- limbajul simplu;
- intertextualitatea (citatul colajul);
- parodia, ironia, ludicul;
- cotidianul, realul.