UNIVERSITATEA ”PETRE ANDREI” DIN IAŞI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

DISCIPLINA: Psihologia educaţiei
PROGRAMUL DE STUDIU: PSIHOLOGIE
CICLUL DE STUDII: I – diplomă de licenţă, anul I
TITULAR CURS: Lect. univ. dr. Felicia IUROAIA

ESEU

De ce este importantă educaţia permanentă

pentru formarea mea ca psiholog şcolar ?

Student:
Roşu Augustin
(Centrul teritorial: Botoşani)
 Conceptul de educaţie permanentă îmi deschide mai multe perspective de
studiere şi cercetare a problemei motivaţiei învăţării la o vârstă adultă, de exemplu
acum, la aproape 35 de ani. Schimbarea de optică, precum şi schimbarea strategică de
la dimensiunile pedagogice, psihofiziologice şi sociologice de studiere a învăţării la
vârstele adulte, la cele socioculturale, economice şi, mai recent, manageriale, se
rezumă în principal la evoluţia condiţiilor economice şi sociale.
Mondializarea, evoluţia culturală, şomajul, diversificarea publicului căruia i se
oferă oportunităţi educative sunt menţionate de Adrian Neculau ca „noi provocări ce
pot conduce la reformularea obiectivelor educaţiei adulţilor”: de la oferirea unei „a
doua şanse” la stăvilirea „cumulului de inegalităţi”.
Educaţia permanentă este importantă pentru mine, ca viitor psiholog şcolar, în
ceea ce priveşte dezvoltarea carierei profesionale. De asemenea, acceptarea şi
adaptarea la schimbare, precum şi obţinerea unui statut social favorabil presupune
educaţie permanentă. Dacă ne dorim un loc de muncă permanent, avem nevoie
implicit de educaţie permanentă, nu ne putem plafona la un anumit nivel şi avea
aceleaşi expectanţe.
O altă “perspectivă” a importanţei educaţiei permanente pentru formarea mea ca
psiholog şcolar este cea psihologică, şi anume valorificarea interesului pentru
problemele şcolarilor de orice vârstă. Trecutul meu de şcolar mă poate ajuta pe mine
să descopăr problemele şcolarilor de astăzi, însă nu poate fi de ajuns; este posibil ca
variantele de rezolvare din urmă cu 15-20 de ani să fie “depăşite” la momentul actual,
tocmai de aceea este nevoie de o “updatare” a cunoştinţelor, sau de aliniere a
trecutului la prezent şi – de ce nu – la viitorul apropiat.
Educaţia nu se termină la sfârşitul şcolarizării instituţionalizate, ci este un
proces continuu, permanent. Educaţia permanentă se extinde pe întreaga durată de
viaţă a unui individ. Educaţia permanentă reprezintă o abordare dinamică a educaţiei
care permite adaptarea materialelor şi a mijloacelor de învăţare la noile condiţii
impuse de dezvoltare. Deşi educaţia permanentă este adânc înrădăcinată în realitatea
socială, baza ei imediată este totuşi individul.
Educaţia permanentă trebuie să creeze motivaţia pentru realizarea integrală a
valorilor vieţii. Pentru a dezvolta strategii comprehensive şi coerente de învăţare pe
parcursul vieţii, e necesar ca diferite niveluri şi sectoare ale sistemelor de educaţie şi
formare, inclusiv domeniile nonformale, să lucreze în strânsă legătură unele cu altele.
Se impune crearea unei reţele permanente, centrată, din nou, pe individ.
Educaţia de bază, urmată de educaţia şi formarea profesională iniţială, mă
înzestrează pe mine, (încă) tânărul, cu noile competenţe de bază cerute de o economie
fondată pe cunoaştere. Totodată, trebuie să se asigure că „ am învăţat să învăţ” şi că
„am o atitudine pozitivă asupra învăţării”. Având aceste două caracteristici bine
definite, nu îmi va fi greu să ţin pasul cu noile reglementări economice, sociale, etc.
Deoarece eu sunt influenţat din exterior, în scopul iniţierii procesului
motivaţional, condiţiile-cadru ale învăţării pe parcursul vieţii trebuie să fie favorabile
recunoaşterii de către mine a activităţii de învăţare ca gen de activitate care va
contribui la ameliorarea calităţii propriei mele vieţi.
Scopul final al educaţiei permanente este deci menţinerea şi îmbunătăţirea
calităţii vieţii.