Motto:

„There are more things in heaven and earth, Horatio,

than are dreamt of in your philosophy”
(„Se află mult mai multe lucruri în cer şi pe pământ, Horaţio,decât cele pe care le închipuie filosofia
noastră”)
(W. Shakespeare, Hamlet)
De ce
LITERATURA FANTASTICĂ ?

ATRACTIVITATEA
Întâmplările prezentate sunt neobişnuite, misterioase.
Întâlnim mituri, simboluri, superstiţii, practici magice, elemente de filosofie.
ACCESIBILITATEA
Speciile literare în care se regăseşte fantasticul sunt, în general, de dimensiune medie (nuvelă şi
povestire), deoarece fantasticul reclamă o desfăşurare abruptă, spectaculoasă.
EFECTELE
ASUPRA
CITITORULUI
Exercită o puternică fascinaţie asupra cititorului de orice vârstă, care evadează astfel din rutina zilnică.
FANTASTICUL este un concept dificil, care, deşi abordat de foarte mulţi exegeţi, nu beneficiază de o
definiţie unanim acceptată
DEFINITII ALE FANTASTICULUI
 P. C. Castex: „O intruziunea brutală a misterului în cadrul vieţii reale”
 Roger Callois, În inima fantasticului: „Orice fantastic este o încălcare a ordinii recunoscute,
revărsare a inadmisibilului în sânul inalterabilei legalităţi cotidiene” Fantasticul este o „ruptură”,
„un scandal inadmisibil pentru experienţă sau pentru raţiune“;
 Irene Bessiere: Fantasticul presupune „prezenţa a două ordini care se opun, dar care coexistă”;
 Louis Vax insistă, în definirea fantasticului, pe ideea de inexplicabil care se opune explicabilului,
locului comun.
 Tzvetan Todorov, Introducere în literatura fantastică: „Mai curând decât un gen de sine
stătător, el (fantasticul n.n.) ar reprezenta linia de demarcaţie dintre celelalte două genuri
amintite: anume straniul şi miraculosul”.
 Fantasticul reprezintă o experienţă a extremelor, a limitelor, norma lui va fi constituită de
superlativ, de excesiv.
 Todorov observă o hibridare a genurilor, vorbind de FANTASTIC-STRANIU, STRANIU,
FANTASTIC-MIRACULOS şi MIRACULOSUL PUR.
 FANTASTICUL este definit ca o ezitare produsă de contactul cu un eveniment supranatural.
 FANTASTICUL se situează la graniţa dintre două genuri: STRANIUL şi MIRACULOSUL.
 Când legile realităţii nu sunt afectate şi permit explicarea fenomenelor descrise, se vorbeşte
de STRANIU, iar de MIRACULOS atunci când fenomenul poate fi înţeles doar admiţând noi legi
ale naturii.
Sursele de inspiraţie ale fantasticului românesc:
 folclorul, gândirea mitico-magică;;
 filosofia;;
 proza fantastică străină: romanul gotic, Edgar Allan Poe, Theophile Gautier etc.
a) FOLCLORUL / GÂNDIREA MITICO - MAGICĂ
 Fantasticul folcloric aduce o lume populată cu apariţii înfricoşătoare: spirite, demoni, strigoi,
fantome.
 Într-o lume a eresurilor, a vrăjilor şi corespondenţelor, în preajma apelor, ori a locurilor
blestemate ancorează frecvent operele lui Gala Galaction şi Vasile Voiculescu.
b) FILOSOFIA
 Eminescu este creatorul prozei fantastico-filosofice româneşti. El introduce în proza surse de
inspiraţie noi, prin valorificarea originală a unor motive literare şi filosofice de circulaţie
europeană. Eminescu inserează fantasticul şi experienţa spirituală, propune tehnici narative ale
literaturii de anticipaţie, deschide drumuri literare noi prin interferenţa genurilor şi a
fantasticului cu filosofia, pe care vor merge mai târziu Mircea Eliade, Vasile Voiculescu ş.a. .
 Fascinat de doctrinele tantra şi yoga, Mircea Eliade le ia ca puncte de plecare pentru nuvelele
Nopţi la Serampore şi Secretul doctorului Honigberger.
c) PROZA FANTASTICĂ STRĂINĂ
 Romanul gotic: abundă groaza şi fantomele, castelele, magia, misterul. În stilul gotic, accentul
este pus pe vag, pe nepământean şi pe suspans.
 Edgar Allan Poe: William Wilson (text grefat în jurul dublului romantic), Prăbuşirea casei
Usher (1839) (motivul central al textului este cel al casei blestemate);
 Fantasticul francez: Moarta îndrăgostită (1835), de Theophile Gautier şi Vera (1876), de Villier
de l’Isle-Adam;
 Fantasticul romantic german: Undine, de Fridrich de la Motte-Fouqué şi Adelbert von Chamisso,
Nemaipomenita poveste a lui Peter Schlemihl (1814)-motivului umbrei;

Trǎsǎturile textului fantastic

 existenţa a două planuri: real şi ireal (structura oximoronicǎ);
 apariţia subită a unui element misterios, inexplicabil, care perturbă ordinea firească a realităţii;
 dispariţia limitelor de timp şi de spaţiu la apariţia elementului misterios/ ireal;
 ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie a evenimentului;
 compoziţia gradată a naraţiunii întreţine tensiunea epică;
 verosimilitatea;
 finalul ambiguu, deschis.
Teme şi motive specifice literaturii fantastice
Pornind de la textele româneşti alese a fi analizate pe parcursul acestei lucrări, cea mai potrivită
clasificare a temelor literaturii fantastice ni s-a părut a fi cea a lui Roger Caillois, din Eseuri despre
imaginaţie, pe care am adaptat-o în funcţie de necesităţi:
 Pactul cu diavolul
 Intervertirea domeniilor visului şi realitǎţii
 Oprirea sau repetarea timpului, magia. Motive: vraja, descântecul, luna, miezul nopţii, cifra
magicǎ, obiectul magic Metempsihoza Metamorfoza
 Dedublarea personalitǎţii. Motive: dublul, oglinda, umbra, tabloul
 Strigoiul condamnat la o rǎtǎcire veşnicǎ şi fǎrǎ ţel
a) MITUL FAUSTIC (PACTUL CU DIAVOLUL)
(Sărmanul Dionis, La hanul lui Mânjoală, Moara lui Călifar, Lostriţa)
Pactul cu diavolul reprezintă un târg, conform căruia cineva îşi vinde sufletul pentru a primi înţelepciune,
tinereţe, bani, putere etc. În nuvela eminesciană Sărmanul Dionis: un călugăr medieval (Dan)
primeşte o carte magică de la Ruben, un cărturar fascinant, care de fapt este Lucifer.

• În nuvela La hanul lui Mânjoală, fantasticul apare ca o ruptură în ordinea firească a întâmplării şi
implică prezenţa diavolului (cu care hangiţa avea legături): odaia fără icoane, uşa care se
trânteşte atunci când drumeţul îşi face cruce şi incendiul final fac din han un spaţiu aparţinând
Infernului şi protejat de Satana.. Tot aşa, cotoiul şi iedul sunt întrupări ale diavolului şi păzitori
ai spaţiului malefic.
• Nuvela Moara lui Călifar se deschide cu descrierea morii lui Călifar (pomenită în titlu). Moara
este pusă sub semnul maleficului, apare ca un spaţiu demonizat. Cum nimeni dintre cei aflaţi
în viaţă nu văzuse moara „în umblet", oamenii credeau că este folosită pentru nevoile Satanei.
• În povestirea Lostriţa, Voiculescu prezintă o lostriţă, o „nagodă" rânduită pe Bistriţa de
Necuratul; este „peştele naibei", care „creşte de trei ori pe atât" pentru a înşela pe cineva; se
întrupează ca urmare a unei operaţii de magie. Vrăjitorul pare a fi el însuşi Diavolul.
b) INTERVERTIREA DOMENIILOR
VISULUI ŞI REALITĂŢII
(Sărmanul Dionis, Domnişoara Christina)
c) OPRIREA SAU REPETAREA TIMPULUI, MAGIA
(MOTIVE: VRAJA, DESCÂNTECUL, LUNA, MIEZUL NOPŢII, CIFRA MAGICĂ, OBIECTUL MAGIC)
(La ţigănci, Dropia, Balaurul, Domnişoara Christina, Creanga de aur)
OPRIREA SAU REPETAREA TIMPULUI
Sentimentul timpului din mitologie a fost transsimbolizat epic sau liric, exemplul cel mai strălucit
în acest sens fiind Mihai Eminescu, continuat într-o maniera originală şi modernă de Mircea Eliade în La
ţigănci, Tinereţe fără tinereţe.
VRAJA, DESCÂNTECUL
 Descântecele, vrăjile şi farmecele sunt practici insolite ale magiei. În povestirea Dropia, a lui
Ştefan Bănulescu, fetele nemăritate din neamul lui Salcău se adună în ajunul Anului Nou într-o
odaie, îmbrăcate în cămăşi albe până la pământ, închise la gât şi fără nicio podoabă.
Motive literare fantastice: MOTIVUL LUNII, CIFRA MAGICĂ, CARTEA MAGICĂ, OBIECTUL
MAGIC
 „Este uşor de înţeles de ce omul primitiv, <le moin civilise> a dat mai multă importanţă lunii
(…) decât soarelui. Soarele este un astru în care omul nu-şi găseşte nicio corespondenţă: este
etern acelaşi, egal cu sine, fără niciun fel de devenire.Luna, dimpotrivă, este un astru care
creşte, descreşte şi dispare, un astru a cărui viaţă este supusă aceleiaşi legi a devenirii, a
naşterii şi morţii. <Viaţa> lunii este aşadar mult mai aproape de om decât gloria maiestuoasă a
soarelui” Mircea Eliade, Drumul spre centru
 Puterile magice ale lui Dan/ Dionis se datorează cărţii vechi, pe care maestrul Ruben i-a dat-o,
învăţându-l să folosească formulele (din care nu lipseşte cifra 7), care-l fac să trăiască clipe de
fericire totală împreună cu Maria.
 Cifra 7 este cifră mistică, ce are puteri magice: „pe fila a şaptea a cărţii stau toate formulele ce-
ţi trebuiesc pentru asta. Şi tot la a şaptea filă vei afla ce trebuie să faci mai departe".
 În literatura fantastică, numărul obiectelor ireale trebuie să fie mic (două sau trei). Orice obiect
poate deveni fantastic dacă primeşte o adjectivare ireală, fantastică: cufăr fermecat, covor
zburător, pelerină fermecată.
 În Schimnicul, acţiunea magică ţine de uciderea omului-lup cu un glonţ de argint descântat, de
apărarea împotriva duhurilor rele, prin protecţia cercului magic. Condiţiile favorabile actului
magic sunt totdeauna prezentate de Voiculescu. Luna plină apare ca un invariant al cadrului în
care are loc ritualul, noaptea cu lună nouă fiind favorabilă tuturor operaţiilor şi iniţiativelor
oculte.
d) METEMPSIHOZA (REINCARNAREA)
(Sărmanul Dionis, Adam şi Eva)
 Tema reincarnării sufletului după moarte vine din gândirea indiană şi s-a bucurat de multă
popularitate în romantism; în viziune buddhistă, sufletul este condamnat să se reincarneze până
când dobândeşte forţa spirituală de a se ridica deasupra timpului profan;
 Întâlnim, în nuvela Sărmanul Dionis, ideea reincarnării din doctrina indiană, preluată de
Eminescu prin intermediul filosofiei lui Schopenhauer.
 Tema metempsihozei (prezentă în Avatarii faraonului Tla) va fi reluată de Liviu Rebreanu în
romanul Adam şi Eva.
e) METAMORFOZA
- transformarea unei fiinţe, a unui obiect în ceva diferit de natura sa primară
(Lostriţa, Iubire magică, În mijlocul lupilor, Dropia)
 În Lostriţa, Voiculescu prezintă capacitatea unui peşte de a se metamorfoza în femeie.
 În Iubire magică, frumoasa Mărgărita se transformă într-o urâţenie absolută, zeiţa
metamorfozându-se într-o babă hidoasă, semănând cu o strigoaică.
 Povestirea În mijlocul lupilor, scrisă de Vasile Voiculescu, prezintă un posibil caz de lycantropie.
Luparul este privit cu ostilitate de săteni, care bănuiesc că este un om-lup (lykantrop), o fiară,
care „uneori se preface el însuşi în lup şi iese înaintea oamenilor să-i sfâşie ".
 Povestirea Dropia, de Ştefan Bănulescu, se bazează pe ambiguitatea pasăre, femeie, ideal.
f) DEDUBLAREA PERSONALITĂŢII (MOTIVE: DUBLUL, OGLINDA, UMBRA, TABLOUL)
(Sărmanul Dionis, Aranca, ştima apelor, Omul care şi-a găsit umbra, Domnişoara Christina,
Noaptea de Sânziene)
 În credinţele româneşti, umbra este considerată imagine a sufletului, reprezintă dublul omului,
un fel de fiinţă astrală care îşi continuă existenţa şi după moartea materială; „de aceea sufletele
morţilor sunt imaginate ca nişte umbre, vizibile doar în condiţii speciale. În poveştile populare,
lângă comori se înalţă adesea o umbră ce se conturează în lumina lunii”
 În nuvela Sărmanul Dionis, de M. Eminescu, umbra reprezintă partea eternă a fiinţei. Călugărul
ia locul umbrei sale, căpătând acces la memoria tuturor avatarurilor anterioare.
 Sabina Fînaru evidenţiază, în romanul Domnişoara Christina, de Mircea Eliade, importanţa
tabloului, ca obiect fantastic.
g) STRIGOIUL CONDAMNAT LA O RĂTĂCIRE VEŞNICĂ ŞI FĂRĂ ŢEL
 Strigoiul se naşte din sângele unui om ucis şi trăieşte în locul unde a avut loc crima, făcând ca
împrejurimile să devină neroditoare.

LITERATURA ŞTIINŢIFICO-FANTASTICĂ
(literatura de anticipaţie ştiinţifică)
 Literatura ştiinţifico-fantastică este mult mai apropiata de literatura de aventuri, de basm, de
literatura magică, de romanul poliţist decât de literatura fantastică.
 Recuzita literaturii S.F. conţine: substanţe de laborator, raze laser în locul clasicei săbii, monstrul,
Savantul nebun, extratereştrii, invenţiile ştiinţifice, galaxii, roboţi, lumi necunoscute, dar locuite,
androizi, golemi, roboţi, quasari, teleportare, găuri negre, tunelul/ maşina timpului.
 NUVELA FANTASTICA
Sărmanul Dionis (1872) - Mihai Eminescu
 Structura oximoronică a fantasticul este evidentă - planul real coexistând cu cel ireal.
 Călătoria în timp şi spaţiu a lui Dionis/ Dan se constituie într-un element misterios care apare
subit, perturbând ordinea firească a realităţii.
 Folosirea cărţii magice face ca să dispară limitele spaţiului şi ale timpului.
 Prin întrepătrunderea planurilor povestirii (prezentul lui Dionis/ trecutul lui Dan), fantasticul
urmăreşte nedumerirea cititorului.
 Deznodământul amplifică enigma, nu o rezolvă, caracterizându-se prin ambiguitate.

La hanul lui Mânjoală (1898/1899) - I. L. Caragiale

 existenţa a două planuri: real şi ireal;
 elemente misterioase, inexplicabile, care perturbă ordinea firească a realităţii;
 Abilitatea lui Caragiale constă chiar în construirea celor două personaje, polcovnicul Iordache
(partizan al existenţei supranaturalului) şi Fănică (adept al unor explicaţii realiste, fireşti).
 Funcţia implicită a cititorului este foarte importantă în acest text. Putem vorbi de fantastic
numai la nivelul acestei abordări.
 Cititorul se vede pus în situaţia de a nu putea opta nici pentru opinia polcovnicului Iordache
(MIRACULOS), nici pentru cea a lui Fănică (STRANIU).
 Cât timp există această pendulare între interpretarea evenimentelor citite ca efect al unor cauze
naturale şi interpretarea lor ca efect al unor cauze supranaturale ne situăm în plin FANTASTIC.

Kir Ianulea (1909) - I. L. Caragiale

 Caragiale împrumută „motivul femeii mai rele decât dracul”[1] de la Machiavelli. (Florin
Manolescu)
 In cazul nuvelei Kir Ianulea, nu se poate vorbi propriu-zis de FANTASTIC, ci, mai degrabă de
MIRACULOS.
 Textul este înrudit cu basmul, datorită folosirii unor personaje specifice Iadului, Dardarot /
Scaraoţchi, Aghiuţă.

Moara lui Călifar (1902) - Gala Galaction

„În Moara lui Călifar, Galaction reia mitul vrăjitorului care şi-a vândut sufletul diavolului în
schimbul unei nemăsurate comori. Naraţiunea alternează, cu ingeniozitate, planul real cu cel
fantastic, trecerea de la un plan la altul făcându-se cu subtilitate, fără ca cititorul să observe.”
(Eugen Simion, Gala Galaction şi vocaţia fabulosului)

La ţigănci (1959) - Mircea Eliade

 Fantasticul din nuvelă este de tip erudit datorită trimiterilor mitologice (Cerber, Parce, Caron,
Vestale), filosofice şi literare (Divina comedie, Dante Alighieri).
 Fantasticul se naşte din ambiguitate, din deghizarea irealului în real, sau, cum spune Mircea
Eliade, din prezenţa neştiută a sacrului, camuflată în profan. Există, cu alte cuvinte, o ordine
secundă, ordinea irealului – care o dublează pe aceea aparentă şi logică a realului.
Dincolo de nisipuri (1962) - Fănuş Neagu
Nuvela Dincolo de nisipuri este, aşa cum o numea Eugen Simion, „o naraţiune aproape
fantastică (...) a unui miraj într-un cadru de viaţă debordantă”.
(Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. I, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1978, p. 583)
 POVESTIREA FANTASTICA
Balaurul (1928) - Mihail Sadoveanu
Balaurul este singurul text din cele nouă povestiri din Hanu Ancuţei care are specific fantastic.
I. O primă interpretare se încadrează în sfera MIRACULOSULUI, prin metamorfoza eroinei.
II. O a doua interpretare propune asemănarea balaurului cu un vârtej mai puternic, apărut în
anumite condiţii climaterice (vară, în apropierea malului Moldovei). (STRANIU)

Lostriţa (1970) - V. Voiculescu

 Lostriţa este o povestire fantastică şi folclorică, deoarece planul real se îmbină cu cel fabulos.
 Motivele specifice literaturii fantastice sunt: vraja de la miezul nopţii, luna în pătrar,
metamorfoza (peşte-fată-peşte), vrăjitorul şi diavolul transformat în peşte.

În mijlocul lupilor (1966) - Vasile Voiculescu

În mijlocul lupilor are ca temă superstiţia că există oameni care se pot transforma, temporar,
în lupi (lykantropi).

ROMANUL FANTASTIC
Creanga de aur (1933) de Mihail Sadoveanu
 Prin puterile neobişnuite ale protagonistului, Kesarion Breb, obţinute în cei şapte ani petrecuţi în
templele egiptene, romanul Creanga de aur trebuie încadrat în categoria MIRACULOSULUI.
 Acceptarea magiei, a practicilor spirituale ieşite din comun ca reale, înlătură posibilitatea afilierii
acestui roman la FANTASTIC şi impune includerea lui în sfera MIRACULOSULUI.

Noaptea de Sânziene (1955)

Mircea Eliade
 Este valorificată semnificaţia nopţii de Sânziene: „- Unii spun că în noaptea aceasta, exact la
miezul nopţii, se deschid cerurile. (...) Dar că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le
privească”.

Domnişoara Christina (1936)

Mircea Eliade
Primul roman fantastic din literatura română.
Textul înclină mai mult spre circumscrierea în sfera miraculosului.
Personajele cred în spirite, în strigoi, în lumea de dincolo, în morţi vii care terorizează
împrejurimile.