Caracteristici ale limbajului poetic - Creatiile literare, indiferent de genul n care se grupeaza, ilustreaza stilul artistic ca stil functional

prin care limba este utilizata nu doar pentru a transmite informatii, ci mai ales pentru a trezi emotii estetice. Limbajul poetic este deci limba folosita cu functie estetica:
Se distinge prin caracterul individual, u 525d38f nic, original, inedit al comunicarii lingvistice; nsusirile expresive (bazate pe conotatie) ale limbajului sunt foarte marcate, functia estetica fiind prioritara; n constituirea textului, se apeleaza la imaginea artistica, la conventie si la fictiune; Sunt asimilate elemente din toate celelalte stiluri functionale; Structura sintactica a enunturilor este foarte diversa; topica e subiectiva; nglobeaza elemente din afara limbii literare (din limbajul popular, familiar, argotic, arhaisme, neologisme, aspecte din variantele regionale); Se utilizeaza intens figurile de stil sau retorice, jocurile de cuvinte, ambiguitatea voita a sensurilor, sugestia si conotatia, nuantarea sinonimica, unitatile frazeologice neobisnuite;

Nivelurile textului poetic - Receptarea textului literar din perspectiva stilistica presupune descifrarea lingvistico-artistica a operei. La toate nivelurile limbii, n stilul beletristic sistemul limbii este actualizat n cea mai mare libertate, cu o singura constrngere: subordonarea fata de principiul general care guverneaza procesul semnificarii n comunicarea literara: expresivitatea estetica.
I. Nivelul fonetic al limbii este dat de manifestarea ei n substanta sonora, prin sunete cu un anumit ton, cu naltimea, durata sau amplitudinea lor, la care se adauga silabele, accentul, ritmul, intonatia cu posibile valori expresive. Resursele expresivitatii pot fi:
asocierea sunetelor n context - aliteratie, armonie imitativa, asonanta, ecou, rima; contraste sonore; locul, tipul vocalelor (nchise / deschise), accentuarea lor; modificarea sunetelor; caderea sunetelor, a silabelor sau adaugarea lor; onomatopee, cuvinte derivate de la acestea (frecvente n proza lui I. Creanga ca marci ale oralitatii);

 cuvinte expresive prin sunete si volum sonor; ritmul - expresia necesitatii de simetrie si de armonie - apare nu numai n versul traditional, ci si n versul liber; succesiunea silabelor se asociaza cu miscarea ideilor si a sensibilitatii poetului; (exista si o ritmica a prozei, elaborata de autor prin atentia pentru cadenta si curgerea frazei (la Creanga sau la Sadoveanu, de exemplu); pauza - este o componenta a ritmului, dar are valorile ei expresive: fragmenteaza versul (cezura), ntrerupe brusc comunicarea pentru a sugera o stare sufleteasca, o emotie

debitul - numarul de sunete emise n unitatea de timp: tempoul vorbirii poate fi mai rapid sau mai lent ca manifestare temperamentala, afectiva sau retorica (n discurs).

II. Nivelul morfologic vizeaza: frecventa unor parti de vorbire (substantivele, adjectivele sunt mai frecvente n tablouri sau n descrierile statice; verbele imprima dinamism);

forme rare ale cuvintelor; superlativul stilistic al adjectivelor; dativul etic, dativul posesiv; valorile stilistice ale persoanei gramaticale; valorile stilistice ale timpurilor si modurilor verbale (de exemplu, prezentul narativ, istoric, etern; imperfectul duratei, al indeterminarii etc.); elemente ale oralitatii (vocative, interjectii, verbe la imperativ etc.). III. Nivelul sintactic - reprezinta dinamizarea structurilor limbii, miscarea ntregului mecanism prin relatii si concepte legate de logica. Sintaxa este expresiva prin: topica (topica normala este neutra din punct de vedere expresiv, n schimb, abaterile sunt expresive); constructii redundante (reluarea si anticiparea); constructii care reflecta destramarea structurii logice a enuntului: anacolutul, parantezele, digresiunile, constructiile incidente, elipsa s.a.

propozitiile exclamative si interogative;

 paralelismul sintactic; structurile complexe, arborescente (reflectnd miscarea gndirii, a sensibilitatii). IV. Nivelul lexico-semantic - este cel la care sensul apare n legatura cu expresia (forma) acestuia, sub forma semnului lingvistic manifestat n cuvnt, dar si n constructii mai largi, sintactice chiar. La acest nivel, resursele expresivitatii sunt: motive poetice / laitmotive; cuvinte polisemantice; cmpuri (sfere, arii) semantice (lexicale); expresii, locutiuni cu rol afectiv; nuante arhaice, regionale ale limbii; relatii de simetrie, de opozitie (prin surprinderea contrastelor, a antonimelor sau prin paralelism); resurse afective ale derivarii: diminutive, augmentative etc.; mbogatirea sensurilor prin metafora, epitet, metonimie, sinecdoca, eufemism, ironie, hiperbola s.a. (sensuri figurate); folosirea mijloacelor lexico-semantice pentru a exprima umorul, satira (jocul de cuvinte, paradoxul, ambiguitatea etc.).

V. Nivelul stilistic al limbii determina organizarea limbajului n functie de interferenta factorului subiectiv, al creatorului, cu cel sociocultural. La acest nivel se constituie textul ca unitate superioara enuntului; este un nivel transfrastic (dincolo de fraza), loc de ntlnire a tuturor nivelurilor anterioare. Un text literar se va diferentia de cel publicistic, administrativ sau stiintific, comunicnd emoti, sentimente. Elementele lingvistice sunt completate de cele extralingvistice, textul se raportndu-se la contextul cultural, estetic, psihologic, istoric etc. Analiza nivelului stilistic al textului va releva, asadar, toate acele elemente care constituie "expresia unei individualitati" (Tudor Vianu), adica stilul unui scriitor.