EFECTELE STILISTICE ALE SEMNELOR DE PUNCTUAȚIE ȘI DE

ORTOGRAFIE

VIRGULA

Virgula marchează separarea unei apoziții/explicații suplimentare, izolarea

unei construcții în vocativ, separarea a două idei aflate în raport adversativ (dacă
întâlnim conjuncția dar, iar, însă, ci) sau disjunctiv (dacă întâlnim conjuncția sau),
elipsa predicatului (Mama vine, sora, nu.), construcție incidentă (Vino, zise el.). De
asemenea, virgula coordonează prin juxtapunere două propoziții sau două funcții
sintactice de același fel: Ea citește, el pierde timpul.
Virgula se folosește în situații în care este necesar să se accentueze, să se releveze
o anumită parte a enunțului.
Virgula scoate în prim-plan ceea ce este mai important pentru acel context.

PUNCTELE DE SUSPENSIE

Marchează întreruperea, discontinuitatea șirului gândirii și o pauză

afectivă ce accentuează sentimentele exprimate în text. Punctele de suspensie
evidențiază surprinderea, exitarea, durerea, regretul, îndoiala, o vorbire
incoerentă, disperarea, meditația, nedumerirea, renunțarea, haosul în gândire.
În textul literar, reprezintă un semn grafic, dar și de tonalitate, care
marchează discursul fragmentar, de tip reflexiv/meditativ, semnificând
interiorizarea trăirilor sau a gândurilor.
Punctele de suspensie marchează întreruperea comunicării. Motivațiile subiectului vorbitor sunt
multiple; consideră că destinatarul subînțelege ceea ce urmează; un moment de surpriză sau șoc emoțional,
având ca efect instaurarea tăcerii semnificative, o pauză psihologică, intenționată a vorbitorului, după care
urmează un cuvânt neașteptat, care poate avea nuanță ironică.
Punctele de suspensie interiorizează starea de spirit. Ele constituie fundalul pe care se realizează stări
și sentimente.
Și în discursul liric, punctele de suspensie marchează întreruperea enunțului, au valoare de a sugera
starea profundă a eului liric; ele angajează și cititorul într-o stare de reflexivitate.
Punctele de suspensie folosite în mod repetat în text sunt pauze afective în fluxul narativ și sugerează
reflecțiile rememorării unor întâmplări din trecut.
Punctele de suspensie îndemnă la meditație, sugerând totodată o puternică încărcătură emoțională a
eului liric.
LINIA DE PAUZĂ
Linia de pauză este marca unei tensiuni lirice deosebite, când este plasată
după un enunț cu caracter confesiv, inducând cititorului conștiința gravității mărturisirii:
Carbonizat, amorul fumega-
Parfum de pene arse...
Linia de pauză are rolul de a atrage atenția cititoului asupra trăirilor
afective ale eului liric și conferă o frumoasă notă de expresivitate.
Linia de pauză este cea mai adecvată pentru a reda o pauză, care deschide
perspectiva unei dezvăluiri, unei precizări, unei elucidări și a unei insistări.
Cade
Tot ce-i frumos și unic-
Cade sufletul.
Linia de pauză are valoare de semn de egalitate, de echivalență totală între două realități
Toamna-strugure de chihlimbar.
 Linia de pauză marchează, totodată, o schimbare a intonației și pune în evidență o atitudine afectivă
a eului liric.
DOUĂ PUNCTE
-au rolul de a atrage atenția asupra a ceea ce urmează, introduc o constatare de mare valoare, de o
mare revelație. Marchează o pauză, uneori mai mică decât punctul, pauză care pregătește și anunță o vorbire
directă, o enumerare, o exclamație sau o concluzie. Acest semn este un segment de pornire, demarare a unei
constatări derivate din ceea ce a trăit și a concis autorul.

SEMNUL EXCLAMĂRII
-marchează grafic o atitudine a vorbitorului, o stare sufletească. Aceasta poate fi
suferința, bucuria, deznădejdea, admirația, regretul, dezaprobarea, ciuda etc.
Contextul are un rol foarte important în identificarea corectă a acestei stări.
Semnul exclamării marchează conturul intonațional al unui enunț
exclamativ, dar și participarea afectivă a autorului, accentuând sentimentele
exprimate; poate marca și adresarea directă și evocarea unei
personalități/invocarea divinității etc.
Prezența propozițiilor exclamative într-un text narativ (când nu aparțin
personajelor) indică implicarea afectivă a naratorului, iar într-unul liric reprezintă o marcă a eului liric. În
amândouă situațiile, propozițiile exclamative imprimă textului o notă puternică de subiectivitate,
exteriorizând starea de spirit a eului poetic sau narativ.

SEMNUL INTEROGĂRII
-exprimă o implicare afectivă puternică: îndoială, nedumerire, uimire,
emoție, surpriză, furie, dilemă, incertitudine, căutarea febrilă, suferința,
nehotărâre, indignare etc.
Semnul interogării marchează conturul intonațional al unui enunț
interogativ, evidențiază starea de inceritudine sau starea meditativă a eulul liric
( în funcție de situație).

PUNCTUL ȘI VIRGULA
Punctul și virgula marchează ezitarea autorului de a trece la alt segment de comunicare,
el face o legătură între cele enunțate anterior și cele ce urmează să fie spuse în comunicare.

PUNCTUL
-ca semn de punctuație, marchează sfârșitul unui enunț enunțiativ, însoțit de o intonație enunțiativă.
Marchează sfârșitul unei comunicări. Ca semn de ortografie, este folosit pentru a marca abrevierile (U.S.A.).

CRATIMA
-este întotdeauna semn de ortografie și marchează fie elidarea unui sunet ( ș-un, c-un, lung-a
timpului cărare), fie unirea într-o singură silabă a două părți de vorbire diferite ( de-al meu, de-un gând
etc.). În ambele situații, cratima facilitează rostirea într-o singură silabă, fluidizând discursul liric/epic,
după caz. În textul liric, cratima are un rol important în conservarea unităților prozodice (ritm, măsură), în
realizarea și păstrarea muzicalității.
GHILIMELELE
- redau cu exactitate vorbele/replicile unor personaje, fiind de multe ori mărci ale
vorbirii directe.