Genul liric (textul liric)

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul își exprima propriile
gânduri, idei și sentimente în mod direct prin intermediul eului liric
al figurilor de stil
al imaginilor artistice
elementelor de versificație

 Lirismul pune accent pe transmiterea de emoții, sentimente și stări.

Trăsăturile textului liric:
1. Prezența eului liric
Eul liric reprezintă vocea interioară permanentă, prin intermediul căreia autorul îşi
exprimă stări sufleteşti, sentimente, emoţii, idei. Este o voce ficțională, existând
numai în interiorul textului și reprezentând un sine imaginar, căci nu este a autorului
ca persoană cu existență reală, ci reprezintă o ipostază umană îndrăgostitul
copilul
geniul
inadaptatul
contemplatorul naturii
revoltatul

Eul liric se remarcă prin mărcile lexico-gramaticale ce surprind

subiectivitatea acestuia, implicarea directă și afectivitatea.
Identificarea lor într-un text se face pe baza:
 verbelor de persoana I și a II-a (ex. mergeam, spuneai, căutați,
privesc)
 pronumelor personale de persoana I și a II-a (ex. mi-, pe mine, te,
eu)
 pronumelor și adjectivelor pronominale de persoana I și a II-a (a
mea, ta, al tău)
 verbelor la imperativ ce exprima un îndemn, o poruncă, o
rugăminte ( vino!, strigă!)
  substantivelor în vocativ ce exprimă o chemare, o strigare,o invocație
(Copile!, codrule!)
 interjecțiilor ce pot exprima și accentua diverse stări sufletești ( of!, vai!, ah!)
 liniei de pauză și a punctelor de suspensie ce marchează o pauză afectivă
 enunțurilor exclamative, interogative și imperative
Eul liric poate transmite următoarele sentimente:

 Bucurie; admirație; încîntare; uimire; satisfacție; satisfacție; duioșie;

dragoste;
 Încurajare; încredere; respect; mulțumire; speranță; demnitate; mîndrie;
 Tristețe; resemnare; melancolie; jale; dor; durere; regret; compasiune;
compătimire; frică;
 Supărare; nemulțumire; neîmpăcare cu soarta; disperare; condamnare; ură;
repulsie; răzbunare; furie;
 Nedumerire; confuzie; certitudine;
2. Prezența figurilor de stil
Figurile de stil sunt procedee stilistice prin care se modifică înțelesul propriu al unui
cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel încât sensurile vechi să se îmbogățească,
pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate.

1. Epitetul este figura de stil care constă în evidențierea însușirilor deosebite ale
obiectelor, ființelor sau fenomenelor în stare de a emoționă pe cititor.
a) epitet cromatic (evidențiază culori)
Ex: „flori albastre”
b) epitet cu rol personificator (atribuie o trăsătură specifică ființelor vii obiectelor
sau fenomenelor)
Ex: „codrii se zvârcoleau neputincioși”
c) epitet cu rol metaforic: apare prepoziţia „de” urmată de un substantiv
Ex: „feți frumoși cu păr de aur”

Obs: Epitetele sunt cel mai adesea exprimate prin adjective.

2. Comparația este figura de stil care constă în evidențierea trăsăturilor a doi

termeni, în scop expresiv.
Ex. „soarele ca o minge de aur”
Comparația are întotdeauna doi termeni (comparat și comparant) uniți cu ajutorul
prepozițiilor „ca”, „precum”, „asemenea”, „cât” sau cu ajutorul verbelor „a părea”,
„a semăna”, „a se asemăna”.

3. Enumerația este figura de stil care constă în înșiruirea mai multor termeni, cel
puțin doi.
Ex: „Aici stejarii, brazii și fagii trufași înalță capul lor spre cer.”
„Căci eu iubesc și ochi și flori și buze și morminte.”

4. Metafora este figura de stil care constă în înlocuirea unui termen cu sens propriu
cu unul cu sens figurat, mai expresiv, cei doi termeni având însușiri comune.
Obs. Metafora mai este numită o comparație subînțeleasă, o comparație prescurtată
sau o comparație din care lipsește cuvântul „ca”, „precum” etc.
Ex. „Lună, tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci.”
„Credința-i val, iubirea vânt Și viața fum!”
5. Repetiția este figura de stil care constă în repetarea unor cuvinte sau
construcții pentru a se obține un efect expresiv.
Ex. „Ziua ninge, noapte ninge, dimineața ninge iar”

6. Personificarea este o figură de stil prin care se atribuie însuşiri

omeneşti unor fiinţe necuvântătoare sau unor lucruri şi fenomene ale naturii.
Ex. norii plâng; soarele râde; stelele clipesc; vântul aleargă.
Obs. Personificarea, spre deosebire de epitetul personificator, are în
componența sa un verb.

3. Prezența imaginilor artistice

a) Imaginile vizuale- creează cititorului impresii la nivel vizual, adică ceea
ce putem observa direct.
Ex. „pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratec” (M. Eminescu)

b) Imagini auditive- creează cititorului senzații sonore.

Ex. „și scârțâiau coroanele de plumb”(G. Bacovia)
c) Imagini olfactive- sunt legate de simțul mirosului, prezentarea a ceva ce se
poate mirosi.
Ex. „Mai sunt încă roze, mai sunt/ Și tot parfumate și ele” (Al.Macedonski)

d) Imagini dinamice- prezintă o reprezentare dinamică, prin folosirea verbelor

care indică mișcarea
Ex. „luna pe cer trece” (M. Eminescu)

Să analizăm următoarea strofă:

epitet epitete

„Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,

Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină, epitet
Pieptul de dor, fruntea de ganduri ți-e plină.”

personificare
imagini vizuale- „Luna... sfântă și clară”, „ochii tăi mari”, „bolta senină”
imagini dinamice – „Luna pe cer trece”, „stelele nasc”

4. Prezența elementelor de versificație

Orice poezie va conține elemente de versificație/prozodie. Acestea sunt:
1. Versul este un rând dintr-o poezie.
2. Strofa este o grupare alcătuită din doua sau mai multe versuri: distih (2 versuri);
tertina (3 versuri); catren (4 versuri); cvintet (5 versuri); sixtina (6 versuri).
3. Măsura versului reprezintă numarul de silabe care îl alcătuiesc. Exista
versuri lungi (de 14-16 silabe) și versuri scurte (de 7-8 silabe). Măsura
poate fi constantă (ex. 8 silabe) sau variabilă ( 8-9 silabe).
Exemplu:
„Vino-n codru la izvorul -------- 8 silabe
Care tremură pe prund,-------- 7 silabe
Unde prispa cea de brazde --------8 silabe
Crengi plecate o ascund.” ---------- 7 silabe

Măsura versurilor este variabilă în acest caz, de 7-8 silabe. Daca ar fi avut 8 silabe,
măsura versurilor ar fi fost constantă.
4. Rima reprezinta potrivirea silabelor finale din versurile ce alcătuiesc o strofă.
Tipuri de rima:
- rima împerecheată: a, a, b, b
Exemplu
„Codrule, codrutule
Ce mai faci dragutule
Ca de când nu ne-am văzut
Multa vreme a trecut.”

- rima încrucișată: a, b, a, b
Exemplu
„Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii)
Stau gata să se-nalţe din tulpini
Spre cerul primăverii...”

- rima îmbratișată: a, b, b, a
Exemplu
„Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Şi cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.”

- monorima: a, a, a, a
Exemplu
„La mijlocul drumului
La puțul porumbului
Vazu-i floarea câmpului
Dar nu-i floarea campului.”

- rima albă (versuri albe / libere): a, b, c, d

„Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.”

5. Ritmul reprezintă armonia unei poezii, realizată prin succesiunea regulată a

silabelor accentuate și a celor neaccentuate într-un vers.
Tipuri de ritm:
- Ritm trohaic: prima silabă accentuată, a doua neaccentuată
- Ritm iambic: prima silabă neaccentuată, a doua accentuată
- Ritm amfibrahic: accentuată, neaccentuată, accentuată