VALOAREA EXPRESIVĂ A SEMNELOR DE

PUNCTUAŢIE
Semnele de punctuaţie notează grafic pauza şi intonaţia din vorbire, de aceea ele se constituie în
indici preţioşi pentru realizarea unei lecture expresive a textului literar.
Uneori ele au un rol foarte important în înţelegerea stării sufleteşti a unui personaj .
Folosirea punctului [.] la sfarşitul unor propoziţii enunţiative scurte şi repetate, precum şi la
fragmentarea propoziţiilor şi a frazelor măreşte expresivitatea textului, sugerând stări sufleteşti tensionate
(zbucium sufletesc) ,,…Aprinde lumanarea. E galben ca ceara. Se uită la icoane. Se închină. Şi-şi aduce
aminte de Dumnezeu”. ,,Hagi-Tudose”, de B. Şt. Delavrancea.
Personajul este neliniştit, iar această stare se reflectă în acţiunile sale sacadate, idee ce ia forma unor
propoziţii, fraze, imprimă uneori textului narativ un anume dinamism, iar alteori contribuie la realizarea gradată
a tensiunii.
 Punctul şi virgula[;] – marchează o coborâre a tonului şi o pauză mai mare.
Conferă frazei o anumită armonie, ritmicitate.

 Semnul exclamării[!] – marchează grafic o atitudine a vorbitorului, o stare sufletească. Aceasta

poate fi: suferinţa, bucuria, deznădejdea, admiraţia, regretul, dezaprobarea, ciuda etc. Contextul are un rol foarte
important în identificarea corectă a acestei stări.
Prezenţa propoziţiilor exclamative într-un text narativ (când nu aparţin personajelor) indică
implicarea afectivă a naratorului, iar într-unul liric reprezintă o marcă a eului liric. În amândouă situaţiile,
propoziţiile exclamative imprimă textului o notă puternică de subiectivitate.

 Semnul întrebării [?] poate sugera şi el o gamă variată de sentimente şi stări sufleteşti : suferinţa,
uimirea, nehotărârea, indignarea ,, Să cheltuiesc pentru el?...” se întreabă Hagi Tudose indignat (Furia
personajului este în acest context expresie a lăcomiei, a unui mod de a înţelege viaţa ca fiind incompatibilă cu
noţiunea de a cheltui, fie şi pentru el, cu atât mai puţin pentru alţii).
Valoare expresivă deosebită o au propoziţiile interogative în monologul interior.
Propoziţiile interogative care reprezintă de fapt false întrebări se numesc interogative retorice.
Vorbitorul comunică ceva, vrând sa sublinieze mesajul, să-i impresioneze şi să-i implice pe ascultători (cititori).
,,Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine?” (M. Eminescu ,,Călin(File din poveste)”

 Punctele de suspensie […] – marchează o întrerupere a vorbirii, intenţionată sau nu.

Întreruperea intenţionată se face pentru a sugera ceva (a avertiza); punctele de suspensie din schiţa
lui I.L. Caragiale avertizează că e o vizită cu surprize .
Se folosesc de asemenea pentru a exprima ironia. Apariţia lor la sfârşitul unor replici ale personajelor
indică stări sufleteşti precum: emoţia, furia, ezitarea etc.
La sfârşitul unor unităţi sintactice, prezenţa lor indică posibilitatea continuării gândului, o invitaţie la
reflecţie. Poezia ,,Cuvânt” de T. Arghezi din manualul de cls. a VII-a , Edit. Humanitas , se încheie astfel ,, Am
răscolit pulberi de fum …”.
Prezenţa punctelor de suspensie sugerează întreruperea comunicării din cauza regretului resimţit de
poet care se simte învins de cuvinte. Ele se constituie într-o invitaţie adresată cititorului de a continua el poezia.
 Două puncte [:] au rolul de a atrage atenţia asupra a ceea ce urmează.

Observaţii : Prezenţa propoziţiilor exclamative, interogative şi a punctelor de suspensie intr-un text

narativ sunt mărci ale oralităţii.

BIBLIOGRAFIE:
Marilena Pavelescu, Daniela Gîtlan, “Ajutǎ-te singur!, Ed. Curtea Domneascǎ, 2004.