•
Efectele stilistice ale semnelor de punctuație:
Virgula – ”,”
• Virgula separearea unei apoziții/explicații suplimentare, izolarea unei construcții în
vocativ, separarea a două idei aflate în raport adversativ (dacă întîlnim conjuncția dar,
iar, însă,ci) sau disjunctive (dacă întîlnim conjuncția ”sau”), elipsa predicatului
(Mama vine, sora, nu), construcție incidentă (vino, zise).
• Virgula se folosește în situații în care este necesar să se accentuieze să se releve o
anumită parte a enunțului.
• Virgula scoate în prim-plan ceea ce este mai important pentru acest context.
- în situaţiile în care este necesar să se accentueze, să se releve o anumită parte a enunţului (cuvînt,
enunţ) pentru a se atrage atenţie asupra faptului că ceea ce se izolează este de primă importanţă pentru
text;
Formul de utilizat:
Exemple:
Virgula provoacă cititorul spre ...
Punctele de suspensie – ”...”
• punctuaţie, care au aceeaşi funcţie ca şi el, dar se recurge anume la el;
Punctele de suspensie marchează inreruprea șirului gîndirii și o pauză afectivă ce
accentuează sentimentele exprimate în text.
• specific, de altă factură decît alte elemente ale realităţii;
Punctele de suspensie evidențiază surprinderea, ezitarea, durere, regret, îndoială, o
vorbire încoerentă, disperare, meditație, nedumerire, renunțare, haos în gîndire.
• În textul literar, reprezintă un semn grafic, dar și de tonalitate, care marchează
discursul fragmentar, de tip reflexiv/meditativ, semnificând interorizarea trăirilor sau
a gîndurilor.
• Punctele de suspensia marchează întrerupere comunicării. Motivațiile subiectului
vorbitor sunt multiple; consideră că destinatul subînțelege ceea ce urmează; un
moment de surpriză sau șoc emoțional, avînd ca efect instaurarea tăcerii
semnificative; o pauză psihologică, intenționatp, a vorbitorului, după care urmează un
cuvînt neașteptat, care poate avea nuanță ironică.
• Punctele de suspensie interiorizează starea de spirit (a autorului, a eului liric). Ele
constituie fundalul pe care se realizează trăiri și sentimente.
- deschid diverse perspective de interpretare a mesajului: disperare, meditaţie, nedumerire, îngîndurare,
suspendare, renunţare, haos în gîndire;
-deschid undă verde derulării unei profunde dureri materializate în meditaţie;
-sugerează posibilitatea interpretării meditative a unei sintagme (cuvînt, enunţ);
-sugerează ideea de proporţie a elementelor mesajului;
-implică sentimentul vinei, determinat de naivitatea şi inocenţa sentimentului;
-constituie fundalul pe care se realizează trăiri şi sentimente;
-reprezintă declanşarea unei game de bogate şi variate emoţii, atitudini;
-interiorizează starea de spirit (a autorului, a eului liric)
Formule de utilizat:
Punctele de suspensie reprezintă declanșarea unei game de emoții (atitudini) ...
Model:
Rar ninge-n noapte fără vindecare,
Cu leru-i ler peste un sfert de veac...
Mi-e dor...
Punctele de suspensie marchează întreruperea enunțului, a descursului liric. Au valoarea de a sugera
starea profundă a eului liric de retrăire a amintirilor legate de frumuse țea tradi țiilor, de casă părintească
și de părinți. Ele angajează și cititorul într-o stare de reflexivitate.
Punctele de suspensie folosite în mod repetat în text sunt pauze afective în fluxul narativ și sugereaz
reflecțiile rememorării unor întîmplări din trecut.
Punctele de suspensie îndeamnă la meditație, sugerînd totodată o puternică încurcătură emo țională a
eului liric.
Punctele de suspensie din ultimul ver au rol stilistic și semnifică melancolia eului liric, îndemnul spre
meditație.
Punctele de suspensie din strofa a patra sunt folosite tocmai pentru a da o oarecare continuitate a
versului, au rolul de a atrage atenția asupra spuselor sale și reprezintă o pauză de gîndire a personajului
sugerînd astfel și o stare emoțională.
Linia de pauză – ”-”
• Linia de pauză este marca unei tensiuni lirice deosebite, cînd este plasată după un
enunț cu caracter confesiv, inducînd cititorului conștiința gravității mărturisirii:
• ”Carbonizat, amorul fumega –
• Parfum de pene arse...”
• Linia de pauză are rolul de a atrage atenția cititorului asupra trăirilor afective ale eului
liric și conferă o frumoasă notă de expresivitate.
• Linia de pauză este cea mai adecvată pentru a reda o pauză, care deschide perspectiva
unei dezvăluiri, unei precizări, unei elucidări și a unei insistări.
• ”Cade
• Tot ce-i frumos și unic –
• Oare ce-ar surîde ele?
Cade sufletul.”
• Linia de pauză are valoare de semns de egalitate, de echibalențp totală între două
realități
• Toamna – strugure de chihlimbar
• Linia de pauz marchează totodată o schimbare a intonației și pune în evidență o
atitudine afectivă a eului liric.
•
Linia de pauză:
• -se foloseşte cu aceeaşi funcţie ca şi virgula, doar că ea vine, deseori, ca o concluzie,
cu valoare de precizare, în susţinerea aserţiunii anunţate pînă la ea;
• -deschide perspectiva unei dezvăluiri, unei elucidări şi a unei insistări;
-are valoare de semn de egalitate, de echivalenţă totală între două realităţi, făcîndu-se
o identificare între elementele mesajului
Două puncte – ”:”
•
Două puncte au rolul de a atrage atenția asupra a ceea ce urmează.
• Două puncte introducere o contestare de mare valoare, de o mare revelație
• Două puncte marchează o pauză, uneori mai mică decît punctul, pauză care pregătește
și anunță o vorbi directă, o enumerare, o exclamație sau o concluzie.
• Semnul două punctă este un segment de pornire, demarare a unei constatări derivate
din ceea ce a trăit și a conchis autorul.
• marchează o pauză, uneori mai mică decît punctul, pauză care pregăteşte şi anunţă o
vorbire directă, o enumerare, o explicaţie sau o concluzie;
• -are valoare stilistică atunci cînd poate fi înlocuit, eventual cu alte semne de
• -are rolul de a anunţa ceea ce presupune respect, ceea ce constituie un element
• -introduce o constatare, de o mare valoare, de o mare revelaţie;
• -este un segment de pornire, de demarare a unei constatări derivate din ceea ce a trăit
şi, în consecinţă a conchis autorul
Semnul exclamării – ”!”
• Semnul exclamării marchează grafic o atitudine a vorbitorului, o stare sufletească.
Aceasta poate fi: suferința, bucuria, deznădejdea, admirația, regretul, dezaprobarea,
ciuda etc. Contextul are un rol foarte important în identificarea corectă a acestei stări.
• Semnul exclamării marchează conturul internațional al unui enunț exclamativ, dar și
participarea afectivă a autorului, accentuînd sentimentele exprimate; poate marca și
adesarea directă și evocarea unei personalități istorice din trecut
• Prezența propozițiilor exclamative într-un text narativ(cînd nu apar țin personajulor)
indică implicarea afectivă a naratorului, iar într-unul liric reprezintă o marcă a eului
liric. În amîndouă situațiile, propozițiile exclamative, imprimă textului o notă
puternică de subiectivitate.
-prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă revolta, durerea de care poate fi cuprins un suflet răvăşit;
-prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă admiraţia ce nu poate fi redată prin cuvinte;
-prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă imnele de laudă care sunt înglobate în interjecţii;
-exteriorizează starea de spirit (a poetului, a eului liric), o face cunoscută cititorului
Formule de utilizat:
• Semnul de exclamare vine să nuanțeze...
• Semnul de exclamare evidențiază...
• Semnul de exclamare scoate în evidență...
• Semnul de exclamare exteriorizează starea de spirit a eului liric...
Semnul interogării – ”?”
• Semnul interogării exprimă o implicare afectivă puternică: indoială, nedumerire,
uimirea, emoția, surpriza, furia, dilema, incertitudine, căutare febrilă, suferin ța,
nehotărîrea, indignarea etc.
• Semnul interogării marchează conturul intonațional al unui enuț interogativ,
evidențiază starea de incertitudine sau starea meditativă a eului liric(în funcție de
situație):
-încearcă de a te plasa pe o poziţie, de a soluţiona o problemă, de a găsi un răspuns (de fapt fiind o
întrebare care nu aşteaptă răspuns);
-constată un adevăr
Semnul întrebării [?]
Poate sugera şi el o gamă variată de sentimente şi stări sufleteşti : suferinţa, uimirea, nehotărârea,
indignarea
,, Să cheltuiesc pentru el?...”
Valoare expresivă deosebită o au propoziţiile interogative în monologul interior.Propoziţiile
interogative care reprezintă de fapt false întrebări se numesc interogative retorice. Vorbitorul
comunică ceva, vrând sa sublinieze mesajul, să-i impresioneze şi să-i implice pe ascultători (cititori).
Formule de utilizat
Semnul de interogării provoacă un interes...
Model:
Florile surînd în taină;
Semnul de interogării relevă starea de revelație, de surprindere, pe care o trăiește eul liric în raport cu
personificarea Florile surînd. Semnul mai exprimă și o încercare a eului liric de a găsi un răspuns, de a
exprima o nedumerire.
Punctul și virgula – ”;”
Punctul și virgula marcează ezitarea atuorului de a trece la alt segment de comunicare, el face o legătură
între cele enunțate anterior și cele ce urmează să fie spuse în comunicare.
se utilizează cînd este necesară o pauză mai mare decît virgula şi mai mică decît punctul;
- marchează ezitarea autorului de a trce la alt segment de comunicare;
-face o legătură între cele enunţate anterior şi cele ce urmează să fie spuse în continuare
Punctul şi virgula
[;]
– marchează ocoborâre a tonului şi o pauză mai mare.Conferă frazei o anumită armonie, ritmicitate.
Model:
Florile surîd în taină;
Punctul și virgula marcează finalu unei descrieri a cadrului de natură, realizat printr-o stare calmă, feeric
și trecerea la un alt segment de comunicare.
II.1 (adevăr)
Ade varul este, mai intai de toa te , o virtute.
Afirma ţia lui S teinha rdt este vala bilă pentr u noi toţi. N imic nu este mai adevăra t decât faptul că oame nilor le
place să fie minţiţi. Cu toţii negă m rea lita tea, f ie că e vor ba de ceea ce suntem, de societa tea în care trăim sau, de
ce nu, de modul în care ba nii se obţin. Toţi încercă m să fentăm într- un fel sau altul rea lita tea . Vre m ca lumea să
ne considere mai buni şi vre m să pr ofită m de or ice şa nsă de a ne fi mai bine cu un minimum de ef ort. Dar până la
urmă ce are dacă este aşa?
În primul rând, lăsâ nd ipocr iz ia carac teristic ă nouă tuturor la o pa rte , pot spune ca noi, oame nii, ave m nevoie cu
toţii de minc iuni, de iluzii. Ade vărul, pe lângă faptul că doare , ne şi deza rmează . Ade vărul i- a de ter mina t pe unii
oameni chiar să rec urgă la masur i extre me, cum ar f i suicidul. Cert este că f iecare dintr e noi a pus măcar o dată un
bile t la loto, f iecare a m fost impresiona ţi de viaţa pe care o vede m în filme şi în romane sa u de averile care se pot
câştiga la bursă. Toate aceste şanse ne fac viaţa ma i frumoa să şi ne motivează să me rge m mai depar te cu spera nţa
că în viitor noroc ul va f i de partea noa stră.
În al doilea rând aş putea spune chiar, că în une le aspecte ar tre bui sa le mulţumim acestor ne gustor i de iluz ii
pentr u faptul că ne de ter mină să ve dem cu alţi oc hi via ţa . Aceşti negustori, pe de altă par te, sunt şi ei oa me ni ca
noi, oame ni intere saţi de binele lor . Dife renţa este că e i conştie ntizează ma i bine decâ t noi fa ptul că pâ nă la ur mă
nime ni nu- ţi dă nimic degea ba. F ie că este vorba de ba nci care ofe ră prima ra tă gratuit, de pa tronii de caz inour i şi,
de ce nu, de ar tişti, co toţii au ca sc op prezentarea une i realităţi mai puţin dure. Negustor ii trăiesc din feric irea
noa stră, iar noi tră im din minciunile lor.
În conc luzie , pot spune că, atâ ta timp cât nu ne lă săm duşi de va l de venind depe nde nţi de ceea ce vâ nd ace şti
negustori de iluz ii, pute m pr ivi minciuna ca un mod ma i uşor şi ma i plăcut de a trece pr in via ţă.
II.2 (menire a artistu lu i)
În opinia mea, af irmaţia lui George E nesc u, în care acesta susţine că “artistul dez văluie omenir ii calea spre
armonie, care e feric ire şi pace” , este una înte me iată.
Din cele ma i vec hi timpuri, ar ta are rolul de a sa tisf ace omul din punct de vedere spiritual, indife rent de for ma pe
care acea sta o îmbracă . Muz ica, poezia, tea tr ul sau pic tura au toa te me nirea de a crea în rândul publicului o
anumită sta re suf le tească; de re gulă, forme le ar tistice da u naşte re unor tră ir i inter ioare inte nse, dar na tura
sentime ntelor ge nera te depinde şi de me sajul pe care artistul a dorit să îl transmită, dar şi de cel care îi “consumă”
şi inter pre tează opera . De exemplu, muz ica roc k induce persoane lor care o ascultă o altă stare de spir it decât
muzica c lasică, un film horror provoacă alte tră ir i decâ t unul romantic, o poezie de dra goste emine sc iană trezeşte
în rândul c ititor ilor alte sentime nte decât una simbolistă bacoviană , dar totoda tă, o pie să de tea tr u care se vrea a fi
dramă poa te impr esiona şi emoţiona la nivele dife rite două per soa ne din public, aşa cum o comedie poate f i extrem
de amuzantă pentr u cine va, da r penibilă pentr u altcine va.

Totodată, “consumarea” for melor ar tistic e, prec um c itirea unei carţi, viz ionarea unui film sau a une i piese de
tea tru, poa te conduce oame nii spre cunoa şterea de sine , spre autocunoa ştere, care , dacă este conştie ntiza tă şi
inter pre tată în mod just, constituie “calea spre armonie” .
Prin urmare, eu consider ca menirea artistului este aceea de a dez vălui ome nirii calea spre anumite tră ir i şi
sentime nte, iar atunc i cand mesa jul transmis este unul propice, “spre armonie , care e feric ire şi pace” .
II.3 (avere)
Consider că afir ma ţia făcută de Cilibi Moise , conf orm căreia “Acei care cred numai în ba ni nu sunt prea c instiţi” ,
este una înteme ia tă, avâ nd în ve dere că drumul spre îmbogă ţire este dificil şi implică sacr if ic ii uria şe , ajungâ ndu-
se chiar la pier derea cinstei şi a moralităţii.
În pr imul rând, pre ocuparea pentr u bani este inevitabilă, avâ nd în vede re că ba nul ne asigură tra iul şi existe nţa,
dar banii nu aduc fericirea în casa omului, ci via ţa în linişte şi pace ală turi de cei dra gi. Din păcate, unii oa meni
fac din îmbogă ţire un ade văra t ţe l, se tea de avere creâ ndu-le de pendenţă şi ajungând, trepta t, să le domine
existenţa . Aceşti oame ni uită să mai acor de importanţă lucr urilor care contează cu adevăra t.
În a l doilea rând, acea stă goa nă după îmbogă ţire poate transforma oamenii cinstiţi în indiviz i capabili de a face
orice pe ntru a câştiga câ t ma i mulţi ba ni, de ter minâ ndu-i chiar să renunţe la onestita te , la pr incipiile morale şi
chiar să îşi neglijeze pr opria fa milie. Aşa cum afir ma un vechi prover b române sc, ba nul este „ochiul dracului” .
În conc luzie , oamenii „care cre d numai în ba ni” sunt învăluiţi de mira jul ave rii şi pot acţiona şi pe căi nec instite
pentr u a o obţine , ne înţe legâ nd că, de şi sunt necesa ri pentr u a asigura existenţa , „ba nii nu aduc feric irea” sau
armonia în familie şi nu tre buie conside raţi un idea l.
II.4 (bătrâne ţe)
Din această afir ma ţie a lui Mircea Eliade rez ultă că valoarea tinereţii rezidă în efemer itatea e i. E u sunt de acord
cu acest fapt, consider că tinereţea este perioada în care omul are un pote nţia l ma xim de dez voltare şi afir mare ,
pote nţia l pe care trebuie să îl utiliz eze cu înţe le pciune şi ra ţiune , pentr u că nu va dispune de el pentr u totdeauna.
Cu sigura nţă , dacă tine reţea ar fi singur ul sta giu a l vieţii, dacă oame nii ar ră mâne pur urea tiner i, probabil că nu ar
sti să aprecieze acest lucr u, nu ar cunoaşte altceva şi nu ar avea un ele me nt de comparaţie .
Bă trâ neţea este eta pa ce sur vine tinereţii, în care omul, de şi are mai multă exper ie nţă de via ţă şi probabil este ma i
înţe le pt decât a fost pâ nă atunc i, nu ma i are puter ile pe care le avea cand era tânăr , nu are capac itatea de acţiune
pe care o avea cu ani în ur mă.
De aceea cred că, văzâ nd une ori ne putinţa sau slă biciunea celor în vârstă , cei tine ri ajung să preţuiască ma i mult
ceea ce au, conştienţi că îmbătrânirea este un proce s care nu ia rtă pe nimeni.
Prin urmare, consider că preţuirea fiecăre i per ioa de din viaţa este mai ales urma rea conştie ntizăr ii că şi acea sta
este doar o e tapă trecătoare şi ire versibilă.
II.5 (în semnătate a binelui pentru educaţ ia individului)
Cre d că binele ar tre bui să joace un rol important în educa ţia şi autoe duca ţia or icăr ui individ. Ioan Sla vic i, pr in
afir ma ţia sa, pune în ve dere faptul că binele e ste singurul care se potr iveşte , din punct de vedere mora l, cu f irea
omenea scă.
Consider că omul nu a fost crea t pe ntru a săvâr şi ră ul, c i pe ntr u a a lege binele în orice situaţie , şi de aceea sunt de
acord cu I oan Sla vici că bine le este singur ul care apare ca natura l pe ntru firea ome nească.
De aseme nea, sunt de pă rere că omul nu alege întotde auna ceea ce este bun, sa u ceea ce este bine, toc mai dator ită
educa ţiei sale . Nu mă refer a ici doar la educaţia primită în fa milie, c i şi la autoe duca ţia pe care şi- o face fiecare ,
educa ţie determinată , în mare par te de condiţiile în care individul trăie şte, dar pe care el are posibilitatea (de sigur,
condiţionată de voinţă) , de a şi- o mode la .
De aceea, cred că un om, pentr u a face aleger ile bune în viaţă, pentr u a distinge binele de rău şi pentr u a ur ma
calea corectă , trebuie să aibă par te de o educaţie potr ivită în acest se ns, în care va lor ile binelui să îşi aibă loc ul
cuve nit.
II.6 (feric ire)
Cre d că în această afirma ţie, Mar in Preda face o de scr iere succ intă a oricărui om, preze ntând câte va însuşir i care,
probabil, carac ter izează ma jor itatea indivizilor din z ile le noastre .
În primul rând, el pune în ve dere aspiraţia oricărui om de a f i fer icit. De asemenea , reliefează faptul că acestă
feric ire este re lativă la cei din jur . Prea de multe ori, unii oa meni se simt nefe ric iţi doar pe ntru că au impresia că
cei de la ngă e i au mult ma i multe motive să fie fer iciţi decâ t ei înşişi. Cred însă că, astfel, respectivii pier d din
vedere motivele pe care le- ar avea chiar ei de a se bucura şi de a se simţi împliniţi.
În al doilea rând, cre d că pr in ace ste cuvinte Mar in Pre da scoa te în evide nţă tendinţa oame nilor de a f i invidioşi,
de a se compara întotdea una cu cel de lângă ei, şi de a fi, de obicei, ne mulţumiţi de situa ţia lor .
Cre d, de ase me nea, că o cale pe care un om ar putea ajunge la o stare de feric ire ar fi să înce teze să se compare pe
sine cu alţii, să de vină conştient că el este o persoa nă unică, că are că i de împlinir e unice .
În concluz ie, conside r că fer icirea este o stare de spirit, o împlinir e şi o linişte inter ioară de care fiecare din noi
este per sona l ră spunză tor. Fericirea proprie nu ar trebui să de pindă de nefer icirea altora, dar nic i nefericirea
noa stră de feric irea ce lor din jur .
II.7 ( bunăt ate)
Sunt de acor d cu afir ma ţia lui Vasile Voicule scu, “A vor bi de bunăta te în vremur ile acestea când pr incipiul luptei
pentr u existe nţa umple , ca un Dumnezeu neîndupleca t, tot cerul crea ţiunii pa re o naivita te sau o ironie” , de oarece
aceasta expr imă o realitate a zile lor noastr e.
În pr imul rând, cred că într -ade văr pare ir onic să aducem vor ba despre bunătate , când va lorile promovate astăz i
sunt egoismul, ne păsarea , şi când toţi cei din jur ul nostru sunt cuprinşi doar de lupta pe ntru existenţa . În aceste
condiţii, cu gre u ne pute m închipui cum c ine va ar mai putea în z ile le noastre să facă o faptă bună doa r pentr u că
ştie că a proce da aşa este corect şi frumos.
În a l doilea rând, cre d câ toţi oamenii au deve nit atât de preoc upa ţi de ei înşişi, de dor inţa de a le fi lor mai bine ,
încât a deve nit un lucru obişnuit să crezi că cel care încă mai speră în existenţa bună tă ţii, a ge ner ozită ţii şi a
ajutorului ne inte resa t este doa r un na iv inc urabil, şi că el tre buie trata t ca atare.
În conc luzie , conside r că rema rca lui Va sile Voic ule scu expr imă succ int un adevăr prof und şi tr ist a l zilelor
noa stre, şi, totoda tă , remarcă per ic olul în care se af lă ome nirea, de a pie rde una din valor ile ei ese nţia le: acel
sentime nt nobil, bunătatea .
II.8 (caracter )
În vre murile noastre , în care interesul şi parve nirea sunt la ordinea zilei, caracte rul omului se de preciază într- atâ t
încât inc onsecve nţa şi duplicita tea sunt tot mai des întâlnite .
Un pr im argume nt ar fi fa ptul că f iecare persoa nă caută să se afir me în soc ie tate, să de vină o per sonalitate
recunoscută printre ceila lţi care alcă tuie sc grupul său soc ia l. În opinia mea, un om valor os este ace la care poate
rămâ ne consec vent ide ilor sa le în orice circumsta nţă . D in acest motiv cred că ce i care, din intere se per sona le şi
ma teriale me schine, tră dează pr opr iul cuvâ nt, la fe l de le sne îşi pot tră da se menii şi, dec i, sunt demni de tot
opr obriul.
În al doilea rând, consider că un exemplu potrivit de astfel de oa me ni “ încă pător i” sunt foştii activişti şi politic i
comunişti din ţara noa stră. Din acest grup se disting, totuşi, ce i care, pe de- o pa rte , cred în continuare în
convingerile lor şi, pe de altă parte , cei care îşi recunosc vina. Dând la o par te aceste două cate gor ii, rez ultă o
ma să compactă de oame ni fără caracter şi fără scr upule , care astăzi se er ijează în ce i mai virtuoşi conducă tori a i
naţiunii.
În conc luzie , după cum toţi oamenii au defecte, anumite vicii ale soc ietăţii le pot reve la şi accentua , dovedindu-se
că, într -ade văr, mulţi oa me ni sunt “încăpă tori”.
II.9 (cunoaştere)
Prin afir ma ţia sa “Cu nimic nu poate fi înlocuit fondul de aur al cunoaşter ii dobândit prin înde lunga ta experie nţă”,
Eusebiu Camilar pune în evide nţă importa nţa cunoaşter ii, şi ma i ale s, valoarea cunoa şte rii înde lung aprof undate.
În pr imul rând, se ştie că, de cele ma i multe ori , cunoştinţe le se acumulează oda tă cu expe rie nţa, iar cu câ t
exper ie nţa e ste mai îndelungată, cu atâ t şi cunoştinţe le au o ma i ma re valoare .
De aseme nea, când o per soa nă este preoc upa tă de un anumit domeniu, iar pre ocuparea sa se concre tizează într- o
muncă asiduă şi o continuă încercare de a gă si răspunsur i la var iate probleme din domeniul re spec tiv, dupa un
timp, va ajunge la o cunoaştere minuţioasă a de ta liilor , pe care pr oba bil nu le-ar putea învăţa dintr -o car te, sa u nu
i- ar putea fi dez văluite de a ltc ineva .
De aici consider eu că vine valoarea cunoa şterii dobâ ndite pr in experienţa, o va loare într -ade văr deose bită , ce nu
poa te fi înloc uită şi nic i obţinută pe alte căi.
II.10 (c inste )
Consider ade varata afir maţia lui Ştefa n Zele tin din care se desprinde ideea că oamenii josnic i (“suf larea
mă gărească” , după cum îi numeşte autorul) care nu inteleg arta şi fr umosul, în se mn genera l, încearcă să le
distrugă .
În pr imul rând, oa menii parve niţi din ce în ce ma i nume roşi, ce controlează societa tea , nu aprec iază la ade vărata
valoare , din punct de vedere cultur al sa u spir itua l un lucru.
În a l doilea rând, tale ntul a înce put să-şi pia rdă din impor ta nţă în per ioada contemporană , în care el se împle te şte
cu ar tific ia lul şi nonvaloarea, pierzându-şi din stră lucire şi f iind chiar da t la o par te, “înăbuşit”, “tă iat din
rădăcina” de per soane lipsite de cultură, ră uvoitoare, dar cu mare influenţă .
Nu în ultimul rând, este tr ist că nu se mai pune preţ pe c inste . De exemplu, cine mai aprec iază un om cu o
conştiinţă curată , cu o pr ivire sinceră şi cu dor inţa de a face bine ? Din păcate, nimeni. Se caută venitur i rapide ,
voc i artificia le , pictur i copiate, sculpturi ie ftine, imitaţii, căr ţi tra duse greşit, me lodii ce pr omovează banii şi
nonva loarea. Cinstea a fost dusă la rangul de ruşine: “ Cine e cinstit, e pr ost, nu va şti să se de scurce.”
Ca o concluzie, pr in afir maţia sa, Ştefa n Zeletin încearcă să ne facă să f im conştie nţi de carac terul distr uctiv al
celor ce nu înte leg ade văra tele valor i precum cinstea şi tale ntul, cr iticâ nd dur pe cei nec instiţi.
II.11 (con şt iinţă)
Pentru a putea avea succes în or ice ac tivita te ar într epr inde, omul trebuie să- şi conştientizeze simţul dator iei.
Aceasta îl motive ază pe om să perse vereze în munca sa .
Un prim argume nt în sprijinul af ir maţie i citate ar fi faptul că datoria pe care omul şi- o a sumă trebuie să por nească
din interior ul conştiinţe i sale şi să fie core spunzătoare moralei sale pr oprii. Astfel, omul, fiind în strânsa le gatură
cu se me nii săi şi cu socie ta tea, tre buie să f ie animat de da toria fa ţă de munca sa , da r şi de da tor ia faţă de
soc ie tate. În opinia mea, conce ptul ka ntia n al dator ie i ca imperativ ca tegoric al existenţe i caracter izează omul
ideal.
Pe de a ltă parte, eu consider că legile, deşi sunt factori regulator i indispe nsabili în societa te , pr in caracte rul lor
coercitiv, nu pot inf luenta conştiinţa omului. Fiinţa uma nă iubeşte şi conştie ntiz ează mult ma i pr of und rodul
gândirii ei decâ t un impera tiv exter ior. În plus, eu cred ca propria conştiinţă mora lă este ma i valor oasă decâ t le gea
prin faptul că, de multe ori, ceea ce este le gal nu este moral.
În conc luzie , conştiinţa tre buie să fie ce l mai ascuţit simţ al omului şi să-l a jute să se îna lţe în f iecare zi ma i mult.
II.12 (cop ilăr ie)
Vârsta copilăr ie i feric ite este una dintre ce le mai frumoa se eta pe ale vieţii omului, motiv pe ntru care fieca re adult
şi-o re memorează cu plăcere .
În primul rând, copilăria este pe rioada inoce nţe i şi a gr ijii pentr u cei dragi, pe ntru natură , pe ntr u mic ul univer s în
care copilul tra ieşte . La această vârstă , omul matur în de venire ia în ser ios or ice lucr u, cât de ne înse mna t, îl
cercetează cu multă cur ioz itate şi emite părer i una mai or iginală decât ceala ltă. Acestea sunt motive le pentr u care
oamenii mari se amuză la emisiunile te leviza te în care pr ic hinde ii îşi dau cu părerea - pe un ton gra v- în le gatură
cu probleme le vieţii. Această pr imă parte a vieţii este cruc ială prin funda mentul pe care îl pune la teme lia
viitoa rei individua lită ţi (c omporta me nt, ma niere , cunoştinţe primare) . De aceea, nu este întamplător faptul ca
popor ul român a crista lizat această etapă f orma tivă în expresia “ce i şapte ani de-aca să”.
În al doilea rând, e ste impor ta nt de menţionat că adevă rata conştientizare a vârste i copilăr iei se petrece în a doua
parte a vieţii. Odată cu apariţia copiilor , apoi a nepoţilor , omul ma tur îşi aminteşte cu nosta lgie de vre mea când
era copilul inocent pe care îl într ezăreşte pe chipur ile acestora. Grijile vieţii îl aspresc şi îl fac de multe ori să
spună : “ ce n- aş da să f iu copil din nou” .
În conc luzie , copilăr ia şi imaginea asoc iată a case i păr inte şti sunt două ră dacini cărora omul le ră mâne tr ibutar
întrea ga viaţa .
II.13 (necesit ate a culturii)
Cultur a se constituie într-o par te integrantă a matr ice i de finitorii a fiinţe i uma ne. Ceea ce deosebe şte însă oa me nii
este atitudine a lor faţă de fenome nul cultura l, în căutarea pr oprie i per sonalităţi.
În pr imul rând, civiliza ţia şi cultur a s-au dez voltat conc omitent, una f iindu- i indispensa bilă cele lila lte. De ce le
ma i multe or i, însă , ni se poate părea ca ele merg pe drumur i sepa rate , ca nu ar conve rge spre acela şi punc t. În
realitate însă , în timp ce c iviliza ţia e ste ma i de grabă instanţa exterioară în care toţi oamenii trăie sc şi îşi
exersează capac ităţile, cultura este lumea inte rioară a individului, esenţa sa intelectuală şi puntea de lega tură cu
civilizaţia . Deşi, la modul ge neral, cultura nu este (sa u nu ar tre bui să f ie) apana jul unei e lite , acestea există, sub
for ma acade miilor naţiona le. Ele sunt considerate eta loane ale cultur ii şi puncte de reper ale c iviliza ţiei, semn că
şi la nive l colectiv cultura are acelaşi rol bine făcător ca la nivel individual.
În al doilea rând, fa lia dintre civiliz aţie şi cultură pe care o se sizează Vasile Bănc ilă este mult ma i evide ntă în
soc ie tatea noastră . Cel puţin în ultimele două sec ole , mediul româ nesc a fost şi este supus unui pr oces de “ar dere a
eta pelor”, de impor ta re a unor for me fără fond. Într- un astfel de c lima t cultur al, a tenţia acor dată culturii alunecă
spre latura pr ozaică a lumii, restrângând- o spre cerc urile e litiste.
În concluz ie, civilizaţia şi cultur a sunt indisolubil lega te, iar dezvoltarea une ia nu mer ită să se facă în detrime ntul
cele ilalte .
II.14 (curaj )
Una dintre cele ma i impor ta nte căi de cunoa ştere e ste expe rie nţa. Ea este totodată şi cea mai dură, multe
înta mplăr i ale vie ţii cerâ ndu-se abor date cu mult curaj.
Un pr im argume nt în sprijinul ideilor me le ar fi faptul că atitudine a fiecăr ui om fa ţă de situaţiile cu care se
conf runtă este una foa rte pesonală , în sensul că există oa me ni care tră ie sc doar câ teva decenii şi lasă în ur mă o
bogată exper ienţă de viaţă şi oame ni care, deşi ating vâr ste ma tusalemice , reuşesc să -şi păstr eze inocenţa
cognitivă . E ste vorba a ici de spre curajul de a pă şi pe tărâ muri nec unoscute şi de a căuta mere u noi pr ovocăr i.
Un al doilea argument ar fi faptul că cei ma i mulţi oameni au pre dispoz iţia de a ceda în faţa obstacole lor, după
cum martur iseşte autorul citat. E l afir mă , totoda tă, că de multe or i dificultatea , înălţime a obstacolului sunt
aparente şi trebuie sc înf runta te în mod curajos, ezitarea ilustrâ nd ulte rior z icala : “după război, mulţi viteji se-
arată” . În plus, acceptarea ne putinţei privează mintea şi suf letul de buc ur ia une i victor ii; din dezertare în
dezertare, subconştientul se încarcă ne gativ şi sentime ntul eşec ului se per mane ntizează .
Aşa dar, curajul este una dintre cele mai utile calită ţi umane , fiind un ener gizant al minţii şi o trea ptă spre
cunoaştere .
II.15 (destin )
Persona l, nu sunt de acord cu af ir maţia lui Andrei P leşu, de oarece conside r că a afir ma supre ma ţia destinului în
viaţa omului este echivale nt cu a te disculpa de propriile gre şe li invoca nd soar ta implaca bilă .
Un pr im argume nt ar fi fa ptul că aşa- numitul destin reprezintă, de fa pt, o pre destinare de a te na şte, de a trăi într -
un anumit loc şi timp. Î nsă re stul acţiunilor omului, precum şi implic aţiile acestora cad în re sponsabilitatea
exclusivă a individului. O mul, f iind înze strat cu discer nământ şi inte lect, are capacita tea de a-şi constr ui via ţa
inde pendent, dar şi re sponsabil.
Un al doilea argument în sprijinul ide ii este perspec tiva creştină a supra destinului si responsa bilită ţii. Deşi
Dumneze u îl aşază pe om într -un anumit context spa ţial şi temporal şi îi transmite se tul de nor me dupa care să se
ghideze în via ţă, îi lasă acestuia liber tatea de a-şi ale ge propria cale . Adoptâ nd această atitudine, omul îşi caştigă
importanţa în via ţa sa , care devine o întamplare plină de rost. Destinul imua bil nu mai poa te fi invoca t.
În conc luzie , destinul tre buie pr ivit ca o prede stinare, în conte xtul libe rtă ţii şi responsa bilită ţii individuale.
II. 16. (dor)
Sunt de accor d cu părerea lui Mircea Eliade de spre dor , anume că: „Or ice ar fi, pasiune sa u dor inţă , se te sa u foame
de experienţă rea lă, toate acestea se pot expr ima prin cuvântul dor , care a deve nit expre sia or icăre i dor inţe şi care
implic ă omul în tota lita tea sa .”.
În pr imul rând, pute m prec iza că ace st cuvânt este intraductibil în alte limbi din cauza se ma ntic ii sale deosebit de
bogate. „Dor” poate semnifica dragoste , pasiune , frămâ ntare sentime ntală, năz iunţă, aspiraţie , alea n, nostalgie,
suferinţă din dra goste, dorinţă de a reve dea per soa na dragă , durere, a tracţie erotică… T oate trăiri ce reprez intă
omul în tota lita tea sa . De exe mplu, expre siile uz uale : „mi- e dor de tine” (a- ţi lipsi persoana dragă) , „a z ice cu dor”
(cu patimă) , „cântă să-şi mai potolească dor ul” ( tr iste ţea) , „de dor ul cireşelor abia aştepţi primă vara” (poftă),
expr imă fră mâ ntăr i sentime ntale de la pa siune pâ nă la se nzaţii cu se mnif ica ţii ma i puţin pr of unde, dar ce se
identifică la fel de bine cu f irea umană .
În a l doilea rând, prin cuvântul „dor” ne putem exprima şi ne voia de exper ie nţă reală , a spiraţia spre aceasta ,
deoarece cuvâ ntul sugerează doar dor inţa (faţă de per soana dragă afla tă de par te, erotică , culina ră), dar fără a şti
dacă va fi înde plinită sau este doar utopie .
În conc luzie , cuvâ ntul „dor” reflec tă toate fa ţetele f irii uma ne, reprezentând-o în totalitatea sa.
II. 17. ( iubire)
Sunt de acor d cu părerea lui Ioan Slavic i conf orm căreia „Iubirea e din altă lume şi se ive şte din senin, fără ca să
şti de ce, se dă pe faţă , fără ca să ştii cum şi te duce fără ca să şti unde .”.
În primul rând, iubirea apare sponta n, fiind impre viz ibilă, ca or ice sentime nt al omului. D in această cauză , s- a
considera t că dragostea „este din altă lume”, pogorându- se a supra noastră ca un har divin, ca o vrajă , ori o boală.
Un exemplu din litera tura noastră este mitul zbură torului, regă sit în poezia „Sburător ul” a lui Ion He lia de
Ră dulescu, unde fata care se îndră gosteşte cere ajutorul ma me i pentr u a scă pa de acele se nzaţii nec unosc ute ei.
În a l doilea rând, odată îndrăgostiţi, cei doi tiner i pot re nunţa la orice pentr u a- şi păstr a iubirea , trecând pe ste
prejudecăţi ma jore: soc ia le, ra sia le , religioase , ceea ce îi aruncă în tumultul vieţii, fără a şti unde . Spre exe mplu
în lege nda „ Romeo şi Julie ta” se a junge la un final tragic pornind de la o pa siune înflăcă rată ce încalcă re gulilile
soc ia le. U n alt exemplu se re găse şte în r oma nul „Mara” a l lui Ioa n Sla vic i, unde Persida trece peste contrâ nge ri
religioase , socia le , etnice , inc ompa tibilita te de te mpera me nt ducând la o situa ţie ma i puţin tragică , dar la o
căsnic ie nefer ic ită.
În conc luzie , iubirea poate f i privită ca o pa siune apărută din se nin, ce ne poartă pe căi neprevăz ute , dacă nu
optă m pentr u o via ţă constrâ nsă de r igor ile raţiunii.
II. 18. (dreptate)
Acest proverb românesc sugerează ideea cu care sunt şi eu de acord, că dreptatea, valoarea cel
mai uşor de negat, iese, la un moment dat la iveală, indiferent de forţa şi dibăcia celor care nu
o vor.
Eu consider ca învătând regulile jocului şi ale vieţii la perfecţie, omul ştie cum să le încalce.
Dreptatea nu poate fi descoperită şi apreciată fără a şti ceea ce o neagă. Există foarte multe
persoane puternice, influente care nu numai că fug de dreptate, dar o ascund cu orice preţ şi
învinovăţesc pe nedrept. De exemplu, în justiţie, deşi se aduc multe probe false şi cel vinovat
scapă nepedepsit, cineva tot ştie adevărul şi mai devreme sau mai târziu el va ieşi la iveală.
O altă situaţie este cea în care avem multe motive să plângem, dar când se face dreptate,
descoperim că este suficient unul singur pentru a zâmbi. Spre exemplu, la un examen la care
toate subiectele au fost grele, iese soarele şi supărările trec atunci când rezultatul ne face
dreptate, reuşind să treacă cei ce au învăţat serios şi le este recompensată munca.
În concluzie, lumea în care trăim este plină de nedreptăţi (de observat şi faptul ca “dreptate”
nu are plural, în timp ce antonimul sau da: „nedreptati”), dar dreptatea există şi ea iese la
suprafaţă precum lemnul împins în apă.
II. 19. (pr ietenie )
După părerea mea , politic a I leane i V ulpesc u din acest citat este fa lsă şi nu sunt de acor d cu ea. Ea susţine că
priete nia trebuie tra ta tă cu distanţă . E u cred că fără a ofer i totul şi a nu cere nimic nu poţi simţi împlinire a ofe rită
de priete nie. Duşmanul este cel care face rău intenţionat şi o poate face încă o da tă, fără a putea vre oda tă să se
apropie de sufle tul ce luilalt ca un ade vărat prie te n.
Un pr im argume nt e ste că doar ce l capabil să te accepte cu defec tele tale, fără a pretinde să te schimbi, e ste un
priete n adevă rat. El cunoa şte cântecul inimii tale şi îl poa te cânta atunci când ai uitat versur ile. Prie te nul nu va
înşe la a şte ptările nicioda tă inte nţiona t şi de aceea nu va putea face rău prec um un duşma n. De exemplu, a tunci
când greseşte , pe ntr u că e ome neşte , nu o face cu răuta te, chiar dacă ne cunoa şte punc te le sla be şi priete nia va
rezista obstacolelor .
Pe de a ltă par te ,duşma nul tre buie tra ta t cu rezervă şi ate nţie , cu oarecare re spec t, da r nic ioda tă ca pe unul care se
va putea într-o z i apropia de suf le tul me u. Spre exemplu, duşma nului îi se poa te vorbi frumos, fără a avea altceva
de împăr ţit cu el, şi mai a les, fără a dori vreodată răz bunarea.
În conc luzie , cu tea ma de dezamăgire , omul nu va de scoperi nic ioda tă ce e ste prie te nia . Un pr ieten ade vărat
caştigat într -o viaţă nu se poate transf orma peste noapte într -un duşman, iar cel care ne- a vr ut ră ul nu va mer ita
nicioda tă încrede rea noa stră.
II. 20. (educaţ ie)
Sunt de acor d cu părerea lui Marin Voiculescu că fapte le noa stre sunt oglinda pr oprie i gândir i, cunoa şteri şi mai
ale s a educaţie i pr imite.
În pr imul rând, pr in fa pte împăr tăşim şi altora din cunoştinţele noa stre şi acesta e un pr im pas în cucer irea
eter nită ţii. Educaţia transf ormă omul şi- i dă a ltă na tură. T ot ce facem este ceea ce gâ ndim, ce şi cum este
înăuntr ul nostr u. Ce l educat este călăuz it pr in convingere spre corec titudine şi datorie şi mai gre u va săvâ rşi ceva
nepotrivit. De exemplu, nu ne vom putea încă lca pr incipiile şi vom re spec ta oamenii pe stradă , la şc oală , la
ser vic iu, pe toţi ce i cu care intrăm în contact, dacă aşa am văz ut la păr inţii noştri şi aşa a m fost îndrumaţi să
facem.
Un alt argume nt este că, dacă educa ţia primită este una alea să , roade le ei se vor ve dea în fa pte le noastre . Propr iile
sale fapte îl fac pe om înse mnat or i ba . Pr in ele el or i se îna lţă tot ma i sus, or i cade . Sufle tul fără învă ţă tură nu
poa te da roa de. De exemplu, inteligenţa nu poa te surc la sa niciodată educa ţia. Oricâte diplome ai avea ,
comporta me ntul urât sfidează capac ităţile inte lec uale .
De ase menea , educaţia oda tă însuşită este greu de re orie ntat. Cei şa pte ani de acasă nu se vor întoarce şi
comporta me ntul de pe parc ur sul între gii noa stre vieţi va ref lec ta mereu ceea ce am f ost învăţaţi să face m. Cel ma i
bun exe mplu care poate susţine aceasta e ste că există tiner i cu judeca tă şi bătrâni fără minte. Nu timpul ne învaţă
să gândim, ci o educaţie timpurie şi bună.
Aşa dar, educa ţia e ste baza f irii omului, ia r fără ea re stul nu ar conta. Ea ne inf luenţează pa rcur sul în viaţă pentr u
că de ca lita tea ei de pind toa te faptele noastr e.
Subiectu l II. V arianta 20. (educ atie)
Sunt de acor d cu parerea lui Marin Voiculescu ca fapte le noa stre sunt oglinda pr oprie i gândir i, cunoa steri si mai
ale s a educatie i pr imite.
În pr imul rând, pr in fa pte împar tasim si altora din cunostintele noa stre si acesta e un pr im pas în cucer irea
eter nita tii. Educatia transf orma omul si- i da a lta na tura. T ot ce face m este ceea ce gândim, ce si cum este
înauntr ul nostr u. Ce l educat este calauz it pr in convingere spre corec titudine si datorie si mai gre u va savâ rsi ceva
nepotrivit. De exemplu, nu ne vom putea înca lca pr incipiile si vom re spec ta oamenii pe strada , la sc oala , la
ser vic iu, pe toti ce i cu care intram în contact, daca asa am vaz ut la par intii nostri si asa a m fost îndrumati sa
facem.
Un alt argume nt este ca, daca educa tia primita e 23223k109x ste una alea sa , roade le ei se vor ve dea în fa pte le
noa stre. Pr opr iile sale fa pte îl fac pe om înse mna t or i ba . Prin e le el or i se înalta tot ma i sus, ori cade. Suf letul
fara învatatura nu poa te da roade . De exemplu, inte lige nta nu poa te surc lasa nic iodata educa tia. Or icâte diplome ai
avea, compor tamentul urâ t sf ideaza capacita tile intelecua le.
De ase menea , educatia oda ta însusita este greu de re orie ntat. Cei sa pte ani de acasa nu se vor întoarce si
comporta me ntul de pe parc ur sul între gii noa stre vieti va ref lec ta mereu ceea ce am f ost învatati sa face m. Cel ma i
bun exe mplu care poate sustine aceasta e ste ca exista tiner i cu judeca ta si batrâni fara minte. Nu timpul ne învata
sa gândim, ci o educatie timpurie si buna.
Asa dar, educa tia e ste baza f irii omului, ia r fara ea re stul nu ar conta. Ea ne inf luenteaza pa rcur sul în viata pentr u
ca de ca lita tea ei de pind toa te faptele noastr e.
S2 Var iant a 21
Egoism
Prove rbul r oma nesc "N u e bun de nimic cel care nu e bun decat pe ntru el"
este o afir ma tie ade varata si o sustin prin urmatoarele argumente:
In pr imul rand acel om care este egoist nu poate nu fi om in adeva ratul sens al cuvantului de oarece acesta se
gandesti numa i la pr opria per soana fara sa ii pe se si de ceilalti din jur ul sau.Ma i devreme sau ma i tarz iu va ajunge
o per soana izola ta,intr overtita,si a sta nu poa te buc ura pe nime ni nici pe ce l egoist.
In al doilea rand cred k cel care este egoist ajunge intr_un f ina l sa f ie rautacios,posesiv si din aceasta cauza i- si
dore ste sa aiba din ce in ce ma i mult si are impre sia ca nu ii mai ajunge nimic .
In concluz ie cre d ca este in zadar sa ai cunostiinte ,bunur i,daca le tii numa i pe ntru tine si nu le imparta se sti si cu
cei apr opiati.

S2 Var iant a 22
(N Iorga- Grese lile nu se iart a..)
Afirma tia lui N . Iorga ar unca o lumina surpr inzatoare asupra ide ii de gresea la , muta nd accentul de pe "re pararea" ,
prin ie rta re, a constiintei celui care care a comis- o pe "repa rarea"consecintelor reale a le greseli, afir matie ce
intr une ste si adeziunea mea.
In pr imul rand, tre buie spus ca gresea la are ecour i, consecinte pe doua planuri: in planul constiintei si in pla nul
exterior unde s- a produs. In ace st sens,a ie rta rez olva doar primul a spec t al pr oblemei: usurarea constiintei
persoa nei care a comis eroarea ,consec inte le rama nand acolo.
Pe de a lta par te ,a ier ta poa te f i o inc urajare a grese lii, ea putandu- se repe ta or icand,de vre me ce nu l- ai determinat
pe cel care a comis- o sa ref lcteze asupra consec inte lor e i. A repara pre supune sa stii ce nu a functiona t bine , sa
stii sa fac i lucrur ile sa functioneze din nou in mod corect.
In conc luzie ,af ir matia de o mare putere educativa mi se pare adeva rata .

S2 VaR IAN TA 23 Er oism

Sunt de acor d cu afir ma tia lui D imitrie Gusti si anume "..." deoarece consider ca er oismul nu poate fi poruncit si
nici ra splatit.
In pr imul rand,er oismul este o caracte ristic a a fieca rui om in pa rte ce nu poate fi impusa ,f iecare per soane ava nd
dreptul la libera a legere ,daca doreste sau nu sa faca un act de eroism.Acea sta disponibilitate nativa este
caracter istica per soane lor mora le ,care tind spre binele absolut si sunt gata sa sacrifice totul pe ntru o cauza nobila
sau un ideal.Bineinteles,aceasta ca lita te se poate si doba ndi in timp,prin buna cunoa stere de sine ,prin acceptarea
punctelor slabe si dorinta de a f i ma i bun si de a face ceva bun,ce va demn de admirat,dar se poa te si ca sa detii
aceasta calita te inlauntrul ta u si sa n`o de sc oper i decat intr `o situa tie limita ,ca re te impinge sa f ii er ou in acel
mome nt.
In al doilea rand,e roismul vine din inima si nu din considere nte materiale ,ra splata eroului f iind stric t sufletea sca ,o
inaltare spirituala si o pur if icare pe care putini au sa nsa sa o simta .A cete le de eroism sunt de regula raspla tite prin
monume nte ridica te in memor ia celor ce s`au sacrifica t pe ntru o cauza nobila,pentru un ideala ,pe ntru tara sau
popor ul sau.Dar acestea sunt recunoa steri materiale ,care nu f olosesc in nici un fel er oilor.
In conc luzie ,er oismul nu poa te fi impus,iar ra splata nu poate f i decat in suf letul gene ros al eroului

S2 Var iant a 24
Garabe t A slan recomanda cea ma i buna atitudine in raport cu mare tia unu i om: sa -l admir i si sa inve ti de la
el,atitudine care este si asentime ntul meu.
Admir at ia este un sentime nt altr uist,ea pre supune sa f ii capa bil sa recunosti calitatile de exceptie ale se me nilor
atunc i cand le inta lne sti si sa le apreciezi la justa valoare . Contactul cu un om ma re are insa si capcane :ava nd
dotar i in plus in fa ta de tine ,poti f i tenta t sa- l invidiez i,sa I te simti infer ior: Admira tia nu inseamna insa ca tu esti
ma i prejos, ci dimpotriva ,constiinta ca tu poti fi mai sus.
Admirand calitatile si actiunile unui om mare este un mod de a identifica,a sa dar,modele de atitudine si de actiune
pe care sa le poti urma la randul ta u. Totul e sa le identificam corec t si sa lua m ce e mai bun din lec tia lui de
viata .
In conc luzie ,af ir matia mi se pa re adevara ta .

S2 Var iant a 25 F amilia

Consider ca afir ma tia lui Tudor Musatesc u "Ce poate fi mai frum os si mai bun in v iata dec at o familie unita" este
adevara ta ,de oarece daca familia este unita ea ii poa te ofe ri individului spr ijin,prote ctie ,loc de refugiu la ne voie,si
in acelasi timp il invata ce insea mna tolera nta,inte legerea .
In pr imul rand consider ca o familie unita este o fa milie in care exista intelegere ,care tra ie ste cu micile ei
buc urii,asa cum sunt e le,fara sa ravnea sca la alte lucr uri ,ca re n-ar face altceva deca t sa o zbuciume.Daca pe ntru
unii familia e ste pe primul pla n,ea fiind cea mai importanta,pentr u altii conteaza mai mult banii,loc ul in
soc ie tate.A stfe l daca pentr u individ ce l mai important lucru este fa milia,a tunc i el face tot posibilul ca in aceasta
sa existe intele gere ,sa f ie unita.
Pe de a lta par te ,daca fa milia este unita,ii poa te ofer i individului spr ijinul,intelegerea ,sfa turile de care are nevoie
daca se afla intr- o situatie de licata,daca are pr oble me.De exemplu,daca intr- o familie exista cer tur i in fieca re
zi,aceasta nu-i poate oferi individului sprijinul si protec tia necesara ,ba mai mult ii creeaza si a lte necaz uri.
In conc luzie ,consider ca afir mati lui Tudor Musate sc u este plina de adevar uri deoarece nimic nu este "ma i frumos
si mai bun in via ta decat o familie unita ...traind intr- un colt de lume numai cu bucuriile ei mic i,a sa cum sunt
ele ,fara sa ravneasca lucr uri care n-ar face deca t s- o zbuc iume si s-o fara miteze ..."

S2 Var iant a 26(Slavic i- Scrisori adresate ...)

Ioan S lavici obser va in " Sc risori adre sate unui om tanar ",ca omul e ste constr uit a stfel inca t actiunile sa le sa f ie in
acord cu sine,c u alte cuvinte ,sa aiba constiinta impaca ta . Aser tiunea este valida si poa te fi sustinuta pr in
argume nte .
Via ta fieca rui om este pana la ur ma suma a ceea ce infa ptuieste. Ga ndul daca nu e pe ha rtie ,trece neobser vat,numai
fapta avand viz ibilitate. Prin ur mare,ac tiunile rea lizate sunt ce le ce conteaza si care vorbe sc de la sine de spre
valoarea unui om.
Pe de a lta par te ,fapte le au consec inte diver se : potsa sa soldeze cu rezultate bune sa u cu rezultate indoielnice.
Omul trebuie sa se ga ndea sca ina inte de a actiona astfe l incat consec inte le sa se fie multumitoa re si el sa se simta
impaca t cu pr opr ia conduita .
In conc luzie I . Slavic i surpr inde un adevar ce sta la te melia impacar ii cu sine a fiecar uia dintr e noi.

S2 Var iant a 27Frica

Sunt de acor d cu afir ma tia lui Mircea E lia de ,de oarece consider ca viata este alcatuita din tra ir i ,din stari
personale a le oame nilor ,a tat de feric ire cat si de fr ica ,iar daca un om nu le resimte pe a mandoua inseamna ca nu
tra ieste cu ade vara t.
In pr imul rand frica este un sentime nt nor ma l in via ta omului,de oarece nu sunte m invincibili ,c i dimpotriva
,vulnera bili,a sa dar este nor ma l si nu rusinos sa ne temem de ceva ,important f iind sa re usim sa depa sim acea
stare .Cei care af irma ca nu se tem de nimik,sunt f ie indifere nti la via ta din jurul lor ,fie nu isi recunosc
adevara te le tra ir i,in consecinta nici una dintre cele doua a spec te nu merita luata drept mode l de viata.
In al doilea rand,viata trebuie traita la inte nsitate maxima,a stfel ca trebuie sa existe obstacole pe care sa le
depa sim ,frica pe care sa o invinge m,pe ntru ca apoi sa resimtim bucur ia unui succe s,unei reusite .Pe de alta par te ,o
viata in care privim totul de la distanta si nu ne ave ntura m spre implinir ea propriilor vise ,e ste o via ta tra ita
degea ba.
In conc luzie ,tre buie sa ne recunoa stem frica ,si sa o depa sim pe ntru a simti cu ade varat ca tra im!

S2 Var iant a 28 Frum osul

Afirma tia facuta de Titu Maiore scu e ste una plina de adevar si intelepicune si expr ima intr -o maniera me taf orica
viziunea sa de spre frumos. Frumosul este ceea ce se afla in inima f iecaruia , in minte a si gandur ile sale, f iecare om
avand propia sa def initie lega ta de "fr umos".
In pr imul rand frumosul este stra ns le gat de simtur i, de perce ptie si se nzatia de placere si se formeaza in oc hii
fiecar uia in mod diferit. Frumosul este o se nzatie f izica ,este ceea ce noi simtim.
In al doilea rand, spre de ose bire de adevar , care este numai unul, frumosul poate fi vazut in ma i multe lucr uri si
din ma i multe punte de ve dere.El nu este rezulta tul unei judecati,cum este ade varul si nu a junge m pr in intermediul
unor reguli la e l. Ade var ul insa, este una dintre coor donatele vie tii, fara de care nu am putea trai.
In conluzie ,"fr umosul cuprinde ide i ma nifesta te in materie sensibila ", manifesta rea ide ilor intr/un fapt concre t,
dupa cum afir ma si Titu Maiore scu.

S2 Var iant a 29 Gand irea

ceea ce e funda me nta l pt om,ca per sona lita te ,este fara indoia la ga ndirea si modul in care fiinta umana f oloseste
aceasta capacita te.gandirea,desi e propr ie tuturor,devine cu ade vara t utila numa i atunc i cand omul reuse ste sa se
cunoasca pe sine.
pe de o parte,gandirea este un exerc itiu me nta l,de f iecare zi,al omului. ea poa te fi folosita la capac itatile ei
minime ,fa ra ca per soa na respectiva sa depuna ef ort deosebit,ra ma nand astfel la nivelul strict de fiinta limita ta .dar
ea nu tre buie sa ra mana la acest sta diu.
pe de alta parte,pt dez voltarea acestui pr oces menta l,omul are nevoie de o intelegere supe rioaraa existente i si,nu in
ultimul rand,de ordine in ga ndire . haosul,agitatia ,stresul cotidia n,dar si lipsa unui exerc itiu inte lec tua l
permane nt,blocheaza aceasta capac itate a per soa nei de a se concentra si de a transf orma gandirea imediata intr- una
creativa ,capa bila sa raspunda pr oblemlor exsta ntia le ale omului.
asada r,sustin cu tar ie af irma tia lui n.ior ga care evidentiaza necesitatea une i or dini inter ioare desa var site ,pt ca
gandirea sa se ma nifeste in mod de plin.

S2 Var iant a 30 Geniu l

Geniul iz vora ste din efor t si inspiratie ", spune M.Voicule scu în "Af orisme, maxime si cuge tar i" .Ideea aceasta
ascunde un adeva r inc onte stabil, daca pr ivim în ansa mblu creatia or icar ui poet genial din lite ratura noastra .A stfel
se vorbe ste despre geniul e minescia n, bla gia n, bac ovia n, dar f iecare dintre acestia a transpus în mod difer it
realitatea lumii în ar ta .Ceea ce îi une ste însa este efortul si inspira tia, care au mosit la na sterea genialitatii lor .
Inspira tia cred ca ar tre bui sa f ie amintita prima , fiindca prin ea se naste ideea, e ste acea scâ nte ie care aprinde
imaginatia ge niului. Ef ortul este pâr ghia mintala prin care creatorul, aduce la suprafata ,din suf le tuil sau gâ ndul,
sentime ntul ce va fi transpus în opera propr iu-zisa. Ge niul mintii poetice e ste leaga nul care ocroteste si cre ste
opera pâ na ajunge la ma turita tea necesara, avâ nd acum stra luc irea ar tistic a spec if ica, unica. Unic itatea ar tistic a
este ca o emblema în crea tia unui autor.Î l recunoa stem pr in mesajul nobil, prin for ma ar tistica . Noa ptea
emine sciana abunda de parf umul roma ntic a l teilor în care coboara cu atâta spe ranta desa rta H yper ion. Ar schimba
singura ta tea cosmica pe ntr u o clipa de iubir e, dar menirea lui e ste sa fie cala uza tuturor în noapte . Noaptea
bacoviana este plina de spaime le solitudinii si fr igul patrunzator încre mene ste sufle te le.I nspira tia mome ntului
noptii a dat c ititor ului se ntimente ,zbuciumur i difer ite fiindca cei doi poeti au transpus în ver suri alte culori si alte
lumi.
Inspira tia si ef ortul geniului sunt ingredie nte le de baza a creatiei artistic e indifere nt din care ra mura ar tistic a ar
proveni opera.Se spune ca Mic helangelo vedea în colosul de marmura de ja statuia finita ,si asa cum spunea, e l nu a
facut altceva decâ t a "e libera t"f igura lui David, Pie ta sau pe Moise . Bee thoven, deja sur d, a auzit în sufletul
geniului sau acor durile eter ne ale Ode i pac ii, f iindca suf letul geniului este acel instrume nt care face sa ra sune
cuvâ ntul , culoarea sa u acor dur ile muz ica le.
Cuge tarea lui M.V oiculescu de spre ge niu pe ntru noi, consuma torii de ar ta, cuprinde într- o singura propoz itie
deopotr iva proce sul creatie i si nasterea capodope relor , ca un adevar incontesta bil.

II. 31 (glor ie)

Mă număr printre cei care sunt de acord cu af irmaţia lui Tudor Muşa te scu potrivit căre ia nu gloria este efe meră , ci
doar ace ia care o au.
În primul rând, omul este, pr in însă şi na tura sa muritoare, efemer din punct de ve dere fiz ic, dispariţia tr upului să u
fiind ine vita bilă . Însă există oa meni care, pe parc ursul vieţii, reuşesc pr in faptele sa u ca lită ţile lor exce pţiona le să
câştige aprec ierea şi respectul a numeroa se per soa ne, de venind faimoşi şi fiind încununaţi de glorie. Aceste
persoa ne de renume , repreze ntând ma ri valor i pe ntru socie ta te, prime sc numer oase onoruri şi ră mân întipă rite în
mintea se menilor lor.
În al doilea rând, gloria obţinută de ce i care au reuşit să se remarce în mod de osebit nu se menţine doar pe dura ta
vieţii acestora de oarece ei ră mân, prin ceea ce au rea liza t, în istor ie şi de vin exe mple de mne de ur ma t pentr u
posterita te . A stfe l, atunc i când aceşti oameni se sting din viaţă , e i la să în ur ma lor o moşte nire spirituală, care,
dator ită valor ii ei pentr u umanitate , este perpe tuată de că tre urmaşi, iar viaţa şi fa pte le lor de vin o sursă de
inspir aţie pentr u ge neraţiile viitoare . Pr in urma re, glor ia cu care au f ost răsplă tiţi oame nii excepţionali dăinuie cu
mult după dispar iţia lor şi este modul prin care ei reuşesc să devină e terni.
În conc luzie , oamenii sunt într- adevă r efemer i, da r prin realizăr ile lor remarca bile e i dobândesc glorie , care îi
me nţine vii în amintirea ur maşilor .
II. 32 (rolu l guvern ării)
Afirma ţia c ita tă expr imă ideea necesitaţii ca un om de sta t să fie în pr imul rând un bun cunoscător al popor ului în
fruntea căruia se află . S ingur ul mod în care un guver n îşi poa te exerc ita în mod rea l menirea este ca oamenii care
îl compun să cunoa scă nevoile , calităţile, da r mai ales de fecte le na ţiunii pe care o reprez intă .
În primul rând, se porne şte de la ideea de baza pe care se sprijină or ice sistem de guverna re. Prin vot, sunt
delega ţi oame ni care în opinia a legă torilor pot repreze nta şi proteja cel ma i bine interesele lor .
Astfe l, se ajunge la premisa nece sită ţii cunoa şterii gr upului de oame ni pe care omul de stat tre buie să îl reprez inte
în sistemul le gislativ sau exec utiv. O mul de sta t se asea mănă în cazul de faţă cu un păr inte care tre buie să ia
hotărâr ile potrivite pe ntr u copiii săi, cel ce nu îndepline şte această cer inţă nefiind altceva decât un de magog. În
acest se ns, istoria ser veşte numer oase exemple de oameni politic i care nu au rezistat foar te mult în func ţiile lor
din cauza înde părtării de oa me nii pe care ar f i trebuit să îi reprez inte . De taşa rea de defectele şi scă der ile unei
naţiuni nu duce decâ t la crearea unui sistem utopic , ce guver nează bazându-se pe impresii gre şite . Luc iditatea şi
spir itul cr itic ar tre bui să fie principiile iniţiale după care să- şi orie nteze activită ţile un om de sta t.
În conc luzie , omul de stat ar trebui să fie capa bil să îşi depă şea scă popor ul, să f ie în sta re să poz iţioneze
intere se le politice a le popor ului înaintea intere selor per sona le de or ice fel, deşi este bine cunoscut că această
condiţie este gre u de realizat în prac tică.
II. 33 (ide al)
Panait Istra ti afirmă că se poa te spune că a i un ideal doar a tunci când te dedici acestuia şi nu prec upe ţe şti niciun
sacr if iciu pe ntr u a-l a tinge . Consider că Panait I strati are drepta te când af irmă că ,,iubirea” pe ntru un ideal se
ma terializează pr in fapte.
În pr imul rând, existe nţa unui ideal îi face pe oa me ni să înfă ptuiască tot ce le stă în putinţă pentr u ca acesta să
devină realitate. Astfe l, despre cei care fac prea puţine pe ntru idealul lor, se poa te af irma că nu-şi dore sc în mod
real împlinire a acestuia.
În al doilea rând, se ştie că cei care îşi pr opun să a tingă un ideal trebuie să sacr if ice alte lucrur i în favoarea
acestuia. De exe mplu, cei care dore sc să aibă rez ulta te re marcabile la exa mene tre buie să-şi dedice timpul liber
învă ţării. Nu se obţine nimic durabil fără un efor t susţinut.
Pe de a ltă par te , dacă parcursul pâ nă la atingerea unui ideal presupune de păşir ea multor dif ic ultă ţi, toate acestea îl
vor face pe cel care luptă să treacă peste ele să aprecieze mai mult valoarea idealului pr opus iniţial şi îi vor întăr i
caracter ul, conferindu- i şi încrede re în f orţe le pr oprii.
În conc luzie , existenţa unui ideal implic ă sacrificii de oarece acesta necesită timp şi de dicare maximă pentr u a
deve ni realita te .
II. 34 (idee)
Bar bu Ştefă nesc u De lavrancea afir mă prin intermediul une i meta fore emine sciene că via ţa omului capă tă sens în
mome ntul în care el nutreşte ide i înălţă toare , în caz contrar aceasta menţinâ ndu- se la un nivel infe rior . Consider că
ideea este tot ceea ce deţinem mai înse mna t, ea repreze ntând inc ur siunea minţii uma ne în pla nul absolut, intangibil
prin lumea simţur ilor unde domneşte le gea rela tivită ţii.
În pr imul rând, raţiunea este ceea ce de ose beşte omul de animal, care deşi este inte lige nt nu are capacita tea de a
raţiona, iar ideea este un produs a l ra ţiunii. Atunc i înseamnă că ideea este cea care ridică omul pe o treaptă mai
înaltă , care îi conferă statutul de f iinţă superioară cu o via ţă marca tă de un sens ce de păşeşte biologic ul.
În al doilea rând, prin mijloc ir ea raţiunii şi a ideilor, ca produse raţiona le, omul a ajuns să impună o ordine lumii,
să îşi adapteze înţe le gerii sa le meca nismul ace ste ia pr in constr uirea unui sistem de convenţii pe care l-a dezvolta t
ideatic . Astfel, ideile , care sunt ade văra te în ele înse le , fiind rezulta tul unor convenţii şi a unor deducţii ra ţiona le ,
reprez intă pilonul de siguranţă de care se pr inde viaţa omului pentr u a se sustr age ha osului rela tivită ţii.
În concluz ie, ideile se a semuiesc iede rii care se aga ţă de arbor ii ce se mnif ică stabilitatea care conferă sens
destinului uman, în abse nţa unui de mer s raţional totul s-ar cantona într- o lume lipsită de aspiraţii.
II. 35 (iluzie)
Miha il Sadovea nu susţine că omul are te ndinţa de a se hră ni cu ceea ce îşi clăde şte e l ca f iind ideal. A stfel visul şi
iluz ia de vin rezulta te ale dor inţe lor subiec tive a le fiecăr uia dintre noi. Conside r că af irmaţia sa e ste ade vărată,
bazându- mă pe motive precum dor inţa omului de a se de ta şa în anumite mome nte de realitatea cotidia nă , care
poa te de veni dură , lipsită de sensibilita te .
În primul rând, perma nenta înce rcare de a schimba ceva în via ţa de zi cu z i ţine de natura uma nă, care îşi
construie şte instinc tiv şi o imagine a idealului. Re uşeşte sau nu să- şi atingă „ idea lul” , omul are nevoie per ma nent
de spe ranţă, de conservarea dor inţe i de a merge ma i de parte. I luz ia şi visul pot să-i ofere această for ţă .
În a l doilea rând, nu trebuie uitat faptul că sunte m fiinţe dua le, avem dimensiune ma ter ială, dar şi spir itua lă .
Sufletul – latura se nsibilă a persona lită ţii noa stre, ne de fineşte chiar individua lita tea , făcând diferenţa dintre eu şi
un altul . În fond, lumea e „visul suf letului nostr u”.
Nu în ultimul rând, aş menţiona că uneor i iluzia poate duce la rea lita te. Pornind de la o idee, care ne apare iniţial
doar ca o iluz ie , putem ajunge să înfăptuim lucrur i surprinzătoare a tât pe ntru noi, cât şi în viziunea ce lor la lţi.
Trebuie numai să credem cu adevăra t.
În conc luzie , dinc olo de realul şi concre tul vieţii ave m nevoie şi de iluz ie, de vis. De terminant pe ntru om nu e ste
doar ceea ce face zilnic , ci şi ceea ce încearcă să- şi clădea scă în para lel, pe ntr u a-şi sa tisf ace nevoia de „ idea l”.
II. 36 (inte ligenţ ă)
Consider că afir ma ţia lui Miha i Ralea din „Scrier i”, conf orm căre ia inte lige nţa însea mnă succes este nefonda tă.
Mulţi oameni nu reuşe sc în via ţă doar dator ită inteligenţei, ci şi dator ită capac ităţilor de a stabili şi de a atinge
anumite obiec tive , cum ar fi avansarea într- o poziţie soc ială ma i bună. Pe de altă parte, există oa me ni foar te
inte lige nţi care cad pra dă unor patimi cumplite şi unor impulsuri nec ontr ola te ; de exemplu, un om cu o inteligenţă
peste me die care şi- a câ ştigat un statul privile giat într -un domeniu de activita te , poa te să se dove dească a fi foar te
slab în faţa unei tenta ţii f oarte mari, cum sunt drogurile . D in acest exe mplu reie se faptul că inteligenţa , nu l-a
ajuta t să facă faţă ispitei, lăsâ ndu- se „învins”. Î n acest caz, a lte ca lită ţi sunt necesa re, prec um cunoaşterea de
sine , motiva rea sau autocontr olul.
În a l doilea rând, pot face referire la faptul că multe studii de spec ia lita te arată că fac tor ii care au un rol dec isiv,
atâ t în pla n pr ofe sional cât şi în plan socia l, prec um munca , disciplina, respectul de sine şi respectul fa ţă de
ceilalţi, au o pondere mult mai ridica tă decât inte lige nţa. Inteligenţa e ste , fără îndoia lă, o capac itate
extraor dinară , dar dacă nu e ste comple ta tă şi de alte capacită ţi nu poate face difere nţa. A fi inteligent nu înseamnă
totul în via ţă.
În conc luzie , inte lige nţa este doar „un atu” în lupta pe ntru af irmare a pr oprie i identită ţi şi în faţa te ntaţiilor,
nicidecum gara ntul succe sului, sa u cu atât mai puţin echiva le ntul succe sului, victor iei.
II. 37 (in vid ie)
Înde mnul exprima t de G. Că line sc u este, nu numai necesar pe ntru ca omul să- şi poa tă recunoaşte „ spec ificita tea
spec ie i”, c i şi esenţial pentru ce l în cauză , de aceea mă decla r adeptul aceste i atitudini la care face refer ire cita tul.
La fel cum Miha i Eminesc u susţinea în poemul filoz ofic „Scrisoarea I” , se poa te afirma faptul că socie ta tea
omenea scă este , de cele mai multe ori, înc lina tă spre a minima liza realizăr ile celor care, pr in munca lor au
contr ibuit la evoluţia acesteia. Ace st tip de discre dita re se datorează , în mare parte, dorinţei de autoaf irmare
îndre pta tă într -o direc ţie greşită. Actul de a fi re marca t este înţe les într-un mod supe rfic ia l, iar evoluţia în
ierar hia soc ia lă este realizată prin suba precierea mer itelor oponenţilor şi nu prin cultiva rea propr iilor va lor i.
Pe de a ltă parte, dispreţul fa ţă de „omul exce pţiona l” re prezintă o negare a calităţilor regă site într -o mă sură ma i
mare în felul să u de a fi. Gre şeala constă în acţionarea sub impulsul invidie i care determină, am putea spune, o
autodistr ugere la nivel moral pentr u ce l stă pânit de acest se ntiment. Rez ulta tul une i astfel de manife stări colective
va produce o inversare a va lorilor şi, implicit, o deca denţă spir itua lă a celor invidioşi.
Prin urmare, a înţe le ge şi a pre ţui un om de va loare reprez intă , în primul rând, un bun câştiga t de înfă ptuitor.
II. 38 (ip ocriz ie / falsitate)
Sunt de acor d cu afir ma ţia lui Tudor Muşatesc u potr ivit căreia ref uzul since r este de preferat aprobăr ii ipocrite .
În pr imul rând, asc underea adevă rate lor sentime nte, opinii şi dor inţe în spate le unei a titudini apr oba tive ,
indifere nt de c ircumsta nţe, înfăţişarea rea lită ţii inconve nabile într- un mod care să le facă plăcere celorla lţi, într-
un cuvâ nt – ipocrizia , le dă unează în pr imul râ nd celor cărora le este preze nta tă o ver siune mult distor sionată a
adevăr ului, celor care sunt astfe l înc uraja ţi să-şi creeze o ima gine erona tă atât de spre ceea ce îi înc onjoa ră, cât şi
despre propria per soană . Unii oa me ni recur g la ipocr iz ie pe ntru a obţine de la ceilalţi ceea ce îşi doresc , ară tându-
se mereu dispuşi să -i urmeze şi să îmbrăţişeze credinţele lor. Alţii consideră că este mai bine să îi mintă pe ce i din
jur decâ t să îi rănească spunându- le un adevăr neplăcut. Şi cel de-a l doilea caz, de şi difer it din punct de vedere al
motiva ţiei faţă de pr imul, este reprobabil deoa rece nu există nicio sc uză pentr u înşe larea de libera tă a seme nilor.
În al doilea rând, ape larea la ipocrizie îl inf luenţează nega tiv chiar pe ce l care ale ge această atitudine. O per soa nă
care le spune mereu ce lor lalţi ceea ce îşi doresc să audă, care îşi disimule ază tră ir ile inter ioare şi care îşi asc unde
adevăra tul carac ter de vine frustrată din pricina imposibilităţii de a-şi manife sta ade văra ta per sonalitate şi poa te
ajunge tre ptat să creadă că numai afişând pe rma nent o atitudine aprobativă, înc ura jatoare , va fi accepta tă de
ceilalţi.
În conc luzie , conside r că afirma ţia lui T udor Muşa tescu este ade vărată şi că este întotdea una nece sară exprimarea
sentime ntelor şi a părer ilor sincere, chiar dacă în multe situa ţii această cale nu e uşor de ur ma t.
II. 39 (ir onie )
Tudor V ianu afir mă în Ope re faptul că pe rsif larea nu îţi acordă statutul de popula r, ci, de cele ma i multe ori, te
face doar te mut.
Persona l, sunt de acord cu acea stă afir ma ţie întrucâ t ir onia folosită exce siv poa te da impresia de ar tif ic ial,
ajungând până la a înlă tura persoa nele din jur , iar un soi de ironie subtilă va trece pr oba bil ne obser vată. Consider
că oamenii nu îşi câştigă popular itatea pr in inte rme diul unei singure trăsă turi de carac ter , ci printr- un ansa mblu a
acestora . Per sonalitatea, tempera me ntul, aptitudinile def inesc o per soana , iar în funcţie de gradul lor de
dezvoltare , de inedit, de or iginalitate va surve ni şi popularita tea .
Pe de a ltă par te , popular itatea poate să survină şi din aspec te nega tive , cum ar f i predilecţia pe rma nentă a une i
persoa ne către ir onie . În cazul în care ea e dusă la extrem, aşa cum am prec iza t mai sus, efec tul va fi rene garea
acele i persoa ne într- un grup şi, de ce nu, într- o socie ta te, pe ntru că ir onia pre supune de multe or i şi o uşoară
batjocură , iar lumea va încerca să se dista nţeze de un astfe l de individ. A fi popular, în se ns pozitiv, presupune a
fi simplu, na tural, a avea un comporta me nt pr ietenos, cor dial faţa de toa tă lumea. Fără îndoială că ir onia îşi are
rolul ei, dar nu a tunci când devine o constantă în modul de a fi al unei pe rsoane .
În conc luzie , ir onia ca parte din comporta me ntul une i per soa ne nu conferă popula rita te, c i ansa mblul de trăsături
şi modul în care acestea se combină , iar ironia nu reuşeşte decâ t să te facă te mut.
II. 40 (în semnătate a cunoaşter ii istor iei )
I. L . Caragia le susţine ideea unei na ţiuni ce ar tre bui să va dă în istorie ghidul spre viitor, deoa rece cu ajutorul
conştiinţei forma te pe axa timpului, încă din ce le mai vechi vremur i, vom reuşi întotde auna să descoperim va lori
precum ade vărul şi virtutea.
Consider afir ma ţia lui I. L. Cara gia le a fi câ t se poa te de veridică, într ucâ t istor ia reprez intă depozitul întregilor
noa stre ac ţiuni, ma rtor a l trecutului, a tât un exemplu pentr u preze nt cât şi un ave rtisme nt şi o îndrumare pe ntru
viitor . A stfel, istoria este totoda tă cauză şi efect, ceea ce suntem şi, poa te ma i impor ta nt, de ce sunte m ceea ce
suntem.
Un alt argume nt în spr ijinul afir ma ţiei citate îl constituie for marea une i ga me de va lor i, ce nu pot fi atinse decât
prin exemple elocve nte care îndeamnă ge nera ţiile viitoare la asimila rea lor . Pr in cunoaşterea trec utului se va
atinge vir tutea menţionata de scr iitor, care este perfecţiunea stării umane , fără însă a exc lude carenţele , întrucât
istoria reflec tă atâ t victor iile cât şi eşecurile .
În concluz ie, cei care nu au o conştiinţa istor ică sau cei care îşi uită trec utul r iscă să nu- şi cunoa scă pr opria
individualitate cu ava nta je le şi limite le ei.
II. 41 (înţe lepciune)
Afirma ţia lui Constantin Noica cupr inde în sine un mare adevăr şi anume acela că nu se poate vorbi de un ade văr
al înţele pciunii, în se nsul că nu există o mă sură unică care să cuantifice precis acest concept.
În pr imul rând, înţele pciunea este un nive l spir itua l a tins de o pe rsoană , pe care f iecare om îl înţe le ge dife rit.
Există opinii care susţin că anumiţi oame ni se nasc înţelepţi, în vre me ce există şi opinii care cred că înţe le pciunea
se dobândeşte odată cu câştigarea expe rie nţei. Înţelepc iunea, în opinia mea, poate fi dobândită pe timpul vieţii,
însa depinde de fieca re cum asimilează expe rie nţele pe care le trăie şte. Înţelepc iunea pre supune echilibr u,
presupune ar monie între minte şi inima. Marce l Pr oust spunea de spre înţele pciune că noi nu ne na ştem cu
înţe le pciunea , ci din contra, că ea trebuie de sc oper ită în noi înşine în ur ma unei că lătorii pe care nimeni nu o
poa te face în loc ul nostr u.
În al doilea rând, consider că înţelepc iunea ne poa te carac teriza pe fiecare dintre noi dacă avem răbdare în a o
dobândi. Da, nu ştim exac t care este mister ul e i, dar putem să speră m că într- o zi această capac itate supe rioară de
înţe le gere şi de judecare a lucr ur ilor va reprezenta una dintr e cele ma i remarca bile ca lită ţi ale noa stre.
În concluz ie, nu se poa te discuta despre un ade văr unic a l înţele pciunii, ci se poate discuta de spre pr of unz imea
conce ptului şi despre starea de spirit pe care ţi- o confe ră.
II. 42 (inte ligenţ ă)
Consta ntin Brânc uşi se folose şte în af irmaţia sa de nuanţe le diferite pe care limba r omâ nă le are pentr u a de numi
în contexte difer ite o singură trăsă tură. A stfel ar tistul susţine că cea mai impor ta ntă de ose bire într e deşte pţi şi
inte lige nţi, este aceea că omul înze strat cu inteligenţă nu poa te fi manipulat.
Mă număr printre cei ce consideră că Brâ ncuşi a făcut o af irmaţie ade vărată într ucât oamenii dota ţi cu
inte lige nţă nu doar o conştientizează , dar o folose sc pe ntru a crea lucruri bune, frumoa se , lucrur i şi fapte care
să ref lec te tră sătur ile lor de carac ter şi princ ipiile puternice pe care le au. De cealaltă parte oa menii de ştepţi
sunt conştienţi de abilită ţile lor , da r nu au o personalitate de stul de puter nică pentr u a realiza ceva pr in forţe
propr ii fiind uşor de inf lue nţat.
Deşi a tât cei inte lige nţi câ t şi ce i de ştepţi sunt înze straţi, oamenii cu adevăra t va loroşi, care mer ită să fie
aprec ia ţi sunt cei inteligenţi pe ntru ca ei au ştiut cum să va lorifice acest dar, să adauge tale ntului şi munca
necesa ră înfă ptuirii luc rur ilor măre ţe . Inte lige nţa nu este suf icientă pe ntru a f i un om de sea ma , aic i graniţa
între cele doua idei f iind gre u de sta bilit, pentr u că modul în care personalitatea fiecă ruia conlucrează cu ea dă
soc ie tăţii cele două ca tegorii de oa me ni: inteligenţi şi deştepţi.
În conc luzie , Constantin Brânc uşi redă ade văr ul în af irma ţia în care susţine că tre buie să facem difere nţa între
oamenii deştepţi şi cei inteligenţi, pentr u a şti în care să ne încre dem .
II. 43 (lene)
Afirma ţia lui N icolae Ior ga, conf orm căreia „Lenea e sinucidere blânda”, sur prinde unul dintr e cele ma i
periculoa se defecte pe care un om le poa te avea : lenea . Conside r că lenea anulează un a spec t impor ta nt şi nece sar
oricărei iniţia tive uma ne – entuzia smul, af lat în strâ nsă legă tură cu voinţa , de aceea cred în ideea citată.
În pr imul rând, o atitudine pa sivă, lipsită de implicare , fără dor inţa de a construi ceva şi aşteptâ nd doar ca totul să
ne fie da t, fără vre un ef ort persona l, ne poa te tra nsfor ma în nişte per soa ne fără scopur i în viaţă . Or, fără dorinţa de
a ajunge „unde va” existe nţa este inutilă . Cre d ca r ostul omului în via ţă este acela de a crea , de a lăsa ceva în
urmă, însă oda tă instalată lenea , aceasta „interz ice or ice para dis” , cum spune Vasile Ghica, ne face să dă m înapoi,
să renunţam îna inte de a începe şi, în consec inţă , să nu realizăm nimic. Le nea poa te fi considerată un lux pe rmis în
mod ne justif ica t, dacă ne gândim la existe nţa noa stră limita tă în timp
De multe ori omul este definit de ceea ce face, de ceea ce între pr inde. Ma i mult, dacă ne lă săm acaparaţi de
această stare de lene vom pier de multe dintre buc uriile vie ţii cum ar f i, de exe mplu, savoarea emana tă de o
victorie obţinută prin efor t pr opr iu.
Prin ur mare , stă doar în pute rea noastră să a lege m dacă vrem să ne sinuc idem „blâ nd” , sa u să ne umple m existenţa
cu împlinir i, luâ nd af irmaţia da tă ca pe un avertisme nt.
II. 44 (libertate)
Afirma ţia lui Mihail Sadovea nu se referă la liber ta tea de a ac ţiona conf orm propriilor princ ipii, făcâ nd abstracţie
de ceilalţi, de intere s, da r şi de instinc t.
Persona l, mă decla r într u totul de acord cu această idee, considerând că liber tatea este o lege a natur ii în f iecare
dintre noi, un dar pe care fieca re l- a pr imit la na ştere . Avem deci un destin. Ave m şi o libe rta te , un fel propriu,
natura l de a f i. L ibe rta tea e nemă surabilă, atâ ta timp câ t o conştie ntiză m şi încercăm s- o valorificăm.
Sunt însă de pă rere că impor ta nt nu este faptul că am primit acest „dar” , ci cum ne folosim de el şi în ce scop. A ici
inter vine ale gerea , ca o compone ntă de bază a libertăţii. De multe or i de- a lungul vie ţii se face simţită preze nţa
ezitării în fa ţa dec iziei. Riscul pr ovoacă tea mă , inhibă, desc umpăne şte. Cum or ice a legere poa te fi bună or i rea , ea
atra ge după sine reuşita sau eşec ul. Şovăia la face corp comun cu ale gerea care stă pe cale să se pr oducă.
Oda tă depă şite ace ste ez ită ri trebuie să facem ale gerea fără a ne lăsa inf lue nţaţi de alţii şi să ne asumă m ur mările .
Ajungem la reuşită sau la eşec, important e că ne -am exercita t dreptul de liber tate în a legerea făcută şi nu în
ultimul rând am câştiga t expe rie nţă pentru viitor.
În conc luzie , omul este libe r în fa ţa limite lor sale , având drept repe re propriile- i pr inc ipii care îi vor servi, sau nu,
la împlinirea de sine.
II. 45 (limba român ă)
Consider că afir ma ţia lui I.A .Bassara besc u, confor m căreia ,,apă rarea intereselor limbii române şti e una din
garanţiile viitorului nostru na ţional şi prin ur mare o sfâ ntă dator ie patriotic ă” e ade vărată .
În pr imul rând, românii au avut un respect de ose bit pe ntru graiul prin care s-au transmis de la o ge nera ţie la alta
mar ile noastre valor i spirituale. Efor tul de va lorificare a pote nţia lului expresiv a l gra iului stră moşesc a fost şi este
considera t în cultura noastră un adevăra t act pa tr iotic, în care sunt exprima te sentime ntele de adâ ncă dra goste şi
preţuire pe ntru limba roma nă.
Pe de a lta parte, valoarea acestei comor i, ce vine din adâ ncurile trec utului nostr u, tre buie redesc ope rită de fieca re
nouă ge neraţie , care va gă si în ea un stră vechi tezaur de gândire , simţire , înţe le pciune . Se mn de individua lita te a
popor ului, limba romană oglinde şte via ţa şi idealur ile oame nilor plaiur ilor car pato-dună rene , constituind
conştiinţa de sine a uni nea m ne voit să-şi apere per ma nent indepe nde nţa şi integrita tea. Muz ica lita tea şi far mecul
limbii româ ne au tra nsfor ma t- o într- un cântec , simbol al fr umuseţii artistice a cărei expresie de plină este în crea ţia
populară doina, ade văra ta emble mă a simţir ii şi spiritualităţii r omâ neşti.
Deci, aşa după cum afir mă şi I.A .Bassara besc u, apă rarea intere se lor limbii româ neşti e o gara nţie a viitor ul nostr u
naţiona l. Ref lex a l existenţei noa stre mile nare pe acest pă mânt, limba se constituie ca un proce s în continuă
deve nire, avâ nd pute rea miraculoasă de a ne expr ima pe toţi pr in ine puiza bila ei fr umuseţe şi for ţă de expresie.
II. 46 (relaţia dintre lim ba naţ ion ală şi iden tit ate a unui popor )
În condiţiile une i epoci în care globa lizarea are un rol din ce în ce ma i important, există r iscul ca ide ntitatea
naţiona lă a unui popor să f ie puternic estompată; ace st fapt apare câ t se poa te de bine evidenţiat pr in tendinţa
actuală de a utiliza o limbă de circula ţie interna ţională. Nu trebuie să uită m însă că limba na ţională este un
ele ment care contr ibuie la conturarea ide ntităţii unui popor şi, aşa cum afirmă Vasile A lecsa ndri, trebuie pr ivită ca
un „ac tul de nobleţe a unui neam” .
În pr imul rând, limba na ţională individualizează şi ate stă un trecut istor ic şi o evoluţie na ţională; par ticular izează
un popor , a şa după cum am mai me nţiona t. De aceea, Vasile A lecsa ndri utiliz ează meta fora „act de nobleţe” în
desc rie rea aceste ia , prin trimite re la ceea ce desemnează cuvâ ntul „nobil” : ceva nobil are întotde auna trăsătur i,
care îl individua lizează şi nu poa te fi de scr is prin gene ralizăr i.
Desigur , există ma i multe moda lită ţi de pă strare şi cultiva re a identită ţii naţiona le , exemple în ace st se ns putând fi
istoria sa u valorile f olc lorului unui nea m, însă limba naţiona lă este trăsă tura supremă care individua lizează un
popor de a ltul.
În conc luzie , limba na ţională de fineşte ide ntitatea unui popor, f iind un fac tor de ter mina nt în crearea şi me nţinerea
acesteia , mai ale s în contextul actual, în care globalizarea devine un fenome n din ce în ce mai important şi
determinant în evoluţia fiecă rei societă ţi în parte.
II. 47 (imp actul literatur ii asupra citit orului)
În prima afir maţia citată, G. Călinesc u susţine ideea că opere le litera re sunt va loroa se în mă sura în care gra niţa
dintre realitate şi ficţiune e ste abia perce ptibilă, scr iitorul f iind de a ltfel un adept dec lara t al for mule i este tice
realiste . Cu cât per sonajele par a fi mai rea le, cu a tât c ititor ii devin mai intere sa ţi să cunoască opera respectivă.
Autor ii au încercat de- a lungul timpului să-şi apropie cât ma i mult crea ţiile literare de rea lita te . Ceea ce tre buie să
ştie însă un c ititor despre o ope ră litera ră, este că aceasta nu copiază rea lita tea , ci doar transf igurează anumite
aspec te ale e i. Cu cât opera pare mai rea lă, cu atâ t receptor ii pr oble matizează ma i mult, şi au tendinţa de a se pune
în loc ul persona je lor, simulându-şi atitudinea în diferite situa ţii ale vieţii.
Origina lita tea unui scr iitor constă în tehnic ile pe care acesta le folose şte pe ntru a-şi convinge c ititor ii să creadă
fic ţiunea pr opusă, în moda lita tea prin care creatorul prezintă pr intr -o viz iune subiectivă realul. Cu cât autor ul
reuşeşte să se apropie mai mult de realita te cu atâ t cititorii devin dor nici să c itea scă şi să mizeze pe
„veridicita tea” sc rier ii. Î n fond, impor ta ntă e ste puterea unui scriitor de a-l face pe cititor să- i accepte
comunicarea .
În conc luzie , lite ratura are un impact mare asupra c ititor ilor în măsura în care îi poa te atra ge şi intere sa pr in
plăcerea estetică pe care vizează să o inducă . Cititorul îşi doreşte să gă sească într- o carte situa ţii noi de viaţă şi
prototipuri uma ne câ t mai reale , pe ntru a se putea pre găti pentr u ce îi oferă via ţa sau din contră, vrea prin
inter me diul lite ratur ii să evadeze din rea lita tea de care este înc onjurat, vrea să crea dă într- o altă „realitate”.
II. 48 (despre condiţia omu lu i în lume )
Definirea condiţie i omului în lume ţine de domeniul filosofie i, pre ocupându- i în specia l pe existe nţia lişti. Mar in
Sorescu însă formulează propria sa conce pţie referitoare la acest subiec t prin pie sa „I ona” , limba jul utiliz at f iind,
aşa cum se poate obser va şi din citatul da t, unul me taf oric. Marea , reprez intă lumea , pe ştii care o populează –
oamenii, iar na dele – capcane le vieţii, încercă rile pe care tre buie să le trecem. Trecând de la limba jul f igura t la cel
denotativ, ideea pasa jului ar f i aceea de a nu uita să tră im frumos.
Consider că indifere nt de mreje le pe care via ţa ni le oferă pe ntru a ne ade meni într- un fel sa u altul, impor ta nt este
ca fiecare dintre noi să -şi sta bilea scă foarte bine , care va f i calea pe care o va urma . O mul aspiră în mod natura l la
ma i mult, la mai bine , dar permane nt tre buie să ave m în minte şi gândul că via ţa noa stră e limitată. Dacă ne
petrecem toată existenţa în a atinge perfecţiunea , absolutul s-ar putea să uită m a ne bucura de lucr urile măr unte,
care dau culoare vieţii. Asta nu însemnă să ne mulţumim cu ceea ce avem, ci doar să f im caracter iza ţi de un
echilibr u în ceea ce pr ive şte raportul idea l – rea l.
Abordâ nd te ma da tă dintr- o altă perspec tivă , aş sublinia faptul că pe ntru f iecare per soa nă „scopul vieţii” poate să
fie reprezentat de alte valori, de alte idei decât pe ntru ce ila lţi. Fiind f iinţe soc iale nu de puţine ori avem tendinţa
de a ne compara cu cei din jur ul nostr u şi de a trage în mod pr ipit conc luzia că ceea ce repreze ntă m nu ajunge nic i
pe depar te la înă lţimea va lorii altora; de aici până la o ade vărată dramă persona lă nu mai este decât un pas. În
mă sura în care fiecare om e diferit de celă la lt, în mă sura în care defec tele unuia pot reprezenta calităţi pe ntru
celă lalt, viziunea ar tre bui să se schimbe şi va lor ile repreze ntate de ce i din jurul nostru ar trebui doar să ne
ambiţioneze în încerca rea de a le a tinge şi noi.
Conc luz ionâ nd, e cla r că nu e posibilă o def inire unică a „condiţie i umane” , în genera l expresia de semnând
ansa mblul însuşir ilor uma ne care de ter mină aspec te le e senţiale ale existenţei individua le , inde pendent de fac tor ii
soc ia li. Rămâ ne ca f iecare să gă sească modalitatea cea ma i potrivită per sona lită ţii sale pentru a trece fr umos prin
viaţă şi pe ntru a-şi de scoper i me nirea .
II. 49 (lupt a)
În opinia mea, af irmaţia lui Steindhar t confor m căreia lupta e ste văz ută ca o acţiune obligator ie, condiţia de a o
câştiga ne fiind una esenţială, este încărcată de spir it comba tiv, înc urajând pe fiecare să încerce să se af irme , să
lupte pentr u ide ile şi idealur ile sale .
În pr imul rând, lupta de notă curajul celui ce îndrăz neşte să îşi susţină opinia, să ia iniţia tiva într -un domeniu, într-
o problemă în care se confruntă cu pie dici din partea celor din jur, cura jul reprezentând nu o dova dă de
inconştienţă, c i for ţa morală de a înfr unta prime jdiile şi neajunsurile de orice fe l. L upta drea ptă poate fi
considera tă o trăsă tură fundamentală a omului, acesta fiind mijloc ul pr in care se poate apăra de agresiunile ce
provin din exter ior.
În al doilea rând, o impor ta nţă mult ma i mare o are faptul că lupta a fost dată , că s-a înce rcat modif icarea unor
aspec te considerate inc orecte decât re semnarea cu gâ ndul că deşi soluţii existau, că se putea schimba ceva , nu a
avut cine să pre ia iniţia tiva să la nseze ide ile inova toare şi ulter ior să le susţină . Înf rângerile nu tre buie
considera te a fi de mora lizatoare c i, dimpotr ivă, trebuie să motiveze şi mai mult, să impulsioneze .
Nu în ultimul rând, or ice om ar trebui să fie conştient de faptul că lupta este echiva lentul supravieţuirii, iar ce i ce
renunţă fără a încerca măcar să câştige bătă lie cu bătălie , pot pierde chiar lupta cu via ţa însă şi.
Deci, lupta e importantă chiar dacă e urma tă de înfrâ nge re, pentru că aceasta poate însemna o determinare mai
fermă în acţiunile viitoare , sa u de satisfac ţia unei victor ii; ambele consec inţe sunt ele mente ce te pot or ie nta spre
a a tinge fer icirea la un mome nt da t.
II. 50 (dragostea de mamă)
Mă număr printre cei care sunt de acor d cu ideea expusă în af irmaţia lui Honore de Ba lzac din opera „Gobse k”
conf or m căreia capac itatea de a iubi a une i ma me este nemă rginită şi necondiţiona tă , aceasta fiind capabilă
întotdea una să ie rte .
Una dintre cele ma i puternice legă turi interumane este, cu sigura nţă, cea dintre o ma mă şi copilul său. În cele mai
multe cazuri, acea stă le gătură nu poa te f i clă tina tă de niciun fac tor extern. O ade văra tă mamă simte nevoia de a fi
ală tur i de copilul să u în orice situaţie şi ipostază , este pe rma nent dispusă să -l ajute , să -l ghideze în via ţă, şi să -i
înţe lea gă acestuia deciz iile chiar şi în momentul în care ele nu sunt baza te pe o raţiune corec tă . D in aceste
considere nte def inirea me taf orică a sufletului mame i ca un abis mi se pare f oarte potr ivită; e imposibil să
înţe le gem pâ nă la capă t de unde poa te ve ni ierta rea din inima ma me i.
Este bine ştiut faptul că ma ma este persoa na la care oric ine, în mod obişnuit, s- ar putea îndre pta în căutarea unui
sfa t sau în căutarea înţele ger ii. Dacă aceasta nu ar avea resurse spirituale suficie nte sa u ar ref uza să îşi ier te
copilul, atunci s-ar dărâ ma ideea bine stabilită a sprijinului per mane nt şi necondiţiona t al or icăr ui om.
În conc luzie , într -o lume în care încă se ma i respectă regulile nescr ise ale le gătur ilor între oa meni, mama este
aceea care, în felurite situaţii, îşi va ier ta copilul, continuând să îl iubească şi implicit, să îl îndr ume spre un
echilibr u ma i bun.
II. 51 (mândrie)
Mândr ia pe care un om o simte şi o exprimă cu pr ivir e la realizăr ile sale îl face să îşi constr uia scă şi să îşi
for tifice persona lita tea , într -o lume plină de mediocrita te .
Astfe l, un om care este mâ ndru de ceea ce a reuşit să rea lizeze sa u să obţină, atâ t pe ntru el câ t şi pe ntru soc ietate ,
va fi, în primul râ nd, un om care impune respect chiar prin felul său de a fi.
Un pr im argume nt în acest se ns e ste că a f i mândr u însea mnă a nu da dova dă de falsă mode stie . Rea lizările nu ar
tre bui asc unse, c i ar trebui să reprezinte o motiva re pentr u ceilalţi, pe ntru ca ei să de păşea scă această condiţie de
me diocrita te . Tot astfel, fa lsa mode stie însea mnă suprimarea ade văratei pe rsona lită ţi a unui om, fiind ina utentică.
Al doilea argument ce poate ve ni în spr ijinul afir maţie i lui Petre Pandrea este acela că, într- o lume plină de
intere se me diocre şi me sc hine, omul mândru, atâ ta timp cât mândria nu se transformă în infatuare , îşi dovede şte
sieşi că este cu un pas îna intea celorlalţi, că este unic, iar ace st lucru spore şte încrede rea de sine şi întă reşte
personalitatea.
Ca o concluzie, se poate afir ma că c ita tul din Petre Pandrea ar trebui să aibă un ecou în mintea f iecăr uia . Mândr ia,
în sens poz itiv, este o parte a per sonalităţii, care trebuie manife stată ple nar.
II. 52 (melancolie)
Melanc olia apare în mome nte le în care simţim că rea lita tea ne deza măge şte şi se ide ntif ică cu starea de tristeţe
vagă , apare nt fără motiv, care conduce că tre dor inţa de iz olare de tot, într- un loc ascuns, sigur. Aic i mela ncolicul
îşi ţese o re ţea de vise şi speranţe de oarece, mai presus de toa te, e l simte ne voia de a eva da şi devine obseda t de
problema tica morţii şi a sinuc iderii.
Emil Cior an este de părere că me lanc olia e ste rezultatul conştie ntiz ării br utale a omului că tot ceea ce el cunoa şte,
ceea ce iube şte , este efemer , la fe l ca şi pr opr ia sa existe nţa. Ace sta simte că lucr urile „ trec” şi este îngr ozit de
perspec tiva opririi lor .
Consider că afir ma ţia lui Cioran este per tine ntă, într ucât, în pr imul râ nd, este în conc orda nţă cu conc luz iile
dezba ter ilor unor importa nte figur i din f ilosof ie , soc iologie, psihologie e tc. Pie rderea unui obiec t sa u a unei f iinţe
apropiate ne poate lăsa într- o stare de tr iste ţe prof undă. Pradă ide ilor ne gativiste şi pustie tă ţii suf le teşti, omul se
afundă într -o lume întuneca tă , renunţă la poz itivism, se despr inde de lume , fiind sigur că la un moment da t un a lt
lucru iubit îi va fi ră pit. Aşada r, el a lege să se izoleze şi să me diteze la nedre pta tea sor ţii de a fi mur itor .
În a l doilea rând, pe ntru a vă convinge şi ma i bine de veridicita tea cuvinte lor lui E mil Ciora n, vă propun să
analiza ţi por tre tul unui me la ncolic verita bil. Geor ge Bac ovia, de exe mplu, poetul simbolist ce l mai cunosc ut din
Roma nia, este conside rat unul dintre ce i mai impre sionanţi melanc olic i. Ace sta a folosit în poeziile sa le te me
precum regretul pentru trecut, pentr u lucr ur ile răpite de timp (cum se întâ mplă în poe mul „De ia rnă” ), te ma
dor inţe i de iz olare, de r upere de lume (în poez ia “Rar” ) şi cea a neantului existenţial („Plumb” ).
În concluz ie, comparâ nd def iniţia recunoscută a melanc olie i şi coroborând-o cu exe mplul unui mela ncolic tipic ,
pute m afir ma just că Emil Cior an a intuit corec t cauza pr inc ipală a me lanc olie i, şi anume, aceea a „ tristeţii de a
fi” .
II. 53 (milă)
Sunt de acor d cu afir ma ţia lui Garabe t Ibră ileanu, deoarece consider că mila este un sentime nt frumos, f oarte nobil
dacă este sincer şi cre ştinesc .
În primul rând, mila tre buie să f ie însoţită de iubire , de oarece la baza tuturor celor între prinse de om, trebuie să
stea cel ma i înălţă tor sentime nt, ace la al iubirii.
În a l doilea rând, mila, în cazul în care nu este însoţită de iubire, poa te fi ofensatoare , de oarece pe rsoane i căre ia îi
„adresezi” acest se ntiment se poa te simţi umilit sa u dispr eţuit. Poa te că unii prefe ră să înfrunte direct dispre ţul
decât vic le nia acestui tip de milă .
Acte le de carita te întâlnite în z ile le noa stre la tot pa sul sunt rareor i însoţite de mila creştinea scă împletită cu
iubire. Din păca te , aceste acte se fac doar în apropierea sa u cu ocazia ma rilor să rba tor i creştine şi în „luminile
rampei” , f oarte vizibil, mulţi uitând, pe de o par te, că anul nu este alcă tuit doar din z ile de sărba toa re şi, pe de
altă parte, că discre ţia însoţe şte cel ma i bine car itatea .
În conc luzie , atunc i când mila nu este dubla tă şi de iubire , poa te fi, de multe or i, mai ofensatoare decâ t dispre ţul.
II. 54 (minc iună)
Sunt de acor d cu afir ma ţia lui D imitrie Ca nte mir, „ Cine spune minc iuna întâ i obrazul îşi ruşinează, iar ma i pe
urmă suf letul îşi uc ide”, deoarece o minciună spusă iniţial pare un lucr u inocent şi inofe nsiv, dar ma i multe
minc iuni spuse în timp pot distruge suf letul une i per soa ne.
În pr imul rând, când spui o minciuna nu ai cum să da i înapoi, trebuie să mergi pâ nă la capăt, ia r dacă eşti
desc ope rit obrazul ţi „se înr oşe şte”
În al doilea rând, nu numa i frica de a fi prins îţi „uc ide” suf le tul, ci sentime ntul inaute ntic ităţii existenţe i. O via ţă
clă dită pe minciună este ca decor ul calp a l unui teatru, doar o iluzie . Oricât de inofensive par unele minc iuni,
toate duc spre o via ţă în nega re, creându- ţi o viaţă fa lsă .
Minc iuna este ca o boală a sufletului, pe ntru că are multe ramif icaţii şi consec inţe , fiind în acelaşi timp riscantă
şi, după cum am spus, oricâ nd poate distruge : afla tă, distr uge imaginea soc ială a unei pe rsoane („obraz ul” , cum
spune Ca ntemir) , chiar răma să a scunsă , distr uge viaţa interioară , str uctura morală a unui caracte r, coerenţa
lă untrică a f iinţei („ suf le tul”)
În conc luzie , nicio minc iuna nu ar trebui spusă , or icât de nevinova tă ar părea, de oarece fieca re aduce după ea o
altă minc iună , într- o spira lă care nu poate duce la nimic bun.
II. 55 (raportu l din tre raţiune şi pasiune)
Titu Maiore scu susţine că omul se lasă condus de inimă în momente le în care ra ţiunea ar trebui să îi dic teze
direcţia finală . E u consider că are dreptate de oarece, deşi este f iinţă raţiona lă, ese nţa omului este repreze ntată de
pasiune , sentime nte, vise şi aspira ţii.
În primul rând, aşa cum spune şi criticul, ra ţiunea arată alterna tive le deciz ie i optime. Ea reprezintă capac itatea
spec if ic umană de a distinge bine le de rău, de a ale ge şi de a acţiona responsabil. Însă rolul să u de judecă tor e ste
diminuat de fondul se ntimenta l per ma nent activ, în care se af lă dor inţe le şi trăir ile noa stre interioare . Prin urma re,
tindem să ne lăsam ghida ţi de pasiune şi să ur mă m calea inimii, f iindcă ea reflectă ceea ce ne dorim cu ade văra t.
Un alt argume nt ar f i că inima , identificându- se cu vocea inter ioa ră a omului, este singura capa bilă să ştie ceea ce
este mai bun pentr u noi. De aceea, ea lasă raţiunea să îşi „expună” var iante le şi o ale ge pe cea potrivită . Aşa dar,
raţiunea şi pasiunea ar tre bui să f ie compleme ntare, a jutându-se rec ipr oc.
Avâ nd în vedere ar gumente le de ma i sus, eu cred că în momentele hotărâ toare , „direcţia f ina lă o dă inima”
deoarece , dinc olo de raţiune , omul este un cumul de se ntimente , pasiuni, năz uinţe care îl definesc întrea ga viaţă ,
indifere nt de moment sa u situaţie .
II. 56 (relaţia viaţ ă- moarte )
Sunt de acor d cu afir ma ţia expr imată de pe rsona jul V ictor Petrini deoarece moar tea este un lucr u cât se poate de
nor ma l şi de natura l. Omul trebuie să moa ră. Se naşte, cre şte, se înmulţe şte şi moare, ca or ice e viu. Moartea este
văzută de oa meni ca un element ne gativ a l vieţii, ca o pie ire definitivă ori ca o ca tastr ofă. Dar oare de ce ne sperie
atâ t de tare un luc ru atâ t de f iresc?
Un pr im argume nt ce susţine ideea exprima tă ma i sus ar fi ace la că fr ica de moa rte se na şte din cauză că suntem
mult prea le gaţi de viaţă , de ceea ce este material, iar acest lucr u ne împiedică să înţelege m ce este moar tea. O mul
incapa bil de a cunoaşte moartea va fi incapa bil să cunoa scă viaţa, pe ntru că în fond nu este vorba de altce va decât
despre două ra mur i ale aceluiaşi copac. Numa i tră ind ve i ajunge să mori.
Un al doilea argument ce vine să întă rească af irmaţia se referă la fa ptul că noi ne f ormă m o ima gine cultura lă,
educa tă asupra fe nomenului mor ţii făcându- l trauma tizant. Diver sele cărţi apărute de-a lungul timpului, în le gătură
cu subiectul morţii, apa să inconştient chiar şi asupra ce lor mai ne instruiţi dintre noi cu gre utatea unor refle xe
acumulate vreme de mii de ani. Pr in urmare privim moar tea cu spaimă şi cu îngrijorare, a seme ni modului în care
antic ipăm durerea .
În conc luzie , or icâte convinge ri livreşti am avea , or icât de multă încredere a m fi inve stit în acestea, nimeni şi
nimic nu ne va oferi în cursul vie ţii vreo cer titudine asupra morţii până când exper ie nţa ace ste ia nu va deve ni
personală .
II. 57 (modestie)
Cre d că ideea principa lă din af irmaţia lui Nic olae Ior ga este aceea că omul mode st îşi cunoa şte mult ma i bine
inter iorul, care este mai de preţ şi poa te mai frumos decât exterior ul pe care îl ve de „acel care se potr ive şte în
oglindă”. Sunt de acord cu af irmaţia aceasta şi voi de monstra de ce.
În pr imul rând, mode stia e ste una din vir tuţile creştine pe care trebuie să le dobâ ndea scă un om pe ntr u a accede la
viaţa veşnică pr omisă de Dumnezeu oame nilor cre dincioşi, sme riţi, miloşi etc , după cum spune şi Biblia , în
Epistola după Mate i, capitolul 18, versetul 4: „De aceea oric ine se va sme ri (ca acest copilaş) , va fi cel m ai m are
în Împaraţia cerurilor” .
În via ţă, mode stia cântăreşte mai mult decât mâ ndria . De obicei, dacă eşti modest, eşti luat dre pt fra ier sa u fără
caracter . D upă părerea mea, modestia este, în zilele noastre , o calita te foarte puţin întâlnită într -o lume în care
compe tiţia pr imează, şi reprez intă fa pte le în locul cuvinte lor.
De câte ori nu am văzut, copii fiind, la dese ne animate, eroi care, după ce sa lvau lumea , dispărea u? Era m uimiţi de
atitudinea lor , pe ntru că, de şi erau oame ni normali atunci când nu purtau hainele de superer ou, nu avea u posturi
importante, c i luc rau ca orice om, nefăcând caz de popularita tea lor . Şi ne dorea m foa rte mult să fim şi noi ca ei,
nu- i aşa?
În mod sigur , să fii mode st nu înseamnă să me rgi privind în jos, ci să te cunoşti pe tine însuţi, să cape ţi calita tea
mode stie i şi să de vii în ochii tă i eroul care ai dorit mereu să f ii.
II. 58 (moralitate)
Sunt de acor d cu afir ma ţia „ Moralitatea se razim ă pe re spec tul [faţă] de alţii şi pe respec tul de sine ”, într ucât o
persoa na inte gră îşi re spec tă se menii şi totoda tă pe ea însă şi.
În primul rând, în opinia mea , o persoana morală tre buie să a ibă o ser ie de calităţi morale. De exemplu, trebuie să
fie tolera ntă cu celelalte persoane şi să nu judece pe nimeni după apare nţe . Tre buie , ma i cu sea mă , să practice ea
însă şi atitudinile mora le pe care le dore şte de la ceila lţi.
În a l doilea rând, mora lita tea se bazează pe cunoa şterea legilor şi a dreptur ilor omului, pe ntru ca persoa nele
înzestra te cu această calitate să ştie să ac ţioneze întotde auna corect. De asemenea , o persoana mora lă trebuie să f ie
întotdea una ma i exige ntă faţă de sine decâ t fa ţă de ceilalţi, în acest fel ea putâ nd sa se ana lizeze ma i bine si să- şi
stabilească anumite pr incipii după care să se ghideze. Princ ipiile sunt ese nţia le pe ntru moralitate, într ucât un tip
moral are un mod de viaţă bine orga nizat şi nu îşi înca lcă regulile impuse a şa de uşor.
Conc luz ia pe care o pute m deduce din această afirma ţie este faptul că o pe rsoană mora lă tre buie să f ie indisc utabil
tolera ntă, cu bun- simţ şi să se autocunoa scă pentr u a-şi putea sta bili anumite princ ipii în via ţă .
II. 59 (muncă)
E o axiomă să spune m că munca stă la baza consolidării carac ter ului fiecăr ui om, definirii corecte a unui drum în
viaţă , drum pe care fiecare dintr e noi ale ge să-l urmeze prin ma i multă sa u ma i puţină trudă.
Pe de o par te , o activita te între prinsă poa te conduce la liber ta tea ma ter ială, dar şi spirituală , numa i pr in
consecve nţă, onestita te , disc iplină şi înţelepc iune. A stfel, pe ntr u a ne dobâ ndi libertatea pe rsona lă este necesar ca
munca depusă să f ie justă , să nu creeze pre judicii. D in aceasta pe rspectivă, munca poate însemna pur ificarea
fiinţe i.
Pe de a ltă par te , fără efortul de a munci pe rma nent asupra noastră şi nu numa i pentr u ceea ce este strict mater ia l,
noi nu vom putea avea acces la cultură şi totodată nu vom putea dobâ ndi exper ienţa necesa ră. Aşada r, cultura
însea mna cunoa ştere , înseamna stră danie şi per severe nţă în timp, dec i este o valoare obţinută pr in muncă.
Nu în ultimul rând, de muncă e ste ne voie şi nu atât de talent pentr u a rea liza ceva în viaţă. Thomas E dison spunea
că geniul este „1% inspir aţie şi 99 % transpira ţie”, idee ce exprimă foar te expresiv, în te rme ni statistici, că nu
neapăra t har ul, inspiraţia , ta lentul na tiv fac dintr- un om un geniu, ci volumul imens de muncă şi dorinţa de
autodepă şire.
În conc luzie , a munci semnifică a avea o atitudine liberă, o gâ ndire corec tă , iar expe rie nţa cunoaşter ii tre buie să
fie asociată cu boga ţia de a f i cult.
II. 60 (natură)
Pornind de la af ir maţia lui Nic olae Iorga : „na tura-ţi dă zilnic exe mplul de a trăi” , pute m înţe le ge că na tura este
ansa mblul de luc rur i şi fiinte din unive rs care nu face prea mar i sacrific ii să ne înveţe să tră im, ea recurgâ nd la
natura leţe.
În primul rând, natura nu are nimic ar tific ia l, acest lucr u dove dindu- ne nouă că se poate trăi fire sc şi fără fa lsur i.
Comunită ţile tra diţionale, arhaice , trăiau în inte rde pendenţă cu natura şi ştiau să- i a sculte se mne le , or ganizâ ndu-şi
existenţa conf or m marilor c iclur i na turale . O mul arhaic cele bra soare le , apa , ve geta ţia şi anima le le care- l hrănea u.
Ritmul vieţii sale se inte gra f iresc în r itmurile natur ii. Din păca te , omul moder n a ajuns, pr in cultură şi civilizaţie ,
foar te depa rte de na tură, pe care nu o mai înţelege şi nu o mai protejează.
Un al doilea argume nt adus afir maţie i de ma i sus este acela că omul nu este un „prizonier” al natur ii, ci
dimpotrivă , natura îi ara tă cum să tră iască, ofer indu-i toa te bogă ţiile şi frumuse ţile sale .
Prin urmare, or ice f iinţă din univers trebuie să desc ope re mistere le natur ii, are liberta tea de a-şi lua dre pt exe mplu
de a trăi de la ea, fără ca aceasta să aşte pte ceva din par tea noastr a, singura ei condiţie f iind să o respectăm şi să o
ocrotim, de oarece natura este viaţa în sine, iar noi facem pa rte din ea.
II. 61 (minc iună)
În opinia mea, af irmaţia lui Ale xandru Mace donski este cât se poate de ade văra tă, de oarece minc iuna este unul
dintre cele ma i imorale luc rur i, care def ormează realitatea şi dez umanizează persoa na. Oda tă de scoperit, individul
poa te cădea în dizgra ţia celor din jur.
Un pr im argume nt ar fi ace la că, minc iuna, prin ese nţa e i dăunătoare, de gra dează natura umană , afectează
persoa na, ca fiinţă raţională , în tota lita tea ei. Acest fenome n conduce la prejudic ierea inte gr ităţii individului, la
şubrez irea credibilită ţii şi a poziţiei oc upa te de el în cadr ul soc ie tăţii, per ver tind rela ţiile dintre oame ni, chia r
distrugâ ndu-le.
Pe de a ltă parte, efecte le minciunii nu se fac simţite doa r la nive lul relaţiilor interper sona le. Trebuie me nţiona t
faptul că minciuna este cea care a dus la declinul unor ma ri puteri şi a determinat instaura rea regimurilor
tota lita re: comunism, fasc ism, rezultate le ei f iind puternice şi nocive.
În concluz ie, minc iuna denotă decade nţă şi lezează onestita te a per soa nei. Ea răpune dator ită for ţe i de per sua siune,
a fe lului în care îl face pe individ să f ie vulne rabil, ne ţinâ nd cont de siste me de va lori, de calităţile şi capacită ţile
celui pe care îl afectează . Aşa dar, af ir maţia lui Ale xandru Macedonski îşi dovede şte pe deplin va labilitatea .
II. 62 (nădejde)
Este foar te ade vărat faptul că „For ma rea lă a fer icirii e năde jdea . Cine nu ma i speră, nu poa te fi fer icit.”, după
cum spune V ictor Ef timiu în Spove danii .
Un prim argume nt ar fi că fericirea poa te fi definită ca fiind suma tră irilor pe care le ave m lega te de împlinir ea
unui vis. A stfel asoc iem drumul spre reuşită cu un sc op, nu cu un mijloc , ade vărata buc urie fiind savura tă inte ns
atunc i când speră m, visăm la ceva, bucur ie mult mai mare decât cea din momentul re uşitei.
Un al doilea argume nt îl constituie faptul că viitorul ni-l creă m singuri pr in ceea ce visă m, de a ici pute m trage
conc luzia că un om fără visur i, spera nţe ori idealur i este un om nefe ric it. Conştiinţa fiecăr ui individ e ste
influenţa tă de speranţe , până la ur mă de aic i pr ove nind şi feric irea . Cum f iecare este diferit, văzând feric irea într-
un anumit fel, e ste cu a tât ma i dif ic il să îi gă sim o de finiţie. Însă de aic i putem deduce că singurul luc ru în comun
în definirea feric ir ii este spe ranţa.
Ce l mai elocve nt exemplu pentr u argumentele de mai sus este că a tunci când eşti fer icit, transmiţi şi celor din jur
starea ta de bine . De fapt, este vorba de transmiterea speranţe i, spera nţa că vor fi şi ei fer iciţi ca tine , căci ei nu se
pot buc ura pe ntru reuşita ta, esenţa egoistă a omului neper miţâ ndu- le ace st lucru,dacă ar fi să- l cre dem pe
Schopenhauer .
Conc luz ionâ nd, mulţi au încerca t să def inea scă feric irea şi din atâtea încercăr i au reie şit tot atâ tea definiţii, dre pt
urmare feric irea nu poa te f i un rezultat. Ceea ce obţine m noi şi crede m că ne face fer iciţi nu poa te fi considerată
expre sia fer icirii, e senţa e i tre buie căuta tă în altă pa rte . De aceea, speranţa este indispe nsa bilă din via ţa unui om
împlinit, cu ade vărat feric it.
II. 63 (nedreptate)
Consider că afir ma ţia lui Ioa n Slavic i este pe deplin justifica tă, întrucât dreptatea presupune a- i acorda f iecăr uia
ceea ce mer ită. A pr iva pe c ine va de ceea ce-i revine înseamnă evident a face o ne drepta te. Tot o ne dreptate va fi
deci şi a ofer i ceva în mod ne justif ica t.
În pr imul rând, a fi dre pt presupune a tra ta pe fiecare în mod obiectiv, a-l evalua corec t, iar apoi a-i a tribui ceea
ce este în concorda nţă cu merite le sale . Ef or turile trebuie de sigur ră splătite, ia r dez intere sul şi ne implic area nu ar
tre bui să aibă nici un fel de consec inţe pozitive . Ace st lucr u însă nu este mere u aplica t în soc ietate .
Pe de a ltă par te , consider că o nedre ptate trebuie pede psită indifere nt de modalitatea prin care se realizează .
Proble ma e ste însă a sesiza injusteţea , şi a tunci când se omite meritul celui în cauză , dar şi a tunci când celorlalţi
li se dă ceva fără ca aceştia să aibă vreo contribuţie. Fieca re ar trebui să primea scă ceea ce i se cuvine str ict în
func ţie de ceea ce realizează , şi nu pe baza altor motive ( în f unc ţie de simpatii or i inte rese , de exemplu) .
Prin urmare, sunt de acor d cu afir ma ţia lui Ioa n Sla vic i. Cre d că a acţiona injust însea mnă a comite o er oare de
judeca tă şi este un fapt ie şit din sfera mora lită ţii sau în unele cazur i, chia r a le galităţii.
II. 64 (neferic ire)
Dintotdea una , între om şi na tură a exista t o le gatură specială , fără de care via ţa nu ar fi f ost posibilă . Na tura a fost
când e leme nt protector , când fac tor ne gativ, când minima liza tă , cand înzestr ată cu puteri magice, da r întotdeauna
un ele ment consta nt, ce a stârnit a tât admira ţie câ t şi contr over se. De aceea, în opinia mea, afir maţia este mai
mult decâ t adevara tă .
în pr imul râ nd, star ile suf leteşti pe care le exper imentă m ne influenţează semnificativ perce pţia despre lume .
Întotdea una când suntem feric iţi, toate ce lela te pr oble me par mult mai uşor de rezolva t, vre mea este ma i frumoasă ,
soa rele străluc itor , iar norii dispar cu de săvâr şire de pe cer ul sufle tului. De accea, când în sufle t este se nin, afară
nu va ploua nic ioda tă. Apoi, când oa me nii sunt tr işti, dez iluz iona ţi sa u deza măgiţi, întodea una vor conside ra că
natura le împar tăşeşte se ntimente le, re găsind parcă în stropii de ploaie pică turile lor de tr iste ţe .
În al doilea rând, pa rtic iparea na turii la stările suf leteşti ale oamenilor e ste re lie fată şi în diver se opere lite rare. Î n
genera l apa este elementul cel mai des întâlnit, dar pute m re găsi şi pădurea sau vântul. A pa poate simboliz a în
acela şi timp împlinir e sau disperare , iar padurea poa te f i a tât spa ţiu pr otec tor, cât şi la birint. Soarele în sc himb
este mere u asoc ia t cu pacea, se nină tatea, bogă ţia.
În conc luzie , având la baza aceste argumente, putem af irma cu convinge re că Miha il Codrea nu are dre ptate .
Nic ioda ta soare le nu stră luceşte aşa de puter nic ca atunc i când suf le tul îţi râde, prec um nici ploa ia nu e ste
vreodată aşa de rece, ca atunci când sufletul îţi plâ nge .
II. 65 (muncă)
Proble ma pe care o ridică munca este că ea poate fi pr ivită din două per spective: a pasiunii şi a da torie i.
În opinia mea, pentr u a evolua într- un domeniu şi, de asemenea , pe ntr u a evolua ca persoa nă, practicarea une i
me serii trebuie să fie însoţită de pa siune. În caz contrar , omul poa te dez volta un se ntiment a l inutilitaţii, a l
înstră ină rii de sine . Cel a cărui muncă nu este un scop în sine, ci doar un mijloc pe ntru a obţine satisfac ţii
financ iare , se va dez umaniza treptat şi nu va gă si resur sele inte rioare necesare pentr u a continua să muncească o
perioa dă lungă de timp.
Pe de a ltă par te , gânditorul I mma nue l Kant subliniază importanţa simţului da tor ie i în faţa insta bilită ţii firii umane .
Dacă omul continuă să luc reze doar a tâta timp cât pune sufle t, el va obser va că suf letul lui e schimba tor şi
ata şame ntul excesiv pentr u muncă îi poate f i dăunător . De aceea Kant consideră că un om cu ade vărat evolua t va
putea lă sa la o par te înclinaţia pe ntru o muncă sau alta şi va continua să lucreze atunc i când îi displace , pentr u că
îşi dă seama că e de da toria lui.
Prin urmare, a mbe le aspec te sunt impor ta nte când ne raportă m la muncă dar cheia este să ştim cum să le îmbinăm
pentr u a avea o etică echilibra tă a lucr ului.
II. 66 (noroc)
A fi noroc os este poate un dar , pe cât de pre ţios şi râvnit, pe a tât de iluzor iu. Se spune că noroc ul îl poţi avea sa u
nu, şi că te poate ur măr i toa tă via ţa la fe l cum te poate şi pă răsi. A face din acesta un adevăr tangibil folosit dre pt
scuză privatoare de or ice argument aduce cu sine ancora rea în superficia lita tea c lişee lor .
Primul argument în acest sens este imposibilitatea de a def ini şi de limita noroc ul în realita tea cotidiană .
Subiec tivita tea îşi spune cuvântul mai ale s pentru că nime ni nu poate stabili cu exactitate unde a fost vor ba de
nor oc, soartă, coincide nţă sau doa r capac itatea cuiva de a înde plini cu succe s ceea ce îşi propune pr in pr opriile
for ţe.
Dacă unii susţin că fără noroc nu obţii nimic în viaţă , a lţii sunt de păre re că nu ai nevoie de noroc dac ă fac i tot
ceea ce îţi stă în putinţă pentru a - ţi împlini visul. Ace stea fiind spuse , un a l doilea argume nt reprez intă faptul
că norocul poate fi doa r o scuză pentr u cei incapa bili sau insufic ie nt pre gătiţi pe ntru a -şi asuma responsa bilită ţi,
care fac prea puţin şi se aşteaptă la prea mult în schimb.
În concluz ie, chiar dacă nime ni nu poate spune exac t ce este nor ocul sau ce tre buie făc ut pentr u a -l avea , cei ma i
mulţi vor besc despre noroc ca despre ceva obţinut fără nic iun mer it şi fără nimic în schimb. Dar aşa cum nimic nu
se obţine fără un preţ sa u fără efor t, pute m af irma că noroc ul nu este a ltce va decâ t cea mai bună scuză pentr u o
aglomerare fer icită de împrejurăr i.
II. 67 (desch iderea către nou)
Discutâ nd pr oble ma omului şi rela ţia acestuia cu ele me nte le noului, Euge n Lovine scu af irma că dorinţa de nou este
calitatea de bază a omului şi cea mai nobilă dintre acestea . Întrebarea care ur mează este dacă suntem sau nu
îndre ptă ţiţi să credem astfel.
În pr imul rând, pr ivind omul ca pe o componentă socială , ca pe un ele ment din mecanismul soc ietăţii, putem
constata că dorinţa şi atracţia spre nouta te a sta t la baza progre sului activită ţilor umane . Acea sta afirma ţie poate f i
demonstra tă din punc t de vede re istoric. Cur ioz itatea care rez idă în natura uma nă a condus la apariţia mar ilor
inve nţii ale umanităţii, de la roată la compute r, de la e leme nte culturale şi soc iale până la ce le două revoluţii
industriale.
În a l doilea rând, ne voia de nou şi spiritul inovator sunt însuşirile f undame ntale care ne separă de ce lela lte f iinţe
ale lumii. Fără aceste două calită ţi ce îşi au iz vor ul în ra ţiune, omul nu ar f i putut exista şi, cu a tât ma i mult,
evolua.
Luâ nd în considera re afir maţia lui Eugen L ovine sc u, prec um şi ace ste două argumente, putem conclude că, într -
adevăr , dorinţa de nou este cea care îi confe ră omului caracter ul său de f iinţă super ioară .
II. 68 (menire a operei de art ă)
În gene ral, ope rele de ar tă au fost gâ ndite de artişti cu un scop precis, ele avâ nd ca destina ţie finală impre sionarea
celor care iubesc cultura. Asta deoarece în momentul în care se stabileşte primul impac t între artist şi ce l căruia i
se adre sează, ceva cu totul mirac ulos se petrece: odata cu înţe lege rea opere i de arta şi integrarea semnificaţie i în
propr iul siste m de gâ ndire , receptor ul va înce pe să se simtă din ce în ce mai inf luenţat de noua taina de scoperită .
Se creează astfe l o le gătura într e artist şi receptorul să u, cel din urmă, se dus fiind, se va lasa modelat cu buna -
ştiintă de puterea simbolistic ii afla te ce va de veni o par te per mane ntă din viaţa lui me nta lă şi sufletea scă . Artistul
are re sponsabilitatea de a crea prin opere le sa le mode le de carac tere via bile şi de a descoperi sacrul în locul cel
ma i întuneca t al univer sului: în sufle tul uma n.
În viz iunea mea, artistul este un fe l de ma gic ia n, un vrăjitor de sufle te care aduce astfel în via ţa c ititor ului, pr in
opera sa, o lume mister ioa să , nema ivazută şi, pocnind din de gete, îl treze şte pe acesta pentr u a ve dea cele ma i mici
detalii care da u farmec vie ţii.
În primul rând, există o aură ha lucinator ie a orică rei ope re de artă care evocă mister ul, str aniul într- un mod
nedec lara t, da r persiste nt. Ace st mister nu tre buie să fie crea tor de vid, însă nic i de adula ţie, pe ntru că
semnificaţia lui poa te pe ndula între extreme şi acest lucr u nu face bine suf letului omene sc . Omul trebuie să
întreză rească lucid încă de la început puterea pe care o creaţie o poate exercita asupra sa, pentr u a nu se lă sa
cople şit de ea, ci pe ntru a învă ţa din ea.
În a l doilea rând, ar tistul alchimist preface prin opere le sa le oame nii în indiviz i plini de înţelesur i, ma i buni, ma i
blânz i sau, din contra, ma i cruz i, mai revoltaţi.
Oric um ar f i opera de ar tă, fr umuseţea e i stă în încre menirea tutur or forme lor sale de manife stare în nişte rame
fixe care, pentr u oameni, reprezintă un joc nesfârşit al regă sirii şi de spărţir ii de lume .
II. 69 (orgoliu)
Contrar concepţiei adâ nc înrădăc inate , or goliul este o tră sătură ge nerală, pr opr ie f iecărui om nor ma l, într- o mă sură
ma i mică sau mai mare.
Orgoliul e ste un viciu când întrece anumite limite , dar şi o calita te utilă dacă e ste corec t or ie nta t. De fa pt, orgoliul
este expresia princ ipiului univer sal al dezvoltăr ii, o manife stare par ticulară a acestuia în spa ţiul spec if ic şi
complex al psihic ului uman. Or goliul este motivul psihologic din cauza căruia tindem spre un anumit idea l
omene sc, care ne face să ne afir mă m şi să ne realiză m atâ t inte lec tua l, cât şi spir itua l şi fiz ic . Orgoliul ge nerează
simţul de mnităţii şi ne îndeamnă să ne cunoa şte m pe noi înşine.
Dacă este însoţit de talent, inte lec t, bunătate sufle tea scă şi bună-cre ştere, orgoliul de vine instr umentul nostru cel
ma i de preţ, cu ajutor ul căruia ne făurim de stinul. Orgoliul e ste f orţa priomor dială a progre sului în or ice dome niu
de activitate, de la meşteşugur i şi arte pâ nă la ştiinţe şi politică .
Dar când întrece limitele raţiona lului, or goliul devine cu ade văra t un vic iu. D intr- o f orţă be nefică , orie ntată spre
creaţie şi activitate utilă , e l de vine un instr ument al distr ugerii. Conflic te le cauza te de ciocnirea or goliilor sunt
cele ma i dureroa se şi ma i gre u de apla nat. Invidia şi ura, ace ste manifesta ri a le orgoliului rănit, sunt cele ma i
dezastr uoa se emoţii – ele distr ug şi macină în primul rând suf letele ace lora care nu se pricep să le ţină în frâu.
Orgoliul e ste în stare să nimic ească ce le mai frumoa se rela ţii ome neşti, întinându-le şi întunecându-le , substituind
compe tiţia sănă toa să prin intr igă şi duşmă nie, activita tea utilă prin spec ula ţie şi demagogie, adevăr ul pr in
minc iună şi lupta ideilor pr in lupta indiviz ilor .
Lipsa totală de or goliu gene rează inactivitate şi la şita te , exce sul acestuia macinând şi distrugâ nd ceea ce au creat
alţii. Trebuie să ne ferim a parcur ge distanţa între „vrea u să fiu cel ma i bun” şi „vrea u să fiu primul” , între „vreau
să f iu respecta t“ şi „vrea u să mi se ştie de frică“ . Aic i se af lă hota rul dintre or goliul pozitiv, edifica tor şi cel
nega tiv, malef ic . Pe aic i trece limita dintr e puterea inte lec tua lă benef ică , baza tă pe înţe le pciune şi bună ta te, şi
puterea br ută, înteme ia tă pe ter oare şi umilinţă .
II. 70 (pasiune)
Pasiunea este însuşirea fundamentală a umanităţii, este baza pe care se constr uieşte struc tura socie tă ţii, precum şi
orice produs spiritual. În nume le şi dator ită pasiunii, uma nita tea înaintează, această noţiune dă imboldul crea ţiei.
Dacă există o calitate indispe nsabilă omului, aceea este pasiunea , căci din ea decur g voinţa şi dedicarea . N imic nu
poa te fi constr uit fără motivaţie , oame nii sunt f iinţe empirice, un amestec de se ntimente şi impulsuri, care au
nevoie de motive şi imbolduri pentr u a ac ţiona . Prin urmare, dacă nu suntem motivaţi de nimic, nu vom putea crea
nimic. În schimb, dacă avem intere sul nece sar , produsele efortur ilor şi a le dăruir ii noa stre vor fi valor oase.
Ca lita tea munc ii noa stre este direct depe nde ntă de gra dul de implicare . În plus, putem spune că pasiunea şi
dedicarea au un rol decisiv în na şte rea unor creaţii de valoare , mode le pentr u viitoare rea lizări. Astfel, evoluţia
noa stră psihologic ă şi culturală este inf luenţată în mare mă sură de puterea volitivă , de ter mina tă la rându-i de
prezenţa convinger ilor şi trăirilor puter nice .
Aşa dar, existe nţa unor creaţii valor oase e ste posibilă numai da torită existe nţei pa siunii. Nu pute m fi constr ânşi sa
creăm, rea liză m actul de crea ţie , nu un ac t impus, doar în preze nţa unui puternic imbold da t numai şi numai de
pasiune
II. 71 ( păc at)
Cre d că af irmaţia lui Vasile Bănc ilă este adevăra tă în par te, în ma jorita tea cazur ilor . Tentaţia e ste pretutinde ni,
acolo unde omul are liber ta tea ale gerii, acolo unde poate a lege cum să tră ia scă. Dar libertatea ace stuia nu existã
decât atâta timp cât nu limite ază viaţa şi libertatea ce lor din jur .
Păcătuim numai când ştim că păcătuim, afir mă eseistul. Eu cred că este vorba doar de una dintr e situa ţiile în care
apare păca tul. Î n acest caz, omul conştie ntizează faptul că nu poate rez ista tentaţie i care ia forma instinc te lor, a
dor inţe i de supravieţuire, de fer ic ire, de dominare a celorla lţi. Spre exe mplu în litera turã, dra ma acestui păcă tos,
conştie nt de păcatul lui, este fundamentală la Dostoievski.
Pe de a ltã par te , eu cred că şi acţiunile care au ur mări dezastr uoa se, comise fără ace st ,,liber consimţă mâ nt” intră
tot în cate gor ia va stă a păca telor . Păcat este tot ceea ce înca lcă libe rta tea celuila lt şi drepturile lui. Pute m spune
astfel că Ion, per sona jul lui Rebreanu, a păcătuit. Este ,,br uta ingenuã” (N. Ma nole scu) , pr in urmare , un om care
nu are conştiinţa răului pe care-l face şi, totuşi, nu pute m spune că nu păcătuieşte .
In concluz ie, păcatul e ste în strâ nsã le gătură cu conştientizarea sau neconştientizarea lui, dar , poate , în şi ma i
strânsă le gătură cu consec inţe le .
II. 72 (plăcere)
Afirma ţia lui T udor Ar ghez i nu e vala bilă întotdea una . Desc oper irea lumii din nou poa te f i plăc ută sau poa te crea
suferinţă si dezamă gire, în funcţie de trăirile si de stinul fiecă rui om.
În gene ral, oamenilor le place să de sc opere ceva nou, fie că e vorba de un loc, de o per soa nă, de o teor ie ştiinţifica
sau de o operă de ar tă. După cum spune si Tudor Ar ghez i , de scoperirea lumii din nou e o plăcere dura bilă
deoarece comple xita tea lumii înconjură toare ne determină să găsim noi se nsur i ale vie ţii, să ne sc himbam viz iunea
asupra existe ntei, să ne buc ura m de fiecare da tă când desc ope rim ceva , deorece am gă sit un motiv în plus pentru a
tră i.
Din punc tul de ve dere a l sa vanţilor, pre ocuparea de a de scoperi şi de a emite teor ii noi e un lucru plăcut, fie că o
te orie e adevă rată sa u eronată . Pentru artişti desc oper irea lumii din nou e un fapt ese nţia l, deoa rece pute m spune
că ei creează lumea din nou; iar pentr u a crea o lume , trebuie ma i întâi să o de scoper i. Fiecare creaţie sau imagine
artistică ara tă o viz iune nouă si spectac uloa să asupra lumii. Un exemplu e ste poezia arghez iană cu tema tica ei
foar te var iată.
Spuneam că de scoperirea lumii din nou poate provoca si deza mă gire. Descoper irea că spera nţele noa stre s-au
spulbera t, că am fost tră daţi, că oa me nii nu sunt aşa cum credea m ne într iste ază. Şi dacă destinul nostr u e tragic ,
această de scoper ire provoacă răni care nu se ma i vindecă nic ioda tă . În cel mai bun caz ne pute m re semna şi chiar
dacă avem puterea să luam totul de la înce put, ră mâne m cu un gust a mar. În “L uceafăr ul” , de exemplu, Hyperion
dore şte să- si sacrifice nemur irea “pentr u o oră de iubire” , dar este dezamăgit când de scoperă că iubir ea sa nu se
poa te împlini, că oamenii sunt mărginiţi şi altfel decâ t e l. În r oma nul lui Camil Petre scu, Şte fan Gheorghidiu care
la început o idea liza pe Ela , descoperă că ea îl tră dează şi că dragostea pură, absolută este greu de întâlnit.
Via ţa nu e întotdea una însoţită de plăcere . Dar fie că e plăcută sa u nu, din f iecare exper ie nţă învă ţăm ceva nou.
II.73 (poez ie)
Fire şte, ideea lui G. Călinescu conf orm căre ia o mare poez ie este inter pre tată difer it pe parcur sul timplului, e ste
adevăra tă . Opere le scr iitorilor consac raţi, din or ice lite ratură au fost, în multiple rânduri come nta te în diver se
moduri. Aceasta plurita te a lecturilor a condus la o per mane ntă actua lizare a lor.
“O mare poez ie” creează impr esia că o pute m întelege altfel la fiecare lec tură. Sensul operei nu diferă doar în
func ţie de receptarea critică , c i şi de experienţa per sona lă. Spre exemplu, “Lucea fărul”,ca podopera lui Emine sc u,
permite şi o lectură în funcţie de vâr stele la care este c itit poemul: ca un ba sm ( în copilă rie ), ca imaginea iubirii
imposibile ( în adole sce nţă) sau ca poe m al singurătă ţii geniului ( la ma turita te).
Pe de a ltă par te , “o mare poezie” oferă cititor ului, pr intre alte le, şi un joc al se nsurilor, pe care cititorul le
desc ope ră, plăcerea lec turii f iind cu a tât mai mare cu cât este ma i var iată plur itatea se nsur ilor . “Luceafă rul”
prezintă în aparenţă o pove ste destul de simplă, având ca te mă dra gostea. În rea lita te , tema poe mului este omul de
geniu. Din epoca în care a apă rut textul şi pâ nă astăzi, “Luceafăr ul” a fost dez bătut şi inter pretat difer it, chiar
contra dic toriu.
În conc luzie , eu cred că marea poezie rez istă în timp pe ntru că ne permite să o regâ ndim şi s- o retră im.
II. 74 (prezent / viit or)
Ion Helia de Rădule scu pr ive şte preze ntul şi viitor ul în rela ţie de inter depe nde nţă: în opinia lui, existenţa
mome ntului actua l şi cunoaşte rea lui fac posibilă întrezăr irea viitor ului. Af ir maţia sa contrazice exe mple atât
reale , cât şi virtua le, ceea ce mă de termină să o comba t.
În pr imul rând, literatura oferă argume nte în acest se ns. De exemplu, nuvela Laţigănc i de Mircea E liade prez intă
mode lul omului simplu, rata t în toa te pla nurile vie ţii.Ga vrile sc u este conştie nt de insucce sul său şi îşi pla sează
existenţa în trec ut, apoi în viitor . Nu numai că nu a reuşit să anticipeze evenimentele,dar nici în fa ţa lor nu
înţe le ge ce se întâmplă.
Pe de a ltă par te , în pla n real, timpul este , de aseme nea, ne putinc ios în a ne ajuta să- l întrezăr im.U n exemplu
conc lude nt este acela a l atacului din anul 2001 în ziua de 11 septembr ie asupra SUA . Populaţia de acolo îşi
cunoştea preze ntul, trăia după regulile lui, însă acest lucru nu i- a putut nic i măca r sugera ceea ce avea să ur meze.
În conc luzie , timpul ne oferă doar posibilitatea de a pr ivi îna poi, viitorul f iind o fereastră închisă până în
mome ntul tră ir ii lui.
II. 75 (prieten ia)
Aser ţiunea lui La Rochef ouca uld privind faptul că “Prie teniile re înnodate cer ma i multă răbdare decât cele care n-
au fost r upte nic iodată” se referă atâ t la rez iste nţa în timp a pr ieteniei, cât şi la faptul că pr ie teniile ade vărate
tre buie cultiva te , pre ţuite şi între ţinute cu grijă , căci ade văratul priete n este un lucr u rar. Conside r că opinia lui
La Roc hef ouca uld este adevara tă numa i atunc i când vor bim de ade văra ta priete nie, căci indif erent de sc himbările
prin care trec pr ie tenii, ace st sentime nt este nece sar sa f ie tră it în mod autentic.
Un pr im argume nt e ste faptul că pr ietenia se bazează pe fidelitate şi dăr uire . Prie te nia re înnodată are ne voie de
ma i multă ate nţie , gr ijă, deoa rece ea nu cunoa şte jumăta te de mă sură. Din punc tul meu de ve dere , pr ietenia nu
cunoaşte jumăta te de mă sură, f iindcă ea nu poate înce ta , dacă există cu adevă rat.
Un alt argume nt ce vine în spr ijinul afirma ţiei lui La Rochef ouca uld se referă la sentime ntul ce ţine pr ietenii uniţi.
O pr ietenie ade văra tă se bazează pe un se ntiment puter nic , manife sta t prin grijă , re spec t, înţe le gere, tolera nţă,
încredere . O priete nie reînnodată tre buie sa ţină seama şi de eve nime ntele suf leteşti şi spir itua le ale ce luilalt. O
astfel de priete nie te îmbogă ț e şte , ma i ale s pentr u faptul că trebuie să ţii cont şi de ceea ce îl preoc upă pe ce lăla lt.
Bine nţele s că o astfel de prie te nie nu se va epuiza atunc i când fiecare dintre ce i doi îşi desc operă ace ste
preoc upă ri. De sigur că este dific il să fii întotdeauna pe rfect într -o priete nie, dar avâ nd ate nţia trează şi fiind
autentic în re laţia ta de prie te nie , îţi poţi desc oper i noi va le nţe suf le teşti.
În conc luzie , cred că o priete nie reînnodată nu poate f i influe nţa tă de trece rea timpului şi este la fe l de stabilă ca
orice priete nie.
II.76 (gloria)
Ceea ce spune V ictor Ef timiu e un loc comun, o bana lita te acceptată de toa tă lumea. Cu atâ t ma i mult pare
adevăra tă ideea în epoca noastră care a crea t fenome nul glor ie i de sc urtă dura tă, da torate în mare mă sură mass-
me die i. Conc urenţa acerbă pe ntru vizibilita te publică rec lamă mai mult decât altăda tă puterea de a câştiga glor ia
zilnic . Nu sunt suf iciente tale ntul, inge niozita tea şi munca . Pentr u această continuă vizibilita te , apariţia ”pe
stic lă” sau în pre sa scrisă este ese nţia lă . Câ ţi dintr e noi ar şti de spre succesul echipe i feminine de gimna stic ă,
dacă ultima întrece re europeană n- ar fi de venit subiec t impor ta nt în me dia, câte va zile la rând?
Pe de a ltă parte, dacă gloria e autentică, ea nu însea mnă decât recunoa şterea publică a unei va lor i. Ceea ce tre buie
câştigat zilnic, pâ nă la ur mă , este chiar acea stă va loare. Spre exe mplu, marii crea tor i sunt, într- un fe l, nişte eterni
debutanţi, din cauza competiţie i dra ma tice, de multe ori, cu pr opr iile limite fiz ice şi inte lec tua le .
În concluz ie, te poţi culca pe la uri dacă iubeşti anonima tul, rutina , dulcea ţa existenţe i care întoarce spatele
compe tiţiei. Dar , dacă vrei performa nţă şi faimă, trebuie să trăieşti zilnic pe ntru ele .
II. 77 (educaţia)
Fără îndoia lă , Horaţiu are dre ptate când afirmă că omul poate fi educa t, că în orice fiinţă există ceva care per mite
îndre pta rea ei spre ceea ce este bun, va loros, în viaţă . Consider că educa ţia este ceva dobândit, ceva ce pre luăm de
la părinţi, de la familie , de la toţi ce i ce ne înc onjoară. Dacă ave m şa nsa să întâ lnim ce trebuie, putem de veni mai
buni.
În pr imul rând, să ne gâ ndim la oamenii care au comis fărădelegi. Ace ştia ispăşe sc o pe deapsă care îi va face ,
poa te , să- şi dea seama cât de mult au greşit. Speră m că în cele mai multe cazuri, la terminarea ace ste ia , ei se
schimbă în bine .
O altă situaţie o reprezintă copiii ce pr ovin din familii sărace . Dacă nu au avut parte de o bună creştere, de multe
ori pleacă de acasă pentr u a căuta o viaţă ma i bună . Sunt gă siţi pe stra dă, lua ţi în centre de pla sament, îngr ijiţi şi
alfa betiza ţi. Apoi o familie bună dore şte să-i înf ieze . Iar de aici înce pe proce sul de educare a acestor mititele
fiinţe .
În concluz ie, sunt de acor d cu Horaţiu, care susţine rădăc ina bună a omului. Acesta nu poate fi într -a tât de rău,
încât să nu poa tă f i educa t, căc i avem încă din na ştere simplita te a şi atrac ţia către fr umos şi către bine .
II.78 (şc oala )
Consider că afir ma ţia lui Ion Heliade Rădulesc u, de de parte adevăra tă , face un apel la cei din învă ţă mânt şi îi
ate nţionează că instruirea în şc oli a copiilor de azi, va avea ur mări mai bune sau mai puţin bune în ziua de mâine.
În opinia mea. tinere tul, inf luenţabil de altfel, tre buie bine educat, întrucât for marea lui se rea lizează într -o mare
mă sură în timpul şc olii. Dacă acest fapt va fi neglija t , ge neraţiile ur mă toa re vor avea de sufer it din ma i multe
puncte de vedere . Soc ietatea , spre exemplu, va fi alcătuită din oameni mai puţin instruiţi, or ganizarea statului va
lă sa de dor it, iar de a ici o multitudine de pr oble me îşi vor face loc încetul cu încetul şi vor duce la prăbuşirea
sistemului.
În plus, cre d că este mai indicat şi mai simplu să preve nim decât să îndre ptă m ceva care ţine de fapt de
responsa bilita te a noa stră.
În conc luzie , rolul şc olii este într -ade văr foar te impor tant. Acestei instituţii tre buie să îi acordă m o ma i mare
ate nţie , întrucâ t dec iz iile luate în gra bă ori aspec te neglija te cât de puţin, pot avea consecinţe grave asupra noastră
şi mai ales, asupra copiilor noştri.
II.79 (destinu l)
Viz iunea lui Nic olae T itulescu asupra de stinului coincide şi cu punctul me u de vedere . Destinul de sine stătător nu
există. E l este sc uza folosită de oa menii “slabi” pentr u a nu- şi asuma re sponsabilitatea dec iziilor şi faptelor lor.
Conce ptul de “destin” , de- a lungul timpului, în cultur i si re ligii, a lua t mai multe for me, toate por nind de la ideea
une i forţe super ioare ce hotărăşte desfăşurarea evenimentelor din cursul vieţii une i per soane . In mitologia greacă
destinul avea caracter implaca bil – putea fi preve stit, dar nu pre întâ mpinat. U n exe mplu în ace st sens ar fi
încercările , inutile, ale lui Oedip ( Oedipus Rex – Sof ocle) de a se împotr ivi prezice rilor oracolului conf orm cărora
el ur ma să- şi omoare ta tă l şi să se căsă torească cu propr ia ma mă.
Conf orm lui J. P. Sartre , ceea ce ni se întâ mplă e ste rezultatul deciziilor noa stre şi al rela ţiilor cu cei din jur . Un
om puter nic îşi a sumă re sponsabilitatea fapte lor sale şi îşi creează propriul de stin. E l nu dă vina pe Divinita te
pentr u soar ta sa deoa rece, cum spune şi I oan Dama schin, fiecare dintre noi este înze strat cu liber ul arbitru (avem
capacita tea de a alege între bine şi rău) .
În f unc ţie de caracter ul omului, de stinul este, pentru cei “slabi”, o înlănţuir e de evenimente a căror de sfăşurare nu
o pot contr ola, ia r pentr u cei “tar i” rezultatul alege rilor făcute în dec ur sul vieţii.
II. 80 (sinceritate a)
A fi since r însea mnă a nu avea nimic de asc uns, a spune tot ceea ce gândeşti sau simţi. Sincerita tea este
importantă şi aprec iată, de oarece un om since r obţine ma i uşor re spec tul celor din jur decâ t cineva care nu spune
lucrur ile direct şi c lar. Af ir maţia lui Geor ge Coşbuc combate sincerita tea exa gerată, care devine un defec t.
Persoane le sincere, însă , se pot conf runta cu proble me pentru că since rita tea câ teodată nu este pr ivită bine. A f i
sincer implic ă a spune adevăr ul şi, nu de multe or i, ade vărul e ste acceptat. Oa menii preferă să audă o minc iună,
decât adevăr ul care doare şi care poate fi dera nja nt. A stfel, cei care sunt sincer i nu sunt întotde auna agreaţi pe ntru
această calita te .
Între sincer itate şi insultă este une or i o linie foar te subţire , deoarece o păre re sinceră , dar dură în le gătură cu o
persoa nă poa te să jignea scă şi să nască controver se. Sincer itatea exa gera tă poa te duce la dispute şi, în acest caz,
nu mai este o calitate, ci de vine un defect.
Sincerita tea trebuie pre ţuită, de oarece ea implică spune rea ade vărului în limite le bune i- cuviinţe, ia r acest lucr u nu
ar trebui sa lipsească din viaţa noastră .
II.82 (sper anţ ă)
Auz im adesea : „speranţa moare ultima ”. A şa o fi oare? Î ntotdea una? Eu a ş zice ca acea sta e doar încă unul dintre
multele c lişee care are priză la popula ţie de oarece sună „frumos” . La o pr ivire ma i a tentă însă, n- are cine ştie ce
bază rea la. Poate la unii oa meni, „spera nţa moare ultima” , la unii e ste adeva rat. La alţi oameni nu e ste valabil.
Speranţa nu moa re ultima – nu întotde una . U neor i, speranta sau moare cu mult îna intea celor care au gazduit- o
pentr u o vreme sau o aba ndona m noi înşine, a şa, de buna voie .
La ce sperăm?
1. La ceva imposibil. Ce r ost are să speră m la aşa ceva? S ingur ul rezultat este că spera nţa în lucr urile acelea
imposibile ( sau posibile, da r cu o şansă de realizare inf imă) va aduce dupa sine dezamăgirea, fr ustra rea şi
amarăc iunea atunc i când ceea ce speră m nu se va întâ mpla .
2. La ceva posibil. Dar atunc i nu e ma i bine să pune m umăr ul la transpunerea în realita te a acestor lucr uri
posibile , în loc să aşteptă m, să spera m ca ele se vor întâ mpla aşa , ca din senin sau cu ajutor ul altora?
Speranţa nu este bună la casa omului. Este un drog. De sigur, speranţa îţi ofera o fa lsă se nzaţie de că lduţ conf ort
psihic dar , în schimbul acesteia , te transformă în pr iz onier. Liber tatea şi spera nta se exclud rec ipr oc, nu pot
coexista . Omul care speră nu este liber .
II. 83 (iub ire)
Din afir ma ţia lui Phil Bostma ns, din „Ref lecţii şi ma xime’ ’ se distinge ideea că iubirea distr uge ba riera dintr e
posibil şi imposibil, realita te- fic ţiune.
Împărtăşe sc acea stă idee, deoarece dragostea ne dă aripi să depă şim cadr ul ta ngibil şi realizabil a l vieţii, pe ntru a
ne atinge scopul de a fi fer iciţi, a stfel, făcându- ne mai puter nic i şi ma i încrezător i în for ţele proprii.
Nimic nu este umilitor sau înjositor, când simţim iubire şi vre m să face m or ice pentru a me nţine viu acest
sentime nt pur, care, de multe ori, desenează zâmbete sau aduce lacr imi pe chipur ile oamenilor .
În viaţă , de foar te puţine ori, ne vom întâlni cu dragostea ade vărată şi vom ştii s-o pre ţuim, însă când vom lupta
pentr u ceea ce iubim ne vom lovi de prejudecăţi, ce le vom putea depă şi, doar dacă vom ştii să aplică m afirma ţia
lui Phil Bostma ns.
Pe de a ltă par te , a simţi ace st pur se ntiment nu este de ajuns, deoa rece iubirea implic ă o ser ie de responsa bilită ţi
precum, respectul şi compromisurile de dragul persoane i de lâ ngă noi. În plus, dragostea aduce în via ţa oa menilor
linişte şi fer icire, doar dacă ştim să iubim cu adevăra t, căci, a ltfel vom sufe ri iubind sa u neştiind să distingem
iubirea în cadrul vieţii noastre .
În conc luzie , necesar este să învă ţăm să facem or ice din şi pe ntru iubire , căci nu este de ajuns să simţim.
Impor ta nt e ste să învăţă m să preţuim şi să menţine vie flacăra dragoste i, căc i în război şi in iubir e totul este
permis şi nimic imposibil de realizat.
84. II (orgoliu l profe sion al)
În conce pţia lui Mar in Preda „Orgoliul profe sional e ste singurul care este creator şi care poate fi, din punct de
vedere moral, justif ica t.”, adică este unicul de mn de o per soa nã , care se dore şte re spec tatã, idee cu care sunt de
acord.
În primul rând, acest or goliu profe sional poate fi pus în antitezã cu or goliul pe rsona l, care reprez intã înfumurarea,
deoarece ce l dintâi rez ultã în ur ma unor realizãr i ale individului, iar ce l de-a l doilea este doar un sentime nt egoist
şi lipsit de o bazã solidã.
În a l doilea rând, orgoliul profesiona l este unul constructiv , creator ,cãc i individul are ne voie de recunoaşte rea
munc ii sa le şi lucreazã în acest sc op. A şadar , acest tip de or goliu este mora l şi este justifica t de nevoia per soa nei
de a se af la în centrul ate nţie i celorla lţi, dar care cautã şi admira ţia lor.
În concluz ie, or goliul obiectivat în me diul profe sional, e ste cel care anga jeazã toa te f orţele individului pentru
obţinerea unor rezulta te de mne de admiraţia ce lor din jur.
II. 85 (realit ate şi ap arenţă)
Afirma ţia „ochii însă sunt or bi. Cu inima trebuie să cauţi” , cu care sunt de acor d, susţine sensibilita te a sufletului
uman în percepe rea realităţii.
Un pr im argume nt ar fi ace la că ar ta şi într- un cadru ma i lar g, cultur a, nu pot fi aprec ia te la va lorile lor reale doar
printr- o ana liză la pr ima ve dere. Pentru ca aparenţa să f ie de păşită şi sa se ajungă la va loa rea ade varată şi e senţa
me sajului transmis de o operă de ar tă, ea tre buie să treacă pr in filtrul sensibilită ţii suflete şti. Un cuvânt, o pată de
culoare , un acor d de vioară pot expr ima ma i mult decâ t mesaje , ima gini şi sunete sec i, pot avea o încărcătură
sentime ntală, stâr ni emoţii care reprezintă realita tea la un nive l ma i pr ofund, doar că este necesar acel „simţ” a l
inimii, specific uma n, pe ntru a percepe me sa jul asc uns sub apare nţă.
Un alt argume nt, în sprijinul afir ma ţiei de mai sus, ar fi ace la că or ice individ depinde foar te mult de se nsibilitatea
inimii pe ntr u a de sc oper i realita tea din via ţa soc ială. Oame nii sunt mâ naţi în acţiunile lor în egală mă sură de
afecte cât şi de instinc te şi de ra ţioname nte şi pentru a înţe le ge motiva ţia, na tura şi consecinţele acţiunilor umane
inima func ţionează ca un or gan de simţ cu care perce pem acele afecte , comple tând ima ginea aparentă şi
tra nsfor mând- o într- una comple tă , reală .
În conc luzie , pute m afirma că inima este foar te impor tantă în distinge rea apare nţe i de rea lita tate.
II.86 (sin gurăt ate a)
Consider că afir ma ţia privitoare la singurătate e ste ade văra tă.
Un prim argume nt este ace la că singurăta tea este cea ma i mare dramă a omului; izolarea de se meni poa te duce la
pierderea une ia dintre ce le ma i importa nte carac terstici ale sa le: sociabilitatea. Însă ma i gravă decât iz olarea
fiz ică este iz ola rea metafiz ică , lipsa comunică rii intraper sona le.
În al doilea rând, comunicarea intraper sona lă este foar te importantă deoa rece prin interme diul ei omul ajunge la
autoc unoaştere . Discutâ nd cu sine e l îşi poate desc oper i noi pă reri, calităti sa u defec te deoa rece sinele este singura
persoa nă în care un om poate avea deplină încrede re, este singurul sprijin care nu-l va părăsi sa u tră da vreodată,
Datorită acestei încre deri, omul este sincer cu sine însuşi, îşi mărtur iseşte toa te pasiunile , teme rile , dorinţele,
scopurile şi ideile iar acest lucr u îl ajută să re laţioneze mai bine cu ce i din jur de oarece cunoscâ ndu-se , e l va şti
să- şi aleagă pr ie tenii şi par tener ul de via tă bazâ ndu-se pe preoc upăr ile lor comune, Acest lucr u prezintă numa i
avanta je deoarece ace ia care se aseamă nă se înţele g şi se sprijină reciproc , Astfel, comunicarea cu sine de vine o
condiţie esenţială a convieţuirii paşnice cu cei din jur , de oarece un om tre buie să înve ţe sa trăia scă cu sine înainte
de a trăi cu ce ila lţi.
Un al treilea argument ar fi acela ca dator ită comunicăr ii intra per sonale, omul poate evolua . Vorbind cu sine el
decide cine vrea să de vină, îşi ana lizeaza calităţile şi defec tele şi sta bile şte modalităţi de autoperfec ţionare ,
Lucrâ nd asupra sa, omul evoluează continuu, iar acest lucr u îi dă un se ntiment de satisfactie şi de respect faţă de
sine ,
În concluz ie, comunica rea intraper sona lă e ste vita lă pentru o dez voltare nor ma lă, omul care nu comunică cu sine
nu va f i capa bil sa a ibă rela ţii nor ma le cu cei din jur deoa rece nec unoscâ ndu-se, el nu va avea o imagine corec tă
despre sine iar ace st lucru poa te deve ni o sur să de conf lict cu cei care îl vă d într-un mod difer it. El nu va şti cine
este de fapt, ce vrea şi nu va şti să se mobiliz eze pentr u a-şi atinge scopurile . Un om care nu comunică cu sine este
un om singur deoarece e l nu poate re laţiona nici cu sine , nic i cu ceila lţi.
II. 87 (singur ătate)
Atunc i când sunte m singuri, tre buie să f olosim mome ntele de solitudine pentr u a face o intr ospec ţie în stra fundul
propr iului suf let.
De multe ori, pr inşi în vârtejul activită ţilor de zi cu zi, al faptelor mă runte , nu mai apucăm să ne ascultam vocea
inter ioară. Ar f i bine ca seara, când punem capul pe perna , să ne ana lizăm în linişte faptele din acea zi şi să ne
facem un bila nţ a l luc rur ilor întâmplate, să ne gâ ndim dacă suntem multumiţi de ceea ce a m realizat. Ar fi bine de
asemenea să ne analiză m mai de s se ntimente le şi să ne asc ulta m vocea inimii. Dacă în fieca re seară sufle tul nostru
va f i împăcat cu ceea ce noi am facut în acea zi, dacă noi sunte m multumiţi de pr opr iile fapte , atunc i cu sigura nţă ,
deşi apare nt singur i, vom avea alătur i cel mai bun prie te n, pr opr iul nostr u eu.
În concluz ie, sunt singuri numa i cei care nu- şi hră nesc sufletul cu fapte şi sentime nte şi care neavâ nd grija de ce l
ma i bun priete n al lor , îl lasă să se usuce şi să îmbătrânea scă de tănâ r.
II. 88 (relaţia ind ivid- societ ate)
Nu toţi ne na ştem liber i, motiv pe ntru care nu toţi indiviz ii ajung la o de săvâ rşire a fiinţe i.
O soc ietate de mocratică e ste cea în care nicio forma de libertate a individului nu îi este îngră dită . La polul opus se
află regimur ile totalitare.
Pentru a avea anumite liber tăţi însă, în socie ta tea în care trăieşte, omul trebuie să respecte o serie de nor me sa u să
înde plinească anumite sarc ini în ve derea câştigăr ii une i libe rtă ţi anume .
Societa tea în care trăim e ste obligată se ne ofere liberta tea de a ne putea def ini ca indivizi, libertatea de a
comunica , de a ne spune punctul de vede re, de a alege în ce să credem şi ce idei să ne guverneze via ţa. Ace ste
liber tă ţi sunt imper ioase în for marea sinelui unui individ.
În conluzie , o socie ta te funcţiona lă, de spre care a m putea afir ma că este mai buna / super ioa ră alteia , este aceea
care îi ofera cetă ţeanului ei me diul şi liber tă ţile de care acesta are nevoie pe ntru a deve ni el însuşi.
II. 89. (sper anţ ă)
Sunt de acor d cu afir ma ţia „Lumea are ne voie de speranţă ca de lumină .” Aceasta subliniază faptul că spera nţa este
o necesitate a suf letului ce nu poate f i ignorată . Spera nţa este lumina sufletului, ea călă uzeşte şi înalţă spiritul.
În pr imul rând, în viaţă , individul se love şte de tot fe lul de obstacole, de greutăţi. Existe nţa este un şir de victor ii
şi eşecuri, iar f iinţa uma nă nu poate rezista decâ t dacă gă seşte în pr opr ia interior itate puterea necesară de a me rge
ma i de parte. O ase menea sursă de putere de renaşte re este spera nţa. Speranţa e ste hra nă spirituală , întăre şte
spir itul. Renunţarea la lupta cu via ţa , inca pacita tea de a depă şi deznă dejdea ame ninţă inte grita tea şi posibilita te a
fiinţe i de a evolua . Dacă lumina per mita ochilor să va dă ceea ce este în jur, speranţa de schide ochii suf le tului
arătâ ndu-le că există o ca le de a mer ge ma i depa rte .
Un al doilea argume nt susţine ideea speranţe i care încă lze şte sufletul, consolează. Aceasta întăre şte spiritul în
sensul că oferă sentime ntul une i posibile salvăr i. Cuprins de spera nţă, omul nu ma i are impre sia că e şecul să u are
dime nsiuni cata strofa le . Înţele ge că ceea ce i se întâ mplă apar ţine nor malităţii vie ţii şi că, în def initiv, va trece ,
lă sând loc re naşter ii spirituale. Speranţa pune totul într- o lumină mai blândă, îndulce şte amar ul vieţii şi încălzeşte
sufle te le împietrite .
În conc luzie , speranţa este necesară spir itului, pr ogre sului în plan spiritual aşa cum lumina face posibilă vede rea,
pentr u că ofe ră puterea de a de păşi e şecur ile, de a mer ge mai depar te şi de a înţelege că nu totul e a tât de ne gr u
precum pare .
II. 90 (st are de sp ir it)
Afirma ţia lui Mihail Codreanu reflec tă o pr ofunzime şi o înţelegere de ose bită a firesc ului uma n.
Un prim argume nt este ace la că le gătura dintre starea inte rioară a suf le tului şi starea vre mii de afară este da tă de
ceea ce simţim. De cele ma i multe ori există posibilita te a ca starea de afară să inf lue nţeze starea nostră sufle tea scă
(ex: atunc i când plouă afară, cu toţii suntem tr işti). N ume roa se studii ara tă că vre mea de afară ne influe nţează atâ t
sentime ntele cât şi compor ta mentul. Într -o zi mohorâ tă, ma jorita tea oa me nilor nu au niciun fel de tragere de inimă
să desfăşoare vre o activitate.
Al doilea argument e ste acela că suf le tul este cel ma i bun bar ome tr u. Starea de supăra re poate influe nţa orice,
priete ni, fa milie, re uşite sau e şecur i, pâ nă şi vre mea de afară. Ce l ma i impor ta nt lucr u este ,însă, să trecem pe ste
astfel de mome nte . Supă rarea este un rău nece sar , în sensul că dă posibilitatea omului să se întărească şi să mear gă
ma i depar te .
În concluz ie, supărarea este a tât o stare cât şi o perioa dă grea a sufle tului, o stare ce poa te inf luenţa or ice din
jurul nostru. E senţial este cum trece m pe ste aceste momente , un spectacol, o muz ică bună, pot da rezulta te poate
neaşte pta te . Vor ba latinului:” Ca rpe die m!”- “Trăieşte clipa!”
II. 91 (suf let)
Sunt de acor d cu Eugen Lovinesc u, care vede sufletul uman ca pe un lucr u comple x, schimbă tor, deloc asemă nător
cu un bloc de stâ ncă.
De-a lungul vremii, te or iile despre suf le t au stat în centr ul pre ocupărilor filoz ofilor ome neşti. Dacă în
repreze nta rea me dieva lă duală a umanului, sufle tul vine de la D umnezeu, pur şi ange lic, iar tr upul este ve şmântul
lui trecă tor şi întina t de păca te , uma niştii Re naşter ii revin la doctrine le antice şi încearcă să împace „conţinutul”
şi „forma” , spiritul şi materia , în timp ce omul moder n e ste o conştiinţă scinda tă , înstră inat de sine. Or icum ar fi
privit, sufle tul ră mâne pentr u ma jorita tea oame nilor sediul sentime ntelor , al emoţiilor şi a l pa siunilor . Sufletul
este, se pa re, ceea ce ne difere nţiază de regnul animal şi de cel ve getal. Omul se identifică prin această struc tură
energe tico-inf orma ţională, ea este cea care ne „umanizează” şi ne def ineşte . În acelaşi timp, sufletul este atât de
complex, încâ t toa te soluţiile filoz of ice, religioase , ar tistic e nu pot da soluţii def initive, c i ma i degra bă
complementare, iar natura interogativă a filoz of iei se dezvă luie astfe l în toată splendoarea e i.
În conc luzie , sufletul rămâne o enigmă .
II. 92 (talent)
O aptitudine ie şită din comun, re marca bilă este numită ta le nt. Î nsă pentr u a rea liza cu ade văra t ceva deosebit,
ta lentul ră mâne doar punctul de pornire, pe care eu cred că se adaugă multa trudă, dupa cum spune şi L iviu
Re breanu, cu opinia căruia sunt de acord.
În primul rând, talentul nu depinde de persoa nă. El este un dar cu care te na şti sa u nu, un dar dumnezeiesc , pe
care, oda ta ce l- ai pr imit, eşti da tor să-l creşti, să- l dez volţi şi să -l oferi tutur or . Tale ntul îţi este dat nu numa i
pentr u tine , persoa na creatoa re, ci pe ntru o lume întrea gă.
În a l doilea rând, pe ntru a-l dezvolta , pe ntru a-l materia liza din har în crea ţie , în opera de ar tă, tre buie multă
muncă . A tât orele întregi de prac tică, de execrc iţiu, cât şi o motiva ţie inter ioară şi o voinţă nec lintită, pe ntru care
niciun obstacol nu e ste decât un sa lt îna inte reprezintă acea trudă fără de care L iviu Re brea nu considera talentul
sterp. Şi într-ade văr , munca realizează opera de arta , în timp ce ta le ntul o apropie de sensul crea ţie i, îi conferă
scopul pe ntru care a fost creată .
Astfe l, eu cre d că opera de artă există în creator pr in ta le ntul să u, dar nu poate „ie şi” din el decât pr in sacr if iciul
acestuia, prin tr uda sa dă ruita une i lumi şi care deşi este într-o măsura ma i mare decâ t ta le ntul, îşi mer ită
întotdea una efor tul.
III. 93 (t ăcere)
În opinia mea, afir ma ţia lui Tra ian Dumitrec u e ste adeva rată , de oarece tăcerea presupune o comunicare dincolo de
cuvinte , o reduce re la ese nţă a une i replic i / a unui ră spuns; ea accentuează deva lorizarea, lipsa de pr ofunzime ori
inutilitatea cuvinte lor în anumite situaţii de comunicare .
În primul rând, tăcerea poate se mnif ica super iorita tea înţeleptului faţă de re stul lumii, de taşa rea sa faţă de
senz or ial, faţă de super fic ia l; astfe l înţeleptul răspunde acuze lor ce lor la lţi prin tăcere . Acea sta este ar ma sa contra
ignoranţei celor din jur.
În al doilea rând, tăcerea şoc hează pr in direc te ţea şi franc heţea e i, de şi nu folose şte nic iun mijloc ver bal prin care
să se exprime : poţi spune atâ t de multe fără să spui nimic în f ond. Este pur şi simplu ceva în faţa căre ia orice
cuvâ nt pare fad, pla t, gol, estompat.
În a ltă or dine de idei, tăcerea la care se referă autorul poa te se mnif ica şi imparţia lita tea , dista nţarea şi
super iorita tea unei fiinţe divine ; se referă la un D umnezeu care parcă refuză, în mod constant, să răspundă
rugă minţilor tale de a se face auzit; astfe l nu te înc onjoară decât tăcerea apăsătoare a unei for ţe divine .
În concluz ie, tăcerea e ceva pe care o înţe legi fără să ai ne voie de cuvinte, e dincolo de orice comunica re, aşadar
afir ma ţia lui Tra ian D umitre scu este în tota lita te ade vara tă.
II. 94 (tinereţe )
Tinere ţea este considera tã comoara vie ţii.
Un argume nt pentr u a susţine acea stã idee este cã tinere ţea oferã , celor are au pa rte de ea, dre ptul de a visa şi de a
spe ra în propriile f orţe. Tinerii sunt pute rnici şi orgolioşi, au pla nuri de viitor, se imagineazã cum vor fi pe ste
câţiva ani.
Un al doilea argument este cã, aşa cum susţine şi cita tul da t, uneor i tinerii de vin nec umpãtaţi, „asupresc”
drepturile a ltora pe ntr u a-şi atinge ţe lul pr opus. În societa tea de astãz i, intere sele sunt mai presus de mora lita te ,
iar aceasta este încã lca tã pe alocur i pe ntru a pr omova în difer ite dome nii. T ine rii par a avea un simţ al posesiunii
ego- ului dezvolta t, sunt îndrã gostiţi de propr iul efor t.
De cele ma i multe or i, tiner ii devin orgolioşi, de oarece îi dominã o stare de spir it schimbã toare, şi de seori se cred
super iori ce lor lalţi. Entuz ia smul tiner ilor este da t de întâie ta tea pe care o au în diverse domenii. Ace ştia sunt
prefera ţi, într ucât sunt receptivi la nou, au imprima t simţul prac tic, motiv pentr u care se susţine ideea „tinerii
reprez intã viitorul” .
În conc luzie , tine reţea e ste a tât o per ioadã de pr ogres, cât şi de cunoaştere proprie, de de limita re a capacitã ţilor şi
de realizare pr ofesiona lã .
II. 95 (timp )
Conf orm concepţiei lui Eugen Lovinescu, der iva tă din teor ia sincronismului şi aimitaţiei din literatura română ,
cultura, civilizaţia , între g globul şi, individual, noi înşine, tre buie să lua m par te la r itua lul natur ii universale
condus de timp. Sunt de pă rere că ideea evidenţiată de Euge n L ovine sc u poate fi aplica tă în realitatea cotidia nă , în
primul rând pe ntru că disc uţiile de spre timp sunt per ma nent ac tua le, iar în al doilea rând pe ntru că în ziua de azi,
ma i mult ca or icând, totul se der ulează cu o viteză incredibilă, de la te hnologie la via ţa de zi cu z i a oa menilor .
Ave m ma şini din ce în ce mai puter nice , clă diri câ t mai îna lte, dispune m de te hnologii de ultimă ora şi fie că
suntem pre gatiţi, fie că nu, tre buie să ne confor măm. Pe de altă parte, dacă nu am face asta, am fi priviţi ca
„demodaţi” de cei din jur , da r totodată am pie rde foarte multe lucrur i, care într- o existe nţă ba nală ar fi pr oba bil de
neima gina t.
Noţiunea de timp este, pe ntru omul a cărui condiţie este una limitată, muritoare, va gă, gre u de prec izat ca durată şi
ma nife stare , căci timpul este inf init. Timpul e ste într -o perpe tuă modif icare , transfigurare , ia noi forme. Pe zi ce
trece , totul capă tă o noua înfă ţişare ; mode rna , inova toare, total dife rită de ceea ce a fost ie ri, dar şi de ceea ce va
fi mâine . Noi, ca pionii pe tabla de şa h a ma relui timp, ave m drept fa talitate înlănţuir ea aceasta, deve nită zbuc ium
în zilele noastre .
În conc luzie , pentr u o comuniune ar monioa să cu ceea ce vine, cu ceea ce încă nu poţi să cunoşti astăzi, trebuie să
te ada ptez i, să te sc himbi, să porţi mă şti noi pentr u ceea ce va fi mâ ine. Şi iată cum timpul, ceva ce nu poate f i
atins, pr ins, mic şora t sau măr it, devine o oglindă clară , de sc hisă a ceea ce a i fost pâ nă în mome ntul când acum se
preface în atunci , azi în ieri, m âine în azi, va fi în a fost…
II. 96 (trecut)
„Istoria e cea dintâ i carte a une i na ţii” după cum spunea Nic olae Bălcesc u.
Aşa cum o pla ntă nu poa te creşte fără rădăcini, nici un popor nu poa te exista şi nu se poate dez volta fără a se
sprijini pe pr opr ia- i istor ie şi pe tradiţii. Fără o bază pre luată de la predece sori, un popor nu-şi poate crea
identita tea pr opr ie ex nihilo, de aceea, consider af ir maţia lui Miha i Eminesc u ca f iind una ade vărată.
În pr imul rând, ver idic itatea fa ptului că „f iecare popor” se sprijină pe trecut este dovedită de existenta conştiinţe i
naţiona le . Cunoaşterea or iginilor , a vremur ilor trec ute, a istorie, a religie i şi a obice iurilor comune str ânge
le găturile dintr e membr ii soc ie tăţii formâ nd astfe l conştiinţa naţiona la . Fiecare gene raţie , oricâte opinii radica le ar
avea, pre ia , într -un fel sa u altul, moşte nirea cultura lă a ge nera ţiilor ante rioare , adăugând propria contr ibuţie ,
viziune şi dez voltare la evoluţia na ţiunii.
În ce l de- al doilea rând, „vremur ile trecute” şi cunoa şterea lor dau desc hidere spre viitor. Această idee este re dată
prin sintagma „fiecare epocă” ce sugerează faptul că trecutul comun al unui popor de termină prezentul şi, implic it,
viitor ul lui.
În conc luzie , conside r că afirma ţia citată adevăra tă pe ntr u că într- adevăr trecutul de ter mină a tât trăsă turile de bază
ale unui popor câ t şi viitor ul lui.
II. 97 (ură)
Mă număr printre cei care susţin ideea enunţa tă în citatul dat şi anume aceea că iubirea, de orice fe l, este
sentime ntul care lumine ază şi face via ţa mai fr umoasă , pe când ura nu face altceva decât să aducă amărăc iune şi
frustrare în via ţa oa menilor .
În primul rând, atât iubirea pe care o dăr uim cât şi cea pe care o pr imim, ne face să privim viaţa şi din alte punc te
de vedere şi să uită m de lucrur ile ma ter iale. Aşa , noi oa menii, ne dă m sea ma că având iubire avem o via ţă
frumoa să şi învă ţăm să pre ţuim momente le cu adevăra t minuna te. Acest luc ru îl poate face or ice tip de iubire , fie
ea părintească, pa sională , pe ntru pr ieteni sa u pe ntru or icare dintr e se me nii noştri, da r conside r că dacă în viaţa
unui om se re găse sc toate ace stea , acel om poa te spune că este cu ade vărat împlinit. Fireşte că iubir ea aduce şi
suferinţă, dar numai cunoscând toate trăir ile pe care iubirea le aduce ne vom da sea ma că nu există sentime nt ma i
înălţă tor ca acesta.
În ceea ce pr ive şte ura, opinez că nu ar tre bui să existe în viaţa noa stră într ucât ne face să uităm de noi, să nu
acordă m ate nţie lucr ur ilor fr umoase din via ţă şi să ne concentră m doa r pe a le face rău celor din jur ul nostru.
Astfe l nu vom de veni decâ t nişte oa me ni frustraţi care îşi vor da seama în f ina l că via ţa a trecut pe lâ ngă ei şi nu
s- au buc urat de lucr ur ile cu adevăra t impor tante .
Aşa dar, fiecare are dre ptul de a ale ge ceea ce face cu via ţa lui dar în cele din ur mă toţi ne vom da sea ma că prin
iubire toa te lucr ur ile frumoase sunt posibile, că acest sentime nt ne face mere u să tre săr im de emoţii şi ca nu mai
există vre unul care să dea ma i multă fr umuseţe vie ţii, pe când ura ne va aduce doar o viaţă tristă şi întuneca tă .
II. 98 (vâr st ă)
Pe parcursul vieţii, dez voltarea individului trece pr in ma i multe per ioa de ce se succed, f iecare dintr e ele având
caracter istici individua le . Copilă ria este vâr sta naivită ţii, a inoce nţe i, a jocului, adole scenţa este caracter iza tă de
emoţii puter nice şi de ce le mai multe or i contra dic torii, de expe rie nţa prime i iubiri. T ine reţea înseamnă acţiune ,
energie , impetuoz itate şi entuziasm, încrede rea că lumea poate fi schimba tă , dar şi na ivitate. Matur itatea aduce
echilibr u, responsa bilita te , gr ija faţă de copii şi familie şi acumulari pe toa te planurile , iar bă trâ neţea , dinc olo de
înţe le pciune , linişte, expe rie nţă şi dragostea ne poţilor, înseamnă uneor i şi deza măgire , singură ta te şi suferinţă.
De aceea, consider că fiecare vâr stă are fr umuseţea e i, pe care, însă, nu tre buie neapă rat să o piar dă pe parc ursul
evoluţiei pr in viaţă. Crea tivita tea şi inocenţa, pr opr ii copilăr ie i, pot însoţi un om până la senec tute , pa strându- i
sufle tul tâ năr. Entuz ia smul şi impe tuozita tea tinere ţii, împre ună cu experienţa de viaţă şi echilibrul ma turită ţii,
sunt o combina ţie care poate asigura succe sul pr ofe sional şi fa milial.
Via ţa unui om reprez intă un lung şir de sc himbăr i şi tra nsf or măr i care cr ista lizează, în final, personalitatea şi
caracter ul unui om. Luc ia n Bla ga sur prinde foar te bine acea stă deve nire a f iintei umane : Copilul râde :
Înţele pciunea şi iubirea mea e joc ul. Tână rul cântă: Jocul şi înţele pciunea mea e iubir ea. Bă trâ nul tace : Iubirea şi
jocul me u e înţele pciunea.”
Prin urmare, f iecare vâr stă are pr opr iul e i mome nt de glorie, pe care îl apreciem de obicei, după ce a trec ut, pr in
perspec tiva me moriei afec tive care tinde să ate nueze momentele neplăcute . Cu toa te acestea, “para disul” fiecăre i
vârste nu se pierde în mod obligator iu prin înaintarea în vârstă , ci capă tă valenţe noi, fiind liantul dintre e tape le
dezvoltăr ii.
II. 99 (viit or)
Fragmentul dat exprimă ideea confor m căre ia viitorul fiecă rei per soa ne este influenţa bil, pr in voinţa pr opr ie a
individului, care îi de ter mină acestuia ac ţiunile din preze nt.
Una din pr incipalele învăţă turi spir itua le se referă la liber ul arbitru, în baza căruia fiecăre i per soa ne îi este
asigurată libertatea de ac ţiune la toa te cele trei nive luri de manife sta re: gândire, expre sie şi comporta me nt.
Constr ângerile aplica te acestor liber tă ţi sunt de obice i exter ioare şi ţin de e leme nte cu neputinţă de a f i controlate
de către per soana afla tă în cauză.
Acceptându- se ideea de libe r arbitr u şi, odată cu aceasta , implic aţiile aferente , unul din principiile mereu va la bile
în viaţă este ce l al acţiunii şi reac ţiunii. Astfe l, de şi efecte le pe care ge stur ile sau dor inţe le noa stre le au în viitor
sunt în principiu impre viz ibile, fiinţa omenea scă are capacita tea de a-şi înţe le ge propriile intenţii şi de a aprec ia
eventuale le consecinţe. De ase menea , conştiinţa poa te juca un rol important în struc tura dec iz ională, acţionând în
anumite cazuri ca o înfrâ nare a unui impuls considerat nega tiv sa u, a lte or i, ca un imbold spre a să vârşi bine le .
Privind din perspec tiva psihologică, „f orma” pe care „lutul” vieţii fiecă rui individ o poa te lua, se identifică cu
personalitatea acestuia . Acea sta este f lexibilă, în funcţie de va ria ţia şi conte xtul dec iziilor luate; de exe mplu, o
hotărâre de a renunţa la o carie ră de succe s din motive pr inc ipia le va da o notă de integrita te înfăptuitor ului.
În concluz ie, se poa te spune faptul că ideea expusă de către L iviu Re breanu se aplică tutur or oa me nilor, fiecare
fiind responsa bil de modul în care îşi mode lează pr opr ia existe nţă şi, în acelaşi timp, de rezultatul munc ii sale .
II. 100 (voinţă)
Din punc tul me u de vedere , af irmaţia lui Dimitr ie Bolintinea nu este ade văra tă. Dacă vre i ceva cu orice pre ţ, atunc i
sigur vei reuşi, pentr u că în faţa unei voinţe puter nice nu sunt multe f orţe care să rez iste .
După cum spune şi zica la „N u există nu pot, există nu vreau!”, voinţa şi puterea sunt într- un rapor t de
inter depe nde nţă, voinţa tre buie să apară pr ima, da r, numa i susţinută de puterea , te va determina să înfrunţi toa te
obstacolele care vor apărea pe parc ur sul dr umului anevoios ce te aştea ptă până la a tinge rea ţelului. Din acest punct
de vedere un rol important îl are şi puterea fiecă ruia de a f i constant cu sine şi de a nu renunţa la primul obstac ol
ie şit în cale .
Pe de a ltă parte, este foar te important ca voinţa să fie bine motiva tă , cum subliniază şi Bolintine anu, „o voinţă
fier binte”; totul vine din inte rior, din nevoia umană de a duce la capăt un lucr u ce-l domină, numai că acesta
tre buie să simtă că vrea , nu îi poţi impune. Puterea de a tra nsf or ma gândul în realitate cre şte, astfe l, prin
motiva rea voinţe i.
În conc luzie , poţi obţine ceea ce îţi pr opui prin voinţă, tre buie doar să vre i cu adevă rat şi ve i reuşi!
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre tema iubirii, reflectata intr-un text narativ/ poetic studiat, apartinand unuia dintre autorii canonici
(Mihai Eminescu, Camil Petrescu sau G.Calinescu).

Iubirea este una dintre temele fundamentale ale literaturii din toate timpurile si din toate epocile literare. Acest sentiment uman complex, in care
oricine isi poate gasi implinirea si echilibrul sufletesc, se poate asocia cu explorarea propriului suflet, cu o modalitate de cunoastere sau cu multe
alte sentimente.

in literatura romana, tema iubirii este abordata de multi scriitori, indiferent de formula estetica ilustrata de romanele lor. Ca este vorba despre
romanul de tip realist - obiectiv ( Enigma Otiliei de George Calinescu, Ion de Liviu Rebreanu ) sau despre romanul de tip subiectiv, iubi

rea este una dintre coordonatele esentiale ale evolutiei personajelor. Astfel, se poate vorbi despre sentiment care sta sub semnul instinctualitatii
in cazul personajului Ion, al lui Liviu Rebreanu, despre o iubire adolescentina in cazul lui Felix Sima, despre o iubire matura, poate ultima sansa
la implinire sentimentala, in cazul lui Leonida Pascalopol.

Romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, se inscrie in seria operelor de analiza psihologica, in care
luciditatea si constiinta diferentei dintre sine si lume potenteaza trairea oricarui sentiment, deci si a sentimentului de dragoste. Iubirea este una
dintre marile obsesii ale personajului - narator stefan Gheorghidiu, care se incadreaza in tipul intelectualului lucid, preocupat sa inteleaga
diferenta dintre absolut si relativ, dintre realitate si autosugestie. Alcatuit din doua parti care n-au intre ele decat o legatura accidentala ( in opinia
lui George Calinescu ), acest roman este - dupa opinia lui Perpessicius - , romanul "unui razboi pe doua fronturi": cel al iubirii conjugale si cel al
razboiului propriu-zis, ceea ce-i pricinuieste eroului "un neintrerupt mars, tot mai adanc in constiinta".

Experienta iubirii, care da substanta primei parti a romanului, este actualizata prin rememorarea relatiei lui stefan Gheorghidiu cu Ela. A doua
parte creeaza iluzia temporalitatii in desfasurare, prin consemnarea evenimentelor care se petrec pe front. Artificiul compozitional din incipitul
romanului - discutia de la popota ofiterilor referitoare la un fapt divers din presa vremii ( un sot care si-a ucis sotia infidela a fost achitat ) -
permite aducerea in prim plan a unei dintre temele principale ale romanului - problematica iubirii. Personajele adunate la popota - capitanul
Dimiu, capitanul Corabu, capitanul Floroiu si sublocotenentul Gheorghidiu - exprima diferite opinii despre dragoste. Gheorghidiu e tacut, cel
putin la inceputul discutiei, pentru ca spera in bunavointa lui Dimiu, de care depinde acordarea unei permisii la Campulung, pentru a se intalni
cu Ela. Punctele de vedere exprimate insa, ajung sa-l exaspereze, iar interventia lui e de o violenta verbala care provoaca mania lui Corabu.
Pentru capitanul Dimiu, conformist, de moda veche, casatoria si iubirea se supun unor reguli "casnice": "Domnule, nevasta trebuie sa fie nevasta
si casa, casa." Corabu, "tanar si crunt ofiter", si Floroiu, "putintel si delicat", sustin un punct de vedere contradictoriu:

"Cu ce drept sa ucizi o femeie care nu te mai iubeste? N-ai decat sa te desparti." in mijlocul acestei discutii se produce interventia lui
Gheorghidiu, care exprima un punct de vedere radical: "O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie… Trebuie timp si trebuie
complicitate pentru formarea ei. [...] Totusi, femeia crede ca din aceasta simbioza sentimentala, care e iubirea, poate sa-si ia inapoi numai partea
pe care a adus-o ea fara sa faca rau restului. [...] Caci acei care se iubesc au drept de viata si de moarte, unul asupra celuilalt."

Discutia de la popota este pretextul unei ample digresiuni, pe parcursul careia stefan rememoreaza etapele evolutiei sentimentului care l-a unit cu
Ela. Toate faptele si evenimentele din roman sunt prezentate dintr-o perspectiva unica, subiectiva: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o
colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala. Din cauza asta, nu puteam sa-mi dau examenele la vreme. imi petreceam timpul spionandu-i
prieteniile, urmarind-o, facand probleme insolubile din interpretarea unui gest, din nuanta unei rochii, si din informarea laturalnica despre cine
stie ce vizita la vreuna din matusile ei. Era o suferinta de neinchipuit, care se hranea din propria ei substanta". Naratorul nu spune ( si nu o va
face nici mai tarziu ) nimic altceva in afara de banuielile lui. Tot ce afla cititorul despre Ela si despre relatiile dintre soti provine din aceasta
sursa, care e departe de a putea fi considerata infailibila sau, macar, obiectiva. stefan Gheorghidiu recunoaste de la inceput ca are banuiala
infidelitatii Elei si ca aceasta banuiala ii trezeste in suflet cumplite indoieli.

Pe de alta parte, personajul este constient ca isi agraveaza suferinta prin interpretarea tendentioasa sau prin exagerarea celor mai marunte fapte.
Cu alte cuvinte, Gheorghidiu insusi se recomanda ca narator necreditabil al intamplarilor. De aceea, toate informatiile cu privire la modificarea
comportamentului Elei dupa primirea mostenirii de la unchiul Tache nu pot fi interpretate ca exacte. Este posibil ca ea sa se schimbe doar in
ochii gelosului ei sot. Schimbarea din viata tanarului cuplu aduce in jurul Elei prezente masculine mult mai apte, in opinia lui stefan, de a o
cuceri; astfel, gelozia lui poate fi rezultatul competitiei mai vii decat inainte. Situat exclusiv in interiorul perspectivei lui Gheorghidiu, cititorul
nu va sti niciodata cu certitudine daca Ela si-a modificat cu adevarat sentimentele fata de sotul ei, inselandu-l cu G. sau daca nu e vorba decat
despre imaginatia unui barbat neincrezator si orgolios. Ceea ce se modifica neindoielnic este atitudinea naratorului ( stefan Gheorghidiu ) in
raport cu eroina, chiar daca, uneori, el urmareste sa-i creeze cititorului iluzia ca se afla in posesia celor mai sigure fapte si interpretari.

Iubirea lor ia nastere sub semnul orgoliului. Chiar daca la inceput Ela nu ii placea, stefan se simte, treptat, magulit de interesul pe care i-l arata
"una dintre cele mai frumoase studente de la Universitate". Personajul - narator marturiseste ca orgoliul a jucat un rol important in constituirea
relatiei lor: "Orgoliul a constituit baza viitoarei mele iubiri". Admiratia celor din jur este un alt factor care determina cresterea in intensitate a
iubirii lui stefan: "incepusem totusi sa fiu multumit fata de admiratia pe care o avea toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit
de una dintre cele mai frumoase studente." Pasiunea se adanceste in timp, iar faptul ca Ela traieste o admiratie neconditionata pentru viitorul ei
sot contribuie la crearea iluziei ca relatia lor are o baza solida. Pentru stefan Gheorghidiu, iubirea nu poate fi decat unica, absoluta. Sentimentul
pe care il traieste in raport cu Ela devine ratiunea sa de a fi, modul de a se implini in plan spiritual: "sa tulburi atat de mistuitor o femeie dorita de
toti, sa fii atat de necesar unei existente, erau sentimente care ma adevereau in jocul intim al fiintei mele."

Cuplul traieste o perioada linistit, cu iluzia comuniunii perfecte. stefan e magulit ca universul lor domestic este dominat de prezenta sa spirituala
si ca Ela il priveste cu admiratie, considerandu-l o autoritate absoluta ( edificatoare in acest sens este scena in care cei doi au o discutie despre
"ce este filozofia…", dupa ce stefan tine o prelegere sclipitoare la Universitate, iar Ela e impresionata de eruditia lui ).
Mostenirea de la unchiul Tache schimba insa cercul relatiilor celor doi. Lumea mondena, in care Ela se va integra perfect, este, pentru stefan,
prilejul de a trai suferinte intense, provocate de gelozie. Daca in prima parte a relatiei lor iubirea sta sub semnul orgoliului, treptat, sentimentul
care domina devine gelozia. Antologica pentru modul in care ia nastere gelozia, printr-un complicat joc al autosugestiei, este scena in care stefan
Gheorghidiu, Ela si foarte vag conturatul G., asezati pe bancheta din spate a unei masini - intre Gheorghidiu si G. se afla Ela - , merg catre
Dragasani. Viata cuplului se modifica radical, cei doi se ranesc permanent, prinsi continuu intr-un joc razbunarii. stefan si Ela traiesc, poate, cu
intensitate, acelasi sentiment, dar comunicare ineficienta nu le permite sa lamureasca ceea ce e adevarat si ceea ce este minciuna in sentimentul
pe care il traiesc, pentru ca "iubirea are atatea fete, atatea devieri si atatea forme".
Tensiunile, despartirile si impacarile devin un mod de existenta cotidian pana cand stefan este concentrat, in preajma intrarii Romaniei in razboi.

Ela se muta la Campulung, pentru a fi mai aproape de el, iar relatia lor pare sa intre, din nou, pe un fagas al normalitatii. Chemat cu insistenta la
Campulung, stefan obtine cu greu permisia, dar descopera ca Ela e interesata de asigurarea viitorului ei in cazul mortii lui pe front. Cand il vede
pe G. pe strada, e convins ca Ela il insala, desi nu are nicio dovada concreta, asa cum nu a avut, de altfel, niciodata. Pentru Gheorghidiu, esecul
in iubire e un esec in planul cunoasterii. Analiza mecanismului psihologic al erosului, semnificativa pentru toti eroii lui Camil Petrescu, este
dublata de o radiografie a tuturor conflictelor interioare. Personajul recunoaste ca e hipersensibil, ca nu poate fiinta in limita canoanelor, dar nu
accepta ideea ca realitatea propriei constiinte nu e valabila in plan exterior. Desi stefan Gheorghidiu este un analist lucid al starilor sale interioare
si al evenimentelor exterioare, el nu poate sa se detaseze de subiectivitatea pe care gelozia si orgoliul ranit i-o accentueaza.

Confruntat cu experienta-limita a razboiului care redimensioneaza orice relatie umana, stefan Gheorghidiu isi analizeaza retrospectiv si critic
intreaga existenta. Drama erotica este reevaluata din perspectiva experientei razboiului. intors in prima linie dupa cele cateva zile petrecute la
Campulung, stefan Gheorghidiu participa la luptele de pe frontul Carpatilor cu sentimentul ca este martor la un cataclism cosmic, unde accentul
cade nu pe eroismul combatantilor, ci pe haosul si absurditatea situatiei - si are - sub amenintarea permanenta a mortii - revelatia propriei
individualitati, ca si a relativitatii absolute a valorilor umane: " imi putusem permite atatea gesturi pana acum - marturiseste naratorul -, pentru ca
aveam un motiv si o scuza: cautam o identificare a eului meu. Cu un eu limitat, in infinitul lumii nici un punct de vedere, nici o stabilire de
raporturi nu mai era posibila si deci nici o putinta de realizare sufleteasca...

" Finalul romanului consemneaza despartirea definitiva de trecut a eroului, gest caracteristic pentru personajele masculine camilpetresciene, care
"distrug o pasiune, se sinucid, dar nu ucid. Ei stiu ca eroarea se afla in propria constiinta, si nu in obiectele constiintei" ( Marian Popa ) "Ultima
noapte de dragoste" pe care o petrece alaturi de Ela marcheaza instrainarea definitiva de trecutul propriu si recunoasterea esecului in planul
cunoasterii: "I-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti… de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul."

Urmarind problematica iubirii intr-un complicat mecanism de analiza a sentimentului, infaptuit de un personaj - narator cu o structura
sufleteasca unica si originala, romanul lui Camil Petrescu ilustreaza intr-o maniera originala ideea ca iubirea este cel mai atipic sentiment uman,
imposibil de incadrat intr-o forma tipica. stefan Gheorghidiu scrie despre sine, chiar si atunci cand povesteste despre Ela, iar istoria
sentimentelor sale - iubire, orgoliu ranit, gelozie - dobandeste o semnificatie aparte prin profunzimea si luciditatea analizei.
Înainte de toate, voi încerca să exprim ce înseamnă pentru mine mama; înseamnă dragoste, iubire necondiţionată, sacrificiu, ajutor, prietenie,
călăuză, sfetnic, sfătuitor, altruism, corectitudine, sinceritate, sprijin. Voi face apel la literatură pentru desăvârşirea a tot ce presupune conceptul
„mamă”. Mă voi referi, desigur, la literatura română, căci ea este cea mai apropiată sufletelor şi înţelegerii noastre.

Începând cu primii paşi ai poeziei populare, doinele şi baladele au cântat în cuvinte simple dragostea copilului pentru mama şi, mai ales,
dragostea mamei pentru copil.

Durerea resimţită de măicuţa baciului moldovean la întârzierea veştilor despre acesta, deschide larg porţile iubirii de mamă şi ale
subiectivismului matern care

vede întruchipat în feciorul său toate calităţile fizice şi sufleteşti:

„Cine-a cunoscut,/ Cine mi-a văzut/ Mândru ciobănel/ Tras printr-un inel?/Feţişoara lui/Spuma laptelui,/Mustăcioara lui,/Spicul
grâului,/Perişorul lui,/Pana corbului,/Ochişorii lui/Mura câmpului?”.
Iubirea fiului pentru mamă îl face să o menajeze şi să-i ascundă adevărul pentru a nu o mâhni. Mioara va trebui să-i ascundă o parte a realităţii
pentru ca mama, cu intuiţia ei, să nu-şi dea seama ca fiul ei a pierit:

„Iar la cea măicuţă/Să nu spui, drăguţă,/Că la nunta mea/A căzut o stea/C-am avut nuntaşi/Brazi şi păltinaşi,/Preoţi, munţii mari,/Paseri,
lăutari,/Păsărele mii,/Şi stele făclii…”

Poetul popular a simţit nevoia sa-şi plângă amarul brazilor, munţilor, florilor, codrului, armelor, murgului, dar cea mai mare înţelegere şi
mângâiere o primeşte tot de la mamă:

„Jelui-m-aş brazilor/De doruţul fraţilor;/Jelui-m-aş munţilor/De dorul părinţilor;/Jelui-m-aş florilor/De dorul surorilor;/…Maică, măiculeana
mea,/Auzi-mi tu jalea mea?”

Cel mai adesea tatăl pleca la oaste ori la câmp pentru cultivarea pământului sau cu oile la păşunat. Cea care rămânea acasă şi se îngrijea de
treburile gospodăriei era mama. Ea veghea pe lângă casă şi creştea pruncii, pregătindu-i să devină oameni vrednici, care să perpetueze existenţa
neamului în veac.
Exigenţa mamei de a asigura puritatea sufletească a fecioarelor, face ca tânăra fată să se teamă în poezia „La oglindă” de George Coşbuc:

„Azi am să-ncrestez in grindă/Jos din cui acum, oglindă!/Mama-i dusă-n sat! Cu dorul/Azi e singur puişorul,/Si-am închis uşa la tindă/ Cu
zăvorul.”, „Intră-n casă? O, ba bine,/Şi-a găsit nişte vecine,/Stă la sfat... toata-s văpaie!/Junghiul peste piept mă taie:/Doamne, de-ar fi dat de
mine,/ Ce bătaie!”
Duioşia cântecelor de leagăn îngânate lângă pătuţul pruncilor alungă orice durere şi orice lacrimă de copil:
„Hai, odor, hai, păsărică,/Dormi, o, dormi, fără de frică,/Să te-alinte
Moş cuminte/Şi să-ţi cânte-ncetinel:/Mugur, mugur, mugurel…” (Şt. O. Iosif-„Cântec de leagăn”)

În basme, mama este cea care deţine batista fermecată, din sângerarea căreia află că feciorul îi este în primejdie şi astfel porneşte să-l caute,
izbutind să îl ajute.
De la îngânările de leagăn până la oraţiile de nuntă sau bocete, folclorul românesc aduce un elogiu impresionant Mamei. Ea se adresează cu
bucurie sau cu dojană fetelor şi flăcăilor, ea se jertfeşte sau se răzbună pentru copilul ei, ea plânge şi râde, participă la marile evenimente din
viaţa acestora, acordându-le sprijin şi încredere în propriile forţe. Din folclorul nostru se desprinde şi dragostea fiilor şi fiicelor pentru Mama
care le-a dat viaţă şi care i-a crescut.

Sincere, duioase, exprimând direct gândurile, ideile şi sentimentele, cântecele, doinele, baladele noastre, prezintă nenumărate ipostaze ale
Mamei, mama bună, dreaptă, hotărâtă, necruţătoare, activă, care caracterizează femeia-mamă din literatura română.

Andrei Mureşanu alătură dragostea de mamă şi cea pentru patrie, în poezia intitulată iniţial „Un răsunet” şi devenită apoi imnul nostru naţional:
„O mamă văduvită de la Mihai cel Mare/Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,/Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare/În astfel de pericol s-
ar face vânzători”.
În contextul social al începutului de secol al XIX-lea, literatura română a început să se dezvolte tematic. Totul este subordonat ideii de „patrie-
mumă”. Cântecul de leagăn al lui Cezar Bolliac se transfigurează în poemul social „Muncitorul”:
„Amorul mamei însă hrăneşte şi-ncălzeşte,/Şi biata măiculiţă, cu doru-i, izbuteşte/Din viaţă-i să-mi dea viaţă,/Lucrând şi zi şi noapte, şi vara pe
greu soare,/Şi fără foc pe iarnă când firea toată moare,/Când firea toată-ngheaţă,/Ea n-avea altă grijă decât să mă ferească/De tot ce doare-n
viaţă, să poată să mă crească,/Să poată a-mi zâmbi.”

În perioada marilor clasici, paginile închinate mamei, capătă un rol hotărâtor în literatura română:

„O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi/Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;/Deasupra criptei negre a sfântului mormânt/Se scutură
salcâmii de toamnă şi de vânt,/ Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău…/Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.”

Opere însemnate ale epocii au în centrul lor imaginea mamei: „Doamna Chiajna” de Al. Odobescu, „Mara” de Ioan Slavici, „Mama” de George
Coşbuc. „Amintirile din copilărie” ale lui Creangă dezvăluie dragostea pentru mama sa, căreia îi datorează existenţa ca om şi ca scriitor:

„Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie
îndelungată: <> şi vremea se îndrepta după râsul meu…Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei…”.

Slavici foloseşte aceleaşi cuvinte elogioase vorbind despre mama sa: „Priveam totdeauna în ochii ei când voiam să fac ceva; eram stăpânit cu
desăvârşire de sentimentul că acolo unde e mama nu mi se poate întâmpla nici un rău, fiindcă ea ştie ce <> pentru mine”.
Pictorul Nicolae Grigorescu lasă şi el câteva mărturisiri emoţionante amintindu-şi de mamă:

„Cu acul ne-a crescut biata mama. Şi o dată n-am auzit-o plângându-se, ori blestemând, ori spunând vreo vorbă rea. S-a trudit, sărăcuţa de ea, ş-a
învăţat singură să citească şi să scrie, ca să ne poată învăţa şi pe noi puţină carte”. Recompensa copilului- Grigorescu pentru iubirea mamei, este
lucrul pe ascuns la nişte icoane pictate, pe care, mai apoi, le-a scos la vânzare. El spune în continuare: „Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi
din viaţa mea. Eram mare - aduceam parale în casă, bucurie la ai mei, eu, cu munca mâinilor mele…Cine mai era ca mine?”.

Există şi reversul, pilde date de marii noştri scriitori, despre cum nu trebuie să fie nişte mame. Asemenea mame ne întâmpină în „Coana Chiriţa”
a lui Alecsandri sau în „Vizita” ori „D-l Goe…” ale lui Caragiale. Prezenţa lor ilustrează o întreagă operă social-politică, privită cu asprime.

Sentiment dintre cele mai adânci ale omului, în care se îmbină recunoştinţă, încredere, veneraţie, duioşie, iubirea pentru Mamă şi-a găsit în
literatura română întruchipări artistice de valoarea capodoperelor, ca şi scrieri mai modeste care impresionează, oricum, prin sinceritate şi
căldură.

Cum am putea să încheiem mai meşteşugit scurta incursiune în literatura ce-o are în centrul său pe mamă, decât lăsându-ne visul şi gândul să
zboare purtate pe aripi de vers eminescian: „O, mamă, dulce mamă…”
 , iar
Tema familiei tratată comparativ în două texte narative diferite: viziunea asupra lumii este moralizatoare
“Moromeţii” , având ca scop susţinereaunui principiu ordonator de viaţă
de Marin Preda

şi
“Mara”
deIoan Slavici

„Romanul tradiţional zugrăveşte o lume omogenă şi raţională, în care valorile obştei sedovedesc în stare să le integreze pe cele individuale,
morala tuturor triumfă de obicei asupramoralei unui singur"
(N. Manolescu - „Arca lui Noe").Publicat în foileton în 1894 şi în volum în 1906,
romanul
„Mara"

este un
romansocial, obiectiv, realist, tradiţional
.
Tema romanului
este prezentarea vieţii lumiiardeleneşti situate între Lipova şi Arad, între sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutulsecolului al XX-
lea.Considerat de George Călinescu
„aproape o capodoperă
”, acest roman are casubtemă
familia
, De tip monoparental,
familia Marei
este constituită din mamă şi doicopii: Persida şi Trică
: „Mara, săracă, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar tânără şivoinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc.”
La rândul său,
romanul
„Moromeţii"

estre, aşa cum sugerează titlul,

romanul unei familii
. Ilie Moromete are statutul de „pater familias" (este capul familiei), fiind foarteautoritar. Structurat în două volume (primul publicat în 1955, iar
al doilea în 1967),
romanul
„Moromeţii"

are ca
temă prezentarea lumii rurale în conflict cu timpul
care, la început
, „avea cu oamenii nesfârşită răbdare"
. Satul din Câmpia Dunării estereprezentat, în miniatură, prin imaginea
familiei lui Ilie Moromete.
Aceasta este formatădin: tatăl autoritar, soţia supusă - Catrina, copii din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă,
Achimşi ceilalţi: Tita, Ilinca, Niculae.In viziunea lui Slavici
,
Mara reprezintă prototipul femeii puternice, asemenea
Victoriei Lipan
din romanul

„Baltagul"

de

Mihail Sadoveanu
.
Este autoritară, harnică,credincioasă
: „Muiere, mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuţi de soare, de ploi şi devânt.
Mara
stă ziua sub şatră, în dosul mesei pline de poame şi de turtă dulce"
.
Mara
esteresponsabilă de soarta copiilor ei, are conştiinţa datoriei, este mândră de
Persida şi deTrică
:
„Tot n-are nimeni copii ca mine!"
Este muncitoare, calculată, preocupată excesiv deagonisirea banilor, acest personaj fiind construit din lumini şi umbre, întrucât estecaracterizată
de
“proporţia aceea de zgârcenie şi de afecţiune maternă, de hotărârebărbătească şi de sentiment al slăbiciunii femeieşti”.
(George Călinescu).
Persida
este
„[...] o Mară juvenilă, pe cale de a lua cu vârsta obiceiurile şi înfăţişărilemamei sale."
(Nicolae Manolescu)
Trică
este ambiţios, cinstit, perseverent, respectându-şi linia destinului, ajungândmaestru cojocar în breasla lui Bocioacă.Dacă Mara este autoritatea
însăşi, familia fiind coordonată pe
linie feminină
, înromanul lui Marin Preda, Ilie Moromete este situat în centrul acesteia (el se află la masă
„deasupra tuturor"),
iar în jurul lui gravitează celelalte personaje. Imaginea familiei esteconstruită pe baza unor conflicte centrale: cel dintre
Ilie Moromete şi Catrina (
pentru cănu-şi ţine promisiunea faţă de soţie referitoare la întocmirea actelor pe casă); cel dintre IlieMoromete şi Niculae (determinat de
perceperea diferită a nevoii de a studia); dintre acestaşi fiii lui care vor pleca la Bucureşti, abandonând viaţa satului.
Comunicativ
în rândulsătenilor, dar
necomunicativ în familie
, Ilie Moromete este adeptul unei mentalităţiconservatoare, opuse mentalităţii fiilor săi, ceea ce ilustrează conflictul dintre
generaţii.Tăierea salcâmului, secvenţă antologică în acest roman, este determinată de nevoiafamiliei de a-şi achita datoriile, fapt înţeles numai
de Moromete. Scena de inspiraţiebiografică, anunţă destrămarea familiei, întrucât salcâmul este un centru al lumii,
respectival familiei („axis mundi").
Destrămarea familiei
naşte o dramă a personajului, care devineun introvertit, se izolează, căutând un refugiu salvator.In mod similar,
Mara nu comunică în familie
, nu este preocupată de dorinţelecopiilor, nu este o mamă apropiată, ci, dimpotrivă, are o autoritate de tip masculin.
Familia
este construită pe legi nescrise, stricte, de natură morală, iar nerespectarea acestora aducecu sine sancţionarea. Scriitor moralist, Slavici
îşi pedepseşte personajele pentru

nerespectarea unor legi morale şi sociale ce susţin şi asigură un echilibru interior alsocietăţii. Încălcarea lor atrage cu sine un dezechilibru ce
desfiinţează unitatea şi armonia.Fiind un roman de formare („
bildungsroman
"), opera urmăreşte, prin derulareafaptelor, maturizarea celor doi copii. Astfel, Persida, încălcându-şi destinul şi, de asemenea,legile morale
şi sociale, se căsătoreşte cu Naţl, formând o nouă familie. Spre deosebire defamilia Marei, care respectă canoanele societăţii,
familia Persidei
s-a format pe bazalibertăţii individuale, în ciuda diferenţelor etnice şi religioase dintre cei doi. Iubirea a fostprincipiul fondator, dar forţa
destinului şi cea a legii morale se dovedesc mai puternice,intransigente. Naşterea copilului este un factor de echilibru ce determină
recuperareaarmoniei familiale.In concluzie,
familia lui Moromete
s-a destrămat din cauza inexistenţei unui idealcomun, iar cea a
Marei
s-a reconstituit prin intermediul Persidei însă, nerespectarea legilornescrise ale societăţii determină sancţionarea, dezechilibrul familiei.
Consider că
, din punct de vedere artistic,
cele două romane
aparţin aceluiaşi curentliterar, respectând principiile estetice ale
realismului
, tehnicile narative utilizate sunt
tradiţionale