Titlul operei literare

Titlu > gr. titlos, lat.titulus = denumire, cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări, a unui articol, a unui
capitol etc., care denumește lucrarea respectivă sau indică rezumativ cuprinsul ei;
Definire
Titlul:
 este un element definitoriu al unei opere literare ce oferă o cheie de lectură a textului şi care
este o primă formulă de captare a cititorului pentru a-l introduce în universul ficţional propus de
autor;
 este un element de paratext (se află înaintea textului);
 este în strânsă legătură cu tema operei, cu mesajul acesteia, cu anumite aspecte ale
conţinutului,
 redă alegerea autorului, adică viziunea lui subiectivă cu privire la esenţa conţinutului creaţiei şi a
mesajului ei;
 este un element anticipativ care prefigurează mesajul, poate fi un prag stilistic ce dezvălui subtil
ideaticul (mai ales în operele lirice);
 esenţializează conţinutul şi orientează cititorul să decodeze mesajul, captiveze cititorul, îi
trezește interesul;
Din punct de vedere semantic/al semnificației, cuvintele ce alcătuiesc titlu pot fi folosite cu:
 Sens propriu / denotativ, avansează un mesaj direct, uşor descifrat;
 Sens figurat /conotativ, pornind de la sensul propriu, titlul capătă uneori înțelesuri noi după
lectura textului, are valențe expresive, cuvintele au valoare de simbol. Semnificația titlului este
încifrată de o figură de stil şi trebuie descoperită în text, în conținutul de idei, în limbajul
expresiv. În acest caz, titlul este un prag stilistic, deoarece cuvintele ce-l alcătuiesc
ambiguizează mesajul;
Titlul poate face referire la /poate desemna:
o Un indice spaţial ( La Medeleni, Hanul Ancuţei);
o Un indice temporal (Dimineaţa, Primăvara);
o Un fenomen (Ploaia);
o Un personaj cu rol esenţial în operă ( Bubico, Prâslea cel voinic şi merele de aur);
o Un obiect/ un element central al operei ( Baltagul, O scrisoare pierdută);
o Specia literară căreia îi aparţine ( Pastel, Amintiri..);
o O stare (Linişte, Tristeţe)
o După modul în care se regăseşte în text, titlul poate apărea:
 Direct, fiind reluat în ............(incipitul/finalul operei -- SAU simetric în incipit și final).
 Indirect, prin cuvinte ce aparţin câmpului său lexical
După structură, tilul poate fi:
 Sintetic/ simplu, format dintr-un cuvânt (ex. Luceafărul);
 Analitic/complex, format dintr-o sintagmă:
o Grup nominal (ex. Sfârşit de toamnă)
o Grup verbal ( Eu nu strivesc corola de minuni a lumii)
Forma cuvintelor ce alcătiesc titlu nu este întâmplătoare, ea transmite cititorului un mesaj ascuns, pe
care aceasta trebuie să îl decodeze parcurgând opera literară. Astfel,
 substantivul articulat hotărât............... individualizează, sugerează faptul că elementul denumit
de acesta este unul cunoscut/ are un loc deosebit în sufletul autorului (ex. Lacul, Iarna)
 lipsa articolului /aricularea cu articol nehotărât a substantivului............. dă caracter de
generalitate trăirilor, faptelor ( Amintiri/O dimineață/Dimneață)
 adjectivul............... caracterizează/ descrie/ numește însușirea fundamentală a
...personajului/cadrului./ Adjectivul antepus substantivului scoate în evidență trăsătura (ex.
”Micul Prinț”, sugerează ideea de copilărie)
 indicativul prezent al verbului……… evidențiază planul real și creează impresia de autenticitate
a sentimentelor, de trăire imediată, de sinceritate, exprimă o dimensiune temporală nelimitată,
prezentul etern.
  indicativul, imperfect al verbului …………… are o valoare durativă, accentul nu cade asupra
momentului de început, ci pe segmentul de după. Durata acțiunilor se situează în nedeterminat,
autorul și cititorul sunt eliminate din propriul timp și incluși în contemporaneitatea universului
fictive al operei.
 indicativul, perfect compus al verbului...... ce evidențiază planul real, al faptelor trecute, al
amintirilor, al rememorării.
 conjunctivul verbului ………….. indică planul ireal, al dorinţei, al visului, al probabilității
 conditional-optativ al verbului …… exprimă incertitudinea, eventualitatea, dorința
 imperativul al verbului.............. redă un îndemn, o rugăminte, presupune un interlocutor
 gerunziu verbului …………….. creează o imagine dinamică, dă impresia de continuitate.
PUNCTUAȚIEI LA NIVELUL TITLULUI (DACĂ ESTE CAZUL!)
Punctuația capătă valențe expresive la nivelul titlului, incită cititorul, îi stârnește curiozitatea să
descopere conținutul de idei:
 punctele de suspensie trădează anumite sentimente/emoții pe care cititorul le
descoperă lecturând opera, el constată că acestea sunt semnul........ regretului,
melancoliei, nostalgiei, ezitării, dezamăgirii, disprețului, indignării față de......
 semnul exclamării trădează sentimente de…….încântare/admirație, indignare….
 semnul întrebării și realizarea unui enunț interogativ/ interogație retorică (=adresarea
unei întrebări de la care nu se așteaptă răspuns) are valoare dinamizant-afectivă, implică
cititorul în găsirea unui răspuns, e marca adresării directe către acesta.

După Jean Ricardou, nefiind nici un text, nici chiar textul, titlul este onomatext: formează numele
textului.
În viziunea aceluiaşi autor francez, se poate distinge între:
 Titlul-hiperbolă ( “cartea promite, sub un anumit aspect, mai mult decât oferă”);
 Titlul-litotă ( “ cartea oferă mai mult decât promite”).