S-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850.

Este al şaptelea
dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o
familie de ţărani romani din nordul Moldovei, si al Ralucai Eminovici,
născuta Jurăscu, fiică de stolnic din Joldesti. Îsi petrece copilăria la
Botoşani si Ipoteşti, in casa părinteasca si prin împrejurimi, intr-o totala
libertate de mişcare si de contact cu oamenii si cu natura, stare evocata
cu adânca nostalgie in poezia de mai târziu (Fiind băiet sau O, ramai).
Intre 1858 si 1866, urmează cu intermitente şcoala la Cernăuţi. Termina
clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care face doua clase
de gimnaziu. Părăseşte şcoala in 1863, revine ca 'privatist' in 1865 si
pleacă din nou in 1866.Traieste la Iaşi intre 1874-1877.

Poet naţional si universal

Scriitorul total al literaturii româneşti
Poetul nepereche
Geniul tutelar al culturii neamului
Făuritorul limbii literare
Luceafărul culturii româneşti

Copilăria si-o petrece la Ipotesti (satul casei părinteşti), unde face

primele doua clase de şcoala. Urmează clasa a III-a si a IV-a la şcoala “Naţional
Hauptschule” din Cernăuţi, apoi este înscris la “Ober-Gymnasium” din acelaşi
oraş. In primăvara anului 1863, Eminescu întrerupe studiile si se întoarce la
Ipotesti, pentru ca - un an mai târziu - bursa ceruta pentru a invata la liceul din
Botoşani sa-i fie refuzata. Astfel, deoarece invatatura nu prea se potrivea cu
firea sa zbuciumata si zburdalnica, se angajează ca practicant la Tribunalul din
Botoşani. Slujba este de scurta durata, iar in toamna anului 1865 se întoarce la
Cernăuţi (azi - oraş in Ucraina), unde este găzduit de profesorul sau, Aron
Pumnul. Tot de acesta din urma este legata si publicarea primei sale poezii “La
mormântul lui Aron Pumnul”.
 Interiorul
casei
devenită
Muzeu…

Casa memorială Mihai Teiul lui Eminescu

din parcul Copou -
Eminescu - Ipoteşti Iaşi.

În medalion se pare că se află tânărul EMINESCU

 1812, febr. 10. Se naşte la Călineşti (Suceava) tatăl lui Mihai Eminescu, Gheorghe
Eminovici, fiul mai mare al dascălului din Călinesti, Vasile Eminovici si al Ioanei Sãrghei.
Provenind dintr-o familie numeroasă si nu prea înstărită, Gheorghe Eminovici părăseşte de
timpuriu satul natal. Este, pe rând, scriitor de cancelarie la baronul Jean Mustaţă, apoi
administrator al moşiei Dumbrăveni a boierului Balş, care îl ajută să obţină de la domnitorul
Mihail Sturza titlul de sluger. În 1841 Eminovici este ridicat la rangul de căminar. Stabilitatea
materială la care râvnea Eminovici ar fi putut fi în sfârşit obţinută prin cumpărarea, în 1847, a
moşiei de la Ipoteşti, unde familia căminarului se va muta definitiv abia în 1857, o dată cu
terminarea noii case. Însă mare parte din veniturile moşiei vor fi folosite de Eminovici pentru a
asigura fiilor săi studii liceale si universitare, costisitoare chiar si pentru o familie mai înstărită,
aşa încât în 1878, Eminovici este nevoit să vândă Ipoteştii pentru a-si plăti datoriile; rămânând
ca administrator al noului proprietar până în 1884, anul morţii sale.
Crescut la tradiţie si la Biblie, Eminovici a făcut toata viata eforturi să se
"chivernisească" convins fiind ca fetele trebuie să aibă o dotă frumusică, iar pe băieţi i-a
îndrumat spre meserii practice, ofiţer, avocat, medic. [...]  "Numai poetul ca paseri ce
zboară...."

1816. Se naşte la Joldesti mama

poetului, Raluca Iurascu, a treia fiică a
stolnicului Vasile Iurascu si a Paraschivei
Iurascu. Se căsătoreşte în 1840 cu Gheorghe
Eminovici, aducând o zestre destul de
frumoasă, care părea să fie de bun augur
pentru tânăra familie. Are unsprezece copii; pe
sase dintre ei îi va pierde încă din timpul vieţii
sale. Moare în 1876, la Ipotesti.

1841. Se naşte Şerban, primul copil al familiei
Eminovici. Urmează cursurile primare si
gimnaziale la Cernăuti; studiază medicina la
Viena si Erlagen. Deşi nu-si obţinuse titlul
universitar, profesează ca doctor la Berlin;
moare la 33 de ani, bolnav de tuberculoză.
1844, apr. 16. Se naşte Gheorghe (George, Iorgu),
1843, febr. 2. Se naşte Nicolae (Nicu), al
al treilea copil al familiei Eminovici. Face şcoala la
doilea copil al familiei Eminovici. Îşi ajută
Cernăăuti si studii militare în Prusia. Îşi întrerupe
tatăl în administrarea fostei moşii a familiei.
cariera militară si se retrage la Ipotesti, bolnav de
În 1884, nu mult după moartea tatălui său,
tuberculoză; în ciuda îngrijirilor, moare în 1873, la
Nicu se sinucide; e înmormântat la Ipotesti.
29 de ani.

1852, mai 7. Se naşte Aglaia, al optulea copil al familiei

Eminovici. În 1870 se căsătoreşte cu profesorul Ioan Drogli,
stabilindu-se în Bucovina, la Suceava, si mai apoi la
Cernăuti. Din această primă căsătorie are doi copii, Ioan si
1845, mai 5. Se naşte Ruxandra, prima fată a
George; rămâne văduvă în 1887. Se recăsătoreste în 1890
familiei Eminovici; traiste doar câteva zile.
cu Heinrich Gareiss von Dollitzsturm. Moare în 1900.
Avea înclinaţii pentru muzică si arta scenică.
1846, iul. 1. Se naşte Ilie, al cincilea copil al familiei
Eminovici. Face şcoala la Cernăuti, după care urmează la
Bucureşti cursurile Scolii de medicină a doctorului Carol
Davila. Se îmbolnăveşte de tifos si moare în 1863.

1848. Se naşte Maria, al şaselea copil al familiei
Eminovici. Moare la şapte ani si jumătate.
1854. Se naşte Harieta, al nouălea
copil al familiei Eminovici. Şi-a
asumat îngrijirea poetului între
anii 1887-1888. Îi va supravieţui
lui Mihai doar câteva luni.

1856, nov. 16. Se naşte Matei, al zecelea copil

al familiei Eminovici. Absolvent al Institutului
Politehnic din Praga; ofiţer în armata română,
din care se retrage pentru a face carieră în
administraţie. Spre deosebire de fraţii săi mai
mari, Matei moşteneşte longevitatea
bătrânului Eminovici, fiind si singurul dintre
fii săi care lasă urmaşi. Moare în 1929.
 " Biserica din Ipoteşti era proprietatea mamei, o
cumpărase mama cu 250 de galbeni de la un anume
Murgulet. "  Matei Eminovici către Corneliu Botez -
14 aprilie 1909" Ca biserică filială este biserica din
cătunul Ipotesti cu hramul "Sfinţii Voievozi".
Această biserică a fost făcută pe locul si cu ajutorul
lui Ipatie si Nicolae Isăcescu, care sunt primii
ctitori. Ea a fost făcută din lemn, dar putrezind
lemnul, a fost făcută din vălătuci. În cele din urmă
prin ajutorul locuitorilor [...] s-a făcut biserica, ce se
află astăzi din cărămidă pe temelie de piatră. "
Cultul Ortodox din Judeţul Botoşani - 1906
Construită prin colectă publică în
Biserica veche a satului, datând de la perioada interbelică din iniţiativa lui
începutul secolului a XIX-lea, a fost Nicolae Iorga si Cezar Petrescu,
cumpărată de Raluca Eminovici, devenind biserica satului poartă hramul Sfinţilor
astfel lăcaş de rugăciune al familiei; Arhangheli Mihail si Gavril. Ea
bisericuţa adăposteşte si azi mormintele a constituie o atracţie pentru turişti din
patru dintre Eminovicesti: Raluca si câteva motive rarisime: aureolele
Gheorghe, părinţii poetului, Iorgu si Nicu îndoliate (negre) ale sfinţilor din pictura
doi dintre fraţii săi. murală interioară, Eminescu tânăr si
Carol al II-lea în semn de omagiu si de
ctitor, Arhanghelul Mihail cu chipul
tânărului Eminescu.
 În descrierea făcută de prietenul său Ştefanelli:”era mic şi
îndesat, cu păr negru şi frunte lată, faţa lunguiaţă, ochi mari, dar
vii, coloritul feţei întunecat, prin care străbătea rumeneala
sănătoasă obrajilor.
În satul copilăriei îl atrăgea mereu prima sa iubire. Era o fată
frumoasă, cu ochi mari şi cozi lungi, care-i săgetase inima junelui
amorezat. Se zice că o chema Casandra Elena şi era fiica lui
Gheorghe Alupului. ”

Povestea Luceafărului
Eminescu, poetul-om, torturat de iubire, fascinat de frumuseţea
feminina ce purta un nume: Veronica Micle.
 ADOLESCENŢĂ TRISTĂ RĂZBITĂ-N POEZIE
Moartea îi seceră pe cei dragi din jur. De aceea, veselul
adolescent devine trist, grav, pesimist. Fratele Ilie, părtaşul jocurilor
de copii, răpus de tifos, iubita Casandra, cea gingaşă ca floarea albă
de cireş, răpită de zburător. Iar acum, profesorul său drag Aron
pumnul, părintele adoptiv şi de suflet ce i-a dăruit învăţături literare.
La numai 47 de ani, dascălul şi mentorul lui Mihai Eminescu stă în
patul morţii. Ultimile cuvinte ale mentorului său au fost: “-
Să-ţi iubeşti întotdeauna poporul şi limba, fiul meu. Poporul este
trupul naţiunii, iar limba este sufletul. Pentru accea, precum trupul
fără suflet este mort, aşa e moartă şi naţiunea fără limbă… ”

În felul acesta apare prima

Aron Pumnul (n. 27 noiembrie sa creaţie poetică “La moartea lui Aron
Pumnul”- semnată : M. Eminovici,
1818, satul Cuciulata, privatist.
judeţul Braşov; d. 12 ianuarie
1866) a fost un cărturar
Poetul compune febril, zi şi
român, lingvist, filolog şi
noapte. Trimite poezia “De-aş avea”
istoric literar, profesor al lui revistei Familia, condusă de Iosif
Mihai Eminescu, fruntaş al Vulcan, care o publică imediat.
Revoluţiei de la 1848 din
Transilvania. Aron Pumnul s-a Este de fapt veritabilul său debut liric
născut în satul Cuciulata din
judeţul Braşov.
 Toporaşii primăverii 1866 îl scot din
viziunea iernii. Citise enorm şi desigur, scrisese
un caiet de poezii. Pletele i se revarsă peste
reverul scurteicii. Pleacă la Blaj, dar la gimnaziu.
Spune cu mândrie “că este elevul
cărturarului Aron Pumnul” şi vine de la Cernăuţi.

Ajuns la Blaj, obosit şi cu

ghetele rupte, neavând parale, dormea
unde era primit şi mânca de unde
căpăta, înnopta pe la noii prieteni şi
prefera să se culce, în plină vară, într-
un pod cu fân, citea cărţi luate de la
gimnaziu. Nu a reuşit să promoveze la
matematică, fizică şi a părăsit supărat
Blajul, plecând la Sibiu în căutarea
fratelui Neculai care era plecat la
Timişoara.
Colindând prin Oltenia şi
Muntenia ajunge la Bucureşti.
 ÎNTOARCEREA FIULUI PRIBEAG

Tatăl lui Mihai Eminescu pleacă

după el.
Şi cu vorbă buna îl invită acasă
la Ipoteşti. De unde împreună cu fratele lui
Şerban vor pleca la studii în străinătate:
Praga, Berlin, Viena.
 LA PRAGA, VIENA, BERLIN…

VERONICA MICLE

Mihai Eminescu la 19
ani. Prima fotografie
realizată la Praga, în
septembrie 1869.
 Prietenia dintre
Emin şi Veronica este cea
mai frumoasă din istoria
literaturii române, fiind
cunoscută până şi de
copiii mici.

Amândoi s-au
născut în anul 1850 (el la
15 ianuarie , ea la 22
aprilie); amândoi s-au stins
în anul 1889 (el la 15 iunie,
ea la 6 august).

Veronica era,
frumoasă,spirituală,
cultivată, era altfel de
femeie, plină de poezie şi
mister, romantică şi
provocatoare.
 Cel mai bun prieten a lui
Eminescu a fost Creangă. Adesea se
întâlneau la bojdeuca de la Ţicău care
avea ferestrele cât palma, unde îşi
povesteau şi chiar dădeau în mintea
copiilor.

Creangă când pleca la

Bucureşti, trăgea în gazdă la Eminescu.

Un junimist l-a întrebat odată

pe Eminescu:
“- Ce vorbeşti tu tot timpul cu Creangă?

ION CREANGĂ Ştiţi ce-a răspuns?

- Vorbim şi noi ce ne trece prin
prieten minte!”
 28 de ani La 28 de ani. Eminescu e la
s c u la
Emine Bucureşti, în căutarea altor limanuri. Două
inimi rămân întristate la Iaşi: Veronica şi
Creangă.

Admirabilă este recunoaşterea

publică, de către bardul naţional
Alecsandri, a talentului noului astru, în
versiuni superbe precum acestea:

“E unul care cântă mai dulce decât mine?

Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai
bine.
Apuce înainte s-ajungă cât mai sus,
La răsăritu-i falnic se-nclină-al meu apus.”
EMINESCU ŞI REGINA ROMÂNIEI
Regina Elisabeta, soţia
regelui Carol de Hohenzollern,
avea unele veleităţi literare. Scria
versuri şi proză în limba
germană, semnându-se cu
pseudonimul Carmen Syilva.
Fiind invitat de regină
să-şi exprime părerea asupra
unei poezii, Eminescu i-a spus:
“că înainte de a fi publicată ar
trebui cizelată”, drept pentru
care regină i-a răspuns:
-Uiţi că vorbeşti cu regina
României?
-Nu uit Maiestate!”a replicat
Eminescu.
-Vorbesc cu regina României,
dar nu regina poeziei”.
 BOALA ŞI MOARTEA
Munca zilnică la ziarul
conservator “Timpul” îl epuiza.

Polemicile cu liberalii îi
tocau nervi.

Eminescu a trăit 39 de
ani, însă de fapt şi-a încheiat
opera la 33 de ani, când boala l-a
Eminescu la 35 de ani. Iaşi lovit necruţător.

Eminescu s-a stins din viaţă la

Sanatoriul dr. Şuţu.

Creierul său cântărea 1495 de

grame.
 RŞI T
SFÂ