Mihai Eminescu

Proiect realizat de
Corduneanu Rebecca
Corduneanu Giulia
 S-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şaptelea dintre cei
11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani
romani din nordul Moldovei, si al Ralucai Eminovici, născuta Jurăscu, fiică de
stolnic din Joldesti. Îsi petrece copilăria la Botoşani si Ipoteşti, in casa
părinteasca si prin împrejurimi, intr-o totala libertate de mişcare si de contact cu
oamenii si cu natura, stare evocata cu adânca nostalgie in poezia de mai târziu
(Fiind băiet sau O, ramai). Intre 1858 si 1866, urmează cu intermitente şcoala la
Cernăuţi. Termina clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care face
doua clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala in 1863, revine ca 'privatist' in 1865 si
pleacă din nou in 1866.Traieste la Iaşi intre 1874-1877.

Copilăria si-o petrece la Ipotesti (satul casei părinteşti), unde face primele doua clase de şcoala.
Urmează clasa a III-a si a IV-a la şcoala “Naţional Hauptschule” din Cernăuţi, apoi este înscris la “Ober-
Gymnasium” din acelaşi oraş. In primăvara anului 1863, Eminescu întrerupe studiile si se întoarce la Ipotesti,
pentru ca - un an mai târziu - bursa ceruta pentru a invata la liceul din Botoşani sa-i fie refuzata. Astfel, deoarece
invatatura nu prea se potrivea cu firea sa zbuciumata si zburdalnica, se angajează ca practicant la Tribunalul din
Botoşani. Slujba este de scurta durata, iar in toamna anului 1865 se întoarce la Cernăuţi (azi - oraş in Ucraina),
unde este găzduit de profesorul sau, Aron Pumnul. Tot de acesta din urma este legata si publicarea primei sale
poezii “La mormântul lui Aron Pumnul”.
 Interiorul
casei
devenită
Muzeu…

Casa memorială Mihai Teiul lui Eminescu din

parcul Copou - Iaşi.
Eminescu - Ipoteşti

În medalion se pare că se află tânărul EMINESCU

 1812, febr. 10. Se naşte la Călineşti (Suceava) tatăl lui Mihai Eminescu, Gheorghe Eminovici,
fiul mai mare al dascălului din Călinesti, Vasile Eminovici si al Ioanei Sãrghei. Provenind dintr-o familie
numeroasă si nu prea înstărită, Gheorghe Eminovici părăseşte de timpuriu satul natal. Este, pe rând, scriitor
de cancelarie la baronul Jean Mustaţă, apoi administrator al moşiei Dumbrăveni a boierului Balş, care îl
ajută să obţină de la domnitorul Mihail Sturza titlul de sluger. În 1841 Eminovici este ridicat la rangul de
căminar. Stabilitatea materială la care râvnea Eminovici ar fi putut fi în sfârşit obţinută prin cumpărarea, în
1847, a moşiei de la Ipoteşti, unde familia căminarului se va muta definitiv abia în 1857, o dată cu terminarea
noii case. Însă mare parte din veniturile moşiei vor fi folosite de Eminovici pentru a asigura fiilor săi studii
liceale si universitare, costisitoare chiar si pentru o familie mai înstărită, aşa încât în 1878, Eminovici este
nevoit să vândă Ipoteştii pentru a-si plăti datoriile; rămânând ca administrator al noului proprietar până în
1884, anul morţii sale.
Crescut la tradiţie si la Biblie, Eminovici a făcut toata viata eforturi să se "chivernisească"
convins fiind ca fetele trebuie să aibă o dotă frumusică, iar pe băieţi i-a îndrumat spre meserii practice, ofiţer,
avocat, medic. [...] "Numai poetul ca paseri ce zboară...."

1816. Se naşte la Joldesti mama poetului, Raluca Iurascu, a treia fiică a

stolnicului Vasile Iurascu si a Paraschivei Iurascu. Se căsătoreşte în 1840 cu Gheorghe
Eminovici, aducând o zestre destul de frumoasă, care părea să fie de bun augur pentru
tânăra familie. Are unsprezece copii; pe sase dintre ei îi va pierde încă din timpul vieţii sale.
Moare în 1876, la Ipotesti.

1841. Se naşte Şerban, primul copil al familiei
Eminovici. Urmează cursurile primare si gimnaziale
la Cernăuti; studiază medicina la Viena si Erlagen.
Deşi nu-si obţinuse titlul universitar, profesează ca
doctor la Berlin; moare la 33 de ani, bolnav de
tuberculoză.
1844, apr. 16. Se naşte Gheorghe (George, Iorgu), al
1843, febr. 2. Se naşte Nicolae (Nicu), al doilea
treilea copil al familiei Eminovici. Face şcoala la
copil al familiei Eminovici. Îşi ajută tatăl în
Cernăăuti si studii militare în Prusia. Îşi întrerupe
administrarea fostei moşii a familiei. În 1884, nu
cariera militară si se retrage la Ipotesti, bolnav de
mult după moartea tatălui său, Nicu se sinucide;
tuberculoză; în ciuda îngrijirilor, moare în 1873, la 29 de
e înmormântat la Ipotesti.
ani.

1852, mai 7. Se naşte Aglaia, al optulea copil al familiei Eminovici.

1845, mai 5. Se naşte Ruxandra, prima fată a
familiei Eminovici; traiste doar câteva zile.
1846, iul. 1. Se naşte Ilie, al cincilea copil al familiei Eminovici.
Face şcoala la Cernăuti, după care urmează la Bucureşti
cursurile Scolii de medicină a doctorului Carol Davila. Se
îmbolnăveşte de tifos si moare în 1863.
1848. Se naşte Maria, al şaselea copil al familiei
Eminovici. Moare la şapte ani si jumătate.
În 1870 se căsătoreşte cu profesorul Ioan Drogli, stabilindu-se în
Bucovina, la Suceava, si mai apoi la Cernăuti. Din această primă
căsătorie are doi copii, Ioan si George; rămâne văduvă în 1887. Se
recăsătoreste în 1890 cu Heinrich Gareiss von Dollitzsturm. Moare
în 1900.
Avea înclinaţii pentru muzică si arta scenică.
1854. Se naşte Harieta, al nouălea
copil al familiei Eminovici. Şi-a
asumat îngrijirea poetului între anii
1887-1888. Îi va supravieţui lui
Mihai doar câteva luni.

1856, nov. 16. Se naşte Matei, al zecelea copil al

familiei Eminovici. Absolvent al Institutului
Politehnic din Praga; ofiţer în armata română, din
care se retrage pentru a face carieră în
administraţie. Spre deosebire de fraţii săi mai
mari, Matei moşteneşte longevitatea bătrânului
Eminovici, fiind si singurul dintre fii săi care lasă
urmaşi. Moare în 1929.
 " Biserica din Ipoteşti era proprietatea mamei, o
cumpărase mama cu 250 de galbeni de la un anume
Murgulet. " Matei Eminovici către Corneliu Botez - 14
aprilie 1909" Ca biserică filială este biserica din cătunul
Ipotesti cu hramul "Sfinţii Voievozi". Această biserică a
fost făcută pe locul si cu ajutorul lui Ipatie si Nicolae
Isăcescu, care sunt primii ctitori. Ea a fost făcută din
lemn, dar putrezind lemnul, a fost făcută din vălătuci. În
cele din urmă prin ajutorul locuitorilor [...] s-a făcut
biserica, ce se află astăzi din cărămidă pe temelie de
piatră. " Cultul Ortodox din Judeţul Botoşani - 1906
Construită prin colectă publică în perioada
Biserica veche a satului, datând de la începutul interbelică din iniţiativa lui Nicolae Iorga si
secolului a XIX-lea, a fost cumpărată de Raluca Cezar Petrescu, biserica satului poartă
Eminovici, devenind astfel lăcaş de rugăciune hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail si
al familiei; bisericuţa adăposteşte si azi Gavril. Ea constituie o atracţie pentru
mormintele a patru dintre Eminovicesti: turişti din câteva motive rarisime: aureolele
Raluca si Gheorghe, părinţii poetului, Iorgu si îndoliate (negre) ale sfinţilor din pictura
Nicu doi dintre fraţii săi. murală interioară, Eminescu tânăr si Carol
al II-lea în semn de omagiu si de ctitor,
Arhanghelul Mihail cu chipul tânărului
Eminescu.
 În descrierea făcută de prietenul său Ştefanelli:”era mic şi îndesat, cu păr
negru şi frunte lată, faţa lunguiaţă, ochi mari, dar vii, coloritul feţei
întunecat, prin care străbătea rumeneala sănătoasă obrajilor.
În satul copilăriei îl atrăgea mereu prima sa iubire. Era o fată frumoasă,
cu ochi mari şi cozi lungi, care-i săgetase inima junelui amorezat. Se zice
că o chema Casandra Elena şi era fiica lui Gheorghe Alupului. ”

Povestea Luceafărului
Eminescu, poetul-om, torturat de iubire, fascinat de frumuseţea feminina
ce purta un nume: Veronica Micle.
 ADOLESCENŢĂ TRISTĂ RĂZBITĂ-N POEZIE

Moartea îi seceră pe cei dragi din jur. De aceea, veselul adolescent

devine trist, grav, pesimist. Fratele Ilie, părtaşul jocurilor de copii, răpus de
tifos, iubita Casandra, cea gingaşă ca floarea albă de cireş, răpită de zburător.
Iar acum, profesorul său drag Aron pumnul, părintele adoptiv şi de suflet ce i-
a dăruit învăţături literare. La numai 47 de ani, dascălul şi mentorul lui Mihai
Eminescu stă în patul morţii. Ultimile cuvinte ale mentorului său au
fost: “- Să-ţi iubeşti întotdeauna poporul şi limba, fiul meu. Poporul este
trupul naţiunii, iar limba este sufletul. Pentru accea, precum trupul fără suflet
este mort, aşa e moartă şi naţiunea fără limbă… ”

În felul acesta apare prima sa

Aron Pumnul (n. 27 noiembrie creaţie poetică “La moartea lui Aron
Pumnul”- semnată : M. Eminovici,
1818, satul Cuciulata, privatist.
judeţul Braşov; d. 12 ianuarie 1866)
a fost un cărturar român, lingvist,
Poetul compune febril, zi şi
filolog şi istoric literar, profesor al noapte. Trimite poezia “De-aş avea”
lui Mihai Eminescu, fruntaş al revistei Familia, condusă de Iosif Vulcan,
Revoluţiei de la 1848 din care o publică imediat.
Transilvania. Aron Pumnul s-a
născut în satul Cuciulata din Este de fapt veritabilul său debut liric
judeţul Braşov.
 Toporaşii primăverii 1866 îl scot din viziunea
iernii. Citise enorm şi desigur, scrisese un caiet de
poezii. Pletele i se revarsă peste reverul scurteicii.
Pleacă la Blaj, dar la gimnaziu. Spune cu mândrie
“că este elevul cărturarului Aron Pumnul” şi vine de la
Cernăuţi.

Ajuns la Blaj, obosit şi cu

ghetele rupte, neavând parale, dormea unde
era primit şi mânca de unde căpăta, înnopta
pe la noii prieteni şi prefera să se culce, în
plină vară, într-un pod cu fân, citea cărţi
luate de la gimnaziu. Nu a reuşit să
promoveze la matematică, fizică şi a părăsit
supărat Blajul, plecând la Sibiu în căutarea
fratelui Neculai care era plecat la
Timişoara.
Colindând prin Oltenia şi
Muntenia ajunge la Bucureşti.
 ÎNTOARCEREA FIULUI PRIBEAG

Tatăl lui Mihai Eminescu pleacă

după el.
Şi cu vorbă buna îl invită acasă la
Ipoteşti. De unde împreună cu fratele lui
Şerban vor pleca la studii în străinătate: Praga,
Berlin, Viena.
 LA PRAGA, VIENA, BERLIN…

Mihai Eminescu la 19
VERONICA MICLE ani. Prima fotografie
realizată la Praga, în
septembrie 1869.
 Cel mai bun prieten a lui
Eminescu a fost Creangă. Adesea se
întâlneau la bojdeuca de la Ţicău care avea
ferestrele cât palma, unde îşi povesteau şi
chiar dădeau în mintea copiilor.

Creangă când pleca la

Bucureşti, trăgea în gazdă la Eminescu.

Un junimist l-a întrebat odată

pe Eminescu:
“- Ce vorbeşti tu tot timpul cu Creangă?
Ştiţi ce-a răspuns?
- Vorbim şi noi ce ne trece prin minte!”

ION CREANGĂ
prieten
 La 28 de ani. Eminescu e la
u la 2 8 de a ni Bucureşti, în căutarea altor limanuri. Două
Eminesc inimi rămân întristate la Iaşi: Veronica şi
Creangă.

Admirabilă este recunoaşterea

publică, de către bardul naţional Alecsandri, a
talentului noului astru, în versiuni superbe
precum acestea:

“E unul care cântă mai dulce decât mine?

Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine.
Apuce înainte s-ajungă cât mai sus,
La răsăritu-i falnic se-nclină-al meu apus.”
EMINESCU ŞI REGINA ROMÂNIEI

Regina Elisabeta, soţia

regelui Carol de Hohenzollern, avea
unele veleităţi literare. Scria versuri
şi proză în limba germană,
semnându-se cu pseudonimul
Carmen Syilva.
Fiind invitat de regină să-şi
exprime părerea asupra unei poezii,
Eminescu i-a spus:
“că înainte de a fi publicată ar trebui
cizelată”, drept pentru care regină i-
a răspuns:
-Uiţi că vorbeşti cu regina
României?
-Nu uit Maiestate!”a replicat
Eminescu.
-Vorbesc cu regina României, dar nu
regina poeziei”.
 BOALA ŞI MOARTEA
Munca zilnică la ziarul
conservator “Timpul” îl epuiza.

Polemicile cu liberalii îi
tocau nervi.

Eminescu a trăit 39 de ani,

însă de fapt şi-a încheiat opera la 33
de ani, când boala l-a lovit
Eminescu la 35 de ani. Iaşi necruţător.

Eminescu s-a stins din viaţă la

Sanatoriul dr. Şuţu.

Creierul său cântărea 1495 de grame.