Transfer – Experiență emoțională corectivă - Grupul ca o familie simbolică

Rolul psihodramaticienilor

Rolul psihodramaticenilor este definit în multe feluri de către teoreticienii psihodramei

pentru copii.

La prima vedere, putem spune că funcția lor este de a vindeca copii dezavantajați, pe cei cu
probleme, pe cei care se îndoiesc de ei înșiși, pe cei în pericol, pe copii răsfățati, psihoneurotici.

Rolul lor este crearea unei atmosfere în care imaginea de sine a copilului este transformată și
sentimentul său de sine este întărit, unde se eliberează spontaneitatea și creativitatea, si au
posibilitatea de a depăși obstacolele pentru crearea unei stil de viață armoniosă.

Conform abordării formale, psihodramatistul poate ocupa trei poziții în cadrul grupului:

Intervenția în poziția alfa, din poziția de lider (conducere prin exemplu, întărire). Terapeutul

are sarcina de a asigura continuitatea jocului, în special în faza inițială a activităților grupurilor.

El îi pregătește pe copii pentru o posibilă activare, dând un exemplu prin propriul stil de joc.

Intervenție din poziția beta. Psihodramatiștii se joacă, dar în jocul lor sunt observatori.își asumă
roluri. De exemplu, într-o intrigă relativ complicată poate sa aibă un rol de reporter, care oferă
posibilitatea de a comenta pozitiv acțiunile copiilor.

Intervenție în poziția gamma (intervenție de rezolvare a problemelor). Dacă intr-o anumită

situație conflictuală, cand grupul este intr-o situatie nesigură, terapeuții simt nevoia de protecție.
De exemplu, o luptă pentru putere se transformă într-o acțiune comună, astfel încât opoziția să
mobilizeze partidele împotriva unui inamic comun.

La Moreno găsim o contradicție în definirea rolului psihodramaticienilor. Pe de o parte

subliniază faptul că rolul psihodramatistului este în mare parte același cu cel al membrilor
grupului, și chiar spune că "în psihodramă, pacientul și terapeutul sunt echivalenți". Pe de altă
parte, psihodramatistul, îi oferă în mod explicit regizorului un rol de control și dezaprobă
implicarea acestuia în joc pentru ca în calitate de observator extern, putem obține o imagine de
ansamblu mai bună a întimplărilor.

Rolul modificat al psihodramatistului în psihodrama pentru copii, conform lui Anzieu:

"noțiunea de dramaturg este eliminată, cei doi dramaticieni au posibilitata de a-și asuma un rol
dacă li se cere și dacă se simt motivați să își asume acest rol".

Unul dintre psihodramatiști, de comun acord cu un coleg, poate fi de acord să indice ședința sau

începutul și sfârșitul jocului, dar în grupurile coezive acest rol este permutativ (alternativ), si este
inițiată de un psihodramatist care simte că a venit vremea să se termine.

Psihodramatistul poate să accepte sau să respingă rolul care i-a fost atribuit, iar ulterior, dacă
simte nevoia poate să intre în scenă, cu condiția să nu întrerupă desfășurarea piesei. În caz
contrar, jocul trebuie să înceapă din nou." (Anzieu, 1956)

Majoritatea psihodramaticilor pentru copii (de la psihanaliștii francezi până la clasicul

Moreno psihodramă pentru copii) consideră ca una dintre regulile lor de bază este faptul că cei
doi psihodramatisti ar trebui să fie mereu implicati în joc. Acest lucru este de obicei justificat de
faptul că, în acest fel, jocul să fie controlat, modelat sau chiar interpretat.

Cu toate acestea, rolul psihodramatistului în psihodrama copilului este și mai nuanțat, în sensul
că este de a face ca și cum, adică dincolo de fenomenul dublării realității și al jocului, este
obligat să țină cont de mai multe aspecte.

Psihodramatistul este prezent atât în poziția de copil, cât și în cea de adult. El este prezent
în două dimensiuni, unde micul său client nu numai că primește permisiunea de regresie
(autorisation á la regression), dar vor fi chemați să facă acest lucru, ceea ce se aplică nu numai la
psihodramă pentru copii, ci la toate tipurile de terapie pentru copii.

Deși psihodramatistul trebuie să fie spontan, el trebuie să exprime ceea ce își imaginează copilul.

S-ar putea formula această dualitate în așa fel încât psihodramatistul trebuie să simtă ceea ce
simte copilul dincolo de cuvinte, așa că trebuie să își joace rolul în mod intuitiv. Dar în același
timp, pentru a înțelege mesajul poveștii, trebuie să aiba un nivel ridicat de conștientizare.
Și, în sfârșit, există un alt efect de dublare, care este folosit în principal de către
psihodramaticieni:

capacitatea de a empatiza în mai multe direcții deodată, poate singurul lucru comparabil cu
performanța unui dirijor. Psihodramaticianul trebuie sa percepa atât experiența individuală, cât și
dinamica de grup.

Aceste aspecte complexe, nu sunt neapărat conștientizate în timpul desfășurării. Prin urmare, este
necesar, ba chiar esențial, ca psihodramaticienii să își ia timpul necesar pentru a discuta după
fiecare ședință în particular, pentru că, uneori, doar după ce experiența s-a liniștit, evenimentele
pot fi clarificate.

"Discuția clarificatoare de după ședință a psihodramatiștilor întărește dubla poziție a

psihodramatistului, care este atât actor, cât și outsider." (De Neuter, Circe 1978/4)

Transfer și/sau relația corectivă

Transferul reprezintă patternul pe care fiecare individ îl aduce în relația terapeutică. Iar
felul în care fiecare membru al grupului reacționează la patternul de transfer al celorlalți, poartă
numele de contratransfer. În cadrul încălzirii de transfer ceea ce ține de imaginile parentale, iar în
timpul jocului imagini și aspect ale imaginii de sine.

Există un transfer individual care poate funcționa în acord cu transferul de grup,

completându-l și întărindu-l. Și există o concentrare a imaginilor și afectelor în procesul de grup
care corespunde cu inconștientul terapeuților mai mult sau mai puțin decât în terapia individuală
deoarece punctele de vedere și acțiunile terapeuților sunt determinate de mintea subconștientă.
Uneori, dorințele neîmplinte ale terapeuților pot proiecta identificările cu copilul și în acest caz
terapeuții nu îi pot oferi suport. Pot acorda copilului foarte multă atenție fără să se gândească la
impactul asupra dinamicii de grup.

Terapeutul poate proiecta copilul interior suprimat într-un copil corespondent din grup și
să încerce să îl controleze dintr-o poziție de superego. Și astfel, să nu fie capabil să identifice
frica care se află în spatele agresiunii copilului. Pot apărea dinamici de rivalitate împotriva
copilului care e dominat de agresivitate și preia astfel rolul de dominant în dinamica de grup.
Mai poate apărea transferul negativ, intrând inconștient în competiție cu adevarații părinti, având
nevoie să primească acceptare și aprobare de la copii. Astfel că nu mai pun limite sănătoase
deoarece se tem de reacția copiilor, Acest lucru poate duce la raționalizarea acțiunilor copiilor ca
fiind de eliberare și să nu le acorde atenție. Astfel că, nu se mai poate ajunge în acest fel la ceea
ce se ascunde în spatele agresiunii care au legătură cu dorințele și fricile fiecărui copil.

În concluzie, dacă terapeuții se identifică cu o temă de grup, acest lucru poate să conducă
la situații dificile față de colegul terapeut și acest lucru poate afecta colaborarea dintre cei doi
terapeuți. Examinarea constantă a situațiilor create precum și reflexia asupra propriilor acte de
transfer, poate duce la înțelegerea rolurilor celorlalți în oglindă și experiențele de contratransfer
și astfel se pot dezvolta intervenții terapeutice eficiente.

1
BookFolio-
Premiumleather-
Black
Regulile psihodramei analitice sunt menite să permite desfășurarea treptată a unei relații
de transfer, care poate fi analizată și interpretată în mod izolat; rolul lor este, așadar, de a ușura
greutatea transferului și a mecanismelor de apărare declanșate."

Scopul psihodramei pentru copii - ca copiii să dezvolte alte tipuri de relații emoționale.
nu ca să reexperimenteze sau rememoreze o relație alienantă,

Dupa teoria psihologiei individuale "psihoanalistul nu este reflexia proiecțiilor pacientului, ci,
dimpotrivă, o personalitate alternativă care este gata să participe la emoțiile individului pentru a-l
încuraja să își modifice funcțiile vieții. Acest lucru le permite copiilor să își modifice rolurile
stereotipice .

După Ringel (1983) copilul se străduiește la corecterea unei nevoi, a relaliei neimplinite.

Anna Freud a subliniaT caracterul corectiv a relației terapeut–copil: "Pentru copil, terapeutul nu
este doar un obiect temporar, ci și ceea ce priveste partea sănătoasă a personalității sale - un nou
obiect real, un declanșator pentru noile forme de relaționare."

Dinamica grupului.
 Relațiile din cadrul grupului, spune Lagache (Lagache, 1949), nu sunt modelate exclusiv
de experiența trecută, ci în funcție de cum se alcătuiesc pozitiile în grup. Acest lucru înseamnă că
există posibilitatea apariției unor noi tipuri de relații.

Slăbirea efectului de transfer în psihodramă este văzută ca un fenomen care promovează efectele
terapeutice eficace.

În cadrul grupului se creează noi tipuri de relații, de exemplu relațiile sociometrice dintre
perechile de membrii ai grupului.

Cea mai simplă formă a relației este efectul de oglindă: mă recunosc în celălalt. În psihodrama
copiilor există și fantezii gemene surprinzătoare, avand funcția de alcătuirea unei relații duale
pentru corectarea relației nesatisfăcătoare mamă-copil.

Prin urmare, în terapia de grup a copiilor, scopul este de a implementa un nou tip de
relație, pentru că acest lucru va permite atât transformarea unei relații duale potențial
defectuoase, cât și crearea structurii familiei, pseudo-reală. Aceasta este o contra-familie, care
este un mod complet nou, în care copilul este o ființă acceptată, un individ valoros.

Sructura familiei reale nu poate fi schimbată, care a evoluat de-a lungul mai multor
generații, dar se poate încerca sa se creeze o familie surogat,

Transfer sau familie potențială

In psihodramă pentru copii se propune o contra-familie, un alt tip de familie care este
echivalentă cu obiectul de tranziție la Winnicott, ca un spațiu potențial, care nu este în întregime
real, dar nici în întregime imaginar. Este o potențială familie, unde pot avea loc diferite tipuri de
relații, care îi permit copilului să devină o persoană creativă și acceptată.

De aceea, ar fi important ca psihodrama să fie condusă de o pereche de terapeuți, formati dintr-

un bărbat și o femeie. Din păcate, acest lucru nu este ușor de implementat, si adesea modifică
evenimentele de grup într-o direcție regresivă.

Trebuie subliniat ca contra-familia nu acționează împotriva familiei reale. Trebuie

implicati și parintii, pentru ca terapeutii să încerce să-și schimbe așteptarea părinților raportată la
capacitățile si posibilitățile copiilor.
 Activitatea propusă la grup

Încălzirea constă in faptul că participanții la grup se plimbă prin sală și fiecare va face o

mișcare individuală care să I se potrivească, în timp ce ceilalalți participanți îl vor urma. În

urmatoarea etapă a încălzirii, participanții își vor găsi o pereche cu care vor interacționa preluând

pe rând conducerea celeilalte persoane care va trebui să stea cu ochii închiși. Și apoi se vor

schimba rolurile. Vor merge mai încet și apoi din ce în ce mai repede. Apoi ultima fază de

încălzire va fi când în cerc fiecare pe ritmul muzicii va face o mișcare de dans și ceilalti o vor

imita.

Activitatea:

Participantii primesc sarcini pe care le vor extrage singuri, sub forma unor biletele

colorate. Vor interpreta rolul unor extratereștrii fete venite de pe Planeta Sirius și a unor

extratereștrii băieți veniti de pe Marte care împreuna vor cuceri o nava de cercetatori aflați in

spatial cosmic.

Pe navă sunt doi cercetători (terapeutii). După ce vor lua în stăpânire nava spațială, îi vor lega pe

cercetători și îi vor închide într-o celulă, iar apoi băieții își vor folosi toată forța necesară pentru a

se impune în fața cercetătorilor, fetele nemaiputând să gestioneze agresivitatea băieților.

Terepeutul bărbat se va identifica cu rolul autoritar impus de băieți, în timp ce terapeutul femeie

deoarece în propria copilărie nu s-a simțit suficient de valoroasă în raport cu propriii ei frați, va fi

depășită de situație.