Cum Sa Dai Sens Desenelor

,,Cum să dai sens desenelor copiilor ?
’’
Puterea transformatoare a jocului şi art terapiei sau

cum să asişti în maniera Psihoterapiei Experienţiale
1 iunie 2013 -Cum sa dai sens desenelor copiilor, Drd. Gabriela MARC
Tehnicile proiective
 Tehnicile proiective de desen permit evaluarea copiilor într-un mod

neameninţător şi oferă o activitate plăcută în care copilul este liber să se
exprime.
 Tehnicile proiective de desen sunt in special utile pentru copiii care sunt
mai putin verbali, pentru copiii mai mici, pentru copiii cu bariere culturale
sau lingvistice şi pentru copiii care au fost traumatizaţi în retragere şi
tăcere.
 Desenele copiilor pot oferii un instrument valoros de evaluare, deoarece
acestea sunt un mod comun si frecvent de exprimare interioară pentru
copii.
 Majoritatea copiilor adoră să deseneze şi oferindu-li-se oportunitatea,

ei o vor face.
 Arta nu cenzureaza sau denatureza.
 Utilizarea tehnicilor proiective scade controlul intern iar continuturile

psihologice sunt proiectate metaforic pe o bucată de hârtie care devine
astfel o proiecție despre noi înșine și mediul, fără nici o influență din
partea materialului subiectiv extern.
Terapia experienţială
 Psihoterapia experienţială a unificării P.E.U. este o metodă holistică,

centrată pe analiza de simbol, dezvoltare personală şi autoschimbare
prin intermediul exerciţiului provocator, improvizaţiei şi meditaţiei
creatoare cu suport artterapeutic şi expresiv.
 Utilizează puterea transfiguratoare a metaforei şi a resemnificării

experienţei trăite, reconectând Egoul cu Sinele şi stimulând procesele de
unificare, integrare şi transgresare, interne şi externe.
Caracteristici generale ale terapiei experientiale
 Terapia produce o experienţă emoţională corectivă în care copilul poate
exprima sentimentele şi conflictele emoţionale în situaţii în care se poate ocupa
de ele.
 Terapeutul creează un climat care să încurajeze exprimarea emoţiilor.
 Scopul terapiei este dezvoltarea conştiinţei de sine a copilului (cu cât copilul
este mai conştient de sentimentele sale cu atât dezvolta comportamente mai
adaptative şi libere de conflict.
 Terapeutul este interesat să-l ajute pe copil să înţeleagă de ce acţionează într-

un anume fel şi să recunoască inconsistenţa în sentimente, gânduri şi
comportamente.
Psihoterapia experientiala pentru copii
 Experienţa este cheia conştientizării.
 Exerciţiile provocative îi focalizează pe copii într-o anumită experienţă în care

pot conştientiza cum fac şi ce fac pentru a-şi perpetua şi întreţine un anumit
comportament dezadaptativ şi-şi pot asuma apoi responsabilitatea unor roluri şi
acţiuni mai adecvate situaţiei.
 Scopul final este de a îl ajuta pe copil să fie conștient de sine și de existența lui
în lume;
 Terapeutul realizează o relaţie stânsă cu copilul. Relaţia are un rol central şi

serveşte ca instrument al schimbării terapeutice.
 Terapia sprijină exprimarea sentimentelor copilului, a gândurilor şi experienţelor

lui.
Directiile de actiune ale terapiei
experientiale
Pot fi urmate două direcţii:
 Fie i se oferă copilului materiale care calmează, liniştesc, cum ar fi: lutul, apa,
nisipul, pictura cu degetele. Orice experienţă tactilă şi kinestezică îi ajută să se
focalizeze şi încep să fie mai conştienţi de ei înşişi, de corpul, de gândurile şi de
sentimentele lor. Jocul cu apa are beneficiile sale unice.
 Fie terapeutul urmează rapida focalizare şi defocalizare a atenţiei copilului şi îi

atrage atenţia spre ceea ce îi ajută experienţa transformatoare.
Dacă copilul este agitat, merge de la un lucru la altul, terapeutul poate să-l
observe pentru un timp, după care îi încurajează comportamentul, conducându-
i atenţia spre ceea ce el face într-un mod necritic.
Obiectivele psihoterapiei
 o mai buna constientizare prin ei insisi a relatiei cu mediul;

 deblocarea nevoilor de invatare;
 deblocarea obstacolelor care ii limiteaza in relatia cu ei insisi;
 dezvoltarea unei stari emotionale pozitive;
 stimularea creativitatii;
 maturizarea emotionala;
 alte obiective specifice;
Paşii procesului terapeutic
 Evaluarea şi strângerea informaţiilor
 Ordonarea şi analiza informaţiilor
 Stabilirea ipotezelor şi obiectivelor terapeutice
 Demersul terapeutic – probleme importante:
 dezvoltarea relaţiei terapeut – copil, respectarea ritmului şi rezistenţelor

clientului
 evaluarea şi stabilirea contactului
 întarirea la copil a simţului de sine şi a suportului de sine
 încurajarea exprimării emoţionale
 sprijinirea copilului în a învaţa să-şi hrănească Eul;
 centrarea pe procesualitate – în particular pe modul de a fi, care este

momentan inadecvat
 Finalizarea terapiei
Asistarea terapeutică
Scopul primordial al psihoterapiei este:
•Să facă faţă haosului interior şi percepţiei dureroase asupra realităţii;
•să îşi dezvolte noi mecanisme adaptative care să le asigure o dezvoltare

armonioasă ulterioară.
 Sarcina terapeutului este să îl privească şi să îl asculte pe

copil, permiţându-i acestuia să-şi exprime atât verbal cât şi nonverbal
fricile şi sentimentele.
 Totodata un alt aspect important si deloc de neglijat in demersul terapeutului
este acela de a modificarea percepţiilor personale despre ei înşişi,
dezvoltarea sentimentelor de auto-eficacitate si auto-implinire precum si de a
stabili in ce masura experientele anterioare au influentat aparitia crizei.
 In cazul copiilor/adolescentilor interventia terapeutica este orientata catre:

- modificarea modului în care părinţii si-au internalizat modele de atasament;
-sa creasca abilitatile de comunicarea in relatia mama-copil fapt ce se va
solda pe viitor pentru copil cu o mai buna autoreglare emotionala si
comportamentala, competenta sociala si stima de sine ridicate, etc.
Stabilirea contactului
 Este util să se prezinte din nou si sa clarifice in ce masura copilul cunoaste

motivul pentru care se afla acolo.
 Prima sedinta este totodata momentul in care psihologul informeaza copilul

in ceea ce priveste relatia terapeutica, confidentialitatea .
 Un alt aspect important este explorarea spatiului afectiv al copilului.
Construirea relatiei terapeutice
 Se va ţine seama de factorii culturali şi de factorii de vârstă, care vor permite

adultului o primă descifrare a modului de gândire şi de înţelegere ale
copilului.
 Este important ca practicianul să ţină cont de tempoul copilului, să nu-l

grăbească, să respecte copilul ca pe orice alt pacient, să arate respect faţă
de suferinţa sa iar în situaţiile dificile să-i acorde toate ocaziile şi timpul
necesar.
Intervenţia terapeutică
Intervenţia terapeutică va trebui:
 Să vizeze toate aspectele existenţiale;
 Să fie în relaţie cu dinamica familiei, cu nevoile copilului şi ale

părinţilor, cu potenţialul de schimbare al părinţilor precum şi cu
limitele şi posibilităţile lor
 Să clarifice aspecte ce ţin de modul în care să i se adreseze

copilul, durata unei şedinţe de evaluare, modul de desfăşurarea
al acestora, etc.
Evaluarea psihologică şi psihodiagnostică
1. Evaluarea psihologică a copiilor;
2. Evaluarea psihologică a dinamicii relaţiilor familiale;
3. Evaluarea psihologică a părinţilor din perspectiva abilităţilor

parentale.
Modalităţi de evaluare psihologică a copiilor
Evaluarea psihologică a copilului presupune o interpretare a emoţiilor,

comportamentului şi limbajului corpului prin trei modalităţi de evaluare
interconectate:
 Observaţia clinică
 Interviul
 Testele psihologice
Observaţia
Observarea comportamentului copilului se va concentra pe următoarele

aspecte:
• Comunicarea verbală şi non-verbală;
• Reacţii emoţionale şi comportamentale;
• Comportamentul evitant;
• Gradul de implicare şi participare;
• Interacţiunea cu membrii familiei.
 Intalnirile cu familia permit observarea interactiunilor familiale, precum si a
rolului fiecarui membru:
-proximitatea fizică.
-dacă stau împreună, se afla în contact fizic şi aparent dependent, legaţi unii de
alţii?
-dacă stau despărţiţi, indică aceasta o lipsă a contactului emoţional sau o

independenţa sănătoasă?
-se observă dacă copilul se mişca liber prin cameră sau parintele îi controlează
comportamentul.
-ce reacţie au părinţii la comportamentul copilului lor?
-cere acesta aprobare când vorbeşte? Vorbeşte liber sau este blocat de prezenţa
părinţilor?
Plecând de la aceste informaţii, psihologul formulează ipoteze cu privire la :
- măsurile educative pe care părinţii le aplică copilului;
- alianţele şi conflictele intrafamiliale;
- comunicările perturbatoare şi dublele mesaje.
- factori predispozanti sau care intretin simptomul;
Interviu cu parintii si copilul
 Vizează modul în care percep părinţii dificultatea prezentată, când apare,

cine este cel mai afectat, ce măsuri de rezolvare s-au folosit şi de către cine,
ce efecte au avut acestea.
 Cum percepe el dificultatea prezenţă, folosindu-ne de metode expresive

(desen, modelaj, marionete, joc).
 Intervievarea este un ansamblu de tehnici de ascultare a copilului, insotite
de indemnuri care sa-i incurajeze exprimarea.
 Are o functie terapeutica fiind practic cheia pentru construirea relatiei

terapeutice.
Pentru a fi un bun specialist in interviul clinic este important sa stii:
 să lasi de o parte aspectele personale si sa te concentrezi pe ceea ce spune

clientul;
 să dezvolti o relatie pozitiva;
 să evaluezi corect raspunsurile clientului;
 să fii nondirectiv;
 să incurajezi exprimarea ;
 să cunoasca procesul de evaluare si asistare;
Testele si chestionare de evaluare psihologica
o Testele sau scale de evaluare sub formă de joc sunt introduse treptat, fără a
forţa ritmul, nivelul de acceptare şi motivaţia a copilului, dar stimulându-i
mereu curiozitate sau interesul.
o Se vor evita testările prea lungi şi obositoare şi tragerea unor concluzii

pripite.
Tehnicile expresiv creative
 Indiferent de tipul şi utilitatea instrumentului de evaluare psihologică uneori

copii pot prezenta blocaje în comunicarea verbală, se simt stingheriţi sau
opun rezistenţă în exprimarea trăirilor interioare.
 Utilizarea tehnicilor expresive contribuie la eliminarea acestor blocaje în

exprimarea sentimentelor, trăirilor şi credinţelor.
 Copilul va exprima prin desen, modelaj sau povestiri propriile lui frici şi
anxietăţi, frustrările, patternurile comportamentale şi de gândire, dorinţele,
nevoile, aspiraţiile, într-un cuvânt întregul său univers interior.
Desenul-mijloc de exprimare
 Desenul este un instrument proiectiv nonverbal, utilizat destul de

frecvent în diagnosticarea copiilor abuzaţi sau care au suferit traume.
 El are o valoare simbolică pentru copil şi poate oferi date importante

privind viaţa psihică interioară a copiilor care au dificultăţi în
exprimarea directă a experienţelor lor traumatice.
 Atât desenul liber cât şi cel tematic pot servi psihologului ca mijloc de
cunoaştere a copiilor.
Avantajul aplicării metodelor proiective în
evaluarea copiilor
 Sunt ne ameninţătoare şi Indirecte;
 Permit aducerea conţinuturilor inconştientului
 La nivelul conştiinţei prin Intermediul simbolurilor;
Metode proiective utilizate in evaluare copilului
 Testul Desenul Persoanei
 Testul Desenul familiei în mişcare (Kinetic Family Drawings, KFD;

BURNS, Kaufman, 1970)
 Testul Casă -Copac- Persoană (Buck, 1948)
 Testul Mâinii (Edwin, 1983)
 Testul Rorschach
 Testul "Childhood Hand that Disturbs ‘’ (Roseline D. Davido-1994)
 Eight-Card Redrawing Test (8CRT);
 Testele de apercepţie tematică: C.AT., Tell me a story’’ al lui Giuseppe

Constantino
Mijloace expresive utilizate in evaluare
copilului
 Fantezia- presupune folosirea întregului potenţial imagistic şi poate fi
îmbinată cu desenul şi mişcarea fizică.
 Desenul lumii interioare, din linii, figuri şi culori;
 Pictura sentimentelor;
 lmaginarea şi desenarea unei “tufe de trandafiri" (exerciţiu utilizat
de V. Oaklander);
 Modelajul;
 Colajul ajută la eliberarea imaginaţiei şi poate fi utilizat ca exprimare
senzorială şi emoţională;
 Jocul cu nisip;
 Poveştile metaforice;
 Metafora terapeutică;
 Marionetele;
 Dramaterapia.
Desenul familiei in mişcare
 Desenul familiei în mişcare (Kinetic Family Drawings, KFD; BURNS,
Kaufman, 1970) este o metodă de analiză proiectivă a desenului, care
poate fi folosită în psihodiagnoză copilului, în consiliere, terapia de familie, şi
în investigarea psihologică şi psihiatrică a adolescenţilor şi adulţilor.
 Faţă de desenul familiei original, Burns şi Kaufman în 1970 au introdus în

instructaj o modificare aparent minoră, cerând copilului, să reprezinte
membrii familiei chiar în momentul când sunt implicaţi într-o activitate,
rezultatul “este reprezentarea foarte sugestivă a dinamicii familiale,
prezentând o imagine clară despre interacţiunile şi relaţiile emoţionale
familiale”.
 Instructajul lui Burns şi Kaufman (1972) este următorul: „Desenează pe toţi
din familie, inclusiv pe tine, cum faceţi ceva. Încearcă să desenezi oameni
întregi şi nu figuri din desene animate sau figuri din beţe. Testul oferă
informaţii privind locul copilului în contextul conexiunilor în familie, precum şi
legat de sentimente negative: furie, tristeţe.
 La copiii sănătoşi, bine integraţi, în desen, membrii familiei sunt de obicei

apropiaţi fizic, sunt în interacţiune şi sunt reprezentaţi aproape identic, la nivel
de dezvoltare corespunzător vârstei copilului.
 Dacă, copilul omite să se deseneze pe sine, notăm acest lucru şi il rugăm
să se deseneze şi pe sine. La intrebările puse de copil dăm răspunsuri
neutre, nondirective.
 După ce desenul e gata intrebăm pe copil pe cine a desenat, caţi ani au

personajele desenate şi mai ales ce fac.
 Se adresează şi intrebările legat de: ce a făcut persoana desenată inainte

de activitatea aceasta şi ce va face mai tarziu, ce e bun in el/ea, ce e rău in
el/ea, ce simte, ce işi doreşte, de ce are cea mai multă nevoie.
 Putem intreba şi dacă, copilul ar dori sa schimba ceva in desenul familiei si

care ar fi acest lucru ori dacă ii place să trăiască in această familie.
 Testul ofera informatii privind locul copilului in contextul conexiunilor in familie,
precum şi legat de sentimente negative:furie, tristeţe.
 La copiii sănătoşi, bine integraţi, in desen, membrii familiei sunt de obicei

apropiaţi fizic, sunt in interacţiune şi sunt reprezentaţi aproape identic, la nivel de
dezvoltare corespunzător varstei copilului.
Interpretarea desenului familie în mişcare
 Şi la interpretarea DFM sunt valabile acele principii de care trebuie ţinut cont
la analiza desenelor proiective, respectiv analiza formala si analiza de
continut.
 Burns şi Kaufman propun o analiză in 3 etape:
1.Evaluarea globală: a tonului afectiv al desenului, evaluarea globală a liniilor

desenelor, analiza activităţilor care apar şi a elementelor grafice neobişnuite;
2. Evaluarea figurinelor umane: neacordand atenţie obiectelor, analiza

interacţiunilor umane, a activităţilor şi a semnelor grafice;
3. Evaluarea obiectelor: neacordand atenţie oamenilor, analizăm doar poziţia

obiectelor, accentuarea lor, modul lor de utilizare.
 La interpretarea desenului familiei Burns şi Kaufman au subliniat 5 puncte:
1. activităţile;
2. caracteristicile desenului omuleţului;
3. localizarea, distanţa şi barierele interacţiunii;(Desenarea propriei figuri aproape de

alta arată că, copilul iubeşte membrul de familie respectiv, ar dori să fie mai
aproape de ea, sau are nevoie de mai multă atenţie din partea ei)
4. stil (Incepand cu varsta de aproximativ 6 ani, un desen foarte asimetric sugerează

impulsivitate, prea multe detalii sau perseverarea obiectelor, obsesivitate,
nesiguranţă, impreună cu un cap desenat neobişnuit de mare arată
intelectualizarea ca mecanism de defensă preferenţial. Ştergerea cu radiera
reprezintă ambivalenţa in legătură cu persona respectivă, conflictualitatea)
5. simboluri.
Compartimentarea membrilor familiei
Compartimentarea membrilor familiei
 Compartimentarea desenului reprezintă despărţirea membrilor familiei pe

lungimea totală a paginii, cu linii drepte, de ex. in cutii, desenarea in pătrate,
dreptunghiuri,
 Conform observaţiilor lui Burns şi Kaufmann (1972), arată nevoia copilului să se

retragă, să se limiteze pe sine şi emoţiile sale de ceilalţi din familie (izolare
socială, iubirea nu pote fi manifestată deschis).
 Poate arăta sentiment de respingere, frica de alţi membrii de familie sau lipsa
comunicării deschise. Dacă pe langă compartimentare fiecare membru de familie
desfăşoară o activitate in desen, arată lipsa de coeziune a acelei familii.
 Atunci cand copilul incepe să deseneze ceva, apoi intrerupe desenul
inceput şi desenează altul in loc, poate trăda după caz un grad crescut de
teamă faţă de conţinutul sau dinamica primului desen (in locul originalului
face un desen mai sigur din punct de vedere psihologic).
 Sindromul „X” reprezintă liniile care se incrucişează intr-un obiect şi sunt

accentuate (umbrite sau intărite), atunci cand obiectul este conectat de
cineva (de ex. picioarele mesei de călcat care aparţin de mamă).
 Semnificaţia este conflictul dintre putere-contraputere, un Eu puternic,

nevoia crescută de conştiinţă. Deseori copilul marchează acele persoane
pe desen, cu care are o relaţie puternic ambivalentă.
Testul"Childhood Hand that Disturbs ‘’
Autoare franceză Roseline D.Davido propune folosirea unor serii de 4 desene

pentru surprinderea evenimentelor traumatice la copii.
Desenele sunt complementare iar observaţiile si raspunsurile persoanei din timul
administrarii probei contribuie la formularea diagnosticului.
In interpretarea sa autoarea porneste de la urmatoarele presupuneri:

In fiecare adult coexista copilul de alta data;
toţi copiii şi ulterior adulti au avut în copilărie cel puţin un desen, care a fost
important pentru ei. Când adulţi reproduc desenul cel mai frecvente din copilarie ei
retrăiesc contexte semnificative legat de anumite experiente traumatice
desene copiilor contin o multitudine de informaţii si repreznta un puternic mijloc de

comunicare.
 Desenul cel mai frecvet din copilarie reprezintă, în general, situaţii obişnuite
care ilustrează scene experimentate sau ar fi fost de dorit sa să fi experimentate
de subiect.
 Două tipuri de desene se pot distinge: exterior (peisaje, case si echivalentele lor)
şi desene cu figuri umane.
 Desenele activeaza memoria inconstienta si declanseaza insight-uri psihologice
 Interpretarea testului vizeaza numărul de mâini desenate, aspectul lor, relaţiile

între sau printre mâini, şi prezenţa sau absenţa culorilor.
Pentru realizarea acestei probe subiectul are nevoie de :
-creion negru;
-o cutie creioane colorate;
-colii de desen;
-fara guma de sters;
-o ascutitoare.
Instructajul
1.sa realizeze desenul pe care si-l aminteste ca il realiza cel mai des in copilarie;
2.sa realizeze desenul mainilor, cate doreste si in ce pozitie considera. I se

atrage atentia sa nu deseneze conturul mainilor; nu se fac precizari privind
utilizarea creioanelor colorate;
3.sa realizeze desenul mainii care il supara sau deranjeaza;
4.sa realizeze desenul pe care il fac cel mai des in perioada actuala sau un
desen liber;
Copilul are libertatea de a isi elabora desenele cu ajutorul creioanelor colorate si
a unui creion negru, fara a utiliza rigla sau guma de sters.
Ancheta/interviul:
 Ce varsta avea cand facea desenul respectiv;

 Daca corespunde cu ceva din viata sa;
 Cui apartin mainile, ce fac?
 In ce sens deranjeaza?
 In final copilul este intrebat ce desen prefera intre 2 si 3.
Interpretarea caracteristicilor grafice
 Tipul de mână
Numărul: desenul cu mai mult de două mâini este un semn de anxietate si/
sau de narcisism. Persoana nu are încredere în sine, şi incearcă să se pe
descrie el însuşi în mai multe feluri posibile.
Acesti subiecti incearca sa se prezintă examinatorului în cea mai buna
"lumina".
 Dimensiunea: Dimensiunea mâinii desenate este legată de imaginea de

sine. Mainile mici exprima o personalitate inhibat, în timp ce manile de
dimensiuni diferite sunt indicator pentru normalitate.Patologia este indicata
în
situatia mâinilor prea mari sau exagerat de mici.
 Preocuparea pentru detalii si liniile mainii.

 Acest accent este un semn de anxietate, frica de moarte, şi uneori pot fi
indicatori pentru traume emotionale.
 Tăierea încheieturii mâinii de o linie, o bijuterie sau orice alt obiect sau absenta
incheieturii din desen este un semn al sentimentelor de vinovăţie.
Oamenii isi pot exprimă dorinţa de a tăia toate legăturile dintre corpul lor şi mâini.
Este necesar să se stabilească o delimitare intre dorinte si actiuni şi limitele loc
între dorinţele şi acţiuni, între ceea ce este permis şi ceea ce este interzis.
 Prezenta si forma degetelor: cu cat degetele sunt aproape unele de altele, cu

atat persoana este mai deschisa catre comunicare.Degetul mare este un element
cheie în analiza degetelor. Cand degetul mare este stabilit la un unghi
nonanatomic fata de restul degetelor sau de mână, sau are aspectul unei pete de
cerneală sugereaza instincte primare, o inhibare majora, sau un nivel scăzut de
inteligenţă.
 Prezenta culorilor.
Cutia de creioane colorate pe care subiecţii o utilizează pentru a face desenele lor
din copilărie este întotdeauna disponibila dar putini oameni folosesc culoarea.
Din acest motiv, atunci când culoarea este utilizata,
are o semnificaţie specială. Culoarea trebuie diferenţiata de prezenta culorii
negre la unghii, care este un semn al unei depresive.
Prezenţa sau absenţa de culoare ridică imtica tendinte acting out puternice.
Culoarea, în desen poate fi un semn de emotivitate legate de tendinţele majore
agresive. Aceasta nu indică faptul că persoanele care folosesc culori in
desenele lor sunt criminali, ci mai degrabă că există un potenţial puternic
pentru violenţa.
 Desenul mainii care deranjează este:
-o modalitate de localizare a unei parti a corpului care este în durere sau
face persoana sa sufera.
-un mod de a spune adevărul;
 Genereaza un dialog specific intre sine şi ceea ce crezi ca esti.
 Atunci când mâna aparţine copilului si este perceputa ca o imagine a

corpului există probabilitatea că fir un dezechilibru profund în conceptul de
sine.
Indicatori pentru abuz
 Când latenta pentru executarea deseneloreste mare in fiecare desen, şi în
special pentru mâna care deranjează.
 Când un copil, după o lungă perioadă de latenţă, nu doreste să deseneze

mâini. Aceasta poate sugera că imaginea corpului este negativa şi că copilul
nu poate să divulge aceste “perceptii negative" . Esete si un indicator pentru
o imgaine distorsionata si fragmentata despre sine.
 Atunci când un copil isi rupe desenul sau plange in timpul probei –
exprimarea conflictului interior.
 Când un copil isi datează desenul-un reper privind experienta
traumatizantă.
 Atunci când desenul este sărac în detalii.
 Cand exista discrepanta intre desenul din copilarie si cel din prezent.
 Comentariile si povestea construita de catre copil/adult
 Daca copilul spune ca nu aprtine nimanui sau nu este a lui-indicator pentru
depresie.
Desenele anatomice
 O alta modalitate de diagnosticarea este si cea a desenelor anatomice.
 Reprezentativa pentru acesteasta categorie este metoda propusa de catre
autoarea S.K Hewitt si anume ,,examinarea atingerilor’’.
 Metoda vizeaza evaluarea in special a abuzului.
 Pentru realizarea aceste probe psihologul are nevoie de o coala de hartie,
pe care dupa ce o va imparti in patru parti egale va desena patru fete
umane schematice, fiecare exprimand diverse emotii: frica,fericire,
suparare, furie.
 Dupa indicarea fiecarei fete psihologul ii va cere copilului sa numeasca
sentimentul pe care il recunoaste si sa il noteze dedesubtul imaginii.
 Apoi copilului i se solicita sa exprime cu care dintre expresiile fetei se
identifica in proportia cea mai mare, ce fapte determina starea sa.
Intrebarea se va repeta pentru fiecare expresie iar raspunsurile vor fi
notate.
 In a doua etapa are loc explorarea experientelor pe care copilul le-a trait
in raport cu alte persoane.
 Instructajul de data acesta presupune impartirea hartiei in sase zone in
cadrul carora vor fi desenate figuri umane schematice ce vor reprezenta
copilul insusi.
 Se omite in mod voit gura si vor fi particularizate figurile umane cu
elemente ce tin de specificul copilului.
 Copilului i se va preciza faptul ca scopul acestor desene este sa
povesteasca despre atingerile placute sau neplacute pe care le-a primit
in relatie cu alte persoane.
 Discutia se va centra pe explorarea urmatoarelor teme:gestul imbratisarilor,
bataie, sarut, lovire cu piciorul, piscaturi si nu in ultimul rand tema abuzului.
 Raspunsul sau va fi notat in partea stanga a figurii umane si i se va cere sa

deseneze sentimentul descris, conturand forma gurii pe fata figurii potrivit
sentimentului.
 Discutia se va continua cu abordarea persoanelor care imbratiseaza copilul,

numele acestora fiind notat in partea dreapta a figurii umane dar si cu
explorarea zonei in care se realizeaza acest lucru.
 Ultima parte a evaluarii este centrata pe prezentarea copilului a unui nou
desen al figurii umane, tot fara gura dar si fara par pentru a transmite
senzatia de neutralitate.
 I se cere copilului sa spuna daca a fost rugat vreo data de catre o alta
persoana sa o atinga in zone intime ale corpului si care este locul unde au
cerut sa fie atinse.
Eight-Card Redrawing Test (8CRT)
 In 1957 autorul acestui instrument de evaluare Leopold Caligor a dezvoltat

8CRT pentru a evoca nivelul de functionalitate al persoanei.
 Se presupune că în acest desen la fel ca si la DAP vor fi prezente, într-o

anumita masură, atât imaginea despre Eul real, cât şi cea despre Eul ideal.
El va putea, de asemenea, să prezinte o persoană semnificativă pentru el.
8CRT
 Spre deosebire de HTP sau DAP, 8CRT necesită pregătirea unei cărticele
înainte de a aplica testul (opt foi de hârtie satinată de dimensiunea 9" × 12"
capsate de o bucată de hârtie albă de desen de aceeaşi demensiune, ceea ce
permite un fundal pentru primul desen).
 În plus, în timpul testului, este necesară o altă foaie de hârtie alba de desen,
plasată între foile de hartie satinata astfel încât se vad doar doua intr-un
anumit moment (desenul anterior si o foaie noua/nefolosita deasupra).
Persoana care ia interviul ia 7 din cele 8 foi de hartie satinata si le

ruleaza peste capatul de sus al clipboard-ului., ceea ce permite expunerea
celei de-a opta pagini care sa fie folosita de client pentru desen.
 oferi clientului carticica gata-facuta si un creion cu guma de sters;
 ii ceri sa deseneze o persoana completa;
 dupa ce a terminat, rulezi cea de-a saptea foaie de hartie din spatele
clipboard-ului si o pui deasupra desenului finalizat;
 acum poti vedea desenul anterior (pagina 1) sub foaia de hartie noua–
nefolosita (pagina 2);
 instruiesti clientul “poti face orice vrei acestui desen. Poti adauga, lua din
el, modifica sau lasa cum a fost. Trebuie doar sa te asiguri ca ai o
persoana completa”;
 Dupa aceasta, intoarce urmatoarea foaie de hartie din spatele clipboardului si
aseaz-o peste cel de-al doilea desen. Iei a doua foaie de hartie alba de desen
si o pui intre paginile 1 si 2.
 Ar trebui sa poti vedea o bucata de hartie satinata care acopera pagina 2, in

timp ce pagina 1 nu mai este vizibila;
 ii spui clientului “poti face orice vrei acestui desen. Poti adauga, lua din el,
modifica sau lasa cum a fost. Trebuie doar sa te asiguri ca ai o persoana
completa”;
 dupa ce clientul a terminat acest desen (pagina trei), repeti procesul pana ai
terminat toate foile de hartie satinata din clipboard (pagina 8); este esential sa
pui a doua foaie de hartie alba de desen intre fiecare desene finalizate (clientul
ar trebui sa poata vedea doar desenul anterior prin bucata noua/nefolosita de
hartie satinata).
 Se înregistrează reacţiile verbale spontane ale subiectului, timpul de
execuţie.
 Se observă dacă şi unde şterge subiectul. Porţiunile din desen şterse indică
zone de preocupare şi/sau dificultăţi.
 Indivizii normali tind sa facă schimbări care înbunătăţesc desenele arătând

mai mult echilibru şi control;
 persoanele anxioase tind să facă modificări care relevă control slab,

rigiditate, fragilitate şi constrângere.
 Este nevoie ca evaluatorul să-l asigure că nu este vorba despre un test de
abilităţi artistice şi că aceste abilităţi nu vor fi luate în considerare la
corectarea şi interpretarea testului.
 cel mai bine să se explice subiectului curios că desenele sunt folositoare în

înţelegerea gândirii şi afectivităţii subiectului.
Interpretare
 Descrierea figurii desenate.
 Multe asemenea probleme pot fi ridicate şi pot sugera diferite ipoteze

interpretative privind subiectul care a desenat asemenea figuri.
 Se presupune aici că perceperea imaginii corporale prin desene implică

proiecţia unor trăiri personale.
 ANALIZA FORMALĂ
 * Mărimea desenului
 * Amplasarea în pagină
 * Precizia trăsăturii
 * Gradul de finisare, simetria
 * Modul de desenare a liniei şi a perspectivei
 * Proporţiile
 * Realizarea umbrelor
 * Adăugirile
ANALIZA DE CONŢINUT se poartă asupra:
• Temei desenului
• Atitudinea personajului
• Realizarea fundalului şi solului şi relaţia personajului cu acestea
* Diversităţii şi exactităţii diferitelor părţi ale corpului, a îmbrăcăminţii,

accesoriilor, expresiei faciale şi posturii
Bird's Nest Drawing
 Autoarea acestui instrument de evaluare Donna Kaiser (1996) a dezvoltat

(BND) pentru a evoca reprezentări ale ataşament la adulţi.
 Ea a propus ca acest test duce din punct de vedere vizual si emotional la

experienţe de ataşament şi concepte metaforice de siguranţă şi de protecţie.
 Kaiser a crezut că BND duce la proiectii similare desenului familiei, dar cu

mult mai putin inspaimantatoare in activarea mecanismelor de aparare.
 Testul poate fi aplicat atat prin utlizarea creioanelor colorate cat si cu ajutorul
plastilinei.
 Instructajul testului:
Evaluatorul inmaneaza clientului o bucată de hârtie şi creioane colorate si ii

cere subiectului "Desenează un cuib de pasăre.",
 Anchetă:
 Odată ce desen este finalizat, evaluatorul îi adresează clientului
următoarele întrebări de anchetă.
Să scrie (sau să spună), o poveste scurtă, cu un început scurt, un cuprins şi
un sfârşit scurt.
Creaţi un titlu şi notaţi-l pe desen.
 Este ceva care doriţi să adăugaţi sau să modificaţi?
INTERPRETARE :
BND reprezintă o
metaforă inconştient
pentru percepţia vieţii
de familie.
Următoarele caracteristici
ale desenului pot sugera un
mediu familial conţinator
şi securizant:
-Păsările sunt în cuib.

-Patru sau mai multe culori sunt folosite
-Culoarea dominantă este verde.
-Prezenţa Bird Family.
-Cuib este desenat într-un copac şi acesta este desenat din profil.
-tot copacul este desenat
Principalele teme în evaluarea testului sunt:
-Casă şi familie
-Foamea/nevoia de hrană
afectiva
-probleme de abandon
-experienţele personale
Draw a story
 Instructaj:
 ,, Cred că te vei bucura de acest tip de desen. Nu contează dacă poţi

desena bine. Ceea ce contează este exprimarea ideilor tale. Aici sunt
unele desene cu oameni, animale, locuri şi alte lucruri. Alegeţi două
idei de poze şi imaginează-ti o poveste, ceva care se întâmplă între
imaginile pe care le alegeţi.
Când eşti gata, desenează o imagine a ceea ce iti imaginezi.
 Arată ce se întâmplă în desen. Puteţi face schimbări şi să adaugi şi alte

lucruri.
Când ai terminat de desenat dă-i un titlu. Spune ceea ce se întâmplă şi ce
se poate se întâmple mai târziu.
 Evaluarea DAS include trei scale de evaluare, care variază de la puternic
negativ (marcate 1 punct), la puternic pozitiv (a marcat 5 puncte).
 Primele două scale de evaluare se referă la conţinutul emoţional şi imaginea

de sine, ca răspuns la sarcina de desen.
 A treia scala se refera la raspunsurile care sugerează intenţia de umor.
Scala pentru evaluarea continutului emotional
 1 Punct: conținut puternic emotional negativ, de exemplu:

Subiecții solitari care apar tristi, neajutorati, izolati, în pericol de moarte sau
sinucidere. Relațiile care apar periculoase sau letale
 2 Puncte: conținut moderat emotional negativ, de exemplu:

Subiecții solitari care apar speriati, furiosi, frustrati, nemultumiti, îngrijorati,
distructivi, sau nefericiti
Relațiile care apar stresante, ostile, distructive, sau neplăcute
 2.5 Puncte: conținut ambiguu sau ambivalent emoțional care sugerează

rezultatele neplăcute sau nefericite
 3 Puncte: conținut ambiguu sau ambivalent emoțional, de exemplu, atât
negativ și pozitiv, nici negativ, nici pozitiv, fara emotii, sau neclare
 3.5 Puncte: conținut ambiguu sau ambivalent emoțional sugerând plin de

speranță sau norocos

 4 Puncte: moderat de conținut emoțional pozitiv, de exemplu:
Subiecții solitari care apar norocosi dar pasivi
Relațiile care apar prietenos sau pozitiv
 5 Puncte: de conținut puternic emoțional pozitiv, de exemplu:

Subiecții solitari care apar fericiti sau relațiile care îngrijesc sau ofera
afectiune.
Scala pentru evaluarea imaginii de sine
 1 Punct: imagine de sine morbidă ; subiectul pare să se identifice cu un

subiect care apare foarte trist, fără speranță,neajutorat, izolat, sinucidere,
moarte, sau în pericol de moarte
 2 Puncte: imagine de sine negativa moderat, subiectul pare să se identifice cu

un subiect care apare speriat, furios, frustrat, nemultumit, îngrijorat, sau
nefericit
 2.5 Puncte: imaginea de sine neclara sau ambivalenta , cu rezultat negativ;

respondenți pare să se identifice cu un subiect care apare nefericit sau care ar
putea să eșueze
 3 Puncte: imaginea de sine este neclara, ambiguu, invizibil sau absenta
 3.5 Puncte: imaginea de sine neclara, ambivalentă, sau negativa, dar rezultatul
pare pozitiv; subiectul se identifica cu un subiect care este aproape in a isi
atinge scopul
 4 Puncte: imaginea de sine pozitiva; pârât pare să se identifice cu un subiect

care apare norocos dar pasiv, cum ar fi unul care se uită la televizor
 5 Puncte: imaginea de sine puternic pozitiva; pare să se identifice cu un

subiect care apare puternic,asaltat, admirabilă, iubit;
Scala pentru evaluarea umorului
 1 Punct:umor morbid si letal, de exemplu:

Amuzat de personaje care sunt pe moarte sau în pericol de moarte;
 1.5 Puncte: umor letal dar nu morbid, de exemplu:

Amuzat de personaje care sunt pe moarte sau in pericol, dar nu exprima durerea
și / sau frica, prin cuvinte sau imagini
 2 Puncte: umor denigrator, de exemplu:

Amuzat de subiectul principal, care este diferit, neatractiv,
prostesc frustrat, sau nefericit, dar nu și în pericol de moarte
 2.5 Puncte: umor auto-peiorativ, de exemplu:
Utilizeaza pronumele personale și / sau este amuzat de un subiect principal,
care este ca el, precum și neatractiv, frustrat, prostesc, sau nefericit, dar nu
și în pericol de moarte
 3 Puncte: umor ambiguu sau ambivalent (neutru);
 4 Puncte: umor elastic (mai pozitiv decât negativă), de exemplu:
 5 Puncte: umor jucaus (in totalitate pozitiv)
Proba mama-copil
 Jacquelyn Gillespie (1989) propune desenul Mama şi copilul la copiii care au
dobândit deja capacitatea de reprezentare mentală, cu următorul instructaj
simplu “desenează o mamă şi un copil “draw a mother and a child”.
 Un punct de vedere interesant al evaluării este compararea asemănărilor dintre

mamă şi copil cu diferenţierea celor
 2 figuri, pe care autorul le interpretează din perspectiva relaţiilor cu obiectul ca

indicator al diferenţierii dintre Eu şi obiect (luând în considerare vârsta şi
capacitatea de reprezentare mentală).
Scopul desenului Mama şi copilul este proiecţia inconştienţă a relaţiei
internalizate cu obiectul, rolul menţinerii disocierii, negării, şi a identificării
proiective, sprijinindu-se în special pe teoria lui Mahler despe separare-
individualizare.
 Subiectului i se cere sa realizeze doua desene: unul reprezentând un model
"ideal" mamă-copil și un altul ilustrând o relatie "obișnuită" mama-copil.
După ce subiectul finalizeaza ambele desene, I se cere să se uite la pozele
pe care le-a creat și să faca o poveste.
 Înainte de a începe primul desen I se va da subiectului definiția a ceea ce

inseamna "ideal“.
Interpretare
 Se urmăresc urmatorele teme:
 Prezenţa simbolurilor;
 Conexiunea;
 Distanţa dintre personaje;
 Mărimea personajelor;
 Amplasarea şi utilizarea mediului;
 Lipsa interacţiunii;
 Absenţa părţilor corpului;
 Introducerea de obiecte noi;
Ghid de interviu
o Cum a fost să faceţi acest desen?
o Ce părere ai despre temă?
o Pot să spui o poveste despre desen?
o Cum este să te uiţi la desen acum?
o Cum ar putea poveştile din desenele tale să fie similare?
o Cum sunt ele diferite?
o Cum a fost această experiență pentru tine?
Alte teme urmărite:
Nivelul detectat de confort în timpul desenului şi interviului;
Utilizarea mediu structurat pentru a crea figuri;
Căutarea de sensuri în desen;
Rigiditate;
Evitarea experiențelor personale;
Ambivalentă;
Identificări;
Așteptări;
Dezvăluiri despre sine.
Evaluarea psihologică a dinamicii relaţiilor
familiale
 Se referă la evaluarea gradului şi tipului de funcţionalitate din cadrul sistemului

familial.
 Permite identificarea patternurilor interacţionale patogene din familia copilului.
O evaluare complexă a familiei surprinde şi evaluează:
 dificultăţile de comunicare,
 abilităţile parentale deficitare,
 gradul de adecvare/inadecvare în asumarea rolurilor parentale,
 precum şi a rolurilor şi relaţiilor maritale cu impact semnificativ în dinamica
evolutivă a copilului.
Discuţii finale

Cum Sa Dai Sens Desenelor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cum Sa Dai Sens Desenelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

,,Cum să dai sens desenelor copiilor ?

Puterea transformatoare a jocului şi art terapiei sau

 Tehnicile proiective de desen permit evaluarea copiilor într-un mod

 Majoritatea copiilor adoră să deseneze şi oferindu-li-se oportunitatea,

 Utilizarea tehnicilor proiective scade controlul intern iar continuturile

 Psihoterapia experienţială a unificării P.E.U. este o metodă holistică,

 Utilizează puterea transfiguratoare a metaforei şi a resemnificării

 Terapeutul creează un climat care să încurajeze exprimarea emoţiilor.

 Terapeutul este interesat să-l ajute pe copil să înţeleagă de ce acţionează într-

 Exerciţiile provocative îi focalizează pe copii într-o anumită experienţă în care

 Terapeutul realizează o relaţie stânsă cu copilul. Relaţia are un rol central şi

 Terapia sprijină exprimarea sentimentelor copilului, a gândurilor şi experienţelor

 Fie terapeutul urmează rapida focalizare şi defocalizare a atenţiei copilului şi îi

 o mai buna constientizare prin ei insisi a relatiei cu mediul;

 Ordonarea şi analiza informaţiilor

 Stabilirea ipotezelor şi obiectivelor terapeutice

 Demersul terapeutic – probleme importante:

 dezvoltarea relaţiei terapeut – copil, respectarea ritmului şi rezistenţelor

 evaluarea şi stabilirea contactului

 întarirea la copil a simţului de sine şi a suportului de sine

 încurajarea exprimării emoţionale

 sprijinirea copilului în a învaţa să-şi hrănească Eul;

 centrarea pe procesualitate – în particular pe modul de a fi, care este

Scopul primordial al psihoterapiei este:

•Să facă faţă haosului interior şi percepţiei dureroase asupra realităţii;

•să îşi dezvolte noi mecanisme adaptative care să le asigure o dezvoltare

 Sarcina terapeutului este să îl privească şi să îl asculte pe

 In cazul copiilor/adolescentilor interventia terapeutica este orientata catre:

 Este util să se prezinte din nou si sa clarifice in ce masura copilul cunoaste

 Prima sedinta este totodata momentul in care psihologul informeaza copilul

 Un alt aspect important este explorarea spatiului afectiv al copilului.

 Se va ţine seama de factorii culturali şi de factorii de vârstă, care vor permite

 Este important ca practicianul să ţină cont de tempoul copilului, să nu-l

Intervenţia terapeutică va trebui:

 Să vizeze toate aspectele existenţiale;

 Să fie în relaţie cu dinamica familiei, cu nevoile copilului şi ale

 Să clarifice aspecte ce ţin de modul în care să i se adreseze

1. Evaluarea psihologică a copiilor;

2. Evaluarea psihologică a dinamicii relaţiilor familiale;

3. Evaluarea psihologică a părinţilor din perspectiva abilităţilor

Evaluarea psihologică a copilului presupune o interpretare a emoţiilor,

Observarea comportamentului copilului se va concentra pe următoarele

• Comunicarea verbală şi non-verbală;

• Reacţii emoţionale şi comportamentale;

• Gradul de implicare şi participare;

• Interacţiunea cu membrii familiei.

-dacă stau despărţiţi, indică aceasta o lipsă a contactului emoţional sau o

-ce reacţie au părinţii la comportamentul copilului lor?

- măsurile educative pe care părinţii le aplică copilului;

- alianţele şi conflictele intrafamiliale;

- comunicările perturbatoare şi dublele mesaje.

- factori predispozanti sau care intretin simptomul;

 Vizează modul în care percep părinţii dificultatea prezentată, când apare,

 Cum percepe el dificultatea prezenţă, folosindu-ne de metode expresive

 Are o functie terapeutica fiind practic cheia pentru construirea relatiei

 să lasi de o parte aspectele personale si sa te concentrezi pe ceea ce spune

 să dezvolti o relatie pozitiva;

 să evaluezi corect raspunsurile clientului;

 să cunoasca procesul de evaluare si asistare;

o Se vor evita testările prea lungi şi obositoare şi tragerea unor concluzii

 Indiferent de tipul şi utilitatea instrumentului de evaluare psihologică uneori

 Utilizarea tehnicilor expresive contribuie la eliminarea acestor blocaje în

 Desenul este un instrument proiectiv nonverbal, utilizat destul de

 El are o valoare simbolică pentru copil şi poate oferi date importante