Tehnici de gestionare a comportamentelor

Echilibrul emoțional este echivalent cu satisfacerea nevoilor de : competență, conectare,

control.

 Conectare = relaționare – a iubi și a fi iubit necondiționat, a aparține, dărui, primi,

contribui. Când nevoia primează, recunoaștem copilul lipicios, cel care vrea mereu să
te i aîn brațe.
 Competență = nevoia de capabilitate – eu pot, nevoia de învățare, de a fi în stare, de
acrește, de a ne dezvolta.

Când această nevoie nu este satisfăcută apar comporatmente de tip retragere și indezirabile.
Când învătarea vine cu coerciție, copilul se retrage și refuză să mai învețe. Învățarea trebuie să
fie un proces natural, nu impus, prin care copilul rezolvă situații, învățând pașii necesari
pentru aceasta. Când nevoia este primară recunoaștem acel tip de copil care explorează în
permanență din nevoia de a învăța, curiosul, cel care experimentează tot ceea ce află. Copilul
”ghiocel” – suspus, neimplicat – nu are satisfăcută această nevoie.

 Control – nevoia de a deține controlul – de a lua decizii, de afce alegeri, de a fi sursa

acțiunilor tale.

Când această nevoie este satisfăcută copilul este cooperant, relația cu el fiind armonioasă.
Nesatisfacerea acestei nevoi se manifestă prin refuzul copilului de a face ceea ce îi ceri. Când
această nevoie este primară recunoaștem copilul ”dificil”, cu ”personalitate puternică” care
vrea să dețină controlul.

Chiar dacă o nevoie primează, este necesar să fie satisfăcute și celelelalte 2, întrucât,
nesatisfacerea uneia dintre ele, le ”defectează ”și pe celelalte, ca un domino care duce la
copilul plistisit, și mai târziu adolescentul depresiv.

Exemplu: conectare + competență – control = comporatmente negative, lipsa cooperării,

motivație suboptimă, stres, depresie.

6 TEHNICI PENTRU SATISFACEREA NEVOII DE CONECTARE

1. Empatizează – reflectă ceea ce ți se transmite

2. Întreabă, nu da comenzi!
3. Iubește necondiționat!
4. Subliniază unicitatea
5. Implică copilul în viața familiei
6. Coboară din copac
 1. Empatia ”Mami, vreau ciocolată” – când răspunzi cu ”Nu...” nu mai aude și restul
propoziției.

Empatizează atunci când:

 Refuză o cerință
 Cere ceva ce nu poți oferi/nu vrei să oferi
 Manifestă emoții sau sentimente

Cum ? ex. ”Știu că e greu să te desprinzi de jucărie....; Înțeleg de ce ți-ai dori mai degrabă
să....”

2. Comenzile (Fă, ia-ți, lasă-ți) date copilului nu îi satifac acestuia nevoia de conectare,
nu sunt respectuoase .

Forma de adresare corectă este: ”Ce am agreat că face fiecare cu farfuria după...; Care este
ultimul lucru...”.

3. A iubi necondiționat înseamnă a accepta copilul așa cum este el. Retragerea iubirii
este cea mai mare frică a copiilor. ”Iubirea nu se dă, nu se ia, este pur și simplu”.

Evită să spui:” Dacă nu....”; ”M-am supărat pe tine...” înlocuit cu ”Deși ai făcut o greșeală
eu tot te iubesc.”

Îi spui copilului ”Ești foarte....” doar atunci când a fost.

Îi spui ”Te iubesc...” doar ca recompensă la un comportament dezirabil.

4. Accentul pe unicitate hrănește nevoia de conectare, relaționare. Toți vrem să fim

speciali, unici.

Evită orice fel de comparații: ”Uite, ea poate, poți și tu!”, ”Toți copiii...numai tu nu”. Astfel
de comentarii transmit mesajul: fii ca ceilalți!!

Pe termen lung aceste comentarii dăunează, pentru a se simți conectați simt nevoia de a fi ca
cei din jur, se compară cu ei.

De transmis: creșterea toleranței față de diferențe.

”Ești unic, iubirea mea pentru tine este unică”. ”Fiecare se pricepe la ceva, nu suntem la fel.
E cineva mai bun: bucură-te pentru el, ai de la cine învăța”. ”Ceilalți aleg cum se comportă
și ce fac”; ”Da, așa este, sunt părinți care aleg pentru copiii lor asta, noi alegem să facem
asta și uite de ce...suportă consecințele acțiunilor lor.„

5. Implicarea în viața familiei înseamnă:

 Participarea activă la viața reală a familiei (unde mergi tu, merge și el)
 Fără tablete
 Timp doar pentru copil
 Implicare în tot ce face.
 6. A te coborî din copac, înseamnă a cobori la nivelul copilului și a-i înțelege
comportamentul, chiar și atunci când ești un ”butoi de pulbere”.

Când se întâmplă acest lucru, ești foarte încărcat negativ, simți că explodezi, înseamnă că
nevoile tale de adult nu au fost satisfăcute, iar tu te simți neauzit, nerespectat, nevalorizat.

Când alegi să urlii la copil, îl încarci cu toți hormonii tăi de stres, de frică (adrenalină-
cortizol)- fugă, apără-te. În starea de stres ființa umană nu învață, panica este pentru
supraviețuire, învățăm în stare plăcută.

Hormonii de stres împiedică hormonul de creștere. Cu cât este un copil mai stresat, va
dormi mai greu, va uita lucruri. Atunci când vorbești de la nivelul copilului, și ai contact
vizual, copilului nu îi mai este frică.

Când ai nervi, te întinzi, pentru a te relaxa. Regula: conectare- conectare cu copilul. Poți
să îți iei copilul în brațe. Luat în brațe în mod constant, și într-o criză de furie, nu îi
încurajezi comportamentul.

De evitat a certa copilul în public, când îl cerți în public, sentimentele copilului sunt:
rușine, vinovăție, umilință, frică. Evită să spui ”Să-ți fie rușine”, ”Nu arunca....”, ”Nu
țipa la mine în public”.

Copilului trebuie să-i demonstrezi comportamentul corect, civic, responsabil și dacă nu e

cineva care să te vadă, în acest fel îl înveți să gestioneze situațiile conflictuale, să rezolve
probleme.

Cum gestioneze o problemă de comportament în grupurile mari? Afli ce nevoie

nesatisfăcută, are copilul dificil, cel care deranjează clasa, te ocupi de vârfuri, cei mai
nocivi pentru colectiv, lucrezi cu ei, aflarea problemei copilului dificil, ridică nivelul
clasei.

6 TEHNICI PENTRU SATISFACEREA NEVOII DE COMPETENȚĂ

1. Creează spațiu și dă-i drumul;

2. Fii un model și predă competențe;
3. Greșeala – o oportunitate de învățare;
4. Nu folosi pluralul;
5. Învață-l să-și rezolve problemele;
6. Întreabă și descrie.

1. Creează spațiu și dă-i drumul

Copilul are nevoie să cadă, să se lovească, să nu fie înfrânatpentru a învăța de către părintele
care are nevoie foarte mare de a proteja copilul, de a-l ține lângă el. Vorbim aici de sindromul
”refuzului de a naște” – cordonul ombilical a fost tăiat, mama se simte singura sursă de hrană,
îi așează pe piedestal, ”mama cloșcă” – cea care sună copilul, care e în stare să facă totul
pentru el, uitându-se pe ea, nuanțe din această dependență sunt bune, dar nu este o relație bună
nici pentru mamă, nici pentru copil, întrucât copilul va transfera în relațiile sale următoare
această dependență sau va dezvolta sentimente de vinovăție.

Pentru a crește un copil competent, urmează principiul ”Tot ceea ce poate face un copil
singur, va face singur”. Cu cât fac mai multe singuri, cu atât își demonstrează că poate, poate
deveni un adult independent, așadar ”Fă lucruri cu el împreună, până când le poate face
singur”. De exemplu îl ajuți să se îmbrace, până când poate singur, îl înveți prima dată cum
să-și pună chiloței, restul pui tu, și tot așa, treptat, până când se îmbracă singur.

2. Fii model și predă competențe

”Copilul tău este oglinda ta!”

Pe lângă acele competențe generale (să facă patul, să se îmbrace, să lege șireturi etc.), ”predă”
copilului tău competențe specifice (cele care nu se văd) – gestionarea emoțiilor, financiară,
rezolvarea de probleme, etc.

Acest lucru îl facă gândind cu voce tare, respectiv îi expui copilului cum ai rezolvat problema,
descrii. ”Domnul x a făcut asta, am ales să nu mă enervez, dar știi eu tot m-am enervat acum
și vreau să scot nervii ăștia afară”. Ce înțelege copilul de aici? ”Deci când îmi vine să..., pot
să aleg să nu acționez așa , ci așa”.

Alt exemplu: ”Știi am avut o zi groaznică la serviciu, sunt foarte iritată, mă duc să fac ceva să
mă calmez”.

Când nu te abții (reacționezi fără să te gândești la ce îi transmiți copilului), el va reacționa la

rândul lui, într-o situație similară, la fel cum ai reacționat tu.

Formarea abilităților de gestionare a timpului- gestionarea lucrurilor pe care le vei face cu

copilul – i le descrii, formându-i abilități pentru mai târziu ” O să mergem la bunica, apoi ne
oprim la alimentară să cumpărăm x, y, z, apoi... etc.” Când ești într-o criză de timp, îi dai
copilului să aleagă, facem asta sau asta. ”Ce ar fi dacă....” spus de copil este un semn că a
înțeles, că gândește și îți va da singur soluția.

Abilitățile care dorim să le învețe copilul, se împart în pași mici, copilul trebuie să simtă că le
poate face și că peste ele poate adăuga, dacă nu reușește să gestioneze noua abilitate învățată,
va renunța. De asemenea, rezervă timp pentru a preda, vezi exemplu de mai sus cu îmbrăcatul.

3. Greșeala – o oportunitate

Dacă copilul tău spune ”Tati mi-am pierdut bicicleta.” și îl admonestezi, el se va simți prost.

Trebuie să-l înveți ce face data viitoare ca să nu-și mai piardă următoarea bicicletă, să invețe
lecția împreună cu noi, într-un mediu sigur, fără costuri emoționale.
Întreabă-te:

 Ce ar putea face diferit?

 Cum poate învăța asta?
 Cum mă asigur că știe/poate?
 Când poate să demonstreze? (cât de curând)

Primul pas pe care trebuie să-l faci când copilul tău pierde ceva, este să empatizezicu el,să-l
înțelegi, apoi îl înveți ce poate face: ”Fii atent acum te duci să joci fotbal, arată-mi ce faci cu
bicicleta? De ce o pui acolo și nu dincolo? Arată-mi cum faci. Ai putea să o legi de ghidon?
De ce nu? Ce faci cu cheia? ”. Dacă îl pedepsești pentru a pierdut bicicleta, nu are sens, nu
învață nimic. Un lucru pierdut se poate înlocui imediat, dar se pierde lecția. Pentru a
învăța/practica abilitățile are nevoie de context, de ex. te duci cu el să vezi ce face cu bicleta,
punându-i toate întrebările de mai sus.

4. Nu folosi pluralul

Copilul tău este copilul tău, tu ești tu.

De evitat exprimarea: ”Hai să mâncăm, hai să ne îmbrăcăm”; ”Nouă nu prea ne place, cam
plângem”; ”Noi încă purtăm pampers”,,”Hai să ne facem temele, să ne strângem jucăriile” ,
atunci când doar copilul face asta, și nu faceți împreună, astfel se diluează responsabilitatea,
tu îl poți ajuta doar ajuta să facă aceste lucruri.

Problema pentru o astfel de exprimare o constituie întârzierea procesului de individualizare –

nu înțelege cine ești tu și cine este el.

Adresarea corectă este: ”Ție îți este foame să-și pregătesc ceva”, ”Pe mine mă doare, nu o
doare pe mama”; ”Hai la mine, nu hai la mama”.

5. Învață-l să-și rezolve problemele

Problemele lui sunt ale lui, îl lași să și le rezolve singur. Dorința de ai rezolva problemele
copilului, aparare din nevoia de a–l ține departe de frustrări, de eșec.

Problemele/resonsabilitățile copilului, sunt cele care apar când noi nu suntem acolo:
școala, ceilalți copii, activități extrașcolare.

De exemplu: ”Mami nu mai vreau la balet. De ce? Pentru că fetițele...”; răspunsul

mamei: ”Ba te duci la balet sau nu te mai duci, sau așa sunt rele fetele acelea etc.”.

Copilul vine la tine și îți arată care este problema, tu tte uiți de la înălțimea ta de adult
(pentru tine nu este o problemă) și minimalizezi problema copilului sau îi iei copilului
problema din mână, o faci a ta și o rezolvi tu. Astfel copil nu va învăța nimic, va deveni
dependent de tine, nu va ști cum să facă, ce să facă ca să rezolve problema.
 Soluția este să acompaniezi copilul să rezolve singur propunând soluții, nu judeca, nu ține
predici, nu le spuneți ce să facă, îi ajutați să identifice cea mai bună soluție.

Adresează întrebări și ascultă.

 ”Cum te-ai simțit?”;

 ”Ce s-a întâmplat – din toate perspectivele”;
 ”Ce ai putea face. Ai putea fie să, fie să, tu ce crezi?”;
 ”Care sunt riscurile/beneficiile?”;
 Perspective – ”ce a făcut x,y, z – persoanele implicate”.

”Am învățat că dacă nu mă retrag, îi descurajez pe ceilalți să mă mai jignească, acum hai să
vedem cum te descurajează pe tine...”. este vorba de atitudine, de bucuria copilul de a-și
rezolva problema singur. Astfel, soluția va veni în viitor de la copil, nu de la tine.

6. Întreabă și descrie

Are rolul de a confirma un comportament dezirabil peste care să așezăm alte competențe.

”Wow ce frumos! Sunt atât de mândră de tine”, astfel de exprimări folosite des duc la
confirmare externă, care vine doar din partea altuia. Copilul are nevoie de confirmare pentru a
fixa un comportament, dar dacă faci doar ast, stimulezi numai confirmarea externă. De aceea,
după wow, întreabă:

 Ție cum ți se pare desenul? (rezultatul a ceea ce a făcut copilul)

 Cum te-ai simțit atunci când...? (sentimente)
 Cum ai făcut...? (proces)

Ex” Cum ai gândit tu copacul acesta mov. Ai putea să fii mândru de tine că ai ajuns până
aici”.

Important este să descrii comportamentul, de ex. împarte pufuleții cu un coleg, tu spui: ”Mă
bucur foarte mult că ai împărțit cu el. știi când împarți îl faci și pe celălalt fericit, și pe tine.”

6 TEHNICI PENTRU SATISFACEREA NEVOII DE CONTROL

1. Creează spațiu pentru joaca liberă, școala nu este totul, la școală nu se leagă prietenii,
nu este contextul potrivit.
2. Află-i opinia.
3. Calmarea pozitivă a nervilor.
4. Paranoia pozitivă.
5. Dezvoltă responsabilitatea.
6. Stabilește limite și oferă variante de alegere.
 1. Creează spațiu pentru joacă

Recreerea se face afară, dacă nu este posibil în propria sufragerie. Copiii au nevoie de joacă
liberă, nu de planificarea fiecărui 5 minute din viața lor pentru că nu își pot satisface nevoia
de control. Prea multe activități planificate dăunează, scopul este învățarea prin joc și
relaxare, nu umplerea programului copilului cu activități impuse.

Pentru asta, puneți-vă copilul laolaltă cu alți copii pentru a-i satisface nevoia de conectare,
care nu poate fi satisfăcută doar de adult. Dă-i șansa copilului să preia controlul la joacă, dacă
vrea să fie șef, lasă-l să fie șef.

Desenele copilului nu se fac în contur, lasă copilul să se exprime cum vrea el pentru a-și
satisface nevoia de autonomie.

2. Află opinia copilului

Acest lucru satisface toate cele 3 nevoi ale copilului, preponderent nevoia de control.

Vrei să planifici un week-end, o vacanță, să-i cumperi o cămașă, află opinia copilului: ”Tu ce
ai vrea să faci...”.

Cheia gestionării unui conflict este: ”Hai să găsim o soluție care să ne satisfacă pe toți”.

Atunci când copilul îți pune întrebarea ”De ce”, află-i și opinia lui ”de ce merge așa? Aia
dreptate merge ciudat, tu de ce crezi că merge așa?”.

Vrei să oprești un comportament neadecvat, află-i opinia după ce în primul rând empatizezi
”Înțeleg că nu vrei să faci ordine, dar știi am avut o înțelegere, ce ar trebui să fac eu dacă
mâine intru la tine în cameră și găsesc aceeași dezordine?”.

Are un conflict cu un coleg, află-i opinia ”De ce crezi tu că...”.

3. Calmarea pozitivă

De evitat: scaunul gândirii, rușinii, time out, du-te la tine în cameră, ieși afară!, tu trebuie să
te gândești la ce ai făcut – pe bune! Un copil de vârstă mică nu poate analiza.

Noi ne calmăm făcând lucruri care ne fac plăcere, acest principiu funcționează și în cazul
copilului.

 Înainte de a corecta un copil, conectează-te tu.

 Ia copilul în brațe sau rămâi lângă el.
 Dacă alegi să pleci, spune-i de ce și ce o să faci, dă-i de ales. Dacă simți că pierzi
controlul pleacă tu, nu-l trimite pe el la colți, în camera lui.
 Găsește o activitate care îl calmează.
 4. Paranoia pozitivă

De evitat comenzile negative: nu punemâna, nu țipa, nu lovi, nu te urca pe masă, nu pleca de

lângă mine , nu e voie! ; este o problemă mult mai mare decât cu comenzile pozitive.

Creierul uman nu are capacitatea de a-l asimila pe NU. Pentru a pune în practică ceea ce ți se
cere trebuie să ai o listă de alternative, ce să faci, să spui concret ceea ce vrei. Spune-i
copilului ce să facă, nu ce să nu facă, astfel se satisface nevoia copilului de control.

Exemplu: ”Vorbește mai încet, în loc de , nu țipa!”; ”Ia cu tine, nu, nu uita!”; ”Atenție, ai
grijă- adică ce să facă?, spune-i , altfel afirmația nu are sens”.

5. Responsabilitatea

Libertatea vine cu responsabilitatea. Se învață de la părinți:

A. Corpul/sănătatea lor;
B. Obiecte personale;
C. Alegeri și consecințe.
A. Corpul și sănătatea

Dialog: Mama: afară e frig, pune puloverul pe tine că o să răcești.

Copil: nu vreu.

Mama: ba ți-e frig, pune puloverul.... se ajunge la amenințări.

E responsabilitatea ta de adult ca să-i fie bine copilului, dar până când?

Îi spui copilului ”Afară este frig. Ce ai putea să faci?” Dacă te refuză, spui următoarea
mantră: ”E corpul tău, este alegerea ta, tu ai cel mai bine grijă de tine. Eu nu sunt în corpul
tău să știu dacă ți-e frig sau nu îți este. știi eu o să-mi iau un pulover de rezervă și pot să
iau unul și pentru tine”.

B. Obiecte personale

Jucăriile copilului sunt ale lui, nu face treabă în locul copilului, dacă tu strângi jucăriile care
nu sunt ale tale, el nu înțelege nimic. Dacă nu vrea, nu insiști, continui cu mantra anterioară.

”Hai să vedem cu ce jucării ai venit în parc, să le numărăm, sunt toate?” sau ”Ce fel de
jucării vrei să-ți iei în parc, știi eu pot să-ți iau1. Sunt jucăriile tale, e responsabilitatea ta”.

C. Copilului îi oferi variante și îl lași să suporte consecințele.

6. Oferă variante în cadru limitat

Când faci acest lucru? Oricând! Apoi, de fiecare dată când sunteți în lupta pentru putere:
limită/cerință/principiul/valoarea/apoi 2 variante.

”Până te culci dinții tăi ar trebui să fie curați, când vrei să te speli pe dinți înainte sau
după?”

Limita

”Acum să ne așezăm cu toții la masă, pe ce scaun, lângă cine, din ce castron asta sau
asta.... e alegerea ta”.

”Televizorul trebuie închis acum, îl închizi tu sau eu? Tu alegi.„

”Mașina nu pleacă până ce nu-și pune toată lumea centura de siguranță...”

”Acum aș vrea să te dai jos din copac, o faci tu singur sau ai nevoie de ajutor, tu alegi”.

”Știu că-ți place jocul acesta, ai deja foarte multe, acesta va rămâne în magazin, poți să
renunți la unul care îl ai deja sau poți să ți-l cumperi din banii tăi de buzunar”.

”Înțeleg că-ți dorești ciocolata, și mie îmi palce. Dacă îți dorești ceva dulce, poți să-ți ofer....,
știu că vrei ciocolata, uite ce pot să-ți ofer. Poți să-ți alegi un alt dulce”.