Sunteți pe pagina 1din 20

Exercitii psihoterapie

În terapie se caută partea sănătoasă a persoanei, cea care funcționează


bine, pentru a se putea baza pe potențialul ei și a o ajuta.

Nu-i arătăm ce drum să aleagă, îi arătăm că există diferite opțiuni posibile, nu o


obligă nimeni să facă o alegere inconștientă, care să-i aducă suferință.
Posibilitatea de a alege ce este mai bine pentru el fără să renunțe la valorile sale.
Cum se eliberează de reguli de viață? Între o acceptare totală și împotrivire
totală, există și o a treia cale. Seamănă cu procesul de identificare și împotrivire
când i se formează personalitatea unui copil.

Tehnici psihodramatice

1.Tehnica dublului(stadiul identității)

2.Tehnica oglinzii (recunoașterii sinelui)

3. Tehnica inversării (stadiul recunoașterii celuilalt)

Toate aceste tehnici sunt legate de dinamica dezvoltării umane, cele 3 stadii
sunt stadii în dezvoltarea copilului.

1. Tehnica dublului

Se folosește atunci când comunicarea cu pacientul este extrem de dificilă


(schizofren, psihotic). Atunci se utilizează psihodrama astfel ”se poate să fi
pierdut orice contact cu tatăl tău, mama, sora, fratele tău. Se poate să fi pierdut
legătura cu soțul tău sau cu semenii tăi, dar dacă ai putea să vorbești cu tine
însuți. Dacă ai putea să vorbești cu acea persoană care este cel mai apropiată de
tine, cu care ești obișnuită. Dacă am putea să facem pentru tine dublul tău,
atunci ai avea pe cineva cu care să poți vorbi, cu care să te joci împreună, pentru
că aparțineți unul altuia ”.

Copilul mic (bebe) trăiește o identitate de sine și a tuturor persoanelor și a


obiectelor din jurul său, alături de mama agent. Identificarea presupune existența
unui sine consolidat care încearcă să găsească identificarea cu un alt sine stabil.
Nu poate avea loc decât după ce copilul a crescut și a dezvoltat abilitatea de a se
separa, delimita de altă persoană.
Exemplu:

Trebuie să înțelegi că ești cu adevărat o singura persoană pe scenă, chiar dacă


pe scenă sunt de fapt 2 oameni. Vorbești vreodată cu tine însuți? Nu să vorbești
tare, ci să te gândești în sinea ta? Să te gândești la George? Îl scoți cu totul din
mintea ta? Dar nu se gândește la nimeni? Unde ești tu cel mai des singură?ce fel
de cameră e? Ce ai în acea cameră? De ce 2? Aha, am înțeles, și cine este acel
altcineva? Înțeleg, atunci ești legat. Ei bine, ești singură în camera ta... ce faci?

Pui o persoană din eul auxiliar(Moreno). Să se poarte ca dublul – își piaptănă


părul, la fel face și dublul. Vorbește dublul cu protagonista, poartă dialog.

Tehnica dublului se desfășoară intuitiv. Eul auxiliar răspunde treptat la


mișcările dublului, cuvinte, acțiuni și începe să răspundă semnificativ. Orice
răspuns dă persoana, dublul continuă, iar ele încep să-și împletească gânduri,
sentimente, acțiuni ca și cum ar fi o singură persoană. Dublul poate contrazice,
nu trebuie să fie pesimist ca pacientul.

2. Tehnica oglinzii

Când copilul realizează că imaginea din oglindă este a lui, este o piatră de hotar
pentru dezvoltarea sa, oentru conceptul de sine. Când se uită prima oară în
oglindă, crede că vede un străin și se sperie.

3. Tehnica inversării

Presupune să poți ieși din poziția pe care o ai și să poți ajunge în poziția altei
persoane, jucând rolul acesteia.

Factori subiectivi care pot afecta starea subiectului la testare


Anxietatea (persoana nu se simte în largul ei); nevoia de a se prezenta într-o
lumină favorabilă; nesiguranța în răspunsuri; set de expectații mentale;
deprinderi cognitive; prejudecăți și idiosincrasiile; abilități verbale de
exprimare; fluență verbală; raționament; capacitatea de înțelegere prin lectură.
1. Întrebări de bază

Ce se întâmplă în viața ta?

Cum stai cu sănătatea?

Ce meserie ai?

Îți iubești munca?

Cum stai cu banii?

Cum o duci cu dragostea?

Cum s a terminat relația cu ultimul partener?

Cum s-a terminat relația cu penultimul partener?

Terapeutul urmărește: expresia feței, poziție corp, cuvintele pe care le spune

2. Eu trebuie să ...

I se dă clientului o foaie de hârtie albă și un creion și îi rugăm să scrie ca titlu:

Eu trebuie să

3. Oglinda- exercițiu pentru iubirea de sine

Uită-te în oglindă în proprii ochi și spune-ți numele, apoi continuă cu : ”te


iubesc și te accept, așa cum ești”.

” Bun, acum să ne uităm la adevărata problemă, acum putem să clarificăm ce


îți stă în cale”. Te autocritici? Aici vorbim de tine! Ce te face să te auto-
critici , ce este în neregulă cu tine?

În timp ce clientul vorbeste: prea înalt, scund, gras... etc,.terapeutul face o


lista cu tot ceea ce spune clientul; cauza principala fiind neiubirea de sine.
Iubirea de sine înseamnă să nu te critici niciodată.

Feluri de a nu ne iubi pe noi înșine:

- Ne certăm, auto criticăm întruna;


- Ne otăvim trupurile cu mâncare, alcool, droguri;
- Alegem să credem că nu suntem demni de iubit;
ne este teamă să cerem un preț adevărat pentru serviciile pe care le
prestăm;
- Creăm boală, durere în trupurile noastre;
- Amânăm lucruri care ar fi benefice pentru noi;
- Trăim în haos și dezordine;
- creăm datorii și bătăi de cap;
- atragem iubiți și parteneri care ne disprețuiesc.

Care sunt căteva din căile tale de a nu te iubi?

Indiferent în ce fel ne interzicem propriul nostru bine este un act de a nu ne


iubi pe noi înșine.

4. Mesaje negative
Ia o foaie și scrie o listă cu toate lucrurile pe care părinții le-au spus că sunt în
neregulă cu tine.

Care au fost mesajele pe care le-ai auzit? Ce spuneau despre bani? Corpul tău?
Dragoste și relații personale? Talent și creativitate? Care erau lucrurile
limitatoare sau pe care ți e spuneau? Uită-te obiectiv la aceste lucruri și spune-
ți ”Deci de aici vine acel crez pe care îl am”.

Apoi ia o altă foaia de hârtie și sapă mai adânc.

Ce alte mesaje ai auzit când erai copil mic? De la rude, profesori, prieteni,
figuri autoritare, biserică? Sciele pe toate, nu te grăbi? Fii atent la emoțiile pe
care le ai. Ceea ce ai scris sunt gânduri care trebuie scoase din conștiența ta.
Acestea sunt crezuri care te fac să simți că nu ești suficient de bun.

Curățenia încăperii mentale de crezuri care nu-ți mai sunt de folos, este la fel
ca și curățenia dintr-o încăpere. Nu ne enervăm dacă unele crezuri sunt bune de
aruncat la gunoi. Le lăsăm săse ducă la fel de ușor cum am arunca resturi de
mâncare de pe o farfurie.
Ne scormonim gunoiul de ieri pentru a pregăti cina de azi? Astfel, nu ne
apucăm să scormonim gunoiul mental vechi, ca să ceeăm experiențe de viață
de mâine .

Dacă ai un gând, crez care nu-ți mai este de folos lasă-l să se ducă! Nu există
nici o lege care să spună că dacă ai crezut ceva o dată, va trebui să crezi lucrul
acesta pentru totdeauna .

Exemple de crezuri îngăduitoare:

 ” nu sunt destul de bun”. – vinovăție, reentiment că nu face destul de


bine în viață.

De unde vine? un tată i-a spus de repetate ori că este un prost.

 ” lipsa iubirii de sine”. – critică primită.

De unde vine? Încercarea de a câștiga aprobarea părintelui sau a altcuiva.

 ” viața e plină de pericole” – crescută cu amenințare, îi vine greu să râdă,


crede că ceva rău urmează să se întâmple.

De unde vine? Părinte înfricoșat

Poveste pentru mesajele negative

Dacă ar fi să luăm un copil de 3 ani, și să începem să țipăm la el, spunându-i cât


de prost este și cum nu poate face nimic ca lumea, cum ar trebui să facă ceva și
cum nu ar trebui, îl admonestem : uită-te la mizeria pe care ai facut-o, eventual îi
dăm și 2 palme, vom sfârși prin a vea un copil mic, speriat care poate reacționa
în 2 feluri: fie stă într-un colț, fie se apucă să rupă totul din jur. În acest caz nu
vom știi niciodată ce potențial are acest copil.

Dacă luăm același copil și îi spunem cât de mult îl iubim, cât de mult ne pasă de
el, că ne place cum arată și ne place cât este de deștept și de inteligent, că ne
place cum face el toate lucrurile și că este normal ca el să greșească în timp ce
învață și vom fi întotdeauna alături de el orice s-ar întâmpla – atunci potențialul
ca va ieși la suprafață va fi fantastic.
Fiecare dintre noi are în interiorul lui un copil de 3 aniși petrece cea mai mare
parte din timp urlând la acel copil, după aceea ne întrebăm de ce viețile noastre
nu merg bine!!

Dacă ai un prieten care te critică mereu ai mai vrea să mai fii prietenul lui? Poate
că așa ai fost tratat când erai mic și trist. Acest lucru s-a întâmplat de mult și
dacă alegi să te tratezi pe tine însuți în același fel atunci este și mai trist.

!!!! Acum să privim lista cu mesaje negative. Cum se potrivește lista cu


mesajele auzite când eram copii? Cum se potrivește lista cu ceea ce crezi tu că
nu este în regulă cu tine? Găsești aceleași lucru pe ambele liste? Probabil că da.

Poveste

Ne bazăm mersul vieții pe mesaje primite în copilărie. Dar ar fi prea ușor să dăm
vina pe părinții noștrii și să fim victime tot restul vieții. A da vina pe alții este
una dintre cele mai sigure căi ca să stai împotmolit în problemă. Când dăm
vinape alții, dăm din mâna propria putere și nu ne luăm responsabilitatea pentru
acțiunile noastre. Înțelegerea ne ajută să ne ridicăm deasupra problemei și să
preluăm controlul asupra viitorului nostru.

Trecutul nu poate fi schimbat, viitorul este format din gândirea noastră prezentă.
Părinții noștrii au făcut ceea ce au crezut că este mai bine, cu înțelegerea și
cunoștiințele pe care le-au avut.

Frații mai mari sunt zei pentru noi când suntem mici. Când erau supărați ,se
răzbunau pe noi fizic sau verbal și probabil că souneau lucruri ca:

” Am să te spun că ai făcut asta....”

” Tu ești prea mic, nu ai voie să faci asta”.

” Tu ești prea prost ca să te joci cu noi”.

Învățătorii, profesorii, alte figuri autoritare, colegi, vecini ne influențează adesea


foarte puternic. Testele și notele de la școală măsoară cunoștiințele pe care le-ai
avut la un moment dat, ele nu măsoară propria valoare.

5. Examinare gânduri .Crezuri ” Este adevărat?”


Orice alegi să crezi devine adevărat pentru tine! Este adevărat doar atunci când
crezi tu că este adevărat. Sticla este și jumătate plină și jumătate goală, depinde
cum te uiți la ea. Sunt miliarde de gânduri pe care noi putem alege să le gândim.
Nu există o lege scrisă, care să spună că putem gândi într-un singur fel.

Oprește-te o clipă, surprinde-ți gândurile. La ce te gândești în clipa asta? Gând


de îngrijorare, mânie, răzbunare, frică? Cum crezi că se întorc la tine astfel de
gânduri?

Dacă tu crezi că nimic bun nu poate dura prea mult, sau că viața este făcută să te
pedepsească, sau crezi că ești născut să suferi , sau ” un necaz nu vine niciodată
singur”, sau poate crezi că: ” nu ești demn de iubit” sau că ” nimeni nu te
iubește”, sau că ai o sănătate precară ” moștenire de familie”, sau ești dependent
de vreme, sau câte și mai câte... dacă toate acestea sunt crezurile tale, vei rămâne
o victimă a vieții. Acestea sunt circumstanțe exterioare, nicidecum mersul
normal al lucrurilor, conexiuni dintre experiențe exterioare și gânduri interioare.
Când ai astfel de crezuri și spui cuvinte negative, reformulează sau spune: ”
afară cu tine!”

Listă cu probleme și crezuri

problemă crez
Dezastru financiar Nu merit să am bani
Lipsă de prieteni Nimeni nu mă iubește
Probleme de serviciu Nu sunt destul de bun
Făcând totul să-i mulțumești pe alții Niciodată nu iese ca mine.

Oricare ar fi problema, vine de la un tipar de gândire și tiparele de gândire pot fi


schimbate. Întreabă-te ” ce fel de gânduri am eu, ca să creez aceste probleme?”
este adevărat ce cred acum? De unde a venit acest crez?

De exemplu: unele crezuri sunt folositoare atunci când suntem copii, dar pe
parcurs, devin nepotrivite. „ Să nu ai încredere în persoane străine„ este un crez
bun pentru copil, nu pentru un adult, pentru că astfel va rămâne singuratic și
izolat. Crezuri ca ” băieții nu plâng”, ” fetel nu se cațără” , creează barbață care
își ascund sentimentle și femei care se tem de activități fizice.
Dacă în copilărie ai învățat că ” este numai vina ta”, atunci te vei simți vinovat
tot timpul, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău, transformându-te ântr-o
persoană care se scuză mereu.

Dacă în copilărie ai învățat ” eu nu contez” vei rămâne codaș oriunde ai fi, te vei
simți invizibil.

Cât de des spui ” așa sunt eu” sau ” așa a fost să fie” – aceasta este ceea ce
credem noi cu adevărat. De obicei, ceea ce credem este părerea altcuiva,
încorporată în sistemul nostru de credințe.

Ești una dintre persoanele care sculându-se și văd că afară plouă spui ” ce zi
nenorocită!”. Nu e o zi nenorocită, ci doar una umedă. Pune-ți pelerina,
schimbă-ți atitudinea și te vei distra de minune. Nu există ” vreme rea” sau ”
vreme bună” ci reacția noastră la ea!

Dacă dorim o relație veselă să gândim vesel, dacă vrem o viață prosperă să avem
astfel de gânduri, vrem dragoste să avem gânduri pline de dragoste. Tot ceea ce
trimitem afară mental sau verbal, se întoarce la noi în aceeași formă.

!!!! Punctul de plecare este întotdeauna momentul prezent! Nu ești niciodată


împotmolit. Locul unde au loc schimbările este exact în mintea noastră! Ești
singura persoană care gândește în mintea ta! Poți începe schimbarea acum. Tu
ești puterea în lumea ta! Vei dobândi și vei avea cee ace vei alege să gândești!
Imaginează-ți că ești într-un restaurant, uned în loc să alegi mâncare, poți alege
orice gând dorești, aceste gânduri vor creea experințele tale viitoare.!!!

” Unde este o problemă nu este ceva de făcut, ci de aflat!”

Procedeu de 5 etape pentru rezolvarea conflictelor și problemelor


1. Observarea/distanțarea

Notează ceea ce îl enervează, pe cine enervează, când se supără, precum și


împrejurările care îi sunt neplăcute. La acest nivel începe un proces al învățării
diferențiale. Sferele conflictului încep a se restrânge iar conflictul este deschis
din punct de vedere al conținutului.

2. Inventarierea
Pe baza unui inventar al capacității actuale se stabilește în ce sfere
comportamentale posedă propria persoană și partenerul însușiri pozitive și în
care negative.

3. Încurajarea situativă

Pentru a construi o relație de încredere, pacientul învață să amplifice însușirile


pozitive ale partenerului, ținând seama de propriile însușiri critice care
corespund acestora.

4. Verbalizarea

Pentru a depăși conflictul provocat de absențasau deformarea facultății verbale,


comunicarea cu partenerulva fi antrenată treptat și după reguli precise. Se
vorbește atât de însușiri sau trăiri atât pozitive, cât și negative.

5. Extinderea obiectivelor

Limitarea nevrotică a câmpului vizual se realizează în scopuri clare. Se învață a


nu transfera conflictul în alte sfere comportamentale, ci a ne îndrepta spre
experiențe noi, netrăite până atunci.

Exemplu:

Atunci când ne enervează cineva, spre exemplu prin nepolitețea sa, se întâmplă
de fapt să simțim o îngrijorare lăuntrică , adesea îl înjurăm sau vorbim cu alții
despre el și despre punctele lui slabe. Brusc, nu-l mai vedem drept un om cu
însușiri variate, ci doar ca un nepoliticos, un bădăran, care ne-a discreditat prin
lipsa lui de politețe. Nu mai suntem în stare să-i vedem și însușirile pozitive,
întrucât întâmplările umbresc o eventuală legătură cu omul respectiv.

Ca urmare, suntem mai puțin pregătiți să avem o confruntare cu el , având


tendința de a transforma orice discuție într-o luptă pentru putere sau într-o
izbucnire afectivă. Comunicarea este împiedicată. În cele din urmă se ajunge
atât de departe încât sunt îngrădite propriile interese.

Explicare
În prima fază se descrie corect situația, folosindu-se generalizarea pentru ca
pacientul să se distanțeze de propria situație. Involuntar privim un om pentru
care sunte responsabili altfel decât pe ceilalți. Proiectăm asupra lui , fără intenție
propriile dorințe și așteptăm ca el să se poarte așa cum ne-am dori. Această
implicare emoțională puternică duce la însușirea experienței celuilalt, ca și cum
ar fi proprii, precum și la intervenții.

Pentru o percepție obiectivă și adecvată e nevoie de eliberarea de clișee


obișnuite. Procedeu asemănător cu cel al operării unei tumori pe creier, cureți
cutia craniană, nu faci o operație totală.

Pentru a-l vedea pe cineva așa cum este și pentru a suprima comportamentul
conflictual, trebuie parcurși 3 pași: observarea și notarea, absența de la
critică, renunțarea la implicarea unei a treia persoane.

1. Atunci când observăm, trebuie să ne ferim de declarații generale ” pur și


simplu mă enervează, nu ne potrivim” și tonul afectiv negativ. Se observă
în ce împrejurări se ajunge la divergențe și certuri și care sunt urmările lor
în scris, notițele pot servi drept oglindă.

Terapeut : Atunci când pacientul se plânge că nu poate dăm un exemplu ”


imaginați-vă că vă aflați în fața unui tablou mare. Vedeți tabloul mai bine atunci
când sunteți foarte aproape de el sau când vă depărtați puțin?”

2. A lasa critica deoparte – prin critică învățăm ceea ce este de dorit și ceea
ce nu este. Critica se realizează pe diferite căi, cea constructivă ajută la
prețuirea de sine și a celor din jur înlesnind dezvoltarea și îmbunătățiea
capacităților de deosebire; critica unilaterală permanentă și cicăleala au ca
urmare ridicarea unei bariere între oameni. Aceștia nu pot auzi numai cât
de răi sunt, ci au nevoie și de confirmări pozitive.

Observarea, încercarea de a nu mai critica și de a mărgini conflictul poate


avea efect. Un alt efect care trebuie estimat corect este acela în care
partenerul are impresia, în etapa observării, că nu mai recunoaște persoana
respectivă, iau naștere bănuieli și neîncredere: ” ce a apucat-o pe soția mea,
ce urmăresc părinții mei prin asta?” acest tip de comportament de a nu mai
critica, i se pare suspect celui care a fost criticat întruna, nu ajută împăcării.

 Schemă pentru alcătuirea valorii lui este și trebuie


Valoarea lui este – mod în care se acționează la situație; Valoarea lui trebuie –
părerea subiectului, cum ar fi putut reacționa mai bine

Situație Valoarea lui este Valoarea lui trebuie


Din ce cauză m-am Cum m-am simțit? Cum aș fi utut reacționa
enervat? Când, unde, din Cum am acționat? altfel (mai bine)?
cauza cui și în ce Ce am spus? La ce ar mai duce această
condiții? Ce am gândit? reacție?
De ce reacționez în
această situație așa și nu
altfel?
Ce altă persoană de
referință ar fi reacționat
asemănător?

Exemplu

Situație Valoarea lui este Valoarea lui trebuie


Soțul întârzie. Mașina era Au stat în fața uși Alt comportament: să mă
în service și nu a fost așteptând, copii s-au luat întorc în casă, să mă joc
gata. la ceartă, vecinii se uitau cu copiii.
pe fereastră, penibil. Concept: a te orienta nu
Concept: lucrează după numai după ceas, ci și
ceas, dacă am stabilit o după situație.
oră de întâlnire rebuie să
fie gata cu cel puțin 30
minute înainte.

 Mânia și schimbare

Ceva se întâmplă și te enervezi, apoi altceva și succesiunea se repetă ca o


reacție prostească, e o pierdere de timp să fii mânios. Întreabă-te cum se face de
creezi atâtea situații pe care să te mânii. Care este cauza atâtor frustrări? Ce
anume dai tu de la tine, care creează în ceilalți nevoia de a irita? De ce crezi că
este nevoie să te mânii, ca lucrurile să meargă așa cum vrei tu? Ceea ce dai se
întoarce la tine.

Pentru schimbare întâi lucrăm la interior: fel de a gândi, vorbi, exprima, apoi
apare și schimbarea exterioară. Când decizi să schimbi ceva în viața ta, să te
eliberezi de ceva, coboară adânc în tine însuți. Fiecare strat vechi va ceda, ca să
poată fi înlocuit cu gândire nouă.

 Exercițiu – Vreau să mă schimb

Folosind afirmația de mai sus repetată de mai multe ori. Poți să-ți atingi gâtul
când spui această afirmație, conștientizând că ești într-un proces de schimbare.
Când schimbările vin în viața ta, poți să le dai voie să se întâmple. Fii conștient
că acolo unde NU VREI SĂ SE PETREACĂ o schimbare este exact locul unde
ai nevoie de o schimbare cel mai mult!!

Inteligența universală răspunde gândurilor și vorbelor tale. De îndată ce începi


să faci astfel de afirmații, lucrurile se vor schimba fără îndoială. Când începi
curățenia, începe de acolo de unde te trage sufletul cel mai tare, celelalte se vor
curăța de la sine.

 Exercițiu – A dori să te schimbi

Du-te și uită-te într-o oglindă și spune ”Vreau să mă schimb”!. Observă cum te


simți. Dacă eziți sau pui rezistență sau pur și simplu nu vrei să te schimbi,
întreabă-te de ce. Ce crez vechi te ține pe loc? Nu te mustra, doar observă ce
este. Pot să pariez că acel crez ți-a făcut o grămadă de necazuri! Mă întreb de
unde vine, tu știi?

Indiferent dacă știm sau nu de unde vine, hai să facem ceva ca să-l dizolvăm în
acest moment. Uită-te din nou în oglindă, adânc în proprii tăi ochi și spune ”
vreau să mă eliberez de orice rezistență”!

Împotrivire la schimbare – explicație

Nerăbdarea este o formă de împotrivire la a învăța și schimba.Atunci când dorim


ca totul să fie făcut acum și complet, nu ne dăm timp să învățăm lecția care vine
cu problema pe care am creat-o. Dacă vrei să te duci în altă încăpere, trebuie să
te scoli și să te duci pas cu pas în direcția ei. Dacă stai pe scaun și ceri să fii în
cealaltă încăpere, nu merge. Toți dori să ni se rezolve problemele, dar nu vrem
să facem lucruri mărunte, care adunate vor realiza de fapt soluția.
Cum schimbăm împotrivirea? Uită-te la ea și continuă să faci mental
schimbările. Observă-te, uită-te cum te împotrivești, dar continuă cu schimbarea.

Mesaje nonverbale transmise ce arată împotrivirea noastră: schimbi


subiectul , părăsești încăperea, te duci la toaletă, întârzii, te îmbolnăvești, amâni
( te apuci de altceva, te ții extrem de ocupat și pierzi vremea), te uiți în altă parte
sau pe fereastră, răsfoiești o revistă, refuzi să răspunzi, mănânci/bei/fumezi,
creezi sau sfărșești o relație, creezi stricăciuni: mașină, aparate electrice,
instalații etc.

Prezumții – pentru a justifica împotrivirea noastră, și închipuirea lucrurilor


despre ceilalți, afirmăm lucruri ca: oricum nu ar folosi la nimic, soțul/soția nu
înțelege, ar trebui să-mi schimb personalitatea cu totul, numai oamenii nebuni se
duc la psiholog, nu m-au putut ajuta cu problema mea, n-au putut face față
mâniei mele, în cazul meu este altfel, nu vreau să-i plictisesc, o să se rezolve de
la sine, nimeni altcineva nu face asta.

Crezuri: nu este bine, nu se potrivește, nu este drept pentru mine să fac asta,
asta n-ar fi spiritual, oamenii spirituali nu se enervează, bărbații/femeile nu fac
același lucru, familia mea nu a făcut asta niciodată, dragostea nu este pentru
mine, aceasta este o prostie, este prea departe ca să merg până acolo, este prea
multă muncă, este prea scump, o să ia prea mult timp, nu cred în asta, nu sunt eu
genul acela de persoană.

Ei – dăm puterea noastră altora și apoi folosim ca o scuză pentru împotrivirea


noastră la schimbare, având idei ca: Dzeu nu ar aproba acest lucru, aștept un
semn care să-mi spună că este bine să fac asta, acesta nu este un mediu potrivit,
ei nu o să mă lase să mă schimb, nu am educatorul sau cărție potrivite sau
lecția/instrumentele potrivite, doctorul nu mă lasă să mă schimb, nu pot să-mi
iau zile libere la serviciu, nu vreau să fiu blestemul/vrăjitoria lor, este numai
vina lor, ei trebuie să se schimbe primii, de îndată ce am să..., am să o fac, tu/ei
nu înțelegeți, nu vreau să-i rănesc, este împotriva educației, religie, filosofiei
mele.

Concepte proprii – idei despre noi înșine pe care le folosim ca


limitări/împotriviri la schimbare: suntem prea bătrâni, tineri, grași, slabi, scunzi,
înalți, leneși,puternici, slabi, proști, deștepți, săraci, neimportanți, frivoli, serioși,
împotmoliți, prea mult pentru un singur om.
Tactici de amânare: scuze că: am să o fac mai târziu, nu pot să măgândesc
chiar acum, nu am timp acum, mi-ar lua prea mult timp din timpul de serviciu,
da, este o idee bună, am să o aplic altă dată, am prea multe lucruri de făcut, am
să mă gândesc la acest lucru mâine, am să o fac imediat ec termin cu..., am să o
fac imediat ce mă întorc din deplasare, nu este timpul potrivit, este prea
târziu/devreme.

Recunoști în toate cele spune căi de împotrivire? Lasă-ți pretenii în pace și


lucrează la schimbarea ta. Lucrează cu oglinda, când treci pe lângă o oglindă
spune ceva pozitiv despre tine, cu glas tare. Analizează împotrivirea, apoi spune
în oglindă: vreau să mă schimb! Ce crez vechi te ține pe loc? Un crez care îți dă
bătăi decap, poți să recunoști de unde vine?

Tiparele repetitive: fiecare experiență repetată este pentru că există în noi o


necesitate pentru ea, ce corespunde unui crez pe care îl avem. Dacă nu ar fi
existat acea necesitat, n-am fi avut acel tipar, n-am fi repetat de atâtea ori aceeași
greșeală, n-am fi fost așa cum suntem. Este ceva în interiorul nostru care are
nevoie de mâncare, relații proaste, țigări, nereușite, mânie, sărăcie, refuz sau
orice altceva ce constituie problema noastră.

De câte ori spunem: ”n-am să mai fac asta niciodată ” ca apoi să o faci din nou,
pentru a te simți vinovat și pentru a te admonesta. ” N-ai pic de voință în tine, nu
poți fi disciplinat, ești slab”.

Orice ar fi ceea ce încercăm să eliberăm din viața noastră este doar un simptom,
un efect exterior. Trebuie să încercăm să dizolvăm cauza lui, să slăbim puțin
voința sau disciplina. Trebuie să existe în tine o necesitate pentru această
condiție astfel nu ai avea-o . hai să mergem un pas înapoi și să lucrăm puțin la
dorința de a scăpa de necesitate. Când necesitatea dispare, dispare și tiparul
negativ.

Spune: ”Doresc să mă eliberez de necesitatea de a ...”

Dacă ai încercat vreodată să desfaci un ghem încurcat, trăgând din toate


direcțiile, înrăutățești situația. Încet,cu răbdare se deznoadă fiecare nod. Fii
blând și răbdător cu tine însuți, în timp ce desfaci propriile noduri mentale. Cere
ajutor dacă ai nevoie. Iubește-te pe tine însuți în timpul procesului. Dorința de a
te elibera de vechi este cheia.

!!! Orice efect extern este expresia naturală a unui tipar de gândire
interioară.
” Nu merit” creează amânare. Spune: ” Doresc să mă eliberez de necesitatea de a
nu merita nimic. Merit cele mai bune lucruri în viață” și acum cu dragoste îmi
dau voie să accept asta.”

Creând un tipar intern de apreciere de sine, nu mai ai necesitatea de a-ți întârzia


propriul meu bine. ” Vreau să schimb tiparul din mine care creează aceste
condiții” , repetă ori de câte ori te gândești la o problemă/boală – în clipa când
afirmi ieși din categoria victimelor, nu mai ești neajutorat, îți conștientizezi
propria putere.

Când te cerți, denigrezi, îți tragi palme singur, pe cine crezi tu că tratezi așa?
Programarea noastră pozitivă sau negativă a fost acceptată de noi înșine, înainte
să împlinim 3 ani. ” Dacă ai avea în față un copil căruia îi este frică, ce ai face?”
te-ai mânia pe el sau i-ai întinde brațele pentru al mângăia, ocroti și relaxa?
Dacă adulții din viața ta nu au știut cum să te mângăie, ACUM TU ești adultul
din viața ta și dacă nu mângăi copilul din tine, acesta ar fi foarte trist.

Ce s-a întâmplat în trecut s-a întâmplat și s-a terminat, acum este prezent și ai
posibilitatea să te tratezi așa cum ai vrea să fii tratat. Fii bun cu tine însuți,
începe să te iubești și să te aprobi,

Pași pentru schimbare

PASUL 1- Eliberarea de necesitate

Uneori, când încercăm să ne eliberăm de tipare, lucrurile par să meargă din


ce în ce mai rău pentru o vreme, de ex. Lucrăm la creșterea bunăstării, dar ne
pierdem portofelul, lucrăm la îmbunătățirea sănătății și facem o gripă etc.

Exercițiu – eliberarea necesității

Așează-te în fața unei oglinzi sau a unui partener. Gândește-te la un lucru din
viața ta pe care vrei să-l schimbi. Du-te la oglindă, uită-te în ochii tăi și spune cu
glas tare ” îmi dau seama acum că eu am creat această condiție, dar doresc să mă
eliberez de tiparul din conștiința mea care este responsabil pentru această
condiție”. Spune de câteva ori și pune suflet în ceea ce spui. Dacă făceai cu un
partener, trebuie întrebat partenerul dacă chiar ai simțit și intenționat ceea ce
spui. Convinge-te pr tine, că de data asta esti întradevăr pregătit să te rupi de
trecut.

Pasul 2 - Convingeri disfuncționale –


Mintea ta este o unealtă pe care o poți alege să o folosești în orice mod vrei tu.
Felul în care o folosești acum este doar un obicei și obiceiurile pot fi schimbate.
Gândurile pe care alegi să le gândești, creează experiențele de viață pe care le ai,
nu face din concepții adevăruri pentru tine. Vechile tale gânduri s-au dus, gândul
din această clipă este total supus controlului tău.

De ex. Dacă îi permiți unui copil să se culce târziu seara pentru mult timp, apoi
decizi să îi schimbi ora de culcare, cum crezi că va fi prima seara? Copilul va
țipa, se va revolta. Dacă cedezi, copilul va câștiga și te va manipula tot timpul.
Dacă rămâi calm, neclinit în decizia ta, în câteva nopți rutina va fi stabilită. La
fel este și cu mintea. Nu vrea reantrenată la început, dar pe parcurs vei vedea că
nu ești o victimă neajutorată a gândurilor tale, ci un mastru al propriei tale minți.

Exercițiu - eliberare de gânduri

În timp ce citești trage aer adânc în piept și când expiri lasă să iasă toată
tensiunea din corpul tău.lasă-ți pielea capului, fruntea, fața să se relaxeze. Capul
tău nu trebuie să stea tensionat. Lasă-ți spatele, abdomenul și bazinul să se
relaxeze. În timp ce îți relaxezi picioarele și labele picioarelor, lasă respirația să
fie calmă și ușoară. E vreo schimbare importantă în corpul tău? Observă câte
tensiune țineai în tine. Dacă faci acest lucru cu corpul tău atunci îl faci și cu
mintea ta. În această poziție relaxantă și confortabilă, spune-ți: ” Vreau să mă
eliberez, mă eliberez, las să se ducă, mă eliberez de toată tensiunea, mă eliberez
de toată frica, mă eliberez de toată mânia, mă eliberez de toată vinovăția, mă
eliberez de toată tristețea, las să se ducă toate limitările vechi, las să se ducă și
sunt împăcat, sunt în pace cu mine însumi, sunt în pace cu însuși procesul vieții,
sunt protejat și ocrotit”.

Pas 3 – eliberarea fizică

Mânia înăbușită poate fi eliberată bătând patul sau bătând cu pumnii pernele,
același efect eliberator îl are jocul de tenis sau alergarea.

ex: o durere în umăr de 2 zile. Trebuie să te întrebi ce se întâmplă aici? Ce simt


eu? Simți o arsură, asta înseamnă mânie. De ce esti mânioasă? Eliberează-te,
țipă, bate pernele.

Pas 4 – nu lăsa trecutul să te tragă înapoi

Mulți oameni nu se pot bucura de ziua de azi, din cauza a ceva ce s-a întâmplat
în trecut. Ex. Pentru că prima relație s-a terminat, nu mă pot deschide la
dragoste. Ținându-ne agățați de trecut, oricât de groaznic ar fi fost, nu facem
decât să ne rănim, celorlalți, cei care ne-au rănit nu le pasă, de multe ori nici
măcar nu știu, noi ne rănim singuri refuzând să trăim momentul prezent din plin.
Trecutul s-a dus, nu poate fi schimbat, momentul pe care-l putem trăi și simți
este cel prezent.

Exercițiu eliberare

Hai să ne curățăm trecutul din mintea noastră, să ne eliberăm de atașamentul


emoțional din trecut. Lasă amintirile să fie doar amintiri. Dacă te gândești în
urmă la ce purtai când erai în clasa a 3-a nu mai ai nici un atașament emoțional
la această amintire, este doar o amintire. Poate să fie la fel cu toate evenimentele
trecute din viața noastră. Pe parcurs ce ne eliberăm devenim liberi să folosim
toată puterea noastră mentală ca să ne bucurăm de acest moment și să creeăm un
viitor minunat.

Fă o listă cu toate lucrurile pa care vrei să le lași să se ducă. Cât de mult dorești
să le lași să plece? Observăți reacțiile. Ce va trebui să facă ca să te eliberezi de
aceste lucruri? Cât de mult vrei să faci aceste lucruri? Care este nivelul
împotrivirii tale?

Pasul 5 – iertarea

Iertarea pentru noi înșine și pentru ceilalți ne eliberează de trecut. Când nu


suntem liniștiți în momentul prezent, nu lăsăm să se ducă un moment din trecut:
stări ca: regret, tristețe, durere, frică, vinovăție, acuzarea altora, mânie,
resentiment, dorința de răzbunare, vin dintr-un refuz de a lăsa trecutul să se
ducă. Dragostea este răspunsul pentru a vindeca orice. Drumul sprea ea este
iertarea, ea dizolvă resentimentele.

Exercițiu – dizolvarea resentimentelor

Stai liniștit, închide ochii, lasă-ți mintea și corpul să se relaxeze. Apoi


imaginează-ți că ești într-o sală de teatru întunecată și că în fața ta este o mică
scenă. Pune pe scenă persoanele față de care ai cele mai puternice resentimente.
Poate să fie din trecut/prezent, viu sau dispărut. Când poți să vezi clar această
persoană, vizualizează că i se pot întâmpla lucruri plăcute. Lucruri care să
însemne ceva pentru ea. O vezi zâmbind și fericită. Păstrează această imagine
pentru câteva minute, apoi las-o să se șteargă încet. După ce această persoană
părăsește scena, pune-te pe tine pe scenă. Vezi lucruri bune întâmplate ție. Te
vezi zâmbind și fericit. Conștientizează că abundența universului este suficintă
pentru toți.

Exercițiu – răzbunare

Stai liniștit, împăcat și închide ochii. Gândește-te la persoana care este cel mai
greu de iertat. Ce ce-ar plăcea cu adevărat să-i faci? Ce ar trebui să facă
persoana pentru a obține iertarea ta? Imaginează-ți că acest lucru se întâmplă
chiar acum. Intră în detalii. Cât de mult ai vrea ca această persoană să sufere ca
să-și ispășească pedeapsa? Când te simți mulțumit condensează timpul și încheie
povestea aceasta pentru totdeauna. De obicei, ajuns aici te vei simți mai ușor și
îți va fi mai ușor să te gândești la iertare. Nu este bine pentru tine să faci acest
lucru în fiecare zi. Dacă faci exercițiul o singura dată ca încheiere, poate fi
eliberator.

Exercițiu – iertare

Acum ești gata să ierți. Fă asta cu un partener dacă poți, dacă ești singur fă-l cu
voce tare. Stai liniștit cu ochii închiși și spune: Persoana pe care pot să o iert este
...și eu te iert pentru( fapta). Fă acest lucru de repetate ori. Vei constat că pe unii
poți să-i ierți pentru mai multe lucruri, iar pe alții pentru 1 sau 2.

Dacă lucrezi cu un partener, acesta va spune: Mulțumesc, acum te-am eliberat.


Dacă ești singur imagineaz-ți că persoana pe care ai iertat-o îți răspunde. Fă
exercițiu cel puțin 5 sau 10 minute. Caută-ți în suflet toate nedreptățile pe care le
ai cu tine. Apoi, lasă-le să se ducă și eliberează-te de ele. După ce ai reușit să
renunți la cât mai multe dintre ele, îndreaptă-ți atenția asupra ta , spune cu glas
tare, timp de 5 minute : Mă iert pentru ( fapta).

Exercițiu – vizualizare

Poți înregistra textul pe casetă. Începe prin a te vizualiza pe tine ca fiind un copil
de 5/6 ani. Uită-te adânc în ochii acestui copil. Vezi după ce tânjește el și vezi că
de fapt este un singur lucru pe care îl dorește de la tine și acela este dragostea ta.
Întinde brațele și îmbrățișează-l. Strânge-l la piept cu dragoste și tandrețe.
Spune-i cât de mult îl iubești ți cât de mult îți pasă de el. Admiră tot ceea ce face
acest copil și spune-i că este normal să facă greșeli în timp ce învață. Promite-i
că cei fi întotdeauna alături de el, indiferent ce se v-a întâmpla. Acum lasă-l să
se facă din ce în ce mai mic până când va fimărimea potrivită să încapă în inima
ta. Pune-l acum acolo astfel de câte ori te uiți în jos să-i vezi fața micuță
uitându-se la tine și să-i dai multă dragoste.

Acum imaginează-ți-o pe mama ta fiind copil mic de 4-5ani speriată, căutând


dragoste dar neștiind unde să o găsească. Întinde brațele și îmbrățișează această
fetiță mică și spune-i cât de mult o iubești și ce mult îți pasă de ea. Spune-i că
poate conta pe tine întotdeauna, indiferent ce se v-a întâmpla. Când se liniștește
și se simte ocrotită, las-o să se facă micuță până va fi de mărimea potrivită să
încapă în inima ta, pune-o și pe ea acolo împreună cu propriul copil. Lasă-i să
fie aproape și să-și dăruiască multă dragoste unul altuia.

Acum imaginează-ți-l pe tatăl tău de 3 ani, speriat, plângând și căutând dragoste.


Vezi lacrimile rostogolindu-se pe fața lui mică, neștiind unde să se ducă. Ai
devenit bun la a mângăia copii mici, așa că întinde-ți brațele și îmbrățișează
trupul lui mic și tremurător. Mângâie-l, calmează-l. Lasă-l să simtă ce mult îl
iubești. Lasă-l să simtă că vei fi întotdeauna alături de el. Când i s-au uscat
lacrimile și simte dragoste și pace în trupul lui mic, lasă-l să devină micuț de tot,
de mărimea potrivită să încapă în inima ta. Pune-l și pe el acolo ca toți acești 3
copii să își poată dărui multă dragoste unul altuia, iar tu să îi poți iubi pe toți trei.

Impactul afirmațiile negative

Lucrurile pe care te concentrezi, cresc cu cât vorbești mai mult de ceea ce nu


vrei, cu atât mai mult crezi în acest lucru . lucrurile care ți-au displăcut despre
tine sau despre viața ta sunt probabil cu tine până în ziua de azi.

Te câte ori te-ai lamentat de ceea ce nu ai vrut? Ai obținut așa ceea ce ți-ai dorit
cu adevărat? Lupta împotriva afirmațiilor negative este pierdere de vreme,
afirmațile negative schimbate în afirmații pozitive. De ex. Nu vreau să...
schimbat în sunt unic în felul meu, îmi iubesc tot la mine, sunt plin de dragoste
și afecțiune.

Învață să gândești în afirmații pozitive, fă afirmații la timpul prezent ”sunt” sau


”am”. Dragostea de sine te face să te simți bine!
 Exerciţiu: secvenţă de relaxare

Exerciţiul prezentat poate scoate subiectul din condiţia de anxietate şi are trei secvenţe
principale:

1. ieşirea din situaţia imediată;


2. secvenţa imaginativă;
3. readucerea în prezent
Poate fi utilizat în consilierea psihologică, pedagogică, în examinarea psihologică.

Aşează-te cât se poate de confortabil în scaun, închide ochii, inspiră adânc, expiră aerul si
lasă-ţi corpul şi mintea complet relaxate; inspiră din nou şi, pe măsură ce expiri aerul, te simţi
tot mai relaxat; uiţi de orice altceva; concentrează-te doar pe ceea ce spun; ascultă atent;
continuă respiri profund şi lent; vei începe să te simţi din ce în ce mai relaxat.
Stai într-un scaun confortabil la plajă; nu este nici cald, nici frig; temperatura este aşa cum îşi
place şie; totul este plăcut şi calm; vezi valuri unduind spre tine; sunt lente şi plăcute, iar
soarele este strălucitor şi blând; te simţi bine şi complet relaxat; respiră adânc aer curat; ai
pierdut noţiunea timpului; cerul devine mai intens şi profund albastru.
Eşti perfect relaxat, aşa că poţi să te gândeşti pozitiv la tine însuţi; îţi spui în sinea ta "îmi pot
reaminti tot ce ştiu pentru a răspunde la aceste teste"; spune-o de mai multe ori: "ştiu să
răspund; mintea mi-e limpede; mă simt plin de energie şi vioi".

S-ar putea să vă placă și