UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA

FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLGIE

MASTER PSIHOLOGIE CLINICA

PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA

NOTE DE CURS

Lect.Univ. Dr. Bîlbă Anca

Constanta 2020

1
 Psihoterapia Integrativă

Istoric

Primul psihoterapeut al umanității, Socrate a propus o filozofie de

viață pornind de la culoarea albastră, considerate cae mai importantă
culoare a curcubeului și semnifica puritatea morală.

Cel de-al doilea, Freud ne expune o filozofie total diferită, îmbract

în întregime în veșminte de culoarea roșie. El apreciază această culoare,
deoarece ar fi cea mai semnificativă pentru eliberarea pulsiunilor din
adâncul inconștientului.

Contrar primilor doi, un grup de psihoterapeuți umaniști – J.

Moreno, C. Rogers Laura și Fritz Pearl, evidențiază meritele culorii
galben și ne vorbesc pe larg despre aici și acum, despre confort psihic și
nevoi psihologice, atribuind culorii galben, pacea interioară.

Behavioriștii au ales culoarea verde, deoarece este cea mai

răspândită culoare din natura – Frunze, iarbă, copaci, legume, fructe-
toate cu un veșmânt verde, la fel ca și comportamentul uman.

Eclecticii au creat psihoterapii fondate pe combinarea a două sau

mai multe culori primare.

Psihoterapia integrativă, a ales culoarea alb, deoarece albul este o

culoare compusă din toate culorile curcubeului.

Putem afirma, că în psihoterapia integrativă, se creează un

limbaj comun, o teorie a Personalității și Motivației în care există mai
multe adevăruri posibile. Sunt oferite cele mai multe șanse pentru
schimbare, deoarece pacientul și terapeutul sunt înțeleși asupra unui
scop comun, care funcționează ca un sistem.

Pregătirea psihoterapeuților internaționali în psihoterapie

integrative Erskine certificați de Asociația Internațională de Psihoterapie
Integrativă se face după programa Institutului de Psihoterapie Integrativă
din New York condus de Richard Erskine.

1972 Univ. Ilinois – Richard Erskine scrie ”Bazele psihoterapiei

Integrative”

2
1988 este publicat ”Integrative Psychotherapy in action” (Richard
Erskine și Janet Moursund)

1999 ”Beyond empaty. A therapy of contact in relationship” (Richard

Erskine și Janet Moursund)

2011 ”Life script. A transactional analysis of inconscious relational

patterns” (Erskine &Colab)

1976 – se înființează Institutul de Psihoterapie Integrativă în New

York

2001 – Richard Erskine a fondat Asociația Internațională de

Psihoterapie Integrativă (IIPA) și devine președintele acesteia

Richard Erskine este cunoscut în toată lumea ca părintele

psihoterapiei integrative.

In România funcționează Asociația de Psihoterapie Integrativă

– Camelia Stavarache

www.formarepsihoterapie.ro

www.psihosucces.ro

Această formă de terapie include o atitudine în practica

psihoterapeutică ce afirmă valoarea fiecărui individ. Este o psihoterapue
care analizează persoana la toate nivelurile funcționării: afectiv,
comportamental, cognitiv, spiritual și corporal.

Termenul integrativ are mai multe sensuri:

1. se referă la un proces de integrare a personalității - încorporează

aspecte respinse, ignorate sau nerezolvate, într-o personalitate
coerentă

2. ”integrativ” se referă la integrarea teoriei – psihoterapia

integrativă se raportează în mod egal la sistemul afectiv,
cognitiv, comportamental și fiziologic al persoanei

Conceptele de bază ale psihoterapiei integrative au la bază teorii ale

dezvoltării care descriu mecanismele de apărare proiective utilizate de
individ când există o scurtcircuitare a dezvoltării normale. Programul de

3
psihoterapie integrativă, urmărește o abordare sistemică a individului pe
cinci nivele:

1. inconștient

2. cognitive

3. emoțional

4. comportamental

5. corporal

Principiile psihoterapiei integrative:

• Oamenii cauta relatii si interdependente, pe tot parcursul vietii

• Afirmarea valorii inerente a persoanelor

• Promovarea schimbarilor pozitive ale vietii

• Focusarea asupra contactelor interne si externe

• Accentuarea procesului de dezvoltare

• Normalizarea functionarii proceselor psihologice

• Constientizarea importantei relatiei terapeutice (problema

responzabilizarii inegale terapeut-client)

Principalul obiectiv al integrarii îl reprezintă facilitarea

intregului astfel incat sa optimizeze calitatea si functionarea
intrapsihica si interpersonala.

A. Integrarea sinelui (“Cine sunt eu?”)

Se refera la constientizarea si acceptarea aspectelor

necunoscute si nerezolvate ale sinelui, pe care le include intr-o
personalitate unificata; reducerea utilizarii mecanismelor de
aparare, care inhiba spontanietatea si limiteaza flexibilitatea in
rezolvarea problemelor, mentinerea sanatatii si relatiile cu ceilalti

B. Integrarea personalitatii

4
 Se refera la armonizarea sistemelor afectiv, cognitiv,
comportamental si fiziologic al unei persoane, cu intelegerea
aspectelor sociale si transpersonale din mediul inconjurator.

C. Integrarea teoriilor

Se refera la integrarea mai multor perspective asupra functionarii umane:

• analiza tranzactionala – Berne

• terapia centrata pe client – Rogers

• terapia cognitiv-comportamentala – Beck

• abordarea relational-sistemica – Bateson si Watzslawick

• terapia gestaltista – Perls

• abordarea corporala – Lowen

• teoria asupra relatiilor obiectuale – Winnicott

• psihologia eu-lui – Kohut

• abordarea relational-psihodinamica – Mitchell si Stolorow

De asemenea, contributii din:

• cercetarile neurobiologice – Rizzolatti

• cercetarile asupra copilariei – Bowlby, Stern, Fonagy

Parintele imaginar

Eul Adult (Neopsihic),Eul Copil (Arheopsihic) si Eul Parinte

(Exteropsihic) sunt cele trei stari principale ale Eului descries de catre
Berne.Starile Eului Copil si ale Eului Parinte sunt fixari de experiente
traite si de reactii precoce sau interiorizate (introiectarea) inconstienta a
altor persoane importante. Psihoterapia integrativa propune in plus un alt
proces prin care se dobandesc fixarile.
Urmarind un proces de dezvoltare normal in mica copilarie,copiii
isi creaza adesea o imagine,o figura inchipuita,ca modalitate de a-si

5
procura controlul,structura,afectiunea materna sau ceea ce aceasta tanara
persoana a simtit ca fiind o lipsa sau fiind inadecvat.
Sunt copii care isi creeaza propriul lor bau-bau,o creatura
inspaimantatoare care ameninta cu represalii teribile pentru mici
greseli.Impodobirea parintelui imaginar cu toate aspectele rele si
inspaimantatoare inerente situatiei de a fi educat de catre parinti,ii
permite copilului sa-si pastreze Mama si Tatal pe deplin buni si iubitori.
De-a lungul anilor din scoala primara,Richard era obsedat de bau-
bau.Cand a devenit adolescent, nu mai era preocupat de acest
aspect;totusi,ramanea inca posibilitatea unui profesor sau a unui politist
sever care l-ar fi pedepsit daca s-ar fi indepartat de la calea cea
dreapta.Inainte sa atinga treizeci de ani, Richard o pierdu pe bunica sa si
merse sa-si ajute familia sa faca curat in casa. In momentul in care facea
curat sub patul sau si intr-un dulap, devein foarte anxios. Anticipa o
pedeapsa teribila si, desi isi spunea ca nu sunt rationale gandurile sale,
continua sa astepte sa se intalneasca cu ceea ce a mai ramas din bau-bau.
Lucrand cu terapeutul sau, Richard incepu sa-si aminteasca ca, atunci
cand era mic, credea ca bau-bau locuieste in camera bunicii si ca acesta
era capabil sa-l urmeze la scoala sau la jocurile sale. Daca Richard era
obraznic, bau-bau il pedepsea cu siguranta. In timpul procesului de
terapie, Richard incepu sa-si aminteasca de o palma la fund de la varsta
de 4 ani, administrate de mama sa in camera bunicii sale, in timpul unei
sarbatori in familie. Putin timp dupa palma, Richard isi dezvolta credinta
in existent lui bau-bau, putand astfel sa o vada pe mama lui ca fiind foarte
iubitoare si tolerant pentru purtarea sa.
Pot exista persoane care isi creeaza o “nasa zana”, un fel de parinte
imaginar care le iubeste si le ingrijeste chiar si atunci cand parintii
naturali sunt reci, absenti sau abuzivi. Aceasta imagine creată serveste pe
post de aparatoare intre figurile parentale reale si dorintele, nevoile si
sentimentele copilului mic. Neplacerile inevitabile legate de cresterea
intr-o lume imperfect sunt mai tolerabile, deoarece figura imaginara
aduce ceea ce le lipsea parintilor reali.
Anne-Marie cunostea perioadele de depresie in timpul carora
manca in cantitati foarte mari. In acele momente, ea resimtea nostalgia
bunicii sale decedate, pe care o descria terapeutului sau ca fiind
afectuoasa, intelegatoare, colsolanta si care, spunea ea, ii aducea mereu
bunatati. Terapeutul, din curiozitate, o intreaba pe Anne-Marie ce varsta

6
avea cand bunica sa murise, la care ea raspunse “14 luni”. Or un copil de
14 luni nu poate sa cunoasca cu o bunica, experientele relatate de Anne-
Marie. Pe masura ce terapeutul explora golul dintre nostalgia Annei-
Marie cu privire la bunica sa si faptul ca aceasta din urma era deja moarta
inca din copilaria timpurie a fetei, clienta incepu sa-si aminteasca
experiente din copilaria sa, inaccesibile memoriei sale de multi ani.
Aceasta suferise in repetate randuri abuzuri atat din partea tatalui sau cat
si a mamei sale si adesea fusese inchisa in pivnita zile intregi, fara
mancare. Anne-Marie povesti cum, dupa bataie, sau in intunericul
pivnitei, “aparea” bunica pentru a o consola, a o incuraja si ii promitea
mancaruri minunate. Creandu-si aceste imagini ale unei bunici, Anne-
Marie a reusit sa-si satisfaca, macar in imaginative, cateva din nevoile
sale de a primi ingrijiri hranitoare potrivite, care lipseau in mod radical
din comportamentul parintilor sai fata de ea.
Pe masura ce se maturizeaza si acced de la fazele de dezvoltare
ulterioare, copii uita imaginile autogenerate. Dar cand copilul refuleaza
constientizarea nevoilor, sentimentelor si amintirilor sale, in scopul de a
supravietui in familie, imaginea autogenerata se fixeaza si nu se
integreaza in lucrurile invatate ulterior. Oricare ar fi caracteristicile
Parintelui autogenerat fixat, acestea opereaza de-a lungul anilor precum
starea Eului Parinte descrisa de Berne. Aceasta functioneaza ca o
personalitate intrioectata; totodata, aceasta este adesea mai exigenta, fara
logica sau mai irationala decat adevaratul parinte (la urma urmei, aceasta
isi are originea in imaginatia unui copil mic). Parintele autogenerat, iesit
din imagini fantasmatice furnizeaza o serie de ganduri, sentimente si
comportamente inchistate, neintegrate si in fata careia persoana
reactioneaza ca si cum ar fi vorba de adevarate interiorizari ale
persoanelor adulte in copilarie.

Functii ale starilor Eului

Berne a folosit termenul de “stari ale Eului” pentru a descrie o

dispozitie psihica pereche cu un sistem coerent de sentimente interne si
de ganduri si un sistem corespondent de posturi, expresii faciale si alte
comportamente externe. Schema de comportament si dispozitia pe care o
persoana o traieste si o arata la un moment dat formeaza starea Eului
activ. Plecand de la aceste stari ale Eului activ persoanele comunica.

7
Cateodata, indivizii se adreseaza unii altora plecand de la starea Eului
Parinte, cu toate sentimentele, atitudinile si expresiile pe care le aveau
tatal sau mama lor, cu ani in urma; altadata, acestia reactioneaza ca un
copil, percepand situatia ca atunci cand aveau doar 5 sau 6 ani. Se poate
sa se conecteze la starea Eului Adult sis a reactioneze in mediul lor (si al
persoanelor din jur) cu emotiile, ideile si comportamentele adecvate
situatiei si nivelului de dezvoltare prezent si fara a fi incarcati de
interiorizarile parintilor sau fixarile copilariei.
Cunoasterea mecanismelor de aparare a Eului reprezinta o parte
integranta a intelegerii functionarii starilor Eului si a activarii lor. Din
cauza fixarii mecanismelor de aparare,aspectele Eului arhaic (Copil) sau
interiorizate (Parinte) raman ca niste stari detasate si nu se integreaza in
constiinta neopsihica (Adult).
Constientizarea, proprie starii Eului Adult, a nevoilor, dorintelor,
amintirilor si influentelor externe, ramane blocata prin mentinerea
mecanismelor de aparare a bebelusului, cum ar fi evitarea, intepenirea si
lupta (Fraiberg 1983); apararile orale tarzii, prin clivaj (Fairbairn, 1954);
transformarea afectului (Fraiberg, 14983); apararile infantile precoce
descrise de Anna Freud (1937). In plus, deplina functionare a starii Eului
Adult este inhibata de catre mecanismele de aparare complexe care sunt
introiectia, proiectia, retroflectia, deflectia si confluenta (asa cum sunt
definite de terapia Grstalt). Functia starii Eului este asadar interactiunea
dinamica intre aceste procese intrapsihice si comportamentale
observabile.
In functie de fixarea mecanismelor de aparare, functia starii Eului
poate fi active, sau poate sa ramana la starea de influenta psihica. Putem
observa manifestarea starii Eului Parinte (Exteropsihica) cand o persoana
resimte, percepe mediul inconjurator sau actioneaza in mod active asa
cum parintii sai o faceau cu ani in urma. Starea active a Eului Parinte
apare cel mai tipic la persoana care le vorbeste propriilor copii exact cum
i se vorbea ei cand aceasta era mica.
Suzanne tipa la copiii sai si ii certa cand simtea o presiune sau cand
era stresata. De-a lungul intregii sale copilarii, mama Suzannei ii
adresase injurii sau ii reprosase felul in care facea lucrurile. Desi Suzanne
si-a jurat ca nu ii vat rata pe niciunul dintre copii sai la fel, ea povestea ca
“tipetele ieseau singure”. In acele momente, starea Eului Parinte
interiorizat era activa.

8
 In timp ce starea Eului Parinte influenteaza pe cineva in mod
intrapsihic, aceasta persoana isi ca arata cel mai probabil
comportamentele copilaresti. Acestea vor reflecta varsta la care copilul a
trait un conflict cu parintele sau cu parintii reali, sau cand s-a produc o
absenta semnificativa a contactului. Persoana resimte sau se comporta
active ca si copilul care era in realitate acum cativa ani, cu aceleasi
mecanisme de aparare copilaresti. Sa rationezi, sa percepi, sa resimti sis a
te comporti de maniera copilareasca este o reactive la influenta interna a
starii Eului Parinte. Suzanne povestea ca dup ace tipa la copiii sai, ea isi
spunea “Nu esti buna de nimic!” si “esti cea mai proasta persoana din
lume”. Apoi, bulversata, ii era rusine de ea insasi si chiar se scuza de mai
multe ori in fata copiilor sai. Le aducea adesea cadouri pentru a
“compensa rautatea din comportamentul sau “.
Tim descria cum de fiecare data cand era pe punctual sa deschida
un nou dosar profesional, devenea trist, simtea un nod in stomac si medita
asupra unui gand recurent : “De ce iti bati joc?”. In timpul terapiei sale,
Tim si-a amintit ca era in mod textual cuvintele tatalui sau, exact inainte
ca Tim sa mearga la un recital de muzica la varsta de 11 ani, si mai apoi
la inmanarea diplomelor la liceu. Acest dialog intern s-a oprit cand Tim a
resimtit furie si s-a imaginat spunandu-I tatalui sau intr-un mod expresiv
sa inceteze sa-l mai umileasca in felul acesta deoarece el era acum un
procuror competent.
Pentru a se apara de influenta intrapsihica a parintilor interiorizati,
sau a altor persoane importante, un individ isi poate proiecta
personalitatea introiectata asupra unei alte persoane precum sot, profesor,
terapeut pentru a percepe mai apoi aceasta persoana sis a reactioneze la
aceste fapte cum el/ea o face ape vremea fixarii. Aceasta actiune ce
consta in proiectarea introiectiei si reactionarea la un model regresiv este
transferul, care aduce adesea o eliberare a stresului intern creat de catre
conflictul intrapsihic. Prin transfer, conflictele copilariei sunt retraite, ca
provenind de la persoanele prezente in jur. Daca terapeutul observa
indeaproape aceste tranzactii de transfer, atunci el poate intelege influenta
intrapsihica a starii Eului Parinte si reactia, reala sau dorita de copil, in
fata disconfortului conflictului.
Barbara care a intarziat la dentist, tremura imaginandu-si furia
acestuia pe ea. In realitate, nici punctualitatea si nici eventual reactive a
dentistului nu o sperie. Este mai degraba amintirea, de care nu este

9
constienta, a unei mame ce devenea furioasa cand se intorcea de la scoala
cu o intarziere, chiar si de cateva minute.
Principalele moduri de reactive a indivizilor in prezenta
conflictului intrapsihic intre starile Eului sunt:
- regresia la starea Eului Copil, ca reactie la influenta interna a
starilor Eului Parinte (tristetea lui Tim si durerile sale de
stomac)
- manifestarea activa a continuturilor starilor Eului Parinte,
indreptata spre altcineva pentru a se incerca evitarea presiunii
interne (cand Suzanne tipa si isi cearta copiii)
- transferul in timpul caruia parintele interiorizat si/sau inchipuit
este proiectat asupra unei terte persoane, cu o reactie
corespunzatoare proiectiei, reactie pe care a avut-o copilul, sau
ar fi vrut sa o aiba cu ani in urma (frica Barbarei).
Problemele psihologice apar atunci cand ideile, imaginile si emotiile
introiectate si/sau arhaice ating perceptiile starii Eului Adult “aici si
acum”. Atunci cand exista o atingere a starii Eului Adult, experienta
traita, subiectiva, a persoanei, pare a fi elaborarea de stimuli actuali, de
senzatii si sentimente actuale, persoana avand impresia ca se comporta
intr-un mod adecvat situatiei in cauza, cand de fapt nu este cazul. Dar
cum aceasta persoana nu e constienta ca ideile si emotiile interiorizate
si/sau deciziile si sentimentele ce dateaza din copilarie incalca perceptiile
de astazi, ea/el nu are niciun motiv de a rapune in discutie sau de a
actualiza reactiile nepotrivite.
Asa cum parintii si copii traiesc in mod inevitabil un conflict, tot
asa exista si un conflict intre starile Eului Parinte introiectat si Copil, in
mod virtual, inevitabil.
Un Eu sanatos este acela in care Adultul este intru totul la comanda
in functionarea sa neopsihica, avand pe de o parte integrat (asimilat)
continutul si experientele traite, imprumutate de la altii si fixate in
dezvoltarea anterioara.
Daca starea Eului Adult este contaminate de catre Parinte sau
Copil, sau atunci cand frontierele intre starile Eului nu se disting, starea
Eului Adult nu poate fi intru totul la comanda gandurilor, sentimentelor si
comportamentelor. Lupta rezultata intre ceea ce a fost introiectat in starea
Eului Parinte si ceea ce este o reactive fixate a starii Eului Copil este una
dintre disfunctiile cele mai comune: starea exteropsihica a Eului se arata

10
hiperexigenta sau supraprotectoare cu sine-insusi si altii; starea
arheopsihica a Eului incearca sa se protejeze prin intermediul manevrelor
de aparare destul de ineficace si de invechite; cat despre starea Eului
neopsihic, aceasta isi pierde energia, pompata fiind catre conflictul intern
(sau de evitarea acestuia), astfel incat doar o atentie redusa este
disponibila pentru contactele momentane intre mediul inconjurator si
nevoile actuale ale organismului.

Identificarea starilor Eului

Analiza procesului numit cathexis a unei stari a Eului – sursa energiei

psihice in orice moment din timp – depinde de corelarea a patru factori
determinanti:
1. fenomenologic (subiectiv)
2. Istoric
3. comportamental (de dezvoltare)
4. social (transferential)
Primul este trairea fenomenologica sau subiectiva, a clientului; acesta
include senzatiile, sentimentele si convingerile care formeaza perspectiva
sa. Pentru a identifica trairea subiectiva, terapeutul cerceteaza starea
clientului, daca acesta se simte bine in pielea lui, sau chiar modul de
reactive interioara la propriul sau comportament.
La acest tip de intrebari, Josiane raspunse: “Imi era frica si ii raspundeam
profesorului meu de la universitate exact ca si cum as fi fost in clasa a
sasea”. Bernard povesti ca desi se simtea adesea rusinat de
comportamentul fata de fiul sau, i se intampla adesea sa se simta condus
fara voie, sa foloseasca acelasi ton al vocii si aceleasi cuvinte ca ale
tatalui sau, atunci cand acesta in critica, cu treizeci si trei de ani inainte.
Jacques era nervos pe oamenii care lucrau cu el pentru ca acestia nu ii
impartaseau entuziasmul. Terapeutul ii sugera sa renunte la enervare sis a
simta placere cand lucreaza la partea lui de proiect.
Jacques raspunse: “Trebuie sa fiu nervos”. Acest sentiment de a nu avea
alta alternative a fost un indiciu pentru terapeut, semnaland ca aceasta
nervozitate a fost introiectata, desi nu e posibil pentru moment
indepartarea posibilitatii ca aceasta furie sa fie fondata pe decizii fixate
din copilarie. Raspunsurile lui Bernard si ale lui Jacques indica nevoia

11
unei cercetari mai directionate inspre experientele traite, subiective pentru
a dobandi o imagine clara a povestilor din vietile lor.
Ceea ce clientul a trait in trecut este evaluat datorita crearii unui mediu
inconjurator sustinator, ce ii permite sa fie liber sa-si evoce amintirile: o
cercetare asupra dinamicilor intre copil si ceilalti, asupra relatiei intre
mama si tata, furnizeaza informatii esentiale in ceea ce priveste
conflictele precoce. Terapeutul poate facilita acest proces punand
intrebari de genul “cine?” sau “cand?” ca de exemplu: “Cine, in familia
ta, resimtea sau se comporta astfel?” sau chiar “ cand erai in clasa a6 a, ce
s-a intamplat intre tine si profesorul tau de esti speriata?”.
Raspunsurile la aceste intrebari pot conduce la o cercetare mai
specifica asupra familiei clientului, sau la povestea scolaritatii sale, sau la
o intoarcere la experientele sale fenomenologice. Astfel intrebarile “ cum
te simteai si ce faceai in interiorul tau cand tatal tau te critica?” sau “
cum te descurcai cand erai in conflict cu un profesor in clasa a6-a?”,
invita clientul sa retraiasca evenimentele trecute. In acest ansamblu de
informatii fenomenologice si istorice, terapeutul aduna datele
semnificative indicand ce stare a Eului este active sau influenteaza pe
plan intern.
Al treilea indicator pe care terapeutul trebuie s ail evalueze este
nivelul comportamental sau de dezvoltare. Terapeutul estimeaza
comportamentul actual observabil al clientului sprijinandu-se pe
informatia rezultata din observatie si pe cercetarea desfasurata in campul
dezvoltarii finite umane. Tot ceea ce au invatat psihologii, de-a lungul
anilor, despre interactiunea precoce mama/copil, despre dezvoltarea
motorie si cea a limbajului, despre dezvoltarea emotional, cognitive,
sociala, despre mecanismele de aparare, despre dezvoltarea morala si
despre tranzitiile din viata unui adult, ajuta la furnizarea unui fond de
cunoasteri pretioase pentru determinarea stadiului de dezvoltare la care
emotiile, comportamentele sau interactiunile sunt fixate.
Cand Fred era pe punctul de a incerca ceva nou, incepea sa
mearga de parca avea platfus, facand miscari sacadate, cu burta inainte.
Corpul si pozitia sa pareau a fi ale unui copil care invata sa mearga.
Luand acest lucru ca pe un indiciu, terapeutul a cercetat aceasta
perioada din viata clientului si a aflat ca mama sa fusese internata in
spital pentru o perioada lunga cand el avea in jur de doi ani, ca s-a
simtit speriat si nesigur – sentiment ce se repeat la varsta adulta, de

12
fiecare data cand se afla in fata unei noi provocari. Sentimentul se
regasea in felul sau de a merge.
Un comportament incongruent cu contextual actual poate sa fi fost
normal si adecvat pentru un copil, la un stadiu specific dezvoltarii sale,
dar poate fi in mod egal un indiciu asupra modului in care clientul s-a
aparat in timpul unei situatii traumatice.
Cand Marie remarca o tensiune intre doua persoane, ea incpea sa
faca comentarii in afara dicutiei si incerca sa schimbe subiectul
conversatiei. Atunci cand terapeutul incepu sa exploreze acest
comportament,Marie isi aminti ca in copilarie, increase sa atraga atentia
unuia dintre parinti, cand simtea ca se apropie o disputa, caci acest
lucru degenera de obicei intr-un conflict violent. Comentariile Mariei in
afara subiectului, in prezenta situatiilor tensionate , sunt o regresie la
apararea sa din copilarie de tip deflective, in fata conflictului.
Atunci cand un parinte introiectat functioneaza frecvent ca parte a
starii Eului Copil, clientul risca de asemenea sa se comporte intr-un mod
copilaresc. In acest caz, terapeutul va trebui sa combine observatiile
rezultate din evaluarea nivelului de dezvoltare, ancheta istorica si
fenomenologica, pentru a stabili daca o reactive de aparare specifica, o
schema de comportament sau o emotie sunt manifestari ale unei stari
exteropsihice a Eului sau ale unei fixari arheopsihice.
Stephane povestea ca devenea adesea deprimat, mai ales cand
lucrurile mergeau bine in viata lui. O explorare a situatiei sale actuale si
a modurilor sale de gandire nu aratau nimic semnificativ, nu mai mult
decat cercetarea facuta asupra experientelor sale traite in copilarie. La
sfarsit, terapeutul explora cum era mama lui Stephane si afla ca aceasta
suferise mai multe pierderi majore in viata sa. Raspunsul sau emotional,
de adult, la experientele fericite era inchiderea si aceasta consta in
actiunea de a nu se lasa cuprinsa de nimic pozitiv, de frica sa nu se
intample ceva “teribil”. Desi se pare ca aceasta nu i-a spus nimic
niciodata in mod deschis lui Stephane cu privire la sentimentul de
fericire sau de entuziasm, acesta din urma, fara sa-si dea seama,
internalizase reactia ei si o facuse sa fie si a lui.
Al patrulea element ce determina o stare a Eului este factorul social
sau transferential. Analiza tranzactiilor aduce informatii suplimentare
pentru a indica ce stare a Eului e activa, natura si influenta intrapsihica si
ce stimul venind de la terapeut a avut ca efect declansarea cathexisului.

13
Tranzactiile intre client si terapeut, sau, intr-un grup de terapie, intre
client si client, pot sa reflecteze un transfer prezent, o tentative din partea
clientului de a transpune in act ceva ce lui/ei i-a fost greu sa rememorize
sau sa reproduca verbal.
Dorintele, asteptarile si reactiile clientului precum si proiectiile
si/sau refuzul unei relatii transferentiale ajuta la descrierea sistemului
familial al clientului, la fixarea la o anumita varsta de dezvoltare, sau
aspecte din personalitatea persoanelor importante pentru el, care au putut
fi introiectate.
Terapeutul poate fi condus sa clarifice sau sa repete unui client
ceea ce intelege ca spune acesta, in termini de cuvinte sau de
comportament.
Jenny avea obiceiul sa reactioneze cu furie la aceste constatari
clarificatoare. Ea nega adesea ceea ce tocmai spusese sau acuza
terapeutul ca o critica. Explorand ceast montaj, terapeutul afla ca tatal
lui Jenny avea obiceiul de a deforma cuvintele fie pentru a o critica, fie
pentru a rade de ea. Atunci cand terapeutul se adresa starii Eului Adult a
lui Jenny pentru a face constatari clarificatoare, aceasta trecea la starea
Eului Copil, reactionand in fata terapeutului ca sic and ar fi fost tatal
tau.
Analiza acestei tranzactii transferentiale il ajuta pe terapeut sa
inteleaga fixatia de dezvoltare a lui Jenny, conflictul intern intre starile
Eului Parinte si Copil si sa indentifice interventiile necesare in cazul unei
copile care a fost in mod constant criticata si luata in deradere.
Cand analiza tranzactiilor este corelata cu evaluarile
fenomenologice, istorice si comportamentale( de dezvoltare), terapeutul
dispune de o ipoteza necesara pentru a sti care stari ale Eului sunt active
sau influente. Recurgerea la aceasta ipoteza permite terapeutilor sa
selectioneze interventiile eficiente.

Stările Eului
Fenomenul de contaminare

1. adultul contaminat de părinte – adultul aparent se

caracterizeză prin logică, dialog deschi, ponderare, reflecţie;
părintele mascat se caracterizaează prin principii, norme a-
priori, prejudecăţi; adultul ajută la validarea unor prejudecăţi
sau norme care vin de la părinte.

14
Exemplu: Adultul: Rata de absenteism este mai importantă la
femei decât la bărbaţi din motive fiziologice (menstruaţie, sarcină)

Părintele: Eu cred că este preferabil să alegem un

candidat bărbat pentru acest post

2. adultul contaminat de copil – adultul aparent manifestă

obiectivitate, neutralitate, spirit deschis, raţional; copilul
mascat va veni cu entuziasm, spontaneitate, sentimente,
impresii.
Exemplu: Copilul: Eu nu înţeleg cum domnul X poate fi aşa
arogant cu superiorul său.

Adultul: Acest fapt este ridicol deoarece el pierde prin

asta multe informaţii care i-ar putea fi utile.

3. adultul contaminat de părinte şi copil – adultul aparent este

raţional, părintele ascuns este cu prejudecăţi iar copilul ascuns
este cu spontaneitate
Exemplu: Copilul: Uau, eu vreau să primesc un răspuns
pozitiv pentru slujba solicitată, simt că e ziua mea norocoasă azi!

Părintele: Să nu ne entuziasmăm dinainte, nu trebuie să

vinzi pielea usrului înainte de a-l împuşca

Adultul: Srisoarea mea de intenţie a fost clară, cred că i-a

stârnit curiozitatea angajatorului şi de aceea el mi-a fixat o
întâlnire.

Verificare – Cine contaminează pe cine? Găsiţi pentru fiecare din

afirmaţiile următoare formele de contamiare caracteristice.

Ex. 1

Dacă religia este întotdeauna prezentă pe Pământ este pt că există o

fiinţă superioară celorlalţi care a creat omul. Din acest motiv eu nu pot
nega existenţa lui Dumnezeu.

Ex. 2

15
 Eu nu am avut noroc, maşina a făcut pană. Asta nu e grav
mecanicul poate veni să o repare.

(Adult contaminat de copil)

Fenomenul de excluziune - vorbim de o excluziune când o stare a

eului n-a fost niciodată folosită de individ, rezultând patologie
relaţională; în acest caz persoana funcţionează cu două stări ale
eului făcând total abstracţie de a treia; când persoana investeşte
într-o unică stare a eului vorbim de patologia personalităţii.

Adaptarea presupune utilizarea celor trei stări adaptate la

context.

Folosirea haotică a celor trei stări duce la probleme de

comunicare.

1. Excluziunea stării de părinte - prototipul delincventului: absenţa

normelor, a principiilor, niciun simţ moral, nu respectă nicio
regulă socială; consecinţe: persoana este nerespectuasă,
incorectă şi marginală, se integrează dificil în grup.
2. Excluziunea stării de adult – prototipul iresponsabilului;
caracterizat prin absenţa spiritului de conciliere, nicio
posibilitate de discuţie, nu raţionalizează niciodata, nu-şi ia
responsabilităţi; o astfel de persoană este infantilă,
comportament imatu, se refugiază în spatele stereotipurilor
sociale şi culturale.
3. Excluziunea stării de copil – prototipul Data din Star Trek;
absenţa emoţiilor, pare insensibil la tot, nicio înduioşare;
această personă este dură, severă, nu funcţionează decât cu
raţiunea pură

TRANZACŢIILE

Comunicarea adecvată înseamnă cunoaşterea poziţiei

psihologice a interlocutorului. Tranzacţia este un schimb social între
2 indivizi su mai mulţi mai precis între două stări ale eului. Într-o
relaţie suntem în prezenţa a 6 stări ale eului. Un bun dialog se
instaurează când starea eului solicitată este aceeaşi cu cea utilizată de
interlocutor.

16
 Clasificarea tranzacţiilor:

1. TRANZACŢII SIMPLE
1.1. Tranzacţii complementare sau paralele – emiţătorul
trimite informaţiile utilizând o stare a eului şi recepţionează din partea
receptorului un răspuns provenind de la o stare a eului solicitată;
putem avea 9 tranzacţii complementare.

Emiţător Receptor

P____________________________________________________P

P____________________________________________________A

P____________________________________________________C

A____________________________________________________A

A____________________________________________________P

A____________________________________________________C

C____________________________________________________C

C____________________________________________________P

C____________________________________________________A

Tranzacţia P-P

P: Tinerii din ziua de azi se îmbracă fără niciu pic de decenţă

P: Nu mai e ca pe vremea noastră

P P

17
 Tranzacţia A-A

A A

Tranzacţia C-C

C C

Tranzacţia între P-C

Tranzacţia P-A

Trebuie să faci raportul X .

Voi aduna toate datele şi mâine va fi gata.

18
Tranzacţia A-P

Am văzut un film bun aseara.

Trebuia să stai aşa de târziu în noapte, nu era mai bine să-l vezi azi?

Tranzacţia A-C

Tu nu ai venit la acest curs din mai multe motive.

Mă laşi.....!

Tranzacţia C-P

Mamăăăă, ce ceas super tare!!!!

Lasă ceasurile, trebuie să plătim ratele.

Tranzacţia C-A

Am chef să merg în discotecă.

La care club te-ai gândit./Ok, dar să nu-ţi uiţi cheile.

1.2. Tranzacţii încrucişate – starea eului prin care se realizează

tranzacţia nu este cea prin care se răspunde solicitării; starea eului
solicitată nu se manifestă lăsând în loc oP altă stare neprevăzută; rezultă
întreruperea comunicării.

Răspunsul dat

19
 A A

răspunsul aşteptat

Tranzacţia între un C-C la care răspunde P:

Hai să ne mai jucăm.

Gata, e ora de culcare.

Tranzacţie A-A la care răspunsul este de la C-A:

Poţi să-mi explici ce reprezintă această machetă?

Ete, na, altă treabă n-am!

Tranzacţie P-P la care răspunde A:

Priviţi acest mod de a se îmbrăca, nu vi se pare deplasat?

Eu cred că este o revenire a modei anilor 60. / Acest stil vestimentar

favorizează femeile slabe.

2. Tranzacţiile ascunse – o astfel de tranzacţie disimulează un

dublu mesaj sub o aparenţă simplă şi clară; există o parte
vizibilă şi o parte ascunsă, subînţeleasă.
Legendă: - linie continuă – tranzacţia firească

- linie punctată – tranzacţia realizată de fapt

Nu doar cuvintele ci şi gesturile, mimica, postura pot casca un

sentiment. Trebuie să restabilim dialogul A-A

P P

A A

C C

20
-Trebuie să mă grăbesc să scriu această scrisoare ca să plec înainte de ora
18, să pot lua copiii de la şcoală.

-Şcoala e la 2 minute de birou.

-Mi-ar plăcea să scrii tu scrisoarea.

-Nu am niciun chef să-ţi scriu eu scrisoarea.

Puteţi să-mi recitiţi scrisoarea rapid?

Sigur, puneţi-o pe birou. O s-o fac.

Am citit şi am făcut mai multe greşeli.

El trebuie să înveţe să-şi corecteze greşelile.

A-A

Ce faci astă seară?

Eu nu ştiu, dar tu?

C-C:

Eu am chef să ies numai dacă e este liber.

Eu am chef să ieşim dar nu am curaj să-i spun.

Când există o tranacţie ascunsă folosim următoarele modalităţi

de a antrena adultzul în dialog: ascultăm fără să întrerupem, nu ne

21
impunem autoritari ideile, punem întrebări şi-i lăsăm celuilalt timp
ca să se exprime, suntem neutri şi binevoitori, repetăm sau
reformulăm ceea ce ni se pare confuz sau necesită mai multe detalii
pentu o bună informare. Dovedim că dorim să negociem, îl facem pe
interlocutor să se simtă în largul lui.

3. Tranzacţiile tangenţiale – interlocutorul emite o informaţie iar

receptoruldă un răspuns care nu are nicio legătură; se foloseşte când
cineva vrea să eludeze o întrebare sau o problemă; rezultă ruptura
dialogului (dovadă de neatenţie, devalorizare)

-Aţi găsit dosarele domnului x?

-Ştiaţi că domnul y a avut un accident?

-Unde ţi-ai început afacerea?

-De ce?

Exerciţiu de verificare:

Reperaţi diferitele tranzacţii:

Cuplul de fraze nr. 1:

A: Vii să faci dosarul?

B: Tu ai văzut ce oră este?

Cuplul de fraze nr. 2:

A:Vii să faci dosarul?

B:Da, am toate informaţiile necesare.

22
Cuplul de fraze nr. 3:

A: Tu ştii cine a adus acest pachet de dimineaţă?

B: El este cu adevărat enorm.

Cuplul de fraze nr. 4:

A: Este un film bun diseară, e simpatic.

B: Noi suntem liberi îl putem vedea cu plăcere.

Cuplul de fraze nr. 5:

A: Programul de mâine s-a schimbat. Poţi să vii să mă ajuţi?

B: Când mă gândesc la viitorul congres pe care trebuie să-l

pregătesc, ce sarcină!

Cuplul de fraze nr. 6:

A: Am câştigat încă un client.

B: Eu am câştigat 4 luna asta.

Cuplul de fraze nr. 7:

A: Pentru a repara acest perete este nevoie să cumpărţi 2 kg de

vopsea.

B: Eu nu te înţeleg, nu crezi că asta poate să aştpte?

Cuplu de fraze nr. 8:

A: Trebuie să finalizez aceste dosare până diseară.

23
B: Este adevărat că asta te face să ai un job interesant.

T tangenţiale: 3, 5

T paralele: 2, 4

T încrucişate: 1, 7

T ascunse: 6,8

SCHIMBAREA ISTORIEI PERSONALE

1) Identificarea stării negative

2) Ancorarea negativă
3) Menţinerea ancorei negative – cea mai timpurie experienţă
negativă
4) Identificare stare resursă pozitivă
5) Ancorare pozitivă
6) Ancorare pozitivă şi retrăirea experienţei timpurii negative
(asociat)
7) Verificare experienţă negativă fără ancoră
8)

POZIŢIILE DE VIAŢĂ

- influenţează comportamentul
- este impus de modelele parentale,
- se formează pe baza scenariului de viaţă, pe baza unor decizii
luate la vârstă mică
- pot fi 4 poziţii de viaţă:
- din relaţia cu sine - ok +

- ok –

- din relaţia cu alţii - ok +

24
 - ok -

de unde pot rezulta poziţiile: ok+ / ok+ poziţia cea mai

confortabilă

ok+ / ok- poziţie de superioritate, a

arogantului

ok- / ok+ poziţia complexului de

inferioritate

ok- / ok- poziţia de disperare, de

abandon, de pesimism şi deprimare; nu aşteaptă nimic de la
viaţă.

Semnele de conflict psihic:

1. Acţionaţi într-un fel care nu se potriveşte cu convingerile de viaţă.
2. Dezacord între ceea ce faceţi şi ceea ce spuneţi.
3. O parte din dvs vrea să acţioneze, iar o altă parte, o grijă, o teamă,
vă ţine pe loc.
4. Sentimentul că mergeţi în cerc.
5. Un sentiment stânjenitor cu privire la un scop pe care vi l-aţi
stabilit sau pe care l-aţi acceptat din partea altora.
6. Momente când mâna dreaptă nu pare să ştie ce face stânga.
7. Faze din viaţă în care simţiţi că felul în care trăiţi şi munciţi nu
este cel care vreţi cu adevărat să fie.

Semne corporale de conflict:

1. O durere de cap care apare când vă întâlniţi cu cineva care pare
hotărât să se opună tuturor sugestiilor dvs.
2. O boală recurentă pare declanşată de stres.
3. O durere de ureche care pare când cineva apropiat vi se plânge e
relaţia cu el.
4. Înţepenirea unui umăr atunci când nevoile celorlalţi devin mai
importante decât ale celorlalte.
5. O stare de boală ce apare atunci când vă confruntaţi cu o schimbare
ce nu este bine venită.

25
6. Postura asimetrică.
7. Când o mână indică o abordare aflată în conflict cu abordarea
indicată de cealaltă mână.
8. Bâlbâiala când vorbiţi de o anumită chestiune.
9. O problemă cu vederea atunci când nu reuşiţi să vă concentraţi
asupra unui scop viitor.

Exerciţiu – rezolvarea unui conflict

1. În primul rând vom identifica părţile aflate în conflict.

2. Hai să ne reprezentăm părţile afate în conflict prin cele trei

posibilităţi senzoriale: sunet, imagine, senzaţie.

3. Acum vreau să te disociezi de orice emoţie legată de cele două părţi

şi să pui într-o palmă o parte şi în cealaltă palmă cealaltă parte.

4. Decide cu care din cele două părţi vrei să vorbeşti mai întâi.
Încearcă să distingi caracteristicile părţii cu care te decizi să vorbeşti
mai întâi.

5. Întreabă această parte ce doreşte de la tine.

6. Hai să ne întoarcem la cealaltă palmă, uită-te la ea, descrie care

sunt caracteristicile, calităţile.

7. Întreabă această parte ce doreşte de la tine.

8. Vreau să te gândeşti ce calităţi sau ce daruri, atribute ale uneia

dintre părţi ar trebui date celeilalte pentru a o îmunătăţi

9. Imaginează-ţi acum schimbul de daruri dintre cele două părţi.

10. Hai să ne uităm în palmă şi să ne imaginăm un obiect nou care a

rezultat în urma schimbului de daruri. Ce schimbă acest obiect la tine,
cum pot ele (cele două părţi) să meargă împreună spre viitor?

11. Cum te simţi tu acum? Ce s-a întâmplat cu momentul iniţial când

simţeai cele două părţi în conflict? Ce simţi acum, faţă de momentul
de la începutul exerciţiului, când te gândeşti la problema conflictului?

26
 În felul acesta vorbim de o integrare a celor două părţi aflate în
conflict.

Bazele formării personalității

În mecanismul de formare a personalității, intervin trei mari aspect

care impactează dezvoltarea umană:
- relația de atașament
- scenariu de viață
- deciziile de viață

Relația dintre modelele de atașament din copilărie și stilul

relațional al adultului

Relația de atașament
Această relație se dezvoltă din perioada intrauterină și continuă în
primii doi ani de viață. În funcție de reacțiile emoționale și
comportamentale ale mamei, copilul va învăța în moduri diferite să-ți
integreze nevoile și să-și dezvolte stilul de interacțiune socială. Putem
spune că aspect ale realației de atașament sunt identificate ulterior în
timpul vieții, în toate relațiile sociale pe care individual le dezvoltă,
indiferent de sex, context social sau profesional, familial.

Atașamentul este evidențiat de trei tipuri de comportament

- Căutarea, monitorizarea și încercarea de a menține proximitatea
față de o figura de atașament protectoare

27
 - Folosirea figurii de atașament ca ”bază de siguranță” de la care
poate porni în explorarea mediului înconjurător și a experiențelor
nefamiliare
- Refugierea la o figură de atașament ca la un ”sanctuar” sigur, în
situații de pericol sau momente de alarmă

Clasificarea atașamentului în copilăria mica (după Bauldi)

1.Atașamentul securizat – mamele copiilor cu atașament securizat sunt

responsive, satisfac nevoile copilului când acesta le cere dar fac acest
lucru doar atât cât copilul are nevoie. Sunt echilibrate emoțional și își
gestionează corect comportamentul.
Copiii cu atașament securizant prezintă stimă de sine, sănătate
emoțională, afect pozitiv, inițiativă, competență socială și concentrare în
joc.

2.Atașamentul evitant – mamele acestor copii au refuzat active

apropierea de copii, aceștia erau bruscați la contact fizic.
Copiii suferă de un exces de explorare, evită emoțiile, ajung la
concluzia că trebuie să renunțe la a cere protecție. Părinții au fost și ei
privați de afecțiune de părinții lor. Copiii sunt adesea retrași, aroganți sau
în opoziție, tind să scoată la ineală răspunsuri furioase de control.
Atașamentul evitant a fost în mod sugestiv legat de probleme
obsesionale, narcisice și schizoid.

3. Atașamentul ambivalent – mamele sunt imprevizibile sau reci,

insensibile. Ele par să descurajeze autonomia copilului. Copiii sunt de
regulă adezivi și imaturi, tind să fie răsfățați și infantilizați. Atașamentul
ambivalent este asociat dificultăților manifestate prin isterie sau
histrionice.

4. Atașamentul dezorganizat – este rezultatul interacțiunii cu părinți

schizofreni, copleșiți de experiențe din trecut. Când devin adulți copiii
dezvoltă un comportament de control, de inversare a rolurilor cu părinții
lor.

28
5. Erskine – Atașamentul izolat – părinții alternează două tipuri de
comportament (neglijență și intruziune). Frica central este de a fi invadați.

Stiluri relaționale ale adultului

- Stilul relațional bazat pe siguranță – își poate comunica sincer și

succinct trăirile, rămânțnd în același timp relevant și clar. Poate
vorbi cu atenție și emoție despre experiențele emoționale ecocate.
Chiar și atunci când sunt absorbiți de sentimente puternice rămân
conectați la interlocutor într-o stare meditative în raport cu scopul
conversației.
- Stilul relațional bazat pe respingere – are dificultăți de a fi
coherent și colaborativ, are problem în a spune adevărul. Adesea
nu reușește să susțină și câteodată chiar contrazice ceea ce a
afirmat. Este mult prea succinct și are foarte puține de spus despre
experiențele legate de atașament, spunând adesea că nu își
amintește. Au puține de spus despre dificultățile relaționale,
adesea cu momente de tăcere. Au problem mari în a avea încredere
în ceilalți, sunt reticenți la emoțiile care i-ar putea impinge să se
conecteze mai profund.
- Stilul relațional preocupat – poate spune adevărul dar este
rareori succinct, relevant sau clar. Sentimentele lor sunt intense și
deranjante, în special legate de atașamentele din trecut, cu un
discurs adesea tangențial, vag și greu de urmărit. Au mari
dificultăți în a rămâne la subiectul despre care sunt întrebați.
- Stilul relațional fără soluție - când atinge teme ale
atașamentului, traumei sau pierderii, discursul acestor pacienți se
poate detașa imediat de înțelegerea obișnuită a spațiului, a
timpului și a cauzalității. Golurile din discurs pot fi reflecate și de
schimbări relative surprinzătoare ale tonului vocii sau
comportamente de tipul celor care sugerează că pacientul a intrat
într-o stare de conștiență diferită și disociată (brusc pare visitor,
vorbește șoptit, nu te mai privește).

SCENARIILE

29
 Bebelusi sau copii mici (si poate chiar inainte de nastere), incepem
sa ne dezvoltam reactiile si asteptarile care modeleaza pentru noi tipul de
lume in care traim si felul de persoana care suntem. Mai intai codificate
fizic, in tesuturile corporale si evenimentele biochimice, apoi emotional si
mai tarziu cognitive, sub forma de convingeri, atitudini si valori, aceste
raspunsuri formeaza un fel de blan detaliat care va ghida modul in care ne
vom duce viata. Pentru Alfred Adler, era vorba aici de “stil de viata”
(Ansbacher&Ansbacher, 1956); Freud vorbea de “compulsia la
repetitive” pentru a descrie fenomene similare (1920-1961); Eric Berne
numea acest plan “scenariu”(1970) si Perls il denumea “scenariu de
viata” (1973).

Formarea convingerilor de scenariu

Povestea scenariului de viata este povestea contactului si a

distoriunii contactului intre un individ si lumea exterioara, alcatuit din
evenimente si relatii cu diferite persoane. Atat timp cat Eul este implicat
intr-un process de contact normal, pe planul intern si extern, vor aparea si
nevoi ce vor fi resimtite si puse in relatie cu mediul inconjurator intr-un
mod sanatos din punct de vedere organic. O nevoie resimtita apare, este
satisfacuta, apoi trece pe plan secundar; persoana se indreapta apoi spre
experienta urmatoare. Experienta nu este inchisa in mod natural si trebuie
sa gaseasca o inchidere artificiala. Aceste inchideri artificial formeaza
substanta reactiilor si deciziilor din copilarie care se vor fixa si care sunt
susceptibile sa creeze o situatie unde introiectia personalitatii altuia se va
produce in mod probabil.
Scenariul de viata este un plan autoprotector care se naste din
introiectii, reactii de supravietuiresi decizii din copilarie; este o serie
fixate de aparari care impiedica nevoile si sentimentele nesatisfacute in
copilarie sa ajunga in plan constient. Intriga principal si intrigile
secundare sunt directivele in jurul carora se invarte ceea ce noi traim.
Scenariul limiteaza spontaneitatea si supletea si rezolvarea problemelor
si in relatia cu ceilalti, caci povestea vietii fiecaruia, incluse fiind aici si
sfarsitul si evenimentele majore, era deja scrisa, in general din mica
copilarie. In esenta sa, scenariul raspunde la intrebarea; “Ce face o

30
persoana ca mine intr-o lume ca ca aceasta, cu oameni ca voi?”. Scenariul
de viata este o repetiție a dramelor din copilarie nerezolvate.
Scenariul poate fi stabilit in doua moduri: prin mecanismul de
aparare al introiectiei si/sau prin deciziile si reactiile autoprotectoare ale
copilului.

Introiectia

In primul caz, un copil poate integra imaginea figurilor parentale –

introiectie – incluzand emotiile, gandurile, convingerile,
comportamentele si stilul lor de a percepe lumea. Introiectia risca mai
mult sa se produca in absenta contactului si/sau in prezenta unui conflict.
Copii interiorizeaza caracteristicile amenintatoare sau daunatoare ale
parintilor sau ale altor persoane importante pentru ei, in scopul de a
controla aceste caracteristici (“Daca se intampla in interiorul meu, macar
eu sunt stapanul”) si pentru a mentine refularea nevoilor nesatisfacute si a
sentimentelor correlate (L. Perls, 1978b). Daca modalitatea parintilor de a
fi grijulii este inadecvatasau nepotrivita, pentru ca exista o lipsa de
contact, copii pot de asemenea sa interiorizeze aspectele vizibil bune si
iubitoare ale parintilor, pentru a trai ei insisi ca fiind buni, iubitori si
acceptabili – precum Mama si Tata.
Injonctiunile parentale si definitiile copilului sunt interiorizate de
catre acesta si vor functiona mai tarziu sub forma unei influente
intrapsihice, modeland convingerile, emotiile si comportamentele sale.
Parintii si figurile de autoritate importante furnizeaza doua tipuri de
mesaje: cele ce ii dicteaza copilului ce trebuie sa faca sau sa simta si cele
care ii spun ce este el/ea.
Mesajele care compun scenariul pot fi directe sau indirect si sunt
adesea communicate pe doua cai simultane. De exemplu, o mama ignora
adesea cererile fiului sau si ii spunea: “Tu nu ai nevoie de nimic”. Se
poate ca baiatul sa fi interiorizat aceasta definite a lui-insusi, literalmente,
reactionand la acest aspect printr-un plan de viata constand in negarea
nevoilor si a dorintelor. Sau la fel de bine mesajul poate fi dedus si luat ca
o directive: copilul ignorant poate intelege ca nu este vazut ca fiind ceea
ce este, sau pur si simplu ca existand. Mesajul “nu exista” devine atunci o
parte a scenariului de viata, caruia acesta ar putea sa I se supuna mai
tarziu stand in umbra, esuand sau sinucigandu-se.

31
Deciziile scenariului

A doua modalitate prin care un scenariu se formeaza, trece prin

deciziile si reactiile copilului in legatura cu viata, fondate de perceptia
optiunilor care ii sunt oferite.
Irina, o persoana istovita, a crescut alaturi de o mama alcoolica,
care era adesea incapabila sa pregateasca cina sau sa raspunda nevoilor
Irinei in termeni de ingrijire maternal. In jurul varstei de 5 ani, Irina
decide c ace mai buna modalitate de a se descurca in viata este aceea de a
deveni competenta si eficace. Astazi, ea este foarte organizata, controlata
si suprasolicitata la locul de munca. Sentimentul sau de ‘’ responsabilitate
‘’ o antreneaza in dificultatile cu altii la munca si acasa.
La polul opus, Tom, in varsta de 31 ani, se afla la al cincilea ‘’
locsor de munca ‘’. El nu depune nici un efort ca sa reuseasca si a refuzat
o specializare care i-ar fi oferit o avansare la actualul sau loc de munca.
In scoala primara, el suferea de dislexie. Comparandu-se cu tatal sau, un
distins profesor universitar sau cu mama sa, lector avid, el a tras
concluzia ca este ‘’ prost ‘’ si c-ar fi ‘’ inutil sa mai incerce ‘’. Astazi, el
isi mentine credintele : ‘’ Eu sunt prost ‘’ si ‘’ la ce bun sa mai incerc,
oricum voi esua ‘’ ptr. a-si continua viata anticipata si ptr.a o justifica.
Reactiile si deciziile din copilarie apar in primul rand ca un mijloc
de acomodare cu nelinistea, iar dupa aceea, prin efectul intaririi interne si
externe, ele vin sa formeze sistemul general de convingeri / credinte ale
unei persoane. Aceste convingeri de scenariu incep sa se dezvolte cand un
copil suporta presiune comportamentului parental din jurul sau a unui
traumatism, in deosebi in circumstantele in care exprimandu-si
sentimentele, nu ajunge neaparat la satisfacerea nevoilor sale. Prin
intermediul unei medieri cognitive ( aparare intelectuala impotriva
emotiilor inconfortabile), copilul incearca sa inteleaga sis a explice ceea
ce traieste si nevoile sale nesatisfacute, luand decizii referitoare la el
insusi, la altii si la calitatea vietii. Deciziile ‘’ eu sunt prost ‘’ si ‘’ la ce
bun sa incerc ‘’ au fost mecanismele lui Tom ptr.a face fata vietii luate in
urma cu 40 sau 44 de ani; aceste decizii sunt mentinute astazi sub forma
credintelor de scenariu.
Convingerile / credintele de scenariu sunt in mod obisnuit traite in
termini concreti, similari modului de gandire copilaresc si servesc drept

32
aparare cognitiva impotriva constientizarii selectiei emotiilor si nevoilor
nesatisfacute in copilarie.
Cu titlu de exemplu, aratam cum introiectarea definitiilor si
injonctiunilor date de parinti este utilizata concomitant cu deciziile din
copilarie ptr.a forma un scenario de viata. Astfel, o avem pe Maria, o
tanara femeie extreme de calma, care isi dezvaluie rar dorintele si
nevoile. In terapie, ea retraieste constangerea de a-i fi suprimata fericirea
si entuziasmul vietii din epoca in care ea a convietuit cu o bunica bolnava
la pat, o perioada foarte lunga de timp. Zgomotele normale ale Mariei in
timp ce se amuza, o trezeau adesea pe bunica; I se spunea atunci Mariei
ca era ‘’ rea ‘’, drept urmare ea era dojenita si pedepsita. I se repeat tot
timpul ‘’ Nu fa zgomot ‘’. Modul sau de a da sens si de a controla aceasta
situatie a fost acela de a se convinge ca dorintele sale erau de natura celor
ce fac rau altora. Ea isi continua viata sub imperiul acestei decizii cu
sotul, copiii si prietenii sai. Ea traia propriile sale pulsiuni si dorinte ca ‘’
un om rau ‘’ si le pastra in ea, neexperimentandu-le; cu toate acestea, ea
le oferea adesea si altora, deoarece ei nu reuseau sa reactioneze la ceea ce
ea avea de ascuns cu atata abilitate si atata determinare.
Ptr.a simplifica lucrurile, descriem adesea reactiile de supravietuire
precoce sau formarea convingerilor de scenario ca si cum ar fi survenit un
moment special din viata copilului. Asadar, este important sa pastram in
minte faptul ca o decizie de scenario poate fi luata intr-o perioada mai
lunga de timp. Ea poate sa profina din interactiune copilului cu niste
parinti imaginary sau, la fel de bine cu niste persoane reale, sau din
imaginatia sa, din visele sale, precum si din fapte reale. In ochii copilului,
deciziile luate par sa fie cea mai buna alegere posibila, in circumstantele
date ptr.a rezolva problema imediat. O data adoptate, convingerile de
scenario exercita o influenta asupra a ceea ce vor servi stimuli interni si
externi, cum vor fi ei interpretati si daca ei vor ceda sau nu, locul unei
actiuni. Ele devin o profetie care se auto indeplineste si datorita careia
asteptarile copilului se verifica ca fiind sigur adevarate. In concluzie,
scenariul de viata este repetitia de-a lungul vietii a evenimentelor si
reactiilor care s-au produs in copilarie.

Mentinerea scenariului

33
 Pe masura ce o persoana creste, scenariul sau de viata este
mentinut ptr.:
- a evita sa retraiasca nevoile nesatisfacute si sentimentele
corespunzatoare, suprimate in perioada in care copilul a
introiectat injoctiunile si definitiile parentale si / sau a luat
deciziile scenariului;
- a furniza un model predictiv ptr.viata si ptr.relatiile
interpersonale

Predictia este importanta, mai cu seama in cazul crizei si a

traumei; cei mai multi dintre noi considera ca fiind inconfortabil a
nu sti ceea ce urmeaza, a nu intelege ceea ce se intampla sau a
ignora cum conduita noastra va fi perceputa de ceilalti. Desi
scenariul este adesea distrugator, el furnizeaza totusi un echilibru
psihologic sau homeostazie: el ne transmite cel putin iluzia
predictibilitatii. Orice fisura in acest model predictibil genereaza
anxietate, iar noi ne organizam ptr.a evita disconfortul perceptiilor
si experientelor traite, astfelincat sa reusim sa mentionam
convingerile noastre de scenariu.
Eric Berne foloseste termenul de ‘’ scenariu ‘’ atunci cand
face referire la un plan de viata longitudinal, format din introiectii
si decizii. Daca am prezenta scenariul ca un system intrapsihic si
interpersonal, am putea observa cum acesta este trait zi dupa zi,
cum intriga sa se consolideze si cum altii sunt manipulati sa-si
ocupe rolurile pe care acesta le solicita.
Scenariul vietii devine un sistem distorsionat, autointarit, de
sentimente, ganduri si actiuni. Pe langa credintele de scenariu
( replicile lui Tom ‘’ eu sunt prost ‘’ si ‘’ la ce ma ajuta sa incerc,
oricum voi esua ‘’), sistemul de scenariu mai cuprinde si alte doua
componente legate si interdependente: manifestarile de scenariu
( Tom nu depune nici un efort ptr.a reusi ) si experientele
intaritoare (Tom isi aminteste ca a pierdut inca 4 slujbe ).

Manifestarile scenariului

34
 Cand nevoile actuale nu sunt satisfacute in viata adulta, s-ar
putea intampla ca sentimentele corelate si convingerile scenariului
sa fie stimulate ca si cum ar apartine perioadei in care scenariul a
fost scris. Atunci, este probabil ca persoana sa se angajeze in
comportamente destinate sa verifice convingerile scenariului.
Acestea sunt acele comportamente pe care le numim manifestarile
scenariului, care pot include orice comportamente observabile
( alegerea cuvintelor, secvente de fraze, tonul vocii, manifestari
emeotionale, gesturi si miscari ale corpului ) care sunt atat
manifestari directe ale convingerilor scenariului cat si nevoi si
sentimente refulate ( process intrapsihic ). O persoana poate
reactiona intr-o maniera definite de convingerile scenariului,
spunand de exemplu, ‘’ eu nu stiu ‘’ atunci cand ea gandeste ‘’ eu
sunt proasta ‘’ sau invers intr-o maniera care o va apara, sub raport
social, de convingerile sale de scenariu: de exemplu, fiind un
excellent elev, obtinand multe diplome ptr.a disimula convingerea
‘’ eu sunt proasta ‘’ in ochii altora.
Copiii testeaza o gama variata de comportamente in timpul
copilariei ptr.a-l descoperi pe cel care provoaca reactii, confirmand
ceea ce cred ei. Reactiile in sensul confirmarii, reduc anxietatea si
modeleaza repertoriul de comportamente, in timp ce reactiile de
non-confirmare se pregatesc probabil sa fie indepartate. Prin
urmare, copilul stabileste un grup specific de comportamente
cuprinzand manifestarile emotionale si le utilizeaza repetitive, in
deosebi in situatiile in care convingerile scenariului sunt cele mai
active.
Aceste comportamente se intand si in viata adulta si spun
perseverant povestea mediului scolar si a sistemului familial
originar.
Copil fiind, Janne, a decis ca ea nu va obtine ceea ce-si
doreste si a invatat mai degraba sa rada decat sa resimta frecvent
proasta dispozitie. Adult fiind, Ioana solicita rar ceea ce vrea si de
fiecare data cand cere ceva, ea o face razand. Rasul o ajuta sa-si
aminteasca ei insasi de a nu fi deceptionata cand prezicerea sa ( ‘’
Eu nu voi avea ce doresc ‘’) se va adeveri intocmai. Rasul sau
transmite in mod egal altora faptul ca ea nu se asteapta cu adevarat

35
ca ei sa ia in serios cererea sa si altfel prezicerea sa este pregatita sa
fie realizata.
Printre manifestarile scenariului, exista reactiile fiziologice
individuale, care vin in plus sau in locul comportamentelor vizibile.
Aceste experiente traite nu sunt usor observabile; cu toate acestea,
persoana poate sa le expuna: crampe la stomac, incordari
musculare, dureri de cap, colita – o imensitate de reactii somatice
ale convingerilor scenariului si refularii nevoilor si sentimentelor.
Tensiunile corporale ajuta la mentinerea nevoilor,
amintirilor, sentimentelor si reactiilor si in acelasi timp, la
mentinerea lor in afara constientizarii. Persoanele care au
numeroase boli sau acuze somatice cred adesea ca ele au ‘’ ceva
care schioapata ‘’ in ele si utilizeaza simptomul fizic ptr.a intari
convingerea – o aparare cognitive care, la randul sau, serveste la
mentinerea intacta a sistemului scenariului.
Manifestarile scenariului cuprind in mod egal fantasmele in
care individual isi imagineaza comportamente, ale sale sau ale
altcuiva, care sprijina convingerile sale de scenariu. Jeanne, a carei
convingere de scenariu este aceea ca ea nu va avea ce isi doreste,
isi imagineaza oamenii fara reactie in ceea ce o priveste. Cand ea
isi da seama ca i-ar placea ca sotul ei sa-si aminteasca data
aniversarii sale, ea si-l imagineaza revenind acasa cu mainile goale
sau ca fiind hotarat sa lucreze pana tarziu la birou in seara
respectiva. Aceste comportamente imaginare functioneaza la fel de
eficace ca si comportamentele reale, ducand la intarirea
convingerilor si a sentimentelor de scenariu, iar uneori sunt mai
mult eficiente. Ele actioneaza asupra sistemului exact ca si cum
evenimentele s-ar fi petrecut in realitate.

Experientele intaritoare

Orice manifestare a scenariului poate avea ca rezultat o

experienta intaritoare, adica un eveniment consecutiv care
dovedeste valabilitatea convingerii de scenariu si justifica astfel
comportamentul apartinand manifestarilor scenariului.

36
 Experientele intaritoare sunt o colectie de amintiri incarcate
emotional, reale sau imaginare, referitoare la comportamentele
proprii sau ale altora; o colectie de trairi corporale interioare sau
relicve fantasmatice, onirice sau halucinatorii. Experientele
intaritoare servesc ca mechanism retroactive destinat sa
consolideze convingerile de scenariu; dar amintirile care intaresc
convingerile de scenario sunt acceptate si retinute cu usurinta. Cat
despre amintirile care anuleaza convingerile de scenariu, ele vor fi
refuzate sau uitate, deoarece ar risca sa sfideze convingerea si
ansamblul procesului de aparare.
Iata un alt exemplu de sistem al scenariului care ilustreaza
interactiunea dintre convingeri / sentimente de scenariu,
manifestari de scenariu si experiente intaritoare. La nasterea surorii
sale gemene, Luiza ia o decizie – fondata prin ingrijirile primate de
geamana bolnava si pe propria sa ‘’ evictiune ‘’ – este bine de stiut
ca ea ( Luiza ) nu era importanta. In perioada in care mama sa
suferea o mare presiune emotionala si era indisponibila pe plan
psihologic, tatal sau era adesea absent. Decizia precoce ‘’ eu nu
sunt importanta ‘’ a fost consolidate de nasterea fiecarui copil care
a urmat si de-a lungul situatiilor domestic traumatizante in care,
Luiza fiind cea mai mare, nevoile sale au fost ignorate. Ea a
povestit in timpul terapiei ca a trait adesea atitudinea non – verbala
a parintilor sai ca si injonctiunea ‘’ de a nu fi importanta ‘’. La o
varsta precoce, ea descopera ca una dintre solutiile la problema de
a nu fi importanta, era sa aiba grija de ceilalti, frate, surori si
parinti. Acest lucru ar face posibila multumirea unora vizavi de
nevoile lor, chiar daca ea insasi nu conta cu adevarat. In viata sa de
adult, decizia Luizei se reflecta in alegerea unei cariere in profesiile
de sprijin. Atitudinea sa generala era una de tacere si retragere,
supusa fata de altii. Raspunsul social al altora era de a ignora si
adesea ea nu obtinea ceea ce-si dorea, de unde a rezultat intarirea
convingerii sale de a fi mai putin importanta decat altii.
Comportamentul sau afectiv era evidentiat de tristetea imbinata cu
episoadele de depresie si / sau de dureri severe de cap. In privinta
vietii sale imaginare, ea se focaliza adesea pe convingerea ca daca
ar fi sufficient de buna ptr.cineva, acel cineva ar iubi-o si ar avea

37
grija de ea. Tema opusa fiind, din cand in cand, fantasma unui
sfarsit solitar, sarac si fara dragoste.

Scenariile interconectate

Familia de origine a Luizei a furnizat matricea in interiorul

careia s-a dezvoltat sistemul sau de scenariu. In consecinta, el era
previzibil atunci cand ea gasea un partener cu care sa-si cladeasca o
familie a ei, insa acel cineva trebuia sa corespunda cu minutiozitate
sistemului sau de scenariu. Familia sa de origine, cat si relatia
actuala cu sotul si copiii sai pot fi considerate sisteme de scenariu
interconectate in care membrii familiei sunt tentati sa traiasca
respectivele scenarii.
In astfel de sisteme interconectate, fiecare persoana
influenteaza si este influentata de comportamentul altor membri ai
familiei care procura experiente intaritoare, confirmand
convingerile scenariului.
Acasa, comportamentul Luizei se evidentia adesea prin lungi
perioade de tacere, ea petrecandu-si timpul singura, citind, fara a
initia vreo conversatie cu William, sotul sau. Atunci cand cand
aceasta isi dorea sa comunice cu Luiza, el utiliza comportamentul
ei ca experienta intaritoare ptr.a-si confirma propria sa convingere
de scenariu ‘’ exista ceva care schioapata in mine ‘’. In timpul
secventelor silentioase ale Luizei, William isi imagina diverse
lucruri pe care le-a facut poate anapoda, cautand motive ptr.care
astfel Luiza sa-l evite. Din fiecare fantasma, el aduna probe
suplimentare in vederea sustinerii convingerii sale de scenariu.
Apoi, el se apara contra convingerii sale, vorbindu-I sotiei si fiului
sau intr-o maniera colerica, despre ceea ce ei au facut anapoda.
Luiza, la randul ei, folosea amintirea criticilor colerice ale lui
William ptr.a-si consolida convingerea ‘’ eu nu sunt importanta ‘’
si se retragea, furnizand un sprijin suplimentar convingerii
scenariului sotului sau. La serviciu, Luiza rumina criticile adresate
de William seara, fiecare amintire servind la stimularea tristetii si
furiei sale din copilarie, asadar a vechilor sale decizii de scenariu.
Ptr.a refula vechile sentimente, ea se ostenea ptr.William sa fie
multumit, anticipand tot ce ea ar fi putu sa faca ptr.a-i face placere,

38
asteptandu-se in acelasi timp ca nici unul dintre eforturile sale sa
nu functioneze pe termen lung.
Sistemul scenariilor interconectate ne ajuta sa intelegem cum
fiecare membru al familiei sustine si ajuta pe altii zi de zi, facand
sa functioneze convingerile lor de scenariu. El descrie dimanicile
familiilor sau grupurilor disfunctionale atat pe plan interpersonal,
cat si intrapersonal. Fiecare dintre aceste convingeri de scenariu ale
unei persoane expune un punct de vedere diferit desprea ea insasi si
despre altii si nu in ultimul rand despre calitatea vietii. Ptr. a se
angaja intr-o manifestare de scenariu, persoanele trebuie sa
conteste alte opinii; ele vor mentine frecvent comportamentul lor
ca fiind singura modalitate sau singura modalitate naturala de a
reactiona. Atunci cand sunt utilizate social manifestarile scenarice
au cele mai mari sanse de a ceda locul trairilor interpersonale care,
la randul lor, sunt guvernate de convingerile de scenariu pe care le
vor consolida. Astfel, sistemul de scenariu se gaseste distorsionat si
se auto consolideaza prin operarea celor trei subsisteme ale sale,
correlate si interdependente: convingeri / sentimente de scenariu,
manifestari scenarice si experiente intaritoare.
Sistemul de scenariu serveste drept apararea impotriva
constientizarii experientelor traite, nevoilor si emotiilor din
copilarie, in acelasi timp cu repetarea trecutului.
Parcurgand scenariul noi limitam optiunile noastre si
reducem aptitudinea noastra de a reactiona cu suplete la stress si
crize, care apartin inevitabil conditiei umane. Sub stres, perceptiile
eronate si asteptarile starilor Eului arheopsihic ( Copil ) si
exteropsihic (Parinte) neintegrate impugn vechile scheme de
reactie – scheme care au fost utile, ba chiar necesare intr-o epoca
data, dar care astazi, nu functioneaza deloc si sunt
autodistrugatoare.
Ptr.a schimba aceste scheme, persoana trebuie sa integreze
starile Eu-lui, sa renunte la perceptiile si asteptarile rigide, vechi,
ptr.a se indrepta catre un mod de viata bazat pe contact.

39