UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE,

ADMINISTRATIVE ŞI ALE COMUNICĂRII

RECENZIE

Cum să faci lucrurile cu vorbe

J.L. Austin

Studenta:
Specializare Master: Publicitate, An 2

2010
 RECENZIE

Cum să faci lucrurile cu vorbe, cu titlul original How to do Things with Words, este
una dintre cele mai influnte lucrări, al filozofului englez John Langshaw Austin, autor din
spaţiul anglo-saxon. Acesta carte este citată şi analizată de specialiştii în pragmatică şi de
foarte mulţi filosofi ai limbajului.
J. L . Austin era un profesor de filozofie, iar lucrările şi cursurile lui au fost adunate de
studenţii lui şi publicate postum. S-a născut în 1911 şi a urmat cursurile Universităţii Oxford,
urmând ca în 1952 să predea la această universitate.

"Originalitatea gândirii sale se diferenţiază prin concepţia sa despre limbaj de curentul

filosofilor de la Cambridge. Aceştia abordau limbajul pornind de la logică şi erau obsedaţi de
ideea utopică a unei limbi ideale. Prin comparaţie, meritul lui Austin constă tocmai în analiza
limbajului curent, al conversaţiei curente. Este unul dintre fondatorii unei noi ştiinţe
lingvistice, pragmatica1”. Moartea lui din 1960, reprezinta o pierdere pentru filozofia
limbajului.

Lucrarea Cum să faci lucrurile cu vorbe a fost publicată în România de editura

Paralela 45, Bucureşti, fiind tradusă în limba româna de către Sorana Corneanu, prefaţa de
Vlad Alexandrescu, în anul 2003. Face parte din colecţia de studii socio-umane. Pentru prima
oara acestă carte a fost publicată în limba engleză prin intermediul presei de la Universitatea
Oxford.

Impactul care l-a avut acestă carte asupra cititorilor săi, de la bun început a fost titlul
cărţii care ne atrage atenţia asupra formei de exprimare. Fiind o carte cu un număr redus de
pagini, uşor de parcurs care îţi menţine interesul pentru subiectului ei. Numărul de pagini al
acestei lucrări este de 160, inclunzând şi prefaţa, apendixul şi cuprinsul.

Tematica acestei lucrări, aşa cum propune şi autorul este de a depăşii concepţia care
împarte propoziţiile în afirmaţii. Cartea oferă o nouă perspectivă asupra necesităţii acordării
unei atenţii cât mai mari filozofiei limbajului. Cartea lui J.L. Austin prezintă concepţia despre
limbaj. Comunicarea lingvistică este concepută ca un act complex, în care apar prezentate
1
http://ro.wikipedia.org/wiki/John_Langshaw_Austin
pentru prima oară cele trei aspecte diferite ale limbajului: locuţionar, ilocuţionar şi
perlocuţionar. Cartea este adresată specialiştilor în comunicare şi studenţiolor care au
posibilitatea să parcurgă o analiză a limbajului curent.
Provenienţa cărţii este din transcrierile filosofilor şi studenţilor acestuia din coferinţele
ţinute de Austin la Harvard în 1955, la Berkley în 1958 şi la Oxford între 1952 şi 1954.
Foloseşte limbajul ca acţiune şi abordează teoria actelor de vorbire (Speech acts). Lucrarea s-a
făcut cunoscută datorită analizei critice realizate de J.R. Searle (filozof American şi student al
profesorului Austin la Universitatea Oxford)

Cartea este structurata pe mai multe capitole bine definite:

 i. Performative şi constative
 ii. Condiţii de reuşită a performativelor
 iii. Nereuşite: Rateuri
 iv. Nereusite: Abuzuri
 v. Criterii posibile ale performativelor
 vi. Performative explicite
 vii. Verbe performative explicite
 viii. Acte locutorii, ilocutorii şi perlocutorii
 ix. Distincţii între actul ilocutoriu şi cel perlocutoriu
 x. „În spunerea...” vs. „Prin spunerea...”
 xi. Afirmaţii, performative şi forţa ilocutorie
 xii. Clase de forţă ilocutorie.

Prefaţa acestei lucrări este deasemenea complexă având informaţii importante şi

interesante despre istoria acestei publicaţii şi cum s-a ajuns la această forma a operei.
Cuvântul înainte al acestei cărţi cuprinde descrierea autorului realizată de Vlad Alexandrescu,
prefata la a doua ediţie realizată de Marina Sbisa. J.O. Urmson concepe prefata la prima ediţie
contribuind şi la prefata celei de a doua ediţie.

Primele capitole ale acestei cărţi cuprinde o introducere în analiza limbajului curent.
J.L. Austin descrie din punctul lui de vedere ce reprezintă „afirmaţia” dar ţine cont şi de
opiniile filosifilor din acea perioada. Ne îndeamnă să credem că afirmaţiile sunt simple
propoziţii care pot fii rostite fără a avea ulterior o anumită reacţie. Enunţurile constative sunt
definite de Austin ca fiind asertive, declarative; ele descriu lucruri sau evenimente reale şi pot
fi calificate drept adevarate sau false. Spre deosebire de ele, enunturile performative
reprezintă „performarea unei acţiuni“ 2. Condiţiile de reuşită sau nereuşita ale unui enunţ
performativ. Gramatica pentru autor este esenţială în această lucrare şi foloseşte enunţuri
banale la persoana întâi singular, indicativ prezent cu diateză activă. Inclusiv verbele “Botez”,
“Da, vreau” şi “Pun pariu”.
Expemplele abordate de autor în această carte sunt aceleşi, dar mai ales uşor de reţinut
şi de comparat pentru a fi mai uşoară lecturată. Căsătoria, pariul şi botezul sunt acţiunile care
sunt expuse în diferite ipoztaze pentru întelegerea mai bună a tematicii.

Enunţurile simple le face cunoscute autorul ca fiind performatoare sau performative şi

se prezint ca afirmaţii. Ne demonstrează cu exemplele abordate că afirmaţiile trebuie făcute în
circumstanţe potrivite. Actele performative (exmplul dat de autor este promisiunea) sunt
folosite sub formula de rateuri sau abuzuri ("Numesc acest vas cu numele Queen Elizabeth";
nu înseamnă nimic altceva decât faptul că îi dai un nume nou.) Exemplul demonstrează că
anumite propoziţii sunt folosite altfel decât pentru a descrie sau a afirma că cineva face ceva,
ci chiar pentru a face un anumit lucru.

Pentru enunţurile care se dovedesc a fi rateuri, autorul consideră ca acestea pot

reprezenta şi o îndeplinire proastă care la final se consideră anulată. (ex. O persoana care nu
este desemnată să numească vasul, deşii o face este considerat un rateu, chiar dacă această
persoana a spart şi sticla şi a numit vasul Queen Elizabeth).

Cartea este împarţită în două mari categorii care cuprinde primele şapte capitole
analiza enunţului constiv versus performativ. Ultimele cinci capitole, partea a doua a
cărţiicuprinde cele trei acte importante, actul locuţionar, ilocutionar şi perlocuţionar,
prezentate cu ajutorul exemplelor şi verbelor iniţiale.

În capitolul doi al acestei cărţi ne este explicată o schemă care arată Neregulile şi
Piedicile într-o acţiune.

Ne sunt prezentate pe parcursul următoarelor capitole sentimentele, gândurile şi

intenţiile. Distincţia „performativ – constativ” care ne ajută în limbajul uzual ne arată care
este diferenţa dintre a face şi a spune. (afirmaţii care implică adevărul altor afirmaţii, cele trei
categorii folosite de autor sunt: implicarea, subîntelegerea şi presupusul).

Performativul explicit foloseste următoarele instrumente: modul, tonul vocii, cadenţa,

accentuarea, adverbele şi expresiile adverbiale, pariculele de legătură şi circumstanţele

2
p. 27, Cum să faci lucrurile cu vorbe, J.L. Austin
enunţului sunt explicate de autor pentru ca cei care lecturează această operă să înteleagă mai
bine sensul lor.

J.L. Austin aminteşte deasemenea foarte mult în lucrarea sa despre locuţie, ilocuţie,
perlocuţie. Remele sunt subclase ale femelor care sunt subclase ale fonelor. Producerea
tuturor acestor trei paşi este de fapt realizarea unei locuţii; reprezintă chiar actul de a spune
ceva; în acest sens foloseşte componente precum fonetica, componenţă fatică şi una retică,
acestea fiind denumite şi fone, feme şi reme. Punerea unei întrebări reprezintă ceea ce Austin
numeşte un act ilocuţionar sau mai bine definit forţa convenţională cu care este rostit un
enunţ. A solicita un răspuns e ceea ce Austin numeşte un act perlocuţionar. Dacă cineva
reuşeşte o perlocuţie, trebuie să treacă întâi prin fazele intermediare ale ilocuţiei şi locuţiei.
Corespondenta dintre aceste doua mari teorii este formulata de autor astfel: intr-un enunt
constativ „ne concentram asupra aspectelor locutionare“, iar intr-un enunt performativ „tinem
cont mai ales de forta ilocutionara a enuntului“. 3

Teoria actelor de vorbire (speech acts) se ocupă mai ales de cele trei procese, de
locuţie, ilocuţie şi perlocuţie, decât de fone, feme şi reme. Ultimele capitole ale lucrării
evaluate au ca rezultat important asupra forţelor ilocutorii. Enunţurile sunt prezentate în cinci
clase generale în funţie de forţa lor ilocutorie: promisive, exercitive, verdictive,
comportamentive, expozitive.

Exemplele folosite pentru toate cele cinci grupe sunt prezentate într-o formă accesibilă
tuturor, uşor de remarcat detaliile şi punctele importante. Sunt exemplificate diferite enunţuri
şi verbe uzuale folosite de toată lumea şi apoi explicate întelesul şi forma în care să se
folosească.

Scrisă într-un stil plăcut şi problematizant, şi beneficiind de traducerea fluentă şi

inspirată datorată Soranei Corneanu, lucrarea Cum să faci lucruri cu vorbe, de J.L. Austin,
reprezintă un indiscutabil eveniment editorial.
Concluziile finale ale acestei recenzii este că această carte are un impact pozitiv asupra
cititorului. Este relativ uşor de lecturat, cu riscul de a pierde înţelesul cuvintelor repetate de
nenumărate ori pentru exemplificarea mai concisă e evenimentelor, bine structurată cu
exemplificări utile şi actuale. Oferă informaţii interesante şi o viziune mult mai clară asupra
ceea ce înseamnă limbajul uzual, şi modurile de înţelegere a enunţurilor. Pentru că interesul a
devenit tot mai pronunţat pentru modulele şi cursurile de pragmatică de la facultăţile de litere
şi cele de filosofie această lucrare vine în ajtorul profesorilor universitari precum şi stunţilor
3
p. 131, Cum să f aci lucrurile cu vorbe, J.L. Austin.
pentru accentuarea acestui subiect şi materii. Enunţuri precum: „Pisica se joacă în iarba”,
„pisica alearga”, „las moştenire”, „da, vreau”, „promit” şi multe alte enunturi sunt des
întalnite în această lucrare. Persoanele care apar în descrierea cărţii sunt doar prin intermediul
activităţii enunţate. Acest lucru se întamplă şi în limbajul actual.
Un punct forte al lucrării este repezentat de impactul pozitiv al acestor exemplelor
asupra cititorului. en schimb în ceea ce priveşte „aplicaţiile” întâlnite în lucrare, utilitatea
acestora este discutabilă. În general sunt prezentate întrebări legate limbaj şi câteva afirmaţii,
sfaturi, paşi de urmat, care reprezintă răspunsul la întrebări. Această metodă reprezintă
răspunsul autorului vizavi de anumite aspecte, răspuns care este menit să asigure succesul
unei acţiuni şi conversaţii reusite. O astfel de abordare cred că nu este foarte eficientă, iar
atenţia cititorului nu cred că este atrasă în mod special de acest aspect. Soluţiile optime se
bazează pe fundamente practice generale şi sunt adoptate în funcţie de contextul particular al
fiecărei situaţii.
Această carte, datorită faptului că este uşor de lecturat şi datorită numeroaselor
exemple, poate fi citită cu plăcere atât de cei interesaţi de filosofiei limbajului, cei interesaţi
de pragmatică cât şi de cei mai puţin interesaţi.

În general cartea a avut un impact pozitiv asupra mea, combinând aspectele teoretice,
raţionale, cu exemplele practice, interesante, uşor de „digerat”, rezultând o mult mai bună
percepţie asupra întregului conţinut informaţional. Experienţa în domeniu a autorului şi a
filozofilor care au contribuit la realizarea acestei teze, îmi stârneşste curiozitatea asupra
conferinţelor realizate de profesorul J.L Austin precum şi cursurile predate în acea perioada la
universităţi de renume. Abilităţile sale de exprimare contribuie foarte mult la calitatea
textului, care excelează atât din punctul de vedere al formei cât şi a conţinutului. Persoanele
care au selecţionat textele ce armau a fi publicate au ales cele mai importante şi mai explicite
dintre acestea pentru ca acesta să fie de ajutor specialiştilor dar şi curioşilor.