A C A D E MIA ROMÂ NĂ

INstItutul DE lINgvIstICĂ „IORgu IORDAN – Al. ROsEttI”

gRAMAtICA
de bAzĂ a
lIMbII
ROMÂNE
 sUBsTaNTIVUl ŞI GRUPUl NOMINal (GN)

1. Caracteristici generale

Substantivul reprezintă o clasă lexico-gramaticală deschisă (care poate primi oricând noi
membri, împrumutaţi sau formaţi în limba română), delimitată prin câteva caracteristici
semantico-referenţiale şi gramaticale.
● Semantico-referenţial, denumeşte indivizi, în sens larg, fie neindividualizaţi,
organizaţi în subclase pe baza unor particularităţi comune (casă, copil, buchet, apă),
fie unici (Ion, Bucureşti, Ceahlău).
● Morfologic, prezintă flexiune de număr şi de caz, nu şi de gen, acesta din urmă fiind
o trăsătură inerentă a substantivului; valorile de număr sau/şi de caz (G-D) pot fi
exprimate sintetic, dar şi analitic (cu ajutorul mărcii lui sau al prepoziţiei).
● Sintactic, reprezintă centrul grupului nominal, combinându-se, în această calitate, cu
articolul şi cu alţi determinanţi (un copil, acest copil), precum şi cu modificatori (carte
frumoasă, cartea din bibliotecă), cuantificatori (aceşti trei copii), posesori (cartea
Mariei) sau complemente, în situaţii speciale (citirea cărţii, tristeţea lui Ion).
Substantivul prototipic este substantivul comun care desemnează un referent concret
şi care are o flexiune regulată în raport cu numărul şi cu cazul (carte, student, telefon).
În comparaţie cu substantivul prototipic, alte substantive, neprototipice, prezintă un
sens special care are relevanţă în plan gramatical, categoriile gramaticale cunoscând
restricţii în realizarea opoziţiilor semnificative. Sunt neprototipice prin sens şi prin
comportamentul morfosintactic substantivele proprii (Maria), masive (apă), abstracte
(curaj), colective (familie), personale (student), relaţionale (frate), substantivele
postverbale (plecare) şi postadjectivale (tristeţe); vezi infra, 3.

2. Flexiunea substantivului

Categoriile gramaticale ale substantivului sunt: genul, numărul şi cazul. Cu excepţia genului,
celelalte categorii gramaticale sunt categorii flexionare, ceea ce înseamnă că forma
substantivului se schimbă în flexiune în raport cu acestea.
Categoriile gramaticale ale substantivului prototipic sunt evidenţiate prin afixe / flective:
desinenţă sau/şi articol definit. În analiza morfematică a substantivului, se detaşează
morfemul-flectiv, care are sens gramatical, şi morfemul-radical, cu sens lexical. Astfel,
în formele de N-A casă, case, se recunoaşte radicalul cas- şi flectivul -ă, care indică
genul feminin, numărul singular, cazul nominativ sau acuzativ (în funcţie de context),
respectiv -e, care indică aceleaşi valori gramaticale de gen şi de caz ca şi -ă, dar
numărul plural. În forma de G-D casei, se detaşează radicalul cas- şi flectivul -ei format
din morfemul-desinenţă -e-, care indică valorile de gen, număr şi caz, şi articolul
definit -i, specific substantivelor feminine, la cazul genitiv sau dativ (în funcţie de
50 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

context), numărul singular. În formele casa, casele, se disting flectivele -a (articolul -a

substituie desinenţa), care marchează aceleaşi valori gramaticale ca -ă şi, în plus,
valoarea „determinat definit”, respectiv -e-le, primul morfem indicând aceleaşi valori
ca -e din forma case, iar -le, valoarea „determinat definit”.
Formele distincte / opoziţiile gramaticale de număr şi de caz se marchează prin
desinenţe, iar, uneori, suplimentar, şi prin alternanţe vocalice sau consonantice
condiţionate fonetic. De comparat, pentru distincţia de număr, formele brad – brazi,
ministru – miniştri, sfânt – sfinţi, măr – meri, cuvânt – cuvinte, cal – caØi, şi, pentru
distincţia de număr şi de caz, formele masă – mese, floare – flori, poartă – porţi,
puşcă – puşti; pentru marcarea cazului, vezi şi infra, 2.2.3.4.

2.1. Categoriile de gen şi de număr

2.1.1. Genul
● Clasele de gen: masculin, feminin, neutru
Substantivele se încadrează în trei clase de gen: masculin, feminin sau neutru. Genul
este inerent, deci fix, ceea ce înseamnă că substantivul nu trece de la un gen la altul.
În consecinţă, cuvinte precum student şi studentă, de exemplu, nu reprezintă forme
ale aceluiaşi substantiv, ci sunt două substantive, cel de genul feminin fiind format cu
ajutorul sufixului moţional -ă de la cel masculin.

i În raport cu student, -ă din forma substantivului studentă este sufix moţional, iar în raport cu
studente, -ă este desinenţă (vezi şi Introducere, 2.7.).

Substantivele, desemnând referenţi animaţi şi inanimaţi, au, de cele mai multe ori,
genul motivat (adică genul natural, al referentului).
În cazul substantivelor animate de gen masculin sau feminin se poate stabili uneori o
corespondenţă între genul gramatical, marcat prin desinenţe, şi sexul referentului (ex.
băiat, fată). Alteori, deşi au desinenţă de feminin, substantivele animate reflectă genul
natural (ex. tată, popă, agă). De asemenea, genul neutru cuprinde, în general,
substantive inanimate (tablou, caiet, scaun), dar există şi o serie de substantive
animate care se încadrează în clasa neutrului (animal, popor, star). Având în vedere
faptul că nu există o corespondenţă perfectă între genul substantivului şi genul
referentului, repartiţia pe genuri a substantivelor se face mai riguros pe baza distribuţiei
lor în contextul unui determinant care cunoaşte forme distincte după gen şi număr,
precum acest (sau în contextul unui adjectiv cu patru forme: bun, frumos etc.):

Masculin Feminin Neutru

ACEST lup – tablou
Singular
ACEASTĂ – masă –
ACEŞTI lupi – –
Plural
ACESTE – mese tablouri
Substantivul şi grupul nominal 51

Prin urmare, substantivele masculine sunt selectate de formele acest la singular şi

aceşti la plural, substantivele feminine sunt selecatate de formele această la singular
şi aceste la plural, iar substantivele neutre, de formele acest la singular şi aceste la
plural. Se observă că numai contextele această şi aceşti selectează câte o singură
formă: masă, respectiv lupi, de aceea ele sunt considerate specifice, altfel spus, sunt
caracteristice genului feminin, respectiv masculin. Orice substantiv care apare în unul
din aceste două contexte este indubitabil feminin sau masculin. În schimb, contextele
acest şi aceste caracterizează deopotrivă substantive masculine şi neutre la singular
şi substantive feminine şi neutre la plural, prin urmare sunt nespecifice. Reiese de aici
că substantivele neutre sunt acceptate numai în contexte nespecifice şi că numai
asocierea celor două contexte nespecifice permite distingerea clasei neutrelor (acest
tablou, aceste tablouri).

● Arhigenul
Genul substantivelor defective de singular (pluralia tantum) sau de plural (singularia
tantum) se deduce după cum se pot combina cu formele determinantului acest.
Cele care apar în contexte specifice, chiar dacă nu au forma corespondentă de număr,
sunt masculine (ochelari, zori), respectiv feminine (aloe, cinste). În schimb, cele
distribuite în contexte nespecifice – acest, aceste, întrucât nu au paradigma completă
sub aspectul numărului, nu se ştie în ce clasă se încadrează: masculin sau neutru
(curaj, spate), respectiv feminin sau neutru (aplauze, viscere). Din cauza defectivităţii
paradigmei şi a nespecificităţii genului, aceste substantive aparţin arhigenului masculin
– neutru sau arhigenului feminin – neutru.

Arhigen Arhigen
Masculin Feminin masculin – feminin –
neutru neutru
curaj
ACEST – – –
Formă de spate
singular aloe
ACEASTĂ – – –
cinste
ochelari
ACEŞTI – – –
Formă de zori
plural aplauze
ACESTE – – –
viscere

i În dicţionare, prin convenţie, substantivele care aparţin arhigenului masculin – neutru sau feminin –
neutru sunt date ca neutre, pentru că sunt inanimate.

● Genul comun
Unele substantive marcate afectiv, precum gură-cască, încurcă-lume, pierde-vară etc.,
au posibilitatea de a se combina cu oricare dintre formele de gen ale determinantului
acest (acest gură-cască, această gură-cască, aceste gură-cască, aceşti gură-cască).
Această posibilitate face ca ele să constituie o clasă specială aparţinând genului
comun.
52 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

● Substantivele epicene
Substantivele epicene sunt substantivele care denumesc generic referenţi animaţi,
indiferent de sexul acestora: girafă, rinocer, ştiucă, decan, rudă, victimă.

● Afixe care marchează genul

Afixele care exprimă genul (şi, implicit, numărul) sunt:
– desinenţa (uşă, brad[Ø], registru; case, munţi, ziduri);
– articolul definit (uşa, fata);
– desinenţa şi articolul (câinii, fetele).
În GN, genul substantivului-centru se propagă prin acord de la centru spre alţi
componenţi variabili ai grupului (determinanţi, cuantificatori, modificatori, posesori,
complemente): o uşă, unei mame, unui copil, aceşti mulţi participanţi, ţară bogată,
cartea ta, plecarea mea etc.

2.1.2. Numărul
● Substantivele numărabile vs substantivele non-numărabile
În funcţie de categoria numărului, substantivele se împart în numărabile şi non-
numărabile.
Substantivele numărabile, desemnând entităţi care prezintă trăsătura semantică
[+ Discret], adică entităţi separabile, cu limite concrete în spaţiu şi în timp, realizează
opoziţia singular – plural: carte – cărţi, munte – munţi, registru – registre.
Substantivele invariabile de tipul ochi, pui, învăţătoare sunt numărabile, deşi au formă
unică pentru singular şi plural. Dezambiguizarea se face, prin urmare, în context:
această învăţătoare, aceste învăţătoare.
Substantivele non-numărabile sunt defective de singular, fiind numite pluralia tantum
(ochelari, aplauze), sau de plural, fiind numite singularia tantum (oină, muşeţel). Clasa
non-numărabilelor este reprezentată, în special, de substantivele masive (apă, metal),
abstracte (curaj, pace) şi proprii (Radu, Bucureşti) (vezi infra, 3.1.2., 3.1.3., 3.1.9.).

● Afixe şi alternanţe fonetice care marchează numărul

Aceleaşi afixe care indică genul indică şi numărul, cele două categorii gramaticale
manifestându-se solidar (vezi supra, 2.1.1.).
Distincţiile de număr pot fi marcate, suplimentar, prin alternanţe fonetice care
afectează radicalul substantivelor:
– alternanţe consonantice: m. artist – artişti, poet – poeţi, urs – urşi;
f. muscă – muşte, poartă – porţi, poveste – poveşti;
n. ac – a3e, cârlig – cârli9e, sfeşnic – sfeşni3e;
– alternanţe vocalice: m. văr –veri, şarpe – şerpi, soare – sori;
f. cană – căni, coală – coli, masă – mese;
n. număr – numere, picior – picioare, cuvânt – cuvinte.

Uneori, radicalul suportă şi o alternanţă consonantică, şi una vocalică: m. sfânt – sfinţi,

f. poartă – porţi, n. catalog – cataloa9e.
Substantivul şi grupul nominal 53

2.2. Cazul substantivului

2.2.1. Prezentare generală
Cazul este o categorie specifică numelui / nominalului (substantiv, pronume) şi adjectivului.
Exprimă relaţiile sintactice pe care numele şi adjectivul le angajează în cadrul
grupurilor de cuvinte sau, altfel spus, restricţiile morfosintactice impuse de centrele
de grup nominalelor şi adjectivelor subordonate.
Astfel, în grupul verbal (GV), centrul verbal impune complementelor sale realizate prin
nominal restricţii de caz, cerând fie nominativul (nominativul-subiect: Vine profesorul
şi nominativul-nume predicativ: este inginer), fie acuzativul (citeşte cartea), fie dativul
(aparţine comunităţii). În grupul prepoziţional (GPrep), centrul prepoziţional impune
nominalelor vecine fie acuzativul (lângă fereastră), fie genitivul (contra Mariei), fie
dativul (graţie Mariei). În grupul nominal (GN), un centru nominal se construieşte cu
genitivul (cartea Mariei). În grupurile în care apare un adjectiv subordonat sau orice
alt component acordat (determinant, cuantificator, modificator, posesor, complement),
acestea exprimă cazul prin fenomenul de acord, fiind „constrânse” de regentul nominal
să repete cazul regentului ([lângă] fata blondă, [contra] fetei blonde, [contra] fetei
acesteia, [contra] multor intervenţii, [contra] casei tale, [contra] plecării tale). Unele
adjective şi adverbe, în calitate de centre de grup (GAdj sau GAdv), impun ele însele
o restricţie cazuală de dativ (favorabilă vieţii, proprie lingvisticii, asemenea
părinţilor), iar unele interjecţii impun acuzativul (Iată lucrarea!) sau dativul (Bravo
câştigătorilor!).

2.2.2. Contextele şi funcţiile sintactice ale cazurilor

Fiecare caz se asociază cu mai multe funcţii sintactice, dintre care numai una /
eventual, două sunt caracteristice, celelalte fiind comune mai multor cazuri.

2.2.2.1. Nominativul
(a) În raport cu verbul, apare ca subiect (S): Ion citeşte, Elevul îşi rezolvă temele, Acest
nou profesor mă intimidează, Cade zăpadă, De afară vine frig, Bate vântul.
(b) În relaţie cu un verb copulativ, apare şi ca nume predicativ (NP): El este student /
este colegul nostru / este profesorul meu de română.
(c) În relaţie cu un suport nominal (substantiv sau substitut), apare ca apoziţie, fie că
suportul stă în nominativ (Ion, colegul nostru, a obţinut locul întâi), fie în alt caz
(Cartea prietenului meu, Ion, e o surpriză pentru mine).

i În poziţiile S, NP, apoziţie, apar atât un GN monomembru, limitat la centrul grupului, cât şi un
GN complex, situaţie în care substantivul-centru poate primi determinanţi (Copilul aleargă, Acest
copil aleargă), cuantificatori (Aceşti câţiva / doi copii aleargă), modificatori de diverse tipuri
(Copilul blond aleargă după tramvai, Discuţia de ieri m-a speriat), posesori (Cartea directorului /
mea este nouă).
De reţinut că numai centrul unui GN apare în cazul nominativ (eventual, şi componentele acordate);
ceilalţi componenţi ai grupului au alte forme de caz, depinzând fie de regentul prepoziţional ([Discuţia
asupra notei] m-a speriat – prepoziţia asupra cere genitivul), fie de poziţia sintactică faţă de centrul
grupului subiect ([Cartea directorului] este nouă – constituentul directorului ocupă poziţia unui posesor
în genitiv).
54 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

2.2.2.2. Genitivul
(a) În grupul nominal (GN) prototipic ocupă poziţia unui posesor: cartea fiului nostru,
cartea lui Ion, această carte a lui Ion.

i Nu constituie centre de grup nominal prototipic: (a) substantivele derivate din verb sau din adjectiv,
situaţie în care substantivul dobândeşte trăsături aparte, explicabile prin natura verbală / adjectivală a
bazei din care derivă; (b) substantivele „relaţionale”, substantive exprimând relaţii de rudenie (fiu, frate),
de vecinătate (vecin), sociale (prieten, duşman) etc., care se deosebesc de substantivele prototipice
prin obligativitatea exprimării termenului faţă de care se stabileşte relaţia (fiul lui Ion, vecin al părinţilor,
frate cu Ion); vezi infra, 3.1.

& Ca noutate a cărţii de faţă, funcţiile sintactice din GN sunt mult diversificate: în locul atributului
tradiţional, apar determinanţi, cuantificatori, modificatori, posesori, ultima funcţie realizându-se adesea
prin genitiv; vezi infra, 4.2.4.

(b) În grupul nominal având drept centru un substantiv de provenienţă verbală / adjectivală
(derivate sufixal sau obţinute prin conversiune şi prin derivare regresivă din verb) sau
având drept centru un substantiv relaţional, ocupă poziţia unui complement al
numelui: plecarea elevului, păstrarea averii, păstrătorul tradiţiilor, tristeţea lui Ion,
cititul cărţii, fuga criminalului, fiul lui Ion, nepot al mătuşii mele.

& Ca noutate, se recunoaşte existenţa în GN a complementelor, prezente numai în cazul substantivelor

neprototipice (vezi supra), ca expresie a naturii lor „verbale” / „adjectivale” sau a naturii lor „relaţionale”.

(c) În grupul verbal (GV) cu centru un verb copulativ, genitivul nu este legat direct de verb,
ci apare ca posesor al centrului pronominal semiindependent al / a / ai / ale:
Cartea este a profesorului.

& Spre deosebire de tradiţia gramaticală, unde genitivul apărea în poziţia NP, în această carte, care
recunoaşte existenţa pronumelui semiindependent al / a / ai / ale, genitivul apare ca subordonat al unui
centru pronominal semiindependent, grupul al / a / ai / ale + genitiv / adjectiv posesiv fiind, în poziţia
NP, totdeauna analizabil: Caietul este [GNpron alCentru [profesorului / meu]Pos]NP.

(d) În grupul prepoziţional (GPrep) având drept centru o prepoziţie sau o locuţiune
prepoziţională cu regim de genitiv, ocupă poziţia de complement al prepoziţiei: (d1)
S-au năpustit [asupra copiilor], (d2) Se vor căsători [în jurul Crăciunului]).
GPrep, în ansamblu, ocupă o anumită poziţie sintactică, apărând fie cu statut de
circumstanţial (d2), fie de complement prepoziţional (d1).

& În raport cu tradiţia gramaticală, se vorbeşte, aici, de complement al prepoziţiei, căci prepoziţia,
ca şi orice alt centru de grup sintactic, impune restricţii de caz (G, D, A) şi de rol tematic (vezi Prepoziţia
şi grupul prepoziţional, 4.1.1.). Dar, ca şi în gramaticile anterioare, grupul prepoziţional se analizează
în ansamblu, nesegmentat, ca ocupând poziţii sintactice de complement, de circumstanţial etc.
Substantivul şi grupul nominal 55

i În structuri de tipul: sunt substanţe [producătoare ale bolii], sunt persoane [păstrătoare ale
tradiţiilor], având drept centru un component de origine verbală (provenit dintr-un verb tranzitiv: produc
boala, păstrează tradiţiile), centrul de grup alunecă, de la un context la altul, între interpretarea
adjectivală şi cea substantivală (persoane păstrătoare ale tradiţiilor − persoane păstrătoare fidele ale
tradiţiilor); ca atare, componentul în genitiv poate să apară drept complement (de origine verbală) al
adjectivului sau al substantivului.

i Spre deosebire de dativ, care poate funcţiona şi ca apoziţie (vezi infra, 2.2.2.3.g), în cazul genitivului,
această funcţie nu poate să apară. În construcţii ca: grădina lui Ion, [GNpron a [GN prietenului
nostru]Pos]Apoziţie, genitivul are funcţia de posesor în structura unui GN, care, în ansamblu, apare ca
apoziţie.

2.2.2.3. Dativul
(a) În grupul verbal (GV), ocupă poziţia de complement indirect: Trimit copiilor bani,
Aparţine statului, Se dedică studiului şi, rar, de circumstanţial de loc: Se aşterne
drumului.

i Tiparul cu dativ „locativ” (circumstanţial de loc) este total neproductiv în româna actuală, fiind
restrâns la câteva construcţii cu caracter fix.

(b) În grupul adjectival (GAdj), ocupă poziţia de complement indirect al adjectivului:

substanţe [folositoare vieţii], idei [dragi contemporanilor].

(c) În grupul adverbial (GAdv), ocupă poziţia de complement indirect al adverbului: El

se comportă [asemenea părinţilor].

(d) În relaţie cu o interjecţie cu regim verbal, ocupă poziţia unui complement indirect:
Bravo concurenţilor!

(e) În grupul nominal (GN) având drept centru un substantiv de provenienţă verbală sau
un substantiv relaţional, ocupă poziţia de complement al substantivului:
[GN distribuireCentru postverbal de ajutoare sinistraţilor], [GN predareaCentru postverbal limbii române
străinilor]; Ion este [GN vecinCentru subst. relaţional surorii mele].

i Tiparul sintactic (e) incluzând un substantiv relaţional este arhaic, fiind înlocuit, în româna actuală,
fie de un complement prepoziţional (El este vecin cu soră-mea), fie de un complement în genitiv (El
este un vecin al surorii mele / vecinul surorii mele).

(f) În grupul prepoziţional (GPrep), având drept centru o prepoziţie cu regim de dativ,
ocupă poziţia de complement al prepoziţiei: A reuşit [graţie profesorilor].
Grupul prepoziţional, în ansamblu, ocupă o anumită poziţie sintactică (în cazul de faţă,
de circumstanţial instrumental).

(g) Apoziţie cu suport în dativ: A reuşit graţie prietenului meu, adică lui Ion.
56 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

2.2.2.4. Acuzativul
(a) În grupul verbal (GV) având drept centru un verb tranzitiv, ocupă poziţia de
complement direct: Aprinde becul, Trimite copiii la culcare.

(b) În relaţie cu o interjecţie cu regim tranzitiv, ocupă poziţia de complement direct: Iată
profesorul!, Na-ţi cartea!

(c) În grupul prepoziţional (GPrep) având drept centru prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale
cu regim de acuzativ, ocupă poziţia de complement al prepoziţiei:

(c1) Merge [cu prietenul].

(c2) Învaţă [la Universitate].
(c3) Este mai perseverent [decât Ion].

Grupul prepoziţional, în ansamblu, ocupă, la rândul lui, fie poziţia de complement

prepoziţional (Mă gândesc la copii), fie pe cea de complement indirect (Dau ajutoare
la doi copii), fie pe cea de circumstanţial (vezi exemplele (c1), (c2)); în grupurile
adjectival (GAdj) şi adverbial (GAdv), unde există mărci de gradare şi de comparaţie
(explicite sau implicite), ajunge, prin reorganizarea comparativă (vezi Introducere,
4.1.6.), să marcheze complementul comparaţiei, complement introdus prin
conectorii decât, ca (c3).

2.2.2.5. Cazul „direct” / „neutru”

Prin caz „direct” / „neutru” se acoperă toate situaţiile în care substantivul cu formă
de N-A nu poate fi substituit printr-un clitic pronominal de acuzativ. Este un caz
„nemarcat”, căci, nefiind posibilă substituţia cu o formă pronominală, singura care
distinge N de A, în poziţia dată nu există niciun semn distinctiv al cazului.

& În tradiţia gramaticală, toate situaţiile desemnate aici prin caz neutru / direct erau interpretate ca
acuzativ (vezi exemplele de sub (a), (c)), iar, mai rar, ca nominativ-predicativ suplimentar (vezi (b)).

(a) În grupul verbal (GV) având drept centru un verb dublu tranzitiv, ocupă poziţia de
complement secundar: Mă învaţă gramatică, Mă anunţă ora plecării.

(b) În grupul verbal (GV) ocupă poziţia de complement predicativ al obiectului: L-au
ales / L-au numit preşedinte, L-au botezat Ion, Îi zice obiect secundar.

(c) În grupul verbal (GV) sau în cel adjectival (GAdj), ocupă poziţia unui circumstanţial:
Lucrează nopţile, Învaţă două ore, este bolnavă numai vinerile.

i De remarcat tendinţa de adverbializare a grupului nominal de sub (c), fără ca această conversiune
să fie completă. Grupul se substituie prin adverb (Cât lucrează / învaţă?), dar păstrează constituenţi
specifici numelui (Lucrează noaptea întreagă, E bolnavă numai vinerea asta) şi chiar flexiune de tip
substantival (Lucrează noaptea – nopţile); pentru detalii privind conversiunea subst. > adv., să se vadă
Introducere, 2.11.
Substantivul şi grupul nominal 57

2.2.2.6. Vocativul – cazul adresării

Vocativul este un caz non-sintactic, adică neîncadrat în organizarea sintactică a
propoziţiei şi neîndeplinind o anumită funcţie sintactică (vezi şi Tipuri de relaţii
sintactice, 5.). El poate constitui centrul unui grup nominal complet (cu articol definit,
cu diverşi subordonaţi: adjective propriu-zise, adjective posesive, grup prepoziţional,
cu subordonată relativă), dar nu se poate angaja în structura altor grupuri sintactice:
[GN Dragi prieteniVoc din copilărie] / [GN Dragi colegiVoc ai clasei noastre], vă aştept
cu bucurie.
[GN Iubite prieteneVoc] / [GN PrietenulVoc meu drag din copilărie], te aştept cu bucurie.
[GN Prietene dragVoc, [PRel care m-ai uitat de mult]], de ce nu-mi răspunzi la scrisori?

2.2.2.7. Concluzii
Pe baza inventarului şi a ierarhiilor stabilite (2.2.2.1. – 2.2.2.6.), putem conchide că:
● nominativul, genitivul, dativul, acuzativul, cazul direct sunt cazuri sintactice, impuse
prin relaţiile în care se angajează nominalele;
● nominativul este un caz fără prepoziţie, tipic subiectului şi numelui predicativ;
● genitivul, dativul, acuzativul sunt atât cazuri prepoziţionale, cât şi cazuri fără prepoziţie:
− genitivul neprepoziţional este tipic pentru un regent nominal;
− acuzativul neprepoziţional este tipic pentru un regent verbal şi este cazul
complementului direct;
− dativul neprepoziţional este tipic pentru un regent verbal sau pentru unul adjectival /
adverbial şi este cazul complementului indirect;
− cazul direct apare în aceleaşi contexte cu acuzativul, dar se deosebeşte de acesta
prin incapacitatea de a se substitui printr-un clitic pronominal;
● vocativul este un caz non-sintactic.

2.2.3. Marcarea cazului şi precizări asupra inventarului de cazuri

Substantivul distinge o flexiune / o declinare nearticulată şi una articulată definit.

2.2.3.1. Flexiunea substantivului nearticulat

Substantivul nearticulat este restrâns ca distribuţie, limitându-se:
– la construcţii în care se însoţeşte de componente antepuse (determinanţi,
cuantificatori, modificatori), care preiau informaţia de caz şi exprimă, singure, forma
cazuală (1)-(4);
– la construcţii prepoziţionale, după prepoziţii cu regim de acuzativ, dacă substantivul
nu este urmat de subordonaţi (5);
– la construcţii în care ocupă poziţii predicative (NP, CPO, PS), unde substantivul
poate apărea singur, fără determinanţi (6):
(1) cartea [acestui elev]
(2) contra [câtorva profesori]
(3) plecarea [primului copil]
(4) cartea [celor trei frumoşi elevi]
(5) Merge [în parc], Locuieşte [la gară].
(6) Este / ajunge profesor, L-au angajat profesor, S-a întors deputat, I-am dat plângerea
lui Ion, deputat european.
58 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

● În cadrul flexiunii substantivului nearticulat, substantivul distinge maximum două

forme cazuale, cele două realizându-se numai în flexiunea substantivelor feminine
la singular.
● Desinenţele de caz oblic (G, D) ale substantivelor feminine la singular sunt identice
(omonime) cu cele de plural: (acestei) case – (aceste, acestor) case, (acestei) porţi –
(aceste, acestor) porţi, (acestei) basmale – (aceste, acestor) basmale (vezi supra, 2.1.):

Sg. (două forme) Pl. (formă unică)

Genul
substantivului (N pl. = A pl. = G pl. = D pl.)
(N sg. = A sg.) (G sg. = D sg.)

(această) casă (acestei) case (aceste, acestor) case

Feminine (această) poartă (acestei) porţi (aceste, acestor) porţi
(această) basmaØ (acestei) basmale (aceste, acestor) basmale

Sg. (formă unică) Pl. (formă unică)

(N sg. = A sg. = G sg. = D sg.) (N pl. = A pl. = G pl. = D pl.)

● (aceşti, acestor) pomi, codri, lei,

● (acest, acestui) pomØ, codru, leu, frate
Masculine fraţi
● (acest, acestui) scaunØ, tablou, taxiØ,
şi neutre ● (acest, acestor) scaune, tablouri,
premiu
taxiuri, premii

2.2.3.2. Flexiunea substantivului articulat definit

În română, substantivul îşi ataşează enclitic articolul, acesta angajându-se în
declinare / în flexiune.
● Articolul fie dublează desinenţa de G-D a substantivului, dacă substantivul aparţine
clasei femininelor la singular ([contra] fet- + des. -e + art. -i), fie exprimă singur
valoarea de caz, preluând şi rolul unei desinenţe de caz, dacă substantivul este
masculin sau neutru la singular şi plural şi feminin la plural ([contra] socru- / frate- /
nume- + art. -lui; [contra] socri- / fraţi- / fete- / nume- + art. -lor).
● În prezenţa articolului enclitic, indiferent de genul şi de numărul substantivului, se
disting câte două forme cazuale, atât la singular, cât şi la plural:

Sg. (2 forme) Pl. (2 forme)

Genul
substantivului
(N sg. = A sg.) (G sg. = D sg.) (N pl. = A pl.) (G pl. = D pl.)
Feminine casa, poarta, casei, porţii, casele, porţile, caselor, porţilor,
basmaua basmalei basmalele basmalelor

Masculine ● pomul, codrul, ● pomului, codrului, ● pomii, codrii, ● pomilor, codrilor,

şi neutre leul, fratele leului, fratelui leii, fraţii leilor, fraţilor
● scaunul, tabloul, ● scaunului, ● scaunele, ● scaunelor,
premiul, numele tabloului, premiului, tablourile, tablourilor,
numelui premiile, premiilor, numelor
numele
Substantivul şi grupul nominal 59

2.2.3.3. Precizări asupra numărului de cazuri

Deşi numărul maxim de forme cazuale ale substantivului este două (N = A, G = D),
inventarul de cazuri este mai mare, graţie distincţiilor cazuale mai numeroase
realizate în flexiunea pronumelui personal. Pronumele personal deosebeşte, prin
forme diferite, acuzativul de nominativ (Citesc cartea – O citesc, dar Cade cartea –
Ea cade) şi are forme speciale pentru dativ; pentru valoarea de genitiv, foloseşte, în
cazul persoanelor 1 şi a 2-a sg. şi pl., formele posesivului (graţie mie / ţie, dar contra
mea / ta, şi nu *contra mie / ţie).
Cum în flexiunea pronumelui personal se disting patru forme de caz, prin analogie,
se recunoaşte acelaşi inventar de patru cazuri (N, A, G, D) şi pentru substantiv,
acceptându-se, în flexiunea substantivului, omonimia cazurilor (N = A şi G = D),
omonimie care caracterizează toate substantivele. Dacă la cele patru cazuri se
adaugă distincţiile cazuale de vocativ (vezi supra, 2.2.2.6.), se ajunge la un inventar
de cinci cazuri. Cazul direct, al şaselea, are în vedere situaţiile în care substituţia
substantivului cu pronumele personal nu se poate face, fiind, astfel, imposibilă
distingerea formală a cazurilor omonime.

2.2.3.4. Alternanţele
La marcarea cazului participă şi alternanţele (vocalice şi consonantice), modificări
ale radicalului care se asociază, în anumite condiţii fonetice, flectivului. Asocierea este
regulată pentru substantivele din fondul vechi al limbii:
a/ă, c/3 (cracă – unei crăci); a/e (masă – unei mese); oa/o, d/z (coardă – unei corzi);
a/ă, l/Ø (vale – unei văØ-i); ă/e, â/i (sămânţă – unei seminţe); sc/şt (mască – unei
măşti); şc/şt (cuşcă – unei cuşti) etc.,
dar mai puţin regulată, pentru împrumuturi:
marcă – mărci (a/ă), dar remarcă – remarci (fără alternanţă).

2.2.3.5. Marcarea analitică şi mixtă a cazurilor oblice (G, D)

În afara flexiunii cazuale sintetice (când substantivul îşi ataşează enclitic morfeme
„legate”: desinenţa cazuală, pentru substantivele feminine la singular, iar, pentru toate
situaţiile flexiunii articulate, şi articolul definit), valorile cazurilor G şi D se pot exprima
şi analitic, iar cazul G cunoaşte şi o marcare mixtă.
Marcarea analitică – la forma substantivului, care rămâne neschimbată (o formă de N-A), se
ataşează o marcă proclitică, nelegată (nu formează corp fonetic cu substantivul).
Marca proclitică poate fi prepoziţională (cartea a trei copii) sau neprepoziţională
(cartea lui Ion, nelit. ideea lui maică-mea / lui ta-su).
Marcarea mixtă (analitică şi sintetică, în acelaşi timp) – mărcii sintetice (deci formei sintetice
flexionare de genitiv) i se ataşează, în anumite contexte, o marcă sintactică proclitică
(cartea nouă a elevei vs cartea elevei).

A. MARCAREA ANALITIC-PREPOZIţIONALĂ PENTRU RELAţIA DE GENITIV ŞI DE DATIV

i Să nu se confunde marcarea analitic-prepoziţională a genitivului cu prepoziţiile care au regim

de genitiv (contra a trei elevi – contra elevilor, contra profesoarei). În contextul prepoziţiei contra,
care impune cazul genitiv, poate apărea fie o construcţie flexionară / sintetică de genitiv (elevilor,
profesoarei), unde genitivul se marchează prin morfeme legate, fie o construcţie prepoziţională (a
trei elevi), unde relaţia de genitiv se exprimă printr-un morfem prepoziţional, proclitic, nelegat.
Forma substantivului din vecinătatea mărcii analitice ([a trei] elevi) nu este de genitiv – este una
nemarcată –, dar grupul a + subst. apare în locul genitivului, ca echivalent al acestuia.
60 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

● Pentru relaţia de genitiv, mărcile prepoziţionale sunt a şi de, (pop.) la, distribuite
după anumite reguli de sistem (privind structura GN) şi preferinţe de uz stilistic.
(a) Selectarea prepoziţiei a este obligatorie atunci când primul element (sau unicul
element) al grupului nominal este invariabil sub aspectul cazului (numeral cardinal,
alţi cuantificatori invariabili, adjective antepuse invariabile, mărci graduale invariabile):
în prezenţa a doi martori, chemarea a astfel de oameni, Mă înclin în faţa a asemenea
prieteni, prin apariţia a foarte multe şi importante lucrări.
(b) Alegerea lui a este facultativă când pe prima poziţie a grupului apare un component
cantitativ variabil sub aspectul cazului:

plecarea a câţiva colegi – plecarea câtorva colegi

plecarea a mulţi colegi – plecarea multor colegi
plecarea a anumiţi colegi – plecarea anumitor colegi.

(c) Prepoziţia de este selectată în următoarele condiţii sintactico-semantice:

(c1) Regentul este un substantiv sau un adjectiv de provenienţă verbală, prepoziţia
introducând un complement al substantivului / adjectivului, în condiţiile nedeterminării
acestuia sau ale determinării non-definite (trimitere de ajutoare, căderea masivă de
zăpadă, soluţii aducătoare de profit, căutarea de anumiţi clienţi);
(c2) Nominalul precedat de prepoziţia de intră într-o relaţie de apartenenţă, diferită de
posesia prototipică prin trăsătura [− Determinat] pentru posesor (uşă de biserică,
mijloc de codru);
(c3) Nominalul precedat de prepoziţia de, cu trăsătura [− Determinat], primeşte citirea
„proprietate”, funcţionând ca modificator categorial (copil de avocat / de profesor
universitar).

i Construcţia cu de (din (c2), (c3)) nu funcţionează ca echivalent al genitivului flexionar, caracterizat,

totdeauna, prin [+ Determinat]; altfel spus, cele două construcţii se exclud, neapărând în aceleaşi condiţii
de definitudine. Numai în (c1), unde, pe lângă trăsătura [− Determinat], apare şi trăsătura [+ Determinat
nedefinit], este posibilă echivalarea construcţiei cu de cu un genitiv flexionar, dacă acesta este
determinat non-definit (căutarea de anumiţi clienţi = căutarea anumitor clienţi).

(d) În registrul popular şi familiar, în construcţii puternic condamnate de norma literară

(vezi infra, 2.2.5.5.), apare şi construcţia cu la, selectată în orice condiţii de definitudine
(din cauza la fata asta, urmările la secetă).

● Pentru relaţia de dativ, prepoziţiile selectate sunt la, rar a.

(a) La este selectat obligatoriu, indiferent de registru stilistic, când primul component al
grupului este invariabil sub aspectul cazului: Dau la cinci copii, Arunc de mâncare la
ditamai animalul, Cărţile aparţin la tot felul de oameni.
(b) La are utilizare facultativă, când primul component al grupului este variabil sub
aspectul cazului, iar regentul atribuie rolul tematic Ţintă:
A trimis la aceşti copii – acestor copii.
A dat / A oferit la şcoli – şcolilor.

i Rolul tematic Ţintă indică, pentru verbele „de atribuire” (a da, a oferi) şi „de direcţie” (a trimite),
orientarea spre o anumită direcţie / destinaţie a procesului; vezi Clase sintactice şi sintactico-
semantice de verbe, 2.2.
Substantivul şi grupul nominal 61

(c) După prepoziţiile cu regim de dativ, se foloseşte a, atunci când primul component al
grupului este invariabil: graţie a cinci directori, datorită a zece directori.

B. MARCAREA GENITIVULUI ŞI A DATIVULUI PRIN LUI PROCLITIC

Regulile actuale de folosire a mărcii proclitice lui sunt diferenţiate în funcţie de registrul
cult sau popular / familiar al limbii şi sunt legate, indiferent de registru, de două direcţii
de utilizare.
● Ca marcă a unui G-D cu trăsătura [+ Personal]:
− precedă un nume propriu masculin de persoană (meritele lui Ion, moartea lui
Vianu), dar se extinde şi la numele proprii feminine, în mod special la cele a căror
finală vocalică (alta decât a) face imposibilă adăugarea terminaţiei -eì (lui Jeni, lui
Mimi, lui Meri, lui Cati);
− precedă nume comune de rudenie (mai ales, masculine, dar şi feminine invariabile),
desemnând persoane unice (lui nenea, lui tata, lui moş Gheorghe, lui tanti),
însoţite, uneori, de clitice posesive (pop. banii lui socru-su, pop. plecarea lu’ ta-su).

● Ca marcă a unui G-D non-personal:

○ precedă numele invariabile ale lunilor anului (zilele lui ianuarie);
○ apare în cazul substantivizărilor accidentale, din metalimbaj: Misterului lui „de unde?”
îi corespunde cel al lui „încotro”? (G. Liiceanu, Uşa interzisă), Repetarea lui „de
ce” a devenit obsedantă.

i Substantivizările în metalimbaj au ca rezultat substantive de tip aparte, care nu trimit la obiecte /

entităţi din lumea exterioară, ci la fragmente din textul oral sau din cel redat grafic; vezi: repetarea lui
„de ce”, absenţa lui „pe”.

C. MARCAREA MIXTĂ A CAZULUI GENITIV

Genitivul, spre deosebire de dativ, cunoaşte atât o marcare exclusiv sintetică, „scurtă” (prin
desinenţă şi/sau articol definit), cât şi o marcare „lungă”, substantivul, cu formă
flexionară de genitiv, adăugându-şi proclitic marca sintactică al / a / ai / ale (cartea
elevului vs o carte a elevului).

& În raport cu tradiţia gramaticală, care interpreta pe al / a / ai / ale drept articol, aici apare ca marcă
sintactică pentru genitiv („cerută” obligatoriu în anumite condiţii contextuale). Apariţia lui al / a / ai / ale
nu are legătură cu „determinarea” regentului, al fiind prezent atât în contexte cu regent determinat (acest
caiet al Mariei, caietul acesta al Mariei, caietul cel nou al Mariei), cât şi în contexte cu regent
nedeterminat (este cetăţean al României, este frate vitreg al Mariei); pentru statutul lui al din structura
genitivului şi pentru diferenţierea de al-pronume semiindependent, să se vadă şi Pronumele
semiindependent al, 5.2.

i Combinarea unei mărci sintetice cu o marcă suplimentară proclitică permite să se vorbească, în cazul
genitivului, de posibilitatea unei marcări mixte (analitice şi sintetice, în acelaşi timp: al Mariei, al
profesoarei). Este posibilă şi combinarea a două mărci analitice: o carte a lui Ion, rolul sintactic al lui „pe”.
62 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

Al / A / Ai / Ale reprezintă o marcă sintactică, fiind cerută obligatoriu în toate

contextele în care genitivul nu este vecin imediat la stânga cu articolul definit legat
(nu este adiacent acestuia). Asta înseamnă că marca al / a / ai / ale apare în oricare
dintre contextele:

− elev al profesorului, acest elev al profesorului, doi elevi ai profesorului, Ion al Mariei;
− caietul nou al profesorului, caietul de istorie al profesorului;
− acesta al profesorului, câţiva ai profesorului, doi ai profesorului;
− student iniţiator al convenţiei naţionale;
− plecarea mamei şi a tatei, plecarea mamei sau a tatei.

i Să se observe că, în vecinătatea imediată stângă a lui al / a / ai / ale, apare fie un substantiv
nearticulat cu articol definit, fie un cuvânt din orice altă clasă lexico-gramaticală (nou, câţiva, doi) care
nu primeşte articol.

2.2.3.6. Marcarea vocativului

Vocativul cunoaşte:
● o marcare exclusiv prin intonaţie, forma fiind identică cu a nominativului nearticulat
(Fată, fugi de aici!, Soldat, la dreapta!) sau cu a nominativului articulat definit (colocvial
Copiii, ce mai aşteptaţi?, Fetele, imediat la culcare!);
● o marcare dublă (prin intonaţie şi desinenţă), cu desinenţe specifice.

Desinenţele specifice vocativului sunt: -e, -ule, pentru masc. sg.; -o, pentru fem. sg.;
-lor, pentru masc. şi fem. pl., desinenţe ataşate atât la substantive comune (Copile /
Copilule, vino mai repede!; Fetiţo, de ce nu-mi răspunzi?; Copiilor, la treabă!), cât şi
la substantive proprii (Ioane / Vadime / Dinescule / Mirceo / Mitreo, când te potoleşti?).

i Selecţia uneia sau a alteia dintre formele posibile răspunde unor distincţii de registru şi de uz stilistic,
formele non-desinenţiale, exceptând clasa substantivelor de adresare (domnule!), fiind preferate în
registrul formal, iar cele desinenţiale, în registrul informal, colocvial. Există şi altfel de constrângeri:
toate adjectivele substantivizate primesc desinenţa -o (Frumoaso, Minunato, Iubito, Adorato, Vicleano,
Roşcato, ce mai faci?), deşi, pentru alte substantive, selecţia lui -o este simţită ca peiorativă sau ironică
(Fato, Mătuşo, Naşo).

2.2.4. Dificultăţi
● Se impune o deosebită atenţie la distingerea valorilor gramaticale ale componentului
a, care poate funcţiona, în contexte foarte apropiate, prepoziţional (ca prepoziţie
pentru marcarea valorii de genitiv) ori ca marcă sintactică suplimentară a genitivului
(a), sau, în absenţa unui centru nominal, ca pronume semiindependent, centru al unui
grup nominal special (GNpron) (b):

(a) Împotriva a cinci profesori de română [prepoziţie] şi a tuturor profesorilor de

franceză [marcă sintactică de G], s-a făcut o plângere la direcţie.
(b) Cartea mea este nouă, a colegilor este de anul trecut.
Substantivul şi grupul nominal 63

● Corespunzător statutului lui a, diferă şi cazul nominalului:

(a) Împotriva a cinci profesori [prepoziţia cere o formă nemarcată de caz: N-A / cazul
neutru] şi a tuturor studenţilor [marca a cere genitivul; de observat marca sintetică
de caz prezentă atât în forma cuantificatorului tuturor, cât şi în forma substantivului
studenţilor];
(b) Pronumele semiindependent, centru de grup, se construieşte cu genitivul.

2.2.5. Aspecte normative

2.2.5.1. Acordul mărcii proclitice al
● Al / A / Ai / Ale se acordă în gen şi în număr cu regentul. Pentru un acord corect, se
impune stabilirea exactă a regentului.
○ Sunt corecte construcţiile: Institutul de Lingvistică al Academiei, Camera de Comerţ
a municipiului Bucureşti, dar incorecte: Institutul de Lingvistică a Academiei, Camera
de Comerţ al municipiului Bucureşti, căci centrul de grup care funcţionează ca regent
al genitivului este institutul, respectiv camera.
○ Este corectă construcţia: în jurul Crăciunului şi al datei comunicate ieri, dar incorectă
construcţia: în jurul Crăciunului şi a datei comunicate ieri, căci regentul genitivului îl
constituie locuţiunea prepoziţională în jurul (în care componentul substantival are o
formă de neutru).
● Marca proclitică al / a / ai / ale este invariabilă sub aspectul cazului; ca atare, nu-şi
modifică forma după cazul regentului.
○ Este corectă construcţia: Trimit cărţi acestei studente a facultăţii, dar incorectă
construcţia: Trimit cărţi acestei studente ale / alei facultăţii.

2.2.5.2. Absenţa lui al sau, dimpotrivă, introducerea greşită a lui al

Marca al / a / ai / ale trebuie să apară ori de câte ori genitivul nu are în imediata sa
vecinătate (la stânga) un articol definit; ca atare, apare obligatoriu în coordonarea a
două genitive.
● Sunt corecte construcţiile: contra studenţilor şi a profesorilor, plecarea profesorilor şi
a studenţilor, dar sunt incorecte construcţiile: contra studenţilor şi √ profesorilor,
plecarea profesorilor şi √ studenţilor, unde, din faţa celui de al doilea genitiv, lipseşte
marca a.
● Este corectă construcţia: graţie studenţilor şi profesorilor, dar este incorectă construcţia
graţie studenţilor şi a profesorilor, căci prepoziţia graţie are regim de dativ; or, marca
al / a / ai / ale este incompatibilă cu dativul.

2.2.5.3. Extinderea construcţiei cu lui proclitic

În registrul neliterar, lui proclitic se extinde mult dincolo de uzul acceptat de normele
literare în vigoare (vezi supra, 2.2.3.5.B), apărând în construcţii puternic condamnate
de limba literară, şi anume:
● la nume proprii feminine cu finala a (cartea lui Maria / lui Corina) şi chiar la
substantive comune (prietenul lu’ fata asta);
● la nume comune de persoană, masculine şi feminine, care, într-un context dat, se
comportă ca proprii, „trimiţând” la persoane unice (cadoul lu’ naşa, plecarea lu’ şefa’,
reţeta lu’ doctora, din cauza lu’ directoru’).
64 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

2.2.5.4. Marcarea simultană, analitică şi sintetică, a genitivului

Sunt corecte construcţiile: teza multor elevi, teza a mulţi elevi; contra câtorva profesori,
contra a câţiva profesori, unde marcarea se face fie sintetic, fie prepoziţional-analitic,
dar sunt incorecte construcţiile: teza a multor elevi, contra a câtorva profesori, unde
sunt coocurente prepoziţia a şi marca desinenţială (vezi desinenţa de G-D din forma
cantitativului: multor, câtorva).

2.2.5.5. Extinderea mărcii prepoziţional-analitice la

● În registrul popular şi familiar, construcţiile cu la, pentru marcarea dativului, se extind
dincolo de utilizările acceptate de normă (vezi supra, 2.2.3.5.A), apărând pentru orice
grup nominal şi în raport cu orice verb regent, în construcţii puternic condamnate de
limba literară, precum:

Nu-i place la bărbatul meu să muncească atâta!

Ce-i păsa la copilul meu de mine?

● În registrul popular şi familiar, se extinde construcţia cu la şi pentru marcarea

genitivului, indiferent de natura „personală” sau „nepersonală” a grupului nominal; sunt
profund incorecte construcţii ca: din cauza la guvernanţi / la medicament, urmările
la criză, mă-sa la fata asta, tivul la rochia asta.

2.2.5.6. Vocativul desinenţial

În vorbirea îngrijită sunt nerecomandabile construcţii ale vocativului precum:

● Fetele, ce mai e nou pe la voi?, Băieţii, cât mai întârziaţi?, în care apare o formă de
vocativ omonimă cu nominativul articulat definit;
● Fato, ce mai faci?, Naşo, pe unde ai mai fost?, cu desinenţa de feminin -o, selectată,
de preferinţă, în registrul familiar;
● Mirceo, / Mitreo, / Rădulescule, care mai sunt ultimele propuneri?, cu vocative ale
numelor proprii realizate desinenţial.

2.2.5.7. Greşeli de grafie

Trebuie acordată atenţie scrierii unor forme ca: ai / a-i, al / a-l, dată fiind calitatea lor
de omofone (forme cu pronunţie identică, dar care primesc, în funcţie de context, o
interpretare gramaticală diferită şi, corespunzător, o grafie diferită):

Doresc a-i salva vs salvator ai copiilor.

Doresc a-l salva vs salvator al copiilor.

2.3. Clasificarea flexionară

2.3.1. Criterii ale stabilirii claselor de flexiune
Clasele de flexiune a substantivelor se stabilesc ţinând cont de:
– realizarea opoziţiilor de număr şi de caz (genul, cum s-a arătat, nu reprezintă un
criteriu de flexiune);