Conectori sintactici şi tipuri de relaţii 331

CONJUNCŢIA

1. Caracteristici generale

Conjuncţiile alcătuiesc o clasă de forme invariabile (fără flexiune), cu rol funcţional.

● Din punct de vedere semantic, conjuncţiile nu au un sens plin, ci unul abstract,
„procedural” (indică o „regulă de folosire”, o anumită combinare a sensurilor
elementelor pe care le leagă). Unele conjuncţii de subordonare („complementizatorii”)
sunt doar mărci ale relaţiei dintre regent şi subordonat, fără a avea un sens propriu.
● Din punct de vedere morfologic, conjuncţiile sunt invariabile. Structura lor internă
poate fi netransparentă (conjuncţii simple: şi, dar, că etc.) sau li se pot identifica
elementele componente (conjuncţii compuse: ca să, ci şi; locuţiuni conjuncţionale:
pentru că, de vreme ce, chiar dacă etc.).
Unele conjuncţii intră în structuri corelative omogene, prin repetare (sau ..., sau), sau
neomogene, în combinaţii stabile de două elemente diferite (nu doar ..., ci şi; atât ...,
cât şi).
● Din punct de vedere sintactic, conjuncţiile marchează relaţii de coordonare şi de
subordonare. În relaţiile de coordonare, conjuncţiile leagă propoziţii nesubordonate
(principale) sau constituenţi sintactici (inclusiv propoziţii subordonate) dependenţi de
acelaşi centru şi ocupând, în raport cu centrul, aceeaşi poziţie ierarhică; în cele de
subordonare, leagă doar propoziţii subordonate de regentul lor.

i Clasa conjuncţiilor este relativ închisă; inventarului de bază i se adaugă însă destul de multe locuţiuni
(din cauză că, în caz că, în vreme ce etc.) şi îmbinări care tind să se fixeze şi să devină locuţiuni (cu
condiţia că, dat fiind că etc.).
Unele conjuncţii sunt simple în stadiul actual al limbii, dar au fost la origine compuse sau locuţiuni ale
căror elemente s-au sudat: deoarece, fiindcă etc.

Conjuncţia coordonatoare se plasează în general între elementele coordonate – [T1]

Conj [T2]; corelativele apar în faţa fiecărui element al relaţiei: Conj [T1] Conj [T2].

i Unele conjuncţii coordonatoare încalcă parţial regula de plasare între cei doi termeni coordonaţi,
putând fi intercalate în al doilea membru al relaţiei de coordonare: [Maria e aici], [Dana însă a plecat];
[Maria e aici], [putem deci începe concursul]. Libertatea de plasare şi alte particularităţi (v. mai jos)
arată că însă şi deci sunt mai curând conectori adverbiali decât conjuncţii propriu-zise. Vor fi totuşi
consideraţi, conform tradiţiei gramaticale şi pentru simplificarea descrierii, conjuncţii.
Se consideră în general că elementele legate de conjuncţiile coordonatoare sunt pe acelaşi plan
ierarhic, conjuncţia fiind plasată în afara relaţiei ([T1] Conj [T2]). Există şi argumente pentru a considera
că o conjuncţie se grupează sintactic cu al doilea element al relaţiei: unitatea prozodică şi posibilitatea
separării prin pauză (E ora 9 # şi Dan doarme vs *E ora 9 şi # Dan doarme), dar mai ales ireversibilitatea
termenilor. Pentru unele conjuncţii, inversarea termenilor coordonaţi modifică sensul global al enunţului
(modificându-i implicaţiile). A se compara enunţurile: Vreau să mergem la plimbare, dar afară plouă (ð
să renunţăm la plimbare!) vs Afară plouă, dar vreau să mergem la plimbare (ð să nu renunţăm la
plimbare!).
332 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

Conjuncţia subordonatoare se plasează înaintea elementului subordonat: Conj [P].

Conjuncţiile subordonatoare pot intra în construcţii corelative neomogene, cu un
component anaforic integrat sintactic în regent: [DacăConj [P plouă]]CircCond, [atunci]CircCond
plecăm.

2. Conjuncţiile coordonatoare

2.1. Tipuri de conjuncţii coordonatoare

● Conjuncţiile coordonatoare sunt de patru tipuri (reprezentând patru tipuri semantice
de coordonare): copulative, disjunctive, adversative şi concluzive. Conjuncţiile
prototipice pentru aceste tipuri sunt şi, sau, dar, deci:

Prăjitura e [[GAdj dulce] şi [GAdj bună]]NP.

Prăjitura e [[GAdj proaspătă] sau [GAdj stricată]]NP.
Prăjitura e [[GAdj proaspătă], dar [GAdj proastă]]NP.
Prăjitura e [[GAdj proaspătă], deci [GAdj bună]]NP.

Conjuncţiile coordonatoare au un sens special, indicând o „regulă de asociere”; în

cazul coordonării copulative (cea mai abstractă şi mai generală), ele arată doar că
termenii coordonaţi trebuie interpretaţi împreună, pe acelaşi plan; în cazul celei dis-
junctive, că aceştia se realizează prin excludere sau alternativ; în cazul celei adversa-
tive, că al doilea termen contrazice sau substituie pe primul; în cazul celei concluzive –
că al doilea este o concluzie sau o consecinţă a primului.
Nu trebuie să se atribuie conjuncţiilor valorile raporturilor semantice dintre propoziţiile
coordonate; conjuncţiile copulative pot să apară între termeni care se contrazic sau
sunt în raport de premisă – concluzie, dar, dacă în absenţa conjuncţiei relaţia
semantică rămâne aceeaşi, conjuncţia este copulativă, pentru că rolul său este doar
acela de a lega într-o unitate doi termeni:

Cartea e nouă şi nu veche. = Cartea e nouă, nu veche.

Ploaia se opreşte şi putem ieşi din adăpost. = Ploaia se opreşte, putem ieşi din
adăpost.

● Conjuncţiile coordonatoare prototipice sunt cele copulative şi disjunctive, care pot

apărea atât între constituenţii sintactici ai propoziţiei, cât şi între propoziţii principale.
Celelalte conjuncţii se îndepărtează, gradual, de prototip: în cazul coordonării
adversative şi al celei concluzive, se presupune o elipsă a verbului, astfel că relaţia
se stabileşte de fapt între propoziţii:

[P Prăjiturai este [GAdj proaspătă]NP], dar [P (este) [GAdj proastă]NP].

[P Prăjiturai este [GAdj proaspătă]NP]P, deci [P (este) [GAdj bună]NP].

Între grupuri cu funcţia de subiect, apar cel mai uşor conjuncţii copulative, mai rar (în
enunţuri modalizate ipotetic şi cu riscul unor oscilaţii de acord), conjuncţii disjunctive,
dar nu pot apărea adversative şi concluzive:
Conectori sintactici şi tipuri de relaţii 333

Dan şi Maria au venit.

Pot / Poate primi premiul Dan sau Maria.
*Dan dar Maria ...
*Dan deci Maria ...

& Al patrulea tip de coordonare este cel mai slab reprezentat la nivel conjuncţional. Raportul semantic
concluziv se marchează în română prin adverbe şi locuţiuni adverbiale cu rol de conectori (aşadar, prin
urmare, de aceea etc.). Doar deci a fost considerat conjuncţie, dar şi acesta este mai aproape de statutul
de adverb cu valoare de conector discursiv.

Caracteristicile coordonării prototipice sunt:

(a) recursivitatea, posibilitatea de a coordona mai mulţi constituenţi (mere şi pere şi prune;
mere sau pere sau prune);
(b) reversibilitatea, posibilitatea de a inversa ordinea constituenţilor coordonaţi (mere şi
pere = pere şi mere; la munte sau la mare = la mare sau la munte).
Cele două caracteristici nu se întâlnesc la conjuncţiile neprototipice (adversative şi
concluzive).

● Conjuncţiile coordonatoare marchează relaţia dintre constituenţii sintactici plasaţi la

acelaşi nivel. Sunt două situaţii posibile, după cum relaţia de coordonare se stabileşte:
(a) între propoziţii principale (nesubordonate, fără regent);
(b) între propoziţii şi grupuri sintactice care au acelaşi regent (centru sintactic):

(a) [P E soare] şiconj. coord. [P vremea s-a încălzit].

(b1) Constat [[căconj. subord. [P e soare]CD] şiconj. coord.[Ø conj. subord. [P vremea s-a încălzit]]]CD.
(b2) Aştept [[GN soarele] sauconj. coord. [GN ploaia]]CD.

Propoziţiile subordonate şi grupurile sintactice se pot coordona dacă îndeplinesc

aceeaşi funcţie sintactică. Coordonarea nu încalcă principiul sintactic al unicităţii,
constituenţii coordonaţi ocupând o singură poziţie:

Au venit [[GN prietenul Anei] şi [GN nepoata lui]]S.

Nu-mi amintesc [[PRel cine m-a căutat] şi [PRel ce voia]]CD.

De obicei, şi structura constituenţilor coordonaţi (tipul de grup sintactic) este similară,

dar acest lucru nu este obligatoriu:

Lucrează [[GAdv bine]CircMod şi [GPrep cu atenţie]CircMod].

Nu ştiu cine este persoana aceea [[GAdj inteligentă]Modif şi [PRel care a răspuns bine la
toate întrebările] Modif].

Modificatorii din grupul nominal şi circumstanţialele nu se coordonează, în genere,

dacă sunt de tip semantic diferit (exemplele a,b), cu unele excepţii (c):

(a) Avea un raft nou pentru cărţi. vs ? Avea un raft nou şi pentru cărţi.
(b) Mergem împreună afară. vs ? Mergem împreună şi afară.
(c) Plecăm unde vrei şi când vrei.
334 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

Coordonarea implică adesea elipsa; unele elemente comune din structurile

coordonate nu mai sunt exprimate. Al doilea predicat poate fi redus la negaţia sa:
Cerul este senin şi nu (este) înnorat. În mod frecvent se elidează conjuncţia
subordonatoare sau relativul care s-ar fi repetat într-o serie de subordonate
coordonate între ele:

Ştiu [că a plecat] şi [(că) nu s-a mai întors].

Pleacă [cine are abonament] sau [(cine) a făcut rezervare].

2.1.1. Conjuncţii copulative

Conjuncţia coordonatoare copulativă cea mai frecventă este şi. Corespondentul său în
enunţuri negative este nici. Copulative sunt şi locuţiunile precum şi, ca şi, şi cu, cu statut
insuficient fixat şi a căror utilizare este limitată la anumite contexte, precum şi corelativele
neomogene atât ..., cât şi; nu numai ..., ci / dar şi, nu numai că ..., ci / dar şi.

● Din punct de vedere semantic, conjuncţiile coordonatoare copulative indică asocierea,

legătura cea mai directă între două elemente care trebuie interpretate împreună.
Legătura poate privi o acţiune sau o proprietate comună, plasarea elementelor în
acelaşi spaţiu şi timp sau poate fi de natură logică (consecinţă, opoziţie etc.):

Ion şi Maria sunt absenţi.

Ion e inteligent şi are note bune.
În secolul al XIX-lea, s-a proclamat independenţa şi s-a creat o şcoală de pictură.
Afară plouă şi apa se adună în băltoace.
Unii muncesc şi alţii stau.

& În unele gramatici, se atribuie conjuncţiilor valorile raportului semantic dintre propoziţiile coordonate;
de aceea, se vorbeşte de un şi adversativ. De fapt, conjuncţia şi rămâne copulativă, rolul său fiind doar
de a lega într-o unitate doi termeni. În absenţa conjuncţiei, relaţia semantică rămâne aceeaşi: Unii
muncesc, alţii stau.

● Din punct de vedere sintactic, conjuncţiile copulative leagă: (a) constituenţi care au
acelaşi regent şi aceeaşi funcţie sintactică, realizaţi prin grupuri sintactice, prin
propoziţii conjuncţionale sau relative, precum şi (b) propoziţii principale. Când leagă
enunţuri (c), conjuncţiile devin conectori discursivi:

(a) (1) Am cumpărat [[GN pâine neagră] şi [GN brânză]]CD.

(2) Nu mi-a spus [nici [PConj că pleacă], nici [PConj că rămâne]]CD.
(3) Să poftească aici [[PRelcine vrea] şi [PRel are curaj]]S!
(b) (2) [P Intră în casă] şi [P aprinde lumina].
(1) [P E cald] şi [P va trebui să deschidem fereastra].
(c) E târziu. Şi nu mi se pare că mai avem ceva de făcut.

Construcţiile copulative sunt, de obicei, recurente şi adesea reversibile, permiţând

inversarea ordinii componentelor. Inversarea nu este însă posibilă (pentru că sensul
se schimbă) atunci când între cele două componente coordonate există o ordine de
succesiune în timp sau de tipul cauză – consecinţă: ?Aprinde lumina şi intră în casă,
?Va trebui să deschidem fereastra şi e cald.
Conectori sintactici şi tipuri de relaţii 335

● Conjuncţia şi apare în toate contextele sintactice posibile (între diferite tipuri de

constituenţi subordonaţi şi între propoziţii principale).

i Conjuncţia copulativă este omonimă cu semiadverbul focalizator şi, al cărui sens de bază (de
adăugare la ceva deja existent) este asemănător cu al relaţiei copulative: Vin Ion şiconj. Maria vs Vine
şisemiadverb Maria.

Şi este recurent (Culege maci şi margarete şi cicoare); în coordonarea între mai mulţi
termeni, poate fi omis, apărând de obicei în faţa ultimului element (Culege maci,
margarete şi cicoare).
Şi este folosit şi în construcţie corelativă, apărând (accentuat frastic, ca şi adverbul)
şi în faţa primului termen al seriei coordonate (Culege şi maci, şi margarete, şi
cicoare).

i La nivel discursiv se foloseşte foarte frecvent, mai ales în povestirile orale, aşa-numitul şi narativ,
conector între enunţuri care prezintă o succesiune de acţiuni şi evenimente: Şi merse voinicul mai
departe. Şi pe la apus se întâlni cu o bătrână. Şi bătrâna îi ceru ajutorul.

● Conjuncţia nici apare doar între constituenţi din propoziţii negative (a, c) sau leagă
între ele propoziţii principale negative (b, d); este folosită singură (A nici B) sau în
construcţie corelativă (nici A, nici B):

(a) Nu bea [[bere], nici [vin]].

(b) [Nu pleacă], nici [nu stă].
(c) [Nici [maşinile], nici [bicicletele]] nu puteau trece pe acolo.
(d) Nici [nu pleacă], nici [nu stă].

Nici alcătuieşte structuri reversibile şi este recurent: Nici despre Dan, nici despre
Ioana, nici despre amicul nostru nu ştim nimic.

i Semiadverbul focalizator nici, corespondentul semiadverbului şi, marchează un adaos negativ (Nu
vine nici Maria). În calitate de conector, nici nu poate fi omis (Nu bea bere, vin; Nu pleacă, nu stă etc.),
pentru că indică legătura între constituenţi. Corelativ sau necorelativ, nici acceptă întotdeauna prezenţa
conjuncţiei copulative şi – (Nici) nu pleacă şi nici nu stă –, ceea ce îl îndepărtează de statutul de
conjuncţie propriu-zisă. În această gramatică, el este totuşi considerat, pentru simplificarea expunerii,
o conjuncţie.

● Locuţiunile conjuncţionale precum şi, ca şi, la origine comparative, nu pot lega

propoziţii principale, ci doar constituenţi subordonaţi: Au stabilit data spectacolului,
precum şi / ca şi ziua repetiţiei generale.
● O construcţie aparte, hibridă, asimetrică, care apare în poziţia subiectului, are drept
conector copulativ locuţiunea şi cu şi provine din construcţii sociative (pentru care cu
este o prepoziţie caracteristică). Şi cu este echivalentul unei conjuncţii copulative, dar
impune, prin prepoziţie, cazul acuzativ pentru cel de-al doilea termen:

(a) Dana şi cu Maria au stabilit data petrecerii.

(b) Dana şi cu mine am stabilit data petrecerii.
336 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

● Corelativele copulative sunt atât ..., cât şi; nu numai ..., ci şi / dar şi, care apar între
componente sintactice dependente (a, b), la care se adaugă nu numai că ... dar şi / ci
şi între propoziţii principale (c):

(a) Aduce atât dosarele, cât şi cererile voastre.

(b) Aduce nu numai dosarele, ci şi / dar şi cererile voastre.
(c) Nu numai că doarme la ore, dar şi / ci şi visează.

Aceste corelative provin din structuri cantitative (a) şi adversative (b, c), dar şi-au
pierdut sensul iniţial.

2.1.2. Conjuncţii disjunctive

Conjuncţiile coordonatoare disjunctive sunt sau şi ori, la care se adaugă corelativele
omogene fie ..., fie.
Alte corelative omogene (adverbe cu rol de conectori sintactici) realizează, în cadrul
coordonării disjunctive, raportul alternativ: ba ..., ba ...; acum ..., acum ...; când ...,
când.

& În unele gramatici, este tratată separat o coordonare alternativă, care are totuşi foarte multe
elemente comune cu tipul disjunctiv.

● Din punct de vedere semantic, conjuncţiile coordonatoare disjunctive indică alegerea

între două sau mai multe posibilităţi. Alegerea este prezentată, în general, ca exclusivă
(posibilităţile se exclud reciproc în contextul dat), dar uneori şi ca neexclusivă, în prim-
plan fiind enumerarea de ipoteze. Între valoarea exclusivă (a) şi cea neexclusivă (b),
diferenţele nu sunt totdeauna clare, interpretarea depinzând mai ales de sensul
termenilor conectaţi şi de context (c):

(a) Va alege să fie învingător ori învins.

(b) Se poate călători la fel de bine cu maşina, cu trenul sau cu avionul.
(c) Va cumpăra biscuiţi cu miere sau cu susan?

Construcţia corelativă omogenă (sau ..., sau) permite doar lectura exclusivă, pe care
o emfatizează: Mergem sau cu trenul, sau cu avionul.

i Folosirea neexclusivă a disjunctivelor a fost apropiată de coordonarea copulativă, pe baza

contextelor în care cele două tipuri de conjuncţii se pot substitui reciproc (Se poate călători la fel de
bine cu maşina, cu trenul şi cu avionul). Echivalarea este însă posibilă doar în contextul unei enumerări,
în care coexistă asocierea şi posibilitatea de alegere.

Conjuncţiile disjunctive se folosesc şi cu valoare metalingvistică, explicativă,

introducând o explicaţie, un echivalent al unui cuvânt sau al unei expresii din text: Au
aşteptat solstiţiul, sau, mai exact, momentul în care ziua este egală cu noaptea.
Coordonarea alternativă indică alternarea în timp, realizarea succesivă a două sau
mai multe acţiuni sau stări: Ba surâde, ba se încruntă.
Conectori sintactici şi tipuri de relaţii 337

● Din punct de vedere sintactic, conjuncţiile disjunctive leagă: (a) constituenţi care au
acelaşi regent şi aceeaşi funcţie sintactică, realizaţi prin grupuri sintactice, propoziţii
conjuncţionale şi relative; (b) propoziţii principale. Foarte rar, leagă (c) enunţuri,
devenind conectori discursivi:

(a1) Merge [[GPrep la munte]Circ sau [GPrep la mare]Circ].

(a2) A greşit [[PConj pentru că a fost neatent] ori [PConj pentru că nu ştia forma corectă]]Circ.
(b) Ori [P doarme], ori [P a leşinat].
(c1) A evitat răspunsul. Sau poate nu-l ştia?
(c2) Mergi la şcoală? Sau vrei să te pedepsesc?

Conjuncţiile disjunctive sunt recurente şi produc construcţii reversibile, permiţând, în

genere, inversarea ordinii componentelor.

● Conjuncţia sau apare în toate contextele sintactice posibile (între constituenţi,

propoziţii principale, enunţuri).
Sau este recurent (Culege maci sau margarete sau cicoare); în coordonarea între
mai mulţi termeni, apare obligatoriu înainte de ultimul (Culege maci, margarete sau
cicoare). În cazul construcţiei corelative, apare şi înainte de primul termen, fiind
accentuat frastic (Culege sau maci, sau margarete, sau cicoare).

● Conjuncţia ori este perfect echivalentă cu sau, folosindu-se, în genere, pentru variaţie
stilistică, mai ales când sunt mai multe perechi coordonate disjunctiv: Soluţia
împrumutată sau inventată (de specialişti ori de nespecialişti) era provizorie.

● Pentru conjuncţia fie, este obligatorie construcţia corelativă (fie ..., fie): Cumpără fie
ziare, fie reviste.

2.1.3. Conjuncţii adversative

Conjuncţiile adversative intră în construcţii nerecursive şi asimetrice, deosebindu-se
din acest punct de vedere de conjuncţiile copulative şi disjunctive. Raportul adversativ
se stabileşte între două elemente, a căror ordine nu poate fi schimbată, pentru că ar
aduce o modificare radicală a sensului şi mai ales a implicaţiilor enunţului:

E cam scump, dar îmi place. ð Deşi e scump, îmi place (deci aş putea să-l cumpăr).
Îmi place, dar e cam scump. ð Deşi îmi place, e scump (deci probabil că nu îl cumpăr).

Conjuncţiile cu rol adversativ sunt de trei tipuri, cu valori şi apariţie în contexte

sintactice diferite: (a) de contrazicere a aşteptărilor, (b) de corectare şi substituire şi
(c) de contrast tematic:

(a) E târziu, dar nu mi-e somn.

(b) Nu e târziu, ci devreme.
(c) Pentru unii e târziu, iar pentru alţii devreme.

Conjuncţiile caracteristice pentru fiecare tip sunt: (a) dar şi însă, (b) ci, (c) iar.

● Din punct de vedere semantic, adversativele din primul tip marchează contrazicerea
(explicită sau implicită) a unei aşteptări:
338 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

A fost scump, dar s-a stricat repede. [e de aşteptat ca un lucru scump să nu se strice
repede]
Ar fi putut să rezolve problema, însă a fost leneş. [era de aşteptat să o rezolve, dar a
fost leneş şi nu a rezolvat-o]

Adversativele de corectare şi substituire introduc o aserţiune reliefând-o prin

contrazicerea unei negaţii:

Nu e harnic, ci leneş.

Adversativele de contrast tematic cuprind forma cea mai slabă a raportului adversativ,
marcând o simplă confruntare de aserţiuni, o diferenţă între două acţiuni, stări de
lucruri etc. Această diferenţă poate fi mai redusă (a) sau mai mare (b), în funcţie de
semantica propoziţiilor conectate:

(a) Ion e harnic, iar Dan e serios.

(b) Ion e harnic, iar Dan e leneş.

Adversativele de contrast suportă mai uşor inversarea termenilor coordonaţi, fără a

produce schimbări semantice majore.

● Din punct de vedere sintactic, fiecare tip de conjuncţie adversativă are restricţii proprii:
conjuncţia adversativă de contrast nu poate fi urmată imediat de verb (*unul stă, iar
merge altul). Adversativa de corecţie este întotdeauna precedată de o propoziţie
negativă.
Adversativele leagă întotdeauna propoziţii, uneori eliptice:

Conduce atent, dar (conduce) cu teamă.

Nu e simpatic, ci (e) antipatic.
Casa e mare, iar grădina (e) frumoasă.

i Conectorul însă are un comportament sintactic care îl apropie de statutul de adverb: libertate de
plasare în interiorul componentului sintactic conectat şi tendinţă (neadmisă de normă) de coocurenţă
cu dar: dar însă. Îl considerăm însă, pentru simplificarea descrierii, conjuncţie.

Dintre conjuncţiile adversative, dar funcţionează şi drept conector discursiv (de

exemplu „dar narativ”, marcând surpriza: Dar, deodată, apăru lupul!) şi marcator
conversaţional (Da’ ce-i asta?); iar are mult mai rar valori discursive (Iar apoi nu ştim
ce s-a mai întâmplat).
Alte conjuncţii şi locuţiuni adversative – or, numai că, doar că, atât că – leagă doar
propoziţii principale sau funcţionează la nivel discursiv, conectând enunţuri: Mi-a spus
să aştept, numai că n-aveam unde; Se laudă cu premiul obţinut. Atât că nu
pomeneşte de ajutorul nostru.

i Conectorul discursiv (adverbial) or – înregistrat adesea între conjuncţiile adversative – apare doar
între propoziţii principale şi mai ales între enunţuri. Or indică un raţionament şi are o semantică specială,
asociind două componente: contrast şi consecinţă (Ai greşit; or, greşeala se plăteşte).
Conectori sintactici şi tipuri de relaţii 339

2.1.4. Conjuncţii concluzive

Raportul concluziv este nerecursiv (se stabileşte doar între două elemente) şi asimetric
(ordinea acestora nu poate fi schimbată). Conjuncţia sa caracteristică este deci.

i De fapt, deci este mai curând un adverb conector decât o conjuncţie propriu-zisă, pentru că are
poziţie liberă în al doilea membru al coordonării (A greşit, îşi va cere deci scuze mâine), poate fi despărţit
prozodic prin pauză de acesta (A greşit. Deci, mâine îşi va cere scuze) şi apare coocurent cu şi (A
greşit şi deci îşi va cere scuze). Între toţi conectorii care pot introduce un raport concluziv, deci este
totuşi cel mai apropiat de statutul de conjuncţie, aşa cum este considerat în multe dicţionare şi gramatici
şi cum va fi considerat şi în această carte.

Raporturile concluzive sunt marcate în cea mai mare parte prin conectori adverbiali:
aşadar, atunci, prin urmare, în concluzie, în consecinţă, ca atare, de aceea, vasăzică.
O locuţiune conjuncţională concluzivă foarte frecventă (mai ale în oralitate) este aşa
că (A greşit, aşa că îşi cere scuze).

● Din punct de vedere semantic, conectarea concluzivă exprimă o relaţie (a) fapt –
consecinţă sau (b) premisă – concluzie, ori (c) introduce o explicaţie printr-o structură
de tip apozitiv:

(a) Plouă, deci se formează băltoace.

(b) Sunt băltoace pe jos, deci a plouat.
(c) Paginile înroşite, deci pline de greşeli, justifică nota mică.

● Din punct de vedere sintactic, raportul concluziv se realizează în genere între

propoziţii, predominant principale (uneori eliptice). Raportul explicativ de tip apoziţional
se realizează şi între constituenţi sintactici (exemplul (c) de mai sus).

Deci se foloseşte între propoziţii principale şi foarte mult (chiar în exces) la nivel
discursiv, în calitate de marcator conversaţional (Deci hai să vă răspund!).

2.2. Dificultăţi
● Unele locuţiuni conjuncţionale coordonatoare cuprind (ca formant) conjuncţii
subordonatoare (corelativele copulative nu numai că ..., ci şi / dar şi, adversativele
numai că, doar că, atât că, concluziva aşa că) sau adverbe relative (atât ..., cât şi),
putând fi confundate cu acestea.
● Conjuncţia (inclusiv conectorul discursiv) şi se poate confunda cu adverbul şi; la
început de enunţ, doar contextul şi (în versiunea orală) accentul frastic indică statutul
său de conector, legând două enunţuri – Şi apoi s-a înserat. [conector Şi] voi aţi dispă -
rut. – sau de adverb focalizator: [adverb focalizator Şi] voi aţi dispărut (nu numai invitaţii).

2.3. Aspecte normative

● Este contrar normelor ca din perechea copulativă atât ..., cât şi să nu se mai
folosească decât al doilea termen: Vom aduce documentele în copie, cât şi în original.
● Norma prevede repetarea prepoziţiei sau a mărcii posesiv-genitivale al în elementele
coordonate, dacă acestea nu sunt văzute ca un întreg: Au pantofi din piele şi din plastic
(= două tipuri de pantofi) vs Au pantofi din piele şi plastic (= pantofi cu material mixt).
340 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

● Punctuaţia componentelor coordonate are reguli destul de clare, care sunt adesea
încălcate.
○ Norma de punctuaţie cere ca înainte de şi copulativ să nu se pună virgulă: Nu ştim
unde s-au dus şi ce au făcut. Există o aparentă excepţie (atunci când înainte de şi
există o secvenţă intercalată, cuprinsă între virgule): Nu ştim unde s-au dus,
într-adevăr, şi ce au făcut.
○ Toate corelativele (omogene sau neomogene) impun apariţia virgulei între compo-
nentele coordonate:
Merge şi pe jos, şi cu maşina.
Vorbeşte ori cu el, ori cu ea.
Legea se discută atât astăzi, cât şi mâine.
○ Constituenţii sintactici legaţi prin disjunctivele necorelative (sau, ori) nu trebuie
despărţiţi prin virgulă. Totuşi, sau şi ori explicative şi de exemplificare (echivalente cu
adică) pot fi precedate de virgule care marchează o intonaţie parantetică: Foloseşte
Google, sau mai bine zis principalul motor de căutare.
○ Constituenţii sintactici legaţi prin conjuncţii adversative sunt întotdeauna despărţiţi prin
virgulă.
○ Între conjuncţii şi al doilea termen al coordonării nu se face pauză şi nu se pune
virgulă:
[A înţeles], dar [mai aşteaptă] (nu: A înţeles, dar, mai aşteaptă).
● Nu este recomandabilă acumularea mai multor raporturi adversative în acelaşi enunţ:
Vine mâine, dar s-ar putea să întârzie, însă încearcă să prindă trenul de dimineaţă.
O asemenea construcţie poate crea confuzii, dificultăţi de înţelegere.
● Sunt greşite construcţiile pleonastice dar însă, deci aşadar etc.

3. Conjuncţiile subordonatoare

Relaţiile de subordonare pot fi exprimate cu ajutorul conjuncţiilor circumstanţiale sau

al conjuncţiilor necircumstanţiale. Conjuncţiile circumstanţiale marchează
circumstanţialele realizate propoziţional (M-a ajutat, [PConj deşiConj [P nu mă
cunoştea]]CircConc), iar cele necircumstanţiale marchează complementele realizate
propoziţional (Ştia [PConj căConj [Pva fi refuzat]]CD).

i Pentru conjuncţia necircumstanţială se foloseşte şi termenul de complementizator. În gramaticile

recente, complementizatorul este analizat drept centru funcţional al grupului complementizator (al
propoziţiei subordonate).

3.1. Conjuncţiile subordonatoare circumstanţiale

3.1.1. Trăsături sintactice ale conjuncţiilor subordonatoare circumstanţiale
Conjuncţiile subordonatoare circumstanţiale se deosebesc de cele coordonatoare prin
câteva trăsături sintactice. Astfel, numai conjuncţiile subordonatoare, nu şi cele
coordonatoare, prezintă caracteristicile următoare:
Conectori sintactici şi tipuri de relaţii 341

(a) se pot asocia cu un semiadverb: Îţi spun numai dacă mă rogi, dar: *Au venit ieri numai
şi au plecat astăzi;
(b) se pot asocia cu o conjuncţie coordonatoare: Am ascultat-o pentru că aveam timp şi
pentru că mă interesa subiectul, dar: *Am ascultat-o atent şi dar nu o înţelegeam;
(c) admit antepunerea propoziţiei cu care se combină: Ca să te ajut, am venit de departe,
dar: *Şi te-am ajutat am venit;
(d) se combină numai cu propoziţii: A plecat târziu pentru că avea mult de lucru.

Conjuncţiile coordonatoare se combină, la rândul lor, cu propoziţii, dar şi cu

constituenţi ai propoziţiei: A scris ce a crezut şi ce i-a plăcut / A scris proză şi versuri.
Excepţia este reprezentată de conjuncţiile adversative, care conectează numai
propoziţii, chiar dacă este exprimat un singur predicat, dat fiind că aceste conjuncţii
conectează numai predicate semantice, niciodată poziţii argumentale de subiect,
complement direct etc. (vezi supra, 2.1.3.):

Este frumoasă, dar [este] rea.

*Maria, dar Ioana ...

i Şi conjuncţiile concluzive stabilesc relaţii în special între propoziţii (vezi supra, 2.1.4.).

i Nu toate conjuncţiile subordonatoare circumstanţiale răspund la aceste teste (de exemplu, deşi nu
acceptă asocierea cu semiadverbul numai; conjuncţia încât nu se asociază cu şi, deoarece nu poate fi
repetată la al doilea membru al coordonării – *L-am aşteptat atât de mult, încât am îngheţat şi încât
m-am enervat; propoziţiile circumstanţiale introduse prin căci sau încât nu pot apărea în antepunere
faţă de regentă – *Căci am întârziat, nu am ascultat cuvântul de deschidere al preşedintelui).

3.1.2. Inventar şi tipologie

● Conjuncţii specializate vs nespecializate pentru marcarea propoziţiilor
circumstanţiale
Unele conjuncţii circumstanţiale sunt specializate pentru a introduce un singur tip de
propoziţie. Din clasa conjuncţiilor specializate fac parte:
– conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale cauzale căci, deoarece, fiindcă, întrucât, din
cauză că, din pricină că, de vreme ce, din moment ce, pentru că;
– conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale concesive deşi, cu toate că, chiar dacă, chiar
de, măcar că;
– conjuncţia consecutivă încât;
– conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale temporale imediat ce, îndată ce, abia ce,
(ori) de câte ori;
– locuţiunea conjuncţională opoziţională în loc să;
– locuţiunile conjuncţionale cumulative după ce că, pe lângă că, plus că, lasă (las’) că.
Celelalte conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale, deşi marchează cu predilecţie anumite
subordonate, au capacitatea de a introduce mai multe tipuri de propoziţii.
Exemple de conjuncţii nespecializate:
– că introduce cauzale (Nu l-a ajutat, că nu a ajuns la timp), consecutive (A pus cheia
într-un loc aşa de sigur că nu o mai găseşte), concesive (Că e bună, că e rea, tu tot
o apreciezi);
342 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

– dacă introduce mai ales condiţionale (Dacă pleci, pierzi ocazia care ţi se oferă aici),
dar şi alte subordonate: cauzale (Dacă i-a dispărut cheful de distracţie, nu a mai stat
la petrecere), opoziţionale (Dacă acum este zâmbitoare, ieri era tristă), concesive
(Dacă îl rogi, şi tot nu se mişcă);
– de, folosit mai ales popular, poate introduce condiţionale (De mă striga, îi
răspundeam numaidecât), precum şi concesive (De-ar fi murit şi tot nu i-ar fi spus
adevărul), consecutive (Ploua de nu zăreai nimic), cauzale (De eşti atât de ocupată,
atunci nu te mai deranjez), finale (S-a dus de şi-a luat pâine);
– să introduce circumstanţiale de scop (Merg în bibliotecă să citesc), condiţionale (Să
fi avut şansa ta, nu o pierdeam), concesive (Să îl rogi, şi tot nu pleacă), consecutive
(A căutat cheile să înnebunească, nu alta);

i Să are în contextele de mai sus două roluri: marcă a conjunctivului şi conjuncţie subordonatoare
circumstanţială.

– ca să introduce circumstanţiale de scop / finale (A plecat ca să cumpere flori),

consecutive (Nu era atât de indulgent ca să îi accepte orice greşeală), opoziţionale
(La serviciu nu vorbea deloc, ca să vorbească acasă tot timpul).
Mai multe tipuri de circumstanţiale pot introduce şi conjuncţiile şi locuţiunile
conjuncţionale în timp ce, în vreme ce, câtă vreme, odată ce, (în) afară că şi altele.

● Alte elemente relative cu rol de conjuncţie

Anumite elemente cu rol conectiv aparţinând altor clase lexico-gramaticale se
recategorizează contextual drept conjuncţie. Astfel, funcţionează asemenea unor
conjuncţii relativele adverbiale:
– cum, când introduce temporale (Cum a apărut, a şi început discuţia), cauzale (Cum
nu a înţeles nimic din discuţie, a făcut o gafă impardonabilă);
– unde, când introduce cauzale (Unde nu s-a uitat spre mine, nu l-am salutat),
opoziţionale (Unde până ieri era cel mai apreciat om, acum nu mai este cunoscut de
nimeni);
– când, dacă introduce condiţionale (Când nu te respecţi tu însuţi, nici alţii nu te
respectă, pop. M-aş supăra pe tine când aş afla că nu m-ai anunţat ora plecării),
opoziţionale (Aşteaptă atenţie din partea celorlalţi, când el nu oferă nimic), concesive
(pop. Ai fugit de noi, când noi îţi doream doar binele).

3.1.3. Conjuncţii circumstanţiale cu elemente corelative

Unele conjuncţii se „corelează” cu alţi termeni pentru a marca mai puternic relaţia de
subordonare dintre unităţile conectate. Astfel de perechi sunt pentru că ..., de aceea;
ca să ..., de aceea; deşi / cu toate că / chiar dacă / măcar că ..., totuşi / tot:

Ca să te ajut, de aceea am venit.

Chiar dacă a fost avertizat de medic, tot nu s-a lăsat de fumat.

3.2. Conjuncţiile subordonatoare necircumstanţiale / complementizatorii

3.2.1. Inventarul conjuncţiilor necircumstanţiale
Din clasa conjuncţiilor necircumstanţiale fac parte că, să, ca să, ca … să, dacă, cum
că, precum că, cum de, de.
Conectori sintactici şi tipuri de relaţii 343

Conjuncţiile necircumstanţiale introduc complemente realizate propoziţional şi sunt

selectate de termenii regenţi – verbe (a), interjecţii (b), adjective (c), substantive
postverbale (d1-d3) sau postadjectivale (e1-e2):

(a) Admit că are dreptate.

(b) Iată că a reuşit până la urmă.
(c) Ioana era capabilă să facă orice de dragul lui.
(d1) Dorinţa să scrie o carte s-a împlinit.
(d2) Afirmaţia că a depăşit măsura este exagerată.
(d3) Întrebarea dacă o să termine lucrarea la timp o neliniştea.
(e1) Siguranţa că va reuşi îi dădea linişte.
(e2) Curiozitatea dacă vom reuşi era mare.

Conjuncţiile necircumstanţiale pot fi cerute şi de tipul de enunţ transpus în vorbire

indirectă:

● enunţ asertiv transpus în vorbire indirectă:

Mi-a spus că nu mai pleacă nicăieri.

● enunţ interogativ total transpus în vorbire indirectă:

L-am întrebat dacă a terminat de scris referatul.

● enunţ imperativ transpus în vorbire indirectă:

M-a îndemnat să merg mai departe.

● enunţ exclamativ transpus în vorbire indirectă:

Mă miram cum de s-a întâmplat aşa ceva.

3.2.2. Particularităţi sintactice şi semantice ale conjuncţiilor necircumstanţiale

● Conjuncţiile că şi să, fiind impuse de regent, nu sunt, în general, substituibile:

consider că vs *consider să
vreau să vs *vreau că.

Atunci când este posibilă înlocuirea uneia cu cealaltă, acestea se asociază cu valori
modale distincte – că pentru „real”, să pentru „posibil”:

Mă bucur că ne revedem.
Mă bucur să ne revedem cândva.

Distincţia „real” / „posibil” se anulează când verbul regent exprimă intrinsec ideea de
posibil, precum verbele a spera, a nădăjdui:
344 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

Sper să / că ne vedem în curând.

Nădăjduiesc că / să mă puteţi ajuta în această privinţă.

● Să este conjuncţie necircumstanţială numai în situaţiile în care nu se asociază cu alt

conector, fiind singurul element capabil să stabilească relaţia dintre verbul regent şi
propoziţia subordonată:
Sper să îmi îndeplinesc visul.
Când elementul să este precedat de un conector, acestuia din urmă îi revine rolul de
a introduce propoziţia subordonată:
M-a întrebat dacă să plece sau nu.
Nu ştiu unde să mă duc.
● Gruparea cu elementele disociate ca … să apare în condiţiile deplasării unor
componente din subordonată în poziţie preverbală, deplasare care se asociază cu
focalizarea, respectiv topicalizarea acelor componente:
Vreau ca mama să vină, nu altcineva.
Voi nu ştiţi să vă îngrijiţi decât de voi. Aştept ca voi să faceţi ceva pentru ea, ca s-o
ajutaţi.
● Conjuncţiile necircumstanţiale sunt, cum s-a arătat (vezi supra, 3.2.1.), selectate şi de
tipul de vorbire. Astfel, în transpunerea în vorbire indirectă a unor enunţuri asertive
(a), imperative (b) sau exclamative (c), apar conjuncţiile să sau că:
(a) I-am spus că voi veni.
(b) Mi-a spus să plec.
(c) S-a mirat că am luat o notă aşa de mare.
Conjuncţia dacă marchează transpunerea în vorbire indirectă a unei interogaţii totale
(a unui enunţ interogativ):

Profesorul ne-a întrebat dacă am înţeles demonstraţia.

● Conjuncţiile cum că, precum că, cum de apar în transpunerea unui enunţ asertiv sau
exclamativ. Acestea au valoare modalizantă de opinie – cum că şi precum că indică
rezerva locutorului în legătură cu cele enunţate, iar cum de marchează mirarea
locutorului:

Ne-a povestit cum că a fost sunat de o doamnă.

Tot timpul pretexta precum că nu are timp să meargă la doctor.
Nu mi s-a spus cum de s-a ajuns la un acest conflict.
Mă miră cum de nu a înţeles nimic.

● Uneori conjuncţiile necircumstanţiale sunt selectate şi de substantive generice, de

tipul ideea, faptul:

Ideea să scrie i-a venit după ce a citit o carte.

Faptul că am ajutat-o a contat mult pentru ea.
Conectori sintactici şi tipuri de relaţii 345

3.3. Dificultăţi
● Trebuie să se facă distincţie între rolul de conjuncţie circumstanţială şi cel de conjuncţie
necircumstanţială pe care le pot avea unii conectori subordonatori. Distincţia se face
numai în context. De exemplu, că este conjuncţie circumstanţială atunci când
introduce o propoziţie circumstanţială (Nu mă atinge, că strig), dar conjuncţie
necircumstanţială atunci când introduce alte tipuri de propoziţii (A spus că va veni,
Gândul că va pleca mă întristează). De asemenea, dacă este conjuncţie
circumstanţială atunci când introduce o propoziţie circumstanţială (Dacă voi avea timp,
voi vorbi cu ea mai mult) şi conjuncţie necircumstanţială atunci când marchează
complemente realizate propoziţional: Nu se ştie dacă va depăşi momentul critic, Dacă
va ploua mâine, asta o vom afla din emisiunea „Meteo”. În ipostaza de conjuncţie
necircumstanţială, pe lângă un verb dicendi (de tipul: a întreba, a se interesa) sau
dubitandi (de tipul: a se gândi, a se teme) ori un substantiv provenind din acestea,
dacă este marcă a transpunerii unei interogaţii totale în vorbire indirectă (Ne întreba
mereu dacă citim literatură străină, Se gândea dacă are sens să plece departe, Gândul
dacă e bine să vorbească cu ea îl obseda).
● Adverbele relative unde, cum, când sunt recategorizate drept conjuncţii în contexte în
care nu mai au sensurile circumstanţiale proprii, de loc, de timp, respectiv de mod:

Ne ducem unde ne-ai recomandat. (adverb relativ de loc)

Unde nu îl cunoşteam, nu am îndrăznit să îi cer ajutorul. (conjuncţie subordonatoare)
Mergem la mare când vom lua concediu. (adverb relativ de timp)
Când ai şti ce ţi s-ar întâmpla, ţi-ai lua măsuri din timp. (conjuncţie subordonatoare)
Lucrează cum poate. (adverb relativ de mod)
Cum nu era atent pe unde merge, s-a împiedicat şi a căzut. (conjuncţie
subordonatoare)

3.4. Aspecte normative

● O greşeală care apare în utilizarea conjuncţiei este folosirea grupării ca să în locul lui
să. Acestea sunt substituibile numai în cazul circumstanţialelor de scop şi consecutive:

Am venit să / ca să te ajut.
Era destul de inteligent să / ca să priceapă aluziile colegei lui.

În alte contexte, înlocuirea lui să prin ca să nu este acceptată de normă, ca în:

Vreau ca să te ajut. (corect: Vreau să te ajut)

Dorinţa ca să plece era mare. (corect: Dorinţa să plece era mare)

i Este vorba însă numai de norma literară actuală; norma veche accepta astfel de construcţii. În
secolul al XIX-lea, exemplele de acest tip sunt numeroase:
Este scris ca să nu cunosc acest simţimânt. (D. Bolintineanu, Manoil)
Safto, zi unui ficior ca să poftească aici pe şatrariul Săbiuţă […] (V. Alecsandri, Iaşii în carnaval)
Şi temându-să ca să nu vină / La cevaşi rând gloata ţigănească, / Gândi cum sfaturi să le strămute.
(I. Budai Deleanu, Ţiganiada).
346 GRAMATICA DE BAZĂ A LIMBII ROMÂNE

În schimb, utilizarea lui ca… să este corectă:

Vreau ca atunci când mă chemi să te ajut.

Dorinţa ca mâine să plece era mare.

Şi mai frapantă este greşeala care constă în utilizarea grupării pentru ca să în locul
lui să (greşeală ridiculizată încă din secolul al XIX-lea de I. L. Caragiale):

Nu ştiu pentru ca să îţi spun. (corect: Nu ştiu să îţi spun)

● Nu este acceptată de norma literară nici gruparea că să din construcţii precum:

Ni s-a cerut că să prezentăm actele la control (corect: Ni s-a cerut să prezentăm actele
la control)
Mi-a spus că să îi aduc mâine cartea (corect: Mi-a spus să îi aduc mâine cartea),

unde că este marca trecerii vorbirii directe în vorbire indirectă, iar să aparţine vorbirii
directe, verbul din subordonată exprimând o valoare de imperativ. În astfel de contexte
se foloseşte corect numai conjuncţia să.

● Greşită este şi utilizarea conjuncţiei căci în locul lui că:

Aflaţi căci o ducem bine. (corect: Aflaţi că o ducem bine)

Explicaţia greşelii se găseşte în faptul că ambii conectori pot introduce o

circumstanţială cauzală:

Nu a dat un răspuns clar, că nu a avut timp / căci nu a avut timp.

● O serie de greşeli privesc punctuaţia propoziţiilor introduse prin conjuncţii şi locuţiuni

conjuncţionale circumstanţiale şi necircumstanţiale (completive).
○ În general, propoziţia circumstanţială se desparte prin virgulă de regentă:

Aşa de tare a strigat, încât au auzit toţi vecinii.

Am deschis uşa, deşi nu eram sigură că eşti tu.

Uneori, pauza marcată grafic prin virgulă separă sau nu regenta de subordonată în
funcţie de importanţa pe care vorbitorul o acordă raportului dintre cele două propoziţii:

Nu am invitat-o la film pentru că ştiam că este ocupată.

Nu am invitat-o la film, pentru că ştiam că este ocupată.

Alteori, tipul de conector utilizat (a), topica (b) sau prezenţa unor elemente corelative
(c) sunt indicii care conduc spre obligativitatea folosirii virgulei:

(a) Era atât de atent, încât observa şi cea mai mică greşeală, dar: Era prea drăguţă ca
să spună aşa ceva.
(b) Vom veni dacă ne chemi, dar : Dacă ne chemi, vom veni.
(c) De aceea am venit, ca să te ajut, dar: Am venit ca să te ajut.
Conectori sintactici şi tipuri de relaţii 347

○ În schimb, propoziţia introdusă printr-o conjuncţie necircumstanţială / printr-un

complementizator, care ocupă poziţia de complement (de diverse tipuri), nu se separă,
de regulă, prin virgulă de regentă, dată fiind legătura strânsă dintre cele două:

Am aflat [PConj că te-ai întors din călătorie]CD.

Se gândeşte [PConj să plece]CPrep.

Totuşi, când propoziţia cu funcţie de complement este antepusă şi reluată printr-un

element pro-frază, aceasta se separă prin virgulă de regentă:

[PConj Că ai regretat ce ai spus]CD, asta pot să accept.

[PConj Dacă îţi place muzica]S, asta înseamnă că eşti o persoană romantică.

TIPURI DE RElaŢII sINTaCTICE

1. Preliminarii

În procesul îmbinării cuvintelor în grupuri şi în propoziţii, se stabilesc diverse relaţii

sintactice, de coordonare, de subordonare sau de apoziţionare. În situaţii speciale,
cuvintele se combină pentru a stabili relaţii pragmatice, discursive. Construcţiile
nelegate prin reguli sintactice de altele în cadrul unui enunţ sunt incidente şi au
relevanţă în plan pragmatic.
Relaţiile sintactice sunt marcate, în general, prin conectori: prepoziţii, conjuncţii,
relative pronominale, adjectivale şi adverbiale.
Conectorii sintactici nu au un sens noţional, precum elementele care aparţin claselor
lexicale de cuvinte (substantive, verbe, adjective etc.), ci au un sens relaţional, având
rolul de a „dirija” sensul relaţiei dintre conţinuturile semantice conectate. În situaţii mai
rare, relaţiile dintre unităţile sintactice (cuvinte, grupuri de cuvinte sau propoziţii) se
stabilesc fără ajutorul conectorilor, prin simpla juxtapunere sau asociere a unităţilor
sintactice, sensul relaţiei fiind dat de relaţia dintre conţinuturile semantice conectate.

2. Relaţia de coordonare

Relaţia de coordonare se stabileşte prototipic între unităţi sintactice aflate la acelaşi

nivel ierarhic – fie între unităţi sintactice nesubordonate (propoziţii principale) (a), fie
între unităţi sintactice similare subordonate faţă de acelaşi centru de grup (b):

(a) [P A terminat de citit romanul] şi [P a început altul].

(b) [GV Turiştii au admirat [[costumele populare] şi [obiceiurile româneşti]]CD].