Jacob Levy Moreno si psihodrama

Cine este Jacob Levy Moreno?

Moreno se naste pe 19 mai 1889 la Bucuresti fiind primul din cei sase copii ai lui Moreno
Nissim Levy si ai Paulinei Iancu. Cand acesta implineste 5 ani familia se muta la Viena.
In tinerete frecventeaza cursurile facultatii de Filosofie din Viena, puternic impresionat de
ideile contemporane despre creativitate, in special cele apartinandu-I lui Henri Bergson.
Ulterior se transfera la Facultatea de Medicina, obtinand licenta in 1917. Din 1919 va
practica psihiatria.
Intre 1921 - 1924 organizeaza un teatru improvizat: "Teatrul Spontaneitatii" unde
descopera valoarea cathartica si terapeutica a reprezentatiei teatrale.
Incepand cu anul 1925 se stabileste in S.U.A, iar in 1936 infiinteaza primul centru de
formare in psihoterapie de grup prin deschiderea unei clinici particulare la Beacon.
In 1942 este intemeietorul Societatii Americane de Psihoterapie de Grup si Psihodrama -
primele sale scrieri apar in 1946.
Din anul 1957 devine Presedinte al Consiliului International de Psihoterapie de Grup.
Moare in 1974 lasand drept continuator pe sotia si colaboratoarea sa - Zerka Toeman
Moreno.
Psihodrama ca metoda are ca punct de plecare lucrul cu copii, experientele teatrale si
lucrul cu grupul, dar mai ales lucrul cu el insusi; in legatura cu aceasta Moreno
marturiseste: " Psihodrama vietii mele a precedat psihodrama ca metoda. Am fost primul
pacient al terapiei psihodramatice, protagonist si conducator in acelasi timp.
Cu ajutorul unor Euri auxiliare inconstiente, lumea care ma inconjoara, am dezvoltat un
mod nou pe care cultura actuala nu-l furnizeaza. Din astfel de experiente si succese
decurge vitalitatea si impulsul de a aplica asemenea tehnici celorlalti".

2) Prin ce se caracterizeaza metoda psihodramatica?

Moreno defineste psihodrama ca "stiinta care exploreaza adevarul prin metode

dramatice".
In cadrul unei sedinte psihodramatice individul expune pe scena lumea sa interioara,
explorand anumite parti ale ei, cu ajutorul celorlalti membri ai grupului care interpreteaza
rolurile desemnate de el.
Restituirea scenelor intr-o asemenea maniera va permite dezamorsarea incarcaturii
emotionale, cuvantul imobil fiind inlocuit aici de posibilitatile expresive ale miscarilor
corpului, de gestica. Mai curand decat a vorbi pur si simplu despre fantasmele,
traumatismul sau amintirile lui, individul va fi invitat si sa le "regizeze".
Strategia de lucru elaborata de Moreno urmareste descarcarea tensiunilor potential
patologice si conflictuale prin concretizarea si amplificarea acestora in interactiune cu
altii.

Ce se afla la baza modalitatilor de lucru psihodramatic?

 o Spontaneitate
o Factorul creativitate

o Conceptul de intalnire

o Conceptul de tele

Ce reprezinta si in ce mod actioneaza la nivelul individului si grupului

fiecare dintre ele?

Spontaneitatea: este definita de Moreno ca fiind "capacitatea individului de a da un

raspuns adecvat la o situatie noua sau un raspuns nou la o situatie veche".
Psihodrama defineste trei tipuri de spontaneitate:

o Spontaneitate patologica - raspuns nou neadecvat

o Spontaneitate stereotipa - raspuns adecvat fara a fi nou sau creativ

o Spontaneitate normala - raspuns adecvat, nou si creativ.

Una dintre trasaturile esentiale ale spontaneitatii este aceea ca il face pe individ sa
se organizeze in mod autonom, fiind simultan adecvat nevoilor interne si
cerintelor exterioare. Conditia care se impune pentru ca spontaneitatea sa se
actualizeze este necesitatea unui mediu care sa-I permita acest lucru. In
psihodrama acest mediu este situatia de grup: in grup au loc schimburi
emotionale, senzoriale, cognitive, motorii - treptat construindu-se o atmosfera de
incredere si empatie.
Spontaneitatea este catalizatorul procesului creativ, intre spontaneitate si
creativitate existand o legatura primara: starea de spontaneitate este principiul
esential al oricarei experiente creative.

Creativitatea: este definita astfel - "a cauza nasterea a ceva unic care nu s-ar putea
produce altfel sau care nu este consecinta unui proces obisnuit, a se naste din gandurile
sau imaginatia cuiva, a adauga noi functii, caractere, insusiri."

Conceptul de tele: in urma schimburilor afective dintre membrii grupului se formeaza

legaturi afective de atractie, respingere sau indiferenta. Acesti curenti afectivi in dublu
sens poarta numele de tele.
Raportul tele-ic este un curent de empatie reciproca intre doua persoane, un proces
reciproc care curge din amandoua directiile.
In grupul psihodramatic este incurajata comunicarea teleica, formandu-se astfel un
sentiment de incredere si siguranta, conditie optima pentru dezvoltarea spontaneitatii.
Tele-ul este caracterizat de Moreno ca fiind cea mai simpla unitate de sentiment ce apare
intre doi oameni, este experimentat ca un sentiment de intelegere nonverbala, o empatie
cu dublu sens, o simtire a realitatii celuilalt.

Conceptul de intalnire: strans legat de spontaneitate si tele, este un concept

psihodramatic central fiind totuna cu momentul de "a fi impreuna", de a fi capabil sa-l
intampini pe celalalt si sa te simti intampinat in realitatea ta cea mai adevarata si
profunda.

Cum se concretizeaza in practica psihodramatica toate aceste concepte moreniene?

(descriere dupa Fermeta Jude).

Conducatorul terapeut:

o Adopta fata de grup o atitudine activa care stimuleaza pe fiecare membru sa se

exprime fiind in siguranta din punct de vedere fizic (settingul psihodramatic face
posibila folosirea larga a corpului cu risc minim de ranire), dar si din punct de
vedere emotional.
o Ajuta fiecare individ sa contureze (realist sau simbolic) continuturile sale mentale
si sa se exprime folosind toate instrumentele expresive de care dispune: verbale
sau nonverbale.

o Nu formuleaza judecati de valoare intampinand drept adevarat tot ceea ce este

manifestarea subiectivitatii persoanei.

o Ofera o contributie interpretativa a dinamicilor psihice prin alegerea activitatilor

grupului sau prin secventa scenelor de explorat cu subiectul si evita sa expliciteze
verbal propriile interpretari, cu scopul de a nu conditiona spontaneitatea.

o Creeaza conditii pentru ca fiecare persoana sa se poata confrunta cu conflictele

sale in interiorul mediului psihodramatic.

o Dirijeaza activitatea grupului si a subiectului astfel incat sa existe experiente de

tip fuzional si de tip individualizant.

Grupul:

o Actioneaza in interiorul regulilor gestionate de director

o Actioneaza in situatii de realitate cand fiecare persoana perceputa si tratata "aici si

acum" cu caracteristicile sale actuale, dar si in situatii de semirealitate cand
fiecare persoana este tratata nu pentru sine insasi, ci pentru rolul interpretat pe
scena.
Devine auditoriu cand cedeaza scena unui subiect (protagonist), retragandu-se in
alt spatiu si punandu-se la dispozitia nevoilor acestuia.

Protagonistul:

o Isi exprima pe scena propria realitate interioara, fiind in centrul atentiei tuturor cu
intreaga sa subiectivitate.
 o Este insotit de terapeut de-a lungul unui drum in care sa poata atinge si mentine
nivelul maxim posibil de spontaneitate, experimentand in mod creativ roluri noi.

o Alege din auditoriu eurile auxiliare care vor da viata pe scena personajelor lumii
sale interioare.

Eurile auxiliare:

o Interpreteaza rolurile atribuite de protagonist intr-un mod care sa fie functional

pentru strategia terapeutica a regizorului (teraputul).

o In crearea rolului atribuit dispun de un grad de libertate adaptata astfel incat sa fie
in acord cu strategia de lucru a terapeutului.

Moreno identifica cinci instrumente fundamentale ale lucrului psihodramatic: scena,

protagonistul (subiectul), directorul (terapeutul), eurile auxiliare, auditoriul.

Scena:

o Poarta denumirea de spatiu terapeutic.

o Este un spatiu care permite miscarea, interactiunea membrilor grupului sub toate
aspectele: senzorial, perceptiv, psihic, corporal.

o Din spatiul terapeutic fac parte obiecte care au rolul de repere spatiale in scena
reprezentata de protagonist: scaune, perne, saltele etc. acestea dand viata oricarei
fantezii a protagonistului.
Iata ce afirma Moreno cu privire la spatiul terapeutic: "Spatiul oferit de scena
constituie o ampla modalitate de autorealizare, depasind testul realitatii din viata
cotidiana. In fapt realitatea si fantezia nu sunt in conflict, amandoua concurand la
functionarea unei realitati mult mai ample - lumea psihodramatica a persoanelor, a
obiectelor, a evenimentelor. Pe scena fantasmele mintii prin corp, asumandu-si o
concretete egala cu cea a perceptiilor senzoriale normale".

Protagonistul:

o Dupa cum am precizat deja, este individul - subiect al reprezentarii

psihodramatice; insotit de terapeut, eurile auxiliare si auditoriul, se angajeaza in
explorarea actionala a lumii sale interioare.
o In mediul securizant si structurat al sedintei psihodramatice, protagonistul da viata
pe scena unui aspect al realitatii sale interioare, explorandu-si temerile si
exprimand fanteziile, complexele, trairile neexteriorizate.

o Este ales de catre colegii de grup (mecanismul sociometric), fie de catre director
sau se poate autopropune.
 o El isi alege colegii de grup care sa interpreteze rolurile personajelor sale.

o Persoana securizanta alaturi de care protagonistul merge inainte, cel care asigura
garantia actiunii exploratorii este terapeutul.

Eul auxiliar:

o In afara de terapeut, poate fi orice membru al grupului ales de protagonist sa

interpreteze un rol in scena sa; totodata acesta, il ajuta pe protagonist in
explorarea problemei sale.
o In acest mod protagonistul se poate intalni "aici si acum" cu aceste personaje care
au devenit reale, tangibile.

o De retinut ca eul auxiliar nu este un actor care repeta cuvintele protagonistului, ci

el esentializeaza elementele definitorii propriului rol din exprimarile verbale,
postura conturate de protagonist.

o Alter - ego reprezinta un tip particular de eu auxiliar: este persoana care

interpreteaza partea protagonistului pe scena in secventele cand acesta este in
inversiune de rol cu alte personaje, actionand din pielea acestora.

Tipuri de roluri ale eului auxiliar (dupa Adam Blatner):

o Rolul unei persoane semnificative din viata protagonistului (mama, tata, sot, sotie
etc.)
o Dublul: auxiliarul ia locul alter-egoului protagonistului - functia lui este de a-l
ajuta pe acesta sa-si exprime trairile interioare cu mai multa claritate

o Personaje generice: persoane care nu sunt cunoscute de protagonist, dar servesc

drept contra-roluri in scena sa (vecinul, doctorul etc.)

o Personaje fantastice - monstrul, vrajitoarea etc.

o Un obiect sau o fiinta semnificativa pentru protagonist - un tablou, un catel etc.

o Rolul unui concept abstract sau unui stereotip colectiv - "societatea", "ratiunea",
"nelinistea" etc.

Functii ale eului auxiliar (dupa Zerka Moreno):

o Interpreteaza rolul atribuit de protagonist (rolul poate fi o persoana, un obiect, o

idee, o voce, o parte a corpului)
o Se conformeaza perceptiei pe care o are protagonistul despre rol in interpretarea
rolului, exprimand caracteristicile lui esentiale in situatia problematica.
 o Investigheaza adevarata natura a raportului dintre protagonist si rolul interpretat
de auxiliar ( auxiliarul prezinta rolul in aspectele lui profunde si semnificative
scotand la iveala motive, sentimente sau noi dimensiuni de relatie neluate in
considerare pana acum, astfel incat sa starneasca raspunsuri noi, autentice in
protagonist).

o Sa interpreteze aceasta relatie si eventual sa transpuna in actiune interpretarea sa.

o Sa participe in procesul de ghidare terapeutica pentru obtinerea unei relatii mai

satisfacatoare.

Directorul:

o Este un terapeut profesionist, ce conduce sedinta sub toate aspectele ei.

o Moreno are in vedere trei functii ale acestuia: "este producator, terapeut,
analist".

o La inceputul sedintei propune grupului activitati care sa duca la schimburi

semnificative intre membri in scopul crearii retelei de tele pozitiv, pentru
eliberarea spontaneitatii si cresterii coeziunii grupului.

o In timpul lucrului il ajuta pe protagonist sa concretizeze intr-o forma optima

imaginile sale, respecta ritmul acestuia de actiune, da indicatii eurilor auxiliare
pentru a crea cat mai autentic atmosfera de "aici si acum".

o Faciliteaza procesul de decizie al protagonistului - decizia privind materialul si

forma pe care acesta o va lua in punerea in scena.

o Functia interpretativa se reflecta in succesiunea secventelor propuse explorarii

pentru ca protagonistul sa ia contact cu realitatea sa, sa se clarifice.

o Terapeutul este o prezenta atenta, disponibila, activa, un punct de reper pentru

protagonist.

Auditoriul:

o Este alcatuit din restul membrilor grupului neimplicati direct in reprezentatie

o Reprezinta contextul terapeutic in care protagonistul isi monteaza drama
participand efectiv alaturi de acesta la procesul de vindecare

o Functia principala a auditoriului ste de a-l ajuta pe protagonist

 o Prin identificare cu protagonistul emotiile trezite in auditoriu pot fi la fel de
puternice ca ale celor de pe scena, producandu-se astfel catharsisul grupului -
clarificarea si eliberarea propriilor ganduri si sentimente.

Care sunt etapele sedintei psihodramatice?

In timpul unei sedinte psihodramatice se parcurg trei etape distincte: incalzirea, lucrul cu
protagonistul si participarea auditoriului.
Incalzirea:

o Etapa destinata lucrului cu grupul pentru crearea atmosferei de spontaneitate

o Terapeutul propune membrilor grupului actiuni care sa duca la interactiuni
semnificative intre membrii grupului in vederea dezvoltarii sentimentului de
incredere, siguranta, autodezvaluire

o Grupul discuta unele aspecte organizatorice

o Au loc exercitii de familiarizare a membrilor grupului unii cu altii

o Unul dintre membrii grupului este ales protagonist, urmand sa se lucreze asupra
problemei stabilite

Lucrul cu protagonistul:

o Reprezinta faza de actiune efectiva: realitatea interioara a protagonistului se

structureaza si se concretizeaza pe scena.
o Alaturi de terapeut protagonistul merge pe scena; directorul va puncta printr-un
interviu scurt momentele esentiale ale problemei.

o Se redefineste conflictul in termenii unui exemplu concret care sa poata fi pus in

scena.

o Protagonistul este ajutat de director sa descrie timpul si locul unde se petrece

actiunea

o Cu ajutorul obiectelor protagonistul construieste scena dupa care isi alege eurile
auxiliare - pentru interpretarea rolurilor desemnate de acesta.

o Terapeutul ii ajuta pe auxiliari sa intre in rolurile lor, punandu-l pe protagonist in

inversiune de rol cu personajele semnificative de pe scena - sa exprime
caracteristicile esentiale ale fiecaruia.

o Scena se desfasoara asa cum este in mintea protagonistului.

 o Pe masura ce actiunea se desfasoara, intervine adecvat in explorarea diferitelor
fatete ale experientei protagonistului

o Prin intermediul unor tehnici facilitatoare pot fi aduse la suprafata sentimente

reprimate ca: vinovatie, ura, furie.

o Protagonistul poate experimenta un comportament sau o atitudine noua, ca

raspuns la situatia respectiva (prin folosirea unor tehnici ca: reluarea scenei,
inversiunea de rol intre protagonist si persoane semnificative din scena)

Participarea auditoriului:

o Este etapa in care membrii grupului impartasesc trairile si gandurile trezite de

reprezentatia ce a avut loc pe scena.
o Directorul asista feedbackul pe care membrii grupului il dau protagonistului.

o Interventiile din partea grupului isi propun a fi suportive acestia impartasind

propria experienta din rol si in situatii similare de viata.

o In final, terapeutul anunta incheierea sedintei psihodramatice.

BIBLIOGRAFIE:

Boria, G., Spontaneitate si intalnire, Traducere de Fermeta Jude, Timisoara

Moreno, J.L., The esential Moreno - Writings on Psychodrama, Group Method and
Spontaneity Springer Publishing Company, 1987
Nicolae, A., Introducere in Psihodrama Clasica, Ed. S.P.E.R., Bucuresti, 2000