Jacob Levy Moreno s-a născut la București, în România, la 18 mai 1889, sub numele de Iacob

Levi, într-o familie de evrei sefarzi. Tatăl său era Moreno Nisim Levi (1856 - 1925), un
comerciant care emigrase din Turcia în România și se ocupa cu negoțul de lemn destinat
confecționării de sicrie. La vârsta de 32 ani, Moreno Nisim Levi o luase de soție pe Paulina
Iancu, de numai 14 ani. Iacob a fost întâiul lor născut când ea avea doar vârsta de 15 ani și
jumătate. I-au urmat trei surori și doi frați (Rahel Victoria, Volf sau Valerian William (1892),
Charlotta, Clara Lala și Norbert Buby. Paulina Iancu era orfană de amândoi părinții din copilărie
și frații ei mai mari, celibatari, o predaseră spre creștere și educare călugărițelor unei mănăstiri
catolice. În cele din urmă, de teamă că ea va părăsi credința strămoșilor și se va creștina, au
retras-o de acolo și au măritat-o cu Nisim Moreno Levi, care era din aceeasi generație ca ei, mai
vârstnic decât ea cu 18 ani. Viața conjugală a celor doi căsătoriți a cunoscut numeroase stări de
tensiune și conflicte. Paulina se distingea printr-o fantezie bogată, prin intuiție și simț al
umorului, stăpânea multe limbi, mai cu seamă ladino, româna, germana și franceza. Ea avea
darul povestirii și, pe deasupra, era foarte pasionată de leacurile băbești și de îndeletniciri
esoterice, plăcându-i să citească în cafea și în frunzele de ceai. Se povestește că odată l-ar fi
vindecat pe fiul ei cel mare de rahitism prin „băi de soare” pe nisip, așa cum o sfătuise o
lecuitoare rromă. Pe de altă parte, nu i-a fost întotdeauna ușor să înțeleagă pe acest copilul, atât
de vioi și excentric. Iacob, care, poate, a moștenit de la mama lui pasiunea pentru profeții și darul
pentru teatru, era legat mai mult de ea decât de tatăl, care lipsea ades de acasă, din pricina
voiajelor de afaceri. În acelaș timp, și el trezea în copii respect și admirație. La 4 ani Iacob a
primit primele lecții de Tora de la rabinul șef al evreilor spanioli din București, Behor Haim
Bejarano. Dar, în afara de tradiția evreiască, curiozitatea lui era atrasă și de mesajele creștine și
de credințele folclorice animiste, sub influența povestirilor mamei sale din cele învățate la
mănăstire, precum și a obiceiurilor pe care le-a observat la servitoarea maghiară din casa
părinților sai. Din anii copilăriei la București amintește Iacob Levi Moreno în memoriile sale de
jocurile în tovărășia altor copii. Într-unul din ele, născocit de el, cam pe la vârsta de 4 ani, a jucat
rolul lui „Dumnezeu”, în timp ce copiii ceilalți trebuiau să fie „îngerii”. Jocul era să se termine
printr-o nenorocire atunci când grămada de scaune puse unele peste altele pentru a ajunge sus,
„în rai”, s-a prăbușit în momentul când au încercat „să-și ia zborul”. Iacob însuși a căzut și și-a
rupt o mână. Jocul de-a Dumnezeu și îngerii nu l-a uitat și mai târziu a scris, sub inspirația lui, o
scenetă de teatru. În afara de jocuri, micului Iacob i-a mai plăcut și să cânte și să vorbească mai
multe limbi, între care limba ladino sau judezmo, în care îi cânta mama cântece de leagăn.
Jacob Levy Moreno a studiat la Universitatea din Viena medicina, matematica și filozofia.
1894 În jocul său preferat îşi ia rolul lui Dumnezeu şi le dă celorlalţi copii rolul de îngeri –
percepţia unui destin deosebit.
1908 Se întâlneşte cu copii în parcul public din Viena (Augarten), îi stimulează să inventeze
– basme, să îşi găsească nume noi şi noi părinţi, crează un teatru pentru copii. (Der
1911 Köningsroman, Moreno, 1923)
1909 Student la Filosofie pentru un an, se transferă la Medicină şi este licenţiat in 1917.
1912 Întâlnirea cu Freud: “Eu încep de unde dumneavoastră terminaţi! Dumneavoastră
întâlniţi persoanele în decorul artificial al cabinetului, eu le întâlnesc pe străzi şi în
casele lor, în mediul lor. Dumneavoastră le analizaţi visele. Eu le dau curajul de a visa în
continuare”. (The First Psychodramatic Family, Moreno, 1964)
1912 Organizează grupe de discuţii cu prostituate şi realizează importanţa grupului: “O
persoană poate deveni agent terapeutic pentru o alta şi în mintea mea a început să se
 definească, la nivelul realităţii, potenţialitatea psihoterapiei de grup” (Who Shall
Survive?, Moreno, 1963)
1914 Publică Invitaţie la o întâlnire (Einladung zu einer Begegnung):
– “În spaţiul de comandă stă împăratul/În spaţiul creativităţii stă creatorul/O întâlnire în
1915 doi: ochi in ochi, faţă în faţă.
Şi când îmi vei fi alături îţi voi lua ochii/Şi-i voi pune în locul alor mei/Şi tu vei lua ochii
mei/Şi-i vei pune în locul alor tăi/
Şi atunci eu te voi privi cu ochii tăi/Şi tu mă vei privi cu ai mei”.
Se naşte ideea de psihodramă. (Autobiography, Moreno, 1985)
1917 Lucrează în două lagăre de refugiati (Mittendorf si Szolnok) – se naşte sociometria.
(Foundations of Sociometry, Moreno, 1953)
1918 - Participă activ în mişcarea culturală a intelectualităţii vieneze. Întâlniri la Café
1920 Herrenhof.
Editeaza ziarul Daimon › Der Neue Daimon › Der Gefährten. Daimon – dublul interior al
fiecărei persoane, aspiraţia sa şi sfătuitorul său secret, după Socrate – asociat puterii
creative permite persoanei să depăşească regulile – se naşte schimbul de rol.
Publică protocoalele: Dumnezeu ca actor, Dumnezeu ca autor, Dumnezeu ca orator (Die
Gottheit als Komediant, Die Gottheit als Autor, Die Gottheit als Redner) – se naşte
axiodrama.
1919 Se mută în Bad Vöslau, Mainthal 4. Întâlnirea cu Marianne Lörnitzo.
1920 Publică cartea Testamentul tatalui (Das Testament des Vaters): „Suntem toţi Dumnezei,
creatori şi co-creatori ai unui Univers fără sfârşit. Să creem cu bucurie, energie şi
spontaneitate şi să lăsăm ca imaginaţia să fie la baza acţiunilor noastre. Să lăsăm ca
fiecare să aibă dreptul de a fi creator” – se conturează filosofia lui Moreno.
1921 Primul caz de psihoterapie psihodramatică, cu pacientul ca şi protagonist, Marianne ca
eu-auxiliar şi Moreno conducător.
1921 Este preocupat de arta teatrală. Se naşte Teatrul Spontaneităţii (actorii improvizează
– teme sugerate de public sau luate din ziare) la Café Museum (Café Nihilismus).
1924
1921 Închiriază teatrul Komödienhaus: pe scenă pune un fotoliu, o coroană şi o mantie roşie şi
oricine poate să interpreteze un rege, iar publicul e pe post de juriu – se naşte
sociodrama.
Cazul Barbara (Anna Höllering) – descoperă importanţa anti-rolului, schimbului de rol şi
a dublurii. (Psychodrama, vol.1, Moreno, 1946)
1922 Închiriază Maysedergasse 2, unde joacă Peter Lorre. Descoperă puterea terapeutică a
jocului dramatic.
1924 Publică cartea Das Stegreiftheater. Descrie patru forme de teatru revoluţionar: teatrul de
conflict sau teatrul critic, teatrul spontaneităţii sau teatrul imediat („aici şi acum”),
teatrul terapeutic sau teatrul reciproc şi teatrul creatorului – baza triadei sociometrie,
psihoterapie de grup şi psihodramă.
1925 Emigrează în Statele Unite.
Inventează împreună cu fratele lui Marianne, Franz Lörnitzo, un
1925
aparat de înregistrare a sunetelor şi îl breveteaza în Austria. Este
 invitat de către Phonograph Company, Ohio în Statele Unite.
Realizează nevoia unei schimbări, se mută în Statele Unite.
1929 – 1931 Regizor la Teatrul Impromptu, Carnegie Hall, New York.
1930 Experimente cu exerciţiile de spontaneitate la New York Civic
Repertory Theatre sub îndrumarea directă a Evei La Gallienne, unde
lucrează cu actori ca John Garfield, Burgess Meredith şi Howard da
Silva, care mai târziu devine asociat cu Teatrul Group.
1931 Joacă Living Newspaper la Teatrul Guild pe Broadway (spațiul folosit
şi de către Teatrul Group).
Publică Impromptu, un jurnal devotat dezvoltării improvizaţiei în arta
dramatică şi educaţie, conţinând articole scrise de către Moreno,
A.B.W. Smith, J.J. Robins, Theodore Appia, Helen Jennings, Hans
Kafka, Robert Müller şi alţii.
1932 – 1934 Organizează sesiuni de training al spontaneităţii la New York State
Training School for Girls, Hudson, N.Y., care sunt surprinse în
diverse filme.
1935 Înfiinţează compania Therapeutic Motion Pictures pentru a distribui
filmele făcute la Hudson şi mai târziu la Beacon.
1936 Pune bazele sanatoriului Beacon Hill, Beacon, N.Y., care avea şi un
studio de psihodramă sponsorizat de Gertrude Franchot Tone.
1937 Îndrumă pe Franchot Tone şi soţia acestuia, Joan Crawford, în
explorarea problemelor maritale pe scena studioului de psihodramă
din Beacon, îi întâlneşte pe Elia şi Stella Kazan, şi pe Luther Adler.
1941 Inaugurează un studio de psihodramă la Spitalul St. Elizabeths,
Washington, D.C. Încorporează Editura Beacon.
1942 Deschide la New York un studio de psihodramă, 101 Park Avenue,
redenumit în 1952 Institutul Moreno. Continuă sesiunile deschise de
sfârşit de săptămână până la începutul anilor ’70, acestea fiind
frecventate de actori (ex.: Eric Bentley, Dustin Hoffman).
1946 Publică Psychodrama, vol.1.
1947 Traduce şi revizuieşte Teatrul Spontaneităţii / The Theatre of
Spontaneity.
1949 Înfiinţează un studio de psihodramă la Universitatea Harvard.
Conduce sesiuni de psihodramă la Teatrul Mansfield (Broadway),
New York.
Se însoară cu Celine Zerka Toeman, care îi devine atât parteneră de
viaţă cât şi în munca sa; aceasta încă mai predă şi scrie despre
psihodramă.
1951 – 1966 Profesor adjunct al Catedrei de Sociologie, absolvent al şcolii de
ştiinţă şi Arte, Universitatea New York.
1959 Publică Psychodrama, vol.2 (în colaborare cu Zerka T. Moreno).
1964 La spitalul State, Moreno este televizat în circuit închis, în timp ce
conduce sesiuni de psihodramă. Este urmărit de către toţi pacienţii.
1969 Publică Psychodrama, vol.3 (în colaborare cu Zerka T. Moreno).
Premiat cu Golden Doctorate, Universitatea din Viena. Vizitează Bad
Vöslau.
1974 Moare acasă, la Beacon, New York, pe 14 mai.
1993 Societatea Austriacă de Literatură transferă cenuşa lui Moreno la
Honorary Grave, Zentralfriedhof, din Viena.
Definitii ale psihodramei:

Metoda care prin actiune confera autenticitate sufletului fiind stiinta care prin actiune exploreaza
adevarul prin metodele dramei. Dezvoltarea unui sistem de metode ce permite medicului si ego-
urilor auxiliare sa patrunda in universul pacientului in incercarea de a-l popula cu imagini
interiorizate care au avantajul de a nu fi total iluzorii si de a nu apartine total realitatii. (Jacob
Moreno)
Psihodrama este o metoda de psihoterapie de grup care prin jocul psihodramatic exploreaza
relatiile interpersonale conflicte si probleme emotionale in scop terapeutic (G. Ionescu)
Principiile psihodramei. Viata ca model terapeutic. Construirea unei situatii terapeutice care sa
integreze toate modalitatile de viata si existenta umana: timpul, spatiul, realitatea obiectiva,
cosmosul, si detalii personale.
Principiul actiunii. Spre deosebire de psihanaliza ce se bazeaza pe forta cuvantului. psihodrama
se bazeaza pe actiune. Pacientii trebuie sa isi exteriorizeze prin miscari, prin joc dramatic, prin
mimico-gesticulatie propriile conflicte, visele, delirurile, halucinatiile care mai apoi sunt
analizate in grup.
Principiul prezentificarii. Indiferent de momentul in care s-a produs situatia pacientul o prezinta
si o interpreteaza in prezent. De aceea el poate sa-si manifeste tot ceea ce simte.
Psihodrama are doua scopuri:

 analiza totala (care viza obtinerea de catre pacient a discernamantului psihanalitic

nedezvoltat spontan in timpul vietii)
 producerea totala a vetii (prezentarea plenitudinii realitatii, a evenimentelor traite de om,
in felul acesta imbogatindu-si experienta traita)

În psihodramă oamenii află ce înseamnă să înveţi prin a face. Grupul are o atmosferă
prietenoasă şi stimulatoare care îndeamnă persoana să se exprime prin a pune în scenă diferite
dimensiuni ale vieţii sale. Dând viaţa pe scena situaţiilor problematice, psihodrama facilitează
stabilirea unui echilibru mai armonios între exigenţele intrapsihice şi cerinţele realităţii, prin
redescoperirea şi antrenarea resurselor de spontaneitate şi creativitate ale persoanei. Omul devine
actorul propriei vieţi, un scenariu care se scrie în vivo. Scena înlocuieşte divanul şi devine spaţiul
în care se pun în acţiune conţinuturile lumii interne. Aici individul se întîlneşte cu resursele,
îndoielile, dorinţele, blocajele şi visele sale pe care le explorează într-un cadru securizant.

Psihodramă intervine în mod esenţial asupra relaţiilor; prin tehnicile sale specifice metodelor de
acţiune (dublul, inversiunea de rol, oglinda, solilocviul, sociometria), ea produce o restructurare
a modurilor disfuncţionale de "a fi" în raport cu ceilalţi, provoacă persoana să descopere
răspunsuri noi la o anume situaţie şi să devină o fiinţă autonomă şi spontană. Astazi psihodrama
este folosita in multe domenii in care oamenii invata, se schimba sau relationeaza cu ceilalti: O
intalnim in scoli, spitale, organizatii, teatre.