Anton Holban 

(n. 10 februarie 1902,[2][3] Huși, Vaslui, România – d. 15

ianuarie 1937,[2][3] București, România) a fost un scriitor, romancier și eseist
român.

Cuprins

 1Biografie
 2Cariera literară
 3Opera
o 3.1Nuvele
o 3.2Romane
o 3.3Memorialistică
 4Afilieri
 5Traduceri
 6Note
 7Referințe critice
 8Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]
Este fiul lui Gheorghe Holban, ofițer, și al Antoanetei (născută Lovinescu),
precum și nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu. A debutat la
cenaclul acestuia, Sburătorul, unde a citit povestiri și fragmente din
romane. Urmează școala primară la Fălticeni. După despărțirea părinților,
copilul crește în casa Lovineștilor. Își continuă studiile
la Fălticeni, Focșani și București, unde își dă bacalaureatul. Se înscrie la
Facultatea de Litere din București, alegându-și ca specializare limba și
literatura franceză.
Licențiat în limba franceză al Facultății de Litere și Filosofie din București,
doctorat nefinalizat în Franța, pe tema dandyismului lui Jules-Amédée
Barbey d'Aurevilly. După participarea la cursurile de vară la Dijon, se
reîntoarce în Franța pentru pregătirea doctoratului, cu opera lui d’Aurevilly.
Revine în țară peste alți doi ani, fără a-și fi luat doctoratul și e numit
profesor la Liceul de Băieți „V. Alecsandri” din Galați. Profesor de limbă
franceză la acest liceu din Galați (1928-1932) și apoi, până la moarte, în
București. Se stinge stupid în 1937, în plină tinerețe și putere creatoare, din
cauza unei operații banale de apendicită.

Cariera literară[modificare | modificare sursă]

Eugen Jebeleanu, Anton Holban și Octav Șuluțiu, București, 1935

Debut în revistă în „Mișcarea literară” a lui Liviu Rebreanu în 1928.

A fost membru în consiliul director al revistei „Sburătorul”, condusă
de Eugen Lovinescu, la reapariția în serie nouă. Încă din această perioadă,
Anton Holban e un adept al „citadinizării literaturii”.
În 1929 apare la Editura „Ancora” Romanul lui Mirel. Tot acum, e inclusă în
repertoriul Teatrului Național piesa Oameni feluriți, scrisă la 19 ani. Doi ani
mai târziu, publică romanul O moarte care nu dovedește nimic (Ed.
Cugetarea). În 1932, apare volumul Parada dascălilor (Ed. Cugetarea).
Începe să colaboreze la „România literară” și la revista „Azi”, condusă de
Zaharia Stancu. În „România literară”, publică un studiu intitulat, Viața și
moartea în opera D-nei Hortensia Papadat Bengescu. În decembrie 1932,
participă la simpozionul organizat de Asociația Criterion pentru
comemorarea lui Proust. Anton Holban a vorbit mult pe tema „Suferințelor
lui Swann”.
În decembrie 1934 îi apare la Brad romanul Ioana. În același an primește
mențiune pentru piesa într-un act Rătăciri. A mai scris nuvele, incluse în
volumul Halucinații. A publicat eseuri, precum: Marcel Proust - câteva
puncte de vedere, Contribuții la specificul românesc, Testament
literar, Experiență și literatură, Racine-Proust, În marginea lui Huxley. În
manuscris a lăsat romanul Jocurile Daniei, publicat postum. I-a fost dedicat
un roman, Poveste de iarnă, de Mihai Zamfir. Seria de Opere a fost
începută în 1970, la Editura Minerva, de Elena Beram, fiind reluată de
aceasta, împreună cu Nicolae Florescu, în 1997.
„Evocator subtil de climate sufletești și pictor impresionist al
peisajelor străbătute în călătoriile sale, fie că e vorba de cromatica
mării și orășelelor Normandiei, de pitorescul balcanic al Cavarnei și
al Balcicului, de monumentele Parisului și ale Egiptului,
de Alpii francezi sau de Carpații românești, Holban nu a compus mari
simfonii narative «în căutarea timpului pierdut». A fost, în schimb, un
maestru al «muzicii de cameră» și al detaliilor semnificative (ca în
prozele lui Proust din Les plaisirs et les jours [Plăceri și zile])[…]
Deseori excepțională, proza scurtă a lui Holban e cea mai prețioasă
«colecție de sunete» a neliniștitei, artisticei, prematur întreruptei sale
existențe.“
Paul Cernat

Opera[modificare | modificare sursă]
Nuvele[modificare | modificare sursă]

 Bunica se pregătește să moară (o nuvelă în care eroina este chiar

bunica sa, mama criticului Eugen Lovinescu), publicată în
„Revista Fundațiilor Regale”, 1934, nr. 11
 Castele de nisip, în volumul colectiv Nuvele inedite, Editura
Adevărul, 1935
 Halucinații, nuvele, cu un portret al autorului, Editura Vremea,
1938
 Conversații cu o moartă, ediție îngrijită de Marius Chivu, Editura
Polirom, 2005
Romane[modificare | modificare sursă]

 Romanul lui Mirel, Editura Ancora, 1929

 O moarte care nu dovedește nimic, Editura Cugetarea, 1931
 Parada dascălilor, Editura Cugetarea, 1932
 Ioana, Editura Pantheon, 1934
 Jocurile Daniei (publicat postum, la Editura Cartea Românească,
în îngrijirea lui Nicolae Florescu, în 1971)
Memorialistică[modificare | modificare sursă]

 Pseudojurnal. Corespondență, acte, confesiuni, ediție îngrijită de

Ileana Corbea și Nicolae Florescu, prefață și note de N. Florescu,
Editura Minerva, 1978

Afilieri[modificare | modificare sursă]
 Membru activ al Societății Scriitorilor Români (din 1935)

Traduceri[modificare | modificare sursă]
 Mélancolie de la Saint-Démètre, traducere în limba franceză de
Isabelle Radigon în Andreia Roman, Litterature roumaine : Tome
3, L'Entre-Deux-Guerres, 2012[4].
 Le Collectionneur de sons[5], selecție de nuvele traduse în limba
franceză de Gabrielle Danoux, 2015[6].