Psihodrama Clasica Moreniana

Persona- masca

Jacob Levy Moreno s-a născut la București, în România, la 18 mai 1889, sub
numele de Iacob Levi, într-o familie de evrei sefarzi. Tatăl său era Moreno
Nisim Levi (1856 - 1925), un comerciant care emigrase din Turcia în România
și se ocupa cu negoțul de lemn destinat confecționării de sicrie. La vârsta de 32
ani, Moreno Nisim Levi o luase de soție pe Paulina Iancu, de numai 14 ani.
Iacob a fost întâiul lor născut când ea avea doar vârsta de 15 ani și jumătate.  I-
au urmat trei surori și doi frați (Rahel Victoria, Volf sau Valerian William
(1892), Charlotta, Clara Lala și Norbert Buby. Paulina Iancu era orfană de
amândoi părinții din copilărie și frații ei mai mari, celibatari, o predaseră spre
creștere și educare călugărițelor unei mănăstiri catolice. În cele din urmă, de
teamă că ea va părăsi credința strămoșilor și se va creștina, au retras-o de acolo
și au măritat-o cu Nisim Moreno Levi, care era din aceeasi generație ca ei, mai
vârstnic decât ea cu 18 ani. Viața conjugală a celor doi căsătoriți a cunoscut
numeroase stări de tensiune și conflicte. Paulina se distingea printr-
o fantezie bogată, prin intuiție și simț al umorului, stăpânea multe limbi, mai cu
seamă ladino, româna, germana și franceza. Ea avea darul povestirii și, pe
deasupra, era foarte pasionată de leacurile băbești și de îndeletniciri esoterice,
plăcându-i să citească în cafea și în frunzele de ceai. Se povestește că odată l-ar
fi vindecat pe fiul ei cel mare de rahitism prin „băi de soare” pe nisip, așa cum o
sfătuise o lecuitoare rromă. Pe de altă parte, nu i-a fost întotdeauna ușor să
înțeleagă pe acest copilul, atât de vioi și excentric. Iacob, care, poate, a moștenit
de la mama lui pasiunea pentru profeții și darul pentru teatru, era legat mai mult
de ea decât de tatăl, care lipsea ades de acasă, din pricina voiajelor de afaceri. În
acelaș timp, și el trezea în copii respect și admirație. La 4 ani Iacob a primit
primele lecții de Tora de la rabinul șef al evreilor spanioli din București, Behor
Haim Bejarano. Dar, în afara de tradiția evreiască, curiozitatea lui era atrasă și
de mesajele creștine și de credințele folclorice animiste, sub influența
povestirilor mamei sale din cele învățate la mănăstire, precum și
a obiceiurilor pe care le-a observat la servitoarea maghiară din casa părinților
sai. Din anii copilăriei la București amintește Iacob Levi Moreno
în memoriile sale de jocurile în tovărășia altor copii. Într-unul din ele, născocit
de el, cam pe la vârsta de 4 ani, a jucat rolul lui „Dumnezeu”, în timp ce copiii
ceilalți trebuiau să fie „îngerii”. Jocul era să se termine printr-o nenorocire
atunci când grămada de scaune puse unele peste altele pentru a ajunge sus,
„în rai”, s-a prăbușit în momentul când au încercat „să-și ia zborul”. Iacob
însuși a căzut și și-a rupt o mână. Jocul de-a Dumnezeu și îngerii nu l-a uitat și
mai târziu a scris, sub inspirația lui, o scenetă de teatru. În afara de jocuri,
micului Iacob i-a mai plăcut și să cânte și să vorbească mai multe limbi, între
care limba ladino sau judezmo, în care îi cânta mama cântece de leagăn.
 Jacob Levy Moreno a studiat la Universitatea din Viena medicina, matematica
și filozofia.
 1894 În jocul său preferat îşi ia rolul lui Dumnezeu şi le dă celorlalţi copii rolul
de îngeri – percepţia unui destin deosebit.
1908 – Se întâlneşte cu copii în parcul public din Viena (Augarten), îi
1911 stimulează să inventeze basme, să îşi găsească nume noi şi noi părinţi,
crează un teatru pentru copii. (Der Köningsroman, Moreno, 1923)
1909 Student la Filosofie pentru un an, se transferă la Medicină şi este
licenţiat in 1917.
1912 Întâlnirea cu Freud: “Eu încep de unde dumneavoastră terminaţi!
Dumneavoastră întâlniţi persoanele în decorul artificial al cabinetului, eu
le întâlnesc pe străzi şi în casele lor, în mediul lor. Dumneavoastră le
analizaţi visele. Eu le dau curajul de a visa în continuare”. (The First
Psychodramatic Family, Moreno, 1964)
1912 Organizează grupe de discuţii cu prostituate şi realizează importanţa
grupului: “O persoană poate deveni agent terapeutic pentru o alta şi în
mintea mea a început să se definească, la nivelul realităţii, potenţialitatea
psihoterapiei de grup” (Who Shall Survive?, Moreno, 1963)
1914 – Publică Invitaţie la o întâlnire (Einladung zu einer Begegnung):
1915 “În spaţiul de comandă stă împăratul/În spaţiul creativităţii stă
creatorul/O întâlnire în doi: ochi in ochi, faţă în faţă.
Şi când îmi vei fi alături îţi voi lua ochii/Şi-i voi pune în locul alor
mei/Şi tu vei lua ochii mei/Şi-i vei pune în locul alor tăi/
Şi atunci eu te voi privi cu ochii tăi/Şi tu mă vei privi cu ai mei”.
Se naşte ideea de psihodramă. (Autobiography, Moreno, 1985)
1917 Lucrează în două lagăre de refugiati (Mittendorf si Szolnok) – se naşte
sociometria. (Foundations of Sociometry, Moreno, 1953)
1918 Participă activ în mişcarea culturală a intelectualităţii vieneze. Întâlniri
-1920 la Café Herrenhof.
Editeaza ziarul Daimon › Der Neue Daimon › Der Gefährten. Daimon –
dublul interior al fiecărei persoane, aspiraţia sa şi sfătuitorul său secret,
după Socrate – asociat puterii creative permite persoanei să depăşească
regulile – se naşte schimbul de rol.
Publică protocoalele: Dumnezeu ca actor, Dumnezeu ca autor,
Dumnezeu ca orator (Die Gottheit als Komediant, Die Gottheit als
Autor, Die Gottheit als Redner) – se naşte axiodrama.
1919 Se mută în Bad Vöslau, Mainthal 4. Întâlnirea cu Marianne Lörnitzo.
1920 Publică cartea Testamentul tatalui (Das Testament des Vaters): „Suntem
toţi Dumnezei, creatori şi co-creatori ai unui Univers fără sfârşit. Să
creem cu bucurie, energie şi spontaneitate şi să lăsăm ca imaginaţia să
fie la baza acţiunilor noastre. Să lăsăm ca fiecare să aibă dreptul de a fi
creator” – se conturează filosofia lui Moreno.
1921 Primul caz de psihoterapie psihodramatică, cu pacientul ca şi
protagonist, Marianne ca eu-auxiliar şi Moreno conducător.
1921 – Este preocupat de arta teatrală. Se naşte Teatrul Spontaneităţii (actorii
1924 improvizează teme sugerate de public sau luate din ziare) la Café
Museum (Café Nihilismus).
1921 Închiriază teatrul Komödienhaus: pe scenă pune un fotoliu, o coroană şi
o mantie roşie şi oricine poate să interpreteze un rege, iar publicul e pe
post de juriu – se naşte sociodrama.
Cazul Barbara (Anna Höllering) – descoperă importanţa anti-rolului,
schimbului de rol şi a dublurii. (Psychodrama, vol.1, Moreno, 1946)
1922 Închiriază Maysedergasse 2, unde joacă Peter Lorre. Descoperă puterea
terapeutică a jocului dramatic.
1924 Publică cartea Das Stegreiftheater. Descrie patru forme de teatru
revoluţionar: teatrul de conflict sau teatrul critic, teatrul spontaneităţii
sau teatrul imediat („aici şi acum”), teatrul terapeutic sau teatrul reciproc
 şi teatrul creatorului – baza triadei sociometrie, psihoterapie de grup şi
psihodramă.
1925 Emigrează în Statele Unite.
Inventează împreună cu fratele lui Marianne, Franz
Lörnitzo, un aparat de înregistrare a sunetelor şi îl
1925 breveteaza în Austria. Este invitat de către Phonograph
Company, Ohio în Statele Unite. Realizează nevoia unei
schimbări, se mută în Statele Unite.
1929 – 1931 Regizor la Teatrul Impromptu, Carnegie Hall, New York.
1930 Experimente cu exerciţiile de spontaneitate la New York
Civic Repertory Theatre sub îndrumarea directă a Evei La
Gallienne, unde lucrează cu actori ca John Garfield, Burgess
Meredith şi Howard da Silva, care mai târziu devine asociat
cu Teatrul Group.
1931 Joacă Living Newspaper la Teatrul Guild pe Broadway
(spațiul folosit şi de către Teatrul Group).
Publică Impromptu, un jurnal devotat dezvoltării
improvizaţiei în arta dramatică şi educaţie, conţinând
articole scrise de către Moreno, A.B.W. Smith, J.J. Robins,
Theodore Appia, Helen Jennings, Hans Kafka, Robert
Müller şi alţii.
1932 – 1934 Organizează sesiuni de training al spontaneităţii la New
York State Training School for Girls, Hudson, N.Y., care
sunt surprinse în diverse filme.
1935 Înfiinţează compania Therapeutic Motion Pictures pentru a
distribui filmele făcute la Hudson şi mai târziu la Beacon.
1936 Pune bazele sanatoriului Beacon Hill, Beacon, N.Y., care
avea şi un studio de psihodramă sponsorizat de Gertrude
Franchot Tone.
1937 Îndrumă pe Franchot Tone şi soţia acestuia, Joan Crawford,
în explorarea problemelor maritale pe scena studioului de
psihodramă din Beacon, îi întâlneşte pe Elia şi Stella Kazan,
şi pe Luther Adler.
1941 Inaugurează un studio de psihodramă la Spitalul St.
Elizabeths, Washington, D.C. Încorporează Editura Beacon.
1942 Deschide la New York un studio de psihodramă, 101 Park
Avenue, redenumit în 1952 Institutul Moreno. Continuă
sesiunile deschise de sfârşit de săptămână până la începutul
 anilor ’70, acestea fiind frecventate de actori (ex.: Eric
Bentley, Dustin Hoffman).
1946 Publică Psychodrama, vol.1.
1947 Traduce şi revizuieşte Teatrul Spontaneităţii / The Theatre
of Spontaneity.
1949 Înfiinţează un studio de psihodramă la Universitatea
Harvard.
Conduce sesiuni de psihodramă la Teatrul Mansfield
(Broadway), New York.
Se însoară cu Celine Zerka Toeman, care îi devine atât
parteneră de viaţă cât şi în munca sa; aceasta încă mai predă
şi scrie despre psihodramă.
1951 – 1966 Profesor adjunct al Catedrei de Sociologie, absolvent al
şcolii de ştiinţă şi Arte, Universitatea New York.
1959 Publică Psychodrama, vol.2 (în colaborare cu Zerka T.
Moreno).
1964 La spitalul State, Moreno este televizat în circuit închis, în
timp ce conduce sesiuni de psihodramă. Este urmărit de
către toţi pacienţii.
1969 Publică Psychodrama, vol.3 (în colaborare cu Zerka T.
Moreno).
Premiat cu Golden Doctorate, Universitatea din Viena.
Vizitează Bad Vöslau.
1974 Moare acasă, la Beacon, New York, pe 14 mai.
1993 Societatea Austriacă de Literatură transferă cenuşa lui
Moreno la Honorary Grave, Zentralfriedhof, din Viena.
 Definitii ale psihodramei:

Metoda care prin actiune confera autenticitate sufletului fiind stiinta care prin
actiune exploreaza adevarul prin metodele dramei. Dezvoltarea unui sistem de
metode ce permite medicului si ego-urilor auxiliare sa patrunda in universul
pacientului in incercarea de a-l popula cu imagini interiorizate care au avantajul
de a nu fi total iluzorii si de a nu apartine total realitatii. (Jacob Moreno)
Psihodrama este o metoda de psihoterapie de grup care prin jocul
psihodramatic exploreaza relatiile interpersonale conflicte si probleme
emotionale in scop terapeutic (G. Ionescu)
Principiile psihodramei. Viata ca model terapeutic. Construirea unei situatii
terapeutice care sa integreze toate modalitatile de viata si existenta umana:
timpul, spatiul, realitatea obiectiva, cosmosul, si detalii personale.
Principiul actiunii. Spre deosebire de psihanaliza ce se bazeaza pe forta
cuvantului. psihodrama se bazeaza pe actiune. Pacientii trebuie sa isi
exteriorizeze prin miscari, prin joc dramatic, prin mimico-gesticulatie propriile
conflicte, visele, delirurile, halucinatiile care mai apoi sunt analizate in grup.
Principiul prezentificarii. Indiferent de momentul in care s-a produs situatia
pacientul o prezinta si o interpreteaza in prezent. De aceea el poate sa-si
manifeste tot ceea ce simte.
 Psihodrama are doua scopuri:
 analiza totala (care viza obtinerea de catre pacient a discernamantului
psihanalitic nedezvoltat spontan in timpul vietii) 
 producerea totala a vetii (prezentarea plenitudinii realitatii, a
evenimentelor traite de om, in felul acesta imbogatindu-si experienta traita)
 În psihodramă oamenii află ce înseamnă să înveţi prin a face. Grupul are o
atmosferă prietenoasă şi stimulatoare care îndeamnă persoana să se exprime
prin a pune în scenă diferite dimensiuni ale vieţii sale. Dând viaţa pe scena
situaţiilor problematice, psihodrama facilitează stabilirea unui echilibru mai
armonios între exigenţele intrapsihice şi cerinţele realităţii, prin redescoperirea
şi antrenarea resurselor de spontaneitate şi creativitate ale persoanei. Omul
devine actorul propriei vieţi, un scenariu care se scrie în vivo. Scena înlocuieşte
divanul şi devine spaţiul în care se pun în acţiune conţinuturile lumii interne.
Aici individul se întîlneşte cu resursele, îndoielile, dorinţele, blocajele şi visele
sale pe care le explorează într-un cadru securizant.

Psihodramă intervine în mod esenţial asupra relaţiilor; prin tehnicile sale

specifice metodelor de acţiune (dublul, inversiunea de rol, oglinda, solilocviul,
sociometria), ea produce o restructurare a modurilor disfuncţionale de "a fi" în
raport cu ceilalţi, provoacă persoana să descopere răspunsuri noi la o anume
situaţie şi să devină o fiinţă autonomă şi spontană. Astazi psihodrama este
folosita in multe domenii in care oamenii invata, se schimba sau relationeaza cu
ceilalti: O intalnim in scoli, spitale, organizatii, teatre.