Sunteți pe pagina 1din 3

faa ntunecat a empatiei

19 December 2014 | By Seramis Sas | Filed in: Dezvoltare personal / Educaie.

Imi amintesc de o clienta care traia pe viu ceea ce o alta persoana povestea.
Experientele povestite de altii aveau pentru ea un puternic ecou emotional. Era
empatica. Atat de empatica incat se contamina cu experienta emotionala, de obicei
negativa, descrisa de colegi si rude. Contaminarea emotionala se manifesta adesea
somatic, iar ea era constienta de diferitele senzatii dubioase nu stia cum sa le
interpreteze si reactiona vizavi de ele cu teama. Combinatie de empatie inalta cu
constientizare corporala excesiva devenise o problema psihologica.

Empatia are o fateta intunecata despre care rareori aud cateceva. Parintii vor copii
mai empatici, studentii cauta profesori empatici, pacientii vor medici empatici, iar
formatorii in psihoterapie fac din empatie icoana profesiei si nici nu mai amintesc de
partenerii de cuplu. E bine sa fii empatic(a)? Nu mereu, nu cu oricine, nu oricand si
nu in orice masura.

O persoana empatica (nu neaparat foarte) poate ajunge realmente in stare de


disconfort psihologic si somatic. De obicei, ne retragem cand simtim ca preluam
emotiile negative ale altora. Dar daca simtim sau suntem constienti si suficient de
afirmativi incat sa punem stop unei conversatii sau relatii toxice emotional. Nu ne
dorim vibratiile negative si chiar declaram ca o persoana emana energii negative. E
felul unora (fara alfabetizare psihologica) de a descrie emotiile manifestate si
raspunsurile automate vizavi de aceste emotii.

E suficient sa stai intr-o camera cu cineva cumplit de posomorat ca sa te contaminezi


cu dispozitia sa. Dar sa ne intelegem. Cineva-ul nu emana energii negative sau nu
radiaza dinlauntrul lui vibratii malefice. Te contaminezi emotional-ceea ce se cheama,
conform abecedarului psihologic, contagiune afectiva. De ce apare? Fiind animale
sociale, suntem priceputi la imitatie, iar cand stabilim contacte sociale ne imitam
automat unii pe altii (monkey see, monkey do!). Intr-un fel, daca noi doi
comunicam face-to-face, creierul meu (si al tau) te simuleaza pe tine, iar o parte din
mine devine TU si invers. Imitatia se intampla natural si, de obicei, dincolo de
intentiile constiente. Oamenii sunt capabili natural sa se imite reciproc si sa-si
sincronizeze fara eforturi miscarile, postura, expresia si vocea. Iar asta se petrece in
mai putin de o jumatate de secunda. Sigur, aceasta sincronizare in comunicare
depinde (printre altele) de gradul de empatie manifestat de cei doi interlocutori. Iar
cand unul dintre ei face eforturi artificiale de oglindire, devine caraghios, iar noi
numim asta, paradoxal, maimutareala! (hint pentru psihologi: oglindirea fidela a
pacientului e perceputa de catre acesta drept lipsa de profesionalism (empirically
validated))

Daca esti medic sau asistenta vei intra zilnic in contact cu oameni care manifesta
emotii negative. Pacientii, din cate stiu eu, nu vin sa-ti povesteasca cat de minunat s-
au simtit sau ce lucruri frumoase se petrec in vietile lor. Nici pacientii de la cabinetele
psihologice. Problemele, dispozitia negativa si suferinta sunt moneda de schimb intre
pacienti si doctori. Acest flux de negativism e o provocare. Daca esti o
persoana foarte empatica, experimentand la intensitate maxima suferinta altuia, risti
sa fii coplesita si nu mai poti ajuta pacientul. Pe de alta parte, daca creezi un ecran
protectiv anti-suferinta intre tine si pacient, vei fi perceputa drept rece si indisponibila
afectiv. Nu de putine ori, un empatic ridica acest ecran, tocmai pentru a se proteja de
emotionalitatea altcuiva pe care o resimte intens in interiorul sau, dar nu are
abilitatea de a o gestiona. Ea va parea in ochii persoanei care-si manifesta emotiile
drept egoista.

Exista in creier doua trasee pentru contagiunea emotionala. In timp ce traseul cortical
pastreaza o distinctie clara intre tine, persoana empatica, si un altul, cu care
empatizezi, traseul subcortical (arhaic) nu face distinctia. Prin intermediul celui
cortical, ne pastram flexibilitatea mentala si contagiunea emotionala e evitata, adica
poti empatiza si pastra totodata o delimitare neta intre identitatea ta si cea a
persoanei cu care empatizezi. Nu toti sunt priceputi la aceasta smecherie sa
mentina un echilibru optim intre capatul contagiune maxima (sa fii coplesita de
emotiile cuiva) si capatul detasare emotionala incat nu mai simti emotia altuia. In
general, acei oameni cu un bun autocontrol emotional (functie executiva in lobii
frontali) reusesc sa pastreze acest echilibru. Niveluri optime de excitatie (emotionala)
si abilitatea de a face delimitarea clara ego/alter-ego implica regiunile prefrontale si
inferior parietale. Ambele regiuni se maturizeaza tarziu spre postadolescenta, iar
asta e unul din motivele pentru care copiii si adolescentii au dificultati frecvente in
raspunsurile empatice. Sigur, la fel si unii adulti.
Sa poti intra in pielea altui om,
intelegand astfel experienta sa interioara, ca apoi sa reintri in propria piele, fara a fi
contaminata afectiv, depinde dematuritatea la nivelul abilitatilor executive
de autocontrol si suplete cognitiva (te decentrezi din sine si te ancorezi in altul).
Multitudinea programelor de empatie (si EQ) sufera, banuiesc eu, la exercitiul acestei
abilitati. In general, oamenii sunt empatici in masuri variabile. Inclin sa cred ca nu de
lipsa empatiei sau insuficienta empatie suferim, incat sa ne antrenam pentru
cresterea ei, ci de (auto)reglajulraspunsului empatic ne-am putea ingriji. Nimeni nu
cred ca vrea sa plece acasa cu emotiile negative ale altora. Sunt suficiente ale ei.
Dar nici nu vrea, nu-i asa, sa para insensibila si preocupata doar de sine. Iar aici mi
se pare ca avem de lucru.