ION DAFINNOIU

Unitateea de învățțare 9.
PRESC CRIPŢIILE PARADOX XALE ÎN PS
SIHOTERA
APIE

1. LOGICA REEALITĂŢII

Este “realitattea” pe care o trăim, totddeauna, logiccă? Spre deosebire de rrealitatea fizică (“res”)
care, într-un fel sau altul, este accesibilă sim mţurilor şi prinn aceasta îşi dovedeşte existenţa, “rrealitatea”
psihologică are dreppt criteriu ceertitudinea suubiectivă, creedinţa: dacăă cred în cevva, acel cevva există!
(Teorema lui Thomass: “Dacă oam menii definesc o situaţie cac fiind reală,, atunci aceaastă situaţie este
e reală
prin conssecinţele deffinirii ei ca reeală” (W.T. Thomas)). Reealitatea psihologică este o realitate construită,
c
ea este “realitatea dee ordinul II” (Watzlawick)
( ), “lucrul pentru sine” (Kaant). Aceastăă construcţie, pentru a
rezista atât
a forţei înddoielilor noasstre cât şi arggumentelor contrare
c ale celorlalţi trebbuie să aibă o anume
coerenţăă logică (deşii realitatea pssihologică esste puternic impregnată
i a
afectiv, conţinne o serie dee credinţe
- postulaate a căror demonstrare logică nu o considerăm
c necesară,
n deeoarece valooarea lor de adevăr
a ni
se pare foarte
f evidenntă). În virtuteea acestui faapt, s-a spus deseori că omul
o este o ffiinţă raţională, în timp
ce alţii, cred
c - mai approape de addevăr - au suubliniat că om mul este, mai degrabă, o fiinţă raţionaalizatoare,
evidenţiind nevoia dee coerenţă, de d organizaree logică, a acestuia.
a În general,
g imagginea pe caree o avem
despre realitatea
r încconjurătoare este
e o consttrucţie raţionaală, logică, şi ş ori de câte ori apar infoormaţii ce
pun în pericol
p echilibbrul logic al imaginii noasstre despre luume, psihism mul uman acttivează, mai mult sau
mai puţin conştient, mecanismee de protecţiie ale acestui echilibru (vezi teoria disonanţei cognitive, c
L. Festinnger).
Doar în situaaţii problemaatice, de crizză, putem coonstata că reealitatea (ress) diferă de imaginea
noastră despre
d ea; luucrurile “refuzză” să intre în
î tiparul logiic al imaginii noastre! În aastfel de situuaţii avem
deseori tendinţa de a nega existenţa aspecttelor “ilogice” ale realităţţii: haosul nuu există penttru că nu
poate fi gândit
g spun filozofii.
f

IMPORTANT T
Da, omul esste o fiinţă raţională,
r dar poate deveni “prizonieerul” logicii luui, incapabil să vadă
dincolo ded teritoriul circumscris
c d principiile logicii sale. Principiul loggicii aristoteliene al terţiului exclus
de
ne obligăă deseori să gândim situaaţiile problem matice în caree ne aflăm înn termeni dileematici - “a fi sau a nu
fi”, a treiaa posibilitate nu există! Şi
Ş totuşi viaţa este mult maai complexă,, are propria sa “logică”, ce c nu ţine
seama de d principiul terţiului excluus. Între “ a fi sau a nu fi” pot exista atââtea nuanţe!

Meditând la aceste
a lucrurri, mi-am amintit de unul din
d basmele citite în copillărie, în care un boier,
iritat de isteţimea unei fete sim mple, din poppor, îi întinde acesteia capcana
c logică a terţuluui exclus,
poruncinndu-i să se prezinte
p la cuurtea boiereaască nici îmbbrăcată nici dezbrăcată,
d nnici călare nici pe jos,
nici pe drum nici pe lâângă drum!
Î faţa acesteei dileme loggice, înţelepcciunea populaară (basmul este
În e cules într-o localitatee din jurul
Iaşului!) a găsit o soluţie neaştepttată:

CITAT
C
“Cum see făcu dimineeaţă, fata aruuncă pe dânssa un polog (plasă), luă mâţele la suubţiori, încăleecă pe un
ţap şi pleecă la curtea boierească. Mergând asstfel pe drum, ea nu era nici n călare, nici pe jos, căcci îi da de
pământ când
c un picioor, când altul, ţapul fiind pitic; umbla nici pe drum
m nici pe lânggă drum, căci ţapul nu
ţinea druumul drept. Aci
A trecea pee lângă câte un gard să apuce câte un lăstar dee la vrun pom mişor; aci

210
 
INTRODDUCERE ÎN PSIHHOTERAPIE

trecea de cealaltă paarte. Nu era nici îmbrăcaată, nici dezzbrăcată, cu pologul arunncat pe dânssa”. (Fata
săraculuui cea isteaţă, P. Ispirescu, 1993, p. 83-90)
8

Nici realitateea creată dee matematicăă, o construucţie, prin deefiniţie, logiccă, nu a puttut să se
conformeeze principiului terţului exxclus.
A
Astfel, se ştie că numereele sunt pozittive, negativee sau egale cu c zero. Prinn urmare, oricce număr
care nu este
e nici pozzitiv, nici egall cu zero, estte în mod necesar negativ, şi orice nuumăr care nuu este nici
negativ nici
n egal cu zeroz este în mod m necesarr pozitiv; a trreia posibilitaate nu există!! Si totuşi, daacă dorim
să rezolvvăm o ecuaţţie în aparennţă simplă X2+1=0, vom observa o că soluţia
s acestteia nu se sittuează în
domeniuul definit mai sus, pentru că nu existăă nici un nr. X=√ 1 înttr-un domeniu conceptuaal, în care
numerelee sunt sau pozitive
p sau negative
n sau egale cu zeero. În faţa acestui paradox, matematticienii au
fost nevooiţi să inventeeze numărul imaginar “i”, rădăcina păătrată a lui “-11”! (P. Watzlaawick, 1988, p. 273).
A
Având în veedere că, la început, nuumerele utilizzate de mateematică se refereau la obiectele
concretee (metri, kiloggrame etc.), rezultatele calculelor arr trebui să păstreze
p aceeeaşi relaţie cu c lumea
concretăă pe care o descriu
d numeerele iniţiale.. Ori, exemplul de mai suus dovedeştee că lucrurilee nu stau
totdeaunna aşa!
Î
Încă din anticchitate sunt menţionate o serie de paaradoxuri carre, prin simpllitatea lor, auu făcut să
deraiezee riguroasa loogică aristoteeliană ca şi loogica noastrăă cotidiană. Am
A putea am minti celebra afirmaţie
a lui Eppimenide Creetanul - “Toţţi cretanii suunt mincinoşii” ca şi dureeroasa dilem mă a teologilor: ce ar
răspundee D-zeu diavvolului care, sfidând omnnipotenţa Sa,, i-ar sugera să creeze o stâncă atât de mare
încât nicci chiar El-înssuşi, D-zeu, nu
n ar putea să o ridice!
E greu de acceptat,
a în cadrul logicii cotidiene, că Epimenidde spune addevărul când minte şi
minte câând spune addevărul şi căă D-zeu, în atotputernicia
a a Sa, se vede în imposibbilitatea de a îndeplini
condiţia cerută!

2 PARADOX ŞI
2. Ş PSIHOTERAPIE

IMPORTANT T
S pot distinge trei tipuri de paaradoxuri diferite: paraddoxurile logico-matemattice (sau
Se
antinomiile), definiţiille paradoxale (sau antinomiile sem mantice) şi paradoxurile
p pragmatice (care îşi
exercită influenţa lor asupra celuui căruia i se adresează).. Acestea dinn urmă au coonsecinţe exxistenţiale
importannte, prin fapttul că pot innfluenţa relaţiile interperssonale, antreenând stări de confuziee care, în
anumite cazuri, se potp solda cu deteriorareaa stării menttale. Prescrippțiile terapeeutice paradooxale fac
parte dinn această ultimă categoriee.

S
Situaţia terapeutică estee ea însăşi paradoxală.
p Pe de o parrte, pacientuul vine la terrapeut cu
scopul declarat
d de a se schimbaa, dar se “agaaţă” de problemele sale, opunând traatamentului o enormă
rezistenţţă. Dar paraddoxul este creat
c şi de cei
c ce îngrijeesc pacienţii.. Spitalele suunt făcute deopotrivă
pentru pacienţi şi pentru personaalul de îngrijire care, uneoori, pot aveaa interese contradictorii. De D aceea
unele accţiuni de “bunnăvoinţă” faţţă de pacienţi pot fi pusee în practică esenţialmennte pentru a ameliora
condiţiilee de muncă ale a personalului; sau, dee fiecare datăă când se reeorganizeazăă sistemul în interesul
spitalului, spunându--se însă paacientului că este în inteeresul său, se creează o situaţie de dublă
constrânngere care coonduce pacieentul să acţiooneze într-o manieră “scchizofrenică”. Astfel, pentru a nu fi
intempesstiv deranjat, un medic şi--a scris pe uşşa de la intraare: “Biroul dooctorului X. B
Bateţi în uşă,, vă rog!”.
Şi de fieecare dată câând trecea pe p lângă uşă, conştiincioss, un bolnav bătea în uşşa doctorului şi trecea
mai depaarte!

211
ION DAFINNOIU

Prima întreprindere sisteematică asuppra comunicăării paradoxale şi paradoxxului terapeuutic a fost

efectuatăă de reprezeentanţii Şcolii de la Palo Alto.
A Reprezentanţii acesstei şcoli, în ffrunte cu G. Bateson,
au fundaamentat teoria “dublei constrângeri”
c ” (double binnd) ca unul din principiiile fundameentale ale
comunicării, schimbăării şi creativittăţii.

IMPORTANT T
Bateson şi-aa dat seama că înţelegerrea dublei coonstrângeri şi ş a manifestărilor sale înî situaţia
terapeutică este cheeia inovaţiei în domeniul psihoterapieei. În dubla constrângerre patogenă, subiecţii
sunt puşşi într-o situaaţie în care nu ştiu cum să acţionezze, pentru căă fiecare din alternativelee “logice”
posibile riscă să se întoarcă împootriva lor. Estte cazul bărbbatului care, după câţiva ani de căsătorie, este
interpelaat de soţia saa: “La început, când mă iuubeai, îmi adduceai flori”; dacă
d ulterior soţul nu-i adduce flori,
confirmăă că nu o maii iubeşte, daccă îi aduce flori, acestea nu au nici o valoare
v pentru că au fostt aduse la
cerere! În dubla consstrângere teraapeutică, paccienţii sunt conduşi
c să aleeagă alternaative care îi vor obliga,
în mod necesar,
n să iaasă din situaţia problematică în care se
s află.

ÎNTREBĂ ĂRI
Din ce caategorie de paradoxuri
p faac parte presccripțiile terappeutice paraddoxale?
Care estte diferența dintre
d dubla leegătură patogenă și dublaa legătură teerapeutică?

3 INTERVENŢŢIILE TERAPEUTICE PARADO

3. OXALE

IMPORTANT T
Intervenţiile terapeutice
t p
paradoxale au la bază ideeea că în gânndirea oricăruui individ coeexistă mai
multe niiveluri logicee, în plan coonştient sauu inconştientt şi că acesstea pot fi eemise simulttan într-o
comunicare interumaană. Paradoxxul este o proopoziţie în acelaşi timp falsăf şi adevăărată, mobilizează un
“joc” între ceea ce esste ascuns şii ceea ce estte aparent, înntre ceea ce este spus şi ceea ce estte nespus
în mesaajul comuniccat. Paradoxxul terapeutic se manifeestă în acelaşi fel, teraapeutul suprrapunând
intenţionat două sau mai multe niveluri logice în cadrul inteeracţiunii teraapeutice.

Deseori paraadoxul vizeaază mobilizarrea atenţiei pacientului pentrup a-l coonduce indireect la un
nivel loggic (în generaal perceput ca
c adevărat)) prin critica unui alt niveel logic (percceput ca fiindd fals). În
plan com mportamentaal, sfidarea sau
s conformaarea în rapoort cu prescriipţia terapeuutică de tip paradoxal
p
conducee pacientul laa un comporttament adapptativ, deşi accesta este (aaparent) altuul (uneori conntrariul) a
ceea ce solicită terappeutul (exemmplu de presccripţie paradooxală pentru un pacient cce suferă de insomnii:
“Nu dorm mi !”).
Pentru a multiplica niveluurile logice alle comunicărrii sale, terappeutul recurge deseori la un limbaj
imagisticc şi metaforric. Utilizareaa negaţiei se s poate înscrie în aceeeaşi dimennsiune plurissemantică
paradoxaală a limbaajului terapeeutului. Astffel, enunţul “Gândiţi-vă la un pappagal albasstru” sau
“Ascultaţţi-mă cu atennţie” (enunţ deseori
d întâlnit în discurssul unor teraapeuţi) vor m
mobiliza, mai degrabă,
procese de rezistenţţă, în timp cee, dacă acesste enunţuri sunt s înlocuitee cu “Nu vă gândiţi la unn papagal
albastru”” sau “Nu sunnteţi obligaţi să mă asculltaţi”, paradoxxul introdus prin negaţie stârneşte cuuriozitatea
şi are toaate şansele de
d a provocaa efectul invers dorit !

212
 
INTRODDUCERE ÎN PSIHHOTERAPIE

Ş limbajul nonverbal poaate introducee un nivel loggic suplimentar prin plasaarea mesajului verbal
Şi
într-un anumit
a contexxt spaţio-tem
mporal. În genneral,acest mesaj
m nonverrbal, pentru a fi mai bine perceput,
va intra în
î opoziţie cuu un mesaj veerbal. (De exxemplu, paree destul de logic să spui uunei pacientee că, dacă
nu poatee dormi, să se s ridice din pat şi să spele vesela laa bucătărie, pare însă maai puţin obişnuit dacă
acest luccru trebuie făăcut doar duppă miezul-noppţii !).
A amintit deja că paccientul care se prezintăă la terapeut se găseşte deseori înn situaţia
Am
paradoxaală de a soliccita non-schimmbarea.

IMPORTANT T
Conformm logicii obişnuite, terapeeutul se opuune simptom mului, într-o manieră mai mult sau mai m puţin
directă; utilizarea
u parradoxului punne terapeutull în situaţia innversă, aceea de a presccrie “non-schiimbarea”.
Folosind în mod subbtil prescripţiii care apareent au ca sccop menţinerrea simptom mului, terapeuutul pune
pacientul în faţa proppriilor contraddicţii, obligânddu-l să acceaadă la un alt nivel logic.

EXEMPLU U
“Nu schimba nimic !”, “Faceţi ceea ce aţi mai făcut
f !” etc.

ÎNTREBA ARE
Cum anuume terapeuttul multiplica nivelurile loggice care creeează dubla legătura terappeutică?

Prin îndeplinnirea unor astfel de presscripţii, nivellul logic la care

c pacientuul ajunge esste cel al
controlabbilităţii simptoomului !).
Pentru a intrra mai mult înî “logica” prrescripţiilor paradoxale
p v prezentaa câteva din definiţiile
vom
întâlnite în literatura de specialitate, definiţii ce pun acceentul pe diveersele dimennsiuni ale paaradoxului
terapeutic.

4 DEFINIŢII ALE PARADOXUULUI TERAPEUUTIC

4.

DEFINIȚȚIE
Aşa cum estte conceputăă de C. Madaanes (1981, p.7-8), intervvenţia paradooxală poate fi definită
A
astfel: “Inntr-un contexxt în care clieentul vine la terapie pentrru a se schim
mba, terapeuutul îi cere săă producă
mai multt din acelaşi comportament pe care pacientul dooreşte să-l schimbe şi, înn contextul acceptării a
naturii innvoluntare a comportameentului manifestat de client, terapeutul cere ca pacientul să producă
acest comportament voluntar”.

Alte definiţii evidenţiază faptul că o injuncţie paradoxală

A p e
este una care, dacă este corect
executattă este nesoccotită de cătrre pacient; dacă este nessocotită, estee îndeplinită (ex.: Fii sponntan !). În
aceste condiţii,o
c inteervenţie paraadoxală estee orice intervvenţie, comandă, predicţie, cerere caare, dacă
este urm
mată sau accceptată, va conduce
c la obţinerea opuusului a ceeaa ce aparent s-a intenţionnat să se
obţină. Aplicată
A la pssihoterapie, ea
e are un caracter dialecctic, constândd în intervenţţii terapeuticee aparent
auto-conntradictorii şi, uneori, absuurde.

213
ION DAFINNOIU

IMPORTANT T
Succesuul intervenţieei paradoxale depinde de sfidarea de către familie
f (pacient) a instrrucţiunilor
terapeutului, sau de urmarea
u lor până
p la un puunct absurd şi
ş apoi refuzaarea lor.

“
“Dacă o fam
milie sfideazăă continuu intervenţii al căror
c succes depinde de conformarea faţă de
ele, se poate
p afirmaa, fără teama de a greşşi, că există anumite inteeracţiuni asccunse în sistem care
mineazăă utilitatea lorr - anumite alianţe
a secreete, lupte, cooaliţii, pe caree familia refuuză să le evvidenţieze
sau să lee schimbe. “Ţinta
“ paradooxului sistem
mic este aceaastă interacţiiune ascunsăă care se exxprimă ea
însăşi în simptom” (P Papp, 1980, p.46,
p subl. nss.).

DEFINIȚ ȚIE
În sfârşitt, Watzlawickk consideră căc intervenţiaa paradoxalăă este orice intervenţie deesemnată săă producă
ceea ce el numeşte schimbare
s de ordinul doi, prin spargeerea cercului vicios ce alimentează simptomul,
cerc constituit din “sooluţii ce menţţin problema””: a face mai mult din aceelaşi lucru.

Î cercetareea sa asupraa paradoxului terapeuticc “A Delphi Study of P

În Paradox in Therapy”,
T
Christinee Watson subliniază maarea diversitate de deffiniţii şi moddalităţi specifice de utilizare ale
paradoxuului terapeuttic. Analizândd definiţiile experţilor
e inccluşi în studiul său, autooarea identifică şapte
direcţii majore
m în definirea interveenţiilor paradooxale (C.Wattson, 1985, p.15):
p

IMPORTANT T
1) Interveenţia paradooxală există doar
d în minteaa spectatorului.
2) Interveenţia paradooxală are un caracter
c intuiitiv şi experieenţial.
3) Interveenţia paradooxală este un arhetip simbbolic al paraddoxurilor din viaţa
v de zi cuu zi.
4) Intervvenţia paradooxală se aflăă într-o strânsă relaţie cuu conceptele cauzalităţii circulare şi cu
c natura
sisteemică a intervvenţiilor.
5) Interveenţia paradooxală este dependentă dee percepţia clientului asuppra unei intervvenţii specifice.
6) Interveenţia paradooxală este un termen ce desemnează
d ceva anumee din ceea ce face terapeuutul.
7) Interveenţia paradooxală este o sintaxă
s specifică.

ÎNTREBA ARE
Care sunnt principalelee caracteristiici ale interveențiilor terapeeutice paradooxale (C. Waatson)?

Analiza acesstor tipuri dee definiţii connduce la câtteva observaaţii. În primul rând se reecunoaşte
A
faptul căă fiecare - teerapeut şi paacient - construieşte o annume “realitaate” şi că ceeea ce este paradoxalp
pentru unul
u poate săă nu fie la feel pentru ceelălalt (1,2). Apoi, A este evident că inttervenţiile paaradoxale
depăşessc sfera inteleectului (2,3),, ele nefiind pe deplin exxplicabile în sfera logicii şi implicând întreaga
fiinţă a subiectului. Având
A în vedeere caracteruul lor intuitiv şi
ş experienţiaal, prescripţiilee paradoxalee nu pot fi
explicatee, definite, fără a fi distrusse, “omorâte””, la fel cum o glumă bunnă îşi pierde hhazul după explicarea
e
poantei.

214
 
INTRODDUCERE ÎN PSIHHOTERAPIE

IMPORTANT T
Intervenţţiile paradoxxale dobândeesc forţa neecesară iniţieerii schimbăării terapeuticce doar în contextul
realităţii psihologice împărtăşite de pacient şi
ş terapeut. Schimbarea
S terapeutică, efect al inteervenţiilor
paradoxaale, necesităă schimbarea perspectivei, a afirmaţiiloor de bază alle pacientuluui privind probblema sa.
Pacientuul trebuie să caute soluţţii într-o mannieră total diiferită de cea încercată până atunci, soluţiile
implicândd întreaga fiinţă a acestuia.

ÎÎn acelaşi tiimp, marea varietate dee definiţii daate “intervennţiilor paradooxale” consttatată de
C. Watsoon, precum şi ş caracterul inedit al multtor prescripţii şi abordări paradoxale utilizate de practicieni
p
ne îndreeptăţesc să afirmăm că utilizarea paradoxului
p în psihoteraapie provoaccă, în egală măsură,
valenţelee creative alee pacientului şi terapeutullui.

5 PARADOXUUL TERAPEUTICC ÎN LOGOTERRAPIE

5.

Paradoxul în î logoterappie este în mare partee subsumatt etichetei ““intenţie paradoxală”

(paradoxxical intentionn), tehnică dezvoltată de V. Frankl în 1929, termeenul ca ataree fiind utilizatt de autor
într-o luccrare publicattă cu aproape douăzeci de d ani mai târziu (1947).
Frankl expliccă eficienţa acestei
a tehnicci prin evidennţierea şi aniihilarea mecaanismelor pssihologice
ce întreţiin fobiile, com
mportamenteele de tip obssesiv-compulssiv şi unele tulburări sexuuale.
Fobiile sunt întreţinute
î dee fenomenul cunoscut suub numele dee anxietate aanticipativă. Este E bine
cunoscută zicala “Dee ce ţi-e team mă nu scapi !””.
Un simptom anume evoccă fobia sub forma “aştepptării anxiogeene” de reappariţie a ei. Anxietatea
A
anticipativă măreşte probabilitatea simptomului, apariţiee care întăreeşte fobia, ffobie ce alim mentează
anxietateea anticipativvă. Se formeează, astfel, un cerc viccios ce tindee să confirme zicala de mai sus,
menţinânnd subiectul într-o
î situaţiee fără scăparre (fig. a).
Un cerc vicioos asemănăttor se formeaază în cazul pacienţilor cu manifestărri obsesiv-com mpulsive:
cu cât see luptă mai mult
m împotrivaa unei obsesiii, cu atât ea devine mai puternică
p (figg. b).

Provoaacă 
(1) Evocă
E

Presiune  Contrapressiune  (3) Întăreşte 

Creştee  Simptoom Fobiee 

Fig. b. Cercul
C vicios caare menţine
comportaamentul obsessivo-compulsiiv  (2) Provoacăă 
Figg. a. Cercul viicios care întreeţine fobiile 

IMPORTANT T
Intenţia paradoxală
p îşşi propune să întrerupă aceste
a mecanisme psihollogice ce meenţin şi întăreesc fobiile
şi compoortamentele obsesiv-com mpulsive. Penntru a diminuua anxietateaa anticipativăă - “teama de teamă”
subiectul trebuie adus în situaţia să
s facă sau să
s gândeasccă lucruri de care
c îi este teeamă.

215
ION DAFINNOIU

S
Situaţia poatte fi bine descrisă de zicaala “a face haaz de necaz”.. De altfel, unn element important al
intenţiei paradoxale este
e evocareea deliberatăă a umorului. La urma urrmei, simţul uumorului estee una din
capacităţile specific umane, maai precis, caapacitatea de “auto-detaaşare”. Omuul este singura fiinţă
capabilă să râdă !

IMPORTANT T
În intenţţia paradoxallă, teama paatogenă estee înlocuită cuu dorinţa de a rămâne îîn contact cuu obiectul
fricii!

Un exemplu simplu poatte ilustra acest procedeuu: emotivitatea crescută pe care o trăieşte t o
persoanăă când vorbbeşte în pubblic poate deeveni din ce în ce mai intensă pe măsură ce vorbitorul
încearcăă să şi-o conntroleze; în acest
a caz comportamentuul paradoxal este acela de a mărturiisi în faţa
publiculuui emoţia pe care o trăieşşte şi, întrucâât nu trebuie să mai facăă eforturi pentru a şi-o controla, va
putea voorbi mai relaxxat!

ÎNTREBA ARE
Cum anuume consideră V. Frankl că se poate diminua
d team
ma anticipativvă (teama dee teamă) ?

Există câtevva deosebiri importante între î această tehnică şi tehnica parradoxală a prescrierii
p
simptomului - tehnicăă utilizată înddeosebi de teerapia strateggică promovaată de Şcoalaa de la Palo Alto.
A
Î primul rânnd, intenţia paaradoxală nuu se centreazză asupra sim
În mptomului şi intensificării lui ci mai
degrabă asupra fricii ce stă la baaza lui. De exxemplu, team ma că nu voi putea dormi stă la baza insomnii;
această teamă determină hiperinttenţia de a adormi, care nu n face altceva decât să aaccentueze insomnia.
Soluţia constă
c în înloocuirea hiperiintenţiei de a adormi cu inntenţia paraddoxală de a răămâne treaz.
Î al doilea rând, ne putem
În p întrebba a cui inttenţie este paradoxală:
p a pacientului sau a
terapeutului? În cazuul tehnicii proopusă de V. Frankl
F paradooxul aparţinee pacientului în timp ce, prescripţia
p
simptomului, tehnicăă utilizată de Şcoala de la Palo Alto, implică intenţia paradoxxală a terapeeutului. În
prima sittuaţie terapeeutul doreştee ca pacientuul să adoptee o atitudine paradoxală în raport cu ceea ce
făcuse până
p atunci şi să se coonformeze prescripţiei (aa se vedea exemplul annterior: mărtuuriseşte-ţi
emoţiile în faţa publicului căruia îi vorbeşti!)), în timp cee, în al doilea caz, terappeutul se aştteaptă ca
pacientul (sau familiaa) să facă oppusul a ceeaa ce i se ceree (prescripţiille paradoxale a căror eficienţă se
bazeazăă pe sfidareaa lor de căttre pacient: mama hiperrprotectivă căreia i se pprescrie intennsificarea
comportaamentului prrotectiv faţă de copil, terrapeutul având intenţia paradoxală
p cca mama, înn cele din
urmă, săă se revolte îm mpotriva aceestei prescrippţii).

ÎNTREBA ARE
Care sunt principaleele deosebiri intre interveențiile paraddoxale propuse de Școala de la Pallo Alto și
intenția paradoxală
p p
propusă de V.
V Frankl?

ÎÎn cazul acesstor două strructuri patogeene prezentaate de V.Frannkl, pacientuul luptă împottriva fricii,
a obsesiiilor sau commpulsiilor. Paattern-ul sexuual neurotic, cea de-a treeia structură patogenă dee care se
ocupă loogoterapia, se
s caracterizeează printr-oo cu totul altffel de luptă: lupta pacienntului pentru plăcerea
sexuală.

216
 
INTRODDUCERE ÎN PSIHHOTERAPIE

IMPORTANT T
Ideea paaradoxală carre stă la bazaa terapiei în acest
a domenniu este aceeea că, cu cât cineva urmăreşte mai
mult plăccerea, cu atâât mai puţin o va avea !

C
Cercul vicioss ce accentuuează impottenţa sau lippsa orgasmului este explicat de V. Frankl F cu
ajutorul conceptelor hiperintenţiie şi hiperreeflexie: cândd potenţa şi orgasmul o deevin ţinte ale intenţiei,
ele devinn şi obiecte alea atenţiei. Aceste douăă fenomene se s întăresc unul
u pe celăllalt, stabilind un feed-
back ce fixează simpptomul. Pentrru a obţine potenţa
p şi orggasmul, pacieentul îşi orienntează atenţia asupra
lui însuşşi, asupra propriilor
p perrformanţe şi trăiri. Cu cât c mai intennsă este acceastă autooobservare
(hiperrefflexie), cu atâât mai mult el
e nu-şi mai poate
p observaa partenerul şi ceea ce aacesta oferă ca c stimuli
sexuali cec ar putea să-i
s excite seexualitatea. Acest
A fapt dimminuează pootenţa şi orgaasmul, situaţie care la
rândul săău accentueaază intenţia pacientului
p şii astfel cercul vicios este completat.
Pentru a spaarge acest ceerc vicios treebuie activatee forţe cu efeect centrifug. Hiperreflexiaa poate fi
contracaarată cu ajutoorul tehnicii numită
n dereflexie: li se sppune pacienţţilor ca în locc să se obseerve pe ei
înşişi, săă uite de ei. Dar
D nu pot uitta de ei înşişi fără să se dăruiască
d pe ei înşişi.
Î
Între prescripţiile terapeuutice care decurg din Dăruieşte-te
tehnica dereflexiei
d m
menţionăm ceele care elimmină ideea
de “perfformanţă” din d sexualitaate, favorizâând astfel
manifesttarea liberăă a sentim mentelor şi emoţiilor
sexuale: interzicereaa actului sexxual (coitus);; în cazul
anorgasm miei se poatee prescrie paacientei să-şi orienteze Hiperintenţie
H Hiperrefleexie
atenţia asupra parttenerului, peentru a identifica ce
anume calităţi
c fac din
d el persooana iubită, sau care
anume din d comportaamentele ei sexuale
s îi proovoacă lui
cea mai mare plăceree!
O parte din ideile promoovate de V. Frankl au
Uită de tine însuţi
fost preluuate de adeppţii terapiei comportamen
c ntale care,
“degresâându-le” de cadrul
c de refeerinţă existennţial specific logoterapiei, au fundamenntat tehnici noi n utile în
combateerea insomniiei, retenţiei urinare etc. Ele oferă însă o imagine limitatăă, simplificatăă asupra
paradoxuului terapeutic.

TEST DE AUTOEVAL
A UARE
1. Din cee categorie de paradoxurii fac parte prescripțiile terrapeutice parradoxale?
a) paaradoxurile loogico-matematice
b) paaradoxurile pragmatice
p
c) deefiniţiile paraddoxale
2. Ce anume este deefinitoriu penttru dubla legăătură terapeuutică?
a) orrice alternativvă aleasă meenține problema
b) orrice alternativvă aleasă prooduce o schim mbare pozitivvă
c) altternativele allese produc efecte
e funcțiee de pacient
3. „Succcesul interveenţiei paradooxale depinde de sfidareea de către familie (paccient) a instrrucţiunilor
terapeutului, sau de urmarea
u lor până
p la un puunct absurd şiş apoi refuzaarea lor.”
a) addevărat
b) fals
4. Cum anume
a terapeeutul multiplica nivelurile logice care creează
c dubla legătura teerapeutică?
a) prrin prescripțiaa simptomuluui

217
ION DAFINOIU

b) prin desensibilizare
c) prin utilizarea negațiilor paradoxale
5. Cum anume consideră V. Frankl că se poate diminua teama anticipativă (teama de teamă)?
a) printr-o tehnică de desensibilizare comportamentală
b) prin provocarea pacientului de a face sau a gândi lucruri de care îi este teamă
c) prin utilizarea unei duble legături terapeutice

218